Tribuna, iulie 1902 (Anul 19, nr. 119-139)

1902-07-02 / nr. 119

Anul XIX. ABONAMENTELE Pontra Sibliu : I Inni 1 oor 70 bani, '/« *“ 5 oor., */, an 10 oor., 1 an SO oor Pentru dacéra* la oanâ on SO bani p« Inni mal mnlt. Pontra monanhle t 1 luni S cor. 40 báni, */* « 7 oor., an U oor., 1 an 28 oor Pontra Bvniinln si gtrimninite, */, an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-ie înainte. Nr. 119 INSERŢIUNILE an şir garmond prima-dali 14 bani, a doua-oari 12 bani a traia-oari 10 bani. Redacţia şi administraţia: Strada Poplicei Nr. 16. Se prenaulifi In ponte­ţi librarii. tu România abonamentele si fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder Bucureşti, strada Şelar, 10. Epistole nefrancate se refură. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici a 10 bani si vând în Sibiiu, la librăria »Ti­pografiei, societate pe acţiuni. — In Alba-Iulia la librăria Weiss Bernat »la loterie«. In zorul lor de a se vedea cât mai mulţi la număr urmaşi de-ai viteazului Arpad, Maghiarii nu se sfiesc de a co­mite pe lângă alte multe abusuri şi ne­legiuiri, până şi falsificări la cele mai bătătoare la ochi şi mai revoltătoare. Nu-­i destul, că prin matricolele de stat se schimonosesc numele cinstite ale Nemaghiarilor până la nerecunoaştere, un mijloc de a face Maghiari sfmnt pro­gramele şcolare, cari toate bâlbăe de date false. Se observă aceasta la sfirşitul fie­cărui an şcolastic, când luăm în mână cffte o programă şcolară de la vre-un in­stitut cercetat şi de elevi români — şi de acestea sunt foarte multe. In aceste programe datele statistice se bat in capete. Dacă vrei să ştii câţi Nemaghiari au frecventat vre-o şcoală medie maghiară, atunci trebue se recurgi la confesiune şi la nume. Altfel nu te poţi orienta. Te prinde mirarea cetind, că numărul elevilor gr.-or. şi gr.-cat. este de două­ ori atât de mare, ca numărul ară­tat la limba maternă a elevilor, unde mulţi sunt incluşi în mod volnic şi fals ca Maghiari. Astfel de lucruri intr’adevăr sânt foarte jignitoare. Ele demonstrează până la evidenţă, că in Ungaria totul e fals, totul e mistificat, conform gustului şo­­vinist. Se fac aceste abusuri în modul cel mai ruşinos. Se fac acestea nu numai în conferenţele profesionale la compune­­rea programelor, ci chiar şi la scriere, în faţa părinţilor, pe lângă toate protestă­rile acestora. Iată ce ne scrie d. e­ un amic al foii noastre: »M'am­ dus să înscriu un băiat la un institut din Cluj După­ ce profeso­rul respectiv luă la protocol, cum îl chiamă? de ce religiune e? vine între­barea despre limba maternă. Aici dom­nul nostru nu mă întreabă nimic făr’ scrie: Limba maternă maghiară (Anya­­nyelve magyar). N’am zis nimic până la sfîrşit. După­ ce gată protocolul, m’am adresat cătră dînsul zicând, că protoco­lul e luat greşit, fiindcă a scris că limba maternă e cea maghiară, pe când limba maternă a copilului e limba română. _ Ei, mâ rog eu n’am greşit, pen­tru că limba maternă e cea maghiară« — îmi replică scriitorul. — Cum să fie cea maghiară când tatăl şi mamă-sa tant Români? zisei. — Mâ rog, eu aici aceea o socotesc de limbă maternă, în care tioi vorbim — îmi zise scriitorul Aşadar’ câţi Români vorbesc ungu­reşte când se întâlnesc cu Ungurii, toţi sânt Unguri. Sâ nu ne cuprindă deci mirarea de statistica ungurească, care arată lumii că Maghiarii se înmulţesc aşa de tare, încât în soartă vreme vor întrece numărul tuturor naţionalităţilor la­olaltă­. Trebue ceva mai mult? Trebue o dovadă