Tribuna, octombrie-decembrie 1900 (Anul 17, nr. 190-248)

1900-10-01 / nr. 190

Anul XVII Sibiiu, Duminecă ||l4 Octomvrie 1900 | ABONAMENTELE Pentru Sibiiu : lună 1 cor. 70 bani,­­/* an 5 cor., */a an 10 cor., 1 an 20 cor. Pentru ducerea la casă cu 30 bani pe lună mai mult. Pentru moll archie: 1 lună 2 cor. 40 bani,­­1 an 7 cor., /|2 an 14 cor., 1 an 28 cor. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/2 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 14 bani, a doua-oara 12 ban a treia-oară 10 bani. Redacţia şi administraţia: strada Poplacei Nr 15. Se prenumtrat la poşte şi librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte au se înapoiază. Numeri singuratici . 10 bani se vând în Sibiiu: la librăria »Ti­pografiei», societirie pe ac­­um­ și la librăria L. Mxb­ielis, strada „^isnădîei, 27, în Aifoa-Iu' a., ia librăria Weisz Lern­at »la loterie invitare de abonament „TRIBUNA“. On 1 Octomvrie 1900 v. incep none abonamente lunare, poar­­tale, semestrale si anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­­telor lor, pentru regulata expe- j­diţie a foii. Abonamentele se fac prin­­ mandate poştale şi anumit pentru un timp, care incepe cu prima și se termină on ultimalunei,după stilul vechiul Abonamentul anual costă . 28 cor -— bani. Abonamentul semestral . . 14 cor. -— bani Abonamentul trilunar . . 7 cor. -- bani. Abonamentul lunar costă. . 2 cor. 40 bani. Este Iu interesul dlorabo­nenți, ca adresele să fie însemnate­­ cât se poate de corect şi legibil.­­ Domnii abenenţi vechi sânt ru­­j gaţi a lipi pe mandatul poştal , adresa tipărită dela fâşiile d­iu care li s a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea Noi şi Saşii. _____r­o (iv). La Braşov, la Sibiiu, la Sighi­şoara, pretutindenea unde compatrioţii noştri saşi au dus acum de curănd o campanie naţională în favoarea lor şi contra curentului de maghiarizare al potentaţilor — elementul românesc a privit cu toată simpatia lupta cetăţenilor de aceeaşi soarte ai patriei, oferindu-le concursul cel mai desinteresat. Fără de nici o reservă şi fără de nici o condiţie, Românii din municipiile amintite au stăruit alăturea cu Saşii pentru recla­­maţiile acestora, au votat alăturea cu ei moţiunea pentru oficialitatea numirii săseşti a respectivelor oraşe. Oameni loiali şi credincioşi unor prin­cipii naţionale bine definite. Românii n’au hesitat nici de data asta să lite­­reze compatrioţilor saşi o probă con­vingătoare asupra bunelor sentimente pe cari elementul românesc le nutreşte faţă cu poporul săsesc şi asupra respec­tului pe care­’l are faţă cu aspiraţiile naţionale legitime ale ori­cărui popor din patrie. Atitudinea aceasta francă şi hotă­­rîtă a Românilor, este foarte natural că a întimpinat o bucurie generală în sinul elementului săsesc, dare în sinul şovini­ştilor dela putere n’a putut resuscita decât vechea înverşunare şi furie ne­stânjenită în contra elementului româ­nesc atât de temut din partea satrapilor arpadiani. Compatrioţii saşi, cari de atâtea­­ori s’au lăsat şi se mai lasă momiţi de grozavele poveşti maghiare privitoare la primejdia născocită ce-ar constitui o massele româneşti pentru poporul să­sesc, — s’au găsit puşi de nou în faţa unei serioase probe contrarii, car’ ma­­ghiarisătorii ’şi-au văzut desminţite c'un nou eveniment politic real, plăsmuirile cu cari totdeauna au încercat, nu numai să înstrăineze pe Saşi dela ori­ ca prie­tenie cu Românii, dar’ chiar se-ş i por­nească în contra elementului român. Acel mincinos cuvânt despre »pri­mejdia valahă« — a cărui făţărnicie in­sidioasă ar trebui să fie bine cunoscută tuturor politicianilor saşi — acel cuvânt perfid a fost şi alungat poate pentru multă vreme în archiva gogoriţelor po­litice ungureşti. Aceasta o simţesc maghiarisatorii, cari nu-’şi