Universul, noiembrie 1902 (Anul 20, nr. 300-329)

1902-11-25 / nr. 324

Calendar pe anul 1902 Ortodox Duminecă, 24 Noembrie. — Sf. Climent Catolic Duminecă, 7 Decembrie.—­Am­­brosin Soarele resare 7.23 ; apune 4.19 când portarul o ridica ca să o pună în pat, ea se rugă ca să o salute pe mama ei și să o lase a muri liniștită. «Mor cu plăcere»­­ zicea ea. Medicii chemați în grabă constatată că ea și-a tras un glonte în pept, făcându-și o rană foarte primejdioasă, în re­giunea stomacului. Ea declară că se numește Leo­­nia de Z, din Wels, Austria su­perioară, și că este în vârstă de 22 ani. Avocatul pe care-l inst*­tase ea declară că o cunoaște. Se crede că Leonta a încercat să se sinucidă din causa unui *o­mor nefericit. Probabil că va f salvată. Habs. București, 24 Noembrie. Întreaga Românime de pre­tutindeni e adunc îndurerată, căci unul din fiii săii de frunte nu mai este : Ioan Rațiu­, bă­trânul președinte al comite­tului național al Românilor de peste munți, a trecut la odihna de veci. Părtaș la luptele din 1848-49, Ioan Rațiu­ a stat neclintit sub steag până în ultimul mo­ment al vieței sale, iertân­­du-se cu totul cauzei­­ fraților săi, fară un moment de slă­biciune, fără o clipă de șo­văire. Sunt încă proaspete în amin­tirea tuturor marile lupte duse cu ocaziunea Memorandului, în care Românii de sub co­roana S-tul­ui Ștefan așternu­­seră suveranului lor plânge­rile și revendicările lor. De furtună se deslănțui un tunel în Ungaria, furtună ale cărei valuri­­ trecură Carpații, și se întinseră până la Du­năre ! Șovinismul maghiar, îmbă­tat de necontenitele succese ce repurta de la 1887, își pier­du cumpătul în fața manifes­­tațiunii paclfice a Românilor și porni o persecuțiune ne­mai­auzită contra acestora, începând acel faimos proces al Memorandului, judecat la Cluj. Nu-și poate da nimeni sea­mă de urmări, dacă în acele momente de adâncă tulburare poporul român nu ar fi fost călăuzit, ca în­tot­dea­una, de înțelepciune și demnitate, calități dovedite în toate lup­tele sale și pe care Ioan Ra­­siu­ le întrupa în gradul cel mai înalt. Ca un adevărat bărbat de Stat, Ioan Rațiu­ a stat neclin­tit în mijlocul furtunei, ținând bărbătește piept și ademeniri­lor și amenințărilor și lovitu­rilor. Nimic nu l’a putut în­depărta, nici cu o singură li­nie, de la calea dreaptă pe care l-o indica nestrămutata lui credință în dreptatea cau­zei poporului român și în vii­torul șefi ce trebue să se în­deplinească neapărat. Ia temnița de la Seghedin, în casa lui de la Turda asal­tată de plebea furioasă, ca și în retragerea de la Sibiu, bă­trânul prezident a păstrat a­­ceastă demnitate bărbătească: un stejar falnic peste care fur­tuna trece fără a putea să-l răstoarne. A­tot­puternicul a chemat la sine pe loan Rațiu­, punând termen­ acestei vieți atât de bogată în fapte mari și rod­nice­­ pentru binele și înălța­rea neamului românesc. Plini de pietate pentru me­moria acestei vieți, toți ro­mânii se descopăr în fața mor­­mîntului bătrânului stejar și roagă pe Dumnezeu­ să-î dă­ruiască odihna bine - meritată. Precum activitatea lui va rămâne încorporată istoriei neamului, amintirea lui va trăi vecinie în inimele Româ­nilor de pretutindeni. In­tot­dea­una numele lui Ion Rațiu va fi pronunțat cu ve­­nerațiune de buzele românești, și cu respect chiar de către adversari. In tot­d’a­una viața lui va servi de pildă luminoasă ro­mânilor, învățându-i că, pre­cum în trecut așa în present și viitor, să nu-și piardă cum­pătul nici la bine nici la râu, ci în­tot­d’a­una să urmeze calea dreaptă întru apărarea drepturilor lor imprescripti­bile, împărtășind adânca durere a fraților de peste munți, ro­mânii din reg­atul României întovărășesc cu gândul rămă­șițele ilustrului fruntaș la lo­cuința de veci și le trimet,­lor și familiei Rațiu, frățești mângâeri. Dumnezeu­ să odihnească pe Ioan Rațiu­, căruia fie­ î eternă memoria­ de câtă iubire și popularitate se bucură M. S. Din toate părțile lumei din Franța, Anglia, New- York, St.