Universul, decembrie 1898 (Anul 16, nr. 321-348)

1898-12-04 / nr. 324

lin pescar rus împușcat de o sentinelă română. — (Vezi explicația) UNIVERSUL de azi s’a tipărit în 55.000 exemplare. CALENDAR pe ANUL 1838 Ortodox Jouî, 3 Decembrie.—Profetul So­­fronie. Catolic Jouî, 15 Decembrie. — Maxim Soarele răsare 7.31; apune 4.20. București, 3 Decembrie. Gradinele de copil rațiunii sărace. Progresul s’ar grăbi foarte mult. Recunoaștem că mari greu­tăți se pun în cale. In primul loc, ne lipsește personalul pregătit special­­mente pentru aceasta, și ar fi nevoie de mult personal. Lipsa aceasta s’ar putea înlătura cu timpul. Primul pas în această di­recțiune ar fi ca ministerul instrucțiunii publice să a­­corde subvențiuni școlilor fradeliane existente, cari toa­te se datoresc inițiativei par­ticulare și au de luptat cu mari greutăți. Subvențiunile acestea, caii n’ar încărca budgetul de­cât cu o sumă neînsemnată — căci numerul grădinilor de copii e foarte restrîns — ar avea o îndouită înrîurire bună: pe de o parte, șco­lile existente ar putea să primească gratuit un nu­măr de copii săraci; pe de altă parte, ar fi un îndemn pentru tinerețe­, instruite să se aplice la învâțămîntul elementar, pregătindu-se în vederea lui. Personalul com­­petent s’ar înmulți ast­fel încetul cu încetul. Mai târziu, s’ar putea în­ființa o școală pentru pre­gătirea personalului didactic necesar învâțămîntului fra­belian, acordându-se în fie­care an și câte­va burse în străinătate. Procedându-se ast­fel, in cel mult zece ani am avea un personal destul de nu­meros pentru toate trebuin­țele învâțămîntului elemen­tar la orașe. Și în vremea aceasta comunele ar fi în stare să clădească treptat localurile necesare. Iată o mare îmbunătățire de făcut și ministerul in­contactul cu­­ copiii cei ne­îngrijiți, cari formează în «fracțiunii publice care o va tot.-K­’anna r­e realiza poate fi sigur că­ șî tot­deauna majoritatea. De aceea, mulți părinți cari se bucură de oare­care bună­stare fug de școalele pri­mare și preferă să dea co­piilor lor instrucțiunea în particular. Din lipsa unui învâțămînt elementar izvorește deci un în a­c­est râu : pe de o parte instrucțiunea primara înain­tează foarte greu, pe de altă parte ,se îndepărtează de la școlile publice ele­mentele de o pozițiune so­cială mai înaltă, înăsprin­­du-se deosebirile de clasă. Organizarea unui înv­eță­­mint elementar public ar înlătura toate aceste nea­junsuri, fiind în acelaș timp o enormă ușurare a popo­poare­i va asigura un loc din cele mai frumoase în istoria cul­turală a României. Acum vr’o cinci sau șease ani chestiunea era în studiu la ministerul instrucțiunii publice și se vorbea serios să se facă un început. De atunci nu s’a mai au­zit însă nimic. Și e mare păcat, căci în vremea asta ajungeam departe. Să ni se permită să mai spunem azi câte­va cuvinte asupra necesității învăță­­mîntului fradelian. In clasele sociale cu po­­zițiune modestă, femeia, fie că lucrează în afară de casă, fie că face menajul, e ocu­pată de dimineață și până seara târziu­. Copiii sunt ast­fel lipsiți de ori­ce pri­­vig­h­ere. Fără a mai vorbi de ac­cidentele la care se găsesc ast­fel expuși, copiii cresc aproape fără nici o educa­ție până la vârsta când le­gea silește pe părinți să-i dea la școala primară. In acest moment, copiii intră într’o viață nouă, pen­tru care însă n’au avut nici cea mai mică pregătire. Ei bine, întrebați pe ins­titutori și veți rămânea ui­miți de greutățile ce întâm­pină din pricina aceasta. Primul an e un infern și pentru institutori și pentru