Universul, noiembrie 1901 (Anul 19, nr. 298-327)

1901-11-25 / nr. 322

Torfirio Diaz, președintele Republicei Mexico (Vezi explicația) Calendar pe anul 1901 Ortodox Sâmbătă, 24 Noembrie. — Muce­nicul Climent și Petru Catolic Sâmbăta, 7 Decembrie.—Ambro­si­o Soarele răsare 7.23 , apune 4.19 «i— * •« »m­ » București, 24 Noembrie. Transportul cerealelor In tot­­ Fauna, pe timpul campaniei de export, s’au­ ri­dicat plângeri, din cauza lip­sei de vagoane. Chestiunea aceasta a fost de multe ori tratată în coloa­nele noastre și s’a vazut că reul e în mare parte ireme­diabil. Având nevoe numai într’o anumită perioadă a a­­nului de un mare număr de vagoane, dacă direcțiunea căi­lor ferate ar avea chiar mij­loace ca să cumpere atâtea vagoane, în restul anului ele ar ramâne neocupate. Rezolvarea acestei chestiuni atîrnă deci de dezvoltarea în­­tregei economii naționale. Cu cât activitatea economică ge­nerală va crește, cu atât vor spori transporturile pe calea ferată și prin urmare și par­cul de vagoane al direcțiunii. Se ridică însă și alte recla­mațiuni în contra direcțiunii căilor ferate; ni se atrage a­­tențiunea asupra altor neajun­suri, ce s’ar putea înlătura printr’o chibzuită organizare a serviciului. De soiul acesta e reclama­ți­unea ce ne trimite d. Ble­­bea, șeful secțiunei comer­ciale a Băncii de scont din Constanța, căreia îi facem loc aci, în scopul de a atrage a­­tențiunea direcției căilor fe­rate. Iată ce scrie d. Blebea : «Permiteri-me a ve relata fapte care se întâmplă în portul Con­stanța, pentru care s’a cheltuit și se va cheltui încă multe mi­lioane lei și cari spuse sunt za­darnice, dacă ne­ajunsurile pe cari le întâmpină comerciul vor mai dăinui. «Este vorba de articolul prin­cipal de export al țarei noastre, cerealele. «La noi, ca la nimeni, autori­tățile de ori­ce natură sunt în neînțelegere permanentă cu pu­blicul. Tot ast­fel și la căile ferate. Comercianții de cereale și agricultorii întâmpină multe ne­ajunsuri în espedierea cerea­lelor. N’au vagoane când le tre­­bue­­rea destul de mare, despre care destul s'a vorbit și s’a scris. Reul este și mai mare, când după ce caile ferate cu multă greutate dă câte­va vagoane, a­­ceste vagoane sosesc in Constanța și nu le aduce la adresă, de exemplu linia Primăriei sau­ port, ci stau cine știe pe unde, cau­zând pagubă atât comercianților cât și căilor ferate. V5 citez un caz. Sosesc pentru Banca de scont din Constanța trei vagoane cu frîu pentru lin­ia II a Primă­riei. A plătit travhtul de 4 zile și vagoanele încă nu s’au adus pe linia II a Primăriei, de­și liniile nu erau aglomerate cu vagoane. Sub­­­semnatul fiind șeful secției de cereale a zisei Bănci, vorbesc în plină cunoștință de cauză. «Aceasta se întâmplă des și mai la toți comercianții de ce­reale. «Alt caz. Comercianții de ce­reale se mulțumesc a câștiga 20 lei la un vapor, numai de cer mare să facă. Adresează clar va­goanele unui comisionar1 direct în port să vîndă cerealele din vagon, ca să aibă spese puține și numai în cazul când nu­ se poate vinde, să-l recarteze la linia Primăriei. Direcțiunea căilor ferate a luat dispozițiunea ca nici un vagon să nu recarteze din port la linia Primăriei. A­­ceasta înseamnă înlesnire? _ «Asemenea pălesc exportato­rii. Când sosesc vapoarele la Constanța, cer vagoane pentru a încărca cerealele de la linia pri­măriei, unde sunt magaziile sau de la gări, pentru a le transporta în port. Nu li se dă însă va­goane sau în cazul cel mai feri­cit li se dă 2 și, neputând în­cărca vaporul în termenul con­venit, plătește amendă. «Toate aceste neajunsuri se răsfrîng tot asupra agricultorilor. Comercianții de cereale caută un profit mare, în vederea marilor spese, așa că prețul cerealelor stă în raport indirect cu spesele enorme cari se fac. Exportatorii mari caută alte surse mai înles­­nicioase în alte țări, etc. «Reclamațiunile exportatorilor, comercianților și agricultorilor în