Universul, septembrie 1900 (Anul 18, nr. 240-269)

1900-09-15 / nr. 254

»»RIXTUL CIVG.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Oi­ loilox Jouî, 14 Septembrie.— și înălța­rea Sfintei Cruci Cili­olio. Jouî, 27 Septembrie -Cosm­a și D. Soarele resare 5.15, apune 6.48 .............. —«­»■ ——............... București, 14 Septembrie. Comerțul neutru Am arătat, într’un număr trecut, după datele oficiale, care a fost mișcarea comer­cială a țării în anul trecut, an de criză cum de mult, foarte de mult, nu s’a mai abătut altul asupra țării noastre. Interesant va fi acum să ne oprim un moment și asu­­­pra științelor ce ne oferă ace­eași date cu privire la mer­sul raporturilor noastre co­merciale cu diferitele țări, cum și în ceea ce privește felul a­­nume al mărfurilor ce expor­tăm și importăm, după im­portanța lor. In fruntea țărilor spre cari se îndreptează exportul nos­tru stă Belgia, cu aproape 30 la sută din exportul total; după ea vine Austro-Ungaria, cu peste 25 la sută. Firește însă că cerealele pe cari le exportăm în Belgia, nu ră­mân toate acolo, și mare parte își continuă drumul spre Franța, Germania și Elveția. Turcia vine acum în al trei­lea rînd ca țară în care ex­portam, până la 10 la sută ani exportul nostru total. De aproape o urmează Italia, An­glia și Germania ; în cele l’alte țări exportul nostru e neîn­­semnător. In Bulgaria am ex­portat în 1899 mărfuri în va­loare de 374 milioane de lei, știu­ ceva peste 2 la sută din exportul total. La importațiuni, fondul în­­tări d l’a reluat Austro Ungaria, deși nu în aceeași măsură ca înainte de memorabilul răs­­boiu vamal cu această țară. Germania a păstrat, mult din terenul câștigat atunci, ast­fel că importațiunile ambelor a­­cestor țări la noi se țin cam la acelaș nivel, între 27—29 la sută din importul nostru total. In al treilea rond, la impor­­tațiuni, vine Anglia cu 18 la sută, apoi Franța cu 6l/2 la sută. Urmează dese rescind, Italia, Turcia, Belgia, întreb și 3 la sută. Importațiunile celor­ inalte țări sunt neînsem­­nătoare. Din Bulgaria am im­portat mărfuri în valoare de 4 milioane de lei. In ce privește mărfurile, la exportațiune se știe că ele constată mai ales în cereale. La importațiuni avem ca în­tot­dea­una, în frunte, produ­sele industriei textile și arti­cole de confecțiune; acestea represintă aproape 40 la sută din importul total. Ne întrebăm, oare n’ar fi venit în sfârșit timpul să se facă ceva ca să mai scădem din tributul ce plătim străi­nătății pentru aceste măr­furi, pe cari în mare parte le-am putea produce în țară la noi, avănd pentru aceasta din belșug materiile prime ? Iată una din cele mai im­portante probleme ce ni se pune înainte chiar și numai după o simplă aruncătură de ochi asupra datelor privitoare la mersul—sau­ mai bine zis la starea pe loc—a raporturi­lor noastre comerciale, briliante. Damele poartă acest or­din atârnat de un cordon de mă­tase roșie cu dungi verzi, și a­­dică de la umărul drept, pe pept spre partea stângă. Șah­ul a plecat astă­zi la Bu­dapesta. Un duel sângeros Din Seghedin se anunță: Zi­lele trecute locotenentul de hu­sari Herman Steingassner, fiind cu chef, a provocat un mare scandal într’o cafenea din Ki­­kinda mare. Steingassner a tras două palme locotenentului Hüb­ner, care-l mustrase pentru pur­tarea sa. Turbatul agresor trase sabia și sparse niște oglinzi din cafenea, apoi ieși afară în stradă, unde începu să atace pe trecători. Două căpitani din regimentul său plecară la Arad, unde ra­portară comandantului, că nici un ofițer nu mai voește să fie camarad cu Steingassner. Formându-se un juriu de o­­noare, acesta hotărî că Hübner trebue să se bată în duel cu Ste­ingassner. Duelul a avut loc alaltă­ erî în Seghedin, în