Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-10-01 / nr. 223

Pag. 890 a cerut chiar formal dezarmarea Serbiei, motivând această cerere pe interesele generale ale păcii. Adrianopol, 9 Octomvrie n. Concentrarea redifilor urmează: ei sosesc din toate părţile şi sunt îndreptaţi fără întârziere spre frontiera serbă şi bulgară. De aci au plecat încă 8000 de oameni la Mustafa-paşa, unde se lucrează cu activitate la restabilirea puntei; în locul lor au venit alţi 11,000 soldaţi. Constantinopol, 9 Octomvrie n. In cas când Grecia ar înainta spre Ianina şi Serbia spre Cossovo, Turcia este hotărîtă să lupte până la cel din urmă om. Puterile fac mari sforţări pentru a împe­­deca pe cele două mici regate să o atace pe Turcia. Cu toate sforţările ambasadorului şerb din Londra, dl Mijatovici, cabinetul englez arată o mare reservă faţă cu aspiraţiunile serbesci. Toată Englitera n’are pentru moment în această cestiune decât o singură politică: a o împedeca pe Rusia să îşi întindă înrîurirea sa asupra Du­nării, şi ea este foarte dispusă pentru o înţele­gere cu Austro-Ungaria, ale cărei interese se con­sideră ca identice cu acelea ale Engliterei. In Londra se recunoaste că unirea Rumeliei cu Bulgaria este un fapt deplinit, care este preste putinţă să mai fie anulat cu totul, dar­ se privesc cu mare răceală dorinţele Serbiei şi ale Greciei de a trage avantagiu din acest fapt. Nu discutăm. Zilele aceste părintele Metropolit Miron Roman ’şi-a cules „cucuruzul“. Precum se vede însă, prototipul omului prevădător, întru fericirea pomenitului metropolit Andreiu, nu s’a îngrijit, ca urmaşii sei să aibă unde să-’şi pună „cucuruzul“. Urmaşul ai în scaun a soco­tit dar’, că nu-’i rămâne decât să-’şi pună „cu­curuzul“ în cancelaria metropolitană şi să mai reculteze şi o duzină de seminarişti ca să îl sfarame. Nici că se putea mai nimerit, — dice unul dintre oamenii dispuşi a glumi; — în cance­laria metropolitană şi aşa nu se lucrează nimic, să se sfărâme cel puţin „cucuruz“, dacă nu altă. Ştim acum de ce s’a amânat congresul, — orice altul, — cancelaria metropolitană e ocupată cu „cucuruz“. Dar’ ce ne mai şi trebue congres, — Tce al treilea: — Românul, dacă are „cucuruz“, nu îi mai trebue nimic. Sunt bune glumele, căci înveselesc vieaţa, le facem şi noi, când e vorba de lucruri puţin se­rioase; astădată ne-ar veni să consultăm o co­­misiune de psihiatri, dacă mai e de glumit, când cancelaria metropolitană e întrebuinţată drept magazin de „cucuruz“. Supărat cu toate aceste de glumele „cu­curuzului“ înalt Preasfinţiei Sale Părintelui Metropolit Miron Roman, „Telegraful Român“ scapă din vedere, că din consideraţiune pentru scaunul metropolitan, noi nici că am luat no­tiţă despre scandalul din reşedinţa metropolitană, şi publică în numărul de la 10 Octomvrie st. n. un lung articol, din care le comunicăm cetitorilor noştri următoarele probe de stil: „Se lucră cu plan bine chibzuit, se lucră cu plan la ruinarea bisericei noastre, şi astăzi nu este Român, care să nu recunoască această stare de lucruri, nu este Român, care se nu se întrebe, unde vom ajunge pe calea aceasta cu prigonirile bine chibzuite ale străinilor. „Sunt oameni in biserica noastră, cari acce­lerează intenţionata ruinare a bisericei noastre, sunt oameni puşi de însăşi biserica noastră la pada tuturor aşedămintelor ei, şi aceşti oameni n’au nici o inimă cătră biserică. „Se lucră deci de oamenii bisericei, ca să ni se poate dice: „Perirea ta din tine Israile“. „Şi ca să se poată lucra şi mai cu efect, aceşti oameni ai bisericei, cari la tot cuvântul poartă în gură sfântul nume al marelui Şaguna, faţă cu tipografia fondată de Şaguna, pentru ajutorarea văduvelor preotese, au fondat ei o ti­pografie, care întră altele ,şi-a scris pe steagul seu şi devisa­ isbândă faţă de actualul cap al bisericei gr.