Universul, septembrie 1900 (Anul 18, nr. 240-269)
1900-09-15 / nr. 254
»»RIXTUL CIVG.—(Vezi explicația) Calendar pe anul 1900 Oi loilox Jouî, 14 Septembrie.— și înălțarea Sfintei Cruci Ciliolio. Jouî, 27 Septembrie -Cosma și D. Soarele resare 5.15, apune 6.48 .............. —«»■ ——............... București, 14 Septembrie. Comerțul neutru Am arătat, într’un număr trecut, după datele oficiale, care a fost mișcarea comercială a țării în anul trecut, an de criză cum de mult, foarte de mult, nu s’a mai abătut altul asupra țării noastre. Interesant va fi acum să ne oprim un moment și asupra științelor ce ne oferă aceeași date cu privire la mersul raporturilor noastre comerciale cu diferitele țări, cum și în ceea ce privește felul anume al mărfurilor ce exportăm și importăm, după importanța lor. In fruntea țărilor spre cari se îndreptează exportul nostru stă Belgia, cu aproape 30 la sută din exportul total; după ea vine Austro-Ungaria, cu peste 25 la sută. Firește însă că cerealele pe cari le exportăm în Belgia, nu rămân toate acolo, și mare parte își continuă drumul spre Franța, Germania și Elveția. Turcia vine acum în al treilea rînd ca țară în care exportam, până la 10 la sută ani exportul nostru total. De aproape o urmează Italia, Anglia și Germania ; în cele l’alte țări exportul nostru e neînsemnător. In Bulgaria am exportat în 1899 mărfuri în valoare de 374 milioane de lei, știu ceva peste 2 la sută din exportul total. La importațiuni, fondul întări d l’a reluat Austro Ungaria, deși nu în aceeași măsură ca înainte de memorabilul răsboiu vamal cu această țară. Germania a păstrat, mult din terenul câștigat atunci, astfel că importațiunile ambelor acestor țări la noi se țin cam la acelaș nivel, între 27—29 la sută din importul nostru total. In al treilea rond, la importațiuni, vine Anglia cu 18 la sută, apoi Franța cu 6l/2 la sută. Urmează dese rescind, Italia, Turcia, Belgia, întreb și 3 la sută. Importațiunile celor inalte țări sunt neînsemnătoare. Din Bulgaria am importat mărfuri în valoare de 4 milioane de lei. In ce privește mărfurile, la exportațiune se știe că ele constată mai ales în cereale. La importațiuni avem ca întotdeauna, în frunte, produsele industriei textile și articole de confecțiune; acestea represintă aproape 40 la sută din importul total. Ne întrebăm, oare n’ar fi venit în sfârșit timpul să se facă ceva ca să mai scădem din tributul ce plătim străinătății pentru aceste mărfuri, pe cari în mare parte le-am putea produce în țară la noi, avănd pentru aceasta din belșug materiile prime ? Iată una din cele mai importante probleme ce ni se pune înainte chiar și numai după o simplă aruncătură de ochi asupra datelor privitoare la mersul—sau mai bine zis la starea pe loc—a raporturilor noastre comerciale, briliante. Damele poartă acest ordin atârnat de un cordon de mătase roșie cu dungi verzi, și adică de la umărul drept, pe pept spre partea stângă. Șahul a plecat astăzi la Budapesta. Un duel sângeros Din Seghedin se anunță: Zilele trecute locotenentul de husari Herman Steingassner, fiind cu chef, a provocat un mare scandal într’o cafenea din Kikinda mare. Steingassner a tras două palme locotenentului Hübner, care-l mustrase pentru purtarea sa. Turbatul agresor trase sabia și sparse niște oglinzi din cafenea, apoi ieși afară în stradă, unde începu să atace pe trecători. Două căpitani din regimentul său plecară la Arad, unde raportară comandantului, că nici un ofițer nu mai voește să fie camarad cu Steingassner. Formându-se un juriu de onoare, acesta hotărî că Hübner trebue să se bată în duel cu Steingassner. Duelul a avut loc alaltă erî în Seghedin, în condițiunile cele mai