condițiunile cele mai grele, și adică: trei schim­buri de gloanțe , pistoale ghin­tuite , distanța 20 pași. La pri­mul schimb, glonțul lui St­ein­­gassner străbătu brațul lui Hüb­ner. Rana este foarte primejdi­oasă. O dramă de amor la Brașov s’a întâmplat zilele trecute o senzațională dramă de amor. Un tîner elegant îmbrăcat sosi acolo și trase la hotelul «Lebăda» unde se înscrise în registru cu numele : «Dr. Iosef Wolmaan, avocat din Budapesta». A doua zi dimineața tînerul fu găsit mort în camera sa. Lângă el zăcea ca­davrul unei fete foarte frumoase, Iustina Dobrah, fiica unui comer­ciant fruntaș din localitate. Ancheta a stabilit că tînera pe­reche s’a otrăvit cu strichnină. Poliția din Brașov aviză pe cea din Budapesta despre acest fapt, cerând amănunte. Poliția din Budapesta constată că în strada indicată Visegrad No. 6, nu locuește nici un dr. Weimann, ci un tîner Heinrich Bauer, care spunea de mai multe ori că întreține relațiuni amoroase cu o fată frumoasă din Brașov. S’a dovedit după aceea că Ba­uer s’a prezintat părinților fetei ca dr. Josef Welman. Se pare însă că el a destăinuit iubitei sale adevăratul său nume și starea sa precară și apoi amanții, te­m­­ându-se că părinții nu-șî vor da consimțimîntul la căsătorie, s’au hotărît să moară împreună. Hubs. Din lust PD-Ungaria (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUf.) Viena, li Septembrie. Vizita Șah­ului Persieî Arată-ierî Șah­ul Persiei s’a dus la ambasada persiană, unde a luat dejunul, și adică singur într’un salon, pe când în alte done saloane se aflau 48 de in­vitați. Șah­ul s-a simțit în loca­lul ambasadei ca fiind pe terito­riu persian și de aceea și-a păs­trat tradiționalele obiceiuri per­­siane. Șah­ul, după ce mânca un fel de bucate, își aprindea o ți­gară și apoi privea de pe fe­reastră enorma mulțime de oa­meni cari se adunaseră în fața ambasadei. Șah­ul era foarte bine dispus și la butonieră avea o tufănică. După dejun Șah­ul a ținut cerele, apoi a plecat ducându-se la palatul imperial, unde stătu până la orele 5 seara, ca să se odihnească. Seara Suveranii Austriei și Persiei, însoțiți de soție, au­ asis­tat la opera Curtei. La început se părea că Șah­ul nu dă aten­țiune reprezentației, mai târziu însă urmări cu­ un interes vin­ piesa până la sfirșit. Împăratul a conferit Șah­ului Musail'er-Eddin, marele­ cordon al ordinului Sf. Ștefan, tot, ase­menea și marelui vizir Emin. Toți membrii suitei Șah­ului au fost decorați cu diferite ordine, tot asemenea și numeroși dem­nitari austriaci. Arh­iduceselor Elisabeta Ma­ria și Isabela, Șah­ul le-a confe­rit marea cruce a ordinului Neșan-Aflah. Marea cruce a acestui ordin înființată la 1873 de către Șah­ul Nasr-Eddin, constă dintr-un medalion încrustat cu briliante, care reprezintă jumă­tatea soarelui cu față omenească. Razele soarelui sunt alternativ ascuțite sau late și țintuite cu Mulți poate socotesc planta­țiile ca un lux, zicând că în țara românească sunt destule păduri și destul pomet încă. Asemenea păreri ar fi greșite. Cea mai bu­nă dovadă despre aceasta ne-o dă administrația domeniului Co­roanei, care a semănat hectare întregi de păduri. Pe domeniul Bicaz s’a împădurit, semănând cu brazi, o întindere de 800 hec­tare, din pricină că toată pădu­rea a fost tăiată din cauza nanei în anul 1893. Asemenea pe do­meniile Mălini și Dobrovăț au fost împădurite suprafețe mai mici, semănându-se brazi și ste­­ja­ri. Dar mai însemnate de­cât a­­cestea sunt împăduririle cu sal­câmi făcute în nisipurile de pe domeniul Sadova, nisipuri cari se întindeau pe o suprafață de 3000 de hectare și cari erau o adeverată primejdie pentru câm­piile roditoare din împrejurimi. Plantarea acestor nisipișuri a fost una dintre cele din teie