mai zdrobitoare pentru proce­dura ticăloasă a Ungurilor cu falsifica­rea făţişe a limbei materne în acte pu­blice ?! Şi toate acestea se fac la ordin mai înalt Şi toate acestea sunt considerate de merite. Şi toate acestea se asoriu patriotismului specific din Ungaria şo­­vinistă. In chipul acesta întreagă inteli­genţa română, slovacă, germană şi câr­­bească poate fi adaosă la numărul Ma­ghiarilor, de oare­ce posede limba ma­ghiară perfect. Unde am ajunge atunci? Ne am trezi într’o bună dimineaţă, că numai poporul de rînd, care nu glăsueşte nici un cuvânt in limba lui Árpád mai este socotit de aparţinător altei naţionalităţi. Dacă toate statele ar urma exem­­plul Maghiarilor, am ajunge la un ga­limatias statistic, din care nici atotştiu­torul Dumnezeu nu s’ar pute orienta. Lumea însă ştie foarte bine cine sânt Maghiarii. Ştie cum se face stati­stica în regatul ungar. Ştie, că Ma­ghiarii, cari se arată atât de voinicoşi, atât de strajnici în sporul lor, şi astăzi formează o minoritate faţă de celelalte popoare din Ungaria. Cu date statistice nici­odată nu-­şi vor pute acoperi Maghiarii sărăcia nu­merică. Ori­cât vor recurge ei la falsi­ficări, statisticele lor vor rămâne date seci, cărora în realitate nu le va răs­punde nimic. Naţionalităţile îşi vor urma cursul desvoltării lor naturale şi la timpul seu, în împrejurările date, vor arăta Maghia­rilor cu fapte, care este limba lor, şi ce menire istorică au ele în statul ungar. i —==S‹-»-”==iS— Ia r­atici­ne Ferdinand în Fosen, împăratul Wilhelm II. va călători în 2 Septemvrie n în Posen, unde cu aceasta ocasiune se vor arangia mari sărbări militare. La aceste sărbări va participa ca oaspe și principele moș­tenitor Franeisc Ferdinand. DEMOMIL. — Roman — de 54 K. W. Clifford. (Urmare). ’L-a cuprins din nou un dor arză­tor să rămână singur, de tot singur, până-când se va re’ntoarce Jeare cu Nell și a rugat pe Mrs. Belch să 'i aducă apă, dar’ imediat să ’i aducă spă rece de beat- După­ ce îngrijitoarea a eșit din odae, a respirat mai uşurat. Era o căldură insuportabilă, dar’ el nu o sim­ţea. Din contră îi era frig, tremura de frig. Ferestrile erau deschise în laturi, vedea cerul albastru, soarele strălucitor, dar’ îi părea că el nu mai are nimic cu cerul şi cu soarele. Aici cerul nu lui li suride, soarele nu lui îi luceşte Cu mare sforţare s’a ridicat puţin de ’şi-a aşezat perina mai sub cap. Avea încă puţină putere şi privirea lui dulce şi sburdalnică de odinioară, ’i -a mai strălucit un moment în ochi. — Jeane, Jeane! Mititica mea Jeane! Grăbeşte-te niţel — şopti el Voia se ’şi ridice puţin mai sus perinele sub cap. Erau nişte perini vechi fără nici o podoabă, — căci Jeane nici nu cunoştea micile comodităţi ale Vieţii — dar­ erau albe ca zăpada şi inundau aerul cu miros de levendulă. In mod curios mirosul acesta de leven­­dulă ii reamintea florile, pe cari le-a purtat Nell cu ocazia cununiei. Când au sosit la gară, aroma acea­sta ’l-a copleșit mai întâiu — și îndată ’și-a închipuit în fața sa pe Nell, cu pălăria ei sură de călătorie, cu fața ei nevinovată și timidă, cu privirile ei pline de o nemărginită fericire. In Chelsea încă erau flori, lângă portretul lui Lai, dar’ acele erau deja uscate. Ce are el cu Lai? Gândurile lui nu se puteau despărţi de Nell şi ştia, că Nell încă nu­­l-a uitat pe el, nici nu-­l uita nici­odată, şi acum vine la el. E pe cale cu Jeane. Avea presimţ, ştia aceasta. Cum sta ridicat în pat, vedea departe pe stradă. Vântul adia