Universul, octombrie 1888 (Anul 5, nr. 249-273)

1888-10-01 / nr. 249

Anul V.—No. 249 să se odihnesca noptea și întrețse nu­meral ofițerilor de gardă pe care-i o­­­bligase să umble necontenit în jurul palatului și a camerei sale de culcare, întâmplarea a pus vârf fricei lui. Sultanul nu pate mai cu semn să ierte pe ofițerii cari tolereză purtarea de cartușe în afară de serviciul coman­dat și deja mai mulți generali au­ fost exilați pentru acest fapt, Ieri, densul a destituit pe Cheref- Edin Aga din funcțiunea de mare eu­nuc și l-a și trimis în exil la Medina. Asemenea a exilat pe alți opt eunuci cari ocupau cele mai înalte funcțiuni în palat. Exilații au­ fost porniți aseră pe vaporul „ Plevna“ în Arabia, prin marea Roșie. Se asigură că și alți înalți funcțio­nari vor fi destituiți și surghiuniți. A­­ceștia sunt: Osman bein, întâiul șam­belan, Ragh­ib bein­, al doilea șambe­lan, și Faik bein, secretar. Se spune că marele eunuc ar fi fă­cut, după condamnarea sa, o mulțime de descoperiri asupra chipului cum s’au mânuit banii palatului în timpul din urmă. Sultanul n’a sancționat de la urcarea sa pe tron nici o condamnare la morte. De data asta însă, crima era prea în­­drăsneță, fiind comisă ap­ro­pe în fața lui și era necesar să se dea o pildă aspră ; de aceea Nedim­ aga a fost spânzurat.­­­­ * =5= * Sultanul a rădicat la rangul de mare vizir pe Artin-Efendi-Dadian, sub-se­cretar de stat la ministerul afacerilor străine. Artin Efendi este fiul unui ar­mean de aici. — Porta nu vede cu ochi buni călă­toria la Viena și Roma a împăratului Wilhelm. In cercurile politice musulmane este temere că au să plătescă turcii înțele­gerile ce se vor lua cu acesta ocasie. De aceea sultanul pare că inclină a­­cum spre Rusia, ceea ce ar și explica primirea extra­ordinară făcută marilor duci ruși, în trecerea lor spre Pales­tina.­­ Doi mari pași au fost orânduiți să însoțescă pe marii duci la Ierusalim și înderăr, până vor eși din cuprinsul imperiului. Levant. Crima din str. Soarelui Continuăm cu relațiile asupra noui­ agitații ce se face în afacerea Miulescu. Iată ce scrie „România liberă“: „La prima știre asupra erorii jude­cătorești privitore la omorul Măriei Po­­povici, am căutat să ne procurăm in­­formațiuni precise. „Nimeni nu-și pute închipui ca să fie azi cineva care să caute a înăbuși a­­deverul și care să refuze concursul sau unei oper­e atât de umane. „Datele cari ni s’au remis într’un mod oficios nu coroborează întru nimic versiunea dată. «O lungă anchetă a fost făcută cu cea mai mare minuțiositate în Putna și la București, și s’ar fi constatat că George Soare nu este decât un impos­tor, care nici nu și-a putut susține bine rolul și al cărui mobil, a fost cupidi­tatea. Sâmbătă, 1 (13) Octombre 1888. «Acte oficiale și constatări de fapt ar fi dovedit numai o născocire, mai mult sau mai puțin bine meșteșugită, care nu ia­să nici o îndoială asupra judecății. „De la ministerial de­ justiție nu am putut obține mai amănunțite relații, de­ore­ce constatăr­ile oficiale au să fie pu­blicate spre a se lumina judecata pu­blică“. Iată urmarea documentelor pe care „Epoca“ le publică : Făcând un supliment de interogato­riu lui Gheorge