griji ale administrației. Azi 1.100 de hectare sunt împădurite cu sal­câmi și în curînd vor putea fi exploatate; salcâmul e foarte bun lemn pentru rotărie și pen­tru foc. In curînd se va planta și restul, de­oare­ce azi planta­rea se face mai repede și mai bine de­cât la început. Numerul pepinierelor forestiere e de 30 pe o întindere de câte 14 hectare. Drumurile s-au plantat cu multă îngrijire și sunt 300 de km. de șosele plantate cu arbori de tot soiul. Pentru a sluji de model și a ademeni și pe țărani, tre­­zindu-le în același timp gustul estetic, administrația a plantat arbori roditori și de ornament la toate clădirile sale, și a regu­lat de a se împărți primăvara țăranilor poețî din pepinierele sale, ca să-l planteze în grădini și curți. Asemenea măsuri sunt mai presus de ori­ ce laudă și ele dau naștere la întrebarea : De ce Sta­tul și particularii n’au făcut mă­car jumătate din ceea­ ce s’a fă­cut pe domeniile Coroanei ? Sunt județe în cari împădurirea ar fi nu numai o bine­facere, dar ar aduce foloase­ mari și economice. D. Aurelian în «Țara noastră» arată, încă de acum 20 de ani, că localitățile de pe marginea Dunărei sunt sărace în păduri. Județele Covurluiu, Brăila și Ia­lomița au mare nevoe de împă­durire. In Bărăgan călătorul merge ceasuri întregi fără a zări un co­pac , vânturile neîntâlnind nici o piedică usucă tor și sunt une­ori atât de puternice în­cât tâ­răsc în baltă turme de vite. Pe cât știm s’a plantat ceva, dar foarte puțin, deși în timp de 20 de ani s’ar fi putut întemeia a­­devărate păduri de salcâmi, în­cepând de pe lângă Ialomița spre a avea apă și tot întinzându-se. Dar ce să vorbim de aseme­nea întreprinderi mari, când pro­prietarii au tăiat fără cruțare în­tregi hectare de păduri, fără a se gândi că asemenea procedare poa­te în curând preface o țară roditoare într’un pustiu ? Se cre­de că Asia mică datorește căde­­­rea vechilor civilizații numai ne­­rodnicie, cășunate de despădu­riri. Pădurile sunt adevărate re­­zervorii de apă pentru timpurile secetoase ; arborii prin rădăci­nile lor străbat adânc în pământ și absorb cantități mari de apă, pe cari apoi le evaporează în văzduh prin foile lor și formează în aer acea umezeală trebuitoare plantelor. Dovadă că semănătu­rile de pe lângă păduri nu sufer atâta de mult din pricina sece­tei, folosindu-se de aerul umed și de rouă bine-răcotoare. A vorbi de plantații e aproape banal și în această direcțiune se face atât de puțin! De ce? Fiind-că lipsește convingerea, fiind-că nu­ socotim încă plantațiile ca o ches­tie vitală pentru agricultură. Un optimism naiv ne caracterizează : în vreme de secetă se fac hota­rul de împădurire și irigații; îndată ce însă un an mai ploios urmează, uităm nevoia suferită cât și făgăduințele. Nu tot așa a făcut și face administrația Co­roanei ; în toate e o procedare a unui spirit științific. Ar fi de dorit ca atât Statul cât și parti­cularii să ia model de la dome­niile Coroanei și să înceapă, pe cât se poate, chiar din toamna, plantațiile. Drept că ramura a­­ceasta de activitate cere oare­care devotament, căci bine­fa­­cerile și foloasele nu sunt ime­diate , plantând o pădure scoți din pungă, nu pui, cum se în­tâmplă, când distrugi o pădure; dar asemenea devotament e cri­teriul omului cult și poate ar fi timp să dovedim și noi că a­­vem asemenea devotament, mă­car acum după ce administrația Coroanei a dat pe domeniile sa­le o lecție intuitivă agricultorilor noștri. Sofia ieîn­leide. Din istoria Secolului XIX 14 Septembrie (1854) începutul asediului Sevastopo­­lului. Mareșalul Saint-Arnaud, comandantul suprem al trupelor franceze, se îmbolnăvește de ho­leră și moare după trei zile. PRINȚUL Qing — Vezi ilustrația — Se știe că spre a trata pacea