Tribuna, octombrie 1901 (Anul 18, nr. 181-201)

1901-10-24 / nr. 197

Anul XVIII Sibiuu, Mercuri 24 Octomvrie (6 Noemvrie) 1901 Nr. 197 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : 1 lună 1 cor. 70 bani, '/» an 5 cor., */« an 10 cor., 1 an 20 cor Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult Pentru monarchie : 1 luni 2 cor. 40 bani, */« an 7 cor., la an 14 cor., 1 an 28 cor Pentru Romfnnia­ţi atrăviitste: an 10 franci, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plitindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani a traia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Kopiacsi Nr. 15. Se prenumări la poşte fi librării. Epistole nefrancate se refusă. —Manuscripte nu se luapoia .­ Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu. Ia librăria »Ti­pografiei«, societate pe acțiuni și la librăria L. Michaelis, strada Cisnădiei, 27. — In Alba-lulia la librăria V­eiss Bernat *la loterie« La Abonament lunar pentru Noemvrie est, vechiu invită Administraţia ziarului „TRIBUNA*. Esploatatori şi esploataţi. In mesagiul de tron se zice, că guver­nul va insul a desvolta căile naturale navigabile şi a crea căi navigabile mă­iestrite, sau canaluri. Ear’ mai departe se promite construirea unui port co­mercial în Budapesta, anunţându-se, că lucrările pregătitoare s-au început deja. Atâta se spune în mesagiu. Guver­nul, foarte corect, simte necesitatea căilor navigabile şi ca şi în alte lucruri, voeşte să imiteze şi în privinţa aceasta ceie ce vede, că se fac în străinătate. E ştiut, că în ţările din occidentul Europei, chiar şi în Rusia s’a pornit o vie mişcare pentru construirea şi în­mulţirea căilor navigabile. S’a dovedit adecă din o esperienţă de mai multe de­cenii, că căile ferate nu pot să producă o desvoltare şi un progres pe terenul eco­nomiei naţionale, pa rîurile şi canalurile navigabile. In jurul şi pe malurile acestora se întemeiază oraşe şi sate înfloritoare şi progresează economia, comerciul şi in­dustria. De aceea s’au făcut în Francia, Germania şi Rusia proiecte de reţele de canaluri şi se lucră cu multă insistenţă pentru a avea cât mai multe căi navi­gabile, pe lângă liniile ferate. In Au­stria s’a ocupat asemenea parlamentul cu chestia construării căilor navigabile şi a votat sume considerabile pentru construarea de canaluri şi regularea rîurilor. Aceste esemple voeşte guvernul ■Ö le imiteze şi se construiască şi în Ungaria căi navigabile. Dar, între pro­iectele din străinătate şi între planul guvernului unguresc este o mare deose­bire. Cum în Ungaria toate se privesc prin prisma şovinismului şi toate se subordonează intereselor unui singur popor, neglijându-se celelalte, aşa e şi cu căile navigabile. Şi aceste trebue să aducă folos mai mare şi aproape es­­clusiv poporului maghiar şi molochului jidovesc, capitalei Budapesta. Nu o ştim aceasta din mesagiu, unde se anunţă chestia numai în principiu, ci o ştim din declaraţiile de mai nainte ale ministrului de comerciu, şi m­­ie spune în un studiu specialist, apărut de curând despre căile navigabile din Ungaria, Krisztincovich Ede Krisztincovich, după-ce arată în­semnătatea căilor navigabile şi ne face cunoscute proiectele şi lucrările mai în­semnate din străinătate, revine la Un­garia şi accentuează marea necesitate a căilor