Tribuna, februarie 1932 (Anul 5, nr. 4-6)
1932-02-07 / nr. 4
Pag. 2 lă înfloritoare a ţărănimii ardelene se datoreşte tocmai oieritului, care pe vremuri era una din cele mai rentabile ocupaţiuni . In urma războiului mondial, dar mai ales după aplicarea legii reformei agrare, când moşiile boiereşti au fost expropriate şi o parte din munţi au trecut în folosul statului, pentru oieri au început zile grele! Din tributarii saşilor au devenit tributarii statului. Impozitele tot mai mari, şicanele la cari erau expuşi din partea diferitelor autorităţi comunale în trecerea lor de la şes la munte şi invers, taxele zootehnice etc., au zguduit din temelie gospodăriile oierilor . Cu începere din anul 1930 situaţia oierilor s‘a înrăutăţit mult. Produsele lor au pierdut din preţ, ajungând la un sfert din ce era înainte, dar cheltuielile nu s‘au micşorat cu nimic. Lâna a scăzut dela 45 câ‘ era în anul 1930 la 20 kgmul nespălată, brânza de munte dela 60—70 la 20—30 lei, mieii dela 600 Iei perechea la 250 lei, azi când e trufanda, ier oile s‘au vândut astă toamnă cu 200 lei perechea 1 Aşedar oierului i-a scăzut atât capitalul — oile — cât şi dobânda — produsul oilor 1 In situaţia de ezi oile nu mai aduc aproape nici un venit, căci fânul a rămas la 150 lei mata metrică, exact acelaş preţ cât era în 1929 când perechea de oi costa 2600 lei, iar kgmul de brânză 70 lei. In urma acestei stări de mizerie cei mai mulţi oieri sunt decişi să lichideze şi să-şi vândă oile la măcelari! Ajutorarea oierilor e imperios necesară şi se impune ca statul să le vină imediat în ajutor până nu va fi prea tîrziu! Ar fi o crimă de neiertat, dacă statul ar lăsa să se distrugă această ramură a bogăţiei naţionale, care reprezintă câteva miliarde! Camerile de agricultură — în special cea din Sibiu — au datoria să intervină de urgență la Uniunea Camerilor de Agricultură și să solicite ajutorul! Acum în sezonul vânzării mieilor, oierul care vinde cu 160- 200 Lei perechea de miei, trebue să plătească pentru biletul de vite 8—9 Lei de bucată de miel sub titlu de timbre fiscale, zootehnice, aviatice, întocmirea biletului deci o adevărată dijmuială. Taxele pentru fondul zootehnic după o vită mare (bou, cal, vacă) care valorează 5—6000 Lei se plăteşte 15 Lei, după un miel care valorează 30—100 Lei, deci de 50 ori mai puţin ca un bou, trebue plătit 3 Lei. Tot asemenea şi timbru fiscal, 7 Lei este după vita mare şi 3 Lei după miel. Ne întrebăm cu toţii, care e aci echitatea şi că acei ce au stabilit aceste taxe avut au ei judecată dreaptă, iar acei ce pot să schimbe respective să reducă aceste taxe şi nu o fac nu dau dovadă de indolenţă, de un desinteres desăvârşit, faţă de această ramură agricolă, care e cea mai naţională şi mai tradiţională ocupaţie a ţăranilor noştrii. Ce au de spus aci, dnii deputaţi şi senatori, cari în propagandă au promis că toate nelegiuirile se vor îndrepta. Guvernul nu-şi dă seama că clerul a ajuns la faliment numai mulţumită taxelor vamale exagerate ce se încasează la exportul lânei, pieilor, untului şi cărnurilor de oaie. Acum în ceasul al unsprezecelea, totuşi nu ar fi târziu ca să reducă taxele de export la produsele oierilor ce se exportează, când de la sine se vor ridica în ţară şi preţurile la lână, la piei, la unt, miei, oi şi altele, oprind pe oieri de la lichidarea