Universul, septembrie 1888 (Anul 5, nr. 222-248)

1888-09-01 / nr. 222

Anul V.—No. 222, ducele de Edimburg la sultan și ce planuri au mai croit diplomații de la Tamisa, cu mijlocele însă de care dispun rușii în Stambul, nu a avut nevoie să’l facă decât în două și a și aflat atât scopul vizitei ducelui cât și motivul secret care a îndemnat pe turci să’l primescă cu atâta paradă. Cea d’intâi grijă a sa a fost deci să dea pe față cele aflate, ca măsura momentană de apărare a politicei rusești și astfel funcționarii ambasadei moscovite au devenit d’o dată forte limbuți. Dânșii au svonit că ducele de Edimburg a avut o misiune anumită la Constantinopol, aceea adecă de a dobândi voie pentru flota engleză să tracă Dardanelele și să intre în marea Neagră în cas dacă rușilor le-ar da prin gând să ocupe Bulgaria. In schimbul acestei învoiri, Anglia s’ar obliga să dea Turciei o sumă frecare de lire sterline spre a o ajuta să facă față nevoilor ei presente cari sunt forte mari. Cât pentru primirea lingușitore a turcilor, ea nu ar avea alt motiv decât tocmai lipsa de bani și drept țintă, decât acea sumă de lire sterline, ceea ce ar dovedi până la un punt că Turcia era dispusă de mai înainte să primescă propunerile engleze și chiar cu recunoștință. Se înțelege că în urma împrăștierei unor așa zvonuri, cercurile oficiale turcești și engleze precum și ziarele lor nu puteau să facă altceva decât să le desmintă, să le trateze de scornituri. Nu rămâne însă mai puțin adevărat că vorba a fost și că e probabil ca Turcia să nu fi respins o sumă órecare de bani, căci cumplitele sunt trebuințele. Sărăcia turcească Aceste trebuinți sunt așa de mari încât ulemalele și consilierii înaltei Porți sunt puși pe gânduri despre viitorul apropiat al statului. Anarhia domnește în tote părțile din causa insolvabilităței tesaurului public. Funcționarii nu mai ascultă de șefii lor și soldații nu se mai supun poruncii comandanților. Mandatele de plată eliberate de oricare cap de administrație au ajuns de rîs; nimeni nu le mai prețuește nici cu două parale și dacă le-ar găsi în drum nu le ar lua. Vezend așa, funcționarii fac ce vor supuie în tote părțile ca să potă trăi, și se supără foc de cea mai mică observațiune, amenințând cu demisiunea. De aceea șefii trebue să se porte cu ei în chipul cel mai politicos și în loc de ordine nu se adresează decât rugăminți. Așa s’a întâmplat deunăzi că s’a aprins o casă cu trei caturi în mahalaua Get Baien. Comandantul pompierilor a trebuit să facă acestora un discurs ca în momentul unei mari lupte decisive spre a ’i determina să merga la stingerea focului . Ce plătesc turcii pentru Sultan In mijlocul acestei anarhii și sărăcii, cel mai puțin impresionabil se pare a fi chiar Sultanul. De altfel el își ia regulat veniturile ca și cum Turcia s’ar afla în timpii vechi de glorie și mărire, și miniștrii și chiar cetățenii cu vază se intereseza de aprope ca nici o răsfrângere a lipsei să nu ajungă până la densul. Cheltuelile casei Sultanului se urcă până la 200 milione de franci pe an, cifră care ar fi dezastrasă pentru oricare alt stat mare, necum pentru Turcia. Numărul impiegaților mari și mici cari servesc pe Sultan în nenumăratele lui palate se urcă la 600 de guri cari mănâncă zilnic și mănâncă bine, fără a mai pune la socotălă lefurile lor. In palatele imperiale ale sultanului se poate aplica istoria acelui nabab indian care zicea : — Da, e adevărat, am mulți omeni în serviciul meu, însă ce voiți ? numai pentru pipă îmi trebueac patru : unul ca s’o caute, altul ca s’o umple, altul ca s’o aprindă și altul în fine ca s’o