Tribuna, ianuarie 1903 (Anul 20, nr. 1-19)
1903-01-14 / nr. 7
r Anul XX Sibiiu, Marți 14)27 Ianuarie 1903 ABONAMENTELE Pentru Iubitu : 1 luni 1 cor. 70 bani, */« an ^ cor.IV» an 10 C01', 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: X luni 2 cor. 40 bani, X/A an 7 cor., 1/1 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România şi străinătate: ‘/4 an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. —«#»Abonamentele se fac numai pl&tindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima-daţi 11 bani, a doua oară 12 bani, a treia-oari 10 bani. 40IWRedacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. —«m-Se prenumără la poşte şi librării. •K#»In România abonamentele se fac la Agetlfia de Publicitate Carol Schulder, București, str. Doamnei 28, etajul I. Al W lf lirt. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. — Numeri singuratici a 10 bani se vend In Sibiiu, librăria „Tipografiei“, societate pe acţiuni, — în Alba-Iulia la librăria Weisz Bernat „La loterie“. ■ÍiÍÍÍÍÍBBHMÍlHMllÍHBHÍÍ9ÍÍÍHDraÍH@BK^IHHHHBHHBGE Esemplu instructiv. Sunt de tot curioşi compatrioţii uo■tri maghiari. Cuprinşi şi trăpâuiţi de câte o ideie, de câte o dorinţa, care le măguleşte orgoliul naţional, ei sa orbesc cu totul şi chiar dacă unul de-ai lor le desvăluie dura realitate,nu foloseşte nimic ; compatrioţii noştrii merg mai departe pe calea apucată, de graba Îs ■pune cineva, că aceea nu e bună, ea nu duce la scop, ci cel mult la abis Aşa o ideie fixă, dar’ mult promiţătoare, e cea cu »imperiu!« şi »imperialismul« maghiar. Au auzit nişte ziarişti şi corifei ai vieţii publice maghiare, că Statele Unite vor urma o politică imperialistă. Hid şi Maghiarii să urmeze acest esemplu. Ideia e propagată mai ăntăiu in coloanele ziarului »Bud. Hirl«, compatrioţii se înflăcărează, insufleţ rea Ii stăpânaşte şi Bud. Hirl.« anunţând aceste, dă gata »imperiul maghiar«, pe hârtie. Ideea Insă idee va rămână * pe veci şi »imperiul« maghiar, cu stăpâniri In Orient şi pe malurile mărilor, nu ’i vor vede realisat ochi omeneşti. Ceea ca fac popoarele mari şi ou aptitudinie spelente, nu pot face Maghiarii: muncile lui Hercule nu le poate Îndeplini Puhov! O altă ideie mai veche este panmaghiarismul, maghiarizarea, contopirea tuturor popoarelor dintre hitarale Ungariei In »nobila« stirpe a lui Árpád. S’a încercat și să încearcă realisarea acestei idei, dar’ nu merge. Puterea statului şi vianieria comună e pusă in ■ervioiul ei, dar’ de giaba. Reuniunile culturale« ungureşti toate urmăresc acest scop, dar resultatele maghiarizării nu se văd. Să nu arete compatrioţii noştri un popor cât de mic din Ungaria care ’l-au maghiarisat, afară de Jidani, cari din interes şi la aparenţă se dau de Unguri mari. Din contra, noi putem arăta, că popoarele, cari au stat in letargie, sub loviturile maghiarismului se deşteaptă la conştienţa naţională. Ba chiar frânturi de popoare cum sânt Bulieraţii, îşi apără şi susţin naţionalitatea faţă de maghiarismul năvălitor. Maghiarii ar fi trebuit să se convingă până acum, dacă nu din esperienţa lor, apoi din cele-ce veci in străinătate, că popoarele nemaghiare ale Ungariei aparţin la roase de acelea, cari nu-şi dau pradă nici-când şi la nici un fel de împrejurări, caracterul lor naţional şi ’l păstrează neatins. Un frumos esemplu în privinţa aceasta ne dă un scriitor maghiar, Pinté despre Germani. Scriind el în »Bad. Hirl«, despre vsita prinţului moştenitor al Germaniei in Petersburg, revine asupra Nemţlor din Rusia şi zice despre ei următoarele: »In lauda şi fanatismul german aici, In