frunzele supa­­merilor, tufele de pa marginea drumu­lui însă erau pline de praf şi setoase de ploaie. Vedea ruinele părăsite ale unei fabrici de bere, cum se ridicau sinistru şi întunecoase în faţa ochilor lui. Razele soarelui străbateau printre geamurile sparte şi păreţii prepaţi. Pri­vind astfel par’că simţea căă atinge ru­inele acele cu mâna, atât le vedea de aproape. Sufletul lui era deja pregătit de drumul cel lung Da, o să le atingă când va sbura pe lângă ele şi va privi de-a lungul stradei, se va abate poate şi prin birtul, a cărui firmă să vedea în depărtare şi în oara odinioară, în vre­murile de mult trecute, îşi petrecuse atât de vesel lângă vin veritabil. Ioane însă n’a mers pe strada acea­sta când a plecat, ci a apucat în altă direcţie. Era curios, oare întâlnită era cu Nell, cât sânt de departe şi ce vorbesc împreună — femeia aceea, pa care el o iubea şi femeia, care îl iubea pe el. ’Şi a adunat buzele dându-’şi silinţa să aş­tepte cu pacienţă, dar’ abia mai avea atâta putere să-’şi strângă dinţii. Ce cu totul alta este ziua aceasta de astăzi, cât difere de aceea, când a plecat cu Nell — în acea călătorie nebună, care l’a început în mod atât de curios și în mod tot atât de curios s’a terminat....... Când inimile amândurora visau acelaș vis amăgitor... O, numai odată să-’i mei poată vedea fața, să-’i audă vocea, ■e-’i audă vorbele că i l-a ertat, că —«• dar’ nu! nu, aceasta nu o va spune, nu o poate spune mai mult pe lu­mea aceasta. Refrenul unei vechi balade ii rotea prin minte . »Odată numai dragă, înainte de plecare, , Lipește te de mine se simt buzele tale«. O, doamne! Nu, aceasta nici­odată nu să poate întâmpla. Știa, că nu o va face chiar de ’Iar afla mort. Încă tot privea la sycamori și la ruinele de edificiu. In jurul lui lumina se lupta cu întunerecul, dar’ nu aşa ca împreună se formeze amurgul ci mar­cate separat Orologiul a început să bată.­­ N’a ştiut câte a bătut, îi părea că oro- j­­ logiul e departe, departe. Ochii pe ase-­­ menea nu ’şi ’i-a putut îndrepta într’acolo fiindcă îi erau aţintiţi spre arbori şi aceştia păreau că s’au apropiat. Acum au şi rămas în urma lui......departe în urma lui....... a sosit.... O, doamne sfinte!....... XIV. Pe drumul dinspre gară doue fe­mei se apropiau. Nu vorbiau nimic,­­ numai priveau din când în când una­­ la alta. In ochii Joanei se lupta frica şi mirarea, care în faţa Helenei se re­­oglindea nedumerirea, că ar putea să întârzie. Totuşi ar fi fost mai bine să nu fie atât de resistentă, atât de ciudată faţă de el — se gândea. De toate ’şi a uitat acum, numai la aceea se cugeta, că Frank e în agonie. — Dorește să mă vază ? Pe mine? —­ esclamă cu neîncredere, când Jeane a întrat în odaia ei și a rugat-o să meargă cu ea la bolnav. — Dar’ eu credeam, că s'a căsătorit. Mrs. Ives ii spusese despre inten­ția lui Merreday. A aflat de lucru în­țelept aceasta și ’i-a arătat scrisoarea lui, — fiecare şir din acestea dovedea că cel­ ce a scris o şi acum e plin de un umor vesel şi sburdalnic. ’Şi-a dat silinţa să fie recunoscă­toare, se ruga cu foc, ca numai pe so­ţul seu să-’l poată iubi, din întreg su­fletul vieaţa întreagă. Ori cât s’a luptat însă cu sine. — Nu cred să-’i fie dor de mine — zise. — Am auzit, că imediat s'a călă­­torit. — Nu s’a căsătorit, e pe moarte, — răspunse Jeane — și dorește să te vază. Hélene nici ideie nu avea despre relațiile ce esistau între mititica fată, oara stătea înaintea ei atât de linișt­e, și între Frank Credea