corpore s’au pus la dosar, pe când în alte State să ține cont de reclamațiile individuale. «Nu cred autoritățile compe­tente că a sosit timpul a înlătura aceste mari piedici la desvolta­­rea comerciului de cereale, cel mai important comerciu al țării noastre ?» Cu puțină buna-voințâ, so­cotim că neajunsurile­ aces­tea ar putea fi înlăturate. Din Kalla Gorasponden particulară a „Universului") Roma, 21 Noembrie. Micșorarea impozitelor Toată lumea nu se ocupă acum de­cât de noul proiect de lege pentru micșorarea impozitelor. Secțiile Camerei au și început deja discuția acestui proiect și toți oratorii s-au arătat favo­rabili. Comisiunea pentru acest pro­iect a și fost constituită, numind pe Guicciardini, președinte, Or­lando și Casciani, secretari. Comisiunea aceasta vrea să termine examinarea proiectului în curs de o săptămână. Scandalul din consiliul co­munal al Neapolului Eri s’a întrunit consiliul comu­nal, spre a auzi programa nou­lui primar comendatorul Mira­­g­ia, primit în mod favorabil de toți consilierii. Când, însă, primarul a citit te­legrama de salutare a regelui, socialiștii au răspuns prin stri­găte de: «Trăiască socialismul !» S’a născut un zgomot infernal, la care a luat parte și publicul din tribune. Se părea că se va naște o încăerare. In tine, socialiștii s-au liniștit și au cerut să se treacă în pro­­cesul-verbal refuzul de a adera la telegrama regelui. Sinuciderea unui procuror de aduceți aminte că la Ve­rona, în fluviul Adige, fusese gă­sit cadavrul unei fete anume I­­solina Canulti și de această cri­mă fusese acuzat locotenentul Trivulzio. In urmă s-a constatat nevinovăția ofițerului și el a fost pus în libertate. Cu toate acestea, un ziarist Todeschini, a scris un articol în care spunea că locotenentul e a­­­ism­ul Acelei fete. Trivulzio in­­re tastf'îp­oces de defăimare zia­­ristului și acest proces se judecă de mai multe zile la Verona pa­sionând pe toată lumea. Acum insă procesul a trebuit să fie sus­pendat și asta dintr’un caz de forță majoră. Iată cauza : Ieri dimineață, la ora 7.30, s'a sinucis trăgând­ u-șî un foc de re­volver in Sîmplă procurorul Filip Masolli, care ocupa fotoliul mi­nisterului public în acest proces. El a lăsat o mulțime de scri­sori, sense cu ldlei­e foarte clare, așa în­cât a lăsat să se înțeleagă că el, când le scria, nu era în prada nici unei agitații. In ele Masolli se scuzează, de­clarând că se sinucide fiind­că suferă de paralizie progresivă și neurastenie. Intr’una din aceste scrisori Masotti spunea : «Cine știe câte comentarii se vor face pentru moartea m­ea, din cauză că ea are loc tocmai pe timpul proce­sului Canutic. Dar afirm că acest proces n’a avut nici o influență asupra mea. Am asistat cu multă plictiseală la lungile ședințe și am regretat că pasiunile politice tulbură seninătatea justiției , dar procesul n’are nici un amestec în hotărîrea mea». Musok­i avea 53 de ani și era foarte respectat de toți pentru vasta lui știință. Acum procesul va trebui să fie amânat, până ce se va numi un alt procuror. O salvare mînunat fi Emi de dimineață tramwaiul ce venea din Garpaneto spre Pi­acenza, a dat peste un țăran, Ferdinand Cagnoni, în vîrstă de 6O ani, care venea pe jos în o­­raș, mergând în mijlocul șinelor. Mașinistul sună clopotul, dar în zadar, căci țăranul în prada cine știe a căror gânduri, nu aude nimic și nu se dă la o parte. Când tramvaiul a dat peste densul, un tîner fochist sare de pe mașină și cade foarte rea pe marginea drumului. Tramvaiul își continuă cursa până ce s’a putut opri , călătorii sar cu toți jos și se uită înapoi crezând că vor vedea pe țăranul zdrobit. Mare mirare a fost când ved pe țăran neatins, șezănd pe unul din tampoanele mașinei. El nu avea nimic de­cât vre­o câte­va confuziune, era foarte pa­lid, însă, și se reîntoarse acasă salvat ca prin minune. Anlîgon. —------------------- n »■ ----— O CUGETARE PE ZI Economia e izvorul indepen­denței. Porfirio