grele, și adică: trei schimburi de gloanțe , pistoale ghintuite , distanța 20 pași. La primul schimb, glonțul lui Steingassner străbătu brațul lui Hübner. Rana este foarte primejdioasă. O dramă de amor la Brașov s’a întâmplat zilele trecute o senzațională dramă de amor. Un tîner elegant îmbrăcat sosi acolo și trase la hotelul «Lebăda» unde se înscrise în registru cu numele : «Dr. Iosef Wolmaan, avocat din Budapesta». A doua zi dimineața tînerul fu găsit mort în camera sa. Lângă el zăcea cadavrul unei fete foarte frumoase, Iustina Dobrah, fiica unui comerciant fruntaș din localitate. Ancheta a stabilit că tînera pereche s’a otrăvit cu strichnină. Poliția din Brașov aviză pe cea din Budapesta despre acest fapt, cerând amănunte. Poliția din Budapesta constată că în strada indicată Visegrad No. 6, nu locuește nici un dr. Weimann, ci un tîner Heinrich Bauer, care spunea de mai multe ori că întreține relațiuni amoroase cu o fată frumoasă din Brașov. S’a dovedit după aceea că Bauer s’a prezintat părinților fetei ca dr. Josef Welman. Se pare însă că el a destăinuit iubitei sale adevăratul său nume și starea sa precară și apoi amanții, temându-se că părinții nu-șî vor da consimțimîntul la căsătorie, s’au hotărît să moară împreună. Hubs. Din lust PD-Ungaria (Coresp. part. a ziar. UNIVERSUf.) Viena, li Septembrie. Vizita Șahului Persieî Arată-ierî Șahul Persiei s’a dus la ambasada persiană, unde a luat dejunul, și adică singur într’un salon, pe când în alte done saloane se aflau 48 de invitați. Șahul s-a simțit în localul ambasadei ca fiind pe teritoriu persian și de aceea și-a păstrat tradiționalele obiceiuri persiane. Șahul, după ce mânca un fel de bucate, își aprindea o țigară și apoi privea de pe fereastră enorma mulțime de oameni cari se adunaseră în fața ambasadei. Șahul era foarte bine dispus și la butonieră avea o tufănică. După dejun Șahul a ținut cerele, apoi a plecat ducându-se la palatul imperial, unde stătu până la orele 5 seara, ca să se odihnească. Seara Suveranii Austriei și Persiei, însoțiți de soție, au asistat la opera Curtei. La început se părea că Șahul nu dă atențiune reprezentației, mai târziu însă urmări cu un interes vin piesa până la sfirșit. Împăratul a conferit Șahului Musail'er-Eddin, marele cordon al ordinului Sf. Ștefan, tot, asemenea și marelui vizir Emin. Toți membrii suitei Șahului au fost decorați cu diferite ordine, tot asemenea și numeroși demnitari austriaci. Arhiduceselor Elisabeta Maria și Isabela, Șahul le-a conferit marea cruce a ordinului Neșan-Aflah. Marea cruce a acestui ordin înființată la 1873 de către Șahul Nasr-Eddin, constă dintr-un medalion încrustat cu briliante, care reprezintă jumătatea soarelui cu față omenească. Razele soarelui sunt alternativ ascuțite sau late și țintuite cu Mulți poate socotesc plantațiile ca un lux, zicând că în țara românească sunt destule păduri și destul pomet încă. Asemenea păreri ar fi greșite. Cea mai bună dovadă despre aceasta ne-o dă administrația domeniului Coroanei, care a semănat hectare întregi de păduri. Pe domeniul Bicaz s’a împădurit, semănând cu brazi, o întindere de 800 hectare, din pricină că toată pădurea a fost tăiată din cauza nanei în anul 1893. Asemenea pe domeniile Mălini și Dobrovăț au fost împădurite suprafețe mai mici, semănându-se brazi și stejari. Dar mai însemnate decât acestea sunt împăduririle cu salcâmi făcute în nisipurile de pe domeniul Sadova, nisipuri cari se întindeau pe o suprafață de 3000 de hectare și cari erau o adeverată primejdie pentru câmpiile roditoare din împrejurimi. Plantarea acestor nisipișuri a fost una dintre cele din teie griji ale administrației. Azi 1.100 de hectare