Universul, decembrie 1901 (Anul 19, nr. 328-355)

1901-12-04 / nr. 331

Calendar pe anul 1901 (Ir IiiiIei Luni, 3 Decembrie. — Sf. Prof. Sofronie Catolic Luni, 16 Decembrie.—Adelheid Soarele răsare 7.31 , apune 4.20 m. ... București, 3 Decembrie. I­opmîntul rural Ideea că învăițămîntul nos­tru rural trebue să părăsească drumul ținut pană acum și să fie organizat ast­fel încât să pregătească poporul pentru cerințele practice ale vieței, cucerește tot mai mult teren. Creearea unui însemnat nu­măr de școli profesionale ru­rale este o bună dovadă despre aceasta, și faptul că mulți proprietari mari­, ba chiar ță­rani fruntași, se grăbesc să facă donațiuni acestor școale noul, arată cât de simțită e trebuința unei noui îndru­mări a învățămîntului rural. Dar, cu o floare nu se face primăvară. Negreșit, școalele profesionale rurale vor exer­cita o înrîurire din cele mai bine făcătoare asupra popula­­țiuni­i în mijlocul căreia vor funcționa. Trebue să ne gân­dim însă la întregul popor. învățțămîntul primar rural, așa cum există, nu folosește un mare lucru. Precum foarte bine observă un membru al corpului didactic pri­mar, într’o scrisoare ce ne tri­mite, copilul de la țară învață orașele Australiei, insulele ce o compun,istoria fantastică a evrei­lor înainte de lus Christos, fără ca vre o dată să poată folosi ceva după urma acestora. Obosiți bie­tele ființe fragede, cu declinarea pronumelor, numeralelor și altor­­ asemenea, fără să Le întrebi, folo­­si-va el ceva ? Poate ar zice cine­va că se folosește la urmare mai departe. Vai ! N’avem atâți func­ționari pe drumuri? Prin urmare s ă ne întoarcem privirea către pogorul strămoșesc, lăsat de atâta amar de vreme în părăsire. Ce se face în această direcție fn cursul primar rural ? CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA , Bâal foaia în Boinoaia.­—in­ Bani ia strainaliata REDACȚIA: Strada Brezoianu, 11. București Telefon.—Adresa telegrafică­: «Universul», București ANUL XIX No. 331.­MARTI 4 DECEMBRIE 1901. Abonamentele și anunțurile se primesc la : Administrații : Strada Brazoianu, 11. Bucureșt Ar trebui ca tot ce se învață, să nu fie numai ca să facă față la inspecții, și paradă la examen și pe urmă să rămână literă moartă ; ar trebui ca totul să poată fi bun de pus în practică. Ce îi folosesc lui, plugar de me­serie, orașele din Australia ? Va avea el vre-o­dată trebuință de aceasta? Nici odată! După ce trece vremea școalei, nu mai trec 2 ani și a uitat tot, căci ce bruma căpătase, nefiind bun de pus în practică, a sburat fără să lase nici cea mai mică urmă de existența lor, în creerul lui. Ar trebui ca totul să fie prac­tic. Ar trebui ca din timpul ce se reservă celor­l’alte studii ne­folositoare, să se ia jumătate și să se reserve practicei agricole, creșterea vitelor, gândacilor, al­binelor, micilor meserii și atunci am fi mult mai folosiți. Te duci într’un sat. Vezi prun­dul gârlei plin de răchițele. Și când vezi că oamenii din acel sat cumpără coșuri, apoi să nu te mâhnești până în adâncul iai­mei ? Trebue să fim mai practici, să ne mulțumim mai cu puțin pe hârtie, și cu mai mult în practică. Rezultatele școlii noas­tre primare sunt atât de slabe, în­cât par­că ți-e rușine să zici că avem școală primară rurală bine organizată. La noi se muncește pămîntul lor ca acum 100 de ani. Uneltele de muncă sunt tot așa de pri­mitive ca atunci. Când e vorba de ogor, apoi în vremea aceea era mai bun, pe când acum a sărăcit, căci ne mulțumim ca să luăm după el producția și aceasta datorită nu munceî, ci m­ile­ ce­rești, dacă e ploae la vreme. Pe când în alte părți gunoiul e socotit ca aur, la noi