Universul, martie 1889 (Anul 6, nr. 46-71)

1889-03-01 / nr. 46

Universul No. 46 ciume din strada Curial, între un anume Antonio Zoilo, în vârstă de 36 ani, im­piegat la abatoriu și între Almad­io Juetta, în vârsta de 21 ani, căldărar. Acesta a omorît pe adversarul său cu un glonț de revolver care l-a lovit drept în inimă. In ultimul moment, Zoilo care avea în mână un cuțit de măcelar, îl înfipse în pântecele lui Juet­ta, care e și el pe marte. Brutus. Sare de sânge O crimă oribilă s’a săvârșit la Praga, capitala Bohemiei, în condițiuni din cele mai íngrozitore. Un tener de 18 ani, anume Pohl, după ce a petrecut forte vesel într’o cârciumă, s-a dus la casa fostului său stăpân Rufer, a spart ușa și a intrat înăuntru cu intenția ca să-l prade. Pe când spărgea o casetă, servitórea, deșteptată din somn, intră in odae. Pohl se repede la ea și-i dă cu toporul o lovitură zdravănă în cap. Servitórea cade, dar un ucenic al lui Rufer se deșteptă și el de zgomot și alergă. Pohl se aruncă asupra­ î­și-i dete noue lovituri; un alt ucenic se trezește, dar și acesta fu culcat la pă­mânt. Pohl mai lovi și pe un copil de 5 ani al lui Rufer, acoperi cu perine pe un alt copil mic ca să nu țipe, fură 300 de franci și plecă. In momentul a­­cesta, fiul proprietarului casei, deștep­tat de zgomot, aleargă și vede pe ne­norociți scăldați într-o adevărată baie de sânge. El se duse de înștiința pe soții Rufer. Servitorea și primul ucenic au mu­rit ; a douilea ucenic și copilul de 5 ani sunt pe marte. Copilul a recunos­cut în asasin pe fostul servitor al ta­tălui său. Pohl a și fost arestat. El a mărturisit crima. Drama din Montmartre O evasiune stranie Individul Henri Beyer, în vârstă de 43 de ani, trăește pe socotela femeilor. De câți­va ani esploata pe o tânără brună, în vârstă de 28 de ani, foarte frumușică, anume Julia Daniel, avea și doi copii cu densa. Acum câteva zi­le, d­ra Daniel, plictisită de răul trata­ment ce suferea de la Beyer, fugi și se instala într’un oțel din strada Saint- Lazare. Furios, Beyer se jură să și răs­­bune și se puse s’o caute. întâmplarea făcu s’o întâlnească în rue de Proven­ce. Beyer se prefăcu vesel că o găsește, îi ceru Lan!, ceea ce ea îl dete, și o rugă să intre cu el subt o porta ca s’o îmbrățișeze. Teribilă îmbrățișare ! La a­­dever, pe când o cuprinsese cu brațul stâng, Beyer scosa cu mâna dreaptă o sticlă de vitriol și i-o aruncă în obraz. Iulieta Daniil dete un țipăt de durere și de spaimă, și căzu jos leșinată. Lu­mea alergă, câțiva o ridicară de jos și o duseră într’o farmacie ; ochiul stâng, nasul, buzele și aprope totă fața Iuliei erau arse cu desăvârșire. Nenorocita rămâne slujită pentru totă viața. In vremea asta, Henri Beyer se a­­runcă liniștit într’o trăsură și de pe or­din birjarului se-1 ducă la gara Saint- Lazare; înfuriați, câți­va omeni se lua­ră în gonă după trăsură, strig­ind aju­tor. La cea d’intăi cotitură, un agent polițienesc se aruncă în capul cailor și opri trăsura. Beyer fu arestat și dus la comisariatul din mahalaua Montmar­tre unde, după un interogatoriu sumar, fu depus în camera de siguranță ; a­ceasta e o odaie anume arangiata pen­tru ca arestatul să nu puta comunica cu nimeni și e închisă de o ușă grea, garnisită cu o mulțime de zavere. Fiind­că intrase și un agent în cameră și­­ se așezase lângă Beyer, nu se mai închise ușa. Dar agentul, obosit, adormi cu­rând și începu să sforăie fără nici o 10 grijă. Beyer profită de acesta, ieși din camera de siguranță, trecu prin odaia inspectorilor în care se aflau o mulți­me de inspectori, îî salută liniștit și.... p’noi ți-e drumul. Abia după o jumăta­te de oră se constată dispariția are­statului ; agentul sforăia înainte... îndrăznețul mizerabil n’a putut fi încă prins, cu tote cercetările poliției. Milan bolnav Citim în „Independance belge“ : „Un Magnat din Ungaria a primit de la regele Milan o scrisoare în care-i spune că sufere de insomnie și de vedenii. „Acest magnat care a văzut de cu­rând pe Milan la Belgrad îî atribue abdicarea unor cauze patologice. „In Pesta s’a acreditat zgomotul că regele Milan ar vrea să se însoare cu o doamnă din nalta aristocrație aus­triacă.