sunt împădurite cu salcâmi și în curînd vor putea fi exploatate; salcâmul e foarte bun lemn pentru rotărie și pentru foc. In curînd se va planta și restul, deoarece azi plantarea se face mai repede și mai bine decât la început. Numerul pepinierelor forestiere e de 30 pe o întindere de câte 14 hectare. Drumurile s-au plantat cu multă îngrijire și sunt 300 de km. de șosele plantate cu arbori de tot soiul. Pentru a sluji de model și a ademeni și pe țărani, trezindu-le în același timp gustul estetic, administrația a plantat arbori roditori și de ornament la toate clădirile sale, și a regulat de a se împărți primăvara țăranilor poețî din pepinierele sale, ca să-l planteze în grădini și curți. Asemenea măsuri sunt mai presus de ori ce laudă și ele dau naștere la întrebarea : De ce Statul și particularii n’au făcut măcar jumătate din ceea ce s’a făcut pe domeniile Coroanei ? Sunt județe în cari împădurirea ar fi nu numai o binefacere, dar ar aduce foloase mari și economice. D. Aurelian în «Țara noastră» arată, încă de acum 20 de ani, că localitățile de pe marginea Dunărei sunt sărace în păduri. Județele Covurluiu, Brăila și Ialomița au mare nevoe de împădurire. In Bărăgan călătorul merge ceasuri întregi fără a zări un copac , vânturile neîntâlnind nici o piedică usucă tor și sunt uneori atât de puternice încât târăsc în baltă turme de vite. Pe cât știm s’a plantat ceva, dar foarte puțin, deși în timp de 20 de ani s’ar fi putut întemeia adevărate păduri de salcâmi, începând de pe lângă Ialomița spre a avea apă și tot întinzându-se. Dar ce să vorbim de asemenea întreprinderi mari, când proprietarii au tăiat fără cruțare întregi hectare de păduri, fără a se gândi că asemenea procedare poate în curând preface o țară roditoare într’un pustiu ? Se crede că Asia mică datorește căderea vechilor civilizații numai nerodnicie, cășunate de despăduriri. Pădurile sunt adevărate rezervorii de apă pentru timpurile secetoase ; arborii prin rădăcinile lor străbat adânc în pământ și absorb cantități mari de apă, pe cari apoi le evaporează în văzduh prin foile lor și formează în aer acea umezeală trebuitoare plantelor. Dovadă că semănăturile de pe lângă păduri nu sufer atâta de mult din pricina secetei, folosindu-se de aerul umed și de rouă bine-răcotoare. A vorbi de plantații e aproape banal și în această direcțiune se face atât de puțin! De ce? Fiind-că lipsește convingerea, fiind-că nu socotim încă plantațiile ca o chestie vitală pentru agricultură. Un optimism naiv ne caracterizează : în vreme de secetă se fac hotarul de împădurire și irigații; îndată ce însă un an mai ploios urmează, uităm nevoia suferită cât și făgăduințele. Nu tot așa a făcut și face administrația Coroanei ; în toate e o procedare a unui spirit științific. Ar fi de dorit ca atât Statul cât și particularii să ia model de la domeniile Coroanei și să înceapă, pe cât se poate, chiar din toamna, plantațiile. Drept că ramura aceasta de activitate cere oarecare devotament, căci binefacerile și foloasele nu sunt imediate , plantând o pădure scoți din pungă, nu pui, cum se întâmplă, când distrugi o pădure; dar asemenea devotament e criteriul omului cult și poate ar fi timp să dovedim și noi că avem asemenea devotament, măcar acum după ce administrația Coroanei a dat pe domeniile sale o lecție intuitivă agricultorilor noștri. Sofia ieînleide. Din istoria Secolului XIX 14 Septembrie (1854) începutul asediului Sevastopolului. Mareșalul Saint-Arnaud, comandantul suprem al trupelor franceze, se îmbolnăvește de holeră și moare după trei zile. PRINȚUL Qing — Vezi ilustrația — Se știe că spre a trata pacea cu representanții Puterilor aliate, China a