-or. române din Transilvania, fie chiar cu ruinarea bisericii. „Vorbind pentru credincioşii bisericei noastre şi voim să fim bine pricepuţi. „De la înfiinţarea sa, di­arul ortodoxilor noştri a lucrat cu multă stăruinţă în direcţiunea croită. „Ţinta principală a fost persoana archie­­piscopului nostru, căci se­ace în scriptură: „bate-voiu păstorul şi se vor risipi oile turmei“. „Urmare logică. „Actualul archiepiscop ne periclitează bi­serica, şi ne mâncă congresul, căci Românii tre­­buesc prigoniţi, dice curentul de adi politic, şi actualul archiereu tras în tină,­­TC foştii oameni ai „Telegrafului Român“, „înţelegem, dacă „Gazeta Transilvaniei“ con­tinuă mereu cu murdăriile sale, pentru­ că ea ne-a fost totdeauna duşmănoasă, încât fericitul Şaguna fu silit a o afurisi, dar’ cum stăm cu ortodoxii noştri? „Este pornită o învărşunată furtună asupra bisericei noastre, şi ea e pontenţială de cătră unii din fii bisericei. „Credincioşii bisericei noastre să o scie aceasta, şi să ’şi-o noteze pentru orientarea lor. „Va veni poate timpul, când cărţile se vor deschide şi faptele se vor vădi. Va veni şi timpul acesta. „Pănă atunci să scie toţi credincioşii bise­ricei noastre, cine sunt cei cu tendenţe peri­culoase bisericei. „A răbdat foarte mult, aşa ne-a spus ar­­chiereul nostru în sinodul anului acestuia, a răbdat mult şi încă va mai răbda. „Este cestiune de consciinţă a Excelenţei Sale, cât va mai răbda“. Cetitorii noştri de­sigur ne vor aproba, dacă în împregiurările actuale îi vom cruţa şi nu vom întră în discuţiune asupra unor cestiuni, care devin din T în T mai desgustătoare. Abia trece o dată de la Dumnezeu fară­ ca să ni se facă imputări pentru reservă ce ni-o impunem faţă cu metropolia din Sibiiu şi, numai cedând stăruinţelor celor direct interesaţi, eşim din când în când din această reservă, promi­ţând totdeauna, că vom reveni mai ca din­adins, când situaţiunea va fi mai oportună ca astăzi. Ne mărginim dar’ şi de astădată a con­stata, că e ridicol de tot, când, fiind vorba de Părintele metropolit Miron, se dice „bate voi păstorul şi se va risipi turma“, căci un „risipitor“ poate fi celebrul urmaş al Marelui Andreiu, dar’ „păstor“ n’a fost niciodată şi judecând după scandalul cu „cucuruzul“, nici nu mai are să fie vre-o­dată. De aceea trebuia neapărat să fie părăsit de toţi oamenii cu oare­ care independenţă de caracter, care vor se lucreze ceva, ca să-’şi pe­treacă în toată tigna cu pociumbii din grădină, cu „cucuruzul“ şi cu celelalte obiecte ale afec­ţiunilor sale „părintesci“, dar’ în tot caşul nu „păstoresci“. Foiţa „Tribunei.“ Aripa câmpului. Poveste de Alexamdru Tulucescu. (Urmare.) Aripa Câmpului se tot uită şi se uitară şi fraţii sei, dară fus-sese ochii nu văzură nimica. Vei bine! de unde să-’l zărească ?! când Inima Pământului era Capul Ca macul, Picioarele Ca sucitoarele, Mânile Ca fusele. •— Hm! hm! Caută măi,­ cu câtă greutate am scos eu dela smei desagii ceia și acuma — când să-­mi văzi răsplata în palmă, — un nimuric ca ăsta să mi-’i fure numai aşa pe nimica ?! Dar’ cum voiu merge eu fără ispravă la împăratul, că me vor huli toţi oamenii ?! Dar’ decât să fiu hulit şi arătat cu degetul, mai bine--------------­şi Aripa Câmpului, dacă se gândi aşa în mintea lui, voi să se junghie cu sabia de năcaz, dar’ din întâmplare îi veni un gând bun în minte. — Stai, mână ticăloasă, zse el, că — dacă am fost eu harnic pănă acum, voiu pute­a duce cumva la rujina asta pe Fata Ciumii din capătul lumii !