Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)
1886-01-09 / nr. 6
Pag. 22 Dnii Roman, Vulcan, Goldiș, Opriș și Moldovan stiu tot atât de bine ca noi, că așa este: li se ofere acum ocasiune să se rehabiliteze prin o lucrare inteligentă și consciențioasă în opiniunea publică română. Să o facă aceasta, și noi vom fi cei dintâiu, care le vom da cuvenita satisfacțiune. Să nu scape din vedere, că nu au să servească causa guvernului, nici a societăţii maghiare, ci să răspundă la aşteptările înaltului Protector al întreprinderii spunând adevărul, numai adevărul şi întregul adevăr asupra poporului român. Sunt mii de oameni, care le cetesc aceste, şi suntem convinşi, că abia se vor găsi între ei de ce, care nu vor admite, că părerile emise de noi sunt admise de toate cercurile politice române. Căci ce fricem noi? picem înainte de toate, că Românii nu se interesează de întreaga întreprindere literară, deşi chiar viitorul nostru Monarch s’a pus în fruntea ei. Noi vrem să seim de ea, căci altfel n’am fi scris un articol asupra ei: susținem numai, că Românii nu vor să se intereseze de ea. Este un adever trist acesta, dar’ e un adevér, pe care nimeni nu-’l poate pune la îndoeală. Și nu e treaba noastră să facem propagandă pentru o întreprindere, pe care avem cuvinte de a o ignora. Am expus dar și aceste cuvinte. Cel mai de căpetenie este, că ne temem, ca nu cumva în aceea publicare să nu se spună întregul adevăr asupra noastră, fiindcă oamenii însărcinați a ne descrie pe noi nu se bucură de încrederea Românilor, parte nu sânt cunoscuţi ca scriitori români, parte sânt bănuiţi de un spirit servil, în genere n’au fost aleşi după valoarea lor literară, ci din consideraţiune pentru atitudinea lor în vieaţa publică. Am accentuat însă, că doi dintre aceşti oameni, dl Alexandru Roman și dl Iosif Vulcan ne inspiră încredere, nu însă, când îi vedem puși alăturea cu necunoscutul domn Opriş și cu dl Grigorie Moldovan, care poate să fie un om de valoare, dar este atât de rău vecinit între Români, încât d-nii A. Roman şi Iosif Vulcan trebue să se simtă jenaţi, când se văd puşi în rînd cu el. Şi aceasta deasemene nu e părerea noastră, ci o convingere împărtăşită de toţi Românii, care stiu cine este dl Alexandru Roman şi cine este dl Iosif Vulcan. Li s’a făcut acestor doi literaţi români o mare nedreptate, când au fost puşi în rînd cu nişte oameni, care n’au ţinut, ca ei, să îşi câştige stima şi iubirea Românilor, nu noi le-am făcut însă această nedreptate, ci le-au făcut-o aceia, care le-au creat situaţiunea penibilă, în care se află. Nu dl A. Roman, nu dl Iosif Vulcan, ci chiar şi Părintele Goldiş se simte jignit, când se vede pus în rînd cu dl G. Moldovan, — nu însă noi ’l-am pus: noi am arătat numai unde poate să ajungă omul în ziua de astăzji. Dar’ toate aceste nu sânt decât premisele unei importante conclusiuni. Alteţa Sa Principele moştenitor nu cunoasce nici pe unul dintre cei chiămaţi Din normele sus citate resultă şi aceea, că sub Turcia în sensul cel mai larg sânt a se pricepe numai posesiunile, teritoriele şi dependenţele imperului otoman (art. XVIII al tratatului de comerciu şi de navigaţiune din 22 Maiu 1862, L. Imp. Nr. 42), nici decum însă statele, cari sunt cu totul independente de Turcia, fie ele şi subsumate sub noţiunea ţerilor orientale în sensul de rînd. După art. XI, III al tratatului încheiat la Berlin în 13 iulie 1878 între Austro- Ungaria, Germania, Francia, Britania-mare, Italia, Rusia şi Turcia, L. Imp. Nr. 43 ex 1879 se recunoscu de cătră părțile contractante independența României. România nu