numit ca plenipotențiari ai seî pe Li-Hung-Ciang și pe prințul Ging. In ilustrația noastră se vede prințul Ging, gândești mult timp. Goethe consideră la început pe Cristina ca pe soția lui, unită prin căsătorie de conștiință, și în cele din urmă se cunună cu ea spre a-i regula poziția ei și a unicului său fiu. Când după bătălia de la Jena (1806), Cristina se opuse cu ouragiu soldaților francezi ce intraseră cu armele în mână în casa poetului, și poate i-a salvat viața, atunci el i-a spus: „ Mâine la amiază vom fi căsătoriți. Și așa a și fost. Ziua. Din Viața regelui Carol AL ROMÂNIEI NOTELE UNUI MARTOR OCULAR — 1 sat — XIX 30 Martie. — Prințul Carol Anton scrie din Sigmaringen cu data de 8 Aprilie st. n.: «A fost un adevarat potop de scrisori, de telegrame și de cărți de felicitare ce a căzut asupra mea cu ocazia proclamarea regatului, in același timp însă, pe lângă această greutate, am simțit și o mare bucurie. Din toate părțile și din cele mai diferite sfere și direcțiuni primesc expresiunea celor mai călduroase, sentimente pentru această transformare. «Trebue să mărturisesc că în îndelungata mea experiență n’am vezut încă din partea presei o judecată mai unanimă și mai imparțială a unui mare act politic, așa cum mi-a fost dat să ved acum, cu această ocazie. Mai cu seamă în Suabia satisfacția este generală. «După cum aflu din ziare, toate guvernele, afară de al Spaniei și al Portugaliei, au recunoscut această transformare. Din Berlin mi se scrisese că cercurile conducătoare de acolo ar vedea cu mare simpatie ridicarea României la regat, însă că recunoașterea atîrnă de la o înțelegere cu Austria în vederea unor atitudini comune pentru cazul când Serbia ar vrea să facă acelaș lucru. Fasa aceasta a chestiunei trebue să fi trecut acum. «La ziua naștere! tale o să serbez regalitatea ta printr’un mare prânz de 6O de tacâmuri. «O să fie decorație generală cu steaguri, vom avea muzica regimentului de la Constanța, vom trimite invitații la generali, etc.» Camera franceză a aprobat un credit de 5 și jum. milioane de franci pentru o expedițiune militară contra Krumilor. In Italia e temere că Franța vrea să anexeze Tunisul și emoțiunea ce domnește din această cauză a silit cabinetul Cairoli să demisioneze. 31 Martie.—Budgetul Statului român, cu sume egale la venituri și la cheltueli, se promulgă azi. Din suma totală a veniturilor 26 milioane sunt destinate pentru armată, iar 48 milioane și fum. pentru datoria publică. 1 Aprilie.Regele inaugurează azi o casă de economii, care trebue să fie alipită pe lângă casa de depuneri care, cu toate că există de scurt timp, are deja deposite de 300 de milioane. Intru amintirea acestei serbări, regele Carol ia pe numele său un livret de la casa de economii și arătă în câteva cuvinte însemnătatea acestui institut pentru micii capitaliști lui Austriei, regimentul 6 de infanterie, care până acum purta numele de «Prințul Carol al României» se va numi de aci înainte «Regele Carol al României». Regele Umbert al Italiei Își exprimă în cuvinte călduroase simpatia ca către regele României. In țară se fac multe propuneri ca serbarea încoronare! să aibă loc lala Maia, într-un mod strălucit. Guvernul este de părere ca coroanele să fie foarte scumpe ; regele se declară cu hotărîre contra acestei idei, deoarece insemne scumpe regale nu corespund tradițiilor țereî și se potrivesc numai acolo unde ele au o valoare istorică, fiind rămase ca moștenire a secolelor trecute. Regele rămâne nestrămutat în această părere chiar după obiecțiunea miniștrilor cum că în fiecare Stat trebue să se facă o dată începutul cu coroana regală și că pentru coroana română secolil nu sunt în trecut, ci în viitor. Dînsul propune la urmă ca pentru sine să se facă la arsenal o coroană de oțel, din unul dintre tunurile cucerite la Plevna, iar pentru regina să se facă o coroană simplă de aur, dacă se poate, de unul dintre giuvaergiii din București. Această propunere e primită cu entusiasm și ministrul de resboin dispune imediat ca să se facă desemnele. (Va urma). ——............