Tribuna, februarie 1903 (Anul 20, nr. 20-39)

1903-02-01 / nr. 20

Anul XX. ABONAMENTELE Pentru Sibliu : 1 lună 1 cor. 70 bani, ’/, an 6 cor., */­ an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 2 cor. 40 bani, */, an 7 cor., */, an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și otrăluătari: ’/4 an 10 franci, '/, an 20 franci, 1 au 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un fir garmond prima­ dată 14 bani, a doua­ oară 12 bani,a treia­ oară 10 bani. —*CM­Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcei Nr. 15. —K8W— Se prenumără la poşte şi librării. -K#* In România abonamentele se fac la Agenţia de Publicitate Carol Schulder, Bucureşti, str. Doamnei 28, etajul I. _At Wll ii M â Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici , 10 bani se vând In Sibiiu, librăria „Tipo­grafiei“, societate pe acțiuni. — în Alba-Iulia la librăria Weiss Bernat „La loterie“. FOIŢA „TRIBUNEI“. Ziua Unirei. Bucureşti, Ianuarie 1903 Cea mai mare ierbăt­ara a fra­ţilor noştri de peste munţi — o spun şi înşişi — este ziua neuitată a Unirei Principatelor. Atunci s’au pus temeliile de granit al României de astăzi, atunci au răsărit zorile fericite ale victoriilor româneşti de mai târziu. Actul epocal, săvârşit la 24 ianuarie 1859, ne apare tot atât de scump nouă. Românilor, cari împrejmuim de toate păr­ţile ţeara cea frumoasă a fraţilor liberi şi cari, oricât de mult ne-ar stăpâni po­liticeşte alţii, bine ştim că la sufletul nostru aceeaşi stăpânitoare puterii ro­deşte: duhul cel bun al neamului ro­mâ­nesc. Românii de pretutindenea cu toţii simţim una cu cetăţenii regatului, că Unirea dela 1859 constitue apogeul iu­bire­ de neam. Acea dată istorică de binecuvântată pomenire, cuprinde în gloria trecutului mângăerea prezentului, garanţia viito­rului românesc. Acolo licăreşte candela credinţei în putere şi-’n mărirea nea­sc­ului nostru; de acolo ne îndeamnă pe noi glasul profetic al celor viitoare; acolo şi simbolul sfânt al vramilor, ce ne aşteaptă, fapta dela 1859 ne povăţueşte să nu îndrăznim a uita vre­odată, că unirea este singura noastră scăpare, că fără a lupta uniţi, cădem pradă sigură în gura lupilor flămânzi, cari ne-ar în­ghiţi de vii, sâ poată.... Dacă soartea ne-a împărţit pe Ro­mâni in atâtea provincii, rupându­ ne dela dlalta şi împrâştiindu-ne cum vin­­turile împrăştie sămânţa şi dacă noi am avut şi am păstrat bunul simţ de a nu nesocoti nici­odată obligămîntale noastre politice faţă cu statul, căruia plătim bi­ruri şi dăm ostaşi, — noi nam uitat însă a ne închina smeriţi idealului unei uniri sufleteşti, unei uniri culturale cât mai desăvîrşite. Respectăm drepturile altora, dar’ noi nu lăsăm o iotă din drep­turile noastre. Buna ridicarea colonelului loan Cuza la vrednicia d® principe al celor două ţări surori, par’oa se reteză d­etr'o lovi­tură energică de sptdii capul acelui ba­laur, care mistuia până atunci forţele cele mai bune aie fraţilor din Principate : Oarba neunire... Moldoveni şi Munteni se luminară ca unul de sfintul duh al iubirei da neam şi din inimi aurate pe­cetluiră cu votul lor unanim unirea unei­ jumătăţi a neamului nostru. Ceea ce­­ firea făcuse dela început, dar soartea­­ rea desfă­use cu răutate — s’a resta-­­ bilit odată pentru vecie : două mici state surori s’au topit într’un stat unitar, două frânturi da neam într’un popor întreg .. Sa minte, dacă este numai o jumătate etnicesta. In văpaia iubirei frăţeşti se lămuri aurul jertfire! de sine, se făuri oţelul armelor de mai tîrziu, cari au recucerit pe fraţii noştrii lor vişite, redându-’i pe ei neamului şi destinelor lui. Unirea botez­ată cu laerisssile de bu­curie aie Românilor a dus la