inima lumii ruseşti, este ceva instructiv şi caracteristic. Acesta e, că Germanul, German române, măcar să 'l duci la capitul lumii şi e Întotdeauna mândru de aceea că e German, Francezul, Englezul, Ungurul sau oameni de alta naţie se amestecă cu Ruşii, leagă prietenie intimă cu ei, le învaţă limba, îşi în■uşeso obiceiurile lor şi-’i iubesc, dacă-’şi câştigă pânea dela ei, dar’ şi In pasul contrar îi iubesc — Germanul trăeşte isolat. Îşi păstrează caracterul străvechiu, nu şi părăseşte obiceiurile şi le despreţueşte pe cele ruseşti... Cu un cuvânt, Germanul oriunde rămâne tot German şi aceasta şi dă sâ o simtă. »Această notă caracteristică este foarte imposantă (ti — mai cu seamă pentru străini — eu»* esemplu instructiv«. In adevăr acest esemplu pentru Ungari ar trebui să fie foarte istructiv! Intre popoarele, pe cari Maghiarii vor a le maghiarisa, sânt şi Germanii din Ungaria, Saşii, cari au conştienţa naţională trezvie, şi Şvabii, oari acum ce deşteaptă. Cum gândesc ei, că vor ajunge la resultat cu un astfel de element, dacă el se susţine in marea de popor rusesc? Şi cum gândesc Maghiarii, că vor contopi pe celelalte popoare, cari In privinţa caracterului naţional stat la fel cu Germanii, şi au tăria de a-şi apăra naţionalitatea? Esemplul adus de scriitorul xuaghar, amintit mai sus, împreună cu tristele esperienţe de până acum pe terenul maghiarizării, ar trebui să-’i facă pe Maghiari a abandona odată pentru totdeauna calea maghiarizării forţate. Dar’ de giaba spune compatrioţilor noştri ori-cine adevărul. Ei merg orbeşte pe calea apucată, până vor da un abis. Să meargă ! »Neue F. Presse« a comis o indispreţiune ne maipomenită, publicând documentul care conţinea punctuaţiunile lui Appoli în privinţa proiectelor militare. Şase deputaţi aveau cunoştinţă despre aceste punctuaţiuni, da despre ei nu se poate presupune, că au comis indispreţiunea. Cere deci, ca ziaristul acesta (Singer), care numai pe cale necinstită a putut ajunge la cunoştinţa lor, să fie espulsat de ţeară. Széli regretă cele întâmplate e îssă contra espulsării lui Singer, pe care-l ştie om cinstit. Moriţ Szatmári e contra espulsării, pantru-oii Singer n’a comis nici o indiscreţiune. Vészi spune că vinovatul nu e ziaristul, ci cel-ce ’i-a comunicat punctuaţiunile. După-ce se mai fac unele observări, şedinţa secretă se suspendă şi se începe cea publică. FOIŢA „TRIBUNEI“. IV micii martiri. Pe străzile şi de altmintrelea zgomotoase ale Romei, unde convin o mulţime de străini, veniţi din cele mai depărtate ţinuturi, din provinciile Romei puternice, pe timpul istorisirii noastre era o mişcare deosebit de mare. Poporul alerga spre Capitoliu in grupuri de ce — străzile erau inundate de un adevărat potop. Auzit-aţi... ? Cetitaţi edictul imparăteao? Se întreabă oamenii unul pe altu’ voind fiecare să fie cel dintruu, ca sa vadă minunea şi aă aa convingă însuşi despre realitatea aceleia. împăratul s dat ordin, prin care impune oficialilor şi judecătorilor persecuţiunea creştinilor. Acest edipt a’a petit poporului de pe Capitoliu, apoi a’a espus în locurile publice. S’au trimis preconi la toate provinciile, Ca sâ des de ştiri proconsulilor şi pretorilor, ca aceia asemenea eS’i publice , poporului, apoi aă ’i espună la for. Roma fierbe, timpuri, prospecte nous, ! Ce bucurie, ce privelişte va fi, când fia- t rele vor sfâşia ps creştini in circ, In faţa mulţimii ! »Christianas ad looms«, la lei cu creştinii, răsună de-alungul strft*lor strigarea mulţimii. »Preamărit să fie Diocleţian! »Preamărit puternicul stăpân al Roj mai, cel mai bun prieten al zeilor!