Universul, august 1888 (Anul 5, nr. 196-221)

1888-08-01 / nr. 196

Universul No. 196. sul, iar celor existente li s’a refusat creditul.“ Din puzderia de fabrici câte se pro­­ectaseră numai după un zgomot, cele mai multe au avut cursul întrerupt și fa­bricele existente au rămas fără credit... Ți s’ar părea în adevăr că țara e împănată de fabrici pentru toate lucru­rile de trebuință publică și, citind rîn­­durile de mai sus, te cuprinde o a­­mară jale că cele povestite de d. Mân­drea sunt numai poveste, că fabricele, dacă ar fi fiind, sunt invizibile. Dar vom urma cu automachia onor, secretar și vom vedea pe ce serioase temeiuri își susție întrega sa politică in­ternă economică.­ ­ 2 — DIN ANGLIA (Corespondenta portică a „ Universului“) Londra, 28 Iulie. Omul-smeu o experiență interesantă si a făcut aici săptămâna asta. Fisicul Burnaby susți­nea de mult timp că se pate cine­ va scoborî pe o umbrelă de la ori­ ce înăl­țime nu numai de nevoie dar și de plă­cere, fumând țigară s­au mâncând pră­jituri. Fiind­că englejii se arătară necrezeto­ri, densul făcu experiența. Umflă un ba­lon în gradinele de la Alexandra-palace și se urcă spre cer în privirea a zeci de mii de persane având în luntre o umbrelă enormă construită după siste­mul său. Ajungând la înălțimea de 600 metri, desfăcu umbrela și se aruncă pe ea. Timpul era liniștit. Englejii, crezând că are să fie o ca­tastrofă, dădură un țipet, însă spaima le-a fost de­geaba. Umbrela se scobor­a nici repede nici încet, iar Barnaby făcea pe ea o mulțime de mișcări grațiose. L’ar fi luat cine­va drept o pasere cu umbrelă cu tot, fără palele hainei lui cari erau ră­dicate de resistența aerului. Umbrela atinse pământul cu o violență pre­care însă din causa resorturilor ce avea pe la margini omul sburător n’a fost de loc sguduit. Dânsul s’a închi­nat înaintea publicului care l’a felicitat prin aclamări. Ast­fel, încă o inovație în chipul d’a face preumblări prin aer. S’a și întoc­mit o societate ca să organiseze un ser­viciu complect de umbrele scoborâtore după sistemul lui Burnaby. Viteză amețitor. Englezilor nu le place să perdă multă vreme pe drum , ori­cât de repede ar merge trenul sau vaporul, dânșii tot se plictisesc și încă până la așa grad că pot să se sinucidă. De acea dânșii au căutat tot­deauna să scurteze distanțele prin iuțimea miș­cării. E lucru cunoscut că în Anglia nu merg trenurile dormind. Ce­­a ce nu s’a știut, nu s’a auzit și nu s’a mai pome­nit, este să facă un tren 170 de k­ilo­­metri în 118 minute. Faptul este ade­vărat. Noul expres, ce s’a inaugurat între Londra și Edimburg, parcurge distanța de mai sus, între stațiile Carlisle și E­­dimburg, în două ore fără două minute. Trenurile americane, despre a căror tu­­țelă se vorbea așa de mult, au rămas de rîs. Personele ce au călătorit la Edimburg cu noul expres, spun că, la o distanță de 50 de metri de tren, nu se distinge nimic pe drum iar stâlpii telegrafici a­­lăturați cu linia nu se văd de loc. Așa iuțelă mai înțeleg și eu. Din societatea nostră încă un eveniment colosal și extra­ordinar preocupă azi pe gentlemeni. Acest eveniment este căsătoria ca­re s-a celebrat între ducesa de Mon­trose, făcând parte din florea nobleței engleze și numărând șapte­zeci de pri­măveri, și între tînărul M. Milner care d’abia o să împlinăscă 24 de ani la sfinții Arhangheli. Nu vă uimiți așa mult dacă vedeți babadârcele căsătorindu-se cu tineri cari ar putea să fie fiii fiilor lor. Căsă­toria ducesei de