­Louis, etc., au­ sosit în timpul din urmă scrisori în cari se aflau sfaturi amănunțite pen­tru tratamentul monarchism­. In unele din aceste scrisori se aflau și rețete despre cari se afirma că au folosit foarte mult la această boală. Se crede că împăratul va pu­tea cât de curînd să părăsească patul. De­o­cam­dată stă în casă și rezolvează afacerile­­ Statului, sau discută cu persoanele di­n an­­turagiul sau diferitele chestii. ■­­Contele Belcredi, fost prim­­ministru Zilele trecute a încetat din viață fostul prim-ministru al Austriei, contele Richard Belcredi. El s-a născut la 1823, în Ingrowitz (Mo­ravia). După ce-și termină stu­diile juridice la universitatea din Praga, intră în serviciul Statului. Primul ministru de pe atunci contele Schmerling îl numi șef al administrației din Silesia. Mai târziu fu ales deputat atât în dieta provincială, cât și în Rreichsrath. Aici se alătură la clubul feuda­lilor, al căror șef deveni mai târ­ziu. In anul 1862 a fost numit guvernator în Boemia, iar după aceea fu ales din nou deputat în Reichsrat­, unde apără dreptul istoric al poporului ceh. După căderea lui Schmerling, fu numit ministru de Stat și al poliției. In ziua de 20 Septembrie 1865 Belcredi făcu pașii necesari ca să suspende Constituția din Aus­tria. După războiul nenorocit cu Prusia, opinia publică din Aus­tria cerea restabilirea stărilor par­lamentare.­­In urma unor difi­­cultățî cu Ungaria, contele Bel­creci se retrase de la putere la 7 Februarie 1867, în viață pri­vată, d­ar totuși rămase șef al par­tidului clerical feudal. In anul 1881 fu numit preșe­dinte al înaltei Curți de comp­­turî, din care demnitate se re­trasa la 1895. Defunctul poseda numeroase ordine si făcea parte din Camera seniorilor. CRONICI FE1ENINE Viața pe care trebue să o ducem I­ Continuu în articolul meu de azi a vă da sfaturile pe care­ mi le-a spus la o serată o doamnă bătrână și care avea o față la fel cu aceea a unei femei tinere. Purtați niște veștminte căldu­roase și ușoare, spre a păstra în­ tot timpul corpului vostru o căl­­­dură egală. Iarna apărați-ve bina șira spinăreî, căci e mai impor­­­tant de a va apăra această parte a corpului de­cât chiar peptul. Dacă ești delicată, chiar de a’î avea 20 de ani, acoperă-ți șira spinăreî cu o bandă de flanelă, pe care o prinzi de gât prin pan­glici. Ast­fel nu te vei teme de guturai­urî, de bronșită și chiar de ftizie. Nu purta veștminte prea strimte. Asta e contrariu sănătăței și co­chetăriei bine­înțeles. Se conges­tionează fața în acest chip, mâi­nile se umflă și se înroșesc. E bine să poți respira în corsagiul teu, ca mâna să-ți joace în mâ­nușă, și ca piciorul să-și găsea­scă în g­riată tot locul de care ara nevoe. Locuiți în­tr’o casă sănătoasă. Iarna nu lăsa ca în odaia de cul­care temperatura să se scoboare mai jos de 5 sau 6 grade d’asu­­pra lui zero. Lucrează, citește, ocupă-te de toate lucrurile mari și frumoase din omenire, căci activitatea corpului și a spiritu­lui îndepărtează bătrânețea. Nu-ți­­ farda pr­ea­ mult fața între tinerețe, dacă vrei să ai un ten frumos la bătrânețe. In momen­tul în care firele de argint încep să se ivească în por, nu recurge la căneii cari fac să cadă porul. Un por alb încadrează bine fața la o vîrstă oare­care. Ziua. Din Austria (Corespondență particulară a „Universului“) Vienă, 21 Noembriei Starea sănătățea împăratu­lui Francisc Josef Starea sănătate! bătrânului mo­narh­ este foarte satisfăcătoare. Cu ocazia boalei sale s’a dovedit Amor nefericit Erî, pe la orele 5, o damă tî­­­nără, înaltă, frumoasă și­ elegant îmbrăcată întrebă pe portarul ca­selor de sub No. 20 din Hammel­­pfortgasse, că und­e locuește a­­vocatul N. După ce i se dădu adresa, ea se urcă în stagiul al III-lea. Portarul o văzu plecând după o oră și jumătate. In antreul casei ea se opri și peste câte-va secunde resună o detunătură de armă.* Portarul alergă repede într’a­­colo și găsi pe acea damă întinsă la pământ și plină de sânge. Pe încă, niște depeși din Sofia fa­­ceau cunoscu­t proiectul unei con­ferințe europene în această pri­vință’. Azi ni se spune ca gu­vernul bulgar, vă face­ o anchetă asupra situației refugiaților ma­cedoneni și că va transmite re­zultatele acestei anchete , tuturor puterilor interesate spre a le ho­tărî să intervie. In aceste condițiuni, se înțe­lege lesne că micile state din orientul european, caii se tem de o ocupare a Macedoniei de către Bulgaria, caută la rîndul lor să provoace o regulare paci­­nică a chestiei macedonene, în așa fel în­cât să împedi­ce pe Bul­garia de a scoate foloase prac­tice din acțiunea ei singuratică. România, dat fiind locul pe care ea î l ocupă în această parte a Europei, fiind date mai ales tradițiile sale politice, nu putea să se adreseze de­cât ocrotitoru­lui ei recunoscut, împăratul-rege Frantz-Iosif, și aliatului său, Wil­helm II, dom suverani de a că­ror acțiune Poarta nu s’a temut nici­odată și care exercită o în­­rîurire de netăgăduit în cercu­rile politice otomane. Se știe că Sultanul socoate pe Wilhelm II ca unicul prieten sincer pe care -l are în Europa și că nu lasă să-i scape nici un prilej spre a-l face pe plac. Sfa­turi de înțelepciune și de pru­dență, privitoare la reformele de îndeplinit în Macedonia, venind de la Berlin și Viena, ar fi de­sigur luate în seamă la Constan­­tinopol și ar da Sultanului o a­­­­devarată încredere în silințele, făcute mai­ pretutindeni actual­mente spre a obține o îmbună­tățire a administrației pentru populațiile creștine din Mace­­­donia, căci Wilhelm II nu va consimți de­sigur a se uni cu alte puteri dacă ar fi vorba să se aducă o atingere drepturilor de suveranitate ale Sultanului în Macedonia. Ori­cum ar fi, dacă se confir­mă știrea că Wilhelm II, Frantz­­Josef și regele Carol se vor în­tâlni în curând la Abazia, va tre­bui să se urmărească de aproape condițiile și împrejurările acestei întrevederi care ar putea avea o mare însemnătate în ceea­ ce pri­vește politica generală în Bal­cani.­­,, Intem­Blarea Regelui Garol cu împărații Austriei și Germaniei Ziarul «Landâpendance Beige» publică asupra acestei proiectate întrevederi, — pe care am anun­­țat’o și noi — următorul articol: «De câte­va zile se vorbește în presa internațională despre o proiectată întâlnire,­ la Abuzzia, a lui Wilhelm II și Fran­tz Josef cu Regele Carol al României. Iată care e explicația ce se dă acestei întâlniri : Se pretinde că cei trei suve­rani vor cerceta situația­ creiată în urma agitației macedonene și că se vor consfătui asupra de­mersurilor făcute