țăranii, îl țin în fața casei de unde ies miloane de microbi și mias­me care Îl bolnăvesc, sau îl duc în haltă. Locușorul ce-l are la spatele casei este reservat bălăriilor, nu zarzavatului, pe care -l cumpă­ră de la bulgarii ce pleacă toamna cu pungile pline de aur ca să-l mănânce în țara lor. Când e vorba de creșterea vi­telor, apoi aici stăm foarte reu. In alte vremuri, caii, boii, oile, și altele erau foarte renumite, pe când acum au decăzut cu totul. Avem stîrpituri, nu vite. Țăranul se miră cum vaca moșierului î și acest exemplu se întâlnește rar­ dă 10—13 litri de lapte pe zi, pe când a lui, cu coastele și șo­­bolanele ieșite, nu dă nici atât ca să momească foamea copiilor sei. Și se miră, și are să se mire încă mult, căci dacă cum­va învățătorul i-a spus aceasta vre-o­dată incidental, apoi a tre­cut mai departe ca să facă ma­teria ce-l îmbulzea, neavând vre­me ca să revină asupra acesteia. Spunem toți că țăranul nu are exemple. Să i se dea­ din orele reservate pentru gramatică, etc. Să se ia și să se facă practică agricolă. Ar trebui ca aproape jumetate din timpul claselor să se dea practicei agricole. Ar mai tre­bui pe lângă aceasta, maî lăr­gită obligativitatea învățămîntu­­lui. De­cât, din 2 copii ce are un țăran, unul să învețe 5 clase și altul nimic, mai bine amân­­doui câte mai puțin, și atunci am­ avea atâți analfabeți cum are Suedia, adică nici­unul. In această direcțiune tre­bue să lucreze conm­ucătorii țării, dacă vor să ridice po­porul din starea în care se găsește astă­zi și care numai mulțămitoare nu o ies în localitatea numită Aba­­dia, pentru a regula oare­care a­­faceri casnice. Către seară, tatăl ei, îngrijorat că nu se mai întorcea, rugă pe unul din chiriașii săi, un anume Manganel să se ducă la Abadia ca să vadă dacă nu se întim­­­plase vreo nenorocire tinerei fete. Manganel plecă îndată și,­­a­­jungând după o oră la casa in­dicată, o găsi peste tot în de­­zordine. De fată nici o urmă. Insă în schimb găsi pe jos haina și obiecte dale ei și semne e­­vidente cari arătau că acea casă fusese teatrul vreunei drame o­­ribile, precedată de o luptă în­verșunată între victimă și ucigaș. Manganel, fără să cerceteze mai mult, alergă de înștiința pe comisarul de poliție care porni îndată la fața locului unde ajunse la miezul nopței.­­ După cercetări amănunțite, ca­davrul nenorocitei Elisa fu găsit într’o mică cisternă plină de apă, care se afla sub bucătărie. In jurul gâtului victimei se vedeau întipăriturile degetelor asasinului, care trebuia s-o fi su­grumat mai înainte de a o a­runca în cisternă. Autoritatea a început imediat o anchetă, spre a pătrunde mis­terul în care rămâne până acum învăluită drama al cărei autor n’a lăsat nici cea mai mică urmă. Un copil martir O teribilă dramă pasionează în acest moment populațiunea din Saint-Ouen, de lângă Paris. In strada Touzet locuește o familie de muncitori, soții Ruelle, dimpreună cu cei patru copii mici ai lor. Ruelle și soția sa sunt niște bețivani recunoscuți, și toți banii pe cari îi câștigă trec în punga cârciumarilor, pe când copiii, lihniți de foame, traiau din mila vecinilor cari se îndurau să le dea câte un codru de pâine. Eri dimineață vecinii auziră plânsele de copii în acea casă și, intrând, văzură cu groază că co­pila Jeana, cea mai mică dintre nefericiții copil, era moartă de foame și de frig. Mama se afla de asemenea în casă, dar într’o asemenea stare de beție, că n’a putut fi intero­ga­tă. Cât despre tată, el trebue să fie prin vre-o cârciumi beat mort, căci agenții polițieștî n’au putut încă să dea peste el. Ruelle și femeea sa vor fi ur­măriți pentru îngrijire