Tribuna, noiembrie 1936 (Anul 1, nr. 4)

1936-11-01 / nr. 4

Pag. 2____________________________________________„TRIBUNA-LIBERA*_______________ Adevăruri crude ... Suntem noi românii un neam cu virtuţiile şi picatele noastre. Virtuţile sunt cântate de poeţi şi de retorii serbărilor, ocaziuni nu prea rari, căci de avem ceva de n’avem, dar serbări avem. De cele mai multe ori lipsurile ne vin din prostia noastră« Ne mai tre­­bue colac peste pupăză şi paradă. Tot vorba românului — „prostului alunei îi şade bine dacă e şi fudul." Eu vreau să vorbesc aci despre un păcat mare al nostru­ al români­lor. Tot răul din casa noastră îl atri­buim altora, streinilor. Câte rele nu le punem în calea minoritarilor dele noi ? Da, se im­pune o conduită faţă de acestea. Dar cum se lucrează acum e greşit şi nu se va ajunge la rezultatele mântui­toare de neam şi fără. Mai rar cu manifestaţiile patrio­tice sau meetingurile naţionale şi mai multă treabă. Lupta sinceră şi îndârjită pentru îmbunătăţirea soartei şi celor ce, ca în trecut şi în viitor vor şti să-şi apere moşia. Până ce teoreticianii noştri de toate nuanţele nu vor pipăi real şi practic viaţa politico socială a mulţi­mei ce vor s’o fericească, nu va fi estre un impas. Până ce ocârmuitorii noştri nu-şi vor băga minţile în cap, să vadă adevărul în toată goliciunea sa, vom ajunge din rău în mai rău. Voi aminti — cu permisiunea ci­titorilor — trei categorii de cetăţenii care duc viaţa amară numai şi numai pentru că aşa vor cei tari şi mari. Meseriaşii sunt o categorie de ne­voiaşi care de mult şi-au dat seama că meseria lor nu mai e brăţară de aur, ci funie la gât. Cine nu crede, meargă să se convingă, văzând un un cismar într’o gheretă, de care avem multe prin Capitala noastră modernă şi chiar pe cheiul Dâmbo­­viţei, — de unde muncitorul setos de lucru şi flămând, — din ciocăneala lui trebue să plătească proprietarului, fiscului, serv. sanitar, Primărie, Uzi­nei, casa Asig. sociale, ele, ele. Şi bun e Domnul, de-i mai ră­mâne pentru o pâine şi o bucată de brânză. Dar familia, împovărată cu copii desbrăcaţi, nu mai vorbesc Tot acelaş cismar ajuns pentru ceva treburi pe la bisericile susţinute din munca lui, e trimis de la Ana la Caiafa de funcţionarul ce-şi bea ca­feaua tacticos nesupărat de nimeni, ori de funcţionara ce-şi fumează în reverie (­gara, ori îşi lustrueşte ghia­­rele . . Ţăranii. Situaţia satelor noastre cu nesfârşite lanuri de grâu e stu­diată de specialiştii noştri numai pe hârtie. După rapoarte. Atât a fost însămânţarea, aşa e recolta. Ţăranii sunt fericiţi. Ce vor pune ei pe masa lor din belşugul a­­dunat e chestie de amănunte. Apoi nevoile lor de ordin sufletesc încă nu sunt actuale. Cred că nu mai e nevoie de la­­muriri. Tineretul intelectual. Să pomenim de tineretul universitar. Cine nu cu­noaşte rezultatele examenelor. Cau­zele sunt multiple. E destul de grea şi lipsa de elan pricinuită de faptul că văd pe prietenii lor licenţiaţi mu­ritori de foame în timp ce profesorul universitar are catedră­­ la vreun liceu, e şi director la vreun minister, mai deţine ceva demnitate şi la Banca Naţională, etc. E o părere comună între bune situaţii de azi ca boe­ii cu carte de la sate să rămână la plug. Să fie ţărani luminaţi. Aşa-ţi vorbeşte chiar acela care e de două sau de trei ori bu­getivor. Ba o plasează şi pe fie-se, nu de alta dar să aibă pentru ciorapi faţă de cremă şi ojă. Avem de toate în ţara noastră. Puţină justiţie distribuitivă şi se ajunge pentru fiecare. In cazurile de mai sus ne sunt duşmani cei ai noştri. Acest lucru e foarte grav, pentru că „Pierirea din tine Israile"... Sute de ani am fost subjugaţi Şi n’am pierit. E ruşine să ne temem acum de cei pe care i-am învins !