pe lângă Poartă pentru ca să se realizeze imediat reforme practice în Macedonia. E foarte firesc ca regele Ro­mâniei să fie serios îngrijat de starea lucrurilor ce domnește în Macedonia și care amenință în chip așa de­ primejdios pacea în Balcani. Uneltirile vulgare, cari năzuesc să acapareze cu totul această provincie turcească în folosul Bulgariei, au preocupat tC­ea­una guvernul din Bucu­rești. Și dacă Puterile au­ putut să se bucure deunăzi, când au ve­­zut întâlnirea regelui Carol cu prințul Ferdinand, de împăcarea acestor doi șefi de Stat despre cari se credea că s’au certat pen­tru tot­dea­una, nu trebue să se piardă totuși din vedere că apro­pierea româno-bulgară constitue un act de curată curtenie inter­națională și că situația politică însăși nu s’a schimbat prin a­­ceasta de­cât foarte puțin. Bulgaria, deși face ce poate spre a împiedica la ca organiza­rea cetelor revoluționare cari se duc apoi să opereze în Macedo­nia, se silește să împingă Europa să dezlege definitiv chestia ma­cedoneană și chiar zilele trecute Combaterea tuberculozei Comitetul societ­ăței pentru pro­filaxia și tratamentul gratuit al tu­berculozei își dă toate silințele spre a duce la bun sfîrșit opera în­cepută. Societatea dă astă­zi ajutoare la un număr de 110 bolnavi. In fie­care Duminecă acești bol­navi vin la spitalul Colțea, unde d. dr. Luca, membru In comitetul so­­cietăței, le dă toate instrucțiunile neces­are ds modul, cum trebue să se îngrijească, pentru a ajunge la combaterea acestei periculoase reale. Tot Duminecă d. dr. Luca dă la fie­care bolnav bonuri de lapte, pâine și medicamente. Fie­care bolnav are dreptul la un litru de lapte și o pâine pe zi­. Laptele este împărțit la locuințele bolnavilor de către­­ 80 laptagiî, iar pâinea este distribuită de societatea «Viața». Pe fie­care lună societatea chel­­tuește peste 3000 lei cu bolnavii să­raci, numai cu pâinea, laptele și parte din medicamente.­­ Untura de pește, un medicament care joacă un mare rol în tratamentul tuber­culozei, este în mare parte dăruită societatei de către drogheriile și principatele farmacii din Capitală. Din cauză că societatea se află la început și nara fondurile necesare, comitetul­, în frunte cu distinsul pro­fesor a. dr. Petrini-Calaț­i, a lansat mai multe liste de subscripție. Tot de odată comitetul a făcut a­­pel la epitropia spitalelor Eforiei și Brâncovenesc, pentru a da un aju­tor de lemne pentru sărmanii bol­navi. Eforia a răspuns comitetului că va da 15 stânjeni lemne și a și trimis 5 stânjeni; de asemenea și eforii spitalului Brâncoveinesc au dat un slânjen și fum. Toate aceste lemne au fo­st îm­părțite bolnavilor lipsiți cu totul de mijloace. Primăria Capitalei va dărui și ea mai mulți stânjeni de lemne. Facerea unei lote­rii de 3 milioane Am dat știrea că comitetul so­­cietății pentru profilaxia tubercu­lozei,’ într’o întrunire pe care a a­­vut-o acum cât­va timp, a h­otărît să intervină pa lângă guvern ca să aprobe facerea unei loterii de Stat de 3 milioane lei. Scopul acestei loterii este ca să strângă fondurile necesare pentru construcțiunea a două sanatorii pen­tru tuberculoșiî­ periculoși. Raportul d-lui dr. Radovici Comitetul a însărcinat pe d. dr. Radovici ca să alcătuiască un me­morii­, prin care să arate nevoia ce se simte pentru ca tuberculoșii să fie internați într’un spital ad-hooc. In acest memoriu­m. dr. Radovici va arăta care ar fi numărul de pa­turi din spitalul unde vor fi izolați tuberculoșii periculoși, co­ntinuă ar fi