Soare ne declară : Eu m’am dus la compania de Albastru și în lipsa ofițerului am predat efectele sergentului de i­arnă numit Constantin, un om tîner, înalt, blond, fără barbă, care le-a trecut în registru de primirea efectelor. Apoi m’am dus sara la d-na Stănciulescu care mi a spus să por­nesc și peste cât­va timp de voiú avea nevoe, să revin la el se’mi dea slujbă bună. Am pornit noaptea și am ajuns până la Pipești, d’aci am pornit a doua zi cu clasa a patra la Focșani de unde m’am dus la Străoane. La vr’o două săptămâni de la venirea mea am auzit că Târlea ar fi venit cu trăsura cu 4 cai la Panciu, că ar fi făcut petreceri și că ar fi fost la d. Sultănescu, unde se afla femeia lui Ureche, precum și la Modră­­rești la vechilul d lui Gheorghe Ghiță numit Petrache; despre acesta din urmă mi-a spus femea lui Ion Rusciu din co­muna Stră6ne de sus. La 3 săptămânii l’am văzut pe Țârlea în Panciu la câr­­ciumarul Ion a Aniței, cârciumarul d-lu Săndulache Focșenanu; am vorbit pu­țin cu el fără să’l pomenesc ,­ceva de chestie, precum nici el mie. După a­­cestă întâlnire ne-am văzut des cu Țâriea, care ’mi propunea mereu sfe mergem la București se mai cerem ceva dela căpitan Stănciulescu. Eu am refuzat până după culesul viilor și îna­inte de Sf. Dumitr­u am luat cu mine 100 de franci arvana de la vie lăsând pe tata și pe nevastă-mea s’o culeagă și am pornit împreună cu Țârlea cu trăsura lui Ion Rusciu la Ocol la Foc­șani, la cârciuma unui ovreiu vis a-vis de puțul ce este în Ocol. Ovreiul este mort, femeia lui am văzut’o acum două luni tot acolo; d’aci am pornit noptea cu Țârlea la cârciuma din colț de lângă gară pe care o ținea atunci unul Dănilă și nevasta lui Rarinca; cârciuma e a unul popă. Dimineța am pornit și cu o fată numită Marița, ca s’o întovăr­ ășim până la București, unde trebuia se întâl­­nescă pe băr­batul ei, ce era cismar; sara ajungând la Bucur­ești am oprit în fața găi­ei la cârciuma lui Ghiță, unde cu toții am dormit acolo; a doua zi am lasat femeea acolo și noi ne am dus la căpitan Stănciulescu pe care nu l’am găsit de­cât a doua zi noptea la ora 8. In noptea acesta eu am dormit la compania de Albastru, iar Târlea la cea dintâia gazdă de lângă Sf. Spiri­­ridon. Dupe aceia vr’o două săptămâni ne-am văzut mai în tote zilele și chiar eu îi dădeam de mâncare; el tot spu­nea că are se intre în slujbă. La or’o trei săptămâni m­i-a spus că se duce aca­să și dacă am ceva de trimis acasă , a­­tunci am văzut că avea 15 piese de câte cinci lei, cerendu-i să’mî dea pa­­r­alele ce plătisem pentru el și anume 20 franci la Sava Bragagiu, nu mi le a dat. Când a plecat el, era cred sfârșitul lui Octombre. Prin luna lui Maiu 2 s­au 3, Țârlea a venit iarăși la Bucu­rești gol și cu cișmele rupte cerând slujbă la d. Stănciulescu și atunci i s’a făcut un certificat de comisia N. 36 că este locuitor în București și că are purtare bună, în­ urma căruia a fost în­rolat la batalion ca sergent, îndepli­nind funcția de furier la culorea de Albastru unde a stat până la 26 iulie, când a și fugit de acolo.. Fuga lui o bănuesc că vine din următorul lucru : Eu, împreună cu alt sergent Popescu Gheorghe, feciorul unui popă din co­muna