crescătoriei da oi, la care sunt porniţi. Vorba de oierii mai mari, căci cel mai mic au început deja lichidarea din anul trecut, de când sărăcia a rânjit la uşe, văzându-şi produsele vândute pe nimic. Dar jupuiala statului nu s-a oprit aci, ea operează în alte direcţii şi anume. Până în 1930 când produsele oierului nu erau aşa de depreciate, statul taxa şi încasa câte 6 Lei de oaie, lunar pentru păşunatele sale din munţi, însă în 930—931 această taxă nu a redus o aşa cum a scăzut şi produsele oierului, iar acesta nei având păşunat în altă parte era nevoit a se învoi la stat şi cu această taxă, neputându-şi lăsa oile să piară de foame. Statul prin urmare nu s-a gândit la reducerea venitelor sale în raport cu scăderea venitelor oierului, ci a continuat cu jupuiala, reducându-l pe bietul oier la o adevărată sclăvie, intrându-i în cap că de el nu se îngrijeşte nimenit şi că meseria lui este luată îni ţara Românească, ca una care poate fi lesne de muls. O altă lovitură este în pregătire oierilor de judeţul Sibiu şi enunţe: Judeţul Vâlcea şi judeţul Gorj, din Vechiu Regat, luptă prin toate mijloacele să treacă în proprietatea unor comune ale lor. Cei 27 munţi expropriaţi de la Universitatea săsească cari munţi formează coroana Carpaţilor Sibiului şi cari sunt iosturile de păşunat ale oierilor din Jud. Sibiu, cari i-au folosit în arendă de sute de ani de-a rândul, de la Universitatea săsească. Dacă vor trece aceşti munţi asupra judeţelor Gorj şi Vâlcea va fi o nouă pacoste pe oierii judeţului Sibiu, în plus că toate delictele silvice vor trebui să fie judecate la R. Vâlcea şi Tg. Jiu, cale de sute de km.de judeţul Sibiu. Domnii deputaţi ai Sibiului au cuvântul descoperit în faţa drapelului, numitul comisar-ajitor în Ioc sâ-şi scoată pălărie a găsit de cuviinţa să-şi vâre mâinile în buzunare şi să sfideze astfel drapelul ţârii Cum drapelul tricolor este simbolul ţârii şi cum orice cetăţean, chiar minoritar find şi chiar dacă în adâncul sufletului nu ar iubi această ţară, totuşi este obligat a se descoperi, căci altfel comite crima de lei naţiune! Cu atât mai mult pretindem aceasta dela comisarul ajutor I. Zonga, care după ce a comis atâtea abuzuri în Splu, sub oblăduirea fostului chestor de tristă amintire Camil Pop, abuzuri cari în curând vor trebui sâ fie sancţionate, zi, cu atât mai mult pretindem să respecte ţara şi naţiunea română, căci e în serviciul neamului şi ţării româneşti a carei pâine o mănâncă ! Faptul câ I. Iorga e ungur renegat (Zsonga lăios) şi soţia sa evreică maghiarizată nu impoartă, de altfel toţi oamenii cinstiţi sfidează astfel de lichele, cari îş! renegă neamul, căci n‘au caracter şi nu li se pot acorda nici o încredere) dar pretindem sâ nu batjocorească mult răbdătorul neam românesc, câci la proxima ocazie (chiar dacă ar mai fi în serviciul statului) i se poate întâmpla să i fie smulsă pălăria cu pâr cu tot de pe căputina-i neînţelegătoare! De altfel această chestiune că şi alte potlogării ale numitului le dovedim oricând celor în drept. Aşteptăm doar să fim chemaţi ! N. C. Droc TRIBUNA* Inspector da C. F. R. sau cămătar ordinar! In atent la dior Argetoianu şi Ganaral M. Ionescu. Un caz extrem de revoltător ni s’a semnalat zilele trecute şi anume, că şeful gării Sibiu I. Nuţiu, inspector C. F. R. dă avansuri în contul lefii