Tribuna, iulie-septembrie 1886 (Anul 3, nr. 149-224)
1886-07-22 / nr. 167
Anul III Sibiiu, Marţi în 22 Iulie (3 August) 1886 Nr. 167 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., I/4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 13. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V 1 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: Vi an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Vii minier costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Nikitii, 21 Iulie st. v. „Armată maghiară independentă“. Bată parola cea mai nouă în gura şovinismului maghiar. Şi se vede că de parola aceasta se ţine şovinismul cu toată seriositatea lui posibilă. Stânga extremă, sub firma lui Ignaţiu Hălfy, a emis în formă de articol deoiar un fel de apel. în apelul acesta se precisează oarecum cuprinsul parolei sau cum amuice pretensiunile, care sânt de a fi înțelese ca cuprinse în parola cea mai nouă a şoviniștilor maghiari. După cum au putut vedea cetitorii noştri, partidul liberal deşi mai sfiit, dovedind chiar oarecare perplexitate, dar tot a aflat şi el un mod de a-şi vărsa focul de la inimă, astfel ca se nu rămână de tot înapoia celor din stânga extremă. „Vasmegyei Lapok“ îşi permit i eşi din sfială şi a simula o grozavă resoluţiune. Mai mult, Fraseologia guvernamentalului din „Castelul de fer“ trece departe preste marginile resoluţiunii şi întră în domeniul insolenţei, când îşi permit să scrie, că „Ungaria a creat din cadavrul Austriei o putere mare.“ Dar să nu ne spăriem. Conclusiunea guvernamentalului teribil în cuvinte, trădează voinţa guvernului, care s’ar vedea că tot nu e aşa de rea dupăcum ’i-a eşit vestea. Este o practică veche a guvernului actual de a licita în anumite situaţiuni cu termini drastici totdeauna cu ceva mai presus preste stânga extremă, pentru ca aceasta să nu poată apără mai liberală decât dînsul. Stim din experienţă, că zelul guvernului în executarea tacticei acesteia a mers uneori aşa departe, încât dacă a fost vorba de interese de ale naţionalităţilor nemaghiare, a jertfit chiar şi lucrări de mare preţ de exemplu, instrucţiunea elementară şi secundară. Dacă nu era vorba de o licitaţiune a stângei extreme şi preste tot a oposiţiunii maghiare, era cu neputinţă, ca guvernul să producă legi ca cea dela 1879 şi 1882, una care regulează instrucţiunea limbei maghiare în şcoalele elementare şi alta instrucţiunea limbei maghiare în scoalele medii. Cu toate aceste, guvernul de astădată, prelimga toată bombasticitatea insolentă a oficiosului seu din „Castelul de fer“, o sucesce din vreme. A aflat cu cale a fi pentru acum jortiter în modo si suaviter în re. Căci el, după ce n’a ales terminii vorbind de Austria, nu cere armată maghiară independentă, ci se mulțumesce a trage la dare de seamă pe ministrul de résboiu dela Viena, dacă cumva în armata comună ar locui ura în contra Ungariei. Manevra nu e rea. Ce e mai uşor, decât a răspunde ministrul de răsboiu, că în armata comună nu există ură contra Ungariei, precum nici nu există, şi satisfacţiunea cerută de „Vasmegyei Lapok“ este dată. Vorba este, dacă va fi cu putinţă, ca situaţiunea creată de pretensiunea cea nouă a şovinismului, să fie cu o astfel de satisfacăţiune salvată ? în momentul când scriem şirurile aceste ne lipsesc încă scirile despre resultatele aşa numitelor „întruniri poporale“ ţinute ieri în Budapesta. Prin urmare nu ştim nici cum se va fi luat ulterioara resoluţiune, proiectată şi discutată cu săptămâni înainte. Nu ne îndoim însă, că întrunirea va fi avut loc. Şi atâta, este deajuns deocamdată. Căci ce va să dică o astfel de întrunire, dacă nu a pune în mişcare din susul capitalei unguresci o cestiune, despre care astăcji nu putem sti, unde, cum şi cu ce resultate, are să se oprească. Se vor continua astfel de întruniri şi în alte localităţi ale Ungariei? Va lipsi în capitală şi în provincie, tactul, precum a lipsit şi până acum, şi o mână de şovinişti maghiari vor lua resoluţiuni în numele poporaţiunii întregi din Ungaria „de la Carpaţi pănă la Adria?“ Iată întrebări, ale căror răspunsuri încă sunt, trebue să fie de natura cea mai serioasă şi însuflătoare de îngrijiri. Pentru că nu încape îndoeală, că are să se producă un resentiment general în sinul majorităţii nemaghiare contra şovinismului maghiar, de la „Carpaţi pănă la Adria“. Dar’ armata ? Ea sufere, fiindcă ’i se ordonă să sufeidrşi să tacă, însă nu trebue şoviniştii să peardă din vedere, că acei ce îşi impun cea mai mare resignaţiune pentru de a corespunde misiunii celei sublime de a apăra patria, încă pot perde odată răbdarea. Atunci vor sol ei, cum să dee expresiune unor pretensiuni de sigur mai juste decât ale şoviniștilor maghiari, însă este oportun pentru o monarchie cum e a noastră, ca tocmai acum să se nască diferenţele cele mai gingaşe între factorii de căpetenie ai monarchiei? Aliata monarchiei noastre, Germania, dă mereu la avertismente monarchiei, în special Maghiarilor, împregiurarea aceasta săşi-o pună la inimă şi să mai înceteze cu pretensiunile exagerate. Din contră să se gândească cum să mulţumească spiritele nemulţumite prin nesocotinţa lor. Procedura aceasta ar fi cu mult mai salutară decât refrenul: „Armată maghiară independentă“. Forţa „Tribunei“. Din tainele Bosforului. — Novele. — II. Un morment iubit. (Urmare şi fine. Ear’ din partea despre răsărit a Bosforului, acolo unde stau barcaşii preste noapte, — este cineva, care nu doarme, care veghiază tot ca Hamid şi Zenebe, atât numai, că el este pe atât de nefericit, pe cât de fericiţi sânt aceştia. Este paşa, care în această seară va pândi după fiul seu, şi îl va pedepsi împreună cu Zenebe, dacă îi va găsi de vinovaţi. — Iată două pungi pline cu fire, zise cătră doi săraci de lucrători, care steteau pe malul mărei şi se gândiau poate la aceea, că ce o să mănânce mâne. Luaţi aceste pungi, urmă apoi cu vorba paşa cătră cei doi săraci, dar’ astă seară se faceţi tot ce vă eu! Acelora li se părea un vis aceste vorbe: cum, lor două pungi pline de lire, lor, care nici măcar o liră nu au avut în vieaţa lor ?! Şi pentru ce, şi dela cine? . . . Cine este acest om, şi ce le cere? . . Nu le venia a crede atâta fericire! Vor mânca dar’ şi ei fiertură, vor îmbrăca haine mai bune şi nu vor plânge nici copiii acasă de foame! . . — Poruncesce, stăpânul nostru, vom face ce vei cere, răspunseră aceştia. — Luaţi o barcă şi haideţi! Şi luară o barcă. Se duseră pănă la palatul unde locuia paşa. Acolo îi aştepta o cadână, pe care o luară în barcă. — Au plecat ? întrebă paşa de cadână. — Este un cras de când au plecat. — îi vom întâlni negreşit ? — Dacă nu ’i-a înghiţit apa, trebue să-i găsim. Barca este însemnată, o vom cunoaste-o şi din departe. Barcaşii