Tribuna, ianuarie 1903 (Anul 20, nr. 1-19)

1903-01-14 / nr. 7

r Anul XX Sibiiu, Marți 14)27 Ianuarie 1903 ABONAMENTELE Pentru Iu­bitu : 1 luni 1 cor. 70 bani, */« an ^ cor.I­V» an 10 C01'­, 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: X luni 2 cor. 40 bani, X/A an 7 cor., 1/1 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România şi străinătate: ‘/4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. —«#»­Abonamentele se fac numai pl&tindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima-daţi 11 bani, a doua­ oară 12 bani, a treia-oari 10 bani. 40IW­Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. —«m-Se prenumără la poşte şi librării. •K#»­In România abonamentele se fac la Agetlfia de Publicitate Carol Schulder, București, str. Doamnei 28, etajul I. Al W lf lirt. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. — Numeri singuratici a 10 bani se vend In Sibiiu, librăria „Tipo­grafiei“, societate pe acţiuni, — în Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat „La loterie“. ■ÍiÍÍÍÍÍBBHMÍlHMllÍHBHÍÍ9ÍÍÍHDraÍH@BK^IHHHHBHHBGE Esemplu instructiv. Sunt de tot curioşi compatrioţii uo­­■tri maghiari. Cuprinşi şi trăpâuiţi de câte o ideie, de câte o dorinţa, care le măguleşte orgoliul naţional, ei sa orbesc cu totul şi chiar dacă unul de-ai lor le desvăl­uie dura realitate,­­nu folose­şte nimic ; compatrioţii noştrii merg mai departe pe calea apucată, de graba Îs ■pune cineva, că aceea nu e bună, ea nu duce la scop, ci cel mult la abis Aşa o ideie fixă, dar’ mult promi­ţătoare, e cea cu »imperiu!« şi »imperia­lismul« maghiar. Au auzit nişte ziarişti şi corifei ai vieţii publice maghiare, că Statele­ Unite vor urma o politică im­perialistă. H­­id şi Maghiarii să urmeze acest esemplu. Ideia e propagată mai ăntăiu in coloanele ziarului »Bud. Hirl«, compatrioţii se înflăcărează, insufleţ rea Ii stăpânaşte şi Bud. Hirl.« anunţând aceste, dă gata »imperiul maghiar«, pe­­ hârtie. Ideea Insă idee va rămână * pe veci şi »imperiul« maghiar, cu stăpâniri In Orient şi pe malurile mărilor, nu ’i vor vede realisat ochi omeneşti. Ceea ca fac popoarele mari şi ou aptitudinie spe­­lente, nu pot face Maghiarii: muncile lui Hercule nu le poate Îndeplini Pu­h­­ov! O altă ideie mai veche este pan­­maghiarismul, maghiarizarea, contopirea tuturor popoarelor dintre hitarale Un­gariei In »nobila« stirpe a lui Árpád. S’a încercat și să încearcă realisarea acestei idei, dar’ nu merge. Puterea statului şi vianieria comună e pusă in ■ervioiul ei, dar’ de giaba. Reuniu­nile­­ cul­turale« ungureşti toate urmăresc acest scop, dar resultatele maghiarizării nu se văd. Să nu­ arete compatrioţii no­ştri un popor cât de mic din Ungaria care ’l-au maghiarisat, afară de Jidani, cari din interes şi la aparenţă se dau de Unguri mari. Din contra, noi putem arăta, că popoarele, cari au stat in le­targie, sub loviturile maghiarismului se deşteaptă la conştienţa naţională. Ba chiar frânturi de popoare cum sânt Bulieraţii, îşi apără şi susţin naţiona­litatea faţă de maghiarismul năvălitor. Maghiarii ar fi trebuit să se con­vingă până acum, dacă nu din esperi­­enţa lor, apoi din cele-ce veci in străi­nătate, că popoarele nemaghiare ale Un­gariei aparţin la roase de acelea, cari nu-­şi dau pradă nici-când şi la nici un fel de împrejurări, caracterul lor naţio­nal şi ’l păstrează neatins. Un frumos esemplu în privinţa aceasta ne dă un scriitor maghiar, Pin­­té despre Germani. Scriind el în »Bad. Hirl«, despre v­­­sita prinţului moştenitor al Germaniei in Petersburg, revine asupra Nemţ­lor din Rusia şi zice despre ei următoarele: »In lauda şi fanatismul german