că este vre-o îngrijitoare. (Va urm­ ’)­­ Sibiiu, 14 iulie 1902, Olanda şi tripla­­ alianţă. O corespondenţă din Bruxella a lui »Standard« susţine, că cercurile gu­vernamentale olandeze intenţionează a întră în pertractări pentru alătura­rea Olandei la tripla alianţă. »Utrech­­er Tagblatt şi» Vaterland«, care apare In Haaga, recomandă o alianţă între Olanda şi Germania Sibiiu, Marţi 2/15 Iulie 1902 Mizerie. Directorul de finanţe din Timişoara Dr. Dragoneseu a rapor­tat «omisiunii administrative, că în tim­pul din urmă 6000 de esecuţiuni s’au făcut pentru restanţii de dare. Licitaţiile pe cât s’a putut le-a suspendat şi a per­mis, ca darea se poată fi plătită în rate. Cott. Cianad şi Şaroş deasemenea au cerut dela ministrul de finanţe scăderea dărilor de oare­ce nenorocitul popor nu mai poate plăti. Toate acestea sânt resultatele oblă­duirii ungureşti. Detentorii puterii de stat nu se îngrijesc de starea poporului, pe ei îi preocupă gărgăunii ideii de stat naţional maghiar şi nu le pasă că mul­ţimea se pustieşte. Crează tot felul de sinecure pentru gentri scăpătaţi, colo­niază, fac şcoala de stat pentru maghia­­risare etc. şi in timpul acesta multe părţi ale ţării rămân pustii. Poporul emigrează, merge să-­şi caute condiţiunile de vieaţă pe aiurea. Iată la ce resultate dupe po­litica nebună şi păcătoasă a Maghiarilor. Modificarea legii despre judicature curială. Abia a intrat în vigoare noua lege despre judicatura curială şi deja se cere modi­ficarea ei. Astfel congregaţiunea comitatului Borsod a primit un proiect de resoluţiune, în care cere de la parlament modificarea acestei legi. Resoluţiunea a fost trimisă presidiului camerei. Abexicerea lui­ Kolllay. După­­cum este informat ziarul kossuthist »Független Magyarország« ministrul comun de finanţe, Kolllay Benja­min, dm scurtă vreme va abxiee din postul seu de guvernor al Bosniei şi Herţegovinei. Retragerea lui Koll­­lay, să zice, că ar fi resultatul me­morandului presentat nu de mult Maiestăţii Sale Monarchului din partea Mohamedanilor. Ca urmaş al lui Koll­lay este amintit banul Croaţiei, contele Khuen-Hédervdry. Englezul voiajor. Am dat ştirea, că un Englez şi un Francez, însoţiţi de câţiva fruntaşi un­guri cutrieră ţinuturile locuite de Ro­mâni, ca se studieze chestia română. Ziarele maghiare, între cari­e Bud. Hirl.«, confirmă informaţia noastră cu deosebirea, că pe Francez îl reface, afir­mând că un singur străin voiajează pe la noi şi acesta e un Englez. Numele Englezului voiajor — după­­cum scrie »Bud. Hirl.«, d­e George Macaulay-­ revelyan profesor la colegiul Trinity din Cambridge. A venit în Un­garia chemat de Dr. Wolfner Pál, ca să studieze chestia română la faţa locului. Macaulay a sosit în Budapesta la finea lui Iunie­şi, însoţit de Wolfner şi de fişpanul de la Deva, Barcsay şi de Hollaky, a visitat mai multe localităţi din comitatul Hunedoarei şi din Munţii­ Apuseni. A fost pe la Haţeg, Deva, Brad, Abrud etc. şi a convenit, afară de Unguri, cu mai mulţi fruntaşi de ai no­ştri din părţile acete, vorbind, după-cum e informat »Bud. Hi­l.«, cu domnii Dr. Mihu, Dr. Munteanu, Dr. Vlad, Dr. Suciu şi Bontescu. Rugat de redacţia Ioii »Bud. Hi­l.« de a-­şi spune părerea asupra celor es­­periate, în special asupra chestiei ro­mâne şi a raporturilor dintre Români şi Maghiari, profesorul Macaulay a sa­tisfăcut rugării şi părerile sale sunt pu­blicate în numărul de Sâmbătă al lui »Budap. Hirl.