Tribuna, septembrie 1901 (Anul 18, nr. 161-180)

1901-09-19 / nr. 172

Anul XVIII Sibils, Mercuri 19 Septemvrie (2 Octomvriei) 1901 Nr. 172 ABONAMENTELE Pentru fiUblin­s 1 lună 1 por. 70 bani,­­/« »» 5 oor., */» an 10 oor.,1 an 20 oor. Pentru ducerea la caB&­ou 80 bani pe lună mai mult. Pentru monarch!«: 1 lună 2 oor. 40 bani, */* an 7 oor., *)« an 14 oor., 1 an 28 oor. Pentru România pi străinătate: 1/4 an 10 franci, ll, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a treia­ oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Foplacei Nr. ÎS. Sie­n»renumSrk la poate pi libr&rii. Epistole nefraacate se refusă. — Manuscripte nu se Înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu: Ia librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat »la loterie« Şi partidele maghiare. (**). Dacă am fi Unguri, de ceea­ ce ne-a păzit bunul Dumnezeu, ar trebui să plângem de jalea situaţiei în care ne găsesc partidele maghiare tocmai acum, în pragul alegerilor generale. Cu la­­crămi cât pumnul ar trebui să plângem şi greu ar trebui să ne îngrijorăm de viitor. Dar a­cum, din norocire suntem Ro­mâni, nu ne rămâne decât să privim cu ochi deschişi spectacolele de zăpăceală ce ni­ le oferă partidele politice ungu­reşti, să constatăm cu exactitate faptele şi fenomenele curente şi să tragem cu chibzuială nepreţuitele foloase ale s­pă­ţaniei altuia. Nu­’i vorbă, dela era dualistă în­­coace n’am pomenit să fi văzut vre-odată o situaţie clară şi sănătoasă a parla­mentarismului unguresc. Născut din pă­­cat şi nutrit din păcate, el n’a putut să fie şi nici nu poate fi decât păcătos. De­putaţi aleşi cu baionetele sau cu punge de bani, fericitori ai ţării răsăriţi din sângele sau din beţia alegătorilor, cum ar şi pută representa asemenea oameni fără de chipul şi fără de asemănarea lui Dumnezeu — un parlament sănătos, o cinstită vieaţă constituţională, puter­nice şi respectabile partide politice, clare şi cuminţi principii de program politic. Deja numai faptul esistenţei unui singur partid guvernamentabil in ţeară — acest unictim nenorocit şi caraghios al constituţionalismului — este de na­tură a spulbera ori-cărui om cu price­pere toate ilusiile faţă cu temeinicia şi sănătatea politică a parlamentarismului unguresc. Răul acesta incalculabil, care nu s’a răsbunat îndeajuns şi care se va răsbuna numai cu o catastrofă generală a sistemului parlamentar profesat la Bu­dapesta,­­ face multe zile rele şi multe nopţi nedormite chiar şi oamenilor po­litici maghiari. Numai deunăzile avu­răm priveliştea delicioasă a unor tân­guiri desperate, cari răsunau tocmai din rostul unicilor guvernamentali în ţeara asta. însuşi organul lor cel mai auto­rizat, »Pester Lloyd« deplânge acest trist simptom al parlamentarismului modern. Să trecem însă peste învechitele răutăţi şi să ne oprim la cele noue. Vom trece in revistă situaţia fiecărui partid unguresc, în marele partid liberal, o zăpă­ceală şi o frământare, şi o învrăjbire, şi o surdă luptă internă — de să te orupeşti. Oameni cari până mai ieri­alaltăieri se luptau pe vieaţă pe moarte, astăzi se găsesc mai mult despărţiţi, decât fusionaţi în acelaşi partid, fără de a-­şi fi părăsit nici unii vechile îndelet­niciri. ’ De aici o sguduire cumplită a disciplinei de partid, intrigi şi conspi­raţii, secrete sau făţişe, bârfeli şi apu­­saţii reciproce cu carul. Vechea »gardă« a jupânilor Tisza-Bănffy în oposiţie crâncenă cu noua gardă a jupânilor Széll-Horánszky-Apponyi. Ear­ pe lângă aceştia, iată că mai răsare şi contele Károlyi cu agrarii sei, cari de pe aoura vorbesc despre un viitor partid al cen­trului