“ Atomsever Cade plafonul pe corupă­torul de minore ILIE FLOASIU Rasputinul Sibiului şi co­­rupătorul de minore Lie Flo­­asiu a fost părăsit de aghiotan­­ţii săi Gyula, Mircea, Chiş şi alţii după ce codoşul Costică Lazăr, care se întitulează dof­tor în drept, fără a avea nici un examen , a fost bătut în local din centru de Costică Veştemean cu ţapa de bere în cap, iar Niculae Timonea la fel a fost plesnit pentru codoşlâcuri, azi e singur fără ajutoare şi se luptă din greu în acapararea minorelor. — în numărul viitor vom pu­blica sensaţionale declaraţii ale fostului prim aghiotant Gyula Dressier! Aniversarea fuziunii partidului naţional-ţărănesc Duminica trecută s’a sărbătorit, in cadrul unei mari Întruniri, aniversarea a 10 ani dela fuziunea partidului naţi­onal-român, cu partidul ţărănesc. D. I. Mihalache, însoţit de membrii comi­tetului de conducere, înainte de a se duce la Arenele Romane, unde a avut loc manifestaţia, a depus o coroană la mormântul Eroului necunoscut. O altă coroană a fost depusă de d. Gerat, conducătorul delegaţiei polo­neze, invitată de partidul naţional-ţură- Cum se călătoreşte gratis pe C. F. R. — Schiţă — însoţind un orb până la Mizil Ventilatorul bodegii împrăştie cele mai ademenitoare miresme. O fi oare un nou mijloc de reclamă ? Bine dispuşi, prietenii se aşează la o masă, sub m­icul parasol al terasei, dăruit în scop de publicitate de re­­numita fabrică «Schmoll Pasta» şi co­mandă „o jumătăţică «... Vinul e la înălţime. Săptămâna vinului la fă­cut să ridice sus fruntea, bucuros de reînoire de prestigiu... — Va să zică, ne putem lua de mână, Vasilică? Din cauza crizei ne coacem pe asfaltul Bucureștilor, în vara asta? — Ba, de ce să mânii pe Dumne­zeu, eu tot am dat o raită pe la Mizil.. — Te-a și costat!.. — Ba deloc! Un pol toată ches­tia. Una că n’am stat decât o zi și­­apoi... hai ha! ha! Ce mai farsă le trăsei celor dela C. F. R.!.. îmi șop­­tise mie cineva, că regulamentul dru­mului de fier prevede gratuitatea pen­­tru însoţitorii orbilor cari au carnet de abonament. Treceam într’o bună zi, prin Moşi. Un cerșetor, lipsit de vedere, tocmai se jeluia că n’are cine-l conduce la tramvaiul pentru gară. — Pleci undeva? — îi întreb. — N’aș vrea să pierz trenul de Mizil, taică! — îmi răspunse el, amă­rât. Mă duc la un bâlciu, să mai strâng ceva, ca să ’mplinesc zestrea fetei, altfel mă burdușesc în bătaie Și ea și taă-sa, că sunt feie­ al focului.. — Nu le milă ? — Ce milă, taică? Mă tot sperie că m’aruncă pe drumuri, dacă nu fac suta de miișoare. De zece ani strâng.. — Și-mi mai trebuiesc multi bani ? — Vre-o unsprece mii!... Puteam să refuz o mână de ajutor unui om năcăjit? Mi-i luai de braț deci și pornirăm spre tramvaiu. Pe drum ce-mi veni ’n gând? Dacă aș profita să fac o plimbare pe gratis?.. Până la noapte, tot n’am eu ce face Nu moare nevasta fără mine. Și la Mizil sunt vinuri bune. O escapadă în celebrul târguleţ, unde au poposit cândva Romeo şi Julieta răposatului Ranetti, e o ideie straşnică. Îmi zi­ceam eu... — Mergi cu mine, moşule. Am şi eu treabă în Mizil... Orbul se înse­nină deodată la faţă. — Dumnezeu te aduse! Pă­i ştii una? Te iau cu mine, Taică, nu mai scoate bilet, că am eu carnet... — Bine, bine, acela e pentru d-ta îi întorc eu vorba, chip să-l iscodesc Eu tot trebuie să-mi plătesc partea... Dealtfel plătesc pe jumătate... Şi