— » •«—■—■ [UNK] [UNK] ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] XX Serbarea încoronare* 1 Aprilie. — Ministrul plenipotențiar francez aduce regatul medalia militară franceză dimpreună cu o scrisoare autografă a președintelui Jules Grévy. Această scrisoare are următorul cuprins: «Mare amice, (grand ami). «Aceste modeste insemne, rezervate soldaților noștri simpli, vor fi cu demnitate puse pe peptul A. V. R. care le-a meritat în mod valoros in capul armatei Sale. Suntem încredințați că le veți primi ca o mărturie a sincerei noastre dorinți d’a întări relațiile de bună amiciție, cari unesc deja Republica franceză cu principatul României». Diploma alăturată la scrisoare e iscălită de generalul Faidherbe. Regele se bucură de această conferire cu atât mai mult cu cât medalia aceasta se dă numai generalilor cari au câștigat o bătălie, sau soldaților cari s’au distins în mod deosebit. Neîntrerupt sosesc telegrame de felicitare din toate țările Europei și ale Americei. Generalul Ernroth aduce o scrisoare a prințului Bulgariei. Printr’o dispoziție a împăratu CRONICI FEMININE Femeile și Goethe In momentul actual cel ce se ocupă cu literatura germană tulbură olimpicul somn al lui Wolfgang Goethe. Ziarele berlineze consacră lungi articole, foarte interesante, femeilor cari fură iubite de celebrul poet și mai ales Cristineî Vulpies, bucătăreasa, pe care în cele din urmă a luat-o de nevastă. Ca în toate, și în relațiile lui cu femeile, Goethe a fost un om cu totul extraordinar ; după ce a iubit pe rînd și a părăsit pe Frederica von Lesenheim și Lili Schönemann, a implorat ertarea lor și a obținut tot ; la curtea din Weimar fu cuprins de un amob adine pentru o femee cu șapte ani mai mare decât dînsul, măritată și mamă a șapte copii, și, după ce a iubit-o mult timp în mod platonic, a renunțat la dânsa, a legat relațiuni cu o femee de joasă condițiune și cu totul incultă, pe care în cele din urmă a luat-o de nevastă. Figura acestei femei, Cristina Vulpies, bucătăreasa devenită apoi soția poetului, e văzută chiar și astăzi de germani în proasta lumină în care au pus-o damele aristocrate de la Curte. Desigur, în această împrejurare, Goethe, care adesea fu zugrăvit ca inamic al poporului, nu se purtă ca un aristocrat ce era, dar chiar dacă Cristina avu defecte—poate nu atâtea câte i le-au dat gurile rele de la Curtea din Weimar— rămâne faptul că timp de mai mulți ani ea a fost o escelentă soție. Doamna von Knebel, câțiva ani după moartea Cristinei, scria că aceasta nu era o femee cultă, dar avea mult bun simț : «Adesea Goethe nu spunea că pe când elabora în mintea sa ceva, și ideile făceau o așa de mare încurcătură în creerul lui încât el nu le mai putea descurca, se ducea la dânsa, îi expunea lucrul și adesea rămânea uimit văzând în ce chip ea cu bunul simț știa să vadă îndată clar și să găsească ceea ce era bun, așa că de multe ori ea o ajutase.» «Ea a fost mult invidiată—adăuga doamna von Knebel—și de aceea a fost mult dușmănită.» Când Goethe a luat cu dînsul pe Cristina, nu se gândea desigur la o uniune legitimă; el avea frică de căsătorie, mai ales era contrariil logodnei și nunței grăbite, și obicînuia a spune că la asemenea lucruri trebue să te Carnetul meu Ziua Crucii Astăzi, ziua Crucii, Se mănâncă post; Ba