trăgeau din lopeţi, de rămânea calea ca argintul de albă, luminată de lună — în urma lor . . Ce să asculte ei la aceea ce vorbesc e paşa. Ei sunt plătiţi chiar şi atunci, dacă nu o noapte, ci o sută de nopţi ar trebui să tot tragă din lopeţi. Lăsară o cale lungă îndărătul lor. — Lăsaţi mai încet, lelise paşa barcaşilor, şi apoi zise şi cătră cadână:Mi se pare, că văd o barcă în depărtare legănându-se pe apă. — Ei sânt,, cunosc barca, fiindcă lucesce. Le-am pregătit dinadins pe aceea, care este ghintuită cu alamă. Şi apoi nu vedi, cum se leagănă. La lopeţi nu-’i mai este nimenui gândul . . Nu le trebuesce lor barcaş, şi nici ei nu au vreme să tragă din lopeţi, — aşa îi vorbia ca mâna stăpânului ei uitându-se în ochii lui. Se aştepta, ca aceste vorbe să-’l doară pe paşă, întocmai precum ’i-a făcut ei durere paşa aducând în casă pe Zenebe, şi de când la ea nici nu se mai uită . . — Taci, nu mai vorbi, nu-mi învenina sufletul! Este prea multă ură şi aşa în pieptul meu, îijise paşa, şi porunci barcaşilor să tragă spre acea barcă, pe care o văd colo în depărtare. Aceia fără a frice vorbă, fără a întreba de ceva, făcură după poruncă. — Şi acum să faceţi aceea, pentru ce v’am plătit, le dise paşa barcaşilor. Vedeţi acei doi tineri; îi veţi perde pe amendoi cu această sfoară, şi le întinse o legătură de sfoară de mătasă. Aceia se înspăimântară la audul acestor vorbe şi se uitară turburaţi la paşă. — Eu văfic să-’i ucideţi, păcatul al meu este, voi faceţi numai după plată! — Dar’, — şi numai atât putu să vorbească un barcaş, celalalt nici atâta nu putu de frica ce-’l cuprinse. — Nici o vorbă, îl întrerupse paşa. Eu vă poruncesc, sau — şi mai mult nu dise nici el, ci îşi desfăcu doloma, (auteriu). La brâu avea etagon ascuţit şi niste pistoale încărcate. — îndreptaţi barca, le mai dise strîngându-i de umeri, şi barcaşii nu se mai împotriviră, se îndreptară spre acea barcă, în care Hamid şi Zenebe visau un vis dulce. — La lucru acum, le porunci apoi paşa barcașilor când ajunse aproape de tot de acea barcă, şi îi împinse cu puterea în barca, pe care erau Hamid şi Zenebe. Se auziră apoi dintr’odată două țipete. Erau ale lui Hamid şi Zenebe, cari se înspăimântară, când ca din senin simţiră câte o sfoară încolăcindu-se împregiurul gâtului lor . . . Din câtă fericire nu îi treziră pe ei aceşti barcaşi, câtă fericire nu curmară câteva fire de mătasă... O lume să fi omorît aceşti doi tineri, şi ei totuşi sânt pe deplin pedepsiţi numai prin aceea, că au fost tulburaţi din aceste dulci momente. — Dar’ ce-i asta! strigă furios Hamid vrând să depărteze de pe gât sfoara, care tot mai tare îl strîngea. — Asta este osânda voastră, răsplata păcatelor pe cari le-ați făcut. — Z,se acuM pașa, fata lui Hamid. Hamid înlemni. Nu mai voia să vină nici o vorbă, se încercă numai, aşa ca sdrobit de o putere mai mare decât a omului, să iee dela gâtul seu şi al Zenebei sfoara ce-i strîngea. — în zadar aţi voi să scăpaţi acum de această pedeapsă, căci oriunde veţi fugi, asta vă aşteaptă. Aşa este scrisă în lege pedeapsa pentru păcate ca ale voastre . . . Şi în zadar s’ar mai şi fi încercat Hamid să scape de moarte . . . Mătasa aşa moale cum e, strînge vieaţa din om când este în mâni ucigaşe. Hamid căzu lângă Zenebe, care numai atât îi mai putu zice : — Hamide, eu mor de dragul teu! Corespondenţă din Viena. Viena, 