navigabile, crearea cărora o con­sideră de cea mai mare problemă eco­nomică. După proiectul lui, identic cu al gu­vernului, Budapesta trebue să fie cen­trul reţelei căilor navigabile, cari tra­­bue să stee în legătură cu Fiume, car’ reţeaua canalurilor se va estinde pe şesul cel mare al Ungariei, între punctele Bu­dapesta, Ciongrad, Sătmar, Seghedin, Ti­mişoara. Canalurile acestea vor provedea cu cele de lipsă piaţa Budapestei, car’ pe cafea navigabilă la Fiume se va face esportul la mare. Pentru a se construi reţeaua acea­sta, Krisztincovich pune un termin de 20 ani şi suma de investit o fixează la 500 milioane de coroane. Acesta e în liniamente generale proiectul de căi navigabile. E evident, că prin aceste căi se ajută ca să ajungă la înflorire şi progres economic un sin­gur ţinut al ţerii, locuit îuse în mare parte de Maghiari şi capitala Bu­dapesta. Aşadar,­ear’ acolo suntem, unde am fost şi în alte chestii. Ţeara întreagă, toţi cetăţenii vor da 500 milioane de coroane, ca să aibă profit un ţinut, locuit de Maghiari. Aci e deosebirea între proiectele din străinătate şi între proiectul ungu­­resc, în ţările străine la construirea de căi navigabile se ţine cont de toate ţi­nuturile, de toate părţile de ţeară, ca toate să aibă foloase mai mici sau mai mari. La noi pe contul tuturor locuito­rilor se face favor numai unora, na­ţiei domnitoare, naţiei, care e învăţată a fi mereu ajutată din partea statului. Să nu gândească stăpâuitorii no­ştri, că noi, popoarele nemaghiare nu observăm acest lucru, dar, de altă parte să nu creadă iarăşi că noi ne vom lăsa în continuu a fi espioataţi, ca alţii să se­ îmbuibe din sudoarea noastră. -»—--^«rest«hb®assaew-~­ FOIŢA „TRIBUNEI“. A şesea scrisoare. — Fără nume. — Domnişoara Flutur... Cunoşti, dragă, povestea tristă a d-şoarei Flutur ? Admirabila dramă a lui Belasco ? Am văzut-o aseară la teatru şi ’mi-a plăcut aşa de mult, încât trebue să ’ţi-o spun şi ţie. O văd şi acum... îi aud vocea dară argintie... sufletul d-şoarei Flutur e aşa de naiv, ca al tuturor fluturilor: nu ştie decât să iubească şi se moară ! Povestea se petrece în Japonia. Departe... în lumea de basme a răsăritului, unde cerul e pururea sănin, unde mii de fluturi sboară în văzduhul tainic şi îmbalsamat. Totul e luminos, totul e dulce şi — trecător. După legile de acolo cununia nu mai are valoare îndată­ ce bărbatul pleacă în călătorie. Femeia e liberă iarăşi şi — flutur, cum e — nici nu-’i vine în minte să-’şi pună batista la ochi şi să-’şi şteargă o lacrema măcar Nu; ea pri­veşte zîmbind in urma celui­ ce pleacă, căci ştie, că earăşi o să vină altul. Ofiţerii­ cari vin din America se cunună acolo cu vre-o frumuşică, şi cînd vine orasul plecării­ ei pleacă cu o uşoară părere de rău, căci bine ştiu, că frumuşica lor nu va rămână multă vreme nemângăiată. Aşa e iubirea acolo... iubire de flutur! Şi vezi, domnişoara Flutur nu e ca celelalte. Căsătorită cu un oficer, ea ii aş­teaptă cu credinţă să se reîntoarcă. La plecare ’i-a zis: — Draga mea, când vor veni rân­­dunelele să-­şi facă cuib, să ştii că viu şi eu !