chiar s’ajunează Dacă vrei vr'un... post... Nu se pune 'n gură Prune brumării, Și nici struguri negri, le rog, ca să știi... Pentru că d’al de asten Dacă ai mâncat, In iarna ce vine Suferi de versat... Și oprit e iarăși Astăzî să nu bei Zeama cea de prună, Și nici must să cei... Pentru că, băutu Cu vîrf și 'ndesat, le dă iar în boală, Suferi de... versat... Ci, ca om cu minte, Cum ai fost și ești, Măncă și bea astăzi Cum obișnuești... Și, atunci, n’ai grija Că n faci păcat, Scapi cu dinadinsul De orice... versat... Insă’i ziua Crucii Se mănâncă post... Dar mai și postește Cel ce n’are... post !... banon, ROMANIA La Congresul de scrimă și gimnastică Intre multele congrese internaționale ținute anul acesta la Paris, e și acela de scrimă și de gimnastică. Guvernul român a delegat pe d. floria Rosetti, ca să’l reprezinte la acest congres. D. Horia Rosetti este fiul cel mai mic al lui C. A. Rosetti și s’a născut la Paris, în 1855. Și-a făcut studiile în străinătate, este doctor în drept și doctor în științele politice și administrative. D-sa a făcut toată campania din războiul din 1877—78 ca voluntar. De un caracter franc și de o natură entuziastă, d. Horia Rosetti are firea unui cavaler medieval. In tinerețe a avut vre-o 17 dueluri; în Paris, o dată, în aceeași zi, a scăpat un copil din Sena și o femeie din foc. Altă dată, în timpul inundațiilor de la Bercy, s-a aruncat în apă ca să scape un câine care sa îneca sub un pod. Duelist, biciclist, înotător, vânător, excelează în toate sporturile. D. Horia Rosetti a fost magistrat, deputat, elc. Este decorat cu toate ordinele românești. Actualmente este avocat la creditul funciar urban. D. Horia Rosetti, reintorcându-se din Paris, a făcut un important raport pe care l-a adresat ministrului cultelor și instrucțiunei publice. Din lipsă de spațiu, suntem nevoiți a extrage din acest raport numai câteva pasagii: «In urma concursurilor de floretă, în seara de 31 M»in, «Societatea de încurajare a scrimei» a dat un banchet pentru a serba această mare manifestațiune a scrimei. «Acolo se găseau întruniți oamenii cei mai iluștri ai scrimei din toată lumea, în număr de mai multe sute. «D. Habrard de Villeneuve, ridicând un toast în sănătatea juriurilor, a streinilor, trăgătorilor și a presei, am crezut de datoria mea de a răspunde: «Am arătat consecințele acestor mari manifestațiuni internaționale ale scrimei. Am arătat Franței recunoștința ce’e datorează streinii în general și Românii în particular, semnalând serviciul ce Franța a făcut țarei noastre. Apoi am spus ce era țara noastră, cum prin posiția ei geografică, prin rasa noastră latină, înconjurați de Puteri mari de altă rasă, nu numai nu am perit, dar din tributari am devenit independenți, din Principat. Regat Am spus că aceasta se datorește patriotismului și muncii noastre, sângelui versat, dar și Franței, care ca o bună mamă ajută toate națiunile, fără a aștepta nimic de la ele. Tocmai de aceea am ținut să arăt că românii meritau să fie ajutați, căci ei nu uită binefacerea primită și știu să fie recunoscători. «Enumerând apoi marile și numeroasele calități ale poporului francez, am spus că în scrima franceză găsesc toate aceste calități. Și pentru a dovedi că în scrima unei țări se găsesc spiritul național, am analizat mai multe mișcări de scrimă, din cari rees până la evidență : mărinimie, curagiu, curtenie, fineță și chiar spirit, toate calități cari caracterisează națiunea franceză. «După ce am mai vorbit de caracterul trăgătorului, și am arătat că scrima înaltă inimile face pe om mai bun, mai brav, mai generos, am spus că doresc să introduc și să răspândesc cât mai mult scrima franceză în