copii. Afară de aceasta, copiii cari au avut fericirea să pri­mească acasă o educațiune mai îngrijită și oare­cari cunoștințe, venind la școala primară se sălbătăcesc prin bire de garda cu drapel și muzică Suveranii au fost salutați la pri­mire de către super­intendentul dr. Paber, care prezintă­ împăratului pe o tavă de aur, cheile bisericei. împăratul le predesc apoi preotu­lui bisericei, care deschise ușa. In acest moment muzica­­ militară in­tona «Hallelujah» din piesa«Messia» de Händel. Superintendents a ți­nut o predică, având ca text ver­sul din psalmii lui David: «Des­chideți voi porțile și ușile în toată lu­mea ca să intre împăratul măririi!» împăratul a conferit cu această ocazie mai multe decorații. Noua biserică este construită în stil gotic. Un episod din călătoria Împăra­tului Wilhelm Când împăratul intră cu suita sa într-un oraș din Siria, admiră den­sul foarte mult lancea, frumos lu­crată, a unui șeik arab. Adjutantul împăratului, generalul Plessen, se duse cu un tâlmaciu la șeik, căruia îi spuse că împăratului îi plăcu mult lancea și că voiește să i-o cumpere. Arabul își încrucișa brațele pe pept și se plecă adânc, răspunzând că ce e drept, nu­ voește să vîndă lancea, dar că o face cadou împăratului. Adjutantul îi adresă apoi între­barea că primește un con­tra-cadou? Șeicul se plecă adânc,­mulțumind, împăratul se apropie de arab și­ î dele o monedă în aur de 20 mărci germane, ca suvenire. Șeicul își în­­crucișă brațele și se plecă adânc, sărutând efigia împăratului. Ar’cierea unei fabrici Alaltă­ieri a ars cu desăvârșire fabrica de jucării a lui Leopold Carser de aici. Incendiul a fost a­­limentat mai mult prin un vânt pu­ternic. A ars foarte mult material ca lemn, pâslă, pânză, etc., precum și o mulțime de jucării pentru copii. Pagubele sunt foarte mari. Focul se zice ca a provenit din seînteile­cenul căzut peste niște ma­terii combustibile. Fapta sângeroasă a unui nebun Locuitorii orașului Heilbronn de lângă Frankfurt sunt alarmați de fapta sângeroasă a unui nebun. Un lucrător dintr’o fabrică, într'un mo­ment de nebunie, s’a repezit asupra a două tovarăși ai săi, pe cari i-a ucis prin mai multe lovituri cu un pumnal ascuțit. După ce a săvârșit fapta aceasta sângeroasă, și-a tras în cap un glonte de revolver. Moar­tea nebunului a fost instantanee. Atentat și sinucidere Tînărul Witte, în vârstă de 18 ani, făcu mai acum vreo câte­va luni cunoștință unei fete tinere anume Roza, în vârstă de 10 ani, care era vînzătoare într’o prăvălie.­ In curând tînărul era înamorat până după urechi și deveni și poet. El îi dedică poezii în limba engleză, pline de fantasie și de sentiment. Rosa însă nu fu de loc mișcată de aceste manifestări de dragoste: în­furiat peste măsură, tînărul Witte pândi într’o zi pe Rosa, ziua în amiaza mare, pe stradă, și trase un revolver asupra ei, din fericire fără ca să o atingă. Rosa fugi țipând. Mai înainte ca publicul" să" poată interveni, Witte ’și sbură creerii. ___ Meyer, nâncă mai ales cartofi și carne multă. Slavii varză acră. Și așa se potrivește. Dar s’au mai găsit unii cari au zis : popoarele Europei se deosibesc în 3 seminții după băutură. Sunt popoare cari beau v­ii : Spaniolii, Francezii, Italienii. Popoare cari beau bere : Englezii, Germanii, Nor­vegienii. Popoare cari beau rachiu : Rușii, Bulgarii, Polonii, Sârbii. Și asta e adevărat. Ast­fel, ori le judeci după limbă și neam, ori după mâncare, ori după băutură, aceleași popoare din Europa formează ace­leași seminții. Lucrul nu e o simplă întâmplare. Tocmai deosebirea de mâncare și