“ Sinucidere Impericală cu pericolul vieței " O scenă cu adevărat mișcătore s’a petrecut zilele aceste pe una din liniile ferate care es din Paris. In momentul când se apropia un tren, un individ se aruncă și se culcă pe linie. Un func­­ționar d’al cărei ferate Întâmplându-se aproape, aleargă și încearcă se-i smulgă de pe linie. Dar individul rezistă, se opune. O luptă se încinge între amân­­două, luptă groaznică și desperată, căci trenul se apropia cu iuțeală. In sfirșit, tocmai când locomotiva nu mai era de­cât la câți­va metri depărtare, funcționa­rul face o sforțare supremă, individul se împedică de șină și amândoi s’au ros­togolit în afară de linie. Erau scăpați. E peste putință de descris emoțiunea pasagerilor din tren. Cea mai nouă reclamă Un mort viu. Se scrie din New­ York, cu data de 3 Marte (stil nou): Ieri se prezintă un individ la poliție, intră într’o cameră în care se afla un sergent și-i spune : — D-le, am murit. Chiar acum am fost asasinat, și te rog să prinzi pe a­­sasin ! Sergentul sare în sus, speriat. De­sigur că omul era nebun , el putea să fie armat, să se supere și să tragă. Cu băgare de somn, sergentul pune o mâ­nă pe butonul soneriei electrice și su­nă. La moment se umple camera de omeni: șeful poliției, doctorul, inspec­tori, agenții. Medicul îl examinează și spune, con­vins că are a face cu un nebun : — Da, da, văd că ești mort. Dar cum te chiamă? — Milles Denver. — Adresa d tale ? — Mormântul.... — Cine te a ucis ? — Christof Columb ! — Descoperitorul Americei ? — Tocmai el. — Ai nimerit e bine. Tocmai l-am arestat ; vino cu noi se-l vezi în în­­chisore. — îndată, zise individul, scoțînd un pachet de calendare din buzunar. Dar mai înainte, vă rog să-mi cumpă­rați calendarele astea, sunt forte fru­­mose și numai 25 cent, bucata. Ar fi păcat se putrezească în mormânt. Toți se uitau zăpăciți. Apoi înțele­seră c’aveau a face că un colportor piși­cher și calendarele se văndură în câte­va momente, în mijlocul veseliei ge­nerale.­ ­ 2 .. Un cap de­ om fara corp In Castiglione (Algeria) s’a descope­rit în niște tufe un cap de om ros pe jumătate de șarec. S’au făcut toate cercetările ca să se gâsască corpul, dar nu s’a putut afla nici o urmă. Lângă cap, s’a găsit o pălărie și un portofoliu cu 25,­$0 fr. în hârtii de bancă. Se fac forte aprgî cercetări ca să se găsască „dezinteresații“ autori ai a­­cestei îngrozitoare prime. .............................rí i ........ ................ Palmă de la un spânzurat Joia trecută, d. la forgint, din Viena, trecea pe strada Ameisengasse, o uliță dosnică. D’o dată visde un om spânzu­rat de un copac. Alergă, taie legătura cu care se spânzurase și începe să’l frece, ca să vadă dacă îi póte readuce la viață. Spre marea lui bucurie, spân­zuratul deschide ochii și’l privește. Dar abia se desmetrei pu­țin, și candidatul la moarte trase o palmă zdravănă mân­tuitorului seu, apostrofându-l ast­fel : Ce te amestec’ în treburile altora ? A­­dică nu s slobod nici să mă spân­zur ?„ Și fără să piardă vremea, îș înfășură d­in nou legătura la gât și se repede spre copac, ca să se spânzure din nou. Se începe o adevărată luptă . Margint strigă ajutor, și în sfîrșit în­căpățînatul individ e dus la secție. A­­colo, el declară că e izidar, că n’are de lucru, că mu are de faqpe și că, dacă nu putut să se spânzure­­»data asta, se va spânzura altă dată într’un loc mai si­gur, unde să nu se amestice nimeni „în treaba lui.