cu representanții Puterilor aliate, China a numit ca plenipotențiari ai seî pe Li-Hung-Ciang și pe prințul Ging. In ilustrația noastră se vede prințul Ging, gândești mult timp. Goethe con­sideră la început pe Cristina ca pe soția lui, unită prin căsătorie de conștiință, și în cele din urmă se cunună cu ea spre a-i regula poziția ei și a unicului său fiu. Când după bătălia de la Jena (1806), Cristina se opuse cu ou­­ragiu soldaților francezi ce in­traseră cu armele în mână în casa poetului, și poate i-a salvat viața, atunci el i-a spus: „ Mâine la amiază vom fi că­sătoriți. Și așa a și fost. Ziua. Din Viața regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — 1 s­a­t — XIX 30 Martie. — Prințul Carol Anton scrie din Sigmaringen cu data de 8 Aprilie st. n.: «A fost un adevarat potop de scrisori, de telegrame și de cărți de felicitare ce a căzut asupra mea cu ocazia proclamarea rega­tului, in același timp însă, pe lângă această greutate, am simțit și o mare bucurie. Din toate păr­țile și din cele mai diferite sfere și direcțiuni primesc expresiunea celor mai călduroase, sentimente pentru această transformare. «Trebue să mărturisesc că în îndelungata mea experiență n’am vezut încă din partea presei o judecată mai unanimă și mai imparțială a unui mare act po­litic, așa cum mi-a fost dat să ved acum, cu această ocazie. Mai cu seamă în Suabia satis­facția este generală. «După cum aflu din ziare, toate guvernele, afară de al Spa­niei și al Portugaliei, au recu­noscut această transformare. Din Berlin mi se scrisese că cercu­rile conducătoare de acolo ar ve­dea cu mare simpatie ridicarea României la regat, însă că recu­noașterea atîrnă de la o înțele­gere cu Austria în vederea unor atitudini comune pentru cazul când Serbia ar vrea să facă a­­celaș lucru. Fasa aceasta a ches­­tiunei trebue să fi trecut acum. «La ziua naștere! tale o să serbez regalitatea ta printr’un mare prânz de 6O de tacâmuri. «O să fie decorație generală cu steaguri, vom avea muzica regimentului de la Constanța, vom­ trimite invitații la gene­rali, etc.» Camera franceză a aprobat un credit de 5 și jum. milioane de franci pentru o expedițiune mi­litară contra Krumilor. In Italia e temere că Franța vrea să a­­nexeze Tunisul și emoțiunea ce domnește din această cauză a silit cabinetul Cairoli să demi­sioneze. 31 Martie.—Budgetul Statului român, cu sume egale la veni­turi și la cheltueli, se promulgă azi. Din suma totală­ a venituri­lor 26 milioane sunt destinate pentru armată, iar 48 milioane și fum. pentru datoria publică. 1 Aprilie.­Regele inaugurea­ză azi o casă de economii, care trebue să fie alipită pe lângă casa de depuneri care, cu toate că există de scurt timp, are deja deposite de 300 de milioane. Intru amintirea acestei serbări, regele Carol ia pe numele său un livret de la casa de econo­mii și arătă în câte­va cuvinte însemnătatea acestui institut pen­tru micii capitaliști­ lui Austriei, regimentul 6 de in­fanterie, care până acum purta numele de «Prințul Carol al Ro­mâniei» se va numi de aci înainte «Regele Carol al României». Regele Umbert al Italiei Își exprimă în cuvinte călduroase simpatia ca către regele Româ­niei. In țară se fac multe propuneri ca serbarea încoronare! să aibă loc lala Maia, într-un mod stră­lucit. Guvernul este de părere ca coroanele să fie foarte scumpe ; regele se declară cu hotărîre contra acestei idei, de­oare­ce insemne scumpe regale nu co­respund tradițiilor țereî și se po­trivesc numai acolo unde ele au o valoare istorică, fiind rămase ca moștenire a secolelor tre­cute. Regele rămâne nestrămutat în această părere chiar după obiec­­țiunea miniștrilor cum­ că în fie­care Stat trebue să se facă o dată începutul cu coroana re­gală și că pentru coroana ro­mână secolil nu sunt în trecut, ci în viitor. Dînsul propune la urmă ca pentru sine să se facă la arsenal o coroană de oțel, din unul din­tre tunurile cucerite la Plevna, iar pentru regina să se fac­ă o coroană simplă de aur, dacă se poate, de unul dintre giuvaergiii din București. Această propunere e primită cu entusiasm și ministrul de resboin dispune imediat ca să se facă desemnele. (Va urma). ——............