Tribuna, mai 1930 (Anul 3, nr. 106-107)

1930-05-04 / nr. 106

Pag. 2 ACjfJaEattAi'.­­»mmm nwwmâHmoh&iu­m cari tragem ponoasele refor­melor Dtale! Tot noi suntem aceea cari suferim de pe urma blestematei de ursitoare, care ţi-a ursit să ajungi unde eşti azi, şi unde nu vei mai fi nici­odată. »Nem, nem soha«­­ Ce zici, aşa-i că-ţi cunosc graiul? »Dum­nezeu să ne ierte, căci noi pe altul nu-l ştim, care pe lumea aceasta să mai poată tolera atâta falsitate, atâta nedrep­tate, atâta ilegalitate etc., etc. Şi-apoi să nu ne uităm nu­mai până’n vârful nasului. Să privim puţin mai departe. Dl General Mihăiescu din Bucu­reşti, a scris cam aşa într’o scrisoare adresată FI.S.R. Inal­­tului Regent Nicolae Şi găsesc că-i bine să vă citez câte ceva din aceea scrisoare, lată cum sună: „că opera Ilustrului nos­­tru Părinte şi a Marelui şi In­­ţeleptului nostru Rege Ferdi­­nand I, se destramă şi că mo­numentul ridicat de El, dela Nistru până la Tisa se nărue. Nu sunt întâiul care o spun... dar dacă aşi avea putere aş striga«­ aşa de tare ca să fiu auzit dela o margine la alta a României întregite, aş stri­­ga-o ca cei 800.000 de martiri ai neamului să o audă din fundul mormintelor lor, unde de­sigur cu hârcile lor, scrâş­­nesc din dinţi, de ură şi scârbă** ş. a. m. d. Aşadar se destramă opera Acelui care a fost Regele Ferdinand I.­ Ce zice la una ca asta guvernul dlui Man­iu şi în special dnii Sever Bocu, Moldovanu, Vornic, Dobrescu, dacă vreţi şi dl Stere? Noi ne mirăm, când vedem că opera Regelui Ferdinand I, România Mare, se nărue, dar ce zice dl Maniu să facem? Şi ne gân­dim, ce-am putea face ? Ce-am putea să facem din Maniu ? Da­de exemplu, de acolo, de sus! Arată că eşti român, cel puţin acum când suntem (din ce cauză?!) în pericol. Apoi dacă nu răspunzi, noi vom ruga Factorul în drept să dispună. Şi atunci? Atunci să mai în­­drăsniţi să daţi faţă cu invalizii, orfanii şi văduvele de răsboiu, să daţi faţă cu de cei cămine, că aţi încercat să ne duceţi cu »zăhărelul», prin comunicate mincinoase. Cui să cred? Să cred comuni­catului că am primit leafa! ?! ?! nu pot, pentru că ştiu un lucru. Şeful meu a plecat în concediu şi noi am rămas fără de plată, fără un ban, în casă de sărbători. Reforma dlui Maniu spune, să vie şeful să-mi a­­ducă plata. Noi am aşteptat. Cine st a Şomajul. Am ajuns ca şi în Româ­nia să se vorbească de şomaj. De unde înainte cu câţiva­ ani mulţi români nici nu ştiau ce însemnează cuvântul şomeur, azi am ajuns ca fiecare oraş să-şi aibă sutele şi chiar miile sale de şomeur­, adecă oameni fără lucru. Cauza e criza financiară ex­cesivă, iar efectul crizei e im­posibilitatea de a se plasa produsele şi urmarea naturală e că toate întreprinderile caută să reducă cheltuelile concediind lucrătorii şi funcţionarii. Mulţi funcţionari se plâng că au fost concediaţi, iar în locul lor au fost angajaţi pen­sionari de stat, cari se mul­ţumesc şi cu o leafă mai mo­destă, pe care o complectează cu pensia ce o au de la stat. Înţeleg situaţia critică a în­treprinderilor, cari caută să-şi achiziţioneze puteri de muncă eftine, dar în acelaş timp cei în drept ar trebui să se gân­dească la situaţia celor nevoi­aşi, cari ajung muritori de foame, iar foamea e cel mai rău sfătuitor! Ni­ s’au adus la cunoştinţă cazuri când un colonel pensio­nat face pe încasatorul biseri­cii evanghelice, iar un alt ge­neral în pensie — proprietarul a trei case mari — pe lângă pensia de vre’o 10.000 lei, mai încasează alte câteva mii din­­tr’un serviciu particular! Ar fi scuzabil un pensionar cu 1500- 2500 lunar, dar nici­decum pensionarul cu 10.000, plus alte zeci de mii venituri ! Precum la stat nu pot fi angajaţi pensionarii, nu s-ar putea ca autorităţile compe­tente — în speţă inspectora­tele muncii — să intervină şi să oblige întreprinderile să con­cedieze pensionarii şi să an­gajeze din acei fără de lucru ? Credem că da, iar prin aceas­ta s’ar face operă de dreptate şi ocrotire socială! Ar fi cu atât mai uşor cu cât azi avem în ţară pe lângă numărul extrem de mare de şomeuri — lucrători manuali — vre’o 12.000 de şomeuri in­telectuali, advocaţi­, profesori, ingineri etc., cari în lipsă de serviciu au ajuns muritori de foame în adevăratul înţeles al cuvântului­­ N. C. Droc, dus la şef acasă, adecă la birou, a acest fapt. Ce pot să spun guvernu­­primit leafa, lui dlui Maniu e atât: Arăt la ştiri din Valea Jiului »Sit uibi terra levis«. Teofan. TRIBUNA Ziarul »Times« despre situaţia guvernului Maniu Ziarul »Times« se ocupă într’un articol de o coloană şi jumătate de situaţia guvernu­lui Maniu şi declară că parte din ştirile răspândite in străi­nătate în această privinţă nu sunt exacte. Ziarul constată că actualul cabinet român arată, după un regim de 18 luni, sem­ne de oboseală. Guvernul Ma­niu a preluat puterea într-un moment foarte critic, şi a de­pus toate sforţările pentru a­­meliorarea situaţiei. El ar fi avut nevoe de un sprijin fi­nanciar internaţional. Astăzi, situaţia economică şi financiară în România este tot atât de critică, cum era în momentul când d. Maniu a ve­nit la guvern, ceea ce este o mare dezamăgire pentru par­tizanii săi. Reforma adminis­trativă introdusă de actualul cabinet este­ foarte puţin po­pulară, dat fiindcă a adus nu­mai cheltueli enorme, fără re­zultate palpabile. Noile legi fiscale sunt prea draconice, şi au provocat nemulţumirea po­pulaţiei. Chiar în sânul guvernului se produc mereu noui tensiuni, şi d. Maniu este nevoit să re­guleze diferendele în propriul său partid. Popularitatea sa scade tot mai mult şi situaţia îi este minată de atacurile ne­întrerupte ale opoziţiei. Pentru a se apăra, guvernul a recurs la măsuri de panică, cum o dovedeşte legea împotriva alar­­miştilor. Era şi fatal să ajungem la a­­cest rezultat, când viermele dis­cordiei care roade pe români, a făcut să înlăture deja conducerea Subcomisiunei pe oamenii com­petenţi şi hotărâţi să muncească, lăsând să se erijeze în rolul de conducători nişte adepţi ai şo­­vinismului, cari numai imparţiali şi corect nu pot lucra. Cum adică, în oraşul acesta nu mai există nimeni cari să îm­brăţişeze cu eroism şi devotament cauză sportivă, care a rămas cu totul în părăsire? Doamne! dar dacă este aşa, de ce atunci când se iveşte un om cu dorinţa de muncă, este atacat şi scârbit în acţiunile sale? Cum adică puterea noastră de muncă şi pricepere constă, în a ne ataca şi nimici unul pe altul ? Dacă este aşa iată unde am ajuns, actuala subcomisiune de footbal face tot ce vrea, dând dovada în primul rând de ne­pricepere şi apoi de rea credinţă în defavoarea cluburilor sportive, cari nu se bucură de simpatia dlui Preşedinte al subcomisiunei. Iată câteva din gafele sub­comisiunei actuale: 1. Au frisat matchurile pe rând, adică o serie în toamna şi alta în primăvară, deci contrar regulamentului care spune că jo­curile se hotărăsc prin tragere la sorţ, odată pentru ambele se­zoane, tur şi retur. 2. Contrar regulamentului au schimbat ordinea jocurilor fără consimţîmântul cluburilor intere­­sate şi fără termenul prevăzut. 3. Au omologat jocuri cari au fost conduse de simpli ju­cători iar nu de arbitri calificaţi, iar raportul de arbitri sa com­plectat ulterior de către cei in­teresaţi. — Unde ne aflăm şi ce sistemă este aceasta? Subcomi­sia de arbitri nare nimic de spus în această privinţă? 4. Au legitimat jucători, că­rora li sa admis să i­a parte la concursuri, fără ca legitimarea să fie publicată în buletinul sportiv. Şi în plus mai sunt încă multe lucruri, cari dacă s’ar a­­naliza ar scoate la iveală, care a fost cauza pentru care anumiţi sportişti sau bătut de muscă, să pue în capul subcomisiei o­­mul care nu are alt­ceva comun cu sportul, decât titlul la care a râvnit, pentru îndeplinirea sco­purilor meschine ce urmăreşte. Prin urmare ar fi de dorit că, cel puţin în faţa probelor e­­vidente de vinovăţie, subcomisia să-și depue mandatul, iar Co- Asistăm cu mâinile încrucişate de un timp, cum cei însărcinaţi cu conducerea Sub-Comisiunei de footbal din localitate, au fă­cut un fel de instituţie din ace­astă autoritate sportivă, pe care o învârtesc după bunul plac. No. 106

Next