Universul Literar, 1940 (Anul 58, nr. 2-27)

1940-01-20 / nr. 4

8 UNIVERSUL LITERAR 20 Ianuarie 1940 Litera Șezătoarea revistei „Universul Literar“, la Lugoj și Sâmbătă, 3 Februarie, va la Lugoj, o șezătoare a revistei „Universul literar“, la care va conferenția d. Dan Botta. Vor ceti din operele lor următorii scriitori din gru­parea „Universului literar: Victor Popescu, Radu Gyr, Matei Alexian­drescu, Virgil Carianopol, Ștefan Bacău, Te­­odor Scairdat, Tra­ian Lulescu și Constantin Fântâneru. A apărut i de curând, în edit. „Socec“, volumul H, dii­n „în­semnările zilnice” ale lui Titu Mat­ioresc­u cuprinzând anuili 1881—1886. Ca își partea primă a memoriilor lui­ Maiorescu, ti­părită in 1927 și comtinularea de azi s’a publicat „cu o diitro­­ducene, note, fac­ S­imiile și por­trete“, de d. I. Ră­dulescu Po­­gomiea­nu. Cartea prezintă pe Maior­­eseu la 40 de anii, cu per­­saniaitaitea deplină, in rapor­turile sale de „om“, îin primul ramul1, cu societiatual, și apoi cu literatura și politca. Memoriile Dintre scriitorii locali vor participa, probabil, la șeză­toare, d-nii: Nicolae An­­dreescu, Ion Th. Ilea, Miu Lerca, Pavel P. Belu și Gri­­gore Bugairin și alții. Șezătoarea va fi ținută sub patronajul „Astra bănă­țeană, despărțământul cen­tral, Lugoj“. Beneficiul realizat se va dărui Ministerului apărării naționale, la fondul pentru înzestrarea armatei, au un caracter strâns de su­biectivitate, temeri piluldate de schimbarea­ vremii , de influ­ența­rea a oamenilor de ne­șansă, care le dau o origina­li­tate plină, de interes. Vom re­veni la­ cronica literară. GRAIUL ANIMALELOR Un frumos album cu chipuri de animale, a fost tipărit de „Cartea Românească“, cu titlul „Grădina zoologică“, întocmită și îngrijită de M. Taneghin și ilu­strată de Dem. Demetrescu. Ca­ietul împodobit cu luminoase chipuri de animale, nu trebue să se creadă că satisface numai plăcerea copiilor, ci prezintă și un­­ interes literar. Fiecare imagine este însoțită de un text explicativ în care au­torul, d. M. Toneghin, a urmărit ideia de a transcrie onomatopeic, graiul fiecăruia animal. Scriitorii se află deseori, în împrejurarea, când trebue să găsească expre­sia silaibică a țipătului, cântecu­lui sau strigătului pasărilor, vi­telor domestice, făpturilor din preajma casei, etc... Suntem de acord că pisica spune „miau­miau“, câinele ,ham-ham“, rața „mac-mac“, — dar borboroseala curcanului cum o vom transcrie? Autorul etichetelor versificate din „Grădina Zoologică“, propu­ne siilabizări la un număr de spe­țe nefamiliare, ceea ce face inte­resul literar, al cărții sale. COMEMORAREA LUI EMIL NESCU Sâmbătă 27 Ianuarie a. c. orele 9 seara va a­vea loc, în sufla Ate­neului Român, comemorarea a cincizeci de ani d­e la moartea poetului Mihai Emines­cu, organi­zată de revista „Convorbiri Lite­rare” cu concursul societății co­rale „Carmen”. ID. prof. I. E. Torouițiu, direc­torul revistei, va rosti un cuvânt de pomenire a poetului. D. Teodor Al. Munteanu, mem­bru în redacția „Convorbirilor Literare”, va citi din opera lui Eminescu. In restul programului, corul „Carmen” de sub conducerea dihui prof. loan D. Chirescu va executa corturi și melodii, după textele poetului, de următorii comípertari: D. G. Chiriac­, I. Mugur, G. Sc­heleti, Tudor Cava­ler de Plondor, loan D. Chinescu, Saibi­n Drăgaiu, Aurel Eliade, A­­lexis Catargi,, Gh. Dima, Eugen I. Ceaicovschi, Gh. Ștefăniescu, etc. Intrarea gratuită numai cu in­vita­țiuni, care se pot ridica de la direcția revistei „Convorbiri Li­terare, str. Grigore