Strehaia, județul Mehedinți, a­­veam o singură ladă cu un singur la­căt cu două chei, în care ladă fie­care pusesem câte un libr­et de câte o sută (100) tei de la casa de Economie precum șî bani mărunți într’o cutie. Intr’o zi s’ami fux­at acele bilete, îm­preuă cu libretul lui Popescu, s’au scos banii , dar al meu nu, și aceasta din cauză că am prins de veste nu­mai­decât, publicând în „Monitorul“ din 13 Iulie 1886. Eu am fost bănuit d'a fi furat acele librete pentru care am fost dus la pro­curor și închis la Văcărești 14 zile, în care inter­val căpitanul Stănciulescu a venit de două ori la mine și mi-a dat odată 15 lei și odată 5 lei, asigurându­­mă să nu am habar. După 14 zile am fost liberat și am fi auzit că Țârlea a fugit în ziua când m’a închis pe mine, de unde bănuesc că el a furat acele li­brete, fiind­că el știa bine se prefacă iscăliturile. Eșind­ de la arest am stat în serviciu până în luna noembre, când m’am întors acasă. Pe Țârlea nu l’am mai văzut până în ajunul lui Sf. Vasile finitul 1886; atun­ci Țărlean m­ergea un mandat de aducere se !și facă osânda­ în Focșani, cu femeia Ileana. De acolo l’am mai văzut în vara­­ asta anu 1888 fără să vorbesc ceva cu dânsu­. Când nu am dus în tomna anului 188­5, ’mi-a spus că căpitan Stănciulescu ’î-a dat un cias mititel cu lanț mic și un inel cu o peatră albă și împrejur al­­băstrue pe care le-am văzut la femeia lui Vasile Ureche. Sa a­gentul de i­urnă în ziua crimei ce era în strada Soarelui se numește loan Onțoiu pe care mai în urmă l’am vezu­t servitor la un bragagiu pe podul Bei­­licului la colț. Pe Tăx­iea­nu l’am mai văzut pănă astăzi cănd era adus aci și am dat măna cu densul. Pe Vasilache Ioan Moraru, din Broșteni, l’am cunoscut în București la oborul de vite dupe port că ar fi din­spre pa­tea nóstrá și in­trând în vorbă cu dânsul mi-a spus că umblă după serviciu și eu l’am dus la căpitanul unde l’a tocmit ca răndaș, la care a stat mai un an de zile înce­pând de la Aprilie 1885.* In vara asta l’am­ văzut lucrând la vie unde sunt chelar­gi ’mi-a spus că a a­­vut lucruri de la căpitan și le a vândut Pe când eram“ în­­ serviciu în Octom­brie 1886 am voit să denunț faptul d-lui ofițer Antoniu fiind față și Gonciu și d-sa­mi-a zis că acum și las lucrurile așa, fiind­că nu e timpul. Acesta con­vorbire am avut-o fiind cu toții închiși la Văcărești în acelaș timp era și d-na Miulei închisă cu noi. După ce eu și o­­fițerul Antoniu am eșit din închisore acesta ,mi-a spus să nu fac cunoscut căpitanului de convorbirea nostră. A­nul acesta m’am pomenit cu o scrisore de la d. ofițer Antoniu prin care mă întrebă dacă sunt hotărît să dau pe față aceia ce îi spuneam în Văcărești, m’am dus cu scrisorea la d. Lascar Gheorghiu, un om betr­ân și cinstit, îm­pins de mustrarea cugetului , era față și Antonache vechilul d-lui Șuțu . ’i am arătat scrisorile și l’am întrebat cum am face ca să se descopere faptul și d sa m'a sfătuit să răspund înapoi după cum știu. După aceea m’am dus la domnii sub prefect să-i cer slujbă, acesta m’a întrebat dacă am fost în gendarmii din București și dacă știu ceva d’acolo , a­tunci ’i-am răspuns că am fost și că știu că în afacerea Miulescu este