aici, In inima lumii ruseşti, este ceva instructiv şi caracteristic. Acesta e, că Germanul, German române, mă­car să 'l duci la capitul lumii şi e Întotdeauna mândru de aceea că e German, Francezul, Englezul, Un­gurul sau oameni de alta naţie se amestecă cu Ruşii, leagă prietenie intimă cu ei, le învaţă limba, îşi în­­■uşeso obiceiurile lor şi-’i iubesc, dacă-’şi câştigă pânea dela ei, dar’ şi In pasul contrar îi iubesc — Ger­manul trăeşte isolat. Îşi păstrează caracterul străvechiu, nu şi pără­seşte obiceiurile şi le despreţueşte pe cele ruseşti... Cu un cuvânt, Ger­manul ori­unde rămâne tot Ger­man şi aceasta şi dă sâ o simtă. »Această notă caracteristică este foarte imposantă (ti — mai cu seamă pentru străini — eu»* esem­plu instructiv«. In adevăr acest esemplu pentru Ungari ar trebui să fie foarte i­­structiv! Intre popoarele, pe cari Maghiarii vor a le maghiarisa, sânt şi Germanii din Ungaria, Saşii, cari au conştienţa na­ţională trezvie, şi Şvabii, oari acum ce deşteaptă. Cum gândesc ei, că vor ajunge la resultat cu un astfel de ele­ment, dacă el se susţine in marea de popor rusesc? Şi cum gândesc Ma­ghiarii, că vor contopi pe celelalte po­poare, cari In privinţa caracterului na­ţional stat la fel cu Germanii, şi au tăria de a-­şi apăra naţionalitatea? Esemplul adus de scriitorul xua­gh­ar, amintit mai sus, împreună cu tri­stele esperienţe de până acum pe tere­nul maghiarizării, ar trebui să-’i facă pe Maghiari a abandona odată pentru tot­deauna calea maghiarizării forţate. Dar’ de giaba spune compatrioţilor noştri ori-cine adevărul. Ei merg or­beşte pe calea apucată, până vor da un abis. Să meargă ! »Neue F. Presse« a comis o indispreţiune ne mai­pomenită, publicând documentul care conţinea punctuaţiunile lui Appol­­i în privinţa proiectelor militare. Şase de­putaţi aveau cunoştinţă despre aceste punctuaţiuni, da despre ei nu se poate presupune, că au comis indispreţiunea. Cere deci, ca ziaristul acesta (Singer), care numai pe cale necinstită a putut ajunge la cunoştinţa lor, să fie espulsat d­e ţeară. Széli regretă cele întâmplate e îs­să contra espulsării lui Singer, pe care-l ştie om cinstit. Moriţ Szatmári e contra espulsării, pantru-oii Singer n’a comis nici o indiscreţiune. Vészi spune că vinovatul nu e ziaristul, ci cel-ce ’i-a comunicat punctuaţiunile. După-ce se mai fac unele observări, şedinţa secretă se suspendă şi se începe cea publică. FOIŢA „TRIBUNEI“. IV micii martiri. Pe străzile şi de altmintrelea zgo­­motoase ale Romei, unde convin o mul­ţime de străini, veniţi din cele mai de­părtate ţinuturi, din provinciile Romei puternice, pe timpul istorisirii noastre era o mişcare deosebit de mare. Po­porul alerga spre Capitoliu in grupuri de ce — străzile erau inundate de un adevărat potop. Auzit-aţi... ? Cetit­aţi edictul impară­­teao? Se întreabă oamenii unul pe altu’­ voind fiecare să fie cel dintru­u, ca sa­­ vadă minunea şi aă aa convingă însuşi despre realitatea aceleia. împăratul s dat ordin, prin care impune oficialilor şi judecătorilor persecuţiunea creştinilor. Acest edipt a’a petit poporului de pe Ca­pitoliu, apoi a’a espus în locurile publice. S’au trimis preconi la toate provinciile,­­ Ca sâ des de ştiri proconsulilor şi pre­torilor, ca aceia asemenea eS­’i publice , poporului, apoi aă ’i espună la for. Roma fierbe, timpuri, prospecte nous, ! Ce bucurie, ce privelişte va fi, când fia- t rele vor sfâşia ps creştini in circ, In faţa mulţimii ! »Christianas ad looms«, la lei cu creştinii, răsună de-alungul strft­­*lor strigarea mulţimii. »Preamărit să fie Diocleţian!­ »Preamărit puternicul stăpân al Ro­­j mai, cel mai bun prieten al zeilor!