mai pot stăpâni mănia împo­triva noastră. Simţesc şoviniştii ma­ghiari, că în afară de lovitura ce li­ s’a dat din partea Saşilor în chestia legii de maghiarisarea numirilor topografice, le-ara mai aplicat şi noi Românii o lo­vitură puternică în punctul fantomei lor cu »primejdia valahă pentru Saşi«. Ori­cât ar fi însă de frumos acest resultat al celei mai noue cooperări po­litice româno-săseşti, el se va perde fără nici un efect, asemenea ori­cărui succes negativ, pentru cazul că nu l i­ se va da o valoare positivă prin faptul, că Saşii vor şti să-’l şi aprecieze. Vor şti să-’l aprecieze, formulându-­şi pentru viitoa­rea lor atitudine politică naturala con­secinţă a unei încrederi mai puţin re­servate faţă cu elementul românesc şi faţă cu lupta noastră politică. Simpatia cu care urmărim şi spri­­jinim noi Românii ori­ce manifestaţie naţională energică a Saşilor faţă cu opresiunea maghiară şi care a primit o nouă espresie în concursul oferit lor acum de curând, este prea suficientă pentru­ ca se arete compatrioţilor noştri calea şi tărîmul pe care-­şi pot afla tot­deauna sincerii aliaţi, de cari au abso­lută nevoe, dacă vreau să poată resista definitiv vrăşmaşilor reali, şoviniştilor maghiari. Popor cumpănit la judecată şi pri­cepător, Saşii ar trebui să accepte odată şi fără de nici o­­circumspecţie« prin­cipiul politic sănătos care zice: »Cine-­i duşman duşmanului meu, mie­­mi-e prieten«. Din Bucovină. .. Un apel,­­ în faţa alegerilor pentru reichst rath-ul austriac, — cari se vor face în curând şi în Bucovina. — »Deşteptarea* din Cernăuţi adresează poporului român din Bucovina următorul călduros apel: Poporule român din Bucovina! Nici-odată cuţitul nu ne-a ajuns aşa aproape de inimă ca acuma, nici-odată vieaţa neamului românesc din această ţeară n’a fost aşa de primejduită ca în zilele acestea. Până înainte de vremo câteva luni toţi boierii şi toţi fruntaşii noştri, îm­preună cu tot poporul nostru se părea că suntem numai un unic trup, numai o unică inimă, numai un unic suflet. Până înainte de câteva luni lumea în­treagă ştia, că 250 de mii de Români din Bucovina fac numai un unic partid, în care 250 de mii de fraţi se apără ca unul pe vieaţă şi pe moarte în contra nedreptăţilor cumplite aruncate fără nici o vină de atâţia duşmani asupra noa­stră. Până nu demult se părea, că vite­jeşte păşim pe calea isbânzii, dar­ azi lucrurile s’au schimbat cu totul. Care-’i pricina că s’au schimbat? Ascultaţi! împărăţia noastră a dat drepturi deopotrivă pentru toate popoarele ce locuesc într’însa. Dar’ drepturile trebue apărate. Miile şi milioanele de suflete ale unui popor împărăţia nu le poate strînge la un loc, ca fiecare ce-’şi apere drepturile. De aceea împărăţia zice cătră fiecare popor: »Poporule, alegeţi deputaţi, după­ cum ştii tu mai bine, alegeţi oameni, de cari crezi că vor sta tari ca stâncile munţilor pentru dreptu­rile tale, şi oamenii aceia au să te apere apoi în sfatul împărătesc şi în sfatul ţării. Şi în rîndul trecut am ales noi Ro­mânii deputaţi, cari sunt ca nişte epi­­tropi, cărora le-am dat toată puterea, ca să ne apere limba noastră, averile noa­stre, legea noastră, mai pe scurt, vieaţa noastră. Minuni de vitejie se părea că fac deputaţii aceia în sfatul împărătesc din Viena şi în sfatul ţării din Cernăuţi, dar­ chiar atuncia, când credeam că sun­tem mai aproape de învingere, deodată se lăţeşte vestea în toate părţile, că mulţi deputaţi de ai noştri au încheiat o învoială sau un pact cu cei­ ce moartea noastră o pândesc.