implicat căpitanul și Țârlea. Eu având copii și nevastă am fost necontenit urmărit de mustrare de cuget nevoind a lăsa fapta ascunsă și nevinovatul în ocnă, dar tot odată voind binele copiilor mei am căutat să arăt fapta lăsându-mă pe mine d’o parte. De aceia am făcut cea din­tâi declar­ațiune , acum răsgândindu-l ne prefer să spun totul, crezând că vo­ți face mai bine copiilor mei. Sunt gata a merge în București și a fi confruntat cu tote personele ce le-am citat aci. (SS) G. Soare De cele constatate am dresat pre­­sentul proces-verbal astăzi 28 August 1888. p. Procuror (ss) Lilovicî. Prefect (ss) Prodam Asistenți (ss) Gh­eoroghe Ghița C. G. Costa-fora. C­o­n­fr­untar­e . Confruntând pe Gheorghe Soare cu Ion Țârlea, acesta spune că a fost prie­ten cu Sore până la o afacere avuta cu Mărgăritescu și anume : Mărgări­­tescu vînduse o vie lui Söre, acesta neputând să o plătescă a trecut înapoi via de veci lui Mărgăritescu. Prin alt contract Mărgărritescu imposesuia via pe 1 ani lui Sare, acesta a contestat ac­tul de imposesiune și a invocat de mar­tor și pe Țârlea pentru a dovedi acest fapt; el a mărturisit că posesia e ade­vărată, că în tomna anului 1885, de­și slădit cu Țârlea a venit de la Strâ­­one cu cărăușul Ion Rusanu în Foc­șani, trăgând nu știe unde și tot atunci ziua a pornit la București unde a mers pentru întâia dată. La 1 și 2 aprilie 1886 când pretinde Spre că a intrat în București era în St.-zone despre care știe Dimitrie Teodor­escu actual per­ceptor la Odobești, Aron Fitterman din Panciu, Petrache Gheorghiu intenden­tul spitalului din Odobești. Pentru a dovedi că în lunele Maiü, Iunie și Iu­lie era în Straone, propune de martori din cei de sus pe Tache Teodo­­rescu, Petrache Gheorghiu, și în a­­fară de aceștia Tudor lon Gârleanu și femeia lui din Panciu, Andrei Lupaș­­cu, Ioan Vasile Robu, Vasile Andrei Manea, toți aceștia din Străoanele.­­Se se cerceteze la comuna Străoanele di­feritele acte de legalizare și dosar­e de diferite pricini unde se vede scrisarea sa din acel timp. In ce­­­ privește luna lui Mai, Țârlea spune că a venit din Focșani în ziua de 14 Mai la anul 1885 și seara a dormit în hanul din pescărie a lui Cernescu și seara a ve­nit peste dânsul Vasile Ureche când femeia lui Cernescu a venit de l-a scă­pat pe ușe­le din dos. La 15 a venit soția lui cu căruța lui Costache Beni din Străoane de jos și la 16 Mai era față d­ei­ avocați Enacov, Petrache Baroți și Dumitrescu fost avocat al Sta­tului. La 10 mai a fost în Străoane la Te-Deum și l’a văzut: Preotul Nicolae Athanasiu, Primarul Vasile, Preotul Iordache și notarul Ion Pruteanu de la Pufești. Joacă mă arată Sara că am fost la Bucur­ești în tot timpul pentru care propun martori că am fost acasă, este că are ciudă pe mine fiind­că i-am în­cheiat un proces-verbal pentru împuș­care în contra lui Gheorghe Dima sau Pulbere din Crucea-de-sus in anul 18­79 sau 1880, și că a fost ca martor în contra lui Soare cu pensiunea furărea libretului de acesta și că Soare și-a schimbat numele în Florea printre ser­genți fiind-că fux­ase niște efecte de la cazarma de gendarmi în 1832. Asupra tot ce spune Soare de cele petrecute în luna lui Maiu 1875 este neadeverat,­­și ceva mai mult că nici Soare nu se găsea atunci în București cea ce și propune se dovedească. De la 16 Maiu 1885 nu m’am mai întâlnit cu femeia lui Vasile Ureche­nicăiri. Gheorghe Soare per­sistă în cele a­ratate de dânsul și Țârlea în cele sus descrise. De cele ce preced am adresat presen­­tul proces-verbal astăzi 28 August 1888 (ss). Țârlea, G. Soare p. Procuror, (ss) Lilovici. Asistenții Prefect (ss) Prod.av.