Neatîrnarea botezată cu sângele vitejilor de pe câm­piile de dincolo de Dunara. Frăţia, pro­clamată în dulcea pace a iubirei de neam şi a caprificărei pentru neam, a condus pe fraţii coşti , prin răsboiuri crunte la propăşirea de astăzi a rega­tului, garantată prin rodnicia­­­­nei cul­turi naţionale şi prin tăria unei armate gata să treacă prin foc şi un singur semn şi căpitanului erou, la o mişcare din sprinceană a regelui Carol. I. Astăz , după patru­zeci şi patru de ani, o ţeară liberă şi un popor stăpân pe soartea lui slăveşte vrednicia strămo­şilor şi la mormântul loi toată poporaţia României îşi pleacă plină de cucernicie genunchii. Ear’ pe când o astfel de ju.­i­mâtate a neamului nostru îşi fericeşte­­ zilele, cealaltă jumătate priveşte cu ochi , j umezi ia bucuria fraţilor şi din sufletul­­ acelora scoate vigoarea credinţei în vre-­j muri mai bune.I Este de ama înţeles, că ziua cea binecuvântată a fost sărbătorită de că­­tre toată suflarea din regat. Guvernul şi toate autorităţile civile şi militare ale ţării, biserica, şcoalele de la dascălul din sat până la profesorii universităţii, apoi diferitele societăţi culturale au fost un gând şi o simţire în preamărirea actu­lui de la 1859 Fanfarele gardei palatu­lui răsunau şi ele sărbătoreşte, răspân­dind în largul Bucureştilor conştiinţa li­niştitoare, că domnul României — »apă­rătorul de ţeară«, cum­­i s­e zice în im­nul regal —­ se găseşte şi acum, ca tot­­deauna, între supuşii aci credincioşi, cu inima bătând acelaşi ritm ca sufletele româneşti. Ia fruntea societăţilor naţionale Liga pentru unitatea culturală ,şi-a avut şi da asta-dată rolul conducător. In prea­jma sitei este­ mari un apel călduros al comitetului central îndemânsa pe toată societăţile plămădite din idealuri româ­neşti să fie una în sărbătorirea aniversării însăşi Liga a contribuit la sărbare prin­­tr’un fr­umos festival la Ateneu, in seara zilei. A vorbit dl George Pann, cuno­scutul bărbat politic şi stilistul escelent, a căruia gândire adâncă este apropiată mult in cercurile literare de aici. In cuvinte limpezi fără bombasticisme şi fără patos de paradă, dinsul a desvoltat ideea unităţii noastre culturale, făcând elogii­­ gei pentru-că a gătit calea cea adevă­rată în lucrările ei pentru unitatea cul­turală. A mai debutat şi corul bine con­dus al dlui Kiriac, esecul find spre ma­rea plăcere a publicului căteva cântece poporale, cele mai multe composiţii ale dlor George Dima şi I. Vidu. Ţin sa spun, ofi sala Ateneului a fost tixital de un public ales. Studenţii universităţii au serbat de­­asemenea in linişte şi cu demnitate ziua memorabilă. La Ateneu a avut loc In după ameaza zilei un festival al socie­tăţii istorice a studenţilor, în care s’au ţinut câteva discursuri şi pe urmă, un moment original foarte frumos, s’au ese­­cutat danţuri naţionale de cătră elevii liceului dlui Virgil Popescu. A mai cân­­tat şi corul seminarial sub conducerea renumitului bas al operei române, dl Teodorescu. A debutat escelent şi dom­nişoara Orthy Maory, o cântăreaţă dră­gălaşe- I I if I Teror­­­sarea presei naţionalităţilor. (V) Am ajuns să ne întreb airi, nu sufletele revoltate, ce-a mai rămas liber in ţeara noastră, care se pretinde­­con­­ct tuţîoaală.Este liber cetăţeanul, ale cărui drepturi se garantează în constituţie ? O fantomă poreclită »ideea steiului na­­ţonal maghiar«, e deaj’uns oi sfi apară, pentru a spulbera In voia viaturilor ori­ce iotă din constituţie, dacă se vorbeşte acolo despre vreun drept al naţionalită­ţilor. Sunt libere alegerile? Nu. O­amen­ii administraţiei, agenţii guvernamentali, gendarmii fioroşi, armata însăşi t­oată puterile cari pot sfida ori­când preve­derile