rea, care a cauzat moartea. Ceî­l[alți copii au fost inter­nați pentru supraveghere într’un ospiciu. Serie­l­e asasinate în Franța Doue noul drame s’au adăugat la lista deja destul de mare a acestor ultime zece zile. La Sailly-le-Sec, mică comună din departamentul Somme, un pădurar anume Crepin a fost gă­sit omorît de un glonț de pușcă care-î fusese tras în spate de la gura țevei. Nenorocitul nu se mai întorsese acasă de Dumi­necă și părinții sei, plecând să’l caute, îî găsiră cadavrul în mar­ginea pădurei. Se bănuește că Crepin a fost asasinat de un braconier. Cea­ l’altă dramă s’a desfășurat la Morbihan. Un bătrân pescar, de 64 ani, anume Bernardo, a tras asupra fiului său, un tîner de 30 ani, un foc de pușcă, lă­­sându-l mort pe loc. Părintele criminal a fost a­­restat. Brutus. Evadarea a două condamnați la muncă silnică, din penitenciarul Pînești — AMENINTE­­ (Corespondența particulară a „Universului“) Ploești, 1 Decembrie. Astă­zi de dimineață autoritățile au fost înștiințate cum că tâlharii Gh­iță Constantinescu Ghimpe și Costache Dimitrescu-Bordeiu-verde, ambii din Ploești, condamnați de către Curtea cu­ jur­ la muncă sil­nică pe viață, au evadat din arestul preventiv din Ploești. In următoa­rele împrejurări: Cum ați evadat Astă-noapte, nu se știe la ce oră, numiții tîlharî, rupendu-și lanțu­rile de la picioare, au eșit din ca­­merile lor prin coridoare, unde san­tinela dormea. De aci, după ce au rupt niște gratii de fer, cu ajutorul unor frînghii făcute din pături și cearceafuri, s’au scoborit de la eta­ Campionii pîicoî cari au­ primit premiul «Nobel»»jr­(.Vezi explicația) DIN FRANȚA (Corespondență particulară a ..Universului") Paris, 29 Noembre. Alegerile generale Waldeck-Rousseau,vorbind cu comisiunea pentru sufragiul uni­versal, a dat să se înțeleagă că alegerile generale vor avea loc la 11 Main 1902 și balotagiile la 21 din aceeași lună. Asta ar dovedi că guvernul consideră că puterile Camerei vor expira la 31 Main. Camera va fi deschisă până la Paști și luna Aprilie va fi între­buințată pentru campania elec­torală. Un asasinat misterios — O fată ștrangulată și aruncată în cisternă O crimă oribilă s’a petrecut alaltă-orî după amiazî în împre­jurimile orașului Cannes. O sim­patică domnișoară, în vârstă de 21 ani, a fost asasinată în împre­jurări cari arată la asasin cel mai respingător cinism. Victima, care se numea Elisa Briquet, fusese însărcinată de ta­tăl său, agent de asigurări la Cannes, să se ducă la o vilă a sa, la câți­va k­ilometri de Can­ Cronica artistică Expoziția Nicolae Vermont Par­că s’ar fi vorbit artiștii ro­mâni să ne poarte din surpriză în surpriză și au trebuit să fie și indiferenți de cele pământești trăitorii în sferele înalte ale ar­tei, cari pe vremurile astea de criză să se hotărască la atâta muncă, să dea la lumină atâtea opere de valoare. Ce zic eu la lumină. . La lu­mină da la lumina minței noas­tre, dar nu la lumina necesară tablourilor, spre a le putea ve­dea așa cum trebuesc văzute, pentru că aici în capitala țarei nu există un salon unde artiștii sâ poată expune și munca lor sa se bucure de claro-obscurul ne­­cesar ori­cărui tablou, spre a fi văzut bine, după adevărata lui valoare. Pe valorosul artist Vermont l’am găsit într’un ungher din pa­sagiul român, unde plătea chirie o sumă bunicică și unde tablou­rile se impuneau prin farmecul colorilor, al subiectelor și al lu­crurilor văzute și cunoscute din țara noastră, alt­fel... din spre partea luminei știți ce poate pro­cura Pasagiul I­omân. Păcat­e * * Cum e mintea mea, vecinie străbătătoare și gata de iniția­tive, de proiecte și de sfaturi și cum