­­ Gheorghe Ghuța,­­IC. G. Costa­ Foru. „România liberă” mai scrie: „Suntem mirați de atitudinea h­otărită ce unii din confrații noștri au luat în urma iscoderii­­ d-lui Costaforu. „Camaraderia de jurnal și simpatiile personale nu ar trebui să întunece ju­decata pe de a se uita ca nu se pote găsi în parchetele și în administrația de astăzi cineva care ar refuza să facă lumină în interesul unui personaj așa de puțin interesant ca d. Stănciulescu. „Declarațiunea lui Soare, declarațiu­­ne, se zice, obținută prin promisiuni de bani, nu este un act judecătoresc, cum afectă unele ziare sa creda, care să stri­ga în ochii lum­ei încercarea a­­mănunțită, plină de garanții pentru apă­rare, prin care trece un proces cri­minal. „Aflăm de altminteri ca George Sóre, abia înapoiat la Focșani, după con­­fruntăr­ile și - constatările care,­ i-au­ a­­dus confusiune, s’a grăbit a sparge a­­restul și a fugi. „Se pune acuma o chestiune și mai seriosă, aceea de a se ști dacă nu e de datoria parchetului să descopere pe înscenatorii acestei comedii ce a alar­mat lumea.“ Intemplări din țara Accident Un băiat, anume Dumitru, fiul lui Marin Stan, din comuna Brluriștea, ju­­dețul Dâmbovița, în etate de 10 ani, a fost lovit cu piciorul în custe de un cal pe care voia să -l prinză ea să o ducă acasă, și a încetat din­ viața. A îngropat de viu Veiicu Vasile, din cătunul Floreasca, județul Ilfov, pe când săpa la fabrica de cărămidă, căzând malul peste den­sul, a încetat din viață. 7 * Incendiatori Curtea cu jurați din Iași a cercetat pro­cesul privitor pe Fișer sin David și Moise­sin Avram pentru dare de foc.­ In ur­ma verdictului afirmativ a jura­ților, cu circumstanțe atenuante pentru ambii acuzați, Curtea a condamnat pe arabii la câte 5 an închisore corecțio­­nală și 37 lei către portărei, respingând cererea de despăgubiri civile ca nepro­bată.­ ­ Copil omorâtor Procesul privitor pe Nicolai a lui Vasile Pârvu, omorîtorul văduvei La­­chi, din strada Golia, a venit zilele a­­cestea înaintea tribunalului de Iași, a­­cuzatul fiind minor. In urma desbaterilor urmate, crim­i­nalul a fost condamnat la 12 ani în­chisore. Starea Civilă. Mișcarea populației pe ziua de 28 Septembre — Născuți ÎS. — Căsătorii nici una. — Morți 17 adică: Vasile Mogog Nicolescu 1 an și 7 luni, Ioniță Miron 42 ani, Vasile Gheorghe Mateiu­ 2 ani, Petre Angh­el 75 ani, Carolina IPoița „XTniverstariat,“ 88 Tainele Politiei 5 partea intaia XLII Fără îndoială, încrederea lui Lecoq in acel oracol polițienesc pe care venise să’l întrebe, era mare, dar în sfârșit tata Tirand­air putea să se înșele, se mai înșelase el de multe ori; tóte d­’acolole se înșelă, e lucru știut. Aceea ce spunea era așa de ciudat și se depărta așa de mult de cercul lu­crurilor ce se putea