* * * Și atunci își trimise frații cătră casă, eară el o luă înapoi. După­ ce ajunse noaptea într’o pădure — se dete jos, dar’ nu putu să adoarmă de năcăjit. — Hm! că prost am fost eu, — când ’mi-am trimis fraţii acasă, baremi unul de ar fi cu mine, să-’mi mai ţină de urât! Aşa se gândi el atunci şi se luă mai departe — pănă­ ce nu ajunse la o apă mare. în apă vădu pe un om, care sta cu gura în apă şi tot striga: — Tulai Doamne, că mor de sete! Tulai Doamne, că mor de sete! — Ce ’ţi-e omul neîndestulit! ? Dar’ bea omule! câtă­’ţi trebue. Tu cu gura în apă şi tot te vaieri — că mori de sete ?! — Dar’ cum, amarul meu ! să nu mă vaier, că mă tem — să nu o beau toată, şi apoi ce voiu mai be? — Măi, că tare om trebuie să fii tu?! — Să fiu tare?! Da cum mă poţi lua aşa în taină?! Mai tare-i acela, care a omorît trei smei şi pe muierile şi pe mama lor. — Că eu sunt acela, măi! — Tu eşti ? ?!! Dar’ acuma unde mergi ? — Mă duc să mă însor. — Măi, du-mă şi pe mine, că oiu pune o vorbă bună pentru tine, că eşti om bun şi de omenie! Baremi ’mi-i da odată şi mie de beat. Acesta, vedeţi! era: Omul Setea. Şi se duseră ei — Aripa Câmpului şi cu Omul Setea, se tot duseră — pănă­ ce nu deteră de un om, care ara su­b pluguri şi pe cum ara, bresdele toate le îmbuca şi totuşi se cânta: — Tulai Doamne, că mor de foame! Tulai Doamne, că mor de foame! — Ce te cânţi omule! că ai destul dinain­tea ta? — Are amarul destul. — Măi, că tare om trebuie — că eşti tu ?! — Dacă şi eu sunt tare, cât de tare tre­buie să fie acela, care a omorât 3 smei şi muie­rile şi pe mama lor. — Măi, că eu sânt acela! — Tu eşti ? ?!! Dar’ acuma unde te duci ? — Mă duc, să mă însor. — Măi, du-mă şi pe mine, că oiu pune o vorbă bună pentru tine, că eşti om bun şi de omenie! Baremi ’mi-i da odată de mâncare. Acesta a fost: Omul Foamea. Şi eară se duseră ei. — Aripa Câmpului şi cu Omul Setea şi cu Omul Foamea şi deteră de un om, care tot ţintia şi se cânta: — Tulai Doamne, că nu mai am — unde ţinti! Tulai Doamne, că nu mai am — unde ţinti ! — Cum, să nu mai ai, omule?! Dar’ ţin­­tesce odată, că largă-i lumea! — O Doamne! dacă ţintit-am acuma toată lumea şi nu mai am unde. — Măi, că tare om trebuie, că eşti tu! ? Nu-’ţi mai bate joc de mine, omule! Tare-i, ijău! acela, care a omorît 3 smei şi muierile şi pe mama lor. — Dacă io­’s acela măi! — Tu eşti ? ?!! Da acuma unde mergi ? — Merg, să mă însor. — Du-mă şi pe mine, măi! că oiu pune o vorbă bună pentru tine, că eşti om bun şi de omenie. Baremi mi-’i lăsa, să ţintesc şi io odată. Şi acesta era Omul Ţintilă. Se duseră acum — Aripa Câmpului şi cu Omul Setea şi cu Omul Foamea şi cu Omul Ţintilă şi nu se opriră — pănă ce nu dădură preste un om şchiop, cu peatră de moară legat la un picior, care tot fugea şi striga: — Tulai Doamne, unde să mai fug ? Tulai Doamne, unde să mai fug? — Da fugi, omule! că largă-i lumea. — Că fugit-am pe tot locul. — Da tare om trebuie, că eşti tu, măi!? — Aş ?! eu nu-’s tare, ci-i tare ăla, care-o omorît 3 smei şi muierile şi pe mama lor. — Că io­’s acela, măi! — Tu eşti??!! Dar’ unde mergi? — Mă duc, să mă însor. TRIBUNA Cronică. Principele de coroană va pleca Mercuri la Gurghîu. Se anunţă prin Ţarele din Viena, că părechia moştenitoare va face, îna­inte de venirea la Gurghîu, o visita pă­­rechei regale române la Sinaia. * Arestare. „Kolozsvári Közlöny“ scrie, în zilele trecute cu ocasiunea tîrgului de ţeară din Lăpuşul­ unguresc, secretarul episcopului valach din Gherla a cuvântat publice pentru România, car’ pe Ungaria şi pe Maghiari ’i-a defăimat tare. Alor doi gendarmi li s’a părut prea mult aceasta, ’l-au prins pe dl secretar şi solgăbirăul ’l-a pus numai decât la răcoare. * Procesul pentru agitaţie urnit în contra advocatului din Orăştie Dr. Avram Ti­ncu, s’a pertractat în zilele aceste la tabla reg din Mu­­reş-Oşorheiu. Tabla reg. a aprobat sentenţa judecătoriei de prima instanţă, în urma căreia acusatul a fost absolvat din lipsa stării faptice. * Perchisiţiuni domiciliare. Din Caran­sebeş, li­ se scrie „Luminătorului“ . Severinenii cugetau, că evenimentele din Peninsula­ Balcanică, atât de aproape de frontierele monarchiei austro­­ungare, vor da din destul de lucru regimului nostru, şi că fantoma numită „irredenta română“, după care