am dat acolo peste un grup de artiști, mi-a venit în cap ur­mătoarea idee pe care am co­municat-o lor și din coloanele acestui ziar sper s’o asculte toți iubitorii de artă, toți spri­jinitorii ei. Iată ideea mea : Să se com­stitue un comitet compus din toți pictorii și sculptorii și să facă mai multe festivale ar­tistice și literare sub patronagiul A. S. Principesa Maria, cu care am avut onoarea să vorbesc despre acest lucru, și pe care am văzut-o foarte dispusă în favoa­rea artiștilor, și să clădească un fel de seră în formă de sală care să fie o expoziție permanentă, un fel de glas-pulast ca la Mün­chen, în care toți artiștii să aibă dreptul de a expune și a vinde operile lor. Ne am putea face atunci și noi o idee complectă de talentul și de activitatea fie­cărui și-am a­vea prilejul să-i vedem și să-i apreciam pe toți după adevăratul lor m­ent. ** * Pictorul Vermont face parte dintr’o familie de artiști; sora e­-sale, d-na Ventura Vermont a fost o talentată artistă a Teatrului Național, și nepoata sa, Mari­­oara Ventura e trimisă în străi­nătate de M. S. Regina spre a studia arta dramatică. Dînsul este cunoscut publicului prin stu­diile sale serioase, prin coloritul puternic și original și prin su­biectele sale alese din acele orașe cari odinioară au fost locașul voi­vozilor și al mitropoliților țerei, lucru ce măgulește foarte mult pe cel ce țin la trecutul istoric al țerei noastre. Iată câte­va din pânzele lui Ver­mont : Poftuțl mare, comun, ta­bloul No. 4, înfățișează o casă din G-Lung, un palimar și strașinî în stil vechi, țărănesc și o țărancă în curte cu o oală cu mura. Acest tablou deșteaptă în suflet ideea acelei vieți pacinice și idilice, a vremurilor spuse. Tot ast­fel este și­­ In Parcul din C.-Lung. ta­bl No. 25. Bru­tonii No 36, multă compoziție, scene din viața reală, foarte bine prinse.Tabloul acesta terminat va rămâne ca înfățișare, ca dovadă de belșugul și veselia sătenilor noștri, azi atâta de triști și de ruinați. Scenă din cârciumă, ta­bloul No. 1 îți vorbește despre timpul de acuma în care necazul este înecat în fumul unor ase­menea triste și sărăcăcioase lo­caluri. In Apus No. 79 are cea mai bună perspectivă și acest tablou îți reamintește poeticul : I­­tramonto al italienilor cu fan­tasticele culori pastel, ale lui Guido Reni , îți dă dorul de du­că și ideea de nemărginire și de visuri încântătoare și azurii. In pastel pictorul Vermont este tot așa de forte. No. 72 Aqua­­rela și mai ales Studiul de bă­trână No. 75 are toate calitățile unei opere de cea mai mare va­loare artistică : atitudinea bătrâ­nei, aerul ei de subrejenie și de neputință, pasul șovăitor, liniile toate contribuind a ne da nume­ral anilor trăiți, în fine îmbră­cămintea, totul, sunt studiate în mod academic care face onoare artistului ca și Casa de la Văleni No. 76 și Țiganca cu urciorul. Tabi No. 39. Uitam No. 16 Un coșar, care îți amintește vremuri de iarnă și de strinsul în jurul ve­trei cu acei ce i sunt dragi, vre­muri de mistere și da povești... 30 Noembria Smara toare, așa că nu pare de­loc surprinzător, dacă Alfred de Musset a zis : «muzica pe mine m’a făcut să cred în Dumnezeu». Intre maximele lui Confucius se găsește și aceasta: «voiți să știți dacă un popor este bine guvernat, dacă legile ce practică sunt bune sau rele, examinați muzica ce el practică». Câtă filosofie și cât adevăr în maxima aceasta. Iată Spencer zice : «muzica stă în fruntea artelor frumoase, căci dintre toate ea este aceea, care face mai mult pentru feri­cirea omenirei»... întreaga filosofie a muzicei, destul de interesantă prin feno­menele ei multiple, a făcut pe câți­va