fumeze... căci eu nu pot să sufer fumul de tutun. De prisos să vă mai explic că o bună parte din cele 200 de milioane este mâncată de sutele de fete și femei cari se află în serviciul sultanului. Fiecare împărat este dator să susție în lux și bogăție tóte femeile și amantele predecesorilor săi, fără a păgubi însă câtuși de puțin pe ale sale. De obicei, un sultan trebue să aibă cel puțin cinci femei legitime; pe urmă vin odaliscele care costă fiecare sume enorme atât pentru lux cât și pentru cheltuelile de supraveghere. In proporțiuni mai modeste, toți pașii fac ceea ce face sultanul, și astfel se explică pustiirea nemaiauzită a tesaurului turcesc. Levant cronica capitalei In Cișmigiu A fost arestat onorabilul Iancu Alexandrescu, pentru că a intrat călare în gradina Cișmigiului. Cum nu știa d. Iancu că’n Cișmigiu numai caii cu urechi lungi au voie sa intre ?... Desperat Să știe că nimeni—dintre negustori —nu e mai sigur de averea lui decât cârciumarul. Cu tote aceste s’a găsit un „îmbătător public“, d. Mihalache, din strada Schitu Măgureanu, care, sătul de a mai turna apa’n vin, s’a cercat ieri să se sinucidă, trăgându și un glonț de revolver. Nefiind însă țintaș bun (să vede că n’a fost în goarda națională!) n’a izbutit să facă călătoria spre vecimica neființa. Parchetul ancheteza faptul: Enigmă Copiăm taxtual din raportul poliția: „S’a depus la secția 20 un pachet „cu 44 lămâi, găsit in tamvaiul No. „26 ce deraiasă după gini în calea „Griviței și părăsit“. Cineva scote înțelesul acestei interesante informații va primi ca premiu un abonament complet la noul și interesantul roman pe care vom începe a-1 publica, „Ion Lupu“. O secta periculoasa Un preot protestant din județul Volodya (Rusia), trecând din întâmplare printr’o pădure, dădu peste un stejar al cărui vârf fusese tăiată plaia, curgând pe trunchiu, desvăluie rădăcina. Cu mare mirare, preotul găsi sub acea rădăcină sicriul unui țăran Corpul țăranului era înfășat ca un copil. Făcându-se cercetări judiciare, s’a aflat că țăranul îngropat, Afanasiev, făcea parte din casta Krasnomesti, care -și face adepți între țăranii bogați pe garî vor să-i moștenească. Afanasiev pare că a fost victima sectei ; fiu-séu a declarat, într’adevăr, că niște străini veniseră în casa famiiliei și înduplecaseră pe tată său să-i urmeze. * Sectarii, e sigur, au omorît pe Afanasiev. Cu tote aceste, judiciar, o să fie greu de constatat lucrul, deorece adepții omora pe omeni lovindu-i cu cârpe ude la tâmple, fără să lase vreo urma. Procesul o să fie curios. Banda din Dolj in plasa Amăradia, județul Dolj, există de mai multă vreme o banda de hoți, având în fruntea sa pe un orecare Enache Otoiu, încă de prin iarna trecută, sub prefectul plășei respective urmărise pe acel hoț în tote părțile, în zadar insă, norul luându-și măsurile pentru a se ascunde, nu fu găsit. Mai târziu însă, după ce încercările d’a ’i prinde fiind zadarnice mai slăbise căutarea lui și mai ales după ce subprefectul fusese mutat, hoțul Enache Otoiu reapăru în localitatea Valea Boului, unde afla. Pădurile de la Fratoștița și până la Ișalnița sunt locurile unde în tota voia Otoiu și tovarășii săi noi fac meseria. ----------- 4M* ------------- CURIER JUDICIAR Crima din Carjelar. Sunt acum vr’o trei săptămâni trecute de când, în mijlocul pădurii, pe drumul ce conduce de la comuna Cârjelari la comuna Ortuchioi, limita plășilor Macin Babadag, s’a găsit acoperit cu un coș de trăsură cadavrul unui negustor ambulant de pește, care, după constatarea medico-legale și după alte cercetări, s’a stabilit că fusese împușcat în trecerea lui pe