Diaz, președintele Republicei Mexico — Vezi ilustrația — Acum vre­o două săptămâni s’a deschis în orașul Mexico din America, congresul pan-american de către președintele republicei mexicane, Porfirio Diaz. Ziarele americane aduc mari elogii președintelui Porfirio Diaz, care a avut să lupte mult cu fracțiunile politice interne cari tulburau mereu țara. Valorosul bărbat de Stat, Por­firio Diaz s-a născut în anul 1830 în Oaxeca și s-a distins ca co­mandant în războiul contra Sta­­telor­ Unite și mai târziu în con­tra împăratului Maximilian al Mexicului, precum și în contra șefului revoluționarilor Juarez. Porfirio Diaz este președinte al republicei Mexicane ne­între­­rupt de la 1877 și până astă­zi. Ilustrația noastră de pe pag. 1 reprezintă pe Porfirio Diaz că­lare, îmbrăcat în mare ținută de general mexican. A­dio !••• Din rondul de stejari falnici și mândri, în eterna vecinicie astă­zi s’a mai prăbușit unul: V. A. Urechia Și... l’am văzut rece și liniștit stând sub maldărul de flori proas­pete, trimise de prieteni. Cât era de frumos bătrânul ! Ș’am stat multă vreme îngenuchiată înain­tea catafalcului, apoi, tremurând, m’am ridicat și i-am pus pe inimă un manuchin de îmbălsă­­mătoare viorele... Ș’am plâns. Adio suflet mare și nobil, tre­zitor al conștiinței naționale. Adio, părintele, prietenul și sfătuitorul nostru celor cari le-am înțeles și te-am iubit. Adio inimă de aur, minte în­țeleaptă, care am dus fala nea­mului român peste întregul pă­mânt... Printre zăbranicul des de la­­crămî am zărit licărirea lumină­rilor și toată casa ta pacinică și liniștită ticsită de lume. De ce plângeau toți și tu, ilustre das­­căl, de sub acoperișul ler de îm­­bălsămătoare flori, de ce nu ne mai răspundea­ nimic ? Pentru ultima oară îl văzusem Marți 20 Noembrie. In odaia sa de lucru terminase o nuvelă pentru «Universul» și sta în pi­cioare lângă masa de scris; cu mâna dreaptă își apăsa inima... Eu eram cu seița mea. S’a bu­curat ca un copil, când ne-a vă­zut, apoi ne-a dat câte un Bule­tin al Bibliotecei Urechiă, atunci apărut, spunându I că a doua zi vom­ merge la Ghergani, mi-a înmânat un exemplar pentru ilus­tra soție a nemuritorului loan Ghica, zicându-mi : Du din par­te-mi această carte d-nei Ale­xandrina Ghica și spune-î că i-o dau în schimbul mănuchiului tri­mis de densa s­pre mâna trecută, ad­âugând că acestea sunt florile cari cresc în grădina mea». Flori, prețioase mărgăritare, crescuseră, curseseră până în ul­timul moment din pana la, iar din paginele acestui ziar popo­rul a învățat să te prețuiască și să te iubească cum ai meritat, ilustre scriitor. Inima ?... Inima, da, este acea care le-a perdut și ce alt putea să le zdrobească pe sine, o nor muritorule, de­cât ea. «a­­i atât de puternic mereu a bătut pen­tru scumpa noastră țară. ’Mi spuneai Marți cum voește a înființa, dacă te vei simți mai bine, o academie populară pen­tru femei. Și cine altul de cât tine a putut ’cugeta că neamul cel mai fericit este a celui care Va avea cele mai culte femei ? Mă sfătuiai care anume volume sa diese din Curierul de Ambe­­sexe, spre a aduna un material bun pentru conferința mea de la Ateneu «A­eliade Rădulescu»,ex­­primându-ți părerea de rea că nu poți di­n cauza boalei orga­niza un centenar așa cum se cade a se face: Părintelui literaturei române. Te-am întrerupt... ilustre ma­estre, spunându-ți, cu încura­­giare că fața nu te arată că su­feri ; mi-am aratat, drept răspuns, trei sticluțe cu doctorii, apoi mi-am zis: — Inima, inima, ea nu mai mă lasă să trăesc și bine ar fi să me sfirșesc, căci sufer mult, mult... Aveam în ochi lacrimi, iar pe buze surîsul ca să le îmbărbătez. Cu spiritul leu glumeț m’aî pîrît copilei mele zicendu-i: — O vezi cât e de necredin­cioasă ? Te-am întrebat ce mai lucrezi și mî-am răspuns : r Multe... și am în minte foarte multe, căci uite ea e să­nătoasă, dar inima, inima... * * * In eternitatea adâncă