— » •­­«­—■—■ [UNK] [UNK]­ ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] XX Serbarea încoronare* 1 Aprilie. — Ministrul pleni­potențiar francez aduce regatul medalia militară franceză dim­preună cu o scrisoare autografă a președintelui Jules Grévy. Această scrisoare are următo­rul cuprins: «Mare amice, (grand ami). «Aceste modeste insemne, re­zervate soldaților noștri simpli, vor fi cu demnitate puse pe pep­­tul A. V. R. care le-a meritat în mod valoros in capul armatei Sale. Suntem încredințați că le veți primi ca o mărturie a sin­cerei noastre dorinți d’a întări relațiile de bună amiciție, cari u­­nesc deja Republica franceză cu principatul României». Diploma alăturată la scrisoare e iscălită de generalul Faidherbe. Regele se bucură de această conferire cu atât mai mult cu cât medalia aceasta se dă numai ge­neralilor cari au câștigat o bătă­lie, sau soldaților cari s’au dis­tins în mod deosebit. Neîntrerupt sosesc telegrame de felicitare din toate țările Eu­ropei și ale Americei. Generalul Ernroth aduce o scrisoare a prin­țului Bulgariei. Pr­intr’o dispoziție a împăratu­ CRONICI FEMININE Femeile și Goethe In momentul actual cel ce se ocupă cu literatura germană tul­bură olimpicul somn al lui Wolf­gang Goethe. Ziarele berlineze consacră lungi articole, foarte interesante, fe­meilor cari fură iubite de cele­brul poet și mai ales Cristineî Vulpies, bucătăreasa, pe care în cele din urmă a luat-o de ne­vastă. Ca în toate, și în relațiile lui cu femeile, Goethe a fost un om cu totul extra­ordinar ; după ce a iubit pe rînd și a părăsit pe Frederica von Lesenheim și Lili Schönemann, a implorat er­­tare­a lor și a obținut tot ; la curtea din Weimar fu cuprins de un amob adine pen­tru o femee cu ș­apte ani mai mare de­cât dînsul, măritată și mamă a ș­apte copii, și, după ce a iubit-o mult timp în mod pla­tonic, a renunțat la dânsa, a le­gat relațiuni cu o femee de joasă condițiune și cu totul incultă, pe care în cele din urmă a luat-o de nevastă. Figura acestei femei, Cristina Vulpies, bucătăreasa devenită a­­poi soția poetului, e văzută chiar și astă­zi de germani în proasta lumină în care au pus-o damele aristocrate de la Curte. De­si­gur, în această împrejurare, Go­ethe, care adesea fu zugrăvit ca inamic al poporului, nu se purtă ca un aristocrat ce era, dar chiar dacă Cristina avu defecte—poate nu atâtea câte i le-au dat gurile rele de la Curtea din Weimar— rămâne faptul că timp de mai mulți ani ea a fost o escelentă soție. Doamna von Knebel, câți­va ani după moartea Cristinei, scria că aceasta nu era o femee cultă, dar avea mult bun simț : «Adesea Goethe nu spunea că pe când elabora în mintea sa ceva, și ideile făceau o așa de mare încurcătură în creerul lui în­cât el nu le mai putea des­curca, se ducea la dânsa, îi ex­punea lucrul și adesea rămânea uimit văzând în ce chip ea cu bunul simț știa să vadă îndată clar și să găsească ceea ce era bun, așa că de multe ori ea o ajutase.» «Ea a fost mult invi­diată—adăuga doamna von Kne­bel—și de aceea a fost mult duș­mănită.» Când Goethe a luat cu dînsul pe Cristina, nu se gândea de­si­gur la o uniune legitimă; el avea frică de căsătorie, mai ales era contrariil logodnei și nunței grăbite, și obicînuia a spune că la asemenea lucruri trebue să te Carnetul meu Ziua Crucii Astă­zi, ziua