Tribuna, iunie 1930 (Anul 3, nr. 109-113)

1930-06-02 / nr. 109

Vf *■ I» MW» Luni 2 Iunie 1930. Anul III. No. 109 unui exemplar 3 Lei Redacţia şi Administraţia: Sibiu, Strada Avram Iancu No. 35. Director: Nicolae C. Droc Anunţuri: Rândul m/m 2 Lei 50 bani Biserica creştină de Crist. N. Ştefănescu Biserica creştină, este edificiul religios destinat cultului religios creştin, edificiu care se deose­beşte de templele păgâneşti, moscheele mohamedane şi sina­­gogele evreeşti.­­ Pe templul prigonirilor contra creştinilor, serviciul divin se ţine în locuri ascunse ca peşterile munţilor, apoi mai târziu sau zidit biserici creştine în diferite stiluri occidentale, iar cele răsăritene au luat de model biserica Sf. Sofia din Consta­ntinopole. Cu timpul planurile bisericilor sau modificat, după cerinţele, noui ale diferitelor confesiuni ca protestantism luteranism, cato­licism etc. Şi cu toate aceste modificări biserica creştină oricare a fost, a contribuit in cel mai înalt grad la susţinerea şi progresul civili­zaţiei, încât, putem zice cu drept cuvânt, că dacă n’ar fi existat biserica, oamenii poate ar fi continuat să fie sălbatici şi s’ar fi mâncat şi azi între ei ca fia­rele codrilor. Biserica creştină care are ca doctrină, credinţa că Isus Cristos este fiul lui D-zeu şi Baina Ci­a de taina, simbolul unirei credinci­oşilor cu fiul lui D-zeu, este cre­dinţa cea mai curată şi mai plină de adevăr. Biserica creştină a dat ideia egalităţii tuturor oamenilor în faţa lui D-zeu, în dispreţul tutu­ror bunurilor lumeşti şi tendinţa de a câştiga prin credinţa pro­fundă, curăţenia sufletului, iubirea aproapelui şi împărăţia cerului. Cu astfel de idei propoveduite de Christos, se răspândi in în­treaga lume, puterea de vinde­care spirituală, intr’o vreme când totul era corrupt şi stricat. Astfel de vremuri trăim şi noi astăzi, când cinstea, buna cre­dinţă, iubirea aproapelui sunt cuvinte goale şi deci, salvarea noastră va fi numai dacă ne vom întoarce în sânul bisericei strămoşeşti, care ne va curăţi sufletele şi ne va îndemna pe drumul urmat de strămoşii cari prin credinţă au ajuns să ne lase moştenire, ceia ce avem,însă nu ştim să preţuim. Nu este de ajuns o înţelegere şi buna armonie, dacă nu este la bază credinţa pe care ne-o inspiră biserica creştină care este plină de învăţăturim­.l­.pe.7. Un popor cât de vechi, Împes­triţat de încrucişări şi invaziiuni, cum poate să-şi simtă propria unitate, dacă mai întâi nu caută să întărească în sine însuşi con­ştiinţa eternului. Cum poate un popor să fie călit pentru greutăţi şi sacrifcii, să pretindă a fi mare şi glorios, dacă totalul se fărămiţează în consumarea poftelor egoiste, dacă simbolul supremului devotament „Patria“ nu tinde către varful culminant Biserica şi D-zeu. Numai cu această lozincă şi cu sufletele purificate, vom putea să ne îmbrăţişăm trăieşte toţi ro­mânii din faţa cărora se va risipi negura spre a ne da sama cu groază, cât de mult am umblat prin întuneric. Amin, frumuseţele, nici nu se trudesc să le cunoască. Cei ce ne îngrijorează e faptul că acest indiferentism naţional se conservă şi în ţinerile generaţii. Dacă nepăsarea faţă de naţiunea şi limba românească ar dăinui numai la maturi, dacă cei mici ar creşte în alt spirit, nu ne am înspăimânta, am nădăjdui că o­­dată cu dispariţia acestor gene­raţii netrebnice, atmosfera s-ar purifica. Dar nu-i aşa. Copii de Români curaţi au d in casă numai ungureşte, sunt botezaţi la catorii protestanţi, reformaţi etc. sunt daţi chiar la şcoli confesionale ungu­reşti să înveţe certe în nenumă­rate cazuri. Statul nostru, cel mai ospitalier, a creier pe lângă seca­­lele sale secţiuni h­eghiere, ger­mane etc... şi totuşi ungurii şi mulţi Români, dau copii­lor la şcoli confesionale, la acele fo­care de şovinism. In aceste şcoli — sunt în măsură să precieze — nu se respectă nimic din ţara aceasta, se batjocoreşte în mod barbar tot ce este românesc. Ipocrizia eeuită ţi maschiază aşa de puternic că numai cu mare greutate