învățați medici a o expe­rimenta ca metodă de alinare și înviorare pentru cei suferinzi.Ex­periențele ce s’au făcut au fost încununate cu succes, căci influ­ența muzicei asupra bolnavilor, ca calmant fizic și moral, a fost dintre cele mai satisfăcătoare. Ori­cât de curioasă ni s’ar pă­rea metoda muzica medicală, ea totuși începe a număra din zi în zi mai mulți aderenți. La Westminster s’a înființat un spital în acest scop, unde singurul agent terepeutia este muzica. Întreg personalul din serviciul interior al spitalului e recrutat numai din muzicanți buni, cari execută ordonanțele medicilor specialiști. Prescrip­­țiunea e foarte simplă; ea răs­punde formulei: 2 ore piano, 3 vioara, 1 mandolină, fluor, flaut etc Efectele acestui tratament sunt miraculoase și se înregis­trează cazuri de vindecare a bol­navilor de nevrosă, neurrastenie, ipocondie, melancolie, spleen, etc. De asemenea modificarea în bine a temperamentelor... bili­oase și o influență chiar pentru regenerarea moravurilor. Știința positivistâ și-a găsit și ab­ea aplicația și societatea en­gleză e pe cale de a instala un ced­ru microfonic, care să tri­­meată la punctele indicate undele sonore combinate după specifi­cul metodei muzico-medicale. Ast­fel se va ridica un adevărat teatrofon... însăși biblia indică firul unei metoade medicale­ muzicale prin ceea ce scrie despre Saul, pe care David îl liniștea prin cân­­tecile harpei sale, de câte ori îl apuca crizele nervoase... Medicii alieniști, cari s’au o­­cupat cu experimentele aplica­­țiun­ea muzicei în medicină, au afirmat că : efectele medicale ale muzicei s’ar îndeplini prin ac­țiunea reflexă ce ea produce a­­supra centrilor nervoși, care re­gulează circulațiunea sângelui. Prin această acțiune reflexă mu­zica ar provoca o dilatare a va­selor sanguine, mărind activita­tea circulațiunea, ridicând tem­peratura corpului și favorisând digestiunea. Influența muzicei se traduce când printr’o mărire, când printr'o micșorare a pre­siunei arteriale. Ea provoacă o iuțeală a bătăilor- inimei și după tonul și intensitatea sunetelor ei, se observă schimbări particulare în fregvența respirațiunea. Musica ori­care ar fi ea: Verdi, Wagner, Gounod, Mozart, etc., va rămânea, fără pereche, un bun agent, pentru îmblânzirea oame­nilor în timp de pace, pentru a­­părarea patriei în timp de răz­boi. Ea a fost și va rămânea libe­­ratoarea omenire!. Poporul care își păstrează tradiția muzicală va supraviețui veacurilor... Intr’o sală de chirurgie, unde se îngrămădesc cele mai violen­te dureri omenești, printr’o mu­zică aleasă ca : Faust, Werther, Lohengrin, Sapho, Tannhäuser, Traviata și multe alte arii națio­nale, doine etc., s’ar obține pe lângă o liniște bisericească și acel repaos recreator de care in­valizii amputați simt atâta tre­buință. Temperatura suferinzilor ar fi­ micșorată, suferințele ușu­rate, iar somnul ar înfrânge du­rerile chinuitoare... Generalizarea muzicei, ca a­­gent terapeutic în medicină, ră­mâne încă în domeniul experi­mentelor medicale... dar va veni timpul când ea se va generaliza... Aurel Scurtu -■ [UNK] [UNK].........! UX SFAT PE ZI Petele de zmeară de pe veș­minte se scot frecându-se mai hitei cu osânză și limpezindu-se cu apă caldă. Spionii păcii care aui primit premia! Nobel — Vezi ilustrația — Corespondentul nostru parti­cular de la Berlin ne-a telegra­fiat știrea ca în ședința de la 10 Decembrie s­. n., s-a distribuit în Camera norvegiană premiul Nobel acelor bărbați care au pro­povăduit mai mult pacea. Cu această ocaziune președin­tele Camerei a ținut un discurs în care a accentuat iubirea de pace a poporului norvegian și apoi aduse elogii lui Alfred No­bel, fondatorul acestui preimiu Iată numele și biografia acelor bărbați a căror mente pentru pace au fost resplătite prin pre­miul Nobel... 