băutură, de felul traiu­lui, de port și de obiceiuri, tocmai asta face deosebiri între neamuri și neamuri. Dar noi, ce suntem ? După neam și după limbă, Ro­mânii sunt de seminție latină. După mâncare, am fi și Latini și Slavi, căci mâncăm și mămăligă și varză acră. Iar după băutură, tot așa, căci bem și vin și rachiu, ba e și­ mai rea, căci de când ne luptăm cu be­rea ne silim să intrăm în seminția germană. E lucru trist și îngrijitor că Românii beau mult ; aceasta e una din cauzele sărăciei și a răului trai al nostru. Adevărul curat e că să­răcia noastră nu este pricinuită de multă băutură, ci de băutura rachi­ului. Românii nu beau mai mult de­cât alte popoare. Ba, să ne ierte D-zeu, Românul bea puțin, când îi alături Germanului, care poate bea regulat pe zi câte 20 de ocale de bere (40 de halbe), ori Rusului care toată ziua se luptă cu vutky al lui. Apoi, cum beau de vîrtos Spaniolii și Italienii! Pe când însă Germanii sunt bine hrăniți și beau bere, iar Spaniolii și Italienii vin. Românii sunt reți hrăniți și beau spirt. Asta e răul. Nici nu putem și nici nu e ne­­voe să ascundem faptul, că Româ­nului îi place paharul plin. Să facem puțină socoteală glu­meață pe contul unei cestiuni triste. Care dintre semințiile românești e mai vajnică la băutură? Munte­nii, Moldovenii, ori Ardelenii? As­tă­zi, după semne, cei ce stau mai bine economicește, beau mai mult și mai bună băutură. Cine sunt a­­ceștia ? Gândiți-ve. Prințul Cantemir în cartea sa : «Descrierea Moldovei»,vorbind des­pre obiceiurile Românilor, spune următoarele : «Rachiu nimeni nu iubește, fără numai ostașii, iar cei­ l’alțî beau nu­mai câte un pahar înainte de masă. Cei ce locuesc în țara de jos (a Moldovei) și pe lângă hotarul țării muntenești, iubesc vinul mai mult de­cât ceî-n'alți. «Odată s’au apucat pe rămas un Moldovean cu un Muntean, să vadă care sunt mai voinici la băutură, Moldovenii ori Muntenii. Și au mers pe podul din Focșani, care este hotarul între Moldova și Mun­tenia, și atâta s’au gâlcevit amân­douî cu paharele, în­cât a căzut Munteanul de multă băutură de vin, iar pe Moldovean pentru bi­ruință l’a dăruit domnia cu boerie.» Cantemir nu spune* când s'a în­tâmplat lucrul acesta. Probabil că pe vremea vre-unei nunți domnești, când, după obiceiu,­­ socrii—dom­nul Munteniei și’al Moldovei—se a­dunau cu țara după ei și făceau ospățul nuntei în hotarul dintre ambele țări. Cei două, cari s-au prins la lup­tă de pahare, au fost, fără îndou­ială aleși, cei mai vestiți băutori din două țări. «Gâlcevirea lor» cu paharele a fost un duel în toată legea. Ei stăteau pe pod, iar Dom­nii, cu boerii, oștenii și tot popo­rul, pe câmpia de lângă pod și priveai­ duelul. Trebue să fi fost nostimă scena ! Atâta popor adunat acolo, curios, și câți ar fi fost cărora ie-a lăsat gura apă văzând cum duelanții dau pe gât ba Cotnari, ba Odobești și alte vinuri bune, și degeaba, că le plătea stăpânirea. In urmă Munteanul s’a îmbătat și a căzut.d­ar Domnul Moldovei ve­­zându-se biruitor —că, de bună seamă Domnii priveau această lup­tă ca un act de vilejie și amândouî o priveau ca a lor personală — a făcut boer pe Moldoveanul care a dovedit pe Munteni. Lucrul s’a petrecut pe vremea unei nunți, era deci o glumă me­nită să mărească veselia. Dar și ast­fel, Domnilor din vremurile ve­chi le plăcea parică mai mult ve­selia și rîsul. Și dacă Muntenii cu Moldovenii se luau la întrecere în toate, de ce nu s'ar fi luat și la băutură? Pe atunci era vorba să se aperi cu puțul de Turcii cari veneau să te jefuiască, de Cazaci, de Leșî și de Sacul, iar