« Macaulay trage câteva laude la adresa Maghiarilor şi se vede numai decât, că el priveşte chestia ro­mână prin prisma şovinismului ungu­resc. S’ar pute altcum, după ce infor­matorii lui sânt şoviniştii, cari ’l-au in­vitat în Ungaria, ca apoi se facă re­clamă naţiei maghiare? Macaulay laudă frumseţile natu­rale ale Ardealului şi monumentele is­torice, apoi spune, că Maghiarii, între toate popoarele mai bine seamănă cu Englezii. Aceasta e zisă spre bucuria com­patrioţilor noştri, dar’ că Englezul a sfeclit-o, credem că e de prisos să o mai amintim. El declară apoi, că s’a simţit foarte bine aici şi »am văzut — zice — ceea­ ce e raritate în Anglia, o aristocraţie de­mocratică­­poate grofii şi nemeşuţii scă­pătaţi. Red. »Trib.«) nemeşi, ale căror familii sunt mai vechi şi trecutul mai glorios, decât a ori­cărei nobilimi şi cari îşi stimează mult vecinii şi tratează egal cu ei, fie aceştia de ori­ce stare şi rang«. După acest pasagiu, din care trans­piră lauda de sine a informatorilor lui Macaulay, el trece la chestia română şi zice următoarele: »Chestiunea, care mi a provocat mai mult interesul, a fost chestia română. Am venit în Ungaria cu credinţa, că găsesc aici o astfel de chestiune socială, precum este cea irlandeză, agrară sau cea de clase. Ca om liber cugetător am spus în Budapesta amicilor mei, că sunt dispus a afla de drepte cele mai multe dorinţe ale Românilor. De atunci am petrecut aproape două săptămâni prin Ardeal Am avut număroase convorbiri private cu Ro­mânii, de la cari am ocroat a erita în­dreptăţirea plângerilor române. Şi ca străin, care judecă cu deplină imparţia­litate, am ajuns la următoarea părere: Toţi acei Români, cu cari am vor­bit, au recunoscut, că nu este vorbă nici de chestiune agrară, nici socială, încât astfel de chestiuni dela 1848 în Ungaria nu esistă. Cred, că limba maghiară trebue în­văţată. Aceasta este părerea şi a unor Români, cari doresc, într’adevăr, ca po­porul lor ,să progreseze în această vieaţă. Altfel gândesc insă aceia, cari voiesc să afle sprijin la poporul ignorant şi să impedece pe Maghiari ca se con­vină cu ei. Cred, mai departe şi aceea, că Ma­ghiarii n’ar trebui să facă schimbări mai radicale în interesul limbei maghiare şi că statul maghiar ar trebui să dee mai mulţi bani pentru şcoalele române. In­strucţia limbei în Ardeal se face azi in măsură foarte mică şi de aceea trebue ■ă fie lăţită. Cred, că pensul electoral trebue redus pentru parlamentul din Budapesta, atât în interesul germanilor ţărani maghiari cât şi români. Cred, că adevărata che­stiune în Ardeal nu este cea naţională, ci sărătoia. Românii din România sunt încă cu mult mai nenorociţi, dar’ în Ardeal atât ţăranii români cât şi cei maghiari sânt foarte săraci. Mai puţine dări şi mai multă instrucţiune poporală s’ar re­­cere. Dacă conducătorii Românilor ar agita în aceasta direcţie aş fi fost pe par­tea lor. în sfîrşit nu cred că s’ar putea încredinţa conducerea Ardealului Ro­mânilor, cari numai cu 63 de ani Im«g­inie au sevîrşit um măcel atât de îngro­zitor faţă de femei şi copii. Un Ardeal autonom, cârmuit de advocaţi români, ar fi o idee ridicolă înaintea tuturor acelora, cari fie că au petit istoria, fie că au studiat la faţa locului referinţele actuale din Ardeal. Interesul progresului, liberalismu­lui şi al culturii din Europa orientală atîrnă de la unitatea puternică a sta­tului maghiar. Şi progresul Ardealu­lui atîrnă special dela aceea bunăvo­inţă, cu cari fiecare naţionalitate din Ardeal se va uni sub steagul maghiar. •

Next