face de loc parte integrantă din Turcia, întru cât însé recurentul poartă altă meserie lucrativă decât comerciul mare turcesc, adecă comerciul cu mărfuri din și în România, e datoria să se selvească birul incugerat prin 69 al patentului din 31 Decemvrie 1812 şi ordinaţiunii cancelariei de curte din 13 Noemvrie 1827 (Edit. legilor politice, tom. 55, Nr. 124), căci străinii în general nu sunt excluşi dela birul de câştig, îndată ce poartă o meserie, o întreprindere de fabrică sau comercială sau o altă ocupaţiune lucrativă în acele privinţe ale statului austriac, în care e întrodus birul de câştig. De aceea se rapoartă jalba ca nemotivată. (Finea va urma.) a ne representa pe noi în cercul literar, în mijlocul căruia ni se presentă, a primit în acest cerc pe cei ce ni-au fost recomandaţi. Acela, care a făcut recomandaţiunile, a profitat de încrederea viitorului nostru monarch, ca să ne represente pe noi prin oameni, de care nu voim să fim representaţi. Aceasta e ceea ce am acis. Dar dl A. Roman şi dl Iosif Vulcan, fie chiar şi Părintele Goldiş, însă nu alăturea cu dl Opriş, nu mai ales faţă cu dl Grigorie Moldovan, pentru că Românii sânt preocupaţi contra d-lui G. Moldovan şi este compromisă în ochii lor o causă, pe care o susţine chiar şi dl Grigorie Moldovan. Şi că adevărull-am grăit, aceasta resultă chiar şi din întimpinarea d-lui A. Roman. Din dieta Ungariei. (.Şedinţa dela 15 l. c. n.) Ministrul Coloman Tisza: On. casă! Voiesc să vorbesc numai foarte pe scurt, nu întratâta la obiect, cât mai vîrtos privitor la ceea ce s'azis aci, mai mult sau mai puţin în legătură cu obiectul, despre situaţiunea politică generală. S’a zis că darea de pământ s’a urcat în urma ultimelor lucrări cadastrale, deşi scie fiecare că legea despre noul cadastru hotâresce anumit că darea de pământ nu poate să fie urcată. Un alt deputat află, că în budgetele mai vechi s’a preliminat pentru administraţiunea internă cu câteva sute de mii mai puţin decât în preliminarul de budget de pe 1876. Dl deputat a uitat înse că cheltuielile servitului de siguritate, pare-’mi-se 112 milion, se cuprindeau atunci în dotaţiunea comitatelor, precând acuma ele lipsesc din dotaţiune, care prin urmare e acum cu atâte sute de mii mai mare ca la 1876. .. . On, casă! Voiesc să mă ocup acum cu acasa dlui deputat Horansky, adusă în contra politicei guvernului în ceea ce privesce relaţiunile din Croaţia şi cele dintre naţionalităţi. Onoraţii domni deputaţi, în parte cel puţin, sunt foarte uitaci; ei presentează lucrul ca şi când înainte de anul 1848 ar fi existat între Croaţia şi Ungaria nisce rapoarte idilice. Ei au uitat, cum se cânta Davoria, au uitat incidentele de la Turopolje, desbaterile exarcedate cu archiepiscopul Haulik la Pojon; atunci era pace, iubire şi linişte generală. (Ilaritate în dreapta.) Au uitat domnii deputaţi lucrurile mai târdiu întâmplate când în a. 1867 partidul unionist din Croaţia — nu voiesc să examinez motivele — s’a desfiinţat; au uitat tendenţele ce se accentuau atunci. Pentru aceea, dacă acum un partid ultraist vorbeste în Croaţia în un ton, pe care îl regret înainte de toate în interesul Croaţiei, şi care trebue dealtmintrilea condamnat din toate punctele de vedere, pentru aceasta se face responsabilă politica guvernului. Ministrul-preşident e de părere, că acuşi îşi vor submina aceşti ultraişti croaţi terenul de sub picioare şi atunci sperează, că vor vota şi deputaţilor din dieta Ungariei încredere. Şi cestiunea naţionalităţilor a fost citată. Relativ la aceasta observ, că ne aflăm cu partidul contrar în o situaţiune foarte