Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)
1886-10-24 / nr. 245
Anul III Sibiiu, Vineri în 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1886 Nr. 245 Inserţiunile » Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V4 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fl., 1 an 40 fl. Un număr costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Milețiu, 23 Octomvrie st. v. După socotelile financiarilor din Viena deficitul nostru adevărat întrece chiar suma de şesedeci de milioane. Fie însă patruzeci, fie cincizeci, fie chiar şesedeci de milioane, avem să-l plătim şi îl vom şi plăti. Nu în aceasta consistă gravitatea situaţiunii. întrebarea este, dacă vom şi scăpa după ce vom fi plătit aceste şesedeci de milioane, dacă putem ori nu spera, că preste un an ori doi nu vom avă un alt deficit chiar mai mare ca cel de acum. Părerea generală este, că nu vom pută scăpa şi că deficitul e ceva organic în vieaţa statului ungar, câtă vreme se va susţină actualul regim. De aceea chiar „Pester Lloyd“ ajunge la conclusiunea, că una dintre urmările calamităţilor financiare poate să fie o schimbare în organizarea ţerilor ce constitue regatul ungar, ca să nujicem desfiinţarea acestui stat, înţelegem motivele, care pot să-’i îndemne pe oficioşii din Budapesta a-’i da situaţiunii o înfăţişare atât de ameninţătoare. Noi însă, care suntem în oposiţiune, nu avem nevoie de a lejice deputaţilor : Daţi, căci altfel piere statul ungar. Căci vor da chiar şi dacă noi am zice să nu dee. După a noastră părere chiar existenţa statului ungar nu e dlar’ ameninţată. E însă chiar mai mult decât ameninţată, e sdruncinată omnipotenţa maghiară. Demult acum s’a produs atât în monarchia noastră, cât şi în străinătate convingerea, că Maghiarii sânt incapabili de a chivernisi interesele celor aproape de despretrece milioane de suflete ce locuiesc în ţerile coroanei ungare şi că influenţa prea mare a Maghiarilor este o nenorocire chiar şi pentru Maghiari ei înşişi. Situaţiunea financiară trebue să producă această convingere şi în cercurile, în care oamenii îşi vor fi mai făcut oarecare ilusiuni despre aptitudinile politice ale po,porului maghiar. Mai curend dar’ ori mai târe din ţerile coroanei ungare vor fi scutite de uşurinţa, cu care Maghiarii chivernisesc interesele comune, mai curând ori mai târc diu Maghiarii vor fi puşi şi ei sub oarecare epitropie, întrebarea e numai: când se va presenta situaţiunea priincioasă pentru o asemenea măsură de siguranţă publică. Apoi vom fi scăpat de deficite, — și statul ungar nu va peri, ci mai vîrtos se va consolida. La perire numai Maghiarii pot să-’l ducă: îndată ce nu-’l vor mai stăpâni ei singuri, este asigurat contra peririi. Căci n’am ajuns noi la strîmtorarea financiară, în care ne aflăm, decât prin inclinările excesive ale Maghiarilor. Ajunşi odată ei singuri stăpâni în ţerile aceste şi temendu-se că numai puţin timp le vor stăpâni, s’au avântat fără de nici un cumpăt, ca în timp de câţiva ani să realiseze ceea ce numai prin o lucrare continuată de mai multe generaţiuni se poate ajunge. Graba aceasta, neastâmpărul acesta, impetuositatea aceasta o vedem pe toate terenele vieţii sociale. Ne vom mărgini astăji la unul singur, — cel economic. Desvoltarea economică atîrnă dela sporirea trebuinţelor. Ear’ trebuinţele nu se pot spori în mod artificial, îndată ce se sporesce poporaţiunea, să sporesc şi trebuinţele, deoarece sânt mai multe guri de hrănit, mai multe trupuri de îmbrăcat şi mai multe capete, care cer căpătâiu. Deasemenea cu cât cultura străbate în cercuri mai largi, cu atât oamenii sânt mai exigenţi, adecă au trebuinţe mai multe şi mai cualificate. Ear’ aceste trebuinţe sporite şi cualificate îi împing pe oameni la o mai întinsă şi mai inteligentă producţiune în viaţa economică. Nici sporirea poporaţiunii, nici progresul cultural însă nu se pot forţa; ele au progresiunea lor firească, nu ne rămâne clar’, decât să creăm condiţiunile ce le punesc şi să fim răbdători, dând şi lucrării economice toate lesnirile neapărate. Maghiarii au crezut în impetuositatea