­­ Poporule român din Bucovina ! Ce crezi tu ? Oare n’ar fi fost cu cale şi cu dreptate, că aleşii tăi, înainte­­ de a încheia pactul, să te fi întrebat şi , pe tine, ori de vrei să faci acel pact ori , nu ? Oare n’ar fi fost cu cale să fi che­mat fiecare deputat pe alegătorii sei la un loc şi să le fi zis: iată, fraţilor, vrem­­ să facem o învoială cu cei ce ne luptăm şi iată ce ne dau ei; oare să primim învoiala aceasta? Hotărît ci aşa ar fi­­ fost cu cale şi cu dreptate, dar’ depu­taţii, cari au făcut învoiala, n’au în­trebat pe nime despre această faptă, ci au încheiat pactul curat numai de capul lor. încurcătura şi pocitura învoielii este cu atât mai mare, cu cât pactiştii nici până în ziua de azi n’au dat la iveală punctele pactului şi pare­ că anume se feresc cu ele de ochii lumii. Ba pactul pare a fi chiar o nenorocire mare pentru neamul nostru românesc, fiindcă deputaţii Dr. Iancu cavaler de Flondor şi Dr. George Popovici de fel n’au vrut să-’l iscălească. Urmarea pactului a fost că voinica gazetă »Patria« a trebuit să înceteze, iare pactiştii — cum se vorbeşte, cu şese mii de florini daţi de guvern pe an — au început a scoate în Cernăuţi o ga­­zeta nouă numită »Timpul«. Acuma ce era de făcut? Să fi lăsat întreg poporul român din Bucovina pe mânile pacti­­ştilor, cari au încheiat pactul, fără să-­l întrebe pe popor şi fără să-­i pese de dînsul? Aceasta ar fi fost nemernicia nemerniciilor, ar fi fost dovada cea mai bună, că în tot poporul românesc al Bu­covinei a pierit ori­ce vlagă, ori­ce putere de vieaţă. De aceea, deputaţi ce i»’au iscălit pactul, au format un partid nou, care hotărît este să ducă lupta mai departe pentru drepturile neamului nostru. Par­tidul acesta se numeşte »partidul popo­ral naţional« şi gazeta lui este »Deştep­tarea«. Poporule român din Bucovina ! în scurt timp au să înceapă alege­rile de deputaţi pentru sfatul împără­tesc din Viena. Partidul poporal na­­ţional a pus deocamdată numai doi băr­baţi cari să fie aleşi deputaţi, anume pe dl baron Eudoxiu Hormuzachi şi pe Dr. George Popovici. Auzi acuma poporule român şi te uimeşte. Pactiştii se lapădă de dr. Hormuzachi şi Dr. George Po­povici, ei nu vreau să-şi vadă aleşi de­putaţi Pactiştii se lapădă de dl Eudoxiu Hormuzachi, pentru­ că acest bărbat vieaţa întreagă a petrecut o în cinste şi omenie, lucrând cinstit pentru binele ţării şi al poporului. Ei se lapădă şi de dl Dr. George Popovici. Pactiştii vreau să-’l răstoarne pe leul care vieaţa ’şi-a pus pentru po­porul seu. Patru mii de florini pe an avea Dr. George Popovici în slujba sa în Viena, şi când focul nedreptăţilor ardea mai tare pe capul tău, poporule român al Bucovinei, atunci Dr. George Popovici a zis: Părăsesc slujba mea, nu-­mi trebuesc cele patru mii de florini, pentru­ că mai sfinte îmi sânt drepturile poporului meu, ce dator sânt să le apăr. Dr. George Popovici nu odată a spus alegătorilor mei în faţă: »Mai bine să-­mi îngheţe sângele în vine, decât să fiu ne­credincios poporului meu!« Şi vorba lui faptă s’a făcut; el ’şi-a aruncat fărmă­­tura de pâne dela gură numai ca să-’şi poată apăra poporul. Şi pe aşa un băr­bat pactiştii să caute acuma a-’i răsturna? Unde vi-e frăţia, unde vi-e durerea de neam, ce voi pactiştilor o trâmbiţaţi în gazeta voastră »Timpul« ? Şi unde e glasul tău, poporule român, glasul care din mii de guri să strige, încât să cloco­tească ţeara întreagă, că de deputatul tău voinic Dr. George Popovici odată cu capul nu te laşi, că dacă te-ai lăsa, sân­gele­­ţi-ar închega în vine şi pieirea te-ar înghiţi şi prin satele Bucovinei, cum te-a înghiţit prin tîrgurile ei?!! Poporule român, iubite poporule! Sânge sântem din sângele tău, fiii tăi sântem noi cei­ ce-­ţi scriem aceste rînduri scăldate în lacrămi şi credem că tu ne înţelegi. Când vor sosi zilele, în cari au să se aleagă deputaţii Hormu­­zachi şi Dr. Popovici, tu, poporule ro­mân, să te faci roată împrejurul lor ca un munte nestrăbătut, şi cu o singură gură să strigaţi toţi: Aceştia sunt aleşii noştri, aceştia sunt fala noastră şi unica noastră nădejde şi mângâiere. Să nu te aparii, poporule, de înfri­­cări şi de baionete; să nu te temi de ra­mie, că legea împărătească iţi scuteşte deplin voea să alegi după placul inimii tale. Deci cu fruntea ridicată la luptă, că e mai bine moartea cu cinste, decât vieaţa cu ruşine!