România, nu atât, ziceam, pentru a fortifica corpul, cât pentru a înălța inima tinerilor. Am spus că vreau «a prin scrimă fiecare având conștiință de respectul ce și’l datorește lui însuși, să ridice capul cu mândrie și ea consecință să respecte pe ceîl’alți ; mai doresc, ziceam, ca prin scrimă cel tare să fie generos și cel slab protejat. «Și prin scrimă ca și prin celelalte, România să se înalțe mereu spre a se apropia mai mult de Francia, pe care o admiră, o iubește, și pentru prosperitatea și liniștea căreia am ridicat paharul meu. «Toastul meu a fost aplaudat de sala întreagă, care, în picioare, a bătut din palme mai multe minute. «După ce s’a făcut liniște și s’a restabilit tăcerea, generalul de divizie baronul Baillod, șeful Casei președintelui Republicei, care presida banchetul, s’a sculat și ’mi-a mulțumit pentru serviciile ce zicea că am adus scrimei, prin profunda mea ști D. Horia Rosetti Mamă... Când ies de dimineață din casă, o trăsură în trap mare intră pe strada mea , în trăsură, madam’ Galiopi Georgescu, o bună prietină. O salut respectuos. Cum se vede, oprește trăsura, înfigând cu putere vîrful umbreluței în spinarea birjarului. — Sărut mâna, madam Georgescu, zic eu, apropiându-me. — La dumneata veneam ! răspunde cucoana, emoționată. . — La mine ? — Da... Te rog să nu me lasi! ? ?! ? — Să nu me lași! Trebue să’mi faci un mare serviciu amical... La nevoe se arată amiciția: să vedem cât ne ești de prietin ! — Cu cea mai mare plăcere,maduni Georgescu, daca pot... — Poți!... să nu zici că nu poți!... știu că poți!... trebue să poți! — In sfârșit, ce e ? de ce e Vorba ? — Dumneata cunoști pe... Știu că-i cunoști!... să nu zici că nu-l cunoști ! — Pe cine ? — Ți-este prietin... știu că ție prietin ! să nu zici că nu ți-e prietin !... — Cine ? — Popescu, profesorul de filosofie. — Suntem cunoscuți, ce e drept, dar iar așa buni prietini, nu pot să zic. — Las’ că știul eu... — Ei? — Eî ! trebue numai decât să te subi birje cu mine, să mergem la el, să’i vorbești pentru Ovidiu. Cititorul trebue să știe că madam Caliopi Georgescu are trei copii—Virgiliu, Horațiu și Ovidiu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la facultatea de drept. Horațiu în al doilea, și Ovidiu vrea să intre în anul întâiu, la aceeași facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de șapte clase liceale, și, cu toată bravura Un. ne cât spune cucoana Galiopi, după ce a biruit toate obiectele, s’a ’nțepenit la Morală. — Inchipuește’țî, zice mama emoțională... Să ’l persecute pe băiat! sä ’i sdrobească băiatului cariera !... Cum este el simțitor, e în stare să se prăpădească... Știi ce mî-a zis ? «Mămițo, dacă pori un an, me omor !...» E în stare, cum e ei ambițios... inchipuește’iî să’î dea nota 6... Și la ce? tocmai la Morală... Acu, dumneata îl cunoști pe Ovidiu de când era mic... Știi ce creștere i-am dat !... — Ei 1 bravo ! — Auzi, tocmai la Morală... Sue te, te rog. Și, zicând acestea, cucoana îmi face loc lângă dumneaei în trăsură. — N’ar fi fost mai bine, madam Georgescu, zic eu, să fi mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Știți... D. Georgescu, om cu greutate... calată, altfel... Eu... da... străin... — Aș ! țî-am găsit ! Georgescu! nu’l știi pe Georgescu ce indiferent e cu eonii! ? Daca ar fi fost după Georgescu, nici Virgiliu, nici Horatiu n’ar fi fost în facultate... Despre partea lui Georgescu, rémâneau băeții fără bacalariat!... Sue te, te rog! — Dar nu e nevoe de trăsură, madam Georgescu , mi duc pe jos. — Vai de mine ! daca avem trăsură... Sue te, te rog... A trebuit să mă suiți, și am plecat. — Unde mergem? întreb eț pe cucoana Galiopi. — La profesorul... — Nu