1) Profesorul Emil Adolf Beh­ring s-a născut la 15 Martie 1854 în Iransdorf (Prusia). De la 1880 a desvoltat o mare activitate ca medic militar, iar la 1891 a fost numit asistent la institutul din Berlin pentru boale infecțioase. De la 1855 este profesor și di­rector al institutului de igienă din Marburg. El și-a stabilit re­putația prin descoperirea serului cclheric și desvoltarea serothera­zei sângelui. 2. René Sully-Prudhomme, care a fost răsplătit cu premiul lite­rar, s­a născut la 16 Martie 1839 in Paris . La 1865 î și publică primele versuri: de la 1881 Sully- Prudh­omme este membru al A­­cademiei franceze. El a declarat că cu suma ce a primit-o va face o fondațiune din care să se a­jute poeții săraci, ca să-șî tipă­rească manuscriptele. 3. Henri Dunant, părintele convenției de la Geneva, căruia ’i s’a acordat jumătate din pre­miul pentru pace Nobel, s-a năs­cut la 1828 în Geneva. In opera sa «Un Souvenir de Solfenno», și-a exprimat mai însății ideea uniunei internaționale pentru în­grijirea răniților din testoaie și de atunci a lucrat plin de zel pentru acest scop nobil, până când năzuința sa a fost recunos­cută de către toate Statele civi­­lizate în convenția de la Ge­neva. 4) Alfred Nobel, autoru­l pre­miului, s-a născut la 1835 în Stockholm și a murit la 1896, în San­ Remo. El se ocupă cu chimia și inventă la 1887 dina­mita. El inventă și gelatina ex­­plosivă, înființând mari fabrici în Germania, Suedia și Italia. Venitul averei sale, evaluate la cifra de 60 milioane franc­i, îl destină pentru premiile Nobel. 5) Profesorul Conrad Röntgen, descoperitorul razelor, care poartă numele său, s-a născut la 1845 în Lennep. El studia științele na­turale și la 1876 fu numit pro­fesor la universitatea din Stras­sburg, iar mai târziu la Würz­burg, unde la 1895 descoperi razele X. 6. Frederic Passy, celebru­ fi­lolog francez, este cel mai tîner dintre premianți. El s-a născut la 1859 la Versailles și de mai mulți ani este profesor la școala nor­mală din Auteuil. Din Paris se anunță că Passy va dona o parte din premiul de 104.000 lei Liger pentru pace. 7. Jacobus van troiT­, celebrul chimist și o podoabă a universitate­ din Ber­lin, s-a născut la 1852 în Rot­terdam. Mau­­nlein a fost inginer apoi a studiat științele naturale la Leyden, Bonn, Paris și U­­brecht. La 1878 a fost numit pro­fesor de chimie în Amsterdam, de unde trecu în aceeași calitate la universitatea din Bar­in, jul al douilea în curtea temniței unde, de asemenea, santinela dor? mea. Cu un caragiu de necrezut, ambii tîlharî luând apoi ușile de la latrine, s­-au așezat lângă ziduri, peste cari escaladând, au evadat. De notat este că locul unde tîl­­harii au sărit peste ziduri, erau în apropierea unei sentinele de către care el iarăși nu au fost observați. Alarma Tocmai dimineața, când s’a făcut apelul­­ restanților, s’a observat lipsa tâlharilor. Imediat, directorul penitenciarului d. Al. Petrescu, an­unța autoritățile de acest fapt, și, toată poliția pre­cum și parchetul fură în picioare Cei dintâi sosiți la fața locului au fost d. polițani! T. Demancov, di­rectorul poliției, d. Cristach­e Fote­­scu, d. prm-procuror Teodor An­­gel­­scu, d-nii procurori G. Venert și Economii, d-niî judecători de in­strucție L. Munteanu și Carpațeanu, o mulțime de magistrați, public și autorități, precum și d. Bissy, pre­ședintele Curței cu juri. Cer­cet­ă­­rile parchetului.