* Perdeaua se ridică. D-şoara Flutur se închină de trei­­ ori, rugându-se în genunchi: — Doamne, eşti mare şi puternic... ascultă mă... Dă să ne rentoarcă cât mai curând bărbatul meu! Intră servitoarea ei cea credincioasă. Cu ce milă se uită la stăpână-ea, biata servitoare, ea nu are nădejde, ca ofi­­țerul să mai vină. — Și ce va fi dacă el nu mai vine ? — Nu mai vine? Ce? Nu mai vine ? Bărbatul meu să nu mai vie ? Ce știi tu. ’Mi-a spus doară hotărît, că vine deodată cu rândunelele... Acuși vor­ veni... Când văd că sosește corabia lui, mă ascund după dulap. Pe masă îi las o scrisoare: »Rămâi cu D zeu, nu vei mai vedea pe d-şoara Flutur*. El vine, ceteşte scrisoarea, o rupe, înjură... şi eu es de după dulap şi îl strâng In braţe şi II sărut. Da zeu, dar’numai eu îl sărut, tu nu. Atunci apare pe bună consulul din America şi cu un peţitor bogat al d-şoarei Flutur. Consulul Ştie că ofiţerul e deja în­surat în America, de aceea vine cu gân­dul s’o sfătuească să se mărite după pe­ţitorul ei cel bogat. Dar a­ha are putere să-’i spună ade­vărul. D-şoara Flutur ride: ■“ Vezi, domnule consul, domnul ăsta e tare sod. Zice se-’i fiu nevastă — și eu sünt măritată. — Aşa-’i domnişoară... dar’ după legile din Japonia... — Japonezii sünt proşti. Bărbatul meu e American ; acolo nu se despărţesc oamenii aşa uşor. — Aşa-­i, dar'... — Nici un dar'. Japonezii sünt proşti. El ’mi-a promis că vine când se reîntorc rândunelele la cuibul lor. -** Şi dacă el nu vine ? — O, nu se poate... Ea aleargă într’un suflet şi aduce copilul. — Uite... cum să nu vină... cum ! seamănă cu tată-seu... cum să nu Vină.. Bietul consul simţeşte că­­i­ se umplu ochii de lacrămi. Ificearcă încă odată . — Şi dacă totuşi fiu vino? — Atunci... atunici mă omor... în depărtare se aude un bubuit de tun — soseşte o corabie. Aleargă în grabă la geam, ceteşte numele corăbiei : Hudson, corabia lui. Şi ea stringe copilul în braţe, cu patimă. — Vine tată-tău... dragul mamii... nu mai eşti orfan.. . In grabă presară odaia cu flori.. . aleargă la oglindă. — Vreau că fiu frumoasă... tare frumoasă... Oare nu m’am schimbat de atunci... O, Doamne, eu nu mai sânt așa de frumoasă — și el e aici. Se aşează la geam și așteaptă. Se întunecă... in depărtare se aude lătra­tul unui câne... întunerec deplin. Ser­vitoarea se culcă cu copilul — şi ea stă la geam, cu privirea spre port... .. .Migeşte de ziuă... s’aude cân­ta­tul pocoşilor... ceialalţi dorm.. .şi ea stă încremenită la geam — şi aşteaptă. .. .Răsare soarele — servitoarea deschide ochii. — N’a venit ? — Nu. —­ Ei vezi ? “ Ce vezi. Pregăteşte dejunul, cu Vine. Şi trece in odaia de alături. Deodată apare consulul şi el. A, ştiu că aştepţi cu satisfacţie să vezi cum »ticălosul“ îşi va cere iertare,­­ va cădea în genrunchi înaintea ei.­­ Ticălosul! Şi vezi, eu nu cred că era aşa ti­călos. Atunci nici nu ar fi venit... De unde ştia el, că domnişoara Flutur nu e ca celealalte ? De unde ştia, că ea nu se ţine de obiceiurile ţării, că ea e mai altcum ? Să-­l fi văzut cum îşi frângea mâ­nile. — Eu credeam, că îndată îi vor trece lacrăm­ile, că se mărită iarăşi, ca celealalte. Am voit să mă reîntorc îna­poi... îmi era dragă... dar’ eram sigur, că o aflu măritată... cine ar fi cre­zut ?... Se aude ciintecul ei... se apropie... și el nu are curagiul să mai rămână, ci roagă pe consul să o liniștească. Reapărea ea. Aleargă la consul, îi prinde mânile. — Ah, d-ta ești? ’L-ai văzut? Spune, ’l-ai văzut? — Văzut... — Şi ’i-ai spus ? Spus... — De copilul nost ’i-ai spus ? — Spus... — Şi...... apoi.... apoi.... ce a zis? Consulul îi predă o covertă cu bani. A zis... că-i pire rău... că acum nu poate veni... e ocupat in Corabie... îţi doreşte mult noroc şi... D-şoara Flutur înţelege: — O, e foarte frumos, foarta fru­mos, iţi mulţumesc.