« Şi creştinii priveau plini de spaimă , însufleţirea sălbatică a poporului, ce în­setează după sângele lor. Se retrag, se sfâruesc şi se furişează care cum poate dinaintea mulţimii înverşunate la ai tei, la coţi, ca cel puţin pe aceia să-­i poată aşeza in loc sigur, să-’şi fee rămas bun şi să petreacă împreună cele din urmă clip?; aăci nici unul nu ştia, in care moment li prind şi duc înaintea tribu­nalului, unde nu li se dă nici mod de apărare, nici dreptate, căci sânt vino­vaţi de aşa păcat, dela care n’are loc nici iertarea, nici graţia. Dar’ şi aveau causă să se teamă, căci precum se vede din cuprinsul edic­tului, era intr’adevăr Înverşunat: »Noi Cala A V- Diocleţian, domnul imperiului roman, amicul zeilor — sună edictul — cari au revărsat peste impe­riu atâtea bunătăţi şi putere, cari ’iau dat rod îmbelşugat şi învingeri glori­oase, dispunem, ca fiecare supus al no­stru să aducă jertfa acestor zei in semn de recunoştinţă. »Ear’ de s’a? aflâ cineva, să se opună mandatului nostru divin, unui ca aceia ai fie pedepsit în modul cel mai aspru. »Mai aies să fie căutaţi pretutinde­­nea creştinii, ca duşmanii Romei şi ai zeilor graţioşi şi dacă în alt chip nu, să­­ fie siliţi cu forţa, ca să sacrifice zsitor.­­ Ce, dacă n’ar voi sof ioa, să fie tăiaţi cu­­ roata, să fie aruncaţi în foc, sfâşiaţi sau­­ omorâţi în alt mod şi daţi cânilor de­­ mâncare. »Binecuvântarea zeilor să fie cu voi«. Frumoase prospecte puteau avă creştinii după acestea. Au şi inceput a-’i persecuta în toate părţile, ducându-’i cu miile ie locul de perzare. Răutatea infernală a inventat mii de feluri de chi-­­ nuri pentru ei şi totuşi nu ’i a putut estirpe. In locul celor căzuţi se năşeau alţii, aşa că in fine înşişi pretorilor şi proconsulilor li-sa părea prea multă per­­secuţiune fără nici un efect şi s’su plâns împăratului, că pe creştini nici cu cele mai înfiorătoare chinuri mi-’i pot face că sacrifice zeilor, că e de tot mic nu­mărul acelora, cari în urma chinurilor îşi lepădă credinţa, dar’ cu atât mai mulţi sânt «osia, cari până acum erau păgâni şi văzând credinţa şi curajul de înfricat al creştinilor, ca şi când ’i-ar mâna toate spiritele necurate, ieşind d­e şîrul privitorilor, îneim­ă da bunăvoie, că şi dânşii voiesc să f o creştini, şi ei să moară pentru a-.east« credinţă. Aşa că sângele celor decapitaţi, devine în­­tr-adevăr sămânţa creştinismului. Ce? nu sacrifică zeilor? strigă îm­păratul plin de mânie atrîngând scri­soarea in mână. Toţi să piară! De s’ar prăpădi jumătate imperiul, — jur pe Joe, — şi pe creştini îi fac să se înece iu propriul lor sânge, — sună edictul aspru al împăratului tiran. Ear’ servi­torii, plini de bucurie infernală, cu cea mai mare punctuositate se grăbesc să i caute pe ^creştini, ca să-’i s­lească, să sacrifice zeilor păgâni, sau în ples con­trar, să-’i ducă pe eşafod. Şi cum să nu se grăbească, când jumătate din ave­rile confiscate ale creştinilor şi din cea de pe urmă bucătură răpită de la lorfani­e a denunţătorilor, cara cealaltă a îm­păratului. La străzile Romei sângele curge părâu; numărul celor duşi la eşafod fără nici o vină e de mii. Călăii sânt obosiţi, dar’ pentru aceea măcelul nu în ceată. Bucură te împărate, gloria­’ţi si­nistră răsună până la ceriuri. Diocle­­ţianl Roma păgână te va zeifica, nu­mele ’ţi va fi mare, insuflător de groasa şi In veci neperitor. Sâ­gele cald ai martirilor aaaţeşte cu mirosul seu fiara îmbrăcată în piele de om. Diocleţian rămâne neînduplecat, deşi oamenii sei se îndrozeau de atâta sânge. Edictele urmează unul după altul. Dar Inzădar’, numărul creştinilor nu scade, nu sa gată os­ şi când