“ Rugăm pe toți corespondenții noștri a ne înștiința imediat dacă numărul fas­ciculelor din romanul „Cadavrul mec“ ce le trimitem este prea mare sau prea mic ȘTIm PEXM POȘTA­ Mi se scrie din Paris că „la Cocarde“, ziar oficial al partidei Boulanger, a fost declarat în stare de faliment înaintea tribunalului de comerț. D. Jules Jaluzot proprietarul marilor prăvălii „Printemps“ se zice că va lua proprietatea ziarului „Cocarde“ punân­du-și și candidatura de deputat. * * * Ni se scrie din Madrid că ministerul de resboiți al Spaniei ia refuzat formal propunerea făcută, de a se reduce efec­tivul armatei. In discursul șeii, ministrul a declarat că în Europa se vor desfășura eveni­mente atât de neprevăzute, în­cât tote măsurile trebuesc luate. * * * Marele liberal, d. William Gladstone a primit o telegramă prin care i se vestește din America că, în Michigan, s’a întemeiat un oraș cu numele Glad­stone. De­și datează numai de vre­o trei luni, Gladstone are peste 25.000 de lo­cuitori.* *. . * D. de Giers, ministru de externe a Rusiei, primind comunicarea despre ab­dicarea regelui Milan, a declarat că actul acesta e curat intern și că el nu interesesă pe nici o putere. Guvernul rus a adăugat ministrul, continuă a avea aceleași simpatii pentru poporul sârb.* Ni se scrie din Londra : Doctorul Tanner, deputatul parnellist care a fost arestat pentru niște discur­suri sedifiase, a fost osândit la 3 luni de închisore. D. Tanner a făcut apel. * Lordul Carnarvon a interpelat pe primul ministru al Angliei asupra cau­zelor crizei din Serbia. D. Salisbury a răspuns că n’are al­te informații de dat, decât acele cari s’au­ publicat prin ziare. » E sigur însă că aceste evenimente nu vor provoca vre­ o schimbare în po­litica generală.* * * O depeșă, sosită din Londra, vestește că o furtună grozavă a întrerupt na­vigația pe canalul de Suez. Cuirasatul Alexandra, al ducelui de Endinburg, a sărit în ajutorul cuirasatei engleze Sul­tan, care se încurcase între stânci, lângă insula Comino. Dacă n’ar fi sosit ajutorul „Alexan­drei“, de­sigur vaporul „Sultan“ scrie ca, cu tot echipagiul. * * * Regentul RLstioî a declarat corespon­dentului ziarului „Neues Wiener Tag­blatt“ că regența își va da tote silin­țele să păstreze cele mai bune relații cu Austro-Ungaria. Serbia a fost și remâne bun prieten și bun vecin al monarhiei habsburgice și Austria se va convinge în curând de aceasta. * * * Tóte zgomotele privitore la proiectele de călătorie ale regelui Milan, sunt pre­mature.* * * . Ministrul sârb Taușanovici a trimis prefecților o circulară în care le reco­mandă să fie perfect nepărtinitori cu toți cetățenii, de ori­ce culore ar fi. Alt­fel, vor fi trași la răspundere. * * * Se asigură că d-nii Déroulade, Ri­chard și Gallian, din liga patrioților, împreună cu deputați Laguerre. La sânt, și senatorul Naquet, vor fi dați în ju­decată ca făcând parte dintr’o societate secretă periculoasă ordinii publice. * * * De cât­va timp se espulseza pe o scară mare supușii austro ungari și ger­mani din Polonia ruses­c­ă, cu tote că posed pașpdrte în regulă. Tote recla­mațiile espulzaților sunt zadarnice. * In Belgrad se răspândise sâmbătă zgomotul că principele Ferdinand al Bulgariei a dispărut din Sofia într’un chip enigmatic. Zgomotele aceste s’au dovedit false. Piatră scumpă „Motkovskiie Viedomosti“ povestește ciudata istorie a unui aerolit găsit în 1885 de un țăran în județul Crasnoie- Svoboda. Ne­știind ce să facă cu piatra „că­zută din cer,“ țăranul o vându cu 100 de ruble unui profesor. Acesta o vându cu 250 de ruble a­­cademiei de agricultura din Petrovski, care fu silită s-o dea institutului fores­tier din Pet­­rsburg, prin ordin guver­namental. Două