constituţionale. Este liberă presa ? Nu. Ferit-a Domnul să fie aşa: ce ar face atunci procurorii lacomi de merite patriotice şi ce-ar mai ferici pe membrii curţilor cu juraţi, cari, îşi imaginează oft­­aie şi spânzură... trădători de ţară. Aşadar ce a mai râmas liber în statul nostru? Liber este guvernul, să prigonească naţionalitftţile. Liberi sunt procurorii, să inventeze delicte politice, tunând şi fulgerând în contra oameni­lor pacinici. Liberă este presa maghiară oa sfi împroaşte cu insulte in toţi ace’a, caii nu gflsesc adevărul în cloacele min­cimnel. Libere sunt curţile ou juraţi, ca sâ înfunde puşcăriile cu inocenţi, pe când ţeava bîrbile de şarlatani politici, de escroci ai capitalelor publice şi de alta asemenea esistenţe ciumate. Ni se cer probe ? Dar, cine mai are cinismul sâ întrebe de probe, atunci când o singură lună din anul acesta înregis­trează o sumă de acte nesocotite, cari toate constituesc dovezi de cea mai teme­rară terorisare a presei naţionalităţilor ? La Tirgu-Mureşului, curtea cu ju­raţi jubilează că poate osândi pe soco­teala bunului cumpăt juridic trei gazetari saşi, pentru cuvântul, că au tradus un articol românesc din gazeta noastră. La Cluj, tribunalul condamnă la cincisprezece luni de puşcărie pe un re­dactor şi la unsprezece mii de coroane ziarul »Tribuna«, mărturisindu ea de că­­tră însuşi procurorul că ţinta este ni­micirea organului nostru. Un alt ziar al naţionalităţilor, con fratele sârbesc »Branik« a încercat de purfind aceeaşi soarta. Redactorul sâu a fost osândit la câteva luni de puşcărie pentru aceleaşi motive trase de pâr, agitaţie împotriva naţiunei maghiare. Ei bine, ne mai cere vr’un om do­vezi, afunci ele curg grijă? Şi ele vor mai curge gîm­ă multă vreme, dacă gu­vernul ţării şi organele lui nu şi vor l­ua minţile’n cap şi nu vor vedè că prin asemenea, făptuiri de teroare, liniştea cetăţenilor este turburată, dar­ buna pro­păşire a ţării primejduită. Da Nu süntem noi aceia cari agi­tăm. Nu süntem noi duhurile, cari ame­ninţă siguranţa ordinei legale în stat. Agitatorii sunt o parte mare din com­patrioţii noştri, cari vreau sâ stingă in noi până şi cea mai sfioasă licărire a liberei opinii. Dacă în aţa curţilor cu juraţi ma­ghiare, osândiţi! suntem noi şi osândi­­torii sânt vrăşmaşii naţionalităţii noa­stre, — înaintea dreptăţii eterne situaţia se s­himbă. Acolo cuvântul osândei este al nostru, care popalul delictului — al adversarilor. Aceiaşi râmâne situaţia în faţa ţării, în faţa milioanelor de blânzi cetăţeni maghiari, români, sârbi, slovaci, saşi — cari toţi ne iubim ţeara, oari toţi sufe­rim pe urma unui guvern nedrept şi a unor organe publice şi mai nedrepte. Ţeara ştie, că binele ei nu atîrnă de la comedianţii unei politici aventu­­rioase, oari pun în joc liniştea publica Ţeara înţelege, ori viitorul ei stă în iîi­­nile cetăţenilor şi ea nu poate uita, că noi — prigoniţii — constituim mai mult de jumătatea popolaţiei statului. Ni­ se tot vorbeşte de răisvrăjitori, cari uneltesc împotriva statului. Aşa e. Sunt mii de asemenea duhuri rele, la noi. Ele unic nu zăpăcesc minţile noa­stre, nu tulbură inimile noastre, nu seduc conştiinţele noastre. Ci lăcaşul lor blăst­imat este foarte departe de co­libele bieţilor cetăţeni nemaghiari ai ţârii... La Pesta, în biurourile guver­nului, prin provincie, în cabinetele pom­­poşitor — iată unde­­şi-au făcut cuibul esistenţele patilinare. Acolo se făuresc p­a nurlie împotriva linişte! publice. Acolo se cumpără sufletele oamenilor slabi de înger, cari pentru o glorie falsă şi pen­tru câteva diurne iau asupra lor marea răspundere a terorisării pacinicelor na­ţionalităţi. Iată adevărul. Cine nu-­i recunoaşte, îl