în dietă, care partid ar avea să înlocuiască decedatul partid poreclit »naţional«. In partidul kossuthist, cel atât de teribil odinioară, situaţia nu-­i mai puţin desperată. Cele două ramure surori — kossuthiştii şi ugroniştii — se mă­celăresc de multă vreme cu cea mai un­gurească ferocitate. Şi aici, ca şi în par­tidul liberal şi ca în toată vieaţa parla­mentară ungurească,­­ lupta e mai mult de patimă, decât de principii, mai mult personală, decât politică. Eare resulta­­tul, amândouă grupările suferind de pa­­ralisie progresivă. In partidul mediocrului fiu al tătâ­­ne­s­o, un curent oportunist vrednic de compătimir­e şi-a făcut cuibul. In temă, politicianii aceştia pactează şi cu dracu, numai se le mai cinstească nescuri man­date şi să le mai tolereze compromisa asistenţă. Principii, — frazele late şi umflate coapte şi răscoapte, ale sfântului celui »iute de picior«. Acţiuni politice — tă­răboi de stradă pentru chestii de bucă­tărie şi tăcere de peşte în căuşele de­licate. Partidul nădăbăiosului Secuiu Ugran, o duce şi mai rău. Aici, o mână de oameni­­şi-au perdut de mult capul, şi capul propriu şi capul oficial — şeful. Capul propriu ’şi­’l-au perdut cochetând prea uşuratic cu clericalii. Capul oficial ’şi­ l-au pierdut — din causă că acest cap s’a pus în serviciul geşerturilor celor mai aventurioase. Da, zău. Dl Ugren, grozavul nostru vrăjmaş, şovinistul cel mai furibund al parlamentului dela Pe­sta —­­şi-a perdut atât de mult capul (cât ’l-a avut), că în loc să mai rumege discursuri patriotice răsuflate s’a dat să rumege ovăs (şi încă austriac!) şi fân şi fel de fel de alte bucate. Şi cum ape­titul creşte mâncând, ’i-a venit şi Săcu­­iului pofta să rumege până şi... franci franţuzeşti şi chiar urgisitele de ruble ruseşti! Dar’ aici ’i­ s’a înfundat. Dinţii fierosului şovinist s’au sfărmat înainte de a pută rumega o singură rublă, car’ bancrotul financiar n’a mai putut întâr­zia să urmeze bancrotului moral. Ăsta-’i şeful! Partidul — cum să fie deci?... Un singur partid ar oferi o prive­lişte mai puţin desolată. E partidul po­poral catolic. Născut de curând, acest partid dovedeşte multă sare de vieaţă, dar’ şi mai multă sete de putere. El cu­cereşte în contul celoralalte partide şi trage mari nădejdi de viitor. Insă nici nu miroasă mai bine ca în celelalte bâr­loguri ale politicei ungureşti. Aici, ca şi în celelalte partide, s’au adunat fel de fel de oameni cari nu arare­ori se bat în capete. Deja vedem că s’au produs şi în sînul lui rupturi şi fracţiuni. Unii sânt clericali de la roată, alţii kossuthişti, unii democraţi, alţii reacţionari, unii mari proprietari de pământ şi mici proprie­tari de idei, alţii mari proprietari de idei dar’ mici proprietari de sinceritate. »Creştinesc« îşi zice acest partid şi eu vorba asta el ar vrea să agonisească voturi şi în massele naţionalităţilor. Dar’ mincinoasele promisiuni puţin creştineşte făcute, jocul dubios între şovinişti deo­parte şi între naţionalităţi de alta — discreditează prea vădit şi reputaţia acestui partid. In sfîrşit, ca să fim pronicari fideli, ar mai trebui să amintim şi cel din urmă şi cel mai nou partid între Un­guri — partidul socialist. Un plăpând nou născut, rămas din nefericire nebo­­tazat şi circumcis de nescuri Evrei. Acest mititel partid a desfăşurat totuşi un program cu unele vederi serioase, între cari până şi autonomia naţiona­lităţilor. Cusurul este însă, că pe lângă aceste idei, nu se găsesc oameni şi între puţinii oameni se găsesc prea mulţi ne­botezaţi ! Asta-­i situaţie reaiăt a singurati­celor partide ungureşti în faţa