Alexandrescu nr. 4, tel. 2.1043 (Tip. „Buco­vina”). EUGEN HEROVANU. CARTEA PRIETENIEI A a­părut o nouă lucrare lite­rară a d-ttui Eug. Herovanu, in­titulată „Cartea Prieteniei“. Ac­tivitatea literară a autorului este întinsă. A­­ publicat: „Răni vechi“­, nuvele, Iași, 1902 ; „Zile de sibu­­cium“, Iași, 1916 ; „Pe marginea Europeii“, Iași, 1919; „încotro ne duce destinul“, Iași 1926; „Pa­tria“ roman, ediția H, ian, 1927; „Orașull amintirilor", ed. II, Bu­curești, 1936 ; „Caiete săptămâ­nale“ (două serii), București, 1937 ; „Călătorul romantic“, Bu­curești, 1938. Despre recenta operă a d-lui Eug. Herovanu „Cartea Prieteniei“ vom scrie o recenzie, curând. AUSONIA Ausonia, revista de cultură cla­sică, pentru școlari și tineret, publicată d­e „Institutul de stu­dii latine“, de sub conducerea d-­lui N. I. Henescu, profesor la universitatea din București­, a apărut cu numărul 4, Ianuarie, a.­­c. Colaborează : M. Mihăileanu; P. P. Ionescu; D. Popescu; A. Iordănescu ; P. M. Mușat ; N. I. Niciuliță;­­I. Almăjanu; V. Teo­­dosiu ; I. Săvulescu; N. I. Barbu. DA-MI ÎNAPOI GRĂDINILE In primele zile după Sărbători, a apărut volumul de poezii al d-lui N. Crevedia, intitulat „Da-mi înnapoi grădinile“. A treia culegere de versuri a d-lui M. Crevedia vede lumina tiparului în editura „Cartea Ro­mânească“, în care au apărut „Bulgări și stele“ și „Maria“. „ REVISTA FUNDAȚIILOR RE­GALE Sumarul: Mihail Sadoveanu : Când a fost judecată prea-frumoasa Satun; Mihail Codreanu:?; Gh. Bră­­escu: Margot; (IV); Al. O. Teo­­doreanu: Banalități paradoxale; Emil Giurgiuca: Versuri; Ury Be­­nador: Final; Charles Drouhet : Influența franceză în poezia lui Macedonski; Ovidiu Constanti­­­nescu: Cum va fi fost; Eugen An­­gelescu: întâmplarea și descope­ririle științifice; Al. Iordan: Preo­cupările linguistice și gramati­cale ale lui V. Alecsandri; C. Ionescu-Gulian: Etica stoică și problema eticei esențiale; Penpessinus : Jurnal de lector; G. Călinescu: Ion Minulescu; Pompiliu Constantinescu: Un prozator distins; Șerrban Ciocu­­lescu: Un centenar stendhalian; E. Lovinescu: Pagini din car­netul unui memorialist; Mircea Eliade: Imagini dintr’o Românie aspră; Ion Biberi: Mesajul lui Jean Giono; Dr. Petre Pandrea: O monografie germană despre diplomație; D. I. Suchianu: Ac­tualități culturale Europene. Virgil Gheorghiu: Cronica mu­zicală; Al. Mironescu: Intre avion și submarin : Redacția: Sfârșit de an. Note. Decembrie — Un Greco în Ar­­ gentina — O. Goga — Agata Bâr­­ sescu — Stendhal și Italia — Flora României. ALEXANDRU ILEA D. Alexandru Ilea va publica în curând un volum de versuri intitulat „In tovărășia lui Jupi­ter“. Cartea cuprinde trei cicluri: 1) „In tovărășia lui Lucifer“, 2) „Inpas“, 3) „Hoinar“. Credem că d. Alexandru Ilea se va impune atenției cititorilor, prin versurile sale, pline de fră­mântarea unui spirit în căutare de expresie. CÂRTI NOI IN EDITURA „FUN­DAȚIEI PENTRU LITERATURA ȘI ARTA REGELE CAROL II“ Biblia Regele Carol II ediția II—IlI-a tradusă din originale ebraice și grecești de Sfinții Pă­rinți Profesorii V. Radu și Gala Galaction. In Biblioteca Scriitorii Români Contemporani: Teodor Scorțescu: „CONCINA PRADATA“ — ro­man. In Biblioteca Scriitorii Ro­mâni Moderni: Al. Macedonski: OPERE vol. II, Teatru. Ediție critică însoțită de un studiu in­troductiv și note de d. prof. Tu­dor Vianu, cu șase planșe afară din text. In Biblioteca de Filosofie Ro­mânească : „L’Experience micro­­physikque et la pensée Humaine”. Mica Enciclopedie: Gheorghe I. Brătianu: „O enigmă și un mi­racol