astă­zi ai plecat pentru vecie, tu acela ce aici în această vale de plân­geri n’au avut răgaz un minut și mereu aî trăit pentru lumină și pentru trezirea conștiinței noas­tre naționale. Faptele tale mărețe ți-a­u asigurat în sufletele noastre un joc frumos, în care tu vei rămâne vecinic și vei sluji drept­­ pildă la feciori de feciorii noștri. Pentru cultura femeei, tu ești acela care în țara aceasta ai deschis largă poartă. Pentru în­frățirea națiunilor de aceeașî gintă, tu ești acela cari ai știut a stringe sfintele legături strămoșești. Pen­tru păstrarea monumentelor isto­rice tu ești acela care aî oprit surparea lor. Pentru dorul fra­ților noștri din cele patru părți ale lumeî, tu ești acela care am plâns și obida ta aî cu­tezat popoarelor a o trâmbița... Tu, tu, tu, ce n’aî făcut tu pen­tru neamul românesc, care astă­zî tot e în doliu după tine, stejar falnic și mândru al României. Adio, adio, adio... 23 Noembrie Suliira. * » • CRON1UIFEMENIIE Iarăși corsetul Unul dintre cei mai aprigi a­­părători ai drepturilor femeilor, este medicul francez dr. Phi­lippe Marc­hat. El se lupta cu mare înverșunare pentru elibe­rarea sexului femenin. El voește însă să ridice fe­­meea nu numai în privința spi­rituală dar și în privința corpo­rală și când îî aduce drep­turi, cere de la ea și îndatoriri, și unde trebue, și renunțare. Mai înainte de toate cere el ca femeea să renunțe la purtarea corsetului atât de vătămător pen­tru sănătate. Acolo unde femeile nu renunță de bună-voie la acest obiceiu reu, sa­ce silită cu forța pentru ca să facă aceasta , ar trebui să intervină chiar Statul și să facă o lege în urma căreia fabricarea de corsete să fie terminasă așa cum se face cu fabricarea ar­melor. Această lege să prevadă că femeilor sub vârsta de 30 de ani să le fie interzisă purtarea cor­setului sau a altor fel de lucruri de aceeași natură. Contravenien­țele să fie pedepsite cu închi­soare de la trei luni și până la un an. In cazul dacă fete mi­nore vor purta corset, părinții sau tutorii lor să fie pedepsiți cu o amendă până la suma de 1.000 de lei. Dr. Marechal este neobosit în a arăta primejdiile corsetului. Intr’o conferință pe care a ți­­nut-o la Paris a arătat ascultă­toarelor sale în proiecțiuni, cum printr’o mică apăsare durabilă asupra unei părți a corpului, su­fere și organele și se causează schilodiri. El afirmă că sexul fe­­meesc de patru sute de ani în­coace, de când Caterina de Me­dici's, a introdus corsetul, a de­generat foarte mult. Mai cu sea­mă șira spinărea și umerii au de­generat foarte mult și s’au turbu­rat grațiozitatea ținutei și a mer­sului femeei. Medicul francez mai critică și hainele strâmte ale femeilor. Olimpia. Anarhiștii creștini Cei ce­ au primit doctrinele reli­gioase ale lui Tolstoi, au constituit de curând o biserică la Paris și și-au dat numele de anarhiști creștini. Unul din șefii nouei bi­serici, un apostol cu perul lung, a dat niște interesante explicații unui redactor al ziarului «Mălin» — Cari sunt idealurile d-v.— a întrebat ziaristul pe apostol— sunteți poate socialiști? — Nici prin vis, noi suntem într’adevăr anarhiști creștini, aș­teptăm «Pământul făgăduit» de care vorbește Evanghelia, socie­­tatea viitoare unde va domni justiția și nu vor fi nici dureri, nici lacrămi și nici doliuri. — Și cum vroiți să combateți nedreptățile sociale ? — Cu aplicația întocmai a re­gea­lui Christos. Noi vom com­bate războiul, sau omorul legal­­mente organizat, prin urmare mi­litarismul, apoi alcoolul, impu­ritatea, jocul, în fine tot ceea ce degradează creatură umană; noi ne vom sili să luptăm contra clericalismului, adică fanatismul religios, revenind la cuvintele lui Christos : «iubește pe aproa­pele téți ca pe tine însuți» ; noi vroim egalitatea absolută și co­munitatea bunurilor. Sarcina a­­ceasta e grea, dar ne surîde credința că vom învinge. ■——-L-—«os s» s as ...... G ârnețul meii ZIMBRU ȘI LACR IMI Memoriei