necesa­ra pentru întreținerea a cel puțin 120 tuberculos­ în spital, sa­natoriul treime făcut la țară, etc. D. dr. Radovici a și început stu­diul acestui memoriu, care imediat ce va fi terminat, va fi înaintat d-lui Sturdza, președintele consiliului de miniștri. Chestiunea facere­ loteriei va veni în discuțiunea consiliului de miniș­tri imediat ce d. dr. Radovici va înainta memoriul său. Apel către cetățeni Tuberculoza fiind o boală care trebue imediat căutată,, comitetul societate», pentru strângerea fondu­rilor necesare va face apel la cetă­țeni, pentru a-șî da obolul lor. I. Xegocscu, o» vash î: la Star, noul ministru de intimei explicația) (Vezi Chinurile nani condamnat la moarte in Rusia — Vezi ilustrația —­­Nu-șî poate cine­ va închipu un joc mai grozav de­cât acela în care condamnatul la m­oarte ’șî petrece ultimele ore înaintea esecuțiunei. Din causa ca delic­ventul este destul de pedepsit prin conștiința situați­­iei sale, în cele mai multe s­eri i se dă o cameră, de­și nu tocmai como­dă, dar liniștită, precum și alte avantagii. In așa numita închisoare Lit­uania din Petersburg este de­si­gur cea mai chinuitoare celula de condamnați, în care se află un ceasornic mare de părete și cu un clopot imposant. Acesta este ceasornicul de control pen­tru alt ceasornic care se află pe fațada principală a edificiului. Am­endove sunt puse în miș­care prin acelaș aparat. Duhov­nicii acestei temnițe declară că li se pare grozav ca să stea o noapte în rugăciuni cu delic­ventul. La fie­care sfert de ceas resună lugubra loviturile de clo­pot ale ceasornicului ast­fel că și cel mai tare om își pierde cu totul cumpotul .Sărmanul condamnat nu &a de loc odihnă. Abia se așează pe pat, când de­odată ceasorni­cul bate. Delicventul tresare în sus înspăimântat, îndreptându-șî ochii febrili asupra cadranului ceasornicului. Preotul, a cărui voce nu ajunge să predomineze zgomotul cea­sornicului, nu este însă în stare să facă rugăciunile prescrise, împreună cu condamnatul care este ferecat în lanțuri. Se poate spune­ cu siguranță că petrecerea în această celulă este pentru condamnat o pe­deapsă mai mare de­cât chiar momentul m­orței. Ilustrația noastră de azi re­­prezin­tă acest supliciu. Curier Judiciar (TRIBUNALELE ROMÂNE) Alci isnoile unui primar-AL Mihăilescu, fostul primar al comunei Bercenii-Dobreni, din ju­dețul Ilfov, a comis în această ca­­litate o mulțime de falsuri în acte publice. A delapidat bani publici și a comis o serie întreagă­ de es­crocherii. Așa, el ținând locul de percep­tor comunal, a încasat de la dife­rite persoane taxe de­scrise pe cari nu le-a trecut în registre, iar banii încasați i-a oprit în folosul său. A liberat bilete f­alse de vite în schim­bul unor sum­e de bani. Până și dresarea actelor stărei Civile i-a servit acestui primar ca izvor de îmbogățire. Pentru toate­­ aceste fapte, el a fost trimis în judecata tribunalului Ilfov, secția I-a, în urma mai mul­tor reclamațiuni primite de parchet, și tribunalul l’a condamnat ieri la 5 ani închisoare și la perderea drep­tului de a m­ai ocupa funcțiuni pu­blice în toată viața. Falimentul comerciantului Arh. MerieogUi, din București .Atanasie Mericogiu, comerciant de pielărie din Capitală, dăduse­ mai a­­cum un an faliment. Se vede că acest faliment, după cum spune chiar d. judecător de instrucție în ordonanța sa, i-a rea­lizat și­­ beneficia destul de­ însem­­nat,pentru ca să-l determine ca după un an să dea un nou­ faliment cu un pasiv de aproape 127 mii lei, față de