cu atâta sete vânară în deşert sbirii lui Tisza, cel puţin acum nu va mai nelinişti creerii înfierbântaţi ai fraţilor Maghiari. Dar’ s’au înşelat amar! Răstoarne-se universul, Ma­ghiarul n’are grije, — dacă poate numai să su­grume ori­ce mişcare naţională şi mai cu seamă dacă poate asupri pe bietul Român, care de atâţia ani e prada sa. Dovadă ne sânt perchisiţiunile cele mai noue date 6 Octomvrie st. n., când în timpul nopţii se culcară locuinţele d-lui N. Po­­povici, profesor de cant şi musică şi a d-lui in­giner A. Diacon, prin judele dela tribunal, Szabó, care era însoţit de căpitanul orăşenesc şi de mai mulţi gendarmi. Domnii nu se sfiiră a ceti epistole, răsfrunderiră partituri de cântări naţionale, răsturnară şi întoarseră toate după placul lor, aflară multe lucruri în decurs de 11­ a oară, dar’ de proclamaţiuni irredentiste — n’au dat. Pe dl profesor Patr. Drăgălina ’l-au citat şi ascultat înaintea tribunalului tot în asemene causă. Un adevăr netăgăduit resultă din toate sforţările stăpânilor noştri, şi adecă, că totdeauna, de câte­ ori vânează după „Irredentişti români“, puşcă câte un ţap. Se mai aşteaptă, după­ cum se aude, şi alte călcări de case, precum şi tra­gerea în judecată a mai multor fruntaşi români ! Primească dl Szabó, care de altcum este un om de tot respectul, asigurarea, că ruşinea ce se pune prin aceste perchisiţiuni pe obrazii sei, nu o va pute spăla nici cu totă apa Timişului. * Maghiari recuceriţi. Sub acest titlu cetim în „Kolozsvári Közlöny“ de astăzi, că în comuna Piştişul-de-jos — comitatul Hunedoarii — au trecut 18 Maghiari romanisaţi dela confesiunea gr.-or. la cea ev.-reformată. Salutar început — ace corespondentul Ţarului cluj­an — şi ar fi de dorit să întimpine imitare în mai multe locuri ca un fel de succes a acelor străduinţe salutare, de care sânt pătrunşi condu­cătorii comitatului nostru în interesul ma­­ghiarisării. — Mincinoşi sânt astfel toţi aceia, care au obrazul, de a o mai spune, că Maghiarii nu umblă întru a maghiarisa naţionalităţile. în­trebarea e numai, că pe Români le va succede oare a-’i maghiarisa? deoare­ce noi sântem pe deplin convinşi, că şi acei 18 rătăciţi au trecut numai la altă confesiune, mai scii din ce pricini, car’ de neamul lor nu se vor lăpăda nici­odată. * Ministrul unguresc de finanţe a exmis un cercular, în care se provoacă autorităţile com­petente ca cu ocasiunea cererilor de paspoarte pentru străinătate, eventualii suplicanţi supuşi taxei de eliberare de la miliţie, să fie obligaţi a asigura taxele aceste. Pentru acest scop, la ce­rerea trimisă ministrului, se va alătura și un ex­tras al inspectorului de date. * Concurs. La 15 Octomvrie v. viitor se va ţine concurs, la ministerul domenielor din România pentru ocuparea a trei burse pentru studiul silviculturii la scoalele din străinătate. * Pentru fortificaţiile Bucurescilor a sosit — dice „Românul“ — la regimentul de geniu un transport din materialul cupolei franceze, dela usina Saint-Chamont. Vagoanele noastre — adauge numitul Ţar — neputend ţine asemenea greutăţi enorme, materialul acesta s’a adus pe vagoane franceze, împreună cu macarale puternice, fără de cari descărcarea ar fi fost imposibilă. Ieri tre­buia să sosească un al doilea transport din ma­terialul francez, aşa că la 4 Noemvrie sperăm a asista la celebrele experienţe ce va face regi­mentul de geniu. Cu această ocasiune e rugat dl director al căilor ferate române se observe va­goanele franceze şi să cumpere şi pentru liniile române asemenea vagoane, cari să supoarte 25 tone greutate. Materialul cupolei germane deşi mai uşor cu mult, a rupt vagoanele române. O să avem ocasiuni — termină „Românul“ — de a transporta mari greutăți pe liniile ferate. * Un ordin al ministerului de resbel din România, împedecă pe soldații bacalaureaţi de a lipsi din casarmă și a dormi acasă. * Nr. 223

Next