lui V. A. Urechiă Zîmbești când vezi afară soare Și ceru ’ntreg înseninat. Când fericirea năpădește In sufletu’țî îndurerat... Zîmbești când vezi că sărăcimea E ajutată de bogați Și e tratată omenește Cum si tratează între frați... Zîmbești!.. Și bucuria’l mare Când întru toate vezi progres, Gând pentru d­însul toată lumea Pun zel nespus și interes... Zîmbești când vezi că fericirea Pe toate fețele s’a ’ntins, Zîmbești când vezi că suferință Ș’amărăciunile s’aă stins... Zîmbești când vezi că’n Romănia Boeri, fruntașă și ’ntreg popor. Cu bărbăție, țara noastră o pregătesc de viitor... Zîmbești c’o bucurie rară Când vezi Românii noștri toți Nedesmințit sunt pentru țară In lot d’a­una pe trioțî... Dar plângi cu lacrămi mult amare Când vezi poporul adâncit In sărăcia cea mai mare Și de mizerii chinuit... Și plângi când vezi vre­o schin­giuire Și boale cari îl prăpădesc, Și plângi când biruri și pot vede Pe capul s­ă se grămădesc... Și plângi cu lăcrămi de durere Când vezi pierind dintre fruntași P’acel ce țara ne creează Ș’o apărură de vrăjmași... Și plângi când vezi că patrioții Pornesc din lume rând pe rând, Lăsându ne în voia vreunei S’a soar­tei noastre prea curând.. Și plângi când astă­zi moartea crudă Răpit a iar un patriot, Pe marele în veci Urechiă, Român ilustru întru tot. Și plângi... Dar d­ zîmbește ’n ceruri Voios cum fost a, bun bătrân, Că întru toate datoria El ’și-a făcut'o ca Român... Marion. Rézkoni anglo-boer — Prin poftă — «Petit Parisien» publică ur­mătoarele știri de la corespon­dentul său din Amsterdam : Sunt informat de un înalt per­sonagiu, în curent cu afacerile din Africa de sud și sosit deunăzi din Pretoria, că generalul Botha a făcut următoarele declarațiuni: Războiul mai poate ține încă cinci ani, și sunt convins că englezii vor fi în cele din urmă siliți a se retrage din Cape. La 28 Septembrie, Bolha so­cotea că numărul boerilor morți, luptând, sau în urma rănilor lor, se ridică la cel mult 2800. Liniștea domnește la Pretoria, dar spre a o asigura trebue o poliție de 700 oam­eni, cari să re­prime ori­ce încercare de rebe­liune , dar e sigur că mai cu­rând sau mai târziu elementele boere se vor răscula. Deja micile patrule engleze sunt mereu atacate in împreju­rimile acestui oraș. La 3 Octombrie, parcul care­lor de aprovizionare a englezilor a fost ars de către boere, la o jumătate ceas de Pretoria. Numărul soldaților englezi în­gropați la Pretoria, unde nu s-a dat totuși nici o bătălie, trece de 2500. Se așteaptă răscoala în mossă a boerilor din Rhodesia. Totul dovedește că are din ce in ce mai mulți sorți de izbândă cauza re­­publicelor sud-africane. .* . Din Pretoria se vestește că generalul Botha, împreună cu membrii guvernului boer și cu 1800 de oameni se află la Ki­­lipstafel, lângă lacul Chrissi. Pri­­sonierii boerî spun că Botha ar vrea să lupte mai departe, dar că oamenii lui s’au plictisit și se o­­pun. Așa afirmă, cel puțin, is­voarele engleze.* ¥ ¥ S’a svorit că boerii vor adopta un nou chip de a proceda față de prizonierii englezii, în loc de a-i pune să le dea drumul după ce făgăduesc că nu vor mai lua armele contra boerilor, de aci înainte îî vor însemna cu un fier roșu când ’I vor libera și­ ori­ce soldat englez care va cădea în mâna boerilor și care va avea semnele fierului roșu va fi îm­pușcat.* * * Ploise­beige di­n Bruxelles pu­blică un interview cu d-ru­ Leyds, care a declarat că svonul despre planul unei intervenții a împă­ratului Germaniei e prea gene­ros spre a fi autentic. Svonul despre tratativele de pace e absolut neexact. Burii vor urma lupta, și ei sunt de­parte de a fi istoviți. D-rul Leyds n’a primit nici un răspuns la protestarea pe care a trimis’o Austriei în privința furnizare­ de cai cavaleriei en­gleze . Este inexact că președintele Krüger se va duce în Algeria; el va sta toată iarna la Utrecht, unde și-a închiriat o casă; cu toate că climatul nu-l prea pri­ește, el nu va părăsi Olanda. Președintele e sănătos ; svo­nul împrăștiat de câte­va ziare că și-ar fi pierdut mințile e lip­sit de temelii. D-rul Lends a încheiat spuniol că nimic, chiar în­tr'un viitor a­­propiat, nu face să se prevadă sfârșitul războiului. UN PROVERB PE ZI Brațul e tare când cauza e bună. (German) Luna,în stare gravă, a fost trimisă la spital rămânând ca în urmă să se afle criminalul. Cercetările continuă. ■ All—IW UgOÎÎH» Universal­io provincie De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 22 Noembrie — Botoșani . Inspecție militarii.