profesii, însărcinați ca să stu­dieze aerolitul, au primit aci, pentru singură acesta lucrare, 1000 de ruble și institutul de mine a oferit pentru piatră 5000 de ruble (20.000 fr.). Din Berlin a venit o ofertă pentru a­­erolit de 40.000 franci. Lună fără lună nou e Ca un fenomen interesant și rar se poate privi cu drept cuvânt faptul că Februarie stil nou nu a avut lună nouă. Luna își îndeplinește diferitele fase în 29 de zile și 53 minute. Luna nouă producându­se anul acesta la 31 Ia­nuarie st. nou, luna Fevruarie, după st. nou, n­’a avut lună nouă. Numai în 1767 s’a mai întâmplat, ca o lună să nu aibă lună nouă. Miercuri, 1 fl 3) Marte) 1889 Greva celor 10,000 Greva monstră din Armentierea nu se potolește. Numărul greviștilor spo­rește mereu și a trecut peste 10,000. Din Lille s’au trimes la fața locului șapte brigade de gendarmerie călă­eață și un escadron de vânători călări. Gre­viștii s’au încercat să facă o manifesta­ție, dar trupele au intervenit cu baio­neta. Autoritățile au ordin să proceadă cu severitate. Cereți la tote chioșcurile și vânzătorii de ziare din țară romanul „Cadavrul meu“.— Au apărut 3 fascicule și se vinde 5 bani fascicula în tota țara. Execuție capitală Se telegrafiază din Londra că mier­curi dimineața ca râul Berry s’a dus la închisoarea din Wadsworth, ca se spân­zure pe marele artist Jenkins, condam­nat la moarta fiind­că și a ucis amanta. Atât de rezistent a fost Jenkins, în­cât a trebuit, ca să moară, se i s’aterne de fie­care picior câte un petrolü co­losal. UN POLIȚAI SINUCIS Din Palermo (Italia) ne vine veste că un agent al poliției din Porteni­o s’a sinucis, fiind destituit din funcția sa. In momentul când nenorocitul își sbura creeril, veni decretul prin care el era reintegrat și înaintat. S-a constatat că fusese calomniat. Regele Milan și d-na Cristici la Londra, cercurile politice nu dau nici un­­ rezemânt aserțiunii că regele Mi­lan a abdicat din motive de sănătate. Adevăratul motiv nu e acesta, ci a­­morul regelui Milan pentru d na Cris­­tiei, soția agentului diplomatic sârb din Berlin. Această doamnă are mare in­fluență asupra lui Milan, care e hotărît s’o ia de nevastă. D-na Cristiel se va despărți în curând de actualul ei soț. Milan e de mult hotărît să facă a­­ceasta, d’aceia s’a despărțit de regina Natalia. Ceea ce l-a poprit pân’acum pe Mi­lan de la acest pas, e o chestiune de bani. Milan e încurcat în datorii , vr’o câte­va muilióne. Acum, cu cele 600.000 de lei din lista civilă, ce i s’au­ acordat, și cu veniturile d-nei Cristici, care e forte bogată, va putea să ducă un trai lipsit de grijă. Duelul de la Bănesa Ieri diminață, la orele 7, a avut loc un duel cu pistolul ghintuit la pădu­rea Băneasa, între d-nii subfrecot. Pie­­trariu și Cornățeanu. Primul foc s’a tras la 25 pași, al doilea la 20, fără resultat. Pistolul d­­lui Cornațianu a ratat de ambele ori. ILUSTRAȚIA NOASTRA Atențiunea lumii întregi e acum con­centrata asupra d-lui Ristici, primul re­gent al Serbiei. Ioan Ristici e născut în Craguievaț, în anul 1831 Părinții săi erau săraci. Ristici se făcu de tîner cunoscut țărei saie. După alungarea dinastiei Cara­­gheorghevici și reinturnarea Obrenovi­­cilor, el fu chemat la ministerul de in­tern­e, unde desfășură o mare activi­tate. La 1868, ca ministru de exte­ne, dădu dovezi de o rară dibăcie diplo­matică. In acelaș an a fost numit regent, după asasinarea principelui Mihail în AMORUL ARCHIDUCELUI RUDOLF SAU DRAMA DIN CASTELUL MEYERLING Roman istoric contemporan de mare sensațiune. CAP. V Scălpați-m'g ! — Rămâi aci și nu te teme; nevino­văția d-tale o să se dovedescă. — Uite două agenți ai poliției!... — Dumne! pe mine me caută ! — Pare că ști­m că te afli aci, căci intră la noi. Se auziau voci și