pălmueşte in faţă. 11 I I—LMBJH1S5 Sibiiu, 13 Febr. n. 19 3. Primatele Ungariei în ser­viciul m­aghiarisărei. Primatele Vasvary Kolos a păşit pe terenul politicei militante. Cu opasiunea ani­versarei sale a 74 a dat un circular satra preofimea şi inspectorii şcolari din eparchia sa, impunendu le ca in şcoalele frecventate de Nemaghiari stu­diul religiunei se se propună în limba şi spiritul limbei maghiare. Părintele păcii şi al dragostei mai dispune ca şi sfintele predici se se fină în limba ma­ghiară. Capul bisericei cere ca toţi Sibiiu, 1/­4 Februarie 1903­ ­ factorii se stărue pentru lăţirea limbei maghiare. Circularul primatelui asupra potu'­a vom reveni dovedeşte lămurit că biserica catolică din Ungaria s’a pus în serviciul maghiarisărei. Preotul Stupinian suspen­dat. Consîstorul din Lugoj a respins ca nefundată acusaţia Inspectorului şco­­­lar din Deva, care arătase pa preotul­­ Stuph­an, că acesta nu primeşte deja­­ elevii români salutara în limba ma­ghiară Viastios a suspendat însă pe preotul român din postul de patrohat, şi cu aceasta crede, că a mai câştigat un cetăţean pentru idea, ori că va mai croi câţiva Tuhutum? Alegerea de la Arad. Sinodul eparohial al diecesei Aradului a ales om­ de episcop pe protosincelul Ioan Ignatie Papp, cu 36 voturi, faţă de celalalt candidat Aug. Bamsea, care a avut 22 voturi. Alegerea a decurs în ordine. Ar fi de dorit, ca frământările condamna­bile, cari au neliniştit atâta timp die­­cesa Aradului, şi încetase, făcând loc unei lucrări liniştite şi intense pentru binele bisericii. Nou alesul episcop este de origine din Bihor şi stă în serviciul bisericei de 30 ani. Conversiunea. După­ cum se co­munică, conversiunea se va îndeplini fotmat cu 4 procente. Pentru renta de reservă se va crea un tip nou de obli­gațiuni de stat cu 3 */* •/#■ Pentru plata cupoanelor s’a stabilirea fiecare se­mestru început se se plătească pe din­­tregul. PENTRU STAPÂNITORII NOȘTRI. Politica polonă a gu­vernului prusian începe să aibă consecinţe rele. Sentimentul naţional al Po­lonilor sa redeşteptat aşa de mult, încât pentru prima oară aceştia au pus candidaţii lor se­parat­ în Silesia de sus, vor can­dida la alegeri deputaţi propuşi de comitetul polon, dare nu ca până acum, când Polonii mer­geau mână în mână cu partidul central. Din cei­­ candidaţi, trei sunt redactori de­viare, doi doctori şi doi ţărani. Această nouă atitudine a Po­lonilor va pune de­sigur pe gân­duri guvernul din Berlin şi mai ales pe cancelarul Bu­lotv. Stăpânitorii noştri ar putea să înveţe şi­ din acest exemplu. Otrăvitorii «Tribunei«. Aşa ne numeşte »Bud. Hírlap«, luând notiţă despre articolul nostru de Duminecă, scris din incidentul pro­cesului din săptămâna trecută. Zice că esenţa articolului e resumată în ameninţarea: Ţine minte. Să poate! Din dietă. In şedinţa de Marţi a vorbit după Benyovszky Szentiványi, fostul vice pre­sident al partidului apponyist. El a po­­lemisat cu Mezős­­y, care atacase fostul partid din causa fusiunii lui cu liberalii. Szentiványi a susţinut, că fusiunea lui Tisza în 1875 n’a fost făcută în intere­sul ţârii, căci aceasta a suferit astfel de pagube, încât nici acum nu sânt vinde­­cate, pe când partidul naţional n’a re­flectat la nici un portofoliu ministerial. Prin fusiune n’au cedat nimic din pre­­tensiunile lor naţionala, pa cari ie au făcut şi cu prilejul acestor proiectii mi­litare. Asiguraţi fiind de Szél­ şi Fejér­­váry, că pretensiunile lor vor fi consi­derate, ei sunt liniştiţi. Vorbeşte apoi Szatmári, îmblătind tot trasele vechi despre armată naţională etc. şi la urmă presintă proiectul de resoluţiune, ca ne­­cunoştinţa limbei maghiare sâ nu fie pedecă pentru de-a