—Ad­restările D. prim-procuror F. Angelescu începând o anchetă în această pri­vință a ordonat arestarea șefului de gardă, sergentul David Dumitru, a caporalului Dumitru Dobrinescu, farmacist, a trei santinele, toți din regimentul Mircea 82, a grefierului penitenciarului, Dragomirescu, pre­cum și a gardienilor Tudor Licu și Nedelcu Nicolae. Tot de­odată s'a cerut și demi­siunea directorului penitenciarului, d. Athanase Petrescu, care și-a și înaintat’o. Cine erau bandiții Vechii ocnași, cari își făcuseră viața prin temnițe și ocne, Ghidi Constantinescu-Ghimpe și Costacha Dumitrescu­ Bordei-verde fuseseră condamnați la munca silnică pe viață, ca autori ai Înfiorătoarelor crime din Telega și Cim­erceasca, al căror proces a durat patru zile în sesiunea trecuta a Curței cu furi. Ei așteptafl acum Ia penitencia­rul din Pitești judecarea recursului în Casație, în realitate meditat însă planul de evadare. In oricolele bandiților Cu toate că le-am dat deja în nu­mărul de ieri, totuși le repetăm și astă­zi pentru ca periculoșii ban­diți să poată fi recunoscuți mai u­­șor și de un număr cât mai mare de cititori Banditul Costache Dumitrescu, zis Bordeiu-Verde Costache Dumitrescu e un bărbat In etate de 42 ani. Înalt de 1 m. și 63 e. m., părul cărunt, fruntea lată, sprîncenei, castanii, ochii căprii, nasul și gura potrivite, barba­rada și ciupit de vărsat. Banditul Ghiță Constantinescu- Ghimpe Ghiță Constantinescu este în e­­tate de 33 ani înalt, de 1 m. 60 c­m., părul castaniu, fruntea mici Influența muzicei asupra bolnavilor Muzica este una din artele cele mai desăvîrșite ; prin acțiunea sunetelor ei, bine armonizate, ea dă omului cele mai dulci senza­­țiuni, il provoacă la mulțumire și bucurie, îi întreține entusias­­mul și-l alină durerile de tot felul .. . Influența muzicei e covârși­iJisB Bassras« Torturile PARTEA A DOUA Destăinuirea unei moașe VII «Eu me înclinai și făcui semn de a me retrage. — «Oprește-te—zise cu genti­lețe bancherul — eu nu stau de­cât sub­ minut. Iartă-me, Adriana, dacă te-am deranjat, dar aseară ți-ai exprimat dorința de a merge la operă și eu îți aduc loja.­­­­—«Oh ! mulțumesc amicul meu ■ cât ești de bun, ce plăcere îmi faci. — «Nu e de ajuns — zise el, mai e și alt­ceva. .­ — «Oh, 3 vre­ o nouă surpriză? —exclamă cu nevinovăție Adri­ana ■­­ «Bancherul băgă mâna în bu­zunar și scoase o cutioară pe care o dădu smrîzend nevestei sale. «Aceasta o deschise îndată și scoase un strigăt de admirație. — «Doamne, cât e de fru­moasă, privește doamnă, ai mai văzut o asemenea brățară? «Și șireata se întoarce spre a ’mi arăta brățara. «— Intr'adever e minunată,— exclamai. «Bancherul nu mai putea de bucurie. «— Am fost pe gustul meu, Adriana ? «— Perfect. «— Sunt foarte mult mulțu­mit, cu toate că pe frumoasele tale brațe aș vroi să pui stele, nu briliante. «— Lingușitorule ! — exclamă Adriana sărutând pe bărbatule!. «El nu mai putea de bucurie. «Eu observam această scenă cu un surîs plin de ironie, oa care ei amândouă nu 'l puteau vedea. «In fine, bancherul plecă. « Atunci fața Adrianei își schimbă expresia ; își încruntă sprincenele și prin ochi îi trecu un fulger de mânie. «Apoi apropiindu-se de mine zise : «— Da-mi timp de opt zile— zise ea cu voce scurtă—și vei fi satisfăcută. D-ta vei avea 100 de mii de lei în schimbul acelei blestemate scrisori. Dar până a­­tunci să nu faci nici un semn, nici o aluzie, care să dovedească cum că e un secret între noi. «— Dacă d-ta știi să te pre­faci — zisei surîzend — eu sunt maestră. «— Mai bine așa ; ca damă de companie mă vei însoți la teatru; de n’ai rochie vei găsi în garderoba mea, până atunci să ne despărțim. «Me urcai în­­ anarlam­entul