acolo, dus fiind de o căruță u un cal. Asemenea, după starea hainelor cu care era îmbrăcat, și mai cu seamă după buzunare, cari erau scose afară, s’a văzut ca mobilul crimei a fost jefuirea la drum. Lucru curios însă, plămânul stîng care, la disecția cadavrului s-a găsit distrus de împușcătură și care a produs moartea aprope instantane a victimei, nu conținea decât o aș anumită „fultuială“ cârpa încărcăturii de pușcă, fără a exista cea mai mică urmă de glonte,, alici sau verice alt plumb, ceea ce denotă că asasinul a trebuit să tragă de la o distanță foarte mică cu o asemenea încărcătură. D. Radu Mircescu, administratorul plășei Macin, fiind însărcinat de parchet cu anchetarea cazului și descoperirea autorilor, a și pășit îndată la locul crimei și după niște investigațiuni făcute cu o deosebită tactică și dibacie, a reușit a descoperi și a pune mâna pe autorii asasinatului, cari, ascunși sub aparența unor ameni morali și cu ocupațiuni recunoscute, petreceau în satul Cârjelari, nepăsători, cu siguranța că nu vor fi descoperiți nici o dată. Acești autori ai crimei sunt în număr de tri : unul numit Stan Briciu, plugar, al doilea Coman Gheorghe Iosif și al treilea Niță Ion Leacă, ambii aceștia guardieni în pădurile statului și domiciliați cu toții în satul Cârjelari. După mărturisirea chiar a unuia din ei și anume a lui Coman Gheorghe Iosif, crima s’a comis în împrejurările următore . In dimineța zilei de al Iuliu trecut, Coman Gheorghe Iosif este chemat de Stan Briciu, căruia ’i datora o sumă de vre o 16 lei, îi cere datoria și, vezend că nu are să o platesck ’i arată victima ca e tocmai în acel moment trecea prin sat, și’i índemna la jefuire, asigurându’l ca acel comerciant dispune de bani. Coman, fără eșiare, merge la cumnatul său, Niță Ion Lipcă, ’i descopere hotărârea lui la care aderă și acesta, și luând primul o pușcă încărcată numai cu iarbă în cantitate mare și cu cârpă, iar al doilea o pușcă sistem vechi, umplută cu alice de pasări, pornesc imediat prin locurile cele mai obscure și ei înaintea negustorului, la o distanță de vreo oră de sat lângă drumul mare, pe care văzuseră că acel negustor plecase Aci, ascunși după niște tufe lângă drum, așteptară prada care, nentârziând de a sosi, Coman îndrepteza arma către el, îl vizeza și, descărcând, îl nemerește. Din causa detunării, calule speria, răsturnă trăsura și acoperi cadavrul cu coșul ei. Asasinii atunci trec drumul în curmeziș și, mergând în interior, se ascund la o distanță de unde să puta auzi orice mișcare. Așteptând vr’ol,îminte și asigurânduse că nu circulă nimeni prin apropiere de victima lor, se rentorc la ea, ridică coșul căruței pe care ’l dau într’o parte. Găsesc asupra mortului 125 lei, laă coșul trăsurei, iarăși dupe cum a fost pe cadavru, și astfel satisfăcuți, împart banii în pădure, să reîntorc la Cârjelari, și spre a face să dispară orice bănuială contra lor, se duc la un sat numit Cant Calfa unde șed până sera, bând în cârciumă și căutând a justifica prezența lor acolo. Victima se numea Mihale Ion, era în etate de 28—30 ani, român macedonean, plecat, se zice din Brăila, și stabilit de vr’e patru ani în orașul Tulcea. Autorii crimei împreună cu actele de constatare s’au înaintat deja parchetului tribunalului Tulcea. JouT. 1 (13) Septembre 1888 Cincizeci de pisici Un domn se dusese zilele trecute la fotograful Z... din capitală când vede intrând o domna urmată de șase soldați cu legaturi în mâini. Domna—o căpităneasă—salata vesel de tot pe fotograf și ’i zice cu multa amabilitate : — Da de când socotești că aveam, în gând să fac treaba asta ?... Acuma