—Zilele a­­cestua d-nii generali Iarca, Cinico­­ianu și Garcalețean­u au­ făcut o ins­pecție reg­­ii călărași și batalionului 8 vinelor­ din localitate. La ambele corpuri d-nii generali au rămas pe deplin mulțumiți. Furtul «lui’ Gorbănești — Niște necunoscuți, găinari de me­serie, introducfindu-se în curtea d-lui D. Miclescu din Soroceni, comuna Gorbănești, au furat un număr de 00 de gâște, luându-le cu ridicata. Em. Craiova lum­ormîn­tarea artistului Tăt­ăsescu.—Astă­zi, la orele 2, au fost conduse la locașul de veci rămășițele pământești ale iubitului artist’ Ion Tanasesc’u. Cortegiul fu­nebru a pornit de la biserica Ma­­dona-Dudu până în fața teatrului, unde artistul I. Fărcășanu a ținut un scurt, dar emoționant discurs, care a stors lacrimi asistenței. In biserică, d. C. Ciocazan după ce a făcut biografia lui Tănăsescu, termină îndemnând pe artiști la muncă, căci­lor le este încredințat apostolatul culturei și educațiunea poporului. Cortegiul a fost urmat de un pu­blic numeros până la cimitirul Si­­neasca. Marele in­comliti din com­.­­Moțăței.­­ Un mare incendiu s’a declarat erî pe zi. In com. Moțăței, în apropierea liniei ferate, la pro­prietatea locuitorului Ion Radu Gh., arzindu-i casa cu desăvîrșire, pre­cum și vre-o 0 grămezi de porumb ale proprietarului moșiei Matei Ioa­­nide. Focul a luat naștere de la scîn­­teile de foc eșite de la mașina u­­nului tren de marfă. Pagubele trec de suma 9250 lei. Muribunda din str. l­uzești.­­Sergentul de zi, postat în strada Buzești, a găsit azi dimineață în raionul său pe o femeeo Lina Șu­­derușca, lungită jos in stradă, abia mai putând vorbi, care a declarat că a fost bătută grav și­ călcată în picioare de un măcelar din piața Nouă, al cărui nume nu-l cunoaște. Fălticeni Focul din str. Germană. —I Astă-noapte, pe la orele 2 jum., lo­cuitorii din strada Germană au fost alarmați de un incendiu violent, care s-a declarat la casele tîmpla­­rului Reinried Schrod­, din sus zisa stradă. Sosind imediat pompierii și o companie din reg. Suceava No.’ 16, cu tot zelul ce a­ desfășurat, a fost imposibil, din cauza vântului, să salveze casa incendiată, ast­fel că a ars cu desăvârșire până la pă­mânt, d’impreună cu tot mobilierul, hainele și uneltele de stoluiie ce le avea nenorocitul proprietar, remâind pe drumuri cu femeca și­ copiii, în cea mai neagră mizerie.’ Focul se crede că a luat naștere de la o sobă de fer ce se afla în a­­telierul de lucru, și în care ucenicii grămădiseră mai multe surcele și je­­luituri. — Imobilul incendiat nu era asigurat și paguba cauzată se urca la suma de 4000 lei. Suceveanul Galați Agitația exportatorilor de cereale.—Printre exportatorii de cereale, din portul nostru, domnește o vie agitație. Motivul acestei agi­­tații e că exportatorii noștri au fost vestiți, de oamenii lor de afaceri, că toate stațiunile din Moldova de sus au primit ordin de a nu mai primi cereale destinate pentru Ga­lați. La aflarea acestei știri, care daca ar fi adevărată ar fi de o gravitate excepțională, s’au întrunit în loca­lul bursei. După niște discuțiuni aprinse, au ho­târî­t să ceară tele­grafic direcției căilor ferate, revo­carea acestui ordin. Iată textul acelei telegrame, al cărui conținut l’am rezumat era în corespondența telefonică. Direcției generale a căilor ferate: «Sub­semnațiî comercianți și ex­portatori de cereale