alegeri­lor, desorientare, insuficienţă morală, principii dubioase, oameni interesaţi mai mult de sine decât de patrie. Pretutin­deni zăpăceală şi vrajbă şi lipsă de idei sănătoase şi mai ales sincer profesate. Pretutindeni, oameni cu programul poli­­tic în stomac sau în pungă, şi cu capul şi cu sufletul zălogite la cine ştie ce inter­­prinzător evreu! Ăştia vor da parlamentul de mâne. Şi în aceasta casă fără de sănătate, sau dacă vreţi şi casă de sănătate, — în acea­sta să incercăm a străbate noi ? Doamne păzeşte. Poporul român e prea sănă­tos la cap decât să aibă nevoe de ase­menea stabilimente şi prea obicinuit cu mămăliga lui decât să rîmnească la oale cu carne­a geşertarilor politici. Drep*­turi ne trebue nouă nu mameluci. Eare drepturile ni­ le vom pută elupta şi-n afară de marea comedie din Budapesta Numai să fim bărbaţi, să muncim nu să dormim, să pretindem şi să nu cerşim ! FOIŢA „TRIBUNEI“. „Asociaţiunea“ la Sibiiu. Despre adunarea »Asociaţiunii« .Epoca* scrie următoarele: In mijlocul preocupaţiunilor noastre zilnice nici n’am dat poate cuvenita aten­ţiune unui mare eveniment cultural care în zilele de 8, 9 şi 10 curent a avut loc în istoricul oraş al Sibiiului. »Asocia­ţiunea transilvană«, sau »Astra« pre­cum se numeşte pe scurt, a sărbătorit în mijlocul unui entusiasm şi a unei afluenţe enorme, a 40-a aniversare de esistenţă. Câtă satisfacţiune trebue să fi simţit in inima lor acei fruntaşi ro­mâni cari după 40 ani au putut să vază, în acelaşi oraş unde s’au pus primele baze ale »Astrei«, resultatele câştigate în acest interval! »Asociaţiunea« astăzi posede »des­­părţăminte« în toate ţinuturile locuite de români, în Sibiiu, sediul comitetului central, ea întreţine o splendidă şcoală secundară de fete cu un internat model» »Astra* a înfiinţat biblioteci am­bulante pentru sate» publică »Enciclo­pedia« care cu toate lacunele inerente încercurilor de felul acesta, e un monu­ment, literar, Un »Museu naţional«, care va întruni tot ce priveşte istoria şi et­nografia fraţilor noştrii. Dar’ »Astra« nu e numai o insti­­tuţiune de cultură, ea e stînca de care s’au sfărîmat toate încercările de des­­naţionalisare, e legătura indisolubilă care uneşte pe Românii transcarpatini din toate părţile. Aici divergenţele de religie, de politică încetează şi unitatea naţională iese la iveală ca cea mai pu­ternică garanţie pentru vitalitatea ace­stui neam. Importanţa adunării din acest an a fost mărită prin alegerea pe un nou period de 3 ani a comitetului central şi în special a presidentului şi a vicepre­­zidentului, în mânele cărora sunt încre­dinţate destinele »Asociaţiunii«. Au fost alea cu Aclamaţiune en­­tusiastă dl Al. Mocioni de Ioen ca presi­dent şi prin votare dl Iosif St. Şuluţiu de Cărpeniş ca vicepresident. Dl Mocioni, persoană de o eminentă posiţiune materială şi socială, va şti să-­şi întrebuinţeze înaltele legături în folosul »Astrei«, care dl Şuluţiu, cuno­scut şi la noi prin interesantele sale monografii istorice, în calitate de con­ducător efectiv al »Asociaţiunii«, îşi va pune tot patriotismul său încercat în serviciul neamului. Noi Românii din regat, cari Urmă­rim cu iubire năşuinţele culturale ale fraţilor noştri, le dorim perseverată şi izbândă pe calea apucată. Ar fi bine ca exemplul dat de Piteşteni, cari în­­tr’un grup de 70 persoane, dame şi băr­baţi, au luat parte la sărbările dela Si­biiu, să găsească imitatori şi adunările anuale ale »Astrei« să fie prilegiul unei solidarităţi culturale mai întinse cu fraţii noştri transcarpatini, P. Tolstoi şi alianţa franco-rusă. Ziaristul italian Pietro Mazzini a pus bătrânului scriitor rus trei între­bări, asupra alianţei franco-ruse. Poetul de la Iasnaia Poliana, a răspuns ime­diat la cele trei întrebări şi răspunsurile lui au apărut în ziarul »Secole« din Milan. Iată întrebările puse şi în resumat răspunsurile lui Tolstoi: La prima întrebare. »Ce gândeşte popo­rul rus despre alianţa cu Francia ?