istoric: poporul român“, cu 5 planșe și 2 hărți afară din text. In ed. „Cartea Românească’­­ au apărut: M. Eminescu, Basme în proză, ediție îngrijită de Ion Pillat, Franz Brandrup, Jucca, o nouă plantă textilă. In alte edituri: Emil Cioran, Amurgul gându­rilor. N. Grassu: Epigrame. Gellu Naum: Vasco de Gama, versuri. I. Stănciulescu - Mehedinți : Cântec de lumină, versuri. Gh. Atanasiu: Moara roșie, ro­man. G. H. Wells: Năvălitorii din stele (ed. „Socec“. Căpitanul Scott: Ultima expe­diție la polul Sud. ERATA In poezia „Jelania uitării mor­ților“, a treia din ciclul poemelor lui Jules Laforgue, traduse de d-ra Anișoara Odeanu și publicat în numărul de Crăciun al revis­tei noastre, s’a strecurat o gre­șeală, a cărei corectare o facem acum, la întoarcerea traducă­toarei din provincie. Astfel, la începutul iStrofei a cincea se va citi : „Cina­ a fost măreață“, în loc de „Cine-a fost măreață“, iar versul trei din strofa a șaptea se va citi „Ce zin­ci, i­ub­ița mea?”, —In loc de „Ce faci, iubitei mea?”. Titu Maiorescu tură, artă­, idei... Venus din Millo (Urmare din pag. 3-a) O vizită acasă la soții Achim avea să-l lămurească — gândea Voinea — înainte de a o face. Acum ieșind pe poartă și apucând drumul spitalului, trebui să constate că și servitoarea nu vorbea decât la fel cu ceilalți o mie de monștri gata să înnece un suflet curat de copilă în rigola bâr­­felilor... — Dar unde e doamna Achim ? se întreba el cu sensul precis, de ce nu este lângă sora ei. A plecat cu copil cu tot ? (Altă întrebare de prisos, care credea el că putea să rezolve ceva). Uneori îți este atât de greu să privești realitatea așa cum este și trebuie să te sbați cu tine însuți, cu ei toți ca să răstorni min­ciuna luată de ei drept adevăr... De ce nu te cred ? De ce nu te ’nțeleg ? ? Ceasul de la Primărie —cel cu patru fețe — bătea ora patru. Pe străzi tre­ceau la pas și legănate trăsurile goale. Birjarii picoteau pe capră. După amiază de vară provincială cu muște șirete și câini adormiți în mij­locul străzii. Cunoscuții îi aținură calea. Nici unul nu pierdu prilejul să-l ia peste picior pe „chestia“ vizitelor l­ui de la spital. Se aflase peste tot, așa că nu mai era nevoie să se ascundă. Era acelaș gen de ironie cu al doc­torului. Anton Voinea era un modest profe­sor de caligrafie și desen și nimeni nu crezuse în posibilitățile lui de creație artistică. Pretenția lui, lansată de me­dicul șef al spitalului — de a creia o Venus din Millo dintr’o epavă aruncată de grătarul locomotivei, revoltase pur și simplu pe concetățeni și îi punea în­­tr’o lumină cât mai nefavorabilă . — Dar sunt imbecili, le răspundea în gând­ul tuturor de a valma. Eu vreau în primul rând sări redau viața, încrede­rea în viață și pe urmă poate mă voi gândi la artă... Arta, arta... și arta este încă un fel de a vorbi... Recunoaște că, preocupat de eliberarea bolnavei de sub povara trecutului trist, îi vorbise în­­tr’una din zile de frumusețea nepieri­toare a Venerei din Millo. Recunoaște că a căutat să-i arate chiar o asemă­nare de situații tot tragice. La Venus din Millo năzuința de perfect a unui artist mutilase o mână, la ea aceiaș nă­zuință de perfect a unui alt maestru al vieții: iubirea... Da, e adevărat că reușise să-i vor­bească din ce în ce mai cald de liniștea unui cămin undeva într’un orășel necu­noscut... N’a primit nici un răspuns. Ea rămă­sese închisă în aceiaș muțenie hotărîtă, dar faptul că nu îngăduise să-i vorbească pe acest ton însemnase pentru Voinea mult de tot... Trecuse de Prefectură și se apropia