Crucii, Se mănâncă post; Ba chiar s’ajunează Dacă vrei vr'un... post... Nu se pune 'n gură Prune brumării, Și nici struguri negri, le rog, ca să știi... Pentru că d’al de asten Dacă ai mâncat, In iarna ce vine Suferi de­­ versat... Și oprit e iarăși Astă­zî să nu bei Zeama cea de prună, Și nici must să cei... Pentru că, băutu Cu vîrf și 'ndesat, le dă iar în boală, Suferi de... versat... Ci, ca om cu minte, Cum ai fost și ești, Măncă și bea astă­zi Cum obișnuești... Și, atunci, n’ai grija Că n faci păcat, Scapi cu dinadinsul De ori­ce... versat... Insă’i ziua Crucii Se mănâncă post... Dar mai și postește Cel ce n’are... post !... b­anon, ROMANIA La Congresul de scrimă și g­imnastică Intre multele congrese inter­naționale ținute anul acesta la Paris, e și acela de scrimă și de gimnastică. Guvernul român a delegat pe d. floria Rosetti, ca să’l repre­zinte la acest congres. D. Horia Rosetti este fiul cel mai mic al lui C. A. Rosetti și s’a născut la Paris, în 1855. Și-a făcut studiile în străinătate, este doctor în drept și doctor în ști­ințele politice și administrative. D-sa a făcut toată campania din războiul din 1877—78 ca vo­luntar. De un caracter franc și de o natură entuziastă, d. Horia Ro­setti are firea unui cavaler me­dieval. In tinerețe a avut vre-o 17 du­el­uri; în Paris, o dată, în ace­­eași zi, a scăpat un copil di­n Sena și o femeie din foc. Altă dată, în timpul inundații­lor de la Bercy, s-a aruncat în apă ca să scape un câine care sa îneca sub un pod. Duelist, biciclist, înotător, vâ­nător, excelează în toate sportu­­rile. D. Horia Rosetti a fost ma­gistrat, deputat, elc. Este deco­rat cu toate ordinele românești. Actualmente este avocat la cre­­ditul funciar urban. D. Horia Rosetti, reintorcân­­du-se din Paris, a făcut un im­portant raport pe care l-a adre­sat ministrului cultelor și instruc­țiunei publice. Din lipsă de spațiu, suntem nevoiți a extrage din acest raport numai câte­va pasagii: «In urma concursurilor de flo­retă, în seara de 31 M»in, «So­cietatea de încurajare a scrimei» a dat un banchet pentru a ser­ba această mare manifestațiune a scrimei. «Acolo se găseau întruniți oa­menii cei mai iluștri ai scrimei di­n toată lumea, în număr de mai multe sute. «D. Habrard de Villeneuve, ri­dicând un toast în sănătatea ju­­riurilor, a streinilor, trăgătorilor și a presei, am crezut de dato­ria mea de a răspunde: «Am arătat consecințele a­­cestor mari manifestațiuni inter­naționale ale scrimei. Am arătat Franței recunoștința ce’e dato­rează streinii în general și Ro­mânii în particular, semnalând serviciul ce Franța a făcut țarei noastre. Apoi am spus ce era țara noastră, cum prin posiția ei geografică, prin rasa noastră latină, înconjurați de Puteri mari de altă rasă, nu numai nu am perit, dar din tributari am de­venit independenți, din Princi­pat. Regat Am spus că aceasta se datorește patriotismului și muncii noastre, sângelui versat, dar și Franței, care ca o bună mamă ajută toate națiunile, fără a aștepta nimic de la­ ele. Toc­mai de aceea am ținut să arăt că românii meritau să fie ajutați, căci ei nu­­ uită bine­facerea pri­mită și știu să fie recunoscători. «Enumerând apoi marile și nu­meroasele calități ale poporului francez, am spus că în scrima franceză găsesc toate aceste ca­lități. Și pentru a dovedi că în scrima unei țări se găsesc spiri­tul național, am analizat mai multe mișcări de scrimă, din cari rees până la evidență : mă­rinimie, curagiu, curtenie, fineță și chiar spirit, toate calități cari caracterisează națiunea franceză. «După ce am mai vorbit de caracterul trăgătorului, și am arătat că scrima înaltă inimile face pe om mai bun, mai brav, mai generos, am spus că doresc să introduc și să răspândesc cât