din Galați, ne rugăm respectuos de a dispune re­vocarea ordinului transmis stațiilor din Moldova, de a nu primi cerea­lele pentru Galați și a dispusa ca să se accelereze expedițiunea cerea­lelor tocmai pentru Galați. Contrar, ni se cauzează nouă, ca și portului nostru, daune incalculabile, consi­derând apropierea închiderea­i navi­­gațiunea și imposibilitatea de a ex­porta cerealele destinate pentru străinătate, sosite cu întârziere». • Această telegramă a fost sem­nată de toți exportatorii de cereale din portul nostru. In același timp au petiționat Ca­merei de comerț ca să intervie, la locul în drept, pentru revocarea a­­celui ordin. Camera de comerț a telegrafiat ministerului de domenii și căilor ferate. Nu se știe dacă acest ordin n'a fost transmis greșit de către inspec­toratul căilor ferate din Iași. Credința unora e că acest ordin poate să privească portul Brăila, unde se știe că staționează un mare număr de vagoane,­încărcate cu ce­reale,­ din pricină că nu se poate prididi descărcarea lor. Un exportator de frunte, care a bine-voit a-mi da aceste­ detalii, mi-a declarat că această măsură, dacă s’ar adeveri în totul, ar fi zdrobitoare pentru portul Galați și pentru comercianți. D-sa mi-a arătat apoi că exportul prin Constanța prezintă multe in­conveniente pentru exportatorii de cereale din portul nostru, inconve­niente menite a-i împiedeca să se servească de acel port. Iîasla. Plocslî 9 Teatru.­In urma unui aranja­ment al societății «Cooperativa» cu direcțiunea Teatrului Național din București, societatea dramatică va da o serie de 20 reprezintațiuni, pe scena teatrului «Cooperativa», pen­tru cari s’au și deschis abonamente. Reprezintațiile vor urma regulat, câte două pe­ fie­care săptămână, cu aceiași artiști cari joacă și pe scena Teatrului Național. Aseară s’a dat prima reprezinta­­ție cu piesa «La corecțional», al că­rui beneficiu a fost destul de bun. Luni, 26 Noembrie, se va juca «Bibliotecarul», comedie în 4 acte de Moscr. Furt îndrăzneț. — Era noapte, niște indivizi necunoscuți pătrun­zând în cârciuma d-lui Vasile Ghi­­țoiu, din corn. Salcia, i-a furat mar­fă în valoare de peste 200 lei, tu­tun, precum și suma de 37 lei pe «uri i-au găsit în leșghea. In urmă b­olii au dispărut, fără să ii se fi putut da de urmă. Serbări.­Sâmbătă seara, elevii liceului Mateiu Basarab di­n Bucu­rești, sub conducerea d-lui inspec­tor Banu, vor da o frumoasă ser­bare, în sala teatrului „Cooperativa“ în folosul elevilor săraci. Această serbare e pusă sub pa­tronajul d-nei Victoria Al. Rado­­vici. CAROLINA INVERNIZIO « Marile anei mame ) PARTEA A DOUA Inimii de copilă.—Amoruri caste­l VI Ei își strînseră mâna și Cerere se cobori din trăsură spre a in­tra într’un palat iluminat ce era Ultimul pe acea alee.­ Palatul cu 2 caturi, cu bucă­tăriile subterane avea 3 fațade și 8 porți, dar numai una din a­­ceste se vedea deschisă de la 7 dimineața până la miezul nop­­tei; cele­lalte 2 erau într’una închise și chiar examinate de a­­proape, nimeni nu ar fi obser­vat­ că era o mică portiță secretă. Spre a te regăsi trebuia să cunoști bine secretul acelor por­tițe. ’Cerere se urcă la catul intern al palatului și apăsă butonul so­neriei. Un servitor într’o livrea în­chisă veni să deschidă și se înclină respectuos vezend pe stă­până. — A fost cine­va?—întrebă Ce­rere intrând într’o anticameră plină de flori și statuete de ala­bastru. — A fost prințul Maud și e tot aci. Cerere își încruntă sprîncenele și făcu un gest de nerăbdare. — I-am spus că eu voi­ sta tîrziu afară ? — Da, d-nă contesă, dar prin­țul Maud răspunse că, neavând nici o treabă, putea aștepta. Cerere se întunecă un moment și apoi zise : — Unde e prințul ? — In salonul de fumat. — Nu te duce să-i spui că am sosit, nu e nevoie. Servitorul se înclină din nou, pe când dădea la o parte por­tiera, pentru ca stăpâna să intre în apartamentul ei. Ea străbătu câte­va odăi fru­mos luminate și