lor, că este destul să se dee aceste lesniri, pentru ca desvoltarea economică să se facă ea de ea, chiar în lipsa condiţiunilor sociale. Astfel au făcut mai mult decât ceea ce era de neapărată trebuinţă, au creat pentru ajutarea desvoltării economice un aparat prea mare şi prea costisitor. E enorm luxul ce s’a făcut în cei din urmă douăzeci de ani cu fel de fel de aşezăminte de utilitate publică în Ungaria. Sânt bune şi frumoase aceste aşezăminte , însă foarte multe din ele nu vor fi nici preste mai multe decenii de neapărată trebuinţă, altele nu sânt croite pe talia noastră şi care altele sânt de prisos ori poate chiar stricăcioase. E aici la mijloc un prea ardent dor de progres, dar’ mai e şi droaia de capitalişti mari, care au profitat de slăbiciunea Maghiarilor, ca să facă ei înşişi „gheşefturi“, strigându-le mereu: Creaţi, cheltuiţi, ca să vă presentaţi lumii ca stat cu cultură modernă! S’a şi făcut, s’a cheltuit, s’au creat aşezămintele întocmai ca în ţerile civilisate, ele însă nu funcţionează ca în acele ţeri, sânt numai nisce simulacre, pentru care ne-am ruinat, şi care voind să fie întreţinute, au să contribue şi de aici înainte la ruinarea noastră definitivă. Să ne oprim de astădată la un singur capitol. Mare lux s’a făcut la ministerul de comerciu şi la cel de comunicaţiune. Căci lux va să Zcă a crea aşe- Zăminte, care sânt bune şi folositoare, dar’ de care deocamdată nu ai trebuinţă neapărată. Economiile, care încep a se face la aceste două ministerii, sânt însă cea mai învederată dovadă, că s’au creat asemenea aşezăminte, de care ne putem lipsi şi ne-am fi lipsit, dacă n’ar fi fost droaia de capitalişti gata de a susţină ,,idea de stat“ cu preţul unui nou „geşert“. Mai lămurită dovadă sânt deficitele căilor ferate. Aceste deficite strigă: Prea mult s’a făcut pentru stadiul economic, în care se află aceste ţeri, şi nu s’a făcut bine ceea ce s’a făcut! Avem înse caile ferate, ne înlesnim cu ele şi va sosi şi timpul, când ele vor fi de neapărată trebuinţă. Fără îndoială, dar’ avem şi datoriile, pentru care plătim peste o sută de milioane carnete în fiesce care an, şi avem şi căile ferate, care sânt şi ele o sarcină, fiindcă vor să fie întreţinute, administrate şi exploatate. Funcţionarii vor se mănânce şi să se îmbrace, şinele ruginesc, traversele putre- zesc, materialul de mişcare se hodorogesce, care zidirile se strică de ploaie, de vânt şi de arşiţă chiar şi atunci, când „maşina“ nu funcţionează. Şi de aceea nu facem „economie“, când sistăm circulaţiunea pe căile ferate, fiindcă n’avem ce să transportăm pe ele. Se fac însă asemenea „economii“ ruinătoare în ţeara noastră. Atât de astădată. Forţa „Tribunei“. SgârcituL Comedie. De Moliere. (Urmare.) Scena III. Harpagon. Săgeată. Harpagon. — Afară de aici numai decât; nici un cuvent se nu mai răspundi. Haid’! ia-’ți calabalâcul dela mine, vestit pungaș de frunte, spânzurătoare ce ești! Săgeată. — (La o parte). De când sunt, n’am mai dat cu ochii de o ființă atât de pestriță la mațe ca afurisitul ăsta de moşneag; îmi vine să cred, Doamne iartă-me, că are pe dracul în pântece. Harpagon. — Ce-i? ! bolborosesci printre dinți ? Săgeată. — Pentru ce me dai afară? Harpagon.— Ia vedi la spânzurătoarea! îmi mai cere încă cuvinte! Cară-te iute, ca să nu te ucid! Săgeată. — Dar’ ce ’ți-am făcut? Harpagon. — ’Mi-ai făcut atât, că voiesc să pleci. Săgeată. — Stăpânul meu, fiiul vostru ’mi-a poruncit să-’l aștept. Harpagon. — Du-te și’l așteaptă la uliță și nu rămânea în casă, împlântat ca un par în pament, ca să tragi cu ochiul la toate cele ce se petrec și de toate să te folosesci. Nu vreau să văd mereu în dosul meu o iscoadă, un vânător, ai cărui ochi afurisiți rămân neîncetat ațintiți asupra faptelor mele, caută cu însetare să afle ce am în casă şi scormolesc pretutindenea, ca să vadă, dacă nu e ceva de furat. Săgeată. — Ce dracu socotiţi să facă cineva, spre a fura ceva dela d-ta ? Eşti oare un om, dela care se poate fura ceva, când pui sub zăvor toate celea şi stai zi şi noapte de pază ?! Harpagon. — Voiesc se ţin sub zăvor ceea ce