mai mult scrima franceză în Ro­mânia, nu atât, ziceam, pentru a fortifica corpul, cât pentru a înălța inima tinerilor. Am spus că vreau «a prin scrimă fie­care având conștiință de respectul ce și’l datorește lui însuși, să ridice capul cu mândrie și ea conse­cință să respecte pe ceî­l’alți ; mai doresc, ziceam, ca prin scri­mă cel tare să fie generos și cel slab protejat. «Și prin scrimă ca și prin cele­lalte, România să se înalțe mereu spre a se apropia mai mult de Francia, pe care­ o ad­miră, o iubește, și pentru pros­peritatea și liniștea căreia am ri­dicat paharul meu. «Toastul meu a fost aplaudat de sala întreagă, care, în pi­cioare, a bătut din palme mai multe minute. «După ce s’a făcut liniște și s’a restabilit tăcerea, generalul de divizie baronul Baillod, șeful Casei președintelui Republicei, care presida banchetul, s’a scu­lat ș­i ’mi-a mulțumit pentru serviciile ce zicea că am adus scrimei, prin profunda mea ști­ D. Horia Rosetti M­a­mă... Când ies de dimineață din casă, o trăsură în trap mare intră pe strada mea , în trăsură, madam’ Galiopi Georgescu, o bună prie­tină. O salut respectuos. Cum se vede, oprește tră­sura, înfigând cu putere vîrful umbreluței în spinarea birjarului. — Sărut mâna, madam Geor­gescu, zic eu, apropiându-me. — La dumneata veneam ! răs­punde cucoana, emoționată. . — La mine ? — Da... Te rog să nu me lasi! ? ?! ? — Să nu me lași! Trebue să’mi fa­ci un mare serviciu ami­cal... La nevoe se arată amici­ția: să vedem cât ne ești de prietin ! — Cu cea mai mare plăcere,­­m­aduni Georgescu, daca pot... — Poți!... să nu zici că­ nu poți!... știu că poți!... trebue să poți! — In sfârșit, ce e ? de ce e Vorba ? — Dumneata cunoști pe... Știu că-i cunoști!... să nu zici că nu-l cunoști ! — Pe cine ? — Ți-este prietin... știu că ți­­e prietin ! să nu zici că nu ți-e prietin !... — Cine ? — Popescu, profesorul de filo­­sofie. — Suntem cunoscuți, ce e drept, dar iar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las’ că știul eu... — Ei? — Eî ! trebue numai­ decât să te sub­i birje cu mine, să mer­gem la el, să’i vorbești pentru O­­vidiu. Cititorul trebue să știe că ma­dam Caliopi Georgescu are trei copii—Virgiliu, Horațiu și Ovi­­diu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la facultatea de drept. Horațiu în al doilea, și Ovidi­u vrea să intre în anul întâiu, la aceeași fa­cultate. Ovidiu trece­­ acuma examenul sumar de șapte clase liceale, și, cu toată bravura Un. ne cât spune cucoana Galiopi, după ce a bi­ruit toate obiectele, s’a ’nțepenit la Morală. — Inchipuește’țî, zice mama emoțională... Să ’l persecute pe băiat! sä ’i sdrobească băiatului cariera !... Cum este el simțitor, e în stare să se prăpădească... Știi ce mî-a zis ? «Mămițo, dac­ă pori un an, me omor !...» E în stare, cum e ei ambițios... in­ch­ipuește’iî să’î dea nota 6... Și la ce? tocmai la Morală... Acu, dumneata îl cunoști pe Ovidiu de când era mic... Știi ce creș­tere i­-am dat !... — Ei 1 bravo ! — Auzi, tocmai la Morală... Sue­ te, te rog. Și, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în tră­sură. — N’ar fi fost mai bine, ma­dam Georgescu, zic eu, să fi mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Știți... D. Geor­gescu, om cu greutate... calată, altfel... Eu... da... străin... — Aș ! țî-am găsit ! Georgescu! nu’l știi pe Georgescu ce indi­ferent e cu eonii! ? Daca ar fi fost după Georgescu, nici Vir­giliu, nici Horatiu n’ar fi fost în facultate... Despre partea lui Georgescu, rémâneau băeții fără bacalariat!... Sue­ te, te rog! — Dar nu e nevoe de trăsură, madam Georgescu , mi duc pe jos. — Vai de mine ! d­aca avem trăsură... Sue­ te, te rog... A trebuit să mă suiți, și am plecat. — Unde mergem? întreb eț pe cucoana