crede în­cât tână­­rul polițist nu’și putu ascunde o miș­care de neîncredere. — Așa­dar­, domnule Tabaret, zise el, sunteți gata să jurați­­ că d. d’Es­­corval e tot așa de sănătos ca tata Absint și ca mine, și că dacă șede în casă de două luni, o face numai ca să ’și susție minciuna? — Aș jura. — Cred că ar fi un lucru cam în­­dr­ăsneț. Cu ce scop să face acesta comedie ? Bătrânul ridică brațele la cer, par’că ar fi vrut să’i câră ertare de prostia tânărului polițist. — Cum, tu vorbești așa !....., zise el, tu în care vedeam pe urmașul meu, tocmai tu să’mi faci această întrebare absurdă!... Sa vedem, gân­­dește-te puțin! Să ’ți dau daă e­­­xemplu ca să te ajut? Inchipuește-ți acum că ești judecător. S’a săvârșit o crimă! Te-au însărcinat pe tine cu in­strucțiunea ei și te duci la prevenit care isbutise să’și ascunză identitatea până atunci... acesta e cașul nostru, așa e ? Ei bine !... Ce ax face, daca de la cea d’ântei aruncătură de ochi ai recunoște sub niște haine schimbate, pe cel mai bun prietin al teu sau pe cel mai crud inamic?... Ce aș face?... — Mi-aș zice că magistratul care se espune a sta la îndoială între dato­ria sa și pasiune face o mare impru­dență, și m’aș retrage... — înțeleg, dar aș da pe față ade­vărata personalitate a acelui prieten sau vrăjmaș, personalitate pe care aș cunoște-o numai tu ? întrebarea era delicata, reaprinsul greu de dat. Lecoq făcu și rămase pe gânduri. — Eu ! strigă fata Absint, n’aș des­coperi nimic. Prieten sau vrăjmaș al prevenitului, aș remânea cu totul neu­tru. Aș lăsa pe cei l’alți să caute, să afle cine e, atât sunaî bine dacă ar găsi... și aș avea conștiința liberă. Acesta era strigătul unui om cinstit, iar nu consultația unui căsnit. — Și eu ag tăcea, răspunse în sfâr­șit tinerul polițist, și cred că tăcând n’aș lipsi de la nici una din îndato­­ririle unui magistrat. Tata Tabaret își freca mâinele cu putere, cum făcea în tot­dea­una când avea de scos vr’un argument victorios. — Daca e așa, zise el, fă’mî plăce­rea de a ’mi spune cum ai face ca să te retragi fără să deștepți bănueți ? — Ah ! nu știu, nu pot să răspund așa d’odată; daca aș fii în cazul acesta aș căuta, m’aș gândi. — Și n’ai găsi nimic cum se cade, întrerupse bătrînul; aide, nu fii îndă­rătnic și mărtur­isește... sau mai bine ai găsi mijlocul d-lui d’Escorval și l’aî întrebuința; te-aș preface că ți-am frânt vre­un membru ; numai, fiind­că tu ești băiat dește­pt ți-ar sacrifica brațul, ar fi mai puțin supărător și nu te ar osândi la o închisore de atâtea luni. Se vedea după fața lui Lecoq că bătrînul făcuse să -l între în cap acestă bănuială. Dar pentr­u spiritul lui precis și pre cum matematic trebuiau în er­ecințărî mai positive. Nu de­geba făcuse el socotelá atâ­­țea ani. — Așa­dar, domnule Tabaret, zise el, părerea d­inte este că d-na d’Es­corval cunoște adevăratul nume al lui Mai? Bătrînul se r­idică în sus cu atâta r­epeziciune încât podagra sa pe care o uitase îi smulse un gemet. — Te mai îndoești ? strigă el. Ți se pare lucru firesc acea coincidență între căderea judecătorului și încerca­rea de sinucidere a prevenitului ? Nu ’mi vine să cred, pentru cinstea pă­­trunderei tale. (Va urma.)

Next