intră într’o odae unde o cameristă ațipise într’un fotoliu. La zgomotul pe care îl făcu Cerere intrând, camerista sări în picioare. — Doamna contesă s’a reîn­tors? — Vezi — exclamă Cerere a­­runcându-i mantia în brațe — e gata baia ? — Da, doamnă. — Atunci desbracă-m e repede, Camerista execută ordinul. Am spus deja că Cerere nu mai era tîneră , totuși corpul ei era bine conservat. Poate fața Cerere! era aceea care suferise mai mult rigorile timpului și care atesta urmele durere!. Dar o copila ar fi invidiat cor­pul eî admirabil. Cerere nu dele timp oameniiteî să o desbrace, căci ,­’șî smulgea totul de pe densa cu o mare ne­răbdare. — Grăbește-te ! Grăbește-te! —striga dânsa. Baia era ascunsă de două bo­gate perdele, brodate cu aur. — Până când eu voi lua baia, prepară-m­ capătul de noapte — exclamă ea—și ruferia caldă. — Da, domnă. Cerere se lingi în bac și scoase un suspin de satisfacție. — Cine ar fi spus—murmură ea—când într’o zi mă aflam mu­rind de foame, de frig și invo­când moartea, că voi avea un palat, servitori, trăsuri, și ceea ce e mai mult, un capital de a­­proape o jumătate de milion, de­pus la cele d’inteiü bănci fran­ceze și italiene? Ce mar e și lu­mea ! Fiica condamnatului la moarte, blestemata, perfida ma­mă, infama moașe, e acum bo­gata contesă Cerere, care nu e nici­odată sătulă de ambiție și de bani. «Și când mă gândesc că vro­iam­ să fiu bogată spre a regăsi pe acel prinț Maud, omul care a trimis pe eșafod pe tatăl meu, care fa prima cauză a ruinei mele. Dar când l’am regăsit, i­­nima nu mi s’a revoltat ci a stat neclintită, ca și cum ar fi fost de piatră și am curagiul de a în­tinde mâna acelui om ca unul a­­mic, primindu-l în casa mea. Și totuși n’am părăsit ideea de răz­bunare , însă vreau să o fac fără scandal, vreau să ’l lovesc într’o parte sensibilă, căci e cu nepu­tință ca el să nu aibă vre-o slă­biciune. Se întrerupse din aceste re­flexii când văzu apărând printre perdele cernii servitoarei. — Doamnă contesă, totul e gata. Cerere se scula in picioare și ’șî acoperi umerii cu un cear­ceaf cald și parfumat. Cameriera abia o șterse și Ce­rere începu să se îmbrace. Trecu o oră până ce să’și ter­mine toaleta. Apoi se întoarse spre came­ristă și îi zise : — Poți să te duc­ să te culc­, nu mai ’ am nevoe de tine. In noaptea asta va veghia Julia, o vei înștiința. — Da, doamnă contesă. Cerere plecă în salonul unde o aștepta prințul Maud. VII Prințul sta lungit pe un foto­liu și fuma liniștit o țigare. Și, pe când el părea că se uită la fumul produs de tutun, gândul lui mergea foarte departe. Dar acest gând nu trebuia să fie prea plăcut, căci el încrunta din când în când fruntea și ochii lui aveau o mare expresie de as­prime. Deschizându-se ușa, el se deș­teptă din meditațiunile sale. Ce­rere intră. Prințul nu se mișcă din poziția lui, dar întinse o mână. — In fine !—zise el strîngănd mâna contesei.— Credeam că în noaptea asta nu te mai reîntorc!. — M’am dus să fac o bună acțiune, răspunse Cerere, așezân­­du­-se pe un fotoliu alături de prinț. Maud izbucni în hohot de rîs. — D-ta, Cerere ? — Da, eu , ce găsești straniu în asta ? Mi s’a spus că era o copilă frumoasă ca un înger, în cea mai mare mizerie, și care avea nevoe de ajutor și de pro­tecție. Primțul continuă să rîdă în mod sceptic. — Ah! acum pricep—exclamă el cu ironie, și se poate admira această pasăre rară ? Cerere dădu din cap. — Nu e o partidă pentru d-ta, principe Maud, și apoi ești poate sătul de blonda ducesă? Prințul se cutremură. — Ce ducesă ! — Eh, eh ! nu face pe nevino­vatul, căci asta nu are nici o va­loare pentru mine ; te-am văzut la concert, am surprins privirile d-tale cu acea blondă damă. In­­tr’adever găsit lucrul ciudat și de gust prost. Bărbatul acelei femei va avea vre-o­ zece ani mai puțin ca d-ta și e de o sută da ori’ maî frumos. Ducele 'șî mușcă buzele. — Cerere, devii impertinentă. Ea surîdea cu ironie. (Va­mm­a)

Next