«. Sibiiu, 5 Nov. 1901. Maiestatea Sa Monarchist no­stru va pleca mâne din Gödöllő la Viena, pentru­ ca se primească pe re­gele Greciei, care împreună cu fiiul seu, guvernatorul Cretei, intenţionează să se informeze despre părerea Austro- Ungariei referitoare la anlocarea Cretei la Grecia. Rusia şi Fran­cia au promis concursul lor deplin pentru sprijinirea acestui plan al Gre­ciei, monarchia noastră vise nu s’a pronunţat încă asupra acestui impor­tant act politic, care uşor poate să tul­bure pacea din Balcani. Din parlament. In şedinţa de ieri a parlamentului maghiar, preşedin­tele Apponyi Albert a anunţat nouele petiţiuni sosite la Curie şi a dat petire listei deputaţilor incompatibili, provo­­cându-­i, că în terminul prescris de lege să­­înlăture pasul de incompatibilitate. Anunţă logodna archiducesei Elisabeta cu prinţul Windischgrătz şi propune, ca parlamentul să-­şi esprime condolenţa asupra morţii lui Mac Kinley, ceea­ ce se şi primeşte. După sortarea secţiilor s’au ales comisiunile. Au mai fost aleşi încă trei notari şi anume: Farkas Jó­zsef (poporul), Teleki Sándor (guvern­) şi Kubik Béla (kossuthist). La propu­nerea lui Horánszky Nándor camera a decis, ca In şedinţa de azi se aleagă comisiunea de 21 membri pentru com­punerea adresei la mesagiul de tron. Cu acestea şedinţa s’a terminat. Din municipii. In şedinţa de toamnă a congr­eg­aţiunii comitatului Braşov alegerea membrilor municipali s’a fixat pe ziua de 14 Noemvrie st. n. Vor fi aleşi opt membri, în doue cercuri, dintre cari numai patru sunt Români, deşi ar putea să fie toţi Ro­mâni, fiind-că în cercul Săcelelor Românii sunt în majoritate. Alegerea de funcționari comitatenşi este fixată pe ziua de 18 Decemvrie. Nu-­i remediu. Am scris la tim­­pul seu despre volnicia comisă de gen­­darmi la Şişeşti, când la porunca fisol­­găbirăului Denes Dezső au oprit adu­narea Românilor să serbeze hramul bi­­sericei, în urma acestui abus de putere, părintele Dr. Vasile Lupaciu a făcut arătare contra fisolgăbirăului Denes Dezsö la procuratura din Să­t­mar. Aceasta Iuse — după­ cum ni­ se comunică — nici n’a pornit cercetare în causă, rap­­tivându-’și procedura cu aceea, că ser­barea hramului nu era decât »un protest de a agita contra statului şi a naţiunii maghiare«. Când şi justiţia maghiară legiti­mează abusurile şi volniciile gendarme­­reşti, căutând proteste absurde pentru denegarea intervenirii sale, ce a mai ră­mas oare în Ungaria demn de încrederea cetăţenilor ? O dovadă e caşul acesta, că lu Ungaria nici justiţia nu e neatinsă de boala şovinismului şi vrei tu con­tra noastră. Concesiuni Cehilor. Pentru împăcarea Cehilor şi câştigarea lor la o muncă pacinică parlamentară, prim­­ministrul austriac Dr. Körber — după­­cum scrie *Slavische Correspondenz* din Viena — a conces înfiinţarea unei universităţi cehe în «Prossnit». Cehii resping această concesiune, şi pre­tind, că a doua universitate cehă să fie ridicată in Brünn. Conflict diplomatic. Un inte­resant conflict diplomatic s’a ivit