curioasă. Decâte ori vine de undeva un raport neplăcut, neexact, acesta se alarmează în formă de un mare pericol naţional, se înţelege numai pentru a acusa guvernul, că acesta nu face nimic nici în această privinţă. Această procedură are efectul, că deoparte înspăimântă pe patrioţii fricoşi, car’ de altă parte îi încurajează pe aceia, cari săvîrşesc aceste agitaţiuni nelegale îndreptate în contra ţerii. (Aprobări din dreapta.) Mai târdiu se dovedesce apoi, că nu s’a întâmplat nimic; aceasta nu voiesc s- o atribuiu ca merit guvernului, deşi acesta, credeţi-’mi, îşi face în acest respect datorinţa; dar’ nu s’a întâmplat nimic, deoarece — după cum am amintit adeseori şi repet şi acum — nu se poate ridica nici o plângere în contra massei celei mari a naţionalităţilor din punctul de vedere al patriotismului, trebue să grijim numai asupra aceleia, ca poporațiunea astăci încă patriotică a țerii să nu se infecteze de agitatorii cari lucră în direcțiune opusă. (Aprobări vine din dreapta.) Dacă guvernul se adresează cătră d-voastre că să-și dați în mână arme în contra agitatorilor, atunci se dice, că în Ungaria nu e agitaţiune, şi că guvernul a scornit aceasta pentru ca sub acest pretext să câştige mijloace de putere. (O voce din stânga extremă: E adeverat!) Şi în această privinţa domnii sânt uitători. N’a fost oare după 1867 până la 1875 în şi afară de dietă parola despre naţionalităţi mai deasă şi cu mult mai acută? (Aşa e! — difi dreapta.) Aţi uitat prima condamnare a lui Miletici ? (Aprobări din dreapta.) Aţi uitat-o şi aţi uitat şi aceea, că fiind interpelat pentru aceasta ministrul de atunci de interne, bar. Wenkheim, noi, deputații care stăm pe aceea bancă a dietei, am fost cei dintâiu cari ’l-am aperat pe ministru. (Aprobare din dreapta.) Se înțelege atunci erau multe altmintrilea. Atunci nu exista conducător de oposiție care, pentru a-’l acusa pe guvern cu o politică rea, să fi dis următoarele (ministrul ceresce): „Unde e acel guvern prudent, care deoparte prin cruţare în economie, de altă parte prin stîrpirea corupţiunii şi prin o administraţiune dreaptă şi onestă — acum fiţi atenţi — să facă statul ungar iubit şi scump şi acelora, cari aparţin numai acestei ţeri, fiindcă locuiesc aci, dar altcum nu au nici o pietate pentru acest pământ“. O astfel de expresiune se pare, că îi împuternicesce pe cetăţenii nemaghiari a nu iubi această ţeară dacă nu le merge bine în toată privinţa. O astfel de declaraţiune îşicuragiază tendenţele necorecte ale naţionalităţilor, întocmai ca aceea, prin care respectivul conducător al oposiţiei face guvernului imputare, că unul ’şi-a împlinit înzadar totdeauna datorinţa sa patriotică, îndată ce nu e născut Ungur — el adauge sigur, şi aparţine oposiţiei — ’i se impută, că e un patriot rău, un trădător de patriă. Nu die deputat, nu e așa. Dar, dacă din tot trecutul lui îl cunoascem pe cineva, că e unul dintre apostolii Schulverein-ului între bravii noștri Germani, sau că a fost pe timpul periodului de mărire a Omladinei unul dintre cei mai activi membri ai acesteia, sau că e un Daco- Român, — atunci nu-l vom privi ca patriot bun din causă, că îl însoţesce pe unul sau altul dintre conducătorii oposiţiei în călătoriile de corteşire. (Aprobări vine din dreapta; mişcare în stânga.) în respectul naţionalităţilor, de când vorbesc în această casă — nu numai în posiţia actuală — am urmat totdeauna o direcţiune a respinge orice pretensiune prea mare, şi a nu ceda nici şovinismului unguresc. Pentru aceasta din urmă am fost destul de adeseori atacat. Consecvenţa din partea d-voastre nu