« Tolstoi a răspuns : Poporul rus, adevăratul popor rus n’are nici cea mai mică idee despre esistenţă acestei alianţe. Dacă aceasta ar ajunge la cunoştinţa sa, sunt sigur că — de­oare-ce toate popoarele îi sunt indiferente — raţiunea şi dra­gostea sa pentru omenire îi vor arăta că această alianţă încheiată esclusiv cu un singur popor, nu poate avea decât scopul de a atrage poporul rus spre înimiciţie sau orar răsboiu cu alte po­poare. Din această cauză poporul rus ar găsi că o astfel de alianţă e foarte nenorocită. A doua întrebare era: »împărtăşeşte po­porul rus entusiasmul francezilor«. La această întrebare filosoful rus răspunde ! Cred că poporul rus nu împărtă­şeşte acest entusiasm, dacă într’adevăr există un astfel de entusiasm. Ba nu numai atât; cred că dacă poporul rus va şti tot ce se petrece în Francia, tot ce se face şi se spune acolo relativ la alianţă, ar fi cuprins de neîncredere şi de antipatie pentru un popor, care, fără nici un motiv, pretinde că are pentru Rusia o dragoste extra-ordinară şi spon­tanee. A treia întrebare pusă de Mazzini era : »Ce influenţă are pentru civilizaţie în genere această alianţă ?« Tolstoi dădu următorul răs­puns ■ Alianţa nu poate avea alt scop decât răsboiul sau ameninţarea de răs­boi în contra altor popoare, prin ur­mare influenţa ei nu poate fi decât rea. Ea n’a adus ambelor popoare decât rău şi nu poate nici un viitor să aducă altceva. Guvernul francez, presa fran­ceză şi acea parte din societate fran­ceză, care sânt încântaţi de această alianţă, au făcut şi vor face încă şi mai multe sesiuni şi compromise cu tradiţiile unui popor liber şi uman, pentru a fi de acord sau pentru a se preface că sânt de acord cu părerile şi sentimentele celui mai diplomatic, celui mai reacţionar şi celui mai crud gu-­­­vern din Europa. Şi aceasta este şi va fi o perdere mare pentru Francia. Pentru Rusia această alianţă a avut urmări şi mai rele şi va avea încă, de va dura. De la încheerea alianţei, , Rusia nu se mai preocupă de părerea I lumei, şi, basată pe faptul ciudat câ­t are de prietenă ţeara cu renumele de a fi cea mai civilisată din lume, devine­­ din zi în zi mai despotică, mai reacţio­nară, mai crudă. Această curioasă şi­­ nenorocită alianţă nu poate avea deci­­ decât o influenţă dezastroasă asupra bunei Stări a celor două popoare aliate şi asupra civilisaţiei în genere. Sirbu, 1 Oct. 1901. A­bzice­rea lui May­lande­r. Din Fiume se telegrafează, că podesta May­lander şi-a dat abzicerea. Causa la aceasta este diferenţa ivită în sinul membrilor representanţei în privinţa alegerii de deputat. Maylănder e pe lângă contele Batthyányi, dare majoritatea membrilor din repre­­sentanţa voeşte se fie ales deputat prof. Richard Zanella. Saşii şi partidul liberal. Pe când în unele cercuri candidaţii saşi debutează cu trase oportuniste pentru de a-­şi masca scopurile urmărite prin intrarea în partidul liberal, în Sibiiu a suferit un aderent al ideei liberale-szél­­liste un splendid eşec. Dl Carol Bedeus de Scharberg, controlor la direcţiunea trenurilor din Arad, a aflat de lipsă să convoace pe Dumineca trecută pe ale­gătorii cercului prim din Sibiiu la o adu­nare de alegători, ca aceştia cu abatere de la­ cele hotărîte în adunarea electorală convocată de comitetul electoral coronal