poţi observa ceva. Ceilalţi copii de Români, cari primesc de acasă o educaţie na­­ţioală mai puternică, trăind în ast­fel de mediu, devin şi ei mai in­diferenţi faţă de naţiunea lor. Ii vei vedea vorbind ungureşte cu aceiaş plăcere (chiar mai mare) ca şi româneşte. Cântece, vor şti mai multe ungureşti. Faţă de această situaţie şcoala nu poate face prea mult. Influ­enţa ei este covârşită este înghi­ţită de influenţa mediului familiar sau social. In prezent alte soci­etăţi de culturalizare naţională nu există, căci s-au desfiinţat din motive de ordin financiar. Astfel copii noştri cresc într-o atmosferă de indeferentism na­ţional: ei nu-şi vor mai iubi nea­mul şi lin­ba cor cu acea închi­nare către cele mai mari sacri­ficii ca înaintaşii noştri. Ei se vor lepăda mai uşor de limbă şi de neem căci sentimen­tele lor nu vor mei prezenta a­­ceieș profunzim­e vor fi mai su­perficiale. Mi-i groază!... M’ Bogza.. Indiferentism naţional, (rolul şcoalei). Printre multiplele roluri ce in­cumbă­ şcoalei noastre de stat este şi acela de a face tinerilor generaţii o temeinică educaţie naţională In teritoriile alipite şcoala este chemată în mod imperios să u­­tilizeze toate mijloacele posibile pentru creiarea şi promoverea sentimentului naţional. Chestiunea aceasta va forma cel mai impor­tant domeniu de preocupare căci nicăiri nu veţi găsi mai multe obstacole şi mai multă rezistenţă ca aici. Stările vitrege, de subjugare, suferite de Români dealungul vea­curilor au dus cu sine şi totodată îndârjirea sentimentului naţional la unii, atrofierea şi indiferentism faţă de acest sentiment, la alţi. De aceia vom găsi naţionalişti fanatici alături de aşa zişii Ro­mâni de ocazie (improvizaţi). De­­aceia ideile internaţionaliste au prins mai uşor după râzboiu şi numai în sufletele lipsite de tăria sentimentului naţional. Sunt prea mulţi cari nu mai ţin la obiceiurile strămoşeşti, dar şi mai mulţi cari vorbesc cu plă­cere altă limbă şi nu frumoasa limbă românească. Alţii dispre­­ţuesc chiar limba străbună pen­­tru că n'o cunosc îndeajuns, pen­tru că nu*i cunosc comorile și Ce-i la C. F. R. In ultimul timp atacurile con­tra directorului general al cailor ferate s‘au înteţit nu numai în presa capitalei, dar chiar şi din rindurile „majoriti­ţilor” guver­namentale al câror exponent s’a făcut dl Pompil­u Ioniţescu vi­cepreşedintele Camerii. Departe de noi Intenţia de a polemiza cu dl P. loniţescu şi nici nu re­gândim sa luăm apa­­rarea dlui Stan Vidrighin, dar bănuim că recentele atacuri ale dlui P. Ieniţescu au la bază vre­un interes electoral — vezi ale­­gerea anulată la cele 2 sectoa­re din capitală — sau refuzul din partea direcţiei căilor ferate de a servi pe dl loniţescu in vre­o chestiune interesantă sau interesată* Admitem că ultimele concedi­eri de lucratori* n*au fost nici pe placul guvernului şi cu atât mai puţin pe placul dlui loniţescu care are lipsă de popularitate în sectorul­ IV verde, dar ce-ar pu­tea face dl Stan Vidrighin, care şi-a luat răspunderea ca va re­face caile ferate şi In loc de pagubele cari rezultau în flecare an, va da câştiguri! Acesta e şi motivul comercializării şi în­fiinţării Regiei Autonome a căi­lor ferate, căci statul s’a dove­dit în toate întreprinderile sale ca un negustor prost. Cunoaştem bunele Intenţiuni ale dlui Vidrighin, om dârz şi hotărât, care-şi bazează acţiunile pe calcul matematic! Ce-ar pu­tea face acest om, care şi-a luat răspunderea şi care vede că cheltuelile sunt prea mari iar ve­niturile prea mici, nu e forţat sa facă economii? Nu e forţat să suprime trenuri, cari nu rentează să concedieze lucrători, cari nu au de lucru şi n'are bani cu ce-i plăti? Afirm cu toată hotărâ­rea: Da Înainte, pe trenuri se plimbau cu permise şi reducere toţi ne­chemaţii erau angajaţi in servi­ciul căilor ferate toţi nepoţii ne­poatele şi toate amantele persoa­nelor simandicoase, cari nici nu ştiau unde-i biroul lor dar înca­sau regulat leafa iar calea ferata In loc sa producă, sa câştige

Next