Domnii noștri știau zîcetoarea : «Cine e voinic la pahar, evoluri și la par», o vorbă pe care noi o înțelegem astă­zi alt­fel, prea pesimistii. Ro­mânii n’au fost bețivi stricați, și nu le pășea, că se «gâlceveau» mult cu paharele, după ce se știau voi­nici și-și aparau cu virtute legea și moșia. Ziceau Domnilor : «Cu paharul îndesește, dar cu birul mai zărește.» O. Coșbu­c. DIN GERMANIA Corespondență purlicolă­a UNIVERSULUI Berlin, 29 Noembrie. Inaugurarea unei biserici Azi s’a făcut la Charlottenburg inaugurarea bisericei Sf. Treimi de acolo în prezența perechei impe­riale și a soliei lor. In fața biseri­cei se afla o campanie de grena­­ derii, ori Moldovenii ? Toată lumea știe că, după limba­și după neamul lor de baștină, po­poarele Europei — mai toate — sunt de trei seminții: seminția neo­ latină, cea germană și cea slavă. S’au găsit oameni cari au zis : e adevărat că popoarele Europei sunt de 3 seminții, dar nu se deosibesc după limbă, ci după mâncare. Neo­latinii mănâncă multe mâncăruri de făină: Italienii polentă și macaroane, Spaniolii și Românii mămăligă, iar Francezii prăjituri. Germanii mă­ Carnetul meu RĂSPUNSU­L LA MESA,» Și tocmai se discută Răspunsul la Mesaj . Discuția se face Cu larmă și tapaj... Și deputații noștri, Mai prima oratori, Ii dau de zor cu clanța, De-i trec, parci, sudori... Vorbesc și pro și contra Precum e de vorbit: Dar cei ce sunt eu contra Vorbesc mai... nesfîrșit... Ataca ministerul Cruciș și curmeziș, Și cată să-l răstoarne Pe față și pieziș... Și tocmai unul contra Vorbește de un ceas, Și bea mereu la apă Să-și ție al seu glas... Și are să vorbească, Vai ! cine știe cât! Așa ca deputații Cei pro mor de urît. — Păcat, of !—zice unul «Că nu e’n Făurar!» — De ce?... întreabă altul Căscând ca un ogar. — Că-i luna cea mai scurtă, «O știi, că ești creștin, «Și asta­ ar da eu clanța, «Mă crede... mai puțin !». Marion, funcționarilor existenți, mărindu-le bine-înțeles și salariul. O altă măsură care cred că ar da rezultate excelente e următoarea : Veri­ ce particular ar voi să i se re­zolve hârtia într’un timp foarte scurt va trebui să plătească o taxă deo­sebită, după natura afacerei, și o dată urgența plătită, petiția să se rezolve cu precădere. N’am pretenția a rezolva cestiu­­nea. Imi permit însă s'o supui oamenilor competenți. E un roü care trebue îndreptat în limitele posibilului. Hr. M. Soîîr avocat Tribuna Liberă Funcționarii noștri De ună­rî secția II a Tribunalu­lui Ilfov a condamnat pe un domn funcționar la 600 lei amendă pen­tru că ar fi refuzat un serviciu ce-l datora în calitatea sa de funcțio­nar unui particular. Sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului, dar în neunire cu concluziile d-lui pro­curor care condu­sese la achitare Nu voise să me­­ ocup de acest caz, nu știm­ dacă funcționarul care a fost condamnat este sau nu vi­novat. Justiția va decide aceasta, hotărîrea dată nefiind definitivă. Dar ori­cum s’ar sfârși acest pro­ces, un lucru e sigur : că sunt mulți, foarte mulți funcționari cari nu știți sau nu vor să știe că li s’a în­credințat o funcțiune pentru a servi întreaga societate și prin urmare pe fie­care membru al ei. E o ru­șine s’o spunem, dar e adevăr­at sunt mulți funcționari care au mai puțină atenție pentru particulari, de­cât pentru servitorii lor. Și a­­ceastă lipsă de atenție se manifestă în diferite moduri, aci ’ți vorbesc cu un ton ridicat și provocător, aci le țin în picioare, sub pretext că sunt ocupați cu alt­ceva, ceasuri întregi, sau te fac să vii de zecimi de ori pentru un lucru care