zace în tendenţă, ci în aceea ca să mă atacaţi totdeauna; odată fiindcă sânt un şovinist maghiar, persecut naţionalităţile ; altădată fiindcă de dragul naţionalităţilor negleg interesele statului ungar. (Aprobări vine din dreapta; mişcare în stânga.) Pentru a dovedi cu cât e mai rău din punct de vedere al naţionalităţii, dl deputat Horánszky citează reuniunea de cultură înfiinţată în timpul mai nou. On, casă! Dacă maghiarimea trebue să se apere, cum a zis el, ea totuşi nu trebue să se mai scutească ca în trecut. Deoarece nici dl deputat nu va contesta — e cunoscut în general şi dovedit prin statistică — că în deceniul ultim Maghiarimea nici în privinţa relativă, adecă în numărul acelora, care se mărturisesc ca Maghiari şi vorbesc limba maghiară, nu a scăzut, ci a crescut în mod considerabil. (Aşa este! — din dreapta.) Dacă acum trebuinţa de a se apăra a existat înainte cu 15— 18 ani în măsură mai mare și atunci nu au existat astfel de reuniuni, cum există astăzi, nu e aceasta o dovadă mai mare, că în sînul statului ungar ce se consolidează, poporul maghiar se simte întărit și capace de a începe lupta cu șanse de succes? (Aprobări din dreapta.) Această activitate, pe care o exercează reuniunile şi care — dacă nu se lasă se degenereze în un şovinism exagerat — poate să servească spre mântuirea naţiunii; — poate această activitate conform legilor noastre şi conform unor precepte politice prudente să fie exerceată la provocarea guvernului ? Dacă aş fi încercat cu așa ceva, sigur că dl deputat ar fi fost între aceia, cari m’ar fi atacat (Aprobări din dreapta.) Aceasta nu e dlar’ o corectură pentru o insuficiența a acțiunii guvernului, ci prelângă acțiunea guvernului păşesce, fiindcă astăcji sperează succes — în acţiune societatea, care a odihnit atâta timp. . . . Ferdinand Horanszky: Eu am citat aceasta numai ca un simptom. Coloman Tisza: Şi eu o iau ca un simptom şi ca o dovadă îmbucurătoare, că consciinţa de sine şi speranţa în un succes sânt astăzi mai mari ca mai nainte; şi acesta nu poate să fie argument în contra politicei guvernului Ministru Tisza răspunde apoi la aserţiunile lui Horanszky privitoare la creditul Ungariei şi la politica financiară a guvernului, făcând o comparaţie între starea financiară de pe la 1873 şi între cea de acum. TRIBUNA Cronicii. Monarchul nostru şi regele Umberto. Circulă faima, că Monarchul nostru va cerceta preste vre-o câteva septămâni pe regele Umberto. Precum se vorbesce întâlnirea va ave loc în castelul „Rauconig“ din Piemont. * Sfinţirea apei în Alba-Iulia s’a săvîrşit în diua Botezului cu mare pompă militară. Regimentul de infanterie nr. 50 în frunte cu drapelul seu şi cu musica regimentului s’a postat înaintea bisericii din „Maieri“; în decursul sitei liturgii s’au dat cele trei salve obicinuite şi după sfinţirea apei a fost stropit cu apă sfinţită întreg regimentul; în acest timp musica cânta imnul împărătesc. * Şovinism. La timpul seu am fost comunicat şi noi, că representanţa comitatului Solnoc- Dobâca a adresat o representaţiune ministrului de interne şi o circulară cătră toate comitatele din Ungaria pentru maghiarizarea numelor de botez. Aflăm, că representanța Budapestei a dat loc acestei cereri la propunerea advocatului Geza Polonyi (mai nainte Pollak). De însemnat e, că Maghiarii comitatului Solnoc-Dobâca fac numai 23 procente din poporațiunea întreagă.