« Şi creştinii priveau plini de spaimă , însufleţirea sălbatică a poporului, ce însetează după sângele lor. Se retrag, se sfâruesc şi se furişează care cum poate dinaintea mulţimii înverşunate la ai tei, la coţi, ca cel puţin pe aceia să-i poată aşeza in loc sigur, să-’şi fee rămas bun şi să petreacă împreună cele din urmă clip?; aăci nici unul nu ştia, in care moment li prind şi duc înaintea tribunalului, unde nu li se dă nici mod de apărare, nici dreptate, căci sânt vinovaţi de aşa păcat, dela care n’are loc nici iertarea, nici graţia. Dar’ şi aveau causă să se teamă, căci precum se vede din cuprinsul edictului, era intr’adevăr Înverşunat: »Noi Cala A V- Diocleţian, domnul imperiului roman, amicul zeilor — sună edictul — cari au revărsat peste imperiu atâtea bunătăţi şi putere, cari ’iau dat rod îmbelşugat şi învingeri glorioase, dispunem, ca fiecare supus al nostru să aducă jertfa acestor zei in semn de recunoştinţă. »Ear’ de s’a? aflâ cineva, să se opună mandatului nostru divin, unui ca aceia ai fie pedepsit în modul cel mai aspru. »Mai aies să fie căutaţi pretutindenea creştinii, ca duşmanii Romei şi ai zeilor graţioşi şi dacă în alt chip nu, să fie siliţi cu forţa, ca să sacrifice zsitor. Ce, dacă n’ar voi sof ioa, să fie tăiaţi cu roata, să fie aruncaţi în foc, sfâşiaţi sau omorâţi în alt mod şi daţi cânilor de mâncare. »Binecuvântarea zeilor să fie cu voi«. Frumoase prospecte puteau avă creştinii după acestea. Au şi inceput a-’i persecuta în toate părţile, ducându-’i cu miile ie locul de perzare. Răutatea infernală a inventat mii de feluri de chi- nuri pentru ei şi totuşi nu ’i a putut estirpe. In locul celor căzuţi se năşeau alţii, aşa că in fine înşişi pretorilor şi proconsulilor li-sa părea prea multă persecuţiune fără nici un efect şi s’su plâns împăratului, că pe creştini nici cu cele mai înfiorătoare chinuri mi-’i pot face că sacrifice zeilor, că e de tot mic numărul acelora, cari în urma chinurilor îşi lepădă credinţa, dar’ cu atât mai mulţi sânt «osia, cari până acum erau păgâni şi văzând credinţa şi curajul de înfricat al creştinilor, ca şi când ’i-ar mâna toate spiritele necurate, ieşind de şîrul privitorilor, îneimă da bunăvoie, că şi dânşii voiesc să f o creştini, şi ei să moară pentru a-.east« credinţă. Aşa că sângele celor decapitaţi, devine într-adevăr sămânţa creştinismului. Ce? nu sacrifică zeilor? strigă împăratul plin de mânie atrîngând scrisoarea in mână. Toţi să piară! De s’ar prăpădi jumătate imperiul, — jur pe Joe, — şi pe creştini îi fac să se înece iu propriul lor sânge, — sună edictul aspru al împăratului tiran. Ear’ servitorii, plini de bucurie infernală, cu cea mai mare punctuositate se grăbesc să i caute pe ^creştini, ca să-’i slească, să sacrifice zeilor păgâni, sau în ples contrar, să-’i ducă pe eşafod. Şi cum să nu se grăbească, când jumătate din averile confiscate ale creştinilor şi din cea de pe urmă bucătură răpită de la lorfanie a denunţătorilor, cara cealaltă a împăratului. La străzile Romei sângele curge părâu; numărul celor duşi la eşafod fără nici o vină e de mii. Călăii sânt obosiţi, dar’ pentru aceea măcelul nu în ceată. Bucură te împărate, gloria’ţi sinistră răsună până la ceriuri. Diocleţianl Roma păgână te va zeifica, numele ’ţi va fi mare, insuflător de groasa şi In veci neperitor. Sâgele cald ai martirilor aaaţeşte cu mirosul seu fiara îmbrăcată în piele de om. Diocleţian rămâne neînduplecat, deşi oamenii sei se îndrozeau de atâta sânge. Edictele urmează unul după altul. Dar Inzădar’, numărul creştinilor nu scade, nu sa gată