îmi vine la socoteală şi să stau de pază cum îmi place. Ia vezi un nătărău, care bagă de seamă la toate cele ce faci! (încet, la o parte) Mă tem, ca nu cumva să fi zăpsit ceva despre banii mei. (Tare.) Nu cumva ’ți-ar trece prin gând să faci printre oameni vorba, că am bani ascunși în casă la mine? hai?! Săgeată. — Ce z’ci? Ai bani ascunși? Harpagon. — Netrebnicule! asta n’am voit s’o Zi° (Incet.) îmi vine să turb. (Tare.) Ia spune, nu cumva îți vine pofta răutăcioasă de a bate toba că am? Săgeată. — Vorbă și asta! Par’că pentru mine nu ar fi tot una, dacă ai, ori dacă nu ai. Harpagon. —Ridică mâna, ca să-’i dee lui Săgeată o palmă.) Uuita mei! se pune încă la dispută cu mine! O să te scutur de urechi, încât să-’ți treacă pofta de a mai resona. Cară-te de aici, ’ți-o zic încă odată. Săgeată. — Bată-me! am plecat. Harpagon. — Ia stăi nițel. N’ai luat ceva cu tine? Săgeată. — Ce se fi luat? Harpagon. — Vino încoace se văd. Arată-’mi mânile. Săgeată. — Bată-le. Harpagon. — Celelalte. Săgeată. — Celelalte? Harpagon. — Da. Săgeată. — Poftim. Harpagon. — (Arătând la cioarecii lui Săgeată.) N’ai nimic aici? Săgeată.— Caută să vezi însuți. Harpagon. — (Pipăind cioarecii lui Săgeată.) Aceşti mari pantaloni prea sunt potriviţi se ascundă lucrurile furate, şi aş voi se fi rămas vre-unul acăţat în ei. Săgeată. — (La o parte). Ah! Cum ’i s’ar cuveni unui om ca ăsta paguba de care se teme! Şi cum m’aş bucura să pot pune mâna pe ceva din ale lui. Harpagon. — Hai?! Săgeată. — Ce-i? Harpagon. — Ce vorbesci despre a pune mâna, — a fura? Săgeată. — Diceam, că te-ai pus se scormolesci pretutindenea, ca să vezi, dacă nu ’ți-am pus mâna pe ceva. Harpagon. — Asta e tocmai ceea ce ’mi-am pus de gând să fac (Caută pin buzunările lui Săgeată). Săgeată. — (La o parte). Dare-ar ciuma în sgârcenie şi în sgârciţi! Harpagon. —■ Hai? — Cum ai Z*3? Săgeată. — Ce-am Z*3? Harpagon. — Da! ce Ziceai despre sgârcenie şi despre sgârciţi ? Săgeată. — Am Z’s 3 idee ciuma în sgârcenie şi în sgârciţi. Harpagon. — Pe cine vrei să înţelegi? Săgeată. — Pe mişei şi pe calici. Harpagon. — Dar’ pe cine-’l socotesci de mişel şi de calic? Săgeată — Ce-’ţi mai baţi capul? Harpagon. — îmi bat capul cu lucrurile ce se cuvine. Săgeată. — Nu cumva crezi, că voiam se te ’nţeleg pe d-ta? Harpagon. — Eu cred ceea ce cred, dar’ voiesc să-’mi spui, cu cine vorbesci, când le zici aceste. Săgeată. — Vorbesc . . . vorbesc cu căciula mea. Harpagon. — Bara mie, mie-’mi vine să vorbesc cu chica ta. Săgeată. — Ai să mă opresci de a huli pe sgârciţi ? Harpagon. — Nu, dar’ am să te fac să nu-’ţi mai umble gura şi să nu te mai obrăznicesci; tacă-’ți gura. Săgeată. — Eu nu numesc pe nimeni. Harpagon. — Te bat vînăt, dacă nu taci. Săgeată. — Cel ce simte că-’l mănâncă, acela să se scarpine. Harpagon. — N’ai se taci odată? Săgeată. — Da, de silă bucuros. Harpagon. — Haide, Haide. — Săgeată. —Arată lui Harpagon un bu- A A O voce slovăceascâ. Die magyarische Staatsidee, Kirche und Nationalitäten in Ungarn. Geschildert von einem Slovaken. (Urmare.) Autorul continuând spune într’o notă, că Marschal cel cu „Patriotismul evlavios“ are soţi mulţi în clerul înalt şi în cel inferior. Aceasta e causa, că foaia slavă „Katolicke Noviny“ este persecutată şi calomniată de preoţi catolici, care consideră de un eroism când unul sau altul dintre dînşii îşi permitea predica, a doua sau a treia Duminecă Slovacilor, cari nu cunosc limba maghiară, în limba aceasta. Tot la causa aceasta se reduce şi nesuccederea înfiinţării unei foi politice bisericesci. Deoarece, cum s’a simţit numai idea, îndată au strigat soţii lui Marschal: Panslavism! Şi idea a fost înăbuşită pănă a nu se realiza. Autorul arată cum se câştigă în eloi campioni pentru idea maghiarisării. Vrend un preot să capete o prebendă, trebue să promită sărbătoresce şi să dee şi revers, că nu va prenumăra nici o foaie slavă, nu va umbla cu preoţi cunoscuţi pentru sentimentele lor naţionale, fie aceştia preoţi cu cultură scientifică şi de o purtare morală exemplară. La cultura şi educaţiunea clericilor tineri nu este permis să