* Maghiarisarea căilor ferate de stat. Intr’o hârtie adresată direcţiunilor căilor ferate de stat, ministrul de comunicaţiune dr. Kemény, dice între altele: „Atât în birouri, cât şi în afacerile staţiunilor şi în serviciul personal de tren e de a se observa cu stricteţă usul limbei oficiale a statului. Destonicia personalului e de a se judeca din acest punct de vedere, ca din cel mai competent. Direcţiunile au să se ferească pe cât se poate de usur limbilor străine.............“ * Nr. 6 De profesor la şcoala reală ev. din Sibiiu a fost ales în şedinţa de ieri a presbiterului ev. dl C. Theil.* Schi din Alba-Iulia. Alegerea de deputat dietat în locul fostului deputat Lukács, care, precum se scie, fu denumit de director al căilor ferate de stat, se va întâmpla la 26 a. c. Partida guvernamentală a candidat de deputat pe advocatul Dr. Alexandru Mohay. Oposiţionalii încă n’au dat pănă acum nici un semn de vieaţă. — învăţătorul dela şcoalele normale rom.-cat. Gönczy împreună cu soţia sa sânt arestaţi, pentru că sânt bănuiţi asta în legătură cu omorul comis acum sânt şepte ani în contra unui franciscan din Alba-Iulia. * Postai. Pentru ca desavantagiile, ce resultă din cassarea trenurilor decelerate nr. 301 şi 302 pe liniile Cluj—Braşov şi a trenurilor de persoane nr. 1801 şi 1802 pe linia Sibiiu—Copşamică, să se repareze, s’a întrodus dela 16 a. e. n. un curs de carieră între Sibiiu şi Copşamică, ce va sta în legătură cu trenurile omnibus nr. 321 şi 322, care comunică deoparte între Cluj şi Copşamică şi de altă parte între Braşov şi Copşa-mică. Mersul poştei cariole e deci următorul: Pleacă dela Sibiiu la 7 oare seara; sosesce la gara din Copşa-mică la 12 oare 30 minute după metrul nopţii. Pleacă de la Copşa-mică îndărăt la o oară 30 minute după meciul nopţii şi sosesce în Sibiiu la 7 oare dimineaţa. Comunicând această disposiţiune în fruntea cronicei locale „Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt“ face următoarele observări potrivite : „Aducând această măsură, ce dovedesce circumspecţia şi bunăvoinţa direcţiunii noastre poştale, la cunosciinţa cetitorilor noştri, nu putem întrelăsa a caracterisa tractarea, de care a fost cetatea Sibiiului împărtăşită, prin asprul cuvânt de „scandaloasă“. Pe teritorul coroanei ungare există numai o singură staţiune a căii ferate, care să aibă pentr o singură legătură, şi această singură staţiune, dacă facem abstracţie de la staţiunile ce zac între Sibiiu şi Copşa-mică, e cetatea liberă reg. Sibiiu. Ne-am desvăţat cu totul a ne mai mira de câte ceva, de una însă totuşi ne mirăm, şi anume, că ministrul nostru de comunicaţie n’a luat în considerare un loc central atât de important, precum eşi comanda corpului de armată c. r. în Sibiiu şi nu a lăsat cetăţii noastre baremi simplul tren omnibus, pe care îl are spre exemplu şi Turda şi M.Oşorheiul. Prelângă aceste Sibiiu e unicul oraş mai mare al Ardealului, care arată o comunicare de persoane mai mare şi crescândă, între astfel de împregiurări sântem întru adevăr îndreptăţiţi a ne folosi de acel „aspru cuvânt“. * Bill român în Arad. Reuniunea femeilor române din Arad şi provinţă îşi va ţine balul din anul acesta Joi în 25 Februarie st. n. în sala de la „Grand Hotel“ (mai nainte „Crucea albă“). Venitul este destinat în favorul Reuniunii.* Societatea acad. „Junimea* din Cernăuţi invită la balul care va ave loc Joi la 23 Ianuarie (4 Februarie 1886 în sala societăţii filarmonice de acolo. începutul la 82 pare seara. Comitetul alangiator: Dr. Ioan cav. de Volcinschi, preşedinte; P. Barbu, I. Bumbac, I. Calinescu, E. Comoroşanu, I. Dan, I. Dimitrovici, V. Halip, C. Hominca, A. Isecescu, E. Levescu, E. Mandiceschi, V. Marcu, E. Meşederu, V. Morariu, V. Olinescu, Dr. D. Onciul, I. Onciul, S. Petrovici, E. Popescu, S. Popescu