din vorbă în vorbă îmi spuse moşul cum stă chestia, aşa că mă suit In tren fără teamă de a păţi vre­­un bocluc­ A cam strâmbat el din nas con­ductorul, zicea că n’am eu mutră să duc de mână un cerşetor, că vreau să trag pe sfoară Direcţiunea Gene­rală, dar moşul mi protejat. Ba m-a luat şi de gât, spunându-mi că nu se desparte de mine nici în ruptul capu­lui... că dacăl mai persecută șeful se aruncă din tren, numai ca să­ bage in bocluc... I-am mai dat și eu cu gura,­c& sunt impresarul orbului... — El nici n’o fi știut ce e aia — Se prea poate ! Vorba e că mi­­am făcut eu treaba, mi-am făcut-o ! — La inapoere, n’a mai mers cred! — Și mai struni ! Am găsit alt orb la bâlciul din Mizil, pe care l-am în­cântat să vie cu mine î n târgul mo­şilor, că e rost de câştigat milioane. - Hal ha! hal — Ce mi-a fost greu, era despăr­ţirea de moşul. Ii plăcea cum vorbesc Ca din carte, zicea el. Ţinea morţiş ca să-mi dau demisia şi să merg cu el în turneu prin ţară, că«mi dă 20°­ o câştig, casă şi masă... Cu mare greu­tate a renunţat la mine! Poate, dacă nu era concediul pe sfârşite, m’aş fi dus... câteva miişoare nu strică... Şi fără multă bătaie de cap. — E prea nostim... Fugi ci te bărbereşti!.. — Pe onoarea mea!... Muşcat de câine turbat. — Inchipue-ţi dragă, am venit gra­tis de la Turnu-Severin până la Bucu­reşti şi In clasa Ihu.» Nr. 4 nesc pentru a participa la sărbătorire. Apoi, după o slujbă religioasă şi după ce s’a intonat noul imn al par­tidului, d. I. Mihalache a propus să se tricaeată Suveranului următoarea te­legramă : Aniversând 10 ani dela înfăptuirea fuziunii partidelor naţional şi ţărănesc expresie reală a sufletului şi poporu­lui de ţarani condus de Majestatea Voastră, cel dintâi gând al nostru se îndreaptă către Augustul nostru Suve­ran simbol al Unirii pe veci a între­­gei naţiuni şi nădejdea de Inoire po­trivit darurilor date de Dumnezeu aces­­tui neam. Să trăiţi Majestate întru mulţi ani, Ion Mihalache, preşedintele partidului naţional - ţărănesc. Incredinţându-se preşedinţia adună­rii d lui Iuliu Maniu, d-sa deschide se­ria cuvântărilor, arătând importanţa săr­bătoririi. A luat cuvântul apoi d. Virgil Mad­­gearu, care a arătat cum a luat fiinţă partidul şi care este rostul lui în via­ţa politică. Au mai vorbit d-nii Pan Halippa, în numele Basarabiei, Sauciuc Săvea­­nu care a adus salutul organizaţiilor din Bucovina şi Mihai Popovici, pre­şedintele organizaţiilor ardelene­ D. Gerat conducătorul delegaţiei poloneze, a adus salutul tineretului ă­rănesc din statul vecin şi aliat. Cuvântarea d-lui Mihalache. D. I. Mihalache, subliniind deo­sebita importanţă a aniversării celor 10 ani, evidenţiază f­azele principale din viaţa partidului naţional—ţărănesc. In continuare d-sa ocupăndu-se de pro­blemele ce se pun astăzi ţării, insistă asupr celor externe, pe cari le consi­deră de o gravitate excepţională, atât cât ele au ecou In rândurile populaţiei-Acest pasagiu din expunerea sa, d. I. Mihalache l-a încheiat astfel: »Noi suntem un popor căruia îi trebue pa­ce, pace constructivă, pace armată, dar pace. Expunând amănunţit programul par­tidului şi ceea ce îşi propune acest in­strument politic să realizeze d. I. Mi­halache a terminat dând unele instruc­ţiuni celor prezenţi. * * * Ultimul a luat cuvântul d. Iuliu Maniu, care a amintit luptele date de partidul naţional—ţărănesc, pentru în­drumarea statului pe drumurile lui fi­reşti. Adunarea a luat sfârşit în linişte. Două incidente fără nici o impor­tanţă, au fost aplanate chiar de către participanţi.

Next