ar fi nesecat; în locul celor căzuţi sa ivesc alţii. Bătrâni vaaer­biti, copilaşi, bărbaţi, Linei, cu grămada tşi varsă sângele a­­b­edivirea călaului. Şi de pe buzele ior nu se aude nici un ţipet de­­durere, un vaiet sau un suspin. Ah ! Diocleţian, tu împărat tiran ! nici aceasta durere mută nu-­ţi înmoaie inima? ! Nu vezi, că cu lacrămi de bucnică în ochi, pe buze cu numele afănt al lui Isus Christos grăbeao la moarte? Nu vezi cum le atrăluceau ochii de fericirea suprapământească, văzând barda carnefioiului scăldată In sânge, oare le câştigă mărirea lui Isus şi prim­a ne­murire­ ? Puterea­’ţi e mare, dar’ cu mult a mai mare puterea Nazarineanului ră­stignit, cu mult mai mare e puterea crucii. Singur iubirea e capabilă de aşa jertfă şi aceasta iubire nu tu, dar’ nici moartea nu o poate repune. E In zădar ori­ ce tirănie, zădarnic ori-ce mijloc de chinuit... dragostea faţă de Iana n’o poţi stânge din inimele lor. Apoi până­­cănd nu le vei pută face toate acestea, Învingere nu vei raporta asupra lor. Priveşte... uită-te, cum işi pun mânile la­olaltă, cum stau cu ochii în­dreptaţi spre Cer, rugându-le intre tor­­tureie cele mai infricoşate, până in mo­mentan, când sufletele lor candide se înalţă la T­atăl ceresc pe aripile rugă­ciunii. Ah! in contra acestei credinţe, in contra acestei iubiri pe care numai aceia o recapătă în dar, cari o cer, a că­ror inimă şi suflet sunt curate, în contra acestora in zădar se luptă întreagă pu­terea iadului. Piparii de sânge al mar- Sibiiu, 26 Ian. n. 19­3. Din dietă. Şedinţa de Sâmbătă a d­etei a fost foarte iritată. Opoziţia a cerut, ca să se ţină o şedinţă secretă peja­ ce s’a şi primit. Rakowsky, propu­nătorul, spune, că corespondentul dein La Viena. Premierul Széll Kálmán a plecat Sâmbătă seara la Viena. Din isvor semioficios se asi­gură că scopul caletoriei lui Széll este ca să ceară de la Maiestatea Sa sanc­ționarea prealabilă a proiectelor pac­tului. Proiectele se vor presenta in 28 Ian. atât în dieta maghiară cât și in Reichsraih. Prim-ministrul va refera coroanei şi despre alte obiecte. Tot Sâmbătă seara a plecat la Viena şi ministrul de honvezi dr. Fejérvári, ca să se înţeleagă cu factorii competenţi în chestia proiectelor militare. Ambii miniştri s-au reîntors azi la Budapesta. Tripla alianţă şi camera franceză. In şedinţa de joi a came­rei franceze vice­preşedintele, deputatul ■ooiaiitt Jaures, răspunzând interpelaţiei lui Lazies, a vestejit supoziţia, că pro­vocarea continuă la un răsboiu ar fi condiţia deşteptării şi ridicării cura­­giului unui popor. Energia unei naţiuni — zice el — era de sine la iveală in zile de pericol. Numai trei lucruri sunt cari pot enerva un popor, anume: Min­ciuna, lenea şi lipsa de ideal, dar’ po­porul francez are însuşiri de acele, cari lucrează, contra acestor scăderi. Trecând apoi la dupla şi tripla alianţă, Jauret a apărat pe aceasta din urmă, zicând că ea nu este îndreptată contra Franciei. Deputaţii din dreapta şi cei naţio­nalişti, auzind aceste cuvinte, au provo­cat un mare tumult. S’au schimbat ame­ninţări şi insulte foarte grave, între na­ţionalii­­ şi socialişti. Averile mănăstirilor sâr­beşti. Căpeteniile tuturor mănăstiri­lor sârbeşti din Ungaria s'au presentat corporativ in capitală, sa se protesteze contra cond­usului cunoscut al ultimu­lui congres serbesc, prin care li­ se va lua din mâni administrarea bunurilor mănăstirilor serbeşti. Ministrul Szék­­le a promis, că va cerceta lucrul. Agitaţiunea Polonilor. Mi­nistrul de finanţe german, Rheinhaben, răspunzând in Reichstag deputatului Jadszewski, a zis: Aş dori să văd încetând agitaţiu­nea Polonilor. Ura