os şi când ar fi nesecat; în locul celor căzuţi sa ivesc alţii. Bătrâni vaaerbiti, copilaşi, bărbaţi, Linei, cu grămada tşi varsă sângele abedivirea călaului. Şi de pe buzele ior nu se aude nici un ţipet dedurere, un vaiet sau un suspin. Ah ! Diocleţian, tu împărat tiran ! nici aceasta durere mută nu-ţi înmoaie inima? ! Nu vezi, că cu lacrămi de bucnică în ochi, pe buze cu numele afănt al lui Isus Christos grăbeao la moarte? Nu vezi cum le atrăluceau ochii de fericirea suprapământească, văzând barda carnefioiului scăldată In sânge, oare le câştigă mărirea lui Isus şi prima nemurire ? Puterea’ţi e mare, dar’ cu mult a mai mare puterea Nazarineanului răstignit, cu mult mai mare e puterea crucii. Singur iubirea e capabilă de aşa jertfă şi aceasta iubire nu tu, dar’ nici moartea nu o poate repune. E In zădar ori ce tirănie, zădarnic ori-ce mijloc de chinuit... dragostea faţă de Iana n’o poţi stânge din inimele lor. Apoi pânăcănd nu le vei pută face toate acestea, Învingere nu vei raporta asupra lor. Priveşte... uită-te, cum işi pun mânile laolaltă, cum stau cu ochii îndreptaţi spre Cer, rugându-le intre tortureie cele mai infricoşate, până in momentan, când sufletele lor candide se înalţă la Tatăl ceresc pe aripile rugăciunii. Ah! in contra acestei credinţe, in contra acestei iubiri pe care numai aceia o recapătă în dar, cari o cer, a căror inimă şi suflet sunt curate, în contra acestora in zădar se luptă întreagă puterea iadului. Piparii de sânge al mar- Sibiiu, 26 Ian. n. 193. Din dietă. Şedinţa de Sâmbătă a detei a fost foarte iritată. Opoziţia a cerut, ca să se ţină o şedinţă secretă peja ce s’a şi primit. Rakowsky, propunătorul, spune, că corespondentul dein La Viena. Premierul Széll Kálmán a plecat Sâmbătă seara la Viena. Din isvor semioficios se asigură că scopul caletoriei lui Széll este ca să ceară de la Maiestatea Sa sancționarea prealabilă a proiectelor pactului. Proiectele se vor presenta in 28 Ian. atât în dieta maghiară cât și in Reichsraih. Prim-ministrul va refera coroanei şi despre alte obiecte. Tot Sâmbătă seara a plecat la Viena şi ministrul de honvezi dr. Fejérvári, ca să se înţeleagă cu factorii competenţi în chestia proiectelor militare. Ambii miniştri s-au reîntors azi la Budapesta. Tripla alianţă şi camera franceză. In şedinţa de joi a camerei franceze vicepreşedintele, deputatul ■ooiaiitt Jaures, răspunzând interpelaţiei lui Lazies, a vestejit supoziţia, că provocarea continuă la un răsboiu ar fi condiţia deşteptării şi ridicării curagiului unui popor. Energia unei naţiuni — zice el — era de sine la iveală in zile de pericol. Numai trei lucruri sunt cari pot enerva un popor, anume: Minciuna, lenea şi lipsa de ideal, dar’ poporul francez are însuşiri de acele, cari lucrează, contra acestor scăderi. Trecând apoi la dupla şi tripla alianţă, Jauret a apărat pe aceasta din urmă, zicând că ea nu este îndreptată contra Franciei. Deputaţii din dreapta şi cei naţionalişti, auzind aceste cuvinte, au provocat un mare tumult. S’au schimbat ameninţări şi insulte foarte grave, între naţionalii şi socialişti. Averile mănăstirilor sârbeşti. Căpeteniile tuturor mănăstirilor sârbeşti din Ungaria s'au presentat corporativ in capitală, sa se protesteze contra condusului cunoscut al ultimului congres serbesc, prin care li se va lua din mâni administrarea bunurilor mănăstirilor serbeşti. Ministrul Székle a promis, că va cerceta lucrul. Agitaţiunea Polonilor. Ministrul de finanţe german, Rheinhaben, răspunzând in Reichstag deputatului Jadszewski, a zis: Aş dori să văd încetând agitaţiunea