Montrose nu este de­cât imitația alianței contractată de o altă babă, baronesa Burdett-Coutts, cu tînărul său secretar căruia nu’i crescu­se nici barbă. E o modă care se in­troduce în virtuosa Anglie, o modă ca­re, după mine, prinde bine amânduror părților ; în adevăr, nu se póte găsi nici un mijloc mai lesnicios pentru mire de a intra fără greutăți în lume iar pentru miresă d’a eși într’un chip plăcut și o­­norabil din aceeași lume. Trăiască le­gea ! O căsnicie pe acțiuni De curând s’a măritat fiica lui „Daily Telegraph“ adecă vreau să zic a di­rectorului acestui mare și bogat ziar. Zestrea fetei este colosală; cu tote as­tea, iată ce se stipuleza în contractul de căsătorie : „Soțul nu se va atinge în curs de 25 de ani de zestre, care trebue să crescă pentru copii și prescopii. „Daily Telegraph“ se obligă să porte tote chel­­tuelile căsniciei în tot timpul acesta ; să dea soților mâncare, îmbrăcăminte, casă luxosă pănă în ziua când se va serba căsătoria de argint“. Fiind­că „Daily Telegraph“ este un ziar pe acțiuni, se pote numi căsnicia d-sorei Larson o „căsnicie pe acțiuni.“ O încredere bine resplătită Acum 15 ani, prințul de Wales a primit o scrisare care, după forma și concepțiunea ei, se cunoștea că vine de la un om cu educație și învățătură. Omul scria prințului acestea : „O rătăcire de un moment m’a împins să comit crima de falsificare , am fost descoperit, condamnat și am stat cinci ani la temniță din care abia ești. „Cine o să se găsescă acum să cred­ în căința și îndreptarea mea ? Cine o să ’mi dea mijlocele să ’mi petrec res­tul vieței în muncă și cinste ?“ Prințul a fost așa de atins de aceste rânduri, în­cât a numit pe fostul ocnaș administrator pe unul din domeniile sale. De curând, Bluwers ocnașul a murit. In testamentul se­ numește pe moș­tenitorul tronului englezesc omul no­bil care a scăpat un suflet și ’l lasă de moștenitor universal al marei sale a­­veri pe care a făcut’o din economii. Prințul a depus pe mormântul lui Bluwers o cunună mare de flori cu o panglică pe care stau scrise aceste cuvinte: „Prințul Albert de Wales—celui mai credincios dintre toți servitorii.“ West. Regele nostru la băi Sănătatea M. S. Regelui este bună. Majestatea Sa urmeză regulat cura, fă­când plimbări din ce în ce mai lungi. Duminecă, 25 curent, M­ajestatea Sa a asistat la serviciul divin în capela mo­­nastirei Ursulinelor din orașul Freiwal­dau, care dirijază un institut de edu­­cațiune pentru domnișore. In urma serviciului religios, s’a ofe­rit Majestăței Sale primul dejun de di­­mineță din partea d-nei superiore. Cu acesta ocasiune, s’a presintat Ma­­jestăței Sale un frumos buchet de că­tre o elevă îmbrăcată în costum națio­nal românesc, care a recitat o frumosă poesie de bună venire, amintind suve­­nirile țărei depărtate. La ora 1 p. m., M. S. Regele a fost invitat la dejunul oferit de A. S. R Du­cesa de Mecklemburg-Schwerin, prin­­țesă de Prusia, care venise într’adins de la reședința sa de vară să viziteze pe Augustul nostru Suveran. In cursul săptemânei acesteia, M. S. Regele a acordat mai multe audiențe particulare : " D. comite de Merveldt, șambelan al M. S. I. R. împăratul Austriei, preșe­dinte al provinciei Silesiați care venise dinadins de la Troppau, D. comite Schweinitz, căpitan în retragere, și D. baron de Welczeck Laband căpitan în reservă, din regimentul de cuirasieri de gardă, și mai multe alte persone de distincțiune. Marți, 26 curent, la orele 6 și ju­mătate p. m., A. S. R. Principele