Polonilor nu e por­nită decât graţie răbdării poporului ger­man. Aş pută da un esemplu. De cu­­rând a apărut o carte, în care se arată pe larg răscoala Polonilor din anul 1863/64. Jumătate din această carte este bună să fie păstrată la museul polonez, cealaltă jumătate este pentru cei cari au luat parte la răscoală. Nici un esemplu de felul acesta nu este din par­tea Germanilor. Intr’o foaie poloneză se scrie: »Noi ■ftntem poporul ales de Dumnezeu. In­sultătorii noştri vor fi pedepsiţi de Dum­nezeu, spre lauda şi mărirea sfintei bi­­serici. Să ne apărăm de atacurile pă­cătosului popor, in mijlocul căruia trăim«. O altă foaie poloneză a esprimat aspiraţiunile naţionale In legătură cu »Tatăl nostru«, făcând un »Tatăl Nostru« polones, în care zice : »Regatul nostru polonez dă ni­’l nouă astăzi, scapă-ne de lanţurile duşmanilor noştri etc«. Con­gr na. Comisiunea regnicolari a sts­­torit consorierea venitelor din beneficiile bise­riceşti mai mici, al căror număr ea urci la 5500. Acum se continui cu consclierea beneficilor mai mari. Pretensiunile militare ale lui Apponyi. Vineri seara s-a ţinut în clubul par­tidului liberal o conferenţă în causa pro­iectelor militare, cari în urma proiectu­­lui lui Apponyi au devenit de o impor­tanţă generală. Opinia publică şi mai ales politicianii maghiari aşteptau cu nedumerire, că ce posiţie va lua guver­nul faţă cu proiectul lui Apponyi. Coci­ren­e a fost presidată şi des­chisă din parte­a baronului Podmanic­zky. Vorbitorul Szentnápy Ár­­ăi a dat es­­presiune pretensiunilor, cari sunt cunos­cute din luptele fostului partid naţional. Pretensiunile le împarte in două părţi. In una vorbitorul e spune preten­siunile, cari se pot realisa In timp acurt, preoţim : corecta resoivare pe basa drep­tului public a chestiunii steagului şi in­­■igniilor, împărţirea ofiţerilor maghiari la regimentele maghiare, reforma pro­cedurii penale, şi in fine vorbitorul es­­primă dorinţa, ca ministrul de răsboiu să fie forul suprem, care să judece asu­pra favorurilor ce sunt de acordat In ■ervioiul militar. In partea a doua Szent­­iványi a cuprins statolirea efectivului legal In timp de pace şi a contingentu­lui de resarvă. Ear’ oa coroană a do­rinţelor a’a invrednicit a zice dl vorbi­tor, că numai acei cetăţeni ai Ungariei se poată obţine rangul de oficer, cari posed limba maghiară. Rangul de oficer in armata comună este deci condiţionat dela cunoştinţa limbei maghiare. Cu alte cuvinte vorbitorul a cerut maghiarizarea naţionalităţilor şi cu aju­torul armatei. Preten­alunilor şi dorinţelor lui Szent­­iványi a aflat cu cale să răspundă mi­nistrul de honvezi bar. Fejérváry, ex­­punând punctul da vedere al guver­nului. Relativ la steag şi la inargini, mini­strul a zis, că M. Sa Incă are firma vo­inţă, ca chestiunea aceasta afi ae regu­leze in mod corect; de aceea aa va şi face in timpul cal mai apart. împărţi­rea ofiţerilor maghiari la regimentele maghiare Încă ae va face, dar’ gradat şi după putinţă. Pretensiunea a treia a dlui Szenti­­ványi: reforma codului penal militar, zice ministrul, încă aa va împlini cât mai curând. La împlinirea acestor trei dorințe se obligă guvernul. Asupra celorlalte ministrul n’a voit si se pronunțe acum, dar’ ac vor lua In conaiderare când ae va face revizuirea legei de apărare a ţârii. Enunţările ministrului Fejérváry dând îutremânt nou şovinismului şi cu­rentului de maghiarizare, au satisfăcut Întregul partid şi nu mai puţin pe Szentiványi, care esprimă încrederea gu­­vernului şi cere totodată, ca până la prezentarea proiectului de revizuire a apărării ţării să se îndeplinească promi­­si­uni­le făcute. Nr. 7

Next