pași. Elfrida, palidă, tremura ca varga. Cine­va bătu la ușă. Aceasta se și deschise. Două agenți intrară. Ei salutară pe preot. — Uite, văduva Tullinger, pe care o căutăm, zise Meyer scurt. Trebue să spun sfinției vostre—adaogă el adresân­­du-se către preot—că văduva Tullinger e grav bănuită că a dat foc fabricei și că suntem siliți s’o arestăm. — Scapă-me, părinte ! strigă Elfrida și alergă lângă preot, cu o mână în­tinsă spre preot și cu cea­l­ altă ținând copilul la pept. Scena era mi§cutare ! Dar cei două agenți păreau că nu simt nici o milă. ~ D-lor, zise preotul, bănuiala e greșită ! D na Elfrida Tullinger, pe care o cunosc din copilărie, mi a povestit tot ce s’a petrecut. Nu ea e vinovată, ci șeful de atelier Bertram ! — Asta nu e câtuși de puțin ade­vărat; se știe sigur, părinte, zise Me­yer hotărît. — El, asta se pate ușor constata, zise preotul. Șeful de atelier Bertram a ucis pe inginerul Peuker și a dat foc fabricei ca să acopere crima.­ Bertram a jefuit casa de bani și a fugit.­­ Nimic din tote astea nu-i adeve­rat, părinte , văduva Tullinger a spus minciuni numai ca se câștige compă­timirea d-vostră. Șeful de atelier Ber­tram a intrat în fabrică numai după ce au isbucnit flăcările și a prins pe vă­duva Turinger tocmai în momentul când își potolea setea de răsbunare în con­tra proprietarului fabricei. Bertram, ca și inginerul Peuker, a pierit în flăcări. Despre fugă nici nu pare șe fie vorbă; tote astea sunt povești în care nu cre­dem noi Preotul se uită serios și întrebător la Elfrida. — Jur pe tot ce am mai scump, pă­rinte, că tot ce am spus e adevărat! sti’iga Elfrida rădicând, mâna în sus. Bertram e vinovatul, nu eu! — Văduvă Tullinger, de­geba te în­cerci »’arunci bănuiala asupra altora, căci avem dovezi despre vinovăț a d-tale, zise agentul Meyer. Nu te mai ostez­i în zadar.... Nici părintele nu e în stare să te scape , căci sfinția sa nu pute da crezare și ajutor unei incendiatóre. Estrida sta înmărmurită. — Aveți dovezi de vinovăția el ? întrebă preotul. — Fără îndoială, părinte, sunt do­vezi zdrobitore, care se află deja în mâna procurorului, urmă Meyer. Dovezi cari nu permiit nici o îndoială. In a­­fară de acesta, se știe că văduva Tul­linger ura pe inginerul Peuker și odată l-a și blestemat, într’un moment de furie.... — Da, asta am făcut-o, zise Eitrida cu hotărîre, am făcut o, părinte, într’un moment de desperare, când acest om ne­milos m’a alungat, precum a alungat fara dreptate și pe bărbatul m­eu, nu­mai fiind­că era bolnav. — Vi­dețî că e așa cum vă spun, zise Meyer către preot; e vorba da un act de răsbunare, despre ala căruia ur­mări poate că femeea nu și a dat so­coteala, căci crima ei a pricinuit mortea a d­ui ómeni. Peuker e mort și Bor­­­tram asemenea, poate că n’a știut asta până acum. — Și dovezile? întrebă preotul. Ochii Elfridei se ațintiră cu o febrilă așteptare asupra agentului. Pare că pre­simțea ceva teribil, ceva scîrbos, care-i îngheța sângele în vine, ceva cu care o amenințase Bertram. — Dovezile, părinte ? Hu­t ar fi de ajuns faptul că văduva Tullinger ura pe Pe­ker și că a fost găsită noptea în fabrică, unde nu avea ce căuta. — Ea spune că voia să înștiințeze pe d. Peuker de planul lui Bertram, zise preotul. — Așa e părinte! jură Elfrida. Să putea vedea din tonul cu care pronunță aceste cuvinte, că femeea a­­cesta nu mințea. — Mu mulți lucrători știu că vă­duva Tullinger a fost surprinsă în momentul când punea focul, urmă a­­gentul. In afară d’aceasta fuga ei d’a­­casa dovedește că e vinovată. — Voia să vie la mine. — Dovada cea mai convingatore însă, care înlătură or­ce îndoiala, e faptul că in timpul incendiului văduvă Tullinger a comis un furt în cantorul lui Peuker, zise Meier care începuse să’și piardă răbdarea. (Va urma).

Next