s’ar putea termina în câte­va minute. De­sigur lucrurile nu trebu­ie privite numai din un punct de ve­dere. Sunt oameni cari pretind imposibilul, cari nu-și dau seama că formalitățile ce trebuesc făcute re­clamă oare­care timp și cari se im­pacientează fără cuvînt, dar aceștia sunt puțini. In marea majoritate a cazurilor întârzierea provine din neglijență, din rea voință, une­ori din roua or­ganizare a serviciului, ori din in­suficiența personalului. Cari sunt măsurile de luat pen­tru îndreptarea acestei stări de lu­­crur­i ? Răspunsul nu e ușor de dat. O soluție radicală e aproape impo­sibilă. In primul rând trebuesc con­vinși dacă nu toți, dar cel puțin cât mai mulți funcționari că sunt plătiți din bani contribuabililor, bogați sau­ săraci, și că în schimbul sa­crificiilor pe cari particularii le fac, ei trebue să caute a-i îndatora. Răs­pândirea instrucțiune! și o propa­gandă prin presă ar putea contri­bui mult la aceasta. Dar și pe cale regulamentară se pot lua o mulțime de dispozițiuni utile. Să se fi­xeze un termen înăuntrul căruia o hârtie tr­ebue să fie rezolvată (o zi, două, o lună etc., după natura afa­cere!), particularul atunci când face o cerere să aibă facultatea a o pre­zintă în dublu exemplar, din care unul să i se restitue imediat după ce registratorul ’Í va însemna No. de înregistrare și data primire­. Dacă hârtia n’a fost rezolvată în termenul stipulat, particularul să poată imediat acționa autoritatea înaintea judelui de pace, care, în­deplinind procedura din oficiu, să cerceteze pricina într-un termen foarte scurt și în mod definitiv,con­damnând autoritatea la despăgubiri cari ar putea fi d­­e­ de la 5 la 50 lei. Această sumă se va plăti ime­diat de autoritatea condamnată,care la rândul ei va trebui să oprească din retribuția funcționarilor ne­glijenți. _ Cum la ori­ce autoritate necesi­tățile serviciului nu sunt aceleași în tot timpul anului, ci sunt epoce când funcționarii, cu toată bună­voință lor, n’ar putea birui, ar fi bine ca pentru acele timpuri să se angajaze funcționari auxiliari, sau să se sporească orele de lucru ale­ ­ TRIBUNALELE ROMANE) De la consiliul de războiu din Iași — Ședința de la 30 Noembrie — La ora 3 jum. ședința se deschide sub președinția d-lui’colonel Ale­­xandrescu. Membri : maior Be­­nescu, maior Văitoianu, capii. Pom­­pilian și căpitan Catargiu. D. căp. Kirculescu ocupă fotoliul comisa­rului regal. D. Poroineanu e grefier. înainte de a intra în judecarea proceselor, grefierul dă citire unui ordin prin care maiorul Petrescu, de la serviciul de geniu, care tre­buia să ia parte la consiliu, este înlocuit prin maiorul Văitoianu, de la școala militară. Se citește apoi un alt ordin prin care d. locotenent Broșteanu Emil este înlocuit prin d. locotenent Iernicî, de la regim. 7 călărași, care depune jurămîntul. La ordinea zilei sunt mai multe procese pentru dezertare, furt și insubordonanță. întâiul proces este al soldatului Lucacî Dumitru, din regim. 13 in­fanterie, pentru dezertare. După ci­­tirrea actului de acuzare, prin care se constată că numitul soldat este dezertor în recidivă, fapt pe care îl recunoaște, d. comisar regal des­crie viața soldatului și cere consi­liului minimum pedepsei, de­oare­ce numitul soldat este inconștient de cele ce face și este primul caz care­­ i se prezintă în acest mod. Sub­ locotenent Hărțescu, cere a­­chitarea lui Lucaci. Consiliul intră în deliberare și după cinci minute ese cu un verdict prin care con­damnă pe Luci, la un an și șoapte luni închisoare. Al douilea proces e al soldatului