i sfirșit să mi le fotografiezi frumos ! — Me rog, cna, ce să vă fotografiez ? întrebă meseriașul mirat. — Sa desfaceți băieți legaturile, zisa căpităneasa întorcându-ne spre soldați ; ce -mi stați cu gurile căscate ? Soldații se supun, desfac legăturile și îndată dintr’o legetură ese o pisică din alta es două și așa mereu până ce se umple atelierul de pisici, care încep să sară, să miorlăe, sa’șî facă meșteșugul lor. — Iată, d-le, zise cucana, sunt cinci zeci la numer, tóte abe și frumóse, drăguțele mamei! Fotografiazâ-mi-le. Dar cu tată osteneala ce ți dete bierul fotograf, nu fu cu putință să puta strînge animalele într’o grupă, asupra căreia să îndrepteze obiectul dagherotipului său Astfel cu cóna cu pisicele fu silită să renunțe la treaba ce’și pusese de mult în gând să facă și se întoarse îndărăt cum venise cu drăguțele ei pisicuțe albe nefotografiate. Starea, Orvilă, Mișcarea populației pe ziua de 29 August Născuți 18. Casatorii nici una. Morți 18 actioa: Georghe Ioniță Petre 16 ani, Ștefan Mihai Nicolae 5 luni, Marija Ghița Tanase 8 zile, Rudolf Moises 1an și 5 luni, Gherghina Gheorghe 6 septamâni, Alfred Coir 10 luni, Niculae Constantinescu, 3 luni, Marița Gheorghe 6 zile, Franța cu 38 ani, Caroli Gheorghe 54 ani, Andraș Iulian Zahariadis 1 an, Bena Gg. Matei 2 luni, Gg. Stan lan 2 ani, Carolina Filip 31 ani, Filip Stamatiu 33 ani, X. necunoscut, Maria Mihai Niculai 3 luni. Persone furate Vinerea trecuta, pe drumul dintre Samocov și Dubuiț în Bulgaria, o bandă de tâlhari înarmați a răpit și condus în munții Rodop trei persane : un advonat de la Samocov, un turc, om de afaceri al unui mare negustor din Sofia, și un albanez, proprietar de turme. Autoritățile, înștiințate de acesta răpire îndrăsniță, efectuată ziua în amiaza mare, a trimis pe urma bandiților o companie de soldați. Patru dintre ei au fost prinși și se afla arestați. Sunt patru ruși foști birjari in Vama. Ceilalți sunt urmăriți cu activitate. Cronica științifică Invertirea pământului învârtirea pământului în jurul axei sale s’a demonstrat până acum în mod experimental prin căderea corpurilor și prin pendul. Acum s’a găsit un nou mijloc, forte simplu, d’a se observa rotațiunea globului precum și gradul de vitesă al IFclța, „Universum‘ . 60 Tainele Poliției PARTEA INTAIA Pretutindeni i se respinse că nu s’a auzit. Alții îl mai luau și în rîs cu câte o glumă de culisă. Aiți, în fine, îl întrebau că ce fel de om este artistul Lacheneur. Eî, dar tocmai acesta nu știa nici Lecoq. Tóte presupunerile i se învârtiau în jurul opiniei femeei Toinon : „Un om vrednic de respect“. Acesta însă nu era un semnaliment, nici măcar pe departe. Un om vrednic de respect pare să fie cineva in privința vârstei sau în privința averei. Câțiva directori de teatru întrebară încă că ce rol avea obiceiu să jace comedianul căutat și Lecoq facea căci nu știa să răspunză nici la asta. Atâta ar fi putut să răspunză ca blestematul juca acum un rol care-l făcea pe el, Lecoq, să crape de ciudă și năcaz. Săturându se de colindat teatrele, se hotărî să recurgă la mijlocul cel mai vechi, întrebuințat de poliție în asemenea împrejurări și care, deși forte lung, este forte sigur. Se hotărî să ia oilele d’arendal și să răscolescă regstrele de pasageri. Alergări zadarnice. Nici o singură dată nu dete peste numele de Lacheneur. Ajunsese să se întrebe dacă cu adevărat există acest nume dacă nu era un pseudoim, compus într’adins ca sa’i scotá sufletul. Căută și în „Almanahul Bottin“ unde se găsesc tote numele din Francia, cele mai imposibile, cele nemai auzite, formate din adunătura cea mai