pută deveni ofiţer de stat major. Se votează asupra pro­punerii lui Széll de a se prelungi şedin­ţele până la 3 ore d. a., ceea-ce se pri­meşte. Kubik cere sa se constate capa­­bilitatea camerei de-a aduce hotărîri, ceea-ce refusă presidentul. Oposiţia în­cepe o gălăgie infernală, în decursul că­reia şedinţa se declară de închisă. Şedinţa de Mercuri s’a început din partea oposiţiei cu plângeri contra pre­­sidentului, care n a voit sâ primească cererea lui Kubik dela finea şedinţei premergătoare. Vorbesc Lengyel, Kubik, Beöthy, Rakovseky, Gajăry, Apponnyi, Stell, oposiţionalii atacând pe Daniel, care presidase şedinţa premergătoare, ceialalfi apărându-­i. Mult haz a produs statistica întreruperilor făcute de Fejér­­váry, dupa­ cum a compus-o Kubik. Apri­gul ministru de honvezi a întrerupt pe Bakonyi da 4 ori, pe Beöthy de 5 ori, pe Benyovszky de 8, pe Kapoteffy de 15, Szeki­y de 23, pe Trubinyi de 39, pe Szat­­tu­áry de 49, şi pe Barta de 58 ori. Toată comedia s’a pertractat în şedinţă se­cretă Redeschizându se şedinţa publică, au ajuns pe tapet interpelările. Mai in­teresantă a fost a lui Lengydl, care s’a plâns, că Monarchul a vorbit cu Sibil la balul de curte nemţeşte, că Steinacker,­­ agitatorul pedepsit, încă a fost invitat la bal şi că Monarchul a distins cu fe­licitări pe deputaţii, cari au vorbit pen­tru proiectele militare. Széli răspunde, că nu ştie încă nimic despre Steinacker, dar’ va cerceta. Monarchul poate vorbi In casa lui cu cine vrea. In felul acesta s’s perdut timpul I până la V* 4 d. a. Desbaterile se vor prelungi în In­finit, mai ales, că fiecare orator din opo­­siţie presentează şi câte un proiect de resoluţie, aşa că are drept să mai vor­bească înc’odatft. Nr. 20 „Condamnări politice“. Cu titlul acesta »Kronstadts Zeitung« pu­­blică în numerii 33 din 11 p. un prim. In care arată resultatul, la care an ajuna două împărății, la aparenți puternica, prin condam­­narea cea mai aspră a tuturor bărbaților, cari nu voiau să se supună jugului, ce părea ao sugrume, prin greutatea lui, pentru veacuri ori-ce fel de libertate mai ales naţională. E vorba da Francia lui Napoleon III şi de Au­stria absolutistici. Referitor la cea din urmă scrie următoarele: »Abatragem de la regularisirile şi condamnările politice din ţările eredi­tare de dincolo de Lau­ba considerând muntai ţerile coroanei ungare. Regre- I tăm un singur lucru : că spaţiul foaei noastre e mult prea mic, pentru de-a ne pută estinde şi numai asupra celor mai importante întâmplări. Am pută umple volume întregi, vrând a nota to- I tul. Nimic nu ilustrează mai drastic modul de procedură pe terenul linguistic I faţă de Maghiari, după-ce se passase I constituţia ungară pe temeiul teoriei I perderii drepturilor, ca o vorbă a lui I Benedek care fusese numit In a. 1860 i guvernator al Ungariei. Ofunci i­ s’au I presentat In capitala ţării funcţionarii şi s a dovedit că dintre toţi consilierii de poliţie numai unui cunoştea limba maghiară, Benedek a ridicat mările în sui strigând: »De zece ani funcţionari in Ungaria şi nu ştiţi nici o vorbă ma­ghiară! Asta-’i scandal!« Ei, dar­ gu­vernul avea numai principiul, de a ţină naţionalităţile îngenunchiate. Şi cu toate acestea in Viena se mirau, oft naţiona­lităţile nu erau de loc aplecate »să schimbe cunoscutele libertăţi ungare cu egala îndreptăţire necunoscuta«, după*­­ cum scria un conservator vechiu; oft după-cum scrisese deja Eötvös în a. 1850, »poate, că va succede sâ se nimi­cească patriotismul, pe care nu-l voia ministerul, dar’ nu va succede să se ob­­­­ţină patriotismul, pe care-’l voia«. Re­sultatul acestor regularisiri pe terenul limbei a fost, că toţi cei-ce au fost până

Next