Leo­pold de Hohenzollern, fratele M. S. Regelui, a sosit la Grăfenberg. La gara Friewaldau, Augustul nostru Suveran a întâmpinat pe Alteța Sa, care a venit în Grăfenberg pentru câte­va zile spre a petrece cu Augustul său frate. întâmplări din țară Efectele beției Locuitorul Tudor Ion, din comuna Dobra, județul Dâmbovița, pe când tre­ ■ Polța, „X Universin.lu.i“ 35 Tainele Politie! PARTEA VITAIA XVIII D. Seymuler își­­ mângâia bărbia ; a­­cesta o făcea el tot d’auna când vedea că un prevenit se înd­oește. — Dacă ’i așa, zise densul, să ’mi dai o dovadă despre talentul d-tale. — O­­­o!... esclamă individul care credea că e glumă... — Te rog să ta supui, stărui jude­cătorul. Omorîtorul nu se mai apără. Figura lui luă îndată o expresie de prostie, de nerușinare și de ironie. Apucă o linie de pe masa judecă­torului pe care o învârti în aer apoi, cu un glas pițăgăiat și cu niște strâm­bături comice, începu ast­fel : — El tu, cu muzica, ia mai taci... și tu cu toba cea mare dă-mi puțin răgaz !... „Iată, domnilor și domnelor, a sosit ceasul și momentul când are să începă representația unei trupe fără seamăn în lume în privința jocului pe funie și a învârtirei pe trapez. Cu zece centime o să vedeți minuni ce n’ați mai văzut și cari n’au mai existat de la Adam. Representația se dă cu concursul artiști­lor spitalei cari au avut deja onorea... — Destul!... întrerupse judecătorul. Astea le spuneai în Franța, dar în Ger­mania ? — In Germania le­­ spuneam tot as­tea pe nemțește. — Ia să văd, zise judecătorul a că­rui limbă maternă era cea germană. Prevenitul învârti de trei ori bățul și reluă cu o mare fudulie, fără să stea câtu’și de puțin la îndoială . — Mit Bewilligung de hochloebli­­chen Obrigkeit wird heute vor hiesi­ger ehrenwerthen Bürgerschaff zum erstenmal aufgeführt Genovefa oder die... 1) — Destul!... zise cu asprime jude­cătorul. Se sculă, póte ca să’șî ascundă su­părarea ce’i causa speranța sa înșelată, și adăogă : — Să se ducă cine­va să caute un talmaeiu. O să vedem noi îndată dacă te esprimi tot așa de bine și în en­glezește. Lecoq înainta cu modestie. — Știu, englezește, zise dânsul. — Așa ? atunci forte bine. M’am a­­uzit, prevenitule ? Deja individul se schimbase încă o dată. Răceala și gravitatea britanică i se zugrăviră pe față, mișcările lui fură aspre; el lăsă linia pe masă și întin­zând mâinele zise . "* „Ladies and Gentlemen. „Long life to our queen, and to the honourable mayor of thai town. No country En­gland excepted,—our glorious England ! —should produce such a strange thing, such a parangon of curiosity... 1). In timp de o minută încă, vorbi fără întrerupere. D. Seymuler își lu­ase fruntea pe mâini. Lecoq își ascundea forte reu înmărmurirea. Numai Goguet, zîmbitorul grefier, se amuza: 1) Domnilor și domnelor, viață lungă reginei nostre și onorabilului primar al acestui oraș. Nici o țară din lume, afară de Anglia, — glo­­rióea nóstra Anglie, — n’ar putea să producă un lucru așa ciudat, un așa exemplu de cu­rio­­sitate. 