de spital tot mai îngândurat. O lămurire cu soții Achim i-ar fi fost salvatoare. Absența doamnei Achim pusă în gu­ra servitoarei pentru oricine altul era elocventă. Pentru Voinea, nu. Și totuși portretul de pe noptieră îi revine în minte tot mai cicălitor. — Să fi fost al lui Achim ? Al cum­natului ei ? Nu se poate !... Dacă Achim l-ar opri acum în stradă și i-ar spune, uite-așa, așa, așa... hei, s’ar schimba povestea... Și totuși minte. Oride câte ori vrea să facă pace cu toată lumea și să gân­dească la fel cu ea, de­ atâtea revede rezerva de spital, mânecuța roz, buclele așezate și cuminți... Ar accepta realitatea, se îmbărbă­tează el, oricum ar fi. I­ e rușine totuși să-și mărturisească durerea cu care ar primi-o, dacă ar fi așa... Pătrunse în coridorul spitalului și se îndreptă spre rezervă. Infirmiera îi tăie drumul și îl vesti pe șoptite : — A venit domnul inginer... E ’nă­­untru... Voinea nu mai așteptă nimic. Ca niciodată în viața lui prinse puteri și deschise ușa fără nici o prevenire... Venus din Millo „a lui“ era acolo cu fruntea pe umărul inginerului... In îmbrățișarea lor brațul stâng sfâr­tecat al domnișoarei Mișu fremăta și el de bucurie... Știa și infirmiera... Și Voinea își strânse pleoapele să nu mai vadă și rămase cel din urmă în sin­gurătatea complice a rezervei. MATEI ALEXANDRESCU Italia lui Giovanni Papini (Urmare din pao. ) Există un anumit ritm in istoria italiană, o anumită si­metrie între epocile sale. Poate cel mai original dintre ca­pitolele cărții este Filosof­ia della storia d Italia, în care Papini încearcă să pătrundă sensul misterios al acestui ciclu,, care pare că se verifică întocmai. Momentul I : frag­­mentarietate ; — momentul II : fragmentele se contopesc în unitate ; — momentul III : dela unitate se trece la cu­­ceriri externe, ila expansiunea imperială­­­ — momentul IV: imperiul e pierdut dar rămâne unitatea ; — momentul V : invazii umile fracturează și fărâmițează această unitate ; — momentul VI : după lungi secaoe, se reconstituiește unita­­tea; — momentul VII: fundarea unui nou Imperiu. Sau, integrate cronologie : I, fragmentarietate (sec. XI—III In. Chir.) ; II, unirea întregei peninsule cu Roma (după 222 In. Chr.) ; III, Imperiul italian (de la 206 In. Chr. când se cu­cerește Spania, până la disoluția Imperiului la începutul secolului V după Chr.) ; IV, unitatea sub regii barbari (până il la 568, când Invadează îiongoba­­zii) ; V, a doua fă­râmițare a Italiei (568—1870) ; VI, a dou­a unitate italiană (dela 1870 la cuceririle din Africa); VII, al doilea Imperiu Italian (dela 1885, cucerirea Eristreei, 1939 Albania, etc.) Stă deci i îm destinul istoric al poporului italian căderea și ridicarea, moartea aparentă și reînvierea. Nicio altă na­țiune europeană nu mai cunoaște un ©­ Mu similar, Grecia, ruinată multe secole înainte de Imperiul roman, și-a recă­pătat unitatea în 1822—1829, dar expansiunea lor în Asia Mică a fost strivită în 1922 de către Kemal. Stă, de aseme­­nea, în destinul Italiei ca momentele ei de ascensiune po­litică și culturală să fie realizate sub dictatură. Dela Cesar ta Musdini, trecând sprtim acei Papi a căror autoritate era absolută, ca Inocențiu III și Bonifaciu VIII, geniul italic a prestat totalitar și sub r­egimuri de autoritate. In sfârșit, într-un alt capitol, Papini găsește următoarele „semnalmente“ ale­­ emirului italian : victoria asupra morții (de la monumentele funerare în poezia lui Ungaretti) ; iu­birea iubirii (cei mai mari poeți ai dragostei, Dante și Pe­­trarca, alături