pe 27 i. tr., se impună candidatului in­trarea în partidul lui Széli. Vre­o 80 de alegători şi nealegători au ascultat de glasul lui. Resultatul a fost însă deprimător pentru dl convocător. După espectoraţiunile lui, ţinute în tonul dlui Pildner, declară dl prof. Buchholzer, că hotărîrile aduse în adunarea din 25 i. tr. sânt de obligătoare pentru ori­ce Sas şi roagă totodată pe alegătorii, cari nu sânt de părerea dlui de Schar­­berg, să părăsească sala. Toţi au pă­răsit sala, lăsându-’l pe domnul lui Széli să se constitue singur ca »partid li­beral«. Compromisul Cehilor. Com­promisul încheiat între Cehii bătrâni şi Cehii tineri a fost primit de dele­gaţii acestora şi s’a stabilit un apel­­ comun, care va fi adresat alegătorilor.­­ Ţărănimea cehă va fi provocată special să se ferească de inştinţele agrarilor. A treia universitate. Adunarea muni­cipală din Gaşovia a luat Sâmbătă hotărîre, ca o comisiune să presente prim-ministrului Széli, miniştrilor Wlassics şi Lukács un memorand, în care se cere, că a treia universitate maghiară se fie înfiinţată în Gaşovia. Mişcări electorale. Din Jiuvşu- română. Din Jidovin ni­ se scrie. Dr. Avra­­mescu Pachomie călătoreşte în cerc, îşi dă darea de seamă, îşi desfăşură pro­gramul, care se reduce la nulă. Promite, că va lucra spre fericirea poporului ro­mân. Declară că nu aparţine partidu­lui naţional Aparţine Românilor »acti­vişti«. Cinste şi onoare pasiviştilor, dar’ după părerea lui numai pe calea apu­cată de d-sa se poate apropia câtva de ţînta, adecă de fericirea poporului ro­mân. Adecă Pachomie să fericească pe Români ! Sireaci Români. Din Beiuş. , ,, In cercul electoral al Beiuşului încă nu s’a văzut o atât de mare agitaţie electorală, ca de rîndul acesta. Pe de o parte presionarea din partea organelor oficioase, care pe de altă parte seducerea publicului neştiutor cu ideile revoluţio­nare dela 1848 a contribuit în măsură neobicinuită la agitarea spiritelor. ’ Can­didatul Cajdin Ödön, unul din stîlpii politicei tiszaiste prin fel de fel de pro­misiuni se încearcă a abate poporul ro­mân de la pasivitate şi în această încer­care a sa este sprijinit şi de de unii inteligenţi români, uitaţi de sine şi de datorinţele lor naţionale. Kossuthiştii esploatează starea de nemulţumire a po­porului prin aceea, că îi pune în per­spectivă reîntoarcerea lui 48, când va scăpa de toate miseriile ce­­ l apasă. Astfel alegerea va fi foarte sgomo­­toasă şi nici vărsările de sânge nu sunt eschise. Mare răspundere va cădă asu­pra inteligenţei române din acele părţi, dacă în urma neglijenţei şi slugărniciei ei se va vărsa şi sânge românesc pen­tru nişte şovinişti incarnaţi, d­uşmani a tot ce este românesc. Din cercul Ighiului. Am amintit ieri, după ceie­ ce ni-a’au scris, că în cercul Ighiului sânt doi can­didaţi, Werner şi Reiner.­ Candidatul oficios, e Werner, căci după-cum este avisat »Bud.­Tud.« mi­nistrul Széli la întrebarea plebanuluiIcat. din Zlatna, că oare lui Werner ’i­ s’a pus de contracandidat Reiner? a răs­puns telegrafice, că ştirea despre spri­­jinirea lui Reiner, contra lui Werner nu e adevărată ; partidul liberal doreşte ale­gerea lui Werner. Din Caransebeş. In ceroul marelui general Traian Doda, candidatul este Jakabffy Imre, fost secretar de stat şi fişpan. In favo­rul acestui sătrap de odinioară al Româ­nilor din acele părţi, spre ruşinea lor porteşesc alăturea de şvabi şi unii Ro­mâni, cari au subscris şi apelul adresat cătră alegători şi publicăt în »Karanse­­bescher Zeitung«. Pentru-că aceşti uitaţi de sine cari în astfel de chip in­sultă demnitatea naţională, să fie pu­

Next