1) Cu permisiunea onorabilei autorități lo­cale se va representa înaintea onor. public pentru prima ora, Genoveva sau... cea cu căruța încărcată cu var prin co­muna Bilciurești, fiind turmentat de băutură, a căzut la un coborîș și a fost călcat de rate la piciure. Pacientul s’a trimis în cura spitalului Cocoși. + Sinucidere Femea Tereza, soția lui Pascu Ianoș, de origină ungară, aflându-se pe pero­nul gărei Brăila, județul Brăila, în mo­mentul când venea trenul de persone despre Buzău, s’a aruncat pe linie îna­intea trenului, care­­ i-a rupt ambele pi­ciore și a rănit-o grav la cap. Pacienta a fost imediat transportată la spitalul orașului Brăila, unde, pe la orele 6 p.m., a încetat din viață. In urma cercetărilor făcute și dupe declarația soțului ei, s’a constatat că nu­mita suferea de mai mult timp de o maladie incurabilă, din care causă, în mai multe rânduri, a voit să se sinu­cidă. + Foc Cu ocasia trecere­ spre București a trenului de persoane, s’a aprins, din scânteile ce eșiau de la locomotivă, iar­ba de pe lângă traseul liniei ferate Go­­lești-Câmpu­ Lung, aprope de cantonul No. 70. Focul atingându-se de proprie­tatea d­lui Ion Negulici, unde avea mai multe căpițe de fân, 19 din ele au luat foc arzând cu desăvârșire.­ ­ Omorît de un fag Locuitorul Ștefan Gh. Postelnicu, fiul său Nicolae și un alt băiat anume Ni­colae Moise, din comuna Slănic, jude­țul Muscel, pe când tăia un fag pentru a face ulucă, la căderea lui, cei doui din urmă s’au retras, iar cel d’Inteiü văzând c­ă fagul nu cade curând, ’i a mai dat cu toporul câte­va lovituri , în acel interval căzând cu repeziciune, a fost apucat de cotorul cel gros de­de­­subt, de unde fiind scos de tovarășii lui, a murit pe dată.­ Nenorocire Individul Nicolae, fiul preotului Nae Ionescu, din comuna Ceptura, județul Prahova, fiind urcat pe coșul mașinei pe unde se băgau snopi, a fost apucat de mașină, rupându-i piciorul drept și sfâșiindu-și burta, din care causă a și murit.* Mister Junele Isac Blank, plimbându-se alal­tăieri pe calea Națională din Roman, a fost înjunghiat în piept cu un cuțit. Găsit fara cunoștință pe stradă, d. Blank a fost dus acasă; sunt mari speranțe că va scăpa cu viață-Tînărul nu vrea în ruptul capului să spuie de cine a fost lovit. N’o fi nenea Cupidon la mijloc? ! ACTS OFICIALE S’a aprobat rechemarea în activitate de serviciu, pe ziua de 25 Iulie 1888, a locotenentului-colonel Nicolescu Con­stantin, din arma infanteriei, aflat în posiție de disponibilitate, pentru conce­diu mai mare de 6 luni, la vacanța ce este rămasă de comandant al regimen­­ tuni, 1 (13) August 1838 tului 14 dorobanți, prin numirea loco­tenentului Grozea Moise ca șef de stat­­major al diviziei III de infanterie. * Sunt confirmați, pe ziua de 27 Iulie 1888 , D. N. Telega, comandant al sergen­ților din Galați, având și atribuțiuni de comisar de poliție, în locul d lui N. Ata­­nasiu, D. Costică Balotescu, sub-comisar cl. II pe lângă poliția orașului Craiova, în locul d-lui Ștefan Marinescu, destituit, și D. Victor Popescu, comisar poliție­nesc în orașul Buzea, în locul d lui Ion Bogdan. * Sunt înaintați și numiți: D. Ioan Georgian, actual ajutor ții­­torului de registre, țiitor de registre în locul d-lui Ilie Teodorescu , D. C. B Enescu, actual copist cl. II, ajutor țiitorului de registre, și D. Eraclie Nicolescu, în funcțiunea de copist clasa II, în locul d­lui C. B. Enescu, înaintat. O glumă cu urmări rele la tote oțelele mari din New-York este câte un registru în care chelnerii înscriu pe pasagerii ce doresc să se scale de dimineță, și care n’au încre­dere în voința lor proprie. De curând, la un oțel, un neamț a­­nume Bauer, voind să facă o glumă, fură registrul în chestiune și însemnă în camera lui în dreptul tuturor pasage­rilor că trebue să fie sculați a doua zi la trei ore dimineța. Pe urmă puse re­gistrul la loc și se retrase. Chelnerul de serviciu se miră forte mult de a­­cestă ciudățenie că toți pasagerii