fantastică de frase.. Tot nimic. Insă iarăși nimic nu era în stare să’l descuragieze, să ’l abată de la treba ce ’și impusese. Incăpățînarea lui semăna a monomanie. Acum nu mai avea ca în cele d’ântâi momente, niște simple accese de mânie trecătóre ci vi țuia într’o stare continuă de disperare, ceea ce ’i turbura și limpezimea minței. Cu teoriile, cu invențiunile subțiri, cu deducțiunile ingeniose nu mai avea ce să facă !... Cauta la întâmplare, fără nici o rânduială, fără nici o metodă, întocmai cum ar fi căutat moș Absent fiind beat. Ajunsese sărmanul pure să se íneredá mai mult pe hazard decât pe îndemănarea sa, spre a despărți de întuneric drama pe care o ghicea, o simția, o respira... XXX Dacă aruncă cineva o pétra mare într’un lac, se produce o turburare considerabilă a apei, turburare care se întinde până la țărmuri. Insă mișarea cea mare nu durăză decât o minută, cercurile cu cât se depărtază cu atât devin mai scuri, supafața și redobândește nemișcarea și curând nu mai rămâne nici o urma a petrei îngropate în nămolul de la fund. Tot așa se întâmplă cu evenimentele ce cad în viața zilnică, ori cât de mari ar fi ele. La început se pare că impresiunea lor o să dureze veacuri. Nebunie ! Timpul se închide curând de asupra lor, mai curând decât apa la cuiul, și mai repede decât peatra, ele se îngropa în prăpastia trecutului. Acesta vrea să zică că după trecere de 15 zile, spăimântătoarea crimă din cârciumă babei Chopin, întreitul omor de care se înfiorase Parisul și de care ziarele se emoționaseră în gradul cel mai înalt era mai uitat decât cel mai de rând omor de sub domnia lui Carol cel Mare. Numai la palatul justiției, la prefectură și la temniță își mai aduceau omenii aminte de dânsul. Silințele d-lui Segmuler — și D-zeuscie câre și-a mai dat—nu avuseră o isbândă mai bună decât ale lui Lecoq Interogatori peste interogatori, confruntări făcute cu o mare îndemânare, întrebări istețe, insinuații, amenințări, fară dueli, tóte se sfarîm aseră de acea forță neînvinsă, cea mai puternică pe care o are omul, fața de inerție. Unul și același duh părea că însuflețesce pe baba Chopin și pe Polot, pe Toinon și pe dna Milner, stăpâna oțelului Mariemburg. Reeșia limpede din deposițiuni că toți acești martori primiseră mărturisirea complicelui și că se supuneau aceleiași politici savante, dar la ce putea să slujască siguranța aceasta ! Atitudinea tuturor acestor omeni, conjurați pentru a înșela justiția nu se schimba câtuși de puțin. Se întâmpla uneori că privirile lor le desmințiau tăgăduirile dar necontenit li se putea citi în ochi hotărirea nestrămutată de a ascunde advarul. Erau momente în carinetul judecător,—cel mai bun om de pe fața pământului scrobit de sentimentul nesuficienței armelor curat morale, se punea să regrete arsenalul in hisițiunei. Da, în fața unor minciuni a căror nerușinare era ca și o insultă, dânsul înțelegea barbariile judecătorilor din evul mediu, înțelegea aplicarea cleștelui roșit în loc, strîngerea piciorelor in țăpuși de fer și tote spaimantatorele chinuri cari rapiau adevărul împreună cu bucățica de carne. Pe fiecare zi ucigașul adăuga o nouă perfecțiune ia rolul seu, și se arata mai obraznic în fața judecătorului ca și cum era sigur că nimic nu se aflase, câ instrucția nu făcuse nici un pas înainte. La unul din ultimele interogatorii avusese chiar îndrăsneală sa întrebe cu un fel de ironie : — Ai să mă mai ții mult aici, d-le judecător?... N’o se mă trimiți mai curând înaintea curței cu juraț. ?... Suferi voiu încă mult de acesta idee ce ți a venit că eu sunt un personagiu înalt!?... (Va urma).