Polonilor. Ura Polonilor nu e pornită decât graţie răbdării poporului german. Aş pută da un esemplu. De curând a apărut o carte, în care se arată pe larg răscoala Polonilor din anul 1863/64. Jumătate din această carte este bună să fie păstrată la museul polonez, cealaltă jumătate este pentru cei cari au luat parte la răscoală. Nici un esemplu de felul acesta nu este din partea Germanilor. Intr’o foaie poloneză se scrie: »Noi ■ftntem poporul ales de Dumnezeu. Insultătorii noştri vor fi pedepsiţi de Dumnezeu, spre lauda şi mărirea sfintei biserici. Să ne apărăm de atacurile păcătosului popor, in mijlocul căruia trăim«. O altă foaie poloneză a esprimat aspiraţiunile naţionale In legătură cu »Tatăl nostru«, făcând un »Tatăl Nostru« polones, în care zice : »Regatul nostru polonez dă ni’l nouă astăzi, scapă-ne de lanţurile duşmanilor noştri etc«. Congr na. Comisiunea regnicolari a ststorit consorierea venitelor din beneficiile bisericeşti mai mici, al căror număr ea urci la 5500. Acum se continui cu consclierea beneficilor mai mari. Pretensiunile militare ale lui Apponyi. Vineri seara s-a ţinut în clubul partidului liberal o conferenţă în causa proiectelor militare, cari în urma proiectului lui Apponyi au devenit de o importanţă generală. Opinia publică şi mai ales politicianii maghiari aşteptau cu nedumerire, că ce posiţie va lua guvernul faţă cu proiectul lui Apponyi. Cocirene a fost presidată şi deschisă din partea baronului Podmaniczky. Vorbitorul Szentnápy Árăi a dat espresiune pretensiunilor, cari sunt cunoscute din luptele fostului partid naţional. Pretensiunile le împarte in două părţi. In una vorbitorul e spune pretensiunile, cari se pot realisa In timp acurt, preoţim : corecta resoivare pe basa dreptului public a chestiunii steagului şi in■igniilor, împărţirea ofiţerilor maghiari la regimentele maghiare, reforma procedurii penale, şi in fine vorbitorul esprimă dorinţa, ca ministrul de răsboiu să fie forul suprem, care să judece asupra favorurilor ce sunt de acordat In ■ervioiul militar. In partea a doua Szentiványi a cuprins statolirea efectivului legal In timp de pace şi a contingentului de resarvă. Ear’ oa coroană a dorinţelor a’a invrednicit a zice dl vorbitor, că numai acei cetăţeni ai Ungariei se poată obţine rangul de oficer, cari posed limba maghiară. Rangul de oficer in armata comună este deci condiţionat dela cunoştinţa limbei maghiare. Cu alte cuvinte vorbitorul a cerut maghiarizarea naţionalităţilor şi cu ajutorul armatei. Pretenalunilor şi dorinţelor lui Szentiványi a aflat cu cale să răspundă ministrul de honvezi bar. Fejérváry, expunând punctul da vedere al guvernului. Relativ la steag şi la inargini, ministrul a zis, că M. Sa Incă are firma voinţă, ca chestiunea aceasta afi ae reguleze in mod corect; de aceea aa va şi face in timpul cal mai apart. împărţirea ofiţerilor maghiari la regimentele maghiare Încă ae va face, dar’ gradat şi după putinţă. Pretensiunea a treia a dlui Szentiványi: reforma codului penal militar, zice ministrul, încă aa va împlini cât mai curând. La împlinirea acestor trei dorințe se obligă guvernul. Asupra celorlalte ministrul n’a voit si se pronunțe acum, dar’ ac vor lua In conaiderare când ae va face revizuirea legei de apărare a ţârii. Enunţările ministrului Fejérváry dând îutremânt nou şovinismului şi curentului de maghiarizare, au satisfăcut Întregul partid şi nu mai puţin pe Szentiványi, care esprimă încrederea guvernului şi cere totodată, ca până la prezentarea proiectului de revizuire a apărării ţării să se îndeplinească promisiunile făcute. Nr. 7