între monarchia noastră şi Turcia. Anume din Bosnia şi Herţegovina, în urma mi­­seriei, Turcii au început să emigreze. Paşapoartele­­şi­ le indimează prin con­sulul turcesc din Raguza. Autorităţile austriace insă au nimicit paşapoartele acestea pe motivul, că consulul turc nu e îndreptăţit să le indimeze. In urma ace­stei proceduri consulul turc, în consfă­tuire cu representanţii diplomatici turci din Cetinje şi Albania, a declarat că Bosnia şi­Herţegovina şi astăzi stau sub supremaţia Turciei, în urmare consulul turcesc are dreptul să vidimeze paşa­poartele. Din Constantinopol consulul deasemenea a primit îndrumare să exerciteze acest drept şi pe viitor, fiindcă îrn aceasta primeşte espresiune suvera­nitatea Sultanului asupra provinciilor ocupate. Congregaţia comitatului Bistriţa-Năsâud. Bistriţa,’3 Nov. n. In 31 Octomvrie a. c. s’a ţinut adu­narea de toamnă a comitatului Bistriţa- Nasăud. Membrii au fost representaţi într’un număr frumos. Obiectele puse la ordinea ziei au fost cele mai multe de mire mnsemnătate, desbaterile au fost însă calme, mulţumită în parte şi refe­­radai încâtva m­i obiective ca de obi­­ceiu. La dezbateri au participat numai doi membrii: părintele Panfile Grapini din partea Românilor şi părintele Mül­ler din partea Saşilor. Părintele Grapini a accentuat la desbaterea asupra raportului vicecomi­­telui necuviinţa, ce se comite cu distri­buirea ajutorului de stat la preoţii gr.­­orientali. Cu totala desconsiderare a autorităţilor superioare bisericeşti, sin­gure chemate a judeca valoarea unui preot ca atare, ajutoarele se distribue după informaţiunile inexate ale prim­­pretorilor, cari fac rapoartele lor conduşi fiind de motive cu totului tot străine de biserică. O împărţire dreaptă a acestor ajutoare se va pută face numai In caşul când suma destinată pentru o diecesă s’ar pune la disposiţia capului diecesei, care o ar distribui singuraticilor preoţi a măsurat lipsei şi vredniciei lor. Acea­sta e o dorinţă generală a credincio­şilor gr.-or. şi corespunde şi autonomiei bisericeşti garantate prin lege. Fără de a face o propunere hotărîtă, roagă pe corniţele suprem, ca informatorul gu­vernului, să dee espresiune acestei do­rinţe a poporului român gr.-or. la locul competent. Cornnţele suprem a luat la cuno­ştinţă dorinţa esprimată, s’a grăbit însă să adauge, că ajutoarele se distribui totdeauna conform legii şi întru-cât îl priveşte pe el, fără parţialitate. Părintele Carol Müller propune, ca president!! com­isiunilor pentru revin­darea socoţilor comunale să fie avizaţi cu cel puţin 8 zile înainte de ţinerea şe­dinţelor, căutând a pune astfel de ter­mine, la cart­ei — cei mai mulţi preoţi fiind — să nu fie opriţi prin oficiul lor a participa. Dintre hotărîrile mai mici ale ace­­stei congregaţiuni presintă interes şi aprobarea donaţiunilor făcute de două comune politice pentru biserica luterană şi pentru adausul personal la salarul unui preot evangelic. După cum result şi din cele espuse, şi în congregaţiunea aceasta au venit pe tapet lucruri de o deosebită impor­tanţă politică şi culturală şi e de dato­­rinţa membrilor români, mai ales a ce­lor independenţi, să participe totdeauna la aceste adunări. împrejurările etnice ale acestui comitat mai impun membri­lor români încă o datorinţă: de a merge

Next