Galiopi. — La profesorul... — Nu știu unde șade... — Știu eu... ce-ți pasă! La dreapta birjar ! Și cucoana lovește tare cu um­breluța peste­ brațul drept al bir­jarului. — Mână mai iute ! Lovește la stânga, lovește la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga, în fine, înfige iar vîr­­ful în spinarea birjarului, care oprește. — Uite, zice madam Georges­cu, căsuțele ale galbene de lân­gă băcănie , intri în curte, casele din fund la dreapta... Acolo șa­de... Eu te aștept aici. Mă dau jos din birjă și por­nesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuința lui, bat. Ceru! n’a voit s’asculte rugile mele . d. profesor este acasă. Cum să încep ? să’l iau pe de­parte?... sau mai bine să apuc boul de coarne ? Să’l iau pa departe... zic : — Frate Popescule, ciudate sunt și programele și regulamentele școalelor noastre ! Prea se dă o importanță egală tuturor obiec­telor de studiu, și asta este dă­unător mersului, adică, vreau să zic, progresului , căci, în defini­tiv, ce vrea să facă școala din tinerile generațiuni, cari vin și caută, mé ’nțelegi, o cultură sis­tematică, pentru a deveni cetă­țeni utili, fie­care în ramura sa de­ activitate socială?... Profesorul se uită la mine a­­iurit, fără să ’nțeleagă. Eu urmez: — Bunioară, am vezut absur­dități în școalele noastre , am vezut copii cu excelente aptitu­dini la studii, condemnația sta un an repetenți, fiindcă n’aui avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine că un an de întârziere, pentru inapti­tudine la muzică sau la gimnas­tică !... Dar asta,, trebue să con­­viî și dumneata, e tot așa de absurd ca și când aî împiedica pe un tîner dispus să învețe dreptul, să piarză un an, fiindcă că nu e tare la Morală... Ce are a face Morala cu cariera de avo­cat, pe care vrea tînerul să o îm­brățișeze ?!.. Ba nu, spune dta ! Profesorul holbează ochii la mine și mai aiurit... Vezându’l așa, îmi zic , nu merge ! nu mer­ge cu sistema mea pe departe ! trebue apucat boul de coarne! — Uite, frate Popescule, să lă­săm chestiile de principal. Știu de ce am venit la d-ta ? — Ba ! — Am venit să te rog să dai tui Ovidiu Georgescu,—pe care l-am examinat ieri la Morală și i-aî dat nota 3—să-i dai nota 6... — Să nu zici că nu poți!.. știu că poți­ trebue să poți! — Atunci trebue să le dau la toți... — Să le dai la toți! — Bine, dar... — Să nu zici că nu poți! Știu că poți­ trebue să poți !... să le dai la toți ! Sunt toți copii de fa­milie bună ! Profesorul—e și el om de fa­milie bună—zice: — Bine ! daca sunt de familie bună, vom căuta să le dăm la toți nota 6. — Imi promitî? — Pe onoarea mea de pro­fesor ! Am plecat încântat. Madam Georgescu me aștepta foarte nerăbdătoare . — Ei? — Ei­ le dă la toți. — Cum, la toți? — Firește.... fiindcă toți sunt de familie bună. — Cum, de familie bună?... — Ca Ovidiu. — Nu ’n­țel­eg. — Le dă, zic eu, notă bună la toți băeții. — Și lui Ovidiu ? ți- Mai ales... Le dă nota 3 la Morală, pentru că toți sunt de familie bună.# * * După amiază, primesc de la ma­­dam Georgescu o scrisorică, prin care mă anunță că Ovidiu a ob­ținut nota dorită și me roagă să iau prânzul de seară la dumnealor. Se ’nțelege că n’am lipsit a profita de grațioasa invitațiune. A fost o masă splendidă. S’a beut șampanie în sănăta­tea lui Ovidiu Georgescu, urân­­du-i-se o strălucită carieră. Cocoana Galiopi, în culmea fe­ricirii, a sărutat cu toată căldura ,pe iubitul ei prîslea, cu exame­nul căruia s’a încheiat deocam­dată palpitațiile ei de mamă. — Ui! mi-a zis norocita ma­­tronă română, oferindu’mi un pahar de șampanie. Am scăpat! Am dat și bacalariatul ăsta ! Caragiale. București, 13 Septembrie 1900. ...n ■rf-im-gg-^o 9 O CUGETARE PE ZI Cu timpul și cu răbdarea a­­junge la scop.

Next