oricărui funcţionar din subordinele sale luându-i o dobândă, care variază între 24—80 m/o anual. Aceste avansuri nu se acordă solicitatorilor contra unei chitanţe netimbrate după prealabila aprobare a şefului gării, iar suma o plăteşte personal din chiar casa de fier aflătoare în biroul său. Personele cari au primit avans cu asemenea dobânzi se trec într'un tablou de o funcţionară, iar tabloul se predă casierului gării, care le reţine din leafă avansul cu dobânda în fiecare lună. Acest procedeu revoltător se practică de vre’o 6—7 ani! Se naşte întrebarea: Dacă aceşti bani se dau din casa căilor ferate, cum se poate să se încaseze dobânzi ? 2. Dacă aceşti bani îi dă cu împrumut şeful gării Ion Nuţiu, din banii proprii pentru ce nu timbrează chitanţele şi pentru ce nu plăteşte Administraţiei Financiare impozitul mobiliar ce trebue să plătească un bancher sau cămătar ? 3. Ori că sunt banii proprii, ori ai statului are cunoştiinţă direcţia C. F. R. despre aceste manipulaţiuni, cari sunt făcute de funcţionarii acestei instituţii, plătiţi ca să facă serviciu şi nicidecum cămătărie?! 4. După Informaţiiunile ce avem în felul acesta 1. Nu ţiu împrumută sute de mii de iei lunari După astfel de procedee murdare, nu ne mai mirăm că şeful gării Ion Nuţiu şi-a acumulat o avere formidabilă, compusă din două perechi de case, tablouri de pictori celebrii, covoare persiene veritabile şi mobilier mai luxos ca al protectorului său Nicolae, mitropolitul Ardealului, afară de banii gata şi diferitele acţiuni ce le posedă! __ Legea revizuirii averilor — dacă s-ar vota — ar fi pentru I. Nuţiu un adevărat dezastru! Atât Direcţia Generală C. F. R. — în ceea ce priveşte manopera cămătăriei — cât şi Ministerul de Finanţe — în ceea ce priveşte taxele statului frustate — au cuvântul! O anchetă severă — dar fără obişnuita muşama, se impune. Atragem atenţiunea dini chestor al poliţiei, Nicolae Ştefânescu, cu ajutorul de comisari. Zonga (fost Zsonga Jănos) în ziua de 24 ianuarie — când noi românii serbam unirea tuturor românilor — în momentul ce armata trecea cu drapelul pe str. Regina Maria în drum spre catedrala şi când toţi cetăţenii s'au Munca Ne găsim într-o epocă acută de mizerie şi de profund dezechilibru. Omenirea s‘a deşteptat la o viaţă nouă şi caută însetată soluţii de mântuire. Pare că ele s‘ar găsî în alt loc decât în noi înşine. Uităm cu totul că omul îşi găseşte fericirea numai în muncă. In mijlocul naturii şi a legăturilor sociale fiecare fiinţă trebue să desfăşoare o activitate, o muncă Această muncă este o lege a firei. Şi dacă nu munceşti nu poţi să exişti, iar dreptul de a trăi atrage după sine datoria de a muncii. Munca este plăcută şi necesară. Prin ea omul îşi poate câştiga existenţa, în orice domeniu — după puterile şi mijloacele proprii — toţi trebui să producă ceva. Contribuind astfel la mărirea bunurilor menite a îndestula trebuinţele obşteşti. Munca este originea oricărei producţiuni. El produce ordine, bogăţie şi mulţumire. Toate acestea măresc quantumul de fericire şi bunăstare a societăţii omeneşti. Deci, cine munceşte şi pune în valoare mediul în care trăeşte, acela are dreptul să existe. Poate lua parte la masa comună şi să se înfrupte din bunătăţile ei. Cine nu munceşte şi caută a găsi mijloacele de traiu fără muncă, acela e un parazit Nr. 3