« Credem că nu-­ţi grăim în zădar, poporule român. Dar’ dacă şi acuma ar fi să-­ţi grăim în zădar, atunci să ştii, că nu avem fraţi, nu mai avem surori, nu mai avem părinţi, nu mai avem popor românesc, ci străini sântem de voi şi voi de noi şi străini vom pieri cu toţii în ţeară străină, infiratorii şi „Asociaţiunea“. Comloşul­ bănăţean, Sept. Comitetul­­Asociaţiunii«, dându-­şi serios seama de viitorul şcoalelor noa­stre, a recunoscut »că între stările noa­stre de astăzi »Asociaţiunea« trebue să dee atenţiune deosebită învăţământului nostru«, nu altcum a recunoscut şi fap­tul, că »Asociaţiunea­ noastră, în sen­sul organisării depuse în statutele sale, este mai mult o societate culturală, decât o corporaţiune ştientifică­ literară. O a­emenea marcantă linie de ac­tivitate, se impunea »Asociaţiuniit, — între 'împrejurările noastre, — având totodată • .'-ide- ■ ■nvi mult partea practică a culturii. Do, in, ■'£. cei chemaţi să înţeleagă, ca una o in aauseio principale pentru care »Asociaţiunea* nu e îmbrăţişată din destul, este: că direcţia şi planul de muncă nu a corăspuns celor mai ar­zătoare necesităţi, şi că special pentru cultura poporului puţin s’a făcut. Să fiu scusat, când vin să pun ca esemplu viu în faţa »Asociaţiunii­ noa­stre, programul naţional de activitate al societăţii străine »Emke«, care iată cum­­şi-a înţeles chemarea, şi cu ce resultate mănoase s’a putut mândri în raportul cătră adunarea a 14-a ţinută în Cluj. Din acest raport resultă, că societatea susţine : 1. Un orfanotrofiu şi asii de prunci pentru Săcui. 2. Şepte şcoale elementare în Arany­­kut, Kis-Sebes ş. a. 3. 12 pvode, între cari în Cluj şi Vajda Hunyad etc. 4. 12 şcoale de specialitate. 5. 36 biblioteci. Societatea dă ajutor la 85 şcoale poporale, 8 asile pentru prunci, 19 pa­­rochii şi 11 reuniuni de cant. Iată consideraţiuni, cari­ mi-au impus sfânta datorie, ca în calitate de repre­­sentant firesc al şcoalei, să chem­e Aso­­ciaţiunea, în ajutorul ei, făcând pro­punerea în adunarea de estimp, ca să se afle mijloacele, din cari s’ar pută crea un fond, cu destinaţiunea: de a ajutora şcoalele cu recursite, manuale şi subvenţiuni; de a cualifica învăţătorii prin cursuri de economie şi de a ajuta înfiinţarea şi susţinerea şcoalelor de re­­petiţiune economice, nu altcum şi biblio­tecile şcolare şi poporale. La propunerea preotului Chendi, propunerea mea a fost avisată comite­tului, spre a o studia. Convins fiind, că bărbaţii ridicaţi în fruntea „Asociaţiunii­, sunt oameni cu vederi largi, cari înţeleg situaţiunea şcoalelor noastre, aflătoare cu totul în altă poziţie, faţă de şcoalele străine, sus­ţinute şi ajutate din vistieria statului, nu­­mi-am ridicat cuvântul în adunare, în contra propunerii dlui Chendi, ci cu încredere deplină, am depus propunerea mea în mâinie comitatului central. Acum vine »un preot bănăţean« în »Biserica şi Şcoala« nr. 38, şi sub titlul »învăţătorii şi »Asociaţiunea«, tractează chestiunea în necunoştinţă de cauză, făcând şi riscata declaraţiune, că-­l »atinge foarte neplăcut« obiceiul, de a aduce la ordinea zilei învăţământul no­stru primar la »Asociaţiune«. Să fim bine înţeleşi: eu am propus, ca adunarea să afle mijloacele pentru crearea unui fond cu destinaţiunea men­ţionată, şi nici decât atacarea fondurilor esistente. Iată deci cum oposanţii trac­tează chestia, fără a fi orientaţi măcar asupra propunerii mele, pun cerşitorie de ajutoare pentru şcoală, învăţător, după­ cum sa propus chiar de un membru al »Asociaţiunii“, — scrie