de misticul Sf. Francesc — iubirea lui Chris, toți — și pasionatul d’Annunzio) ; cucerirea timpului (de la aplecarea etruiscilor către auruspici, până la „profeții“ care revelau viitorul, Gioachino de Fiore, etc.) ; revelația realității (filozofii și sd­entitații di­n Renaștere) ; căutarea concretului și eficientului (realismul poporului, geniul po­litic, puțina aplecare către fantastic a italianului, inexis­tența romanului italian, etc.). Papini termină cartea cu un mesagiu către tinerii ita­lieni, în care, amintindu-le gloria, geniul și fertilitatea nea­mului din care fac parte, le cere să fie cât mai modești. O asemenea bogăție și un asemenea destin nu te poate face de­cât mod­est, sfios, muncitor. Misiunea generațiilor vii­toare o anticipează Papini într-un alt capitol, în care în­cearcă să demonstreze că Europa nu poate fi unificată decât de Italia. Nu cucerită și nici stăpânită, așa cum au procedat celelalte imperialisme — ci unificată sub sceptrul Romei. Scăparea Europei Papini nu o vede nici în Liga Na­țiunilor, nici într’o Pan Europa de tip democratic — ci numai condusă și organizată, generos, de Italia. Ideile lui Dante din De Monarchia își dau aici întâlnire cu teoriile­­ lui Martii­avei din II Principe. Cel dintâi, angelic ; c­eialt, demonic, cel dintâi de o mistică ineficientă, celalt de o bestială eficiență. Misiunea Italiei viitoare este să „unifice“ aceste două viziuni și să armonizeze aceste două tehnici, „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii“ — amin­­teește Papini acest sfat al Mântuitorului. Misiunea pe care o impune el Italiei viitorului, o impune în numele catolicis­­mului ecumenic, al virtuților civilizatorii ale geniului ro­man. Și importanța pe care o dă Papini acestei misiuni îl scoate din grupul „naționaliștilor“ italieni, și îl așează în grupul „profeților“, alături de Gioachino da Fiore și Giu­­seppe Mazzini... MIRCEA ELIADE Cum sfârșesc civilizațiile...­ ­Urmare din pag. I-a. Așa am ajuns la arhitectu­ra de azi, care nu mai speci­fică, ci generalizează, nu gândești piatră cu piatră, ci etaj cu etaj, dacă un cartier cu cartier. E un rău ? e un bine ? Nu știm. Dar e altce­va. Lumea noastră e lipsită de densitatea, care singură dădea vieață lucrurilor. Amă­nuntele s’au estompat și apoi A apărut, în colecția „UNIVERSUL LITERAR“ BALAMUC-PALADE HOTEL text, desen și humor de GEORGE VOINESCU prefață de Emil Botta au pierit. întregul nu mai e organic , e abstract. Că amănuntul era gândit pentru el însuși pentru că, în fond, occidentalul de altă da­tă avea sensul organicității întregului, sens care singur justifică amănuntul — o altă temă de discutat. Acum stăm în fața faptului acestuia im­presionant, că o civilizație care te cucerește prin înțele­surile ei locale, pierde cheia lor. Să fie acesta sfârșitul civi­lizației apusene ? E un sfâr­șit, în orice caz. Și te depri­mă, firește, gândul tuturor catedralelor care s’ar putea prăbuși sub blestemul bom­belor noastre. Dar te deprimă — cine știe dacă nu mai mult ? — gândul tuturor ca­tedralelor care nu s’au mai înălțat de sub blestemul ne­putințelor noastre. CONSTANTIN NOICA TIPOGRAFIA ZIARULUI „UNIVERSUL“ BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU 23 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării dir. G-le P. T. T. Nr. 24464­938. — Ce-1 salută pe tipul ăsta, așa de respectuos? — Ăst! Mai încet: ăsta e personagiu pe pagina ’ntâia in „Balamuc Palace Hotel“! — De ce te-ai pus pălăria cu fundul în jos? — Păi altfel, cum vrei să cadă ,prostule!

Next