știu unde șade... — Știu eu... ce-ți pasă! La dreapta birjar ! Și cucoana lovește tare cu umbreluța peste brațul drept al birjarului. — Mână mai iute ! Lovește la stânga, lovește la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga, în fine, înfige iar vîrful în spinarea birjarului, care oprește. — Uite, zice madam Georgescu, căsuțele ale galbene de lângă băcănie , intri în curte, casele din fund la dreapta... Acolo șade... Eu te aștept aici. Mă dau jos din birjă și pornesc, ridicând rugi călduroase la cer, să dea Dumnezeu să nu fie acasă d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuința lui, bat. Ceru! n’a voit s’asculte rugile mele . d. profesor este acasă. Cum să încep ? să’l iau pe departe?... sau mai bine să apuc boul de coarne ? Să’l iau pa departe... zic : — Frate Popescule, ciudate sunt și programele și regulamentele școalelor noastre ! Prea se dă o importanță egală tuturor obiectelor de studiu, și asta este dăunător mersului, adică, vreau să zic, progresului , căci, în definitiv, ce vrea să facă școala din tinerile generațiuni, cari vin și caută, mé ’nțelegi, o cultură sistematică, pentru a deveni cetățeni utili, fiecare în ramura sa de activitate socială?... Profesorul se uită la mine aiurit, fără să ’nțeleagă. Eu urmez: — Bunioară, am vezut absurdități în școalele noastre , am vezut copii cu excelente aptitudini la studii, condemnația sta un an repetenți, fiindcă n’aui avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudine la muzică sau la gimnastică !... Dar asta,, trebue să conviî și dumneata, e tot așa de absurd ca și când aî împiedica pe un tîner dispus să învețe dreptul, să piarză un an, fiindcă că nu e tare la Morală... Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tînerul să o îmbrățișeze ?!.. Ba nu, spune dta ! Profesorul holbează ochii la mine și mai aiurit... Vezându’l așa, îmi zic , nu merge ! nu merge cu sistema mea pe departe ! trebue apucat boul de coarne! — Uite, frate Popescule, să lăsăm chestiile de principal. Știu de ce am venit la d-ta ? — Ba ! — Am venit să te rog să dai tui Ovidiu Georgescu,—pe care l-am examinat ieri la Morală și i-aî dat nota 3—să-i dai nota 6... — Să nu zici că nu poți!.. știu că poți trebue să poți! — Atunci trebue să le dau la toți... — Să le dai la toți! — Bine, dar... — Să nu zici că nu poți! Știu că poți trebue să poți !... să le dai la toți ! Sunt toți copii de familie bună ! Profesorul—e și el om de familie bună—zice: — Bine ! daca sunt de familie bună, vom căuta să le dăm la toți nota 6. — Imi promitî? — Pe onoarea mea de profesor ! Am plecat încântat. Madam Georgescu me aștepta foarte nerăbdătoare . — Ei? — Ei le dă la toți. — Cum, la toți? — Firește.... fiindcă toți sunt de familie bună. — Cum, de familie bună?... — Ca Ovidiu. — Nu ’nțeleg. — Le dă, zic eu, notă bună la toți băeții. — Și lui Ovidiu ? ți- Mai ales... Le dă nota 3 la Morală, pentru că toți sunt de familie bună.# * * După amiază, primesc de la madam Georgescu o scrisorică, prin care mă anunță că Ovidiu a obținut nota dorită și me roagă să iau prânzul de seară la dumnealor. Se ’nțelege că n’am lipsit a profita de grațioasa invitațiune. A fost o masă splendidă. S’a beut șampanie în sănătatea lui Ovidiu Georgescu, urându-i-se o strălucită carieră. Cocoana Galiopi, în culmea fericirii, a sărutat cu toată căldura ,pe iubitul ei prîslea, cu examenul căruia s’a încheiat deocamdată palpitațiile ei de mamă. — Ui! mi-a zis norocita matronă română, oferindu’mi un pahar de șampanie. Am scăpat! Am dat și bacalariatul ăsta ! Caragiale. București, 13 Septembrie 1900. ...n ■rf-im-gg-^o 9 O CUGETARE PE ZI Cu timpul și cu răbdarea ajunge la scop.