N. Sgândăricn, din regim. Cantemir No. 12, pentru dezer­tare repetată. Acesta a fost condamnat la un an și șapte luni închisoare. Al treilea proces e al soldatului Stan Pavel, pentru scăpare de ares­tați. După o apărare a d-lui sub­locotenent Hărțescu, consiliul achită pe soldat. Al patrulea proces este al solda­tului Muscă­lean, din regimentul Suceava No. 16, pentru furt de e­­fecte. Consiliul îl condamnă la 15 zile închisoare. Urmează procesul soldatului Mar­­cu Marcu, care se amână ne­fiind procedura complectă. Procesul caporalului Trihu Cons­tantin, din regim. 29 infanterie,pen­tru părăsire de post. Acesta a fost condamnat la șase luni închisoare. Urmează procesul ordonanței Cio­­banu Dumitru, inculpat pentru furt, însă neputându-se dovedi că el este autorul, consiliul îl achită. Ultimul proces este al soldatului milițian losub Burch, din regimen­tul 15 Războeni, apărat de sub­locotenentul Răzmeriță din regim. 7 Călărași și de d. avocat Bădărău. După o frumoasă pledoarie a d-lui Bădărău, consiliul în majoritate a­­chită pe soldat. La ora­șease­ședința se ridică. CURIER JUDICIAR Explicația trebue căutată în mar parte", credem noi, în faptul că pen­tru prima oară apărea în rolul Avarului unul din artiștii cei mai iubiți de publicul nostru, unul din aceia, în talentul căruia se crede, și de la care se așteaptă, cu drept cuvînt de sigur, o parte bună de contribuire la înălțarea tot mai sus a nivelului artistic al teatrului nostru. Și manifestația aceasta n’a dat greș. D. Brezeanu a corespuns aș­teptării pline de simpatie și încre­­dere a numerosului public ce ve­nise să-l aplaude cu siguranța că ideritate­a vor fi aplausele. Poate—dăm aceasta ca o părere personală — că d. Brezeanu ar fi putut pune încă și mai multă fi­nețe în unele părți ale interpretă­rii,—dar luând-o în întregul ei, tre­­bue să o punem la delivul, deja destul de bogat, al celor mai fru­moase succese ale d-sale. In deo­sebi scena descoperirii furtului ca­setei în care se pare că artistul și-a concentrat mai ales toate mij­loacele superioare ce posedă, a fost redată de d. Brezeanu într’un mod magistral, ce a stârnit furtuni de ap­atise și nenumerate rechemări. Păcat că ansamblul a fost de astă­­datată departe de înălțimea la care s’a ținut rolul principal. In afară de d. Jianu, perfect în rolul lui jupân Jacques și de d. Dimitriu car­e a avut câte­va scene cu multă justeță și siguranță interpretate, restul a fost cu desăvârșire șters, palid și fără nici un antren, fără nici o convingere recitat. Excepție, dar nu tocmai în bine, pentru d. Soreanu, care prea abuzează de un joc de figură și de modulații de intonare nu în­tot­dea­una potrivite și, pentru d-na Ciucurescu, care nu se poate resemna să apară mai pu­țin seducătoare și cochetă în ro­luri ce nu comportă ast­fel de ati­tudini în cari, de alt­fel, nu e vor­ba, d-sa e măeastră. Excepție în sfârșit, ca să fim drepți până la minuțiositate, pentru rolul de câte­va cuvinte al Comisarului, în care d. Cernat a fost pe deplin în notă, în­ scena cu Avarul și cu jupan Jacques. * » ba ridicare de cortină s’a dat pen­tru a doua oară în această stagiune mișcătoarea sceretă dramatică a lui André Theuriet «Jean-Marie», cu multa îngrijire tradusă în versuri dle d. N. Țincu. D-niî Achil Georgescu, Murgea­­nul și d-ra Eugenia Ciucurescu s’au achitat în chip pe deplin mulțumi­tor de rolurile d-lor. Ion Gol­iîj». Cronica Teatrală Jean-M­­arie, dramă într'un act, de André Theurict, tradusă în ver­suri de N. Țincu. Avarul, comedie In cinci acte, da Molière Sala plină Marți seara. Și cu