preotul bănăţean. Ştim că »Emke*, societatea celor­­ce ţin înşişi puterea de stat în mână, şi cărora vistieria statului li-e deschisă pentru susţinerea şcoalelor lor, totuşi simţeşte necesitatea, a veni în ajutorul şcoalelor maghiare, prin însufleţirea pri­vaţilor şi respective a societăţii lor. Dacă acelora li­ se impune sfânta datoriei* ’ necesitatea, să vină în aju­torul şcoatererf^jj^ prin însufleţirea şi concursul privaţilor, —■. cu atât mai vîrtos nouă, celor, cari nu dispunem de vistieria statului. Dacă vom aprecia progresul învă­ţământului celor mai înaintate şi puter­nice state, va trebui să recunoaştem, că progresul lor cultural se datorează î în mare parte zelului şi sprijinului datbă societăţile lor culturale. Noi trebue să ne dăm seama, că alta e poziţia şcoalelor şi chemarea so­cietăţilor străine, şi alta este a lor noa­stre ! Nouă ni­ se impune să considerăm mai mult partea practică reală a cul­­turei, să sprijinim inştiinţele în pro­gresul cultural al poporului, să ajutăm şcoalele şi cultura ameninţată. Iată di­recţia de activitate în care are a ’şi în­drepta »Asociaţiunea , toate inştiinţele şi sacrificiile sale, dacă serios doreşte esistenţa neamului. Bărbaţi de talia dlor Zigre, Un­gurean, Barzu ş. a. sigur nu fără grave şi serioase motive au propus — în co­­misiunea budgetară — votarea ajuto­rului de 2000 coroane pentru şcoale. Numai noi, cam­ din greu ducem lupta pentru cultura poporului, ştim şi simţim lipsele cari le duce şcoala ro­mână, prin urmare al nostru este cu­vântul, şi asigurăm pe toţi, că nu fără serioase şi grave motive am dus chestia acolo, de unde trebue să ne vină aju­torul. E­­r’ răspunderea o răsăria asu­pra acelora, cari nu vor să înţeleagă, că ce interese vitale vor sacrifica atunci, când îşi vor întoarce privirile dela ju­stele şi duioaselor plângeri ale şcoalei române. Consuli, veghiaţi! Iuliu Vuia. Dela Lugoj. Festivităţi iubilare. — Raport special al »Tribunei*. — — 10 Octomvrie n. In 7 Oct. a. c. s’au sărbat în Lu­goj festivităţile iubilare bicentenare, de când biserica română s’a reunit cu sf. bi­serică a Romei. O idee fericită, care a dat un splendid succes acestor sărbări, a fost convocarea Reuniunilor învăţătorilor gr.­­cat. din ţinutul Lugojului şi al Haţegu­lui. Deja cu trenul de Sâmbătă dimi­neaţa sosiau mulţime de oaspeţi din toate părţile, mai ales preoţi şi învăţători. Săr­­bările au decurs în următorul mod: Serenada, începutul sărbărilor ’l-a făcut sere­nada dată de corurile din Lugoj, Ora­­viţa şi Ticvaniul-mare, cari la admirabila lumină a unui conduct de torţe, au ple­cat de la biserica catedrală, pe al cărei fron­tispiciu sta în girlandă anii 1700—1900. (De steagul lui »Alkotmány« nici po­veste). Ajunşi la reşedinţa episcopească, unde în verandă apare episcopul înso­ţit de canonicii Densuşian şi Boroş, pre­cum şi de vicarul Haţegului Nicolau Ne­stor, corul din Ora­viţa, precum şi cel din Tievaniu intonară nişte cântări ocasionale bine succese. După răsunetul ultimelor ondula­­ţiuni urcă tribuna tinărul medic Va­­lean, care în un discurs ocasional bine simţit şi cu mult suflet şi artă oratorică predat, arată însemnătatea zilei, termi­nând în urări la adresa episcopului De­­metriu. La acestea corurile cântară un »Tră­­ească episcopul Demetriu«. Episcopul răspunse, purcezând din zisa apostolului cătră Romani: »Credinţa voastră se ve­steşte la toată lumea«, prin un discurs festiv magistral, cu mult entusiasm şi multă oratorie. Episcopul aminteşte stră­lucitele efecte ale actului mare dela 1700, prin care o mare de lumină s'a re­vărsat asupra poporului român. Ter­mină urând pentru Pontificele şi­ Regele, care are mare merit la fundarea diece­­sei de Lugoj. Urale puternice însoţiră acest dis­­curs, în fine corul din Lugoj, sub

Next