meu, plină de bucurie. «Totul îmi mergea de minune In aceeași seară eu steleam intr’o lojă la operă, in fața victimei mele, care atrăgea toate privi­rile și ridica murmure de ad­mirație. «Eu nu cred că sunt urîtă, chiar d-ta principe am rămas în­cântat pria dată când m'ai vă­zut Și totuși lângă Adriana nu eram nimic. «Frumusețea ei voluptoasă, su­verană, reieșea și mai în iveală in bogata ei rochie. «Bancherul, stând lângă ea, o devora cu ochii. De­sigur că el de ar fi avut numai o bănuială pe acea prea frumoasă ființă, pe care o credea ca 'i aparține numai lui, ar fi ucis-o fără milă. «Și eu, gândindu-mă la asta, măcăiam că nu îndouisem suma, sigură că vom­ fi obținut-o. «Adriana părea foarte veselă, dar un­ observator atent ar fi no­tat într'énsa o preocupare, care făcea din când în când să-i treacă câte un nor pe frunte. «— Astă-seară nu lipsește ni­­meni—­spunea ea bărbatului meu, care o asculta în extaz—și, ami­cul meu, nu puteai să ’mi faci o plăcere mai mare ; privește pe contele Guillani, cu nevasta sa ; s’au împăcat deci ? «— Contele e un dobitoc și ar trebui să îi fie rușine să a­­pară în public,— răspunse ban­cherul. «— De ce ? «— Fiind­că un om care și-a surprins deja de două ori ne­vasta și o iartă ar merita să fie ghilotinat. «—Dar, amicul meu, se poate ca nevasta să fie inocentă. «— Aș, el a găsit în biuroul ei, scrisori, cari dovedeau vina ei. Un altul, în locul său, în loc de discuții, ar fi făcut din acele scrisori un glonț cu care și-ar fi ucis nevasta. «Adriana devenise foarte pa­lidă. «Eu observam cu atenție acea scenă. « — Apoi,— adaose bancherul, —s’ar fi pedepsit pe el însuși că crezuse unei mizerabile. Contele Guillani, însă, face zgomot, scan­dal, cere divorțul și apoi ese în societate cu nevasta sa. Observă insă că nimeni nu ’l mai salută. «Adriana trebuia să sufere mult, căci schimbă vorba. «— Cunoști — întrebă ea—pe acea blondă doamnă, plină cu bijuterii, care e singură într’o lojă din rîndul íntâia ? «— Aceea—răspunse bancherul surizînd--acum trei ani mergea desculță. «— Oh !... «— Așa e, draga mea. Apoi avu o mică moștenire, și cum natura a înzestrat-o cu o imagi­nație vie, cu o energică activi­tate, își propuse ca cu acel ca­pital să devină foarte bogată și a devenit. «— Oh ! cum a făcut ? «— Un lucru proibit, dar care va exista în­tot­dea­una, în dis­prețul legilor. Ține casă de joc, insă, în timpul zilei, casa acelei femei poate fi frecventată de ori­ce persoană onestă, și nimeni nu poate spune nimic. Ea trece drept o văduvă foarte bogată și singură, și numai noaptea poarta ei se deschide unor privilegiați, căci adesea în acele saloane gă­­sesc dezonoarea și ruina. «Eu ascultam cu lăcomie pe bancher, care, făcându-mi bio­grafia acelei femei, îmi deschi­dea un nou orizont. «De ce n’aș fi făcut și eu tot așa?... Și mie nu 'mi lipsea imaginația, energia și voința pe fer ! «Ținui în mine însă ideile mele și continuaia sa me prefac a as­culta spectacolul. «Me urcai repede în odăile mele și, mai înainte de a me urci în pat, vreii să iau rufe din cu­­ferul meu. «Inchipuește-țî uimirea mea, găsind broasca stricată și totul în dezordine. «O lumină repede străbătu prin creerul meu; înțelesei totul. «Adriana trebue să se fi înțe­les cu camerista ei, complicea ei, spre a ’mi fura scrisoarea, pe care credea că eu o țin în eufor. «De aceea ea me dusese la teatru. «Și agitația nevestei banche­rului trebue să fi fost produși de teama că lovitura nu reușea «Și într’adever nu reușise, căci scrisoarea eu o țineam, îm­preună cu cele­l’alte, într’o as­cunzătoare pe care o aveam în apartamentul pe care îl în­chiriasem. (Va urma)

Next