toate că de cât­va timp ne-am mai obiș­nuit cu sălile pline la teatru, mai avem încă până să ajungem și noi în această privință la ceea­ ce în principalele teatre’ din cele­lalte o­­rașe ale Ir­mei’ civilizate e regulă generală. De aceea, la noi mai în­cape încă întrebarea pentru ce la unele reprezintații ale Teatrului Na­țional sala e plină și la altele nu. Nu vrem să generalizăm de astă dată această întrebare, ci o mărgi­nim numai la reprezentația de Marți seara. Să fi fost oare numele lui Mo­lière, anunțarea reprezintărea uneia din capo-d’operele lui, care să fi atras atâta lume la teatru ? Nu cre­dem, în tot cazul, că aceasta ar pu­tea fi singura explicație. Comediile lui Mohéra sunt, cu adeverat, mult gustate la noi, cum sunt pretutin­deni și cum vor fi în­tot­deauna a­­ceste opere de geniu, cari desfid rugina timpului ce a nimicit pul­­verizând de atunci atâtea alte pr­o­­ducții, cu tot marele talent pus une­ori în ele și cu tot zgomotul ce au făcut în vremea lor. Dar s’au reprezintat în noi și alte comedii de Molière și dintre acelea cari mai mult intră în toate gusturile felu­rite ale publicului nostru, și n'au atras în aceiași măsură interesecrea obștească. noi răm­ eur­i de la a « CRONICA Sărutarea In Franța, ca și la noi, se sărută lumea de se svântă. Fratele sărută persora, soțul pe soția, atuncul pe amic și așa mai departe. In Anglia nu se prea obicinuește sărutarea între membrii familiei. Bărbații nu se sărută între ei nici­odată. In Scoția sunt și mai reser­­vați, și o femee și-ar perde din prestigiul și demnitatea ei, dacă și-ar săruta copilul mai în vârstă. In țările Nordului sărutarea este rezervată numai iubirei, și acolo se sărută numai în gură. Fetițele de acolo își apără cu caragiu buzele lor­ față de atacurile verilor. Legile Vegiane califică ea penal faptul Lei unei sărutări,­­ care se pe­depsește cu o amendă în Irani. In­teresantă este definiția unui chinez asupra sărutării. Un mandarin, care a făcut lungi călătorii în Occident, pentru ca să cunoască obiceiurile epene, era în mare perplexitate a defini sărutarea, care în țara sa este cunoscută. Sărutarea, scrie dânsul, este un act de politeță, care constă în aceea că se aduc buzele unuia in contact cu ale altuia, prin ceea ce se naște un ton». De altmintrelea sărutarea nu este un privilegiu al iubitei, sunt ca­zuri, în cart­e prescrisă de eticheta Curții. La căsătoria prințului de coroană al Greciei, mireasa a trebuit să îm­partă nici mai mult nici mai puțin ca 130 de sărutări. Trei sărutări le-a primit regele, tot atâtea re­gina, trei împărăteasa Frideric, trei regina și regina Danemarcei, trei împăratul Wilhelm și împărăteasa, afară de aceea fie­care prinț a pri­mit câte o sărutare, tot asemenea și fie­care principesă. Sărmana principesă­ mireasă . Când a părăsit biserica, i se uscaseră buzele de atâta sărutar. Un duce de Somerset, care era mândru de originea sa și era foarte bine torsat în etichetă, se căsătorise pentru a doua oară cu o damă care­­ nu e­ de origină așa de nobilă cu prima­ lui soție. Când într’o zi din luna de miere, soția sa îi căzu de gât șijil sărută cu foc, ducele en­glez fise cu răceală: «Madame, prima­­ mea nevastă, era născută Percyțfe și cu toate aceste nu-șî luase atâta libertate față de mine ! » Și în pub­lică joacă sărutarea un rol nevi­oval. Ducesa de Devonshire a zis cu­dă o sărutare ori­cui, care va votal pentru soțul ei în alegerile­ parlameare. Așa sărută ca pe un măcelarare votase pentru soțul ei și careiruse ea să fie sărutat. Măceul s’a făcut vestit și săru­

Next