30 Iulie n. 1886. otjrolnîic politi-pesuinii.6 acora se atribue călătoriei archiducelui Carol Ludovic la Petersburg o importanţă de tot particulară. Austria caută să facă, ca relaţiunile sale cu Rusia să fie mai intime, şi aceasta pe cale directă, care nu pe căi lungi, prin Berlin. Toată arta principelui Bismarck consista pănă acum a juca când pe Austria contra Rusiei, când pe Rusia contra Austriei, în modul acesta le făcea pe ambele dependente de dînsul. Dar’ ’i se întemplă chiar şi celui mai abil şi rafinat jucător, ca manevrele lui să fie penetrate şi ca pe urmă nimenea se nu mai fie mirat, în Rusia fermentează acum o ură teribilă contra Germaniei. Poporul rusesc se opune, ca să fie pradă Germaniei politicesce și economicesce. Sentimentele poporului rusesc sânt dirigente contra Germaniei, și poporul rusesc e un corp prea forte, încât să poată guvernul lui să persiste pentru durată într’o direcţiune, care se află în contrazicere cu sentimentele poporului rusesc. Şi cât privesce pe Austria şi aici aversiunea contră Prusiei nu e încă de tot îngropată. Rana, pe care ne-a causat-o anul 1866, nu e încă vindecată. Dar’ nici mâna aceea nu e uitată. Vechea Austrie trăiesce încă şi încercarea principelui Bismarck să transformeze pe bătrâna Austrie cu trecutul seu într’un imper slav cu inclinaţiuni orientale, un imper, pe care ar pute să-’l întrebuinţeze ca cal de bătaie şi în acelaşi timp ca obiect de compensaţiune faţă cu Rusia, această încercare poate fi considerată ca nereuşită. Manifestaţiunile armatei contra dualismului, care au ocasionat în Ungaria atâtea excitaţiuni, şi apelul archiducelui Albrecht pentru monumentul lui Radetzky demonstrează, că bătrâna Austrie începe să se revolte contra trunchiării în două jumătăţi a monarchiei făcute la 1866. Marile cestiuni internaţionale de putere nu se decid definitiv prin o singură campanie, nici prin o singură bătaie şi precum Francia ridică unanim apelaţiunea contra judecăţii de la Sedan, de asemenea nici Austria nu poate să ţină de inapelabil verdictul dela Sadova. Că în capul armatei în Budapesta fu pus generalul croat contele Pejacsevich, căruia un obuz prusian îi smulse braţul drept în bătaia dela Sadova, şi aceasta e un simptom. Martirii anului 1866 nu sânt veneratori entusiastici ai Prusiei. In cercurile noastre politice se începe a se înţelege, că asignaţiunea pe Orient, cu care principele Bismarck vrea să ne îmbucure pe noi, nu are mare valoare, în Orient nimic alta nu ne aşteaptă, decât răsboiul inevitabil cu Rusia. Acest răsboiu nu e dorit de nimeni în Austria, şi nici Germanii din Austria nu vreau aventurile orientale, căci nu e în interesul lor, ca Austria spoliată de caracterul seu german să se transfoarme într’o monarchie slavă şi orientală. Nu se poate deci Zice, că în Rusia precum şi în Austria e lipsă de elemente, ca să pună o barieră preponderenţei prusiane. O politică atentiva şi bine informată, cu tot corul triumfal polifon, care e intonat de organele de presă ale lui Bismarck, fresce care îi va face totuşi observaţiunea, că condiţiunile nu lipsesc, spre a efectua o viuă grupare a puterilor în Europa. Mai ântâiu de toate nu trebue uitat, că precum Francia de astăzi nu mai e Francia din 1870, aşa şi Austria de aZi nu mai e Austria din 1866 şi nici Rusia Ţarului Alexandru III, nu mai e Rusia Ţarului Alexandru al II-lea.