fără excepție să fie sculați așa de dim­neță și în același timp. Dar mai pe urmă el se gândi că pete­r­menii se sfătuiseră să facă cu toții o escursiune. La trei ore punct apăsă toți nasturii clopotelor de deșteptare și începu d’a lungul apartamentelor un sgomot în­grozitor de clopote. Pasagerii, crezând că s’a aprins o­­țelul, săriră în cămașă de prin paturi, puseră mâna pe hainele și bagajele lor și o croiră la fugă. Nu se pute descrie încurcătura ce s’a produs pe scări. U­­nii din ei au căzut de ’și au spart ca­petele, alții au fost loviți de geaman­tanele scăpate din mâni și cari se ros­togoliră pe scări. In sfârșit, după un sfert de oră se aflară cu toții în stradă, așteptând să sbucnască flăcările din oțel. Gardiștii auzind de la un pasager că e foc, dădură alarma și curând sosiră pompierii în gonă, așezară aparatele și stateau gata să împroște flăcările cu apă, îndată ce se vor arăta. Tocmai după un cos s’au explicat lucrurile. Nenorocitul chelner care sunase deș­teptarea generală era cât pe aci să fie sfâșiat, dacă nu s’ar fi ascuns în pim­­nița unei case vecine. Mai mulți pasageri, greu răniți, au fost transportați la spital. Dramă de amor Foile din Pesta scria că în locuința funcționarului de la Caile ferate Aladar Gozon, s-a petrecut o dramă su­gerosa la 21 iulie. Soția acestuia trăia de mai mu­t timp în relații intime de dragoste cu telegrafistul Almos Ottoga. Vecinii XIX Directorul arestului, acel funcțio­nar care avea 20 de ani de practică prin închisori și prin urmare nici un soiü de arestant nu putea să-l surprin­dă, scrisese judecătorului: „Păzește-te când vei interoga pe pre­venitul Mal.“ Ce înșelăciune ! In loc de primejdi­osul făcător de rele a cărui sosire fă­cuse pe grefier să se îngălbinescă de spaimă, judecătorul avea în față un fel de filosof patetic, neofesiv și vesel, un om plin de spiritul deșertăciunei, o pa­iață în sine. Decepțiunea era ciudată. Cu tote astea, departe d’a renunța la punctul de plecare a lui Lecoq, el și’l însușea încă mai bine. Credea mai mult ca ori­cănd că prevenitul nu este aceea ce s’arăta și că educația lui tre­bue să fie cu atât mai distinsă cu cât știa să se prefacă mai bine. Dacă stătea tăcut, cu cotele pe ma­să, cu mâinile încrucișate pe d’asupra ochilor, causa era că putea printre de­gete să observe în voe pe individ, să’l studieze. După ce’și terminase „complimentul“ englezesc, omul stătea în mijlocul cabine­tului, cu ochii plini de mirare, de mul­țumire, de îngrijire și într’o posițiune tot așa nesilită ca și cum s’ar fi aflat pe balconul circului, unde zicea că și-a petrecut jumătate din viață. Reunindu’șî tata puterea inteligenței și pătrunderei sale, judecătorul se ne­voia să prindă ceva, un indiciu, o tre­sărire de speranță sau de mâhnire pe acea mască mai enigmatică în mișca­rea ei de­cât fața de bronz a unui sfinx. Până aci­d, Segmuler fusese învins pe tota linia. E adevărat că nu atacase în mod serios. Nu întrebuințase încă nici una din armele pe care i le procurase Le­coq. Insă ciuda începea să’l cuprindă și fu lesne de cunoscut asta după chipul în care ’și rădică d’o dată capul, după o minută. — Văd, zise el prevenitului că vor­besc­ bine câte-și trece limbele Euro­pei. Ai tale­nt. Omorîtorul se înclină, cu un zîmbet de orgoliu pe buze. — Dar asta nu ’ți stabiles­te identi­tatea, continua judecătorul. Am riscai cunoscuți în Paris ? Poți să arăți o per­sonă onorabilă care să ți garanteze in­dividualitatea ? (Va urma). 4 ► *

Next