un activ aproape nul. Mcricogiu avusese grija ca să-șî­nvinsia chiar mobila din carti. Acest faliment fiind considerat ca fraudulos, Mcricogiu a fost arestat în baza unui mandat emis de d-nn .judecători,‘de instrucție. Tribunalul Ilfov secția 2-a însă a infirmat mandatul emis de d. jude­cător de instrucție. Contra jurnalului tribunalului, prin care s’a infirmat mandatul, d. prim-procuror a făcut erî apel la ca­mera de punere sub acuzare și care se­ va judeca Luni. Mezicogiu continuă însă de a fi arestat. Grefier. D. Vasile Lascar noul ministru «Ie interne —I Vezi ilustrația —* După cum am anunțat d. Va­­sile Lascar a primit să intre în cabinetul prezidat de d. Sturdza, luând portofoliul ministerului de interne. Originar din Târgu-Jiu, Vasile Lascar s’a dedicat studiului drep­tului. De la începutul acestei ca­riere Vasile Lascar s-a distins ca advocat. Domnia­ sa a ocupat mai multe demnități, ca preșe­dinte al societății anonime pen­tru constructioni de căi ferate și tramvaiuri, avocat al creditului funciar rural, membru în consi­liul de administrație al societății de asigurare «Dacia-România», elc. D. Vasile Lascar a făcut parte din mai multe legislaturi sub regimul partidului liberal. La 1896, d. Lascar a fost mi­nistru, tot la departamentul de interne, în cabinetul Aurelian. Steaua polară (Continuare și sfîr­șit.­Vezi No. 322) Plecarea expediției spre Pol Constrîfis de acel accident ne­norocit, La 15 Ianuarie 1900, du­cele anunța lui Cagni că-î încre­dințează comanda expediției spre Pol, vezindu-­se în neputință de a continua cu un braț legat la cât. tva­­ Narațiunea ducelui ne face să pricepem pe aceea a tovarășului sau, ne prezintă și ne ilustrează elementele, ne face să-i apre­ciam importanța, să ne ațâțe cu­riozitatea. Și­—cum notează Cagni — «a­­cee’așî minuțiosîtate și rigoare cu care se prepara hrana, a fost și în alegerea materialului de a­­campament» și când s’au împăr­țit fruccurile destinate partici­panților la expediție, fie­care se adaptă pentru persoana lui, dar cu proiinerea de a face vre-o modificare care să nu fi fost re­cunoscută folositoare și care ar fi trebuit deci să fie ordonată pentru toți, și fie­care a primit ordinul, (care a fost cu scrupu­­lozitate executat) de a nu purta cu dînsul ori­ce alt obiect, fie chiar cât de mic, care să nu fie pus în inventarul. O parte însemnată a expedi­ției era rezervată câinilor , și trebuia deci să se gândească cu minuțiozitate și la dînșii, dar calculul devenea aci puțin cam complicat, căci se stabilise deja că la alimentarea câinilor tari și viguroși ar fi trebuit să servească acei cari se arfitau slăbiți și bol­navi și că câtinii voinici și vigu­roși ar fi trebuit să servească în ultimele zile ale expediției de hrană oamenilor, dacă­­ durata ex­pediției va fi mai mare de­cât cea prevăzută și dacă nu se va găsi vînat. Lucrarea de încărcarea săniilor a durat de la 3—10 Februarie. In ziua de 12 Cagni, cu călău­zele Petigax și Fenoillet, a ex­plorat coasta de la capul Ger­mania la capul Fligely, cu o sa­nie trasă de opt câini, spre a căuta unde ar fi fost cu putință să se coboare cu caravana de pe colinele de ghiața ce împresurau insula, pe pack­­. Pentru diferite dificultăți a fost constrîns să se reîntoarcă­ la co­libă ; la 11 Martie a plecat din nou­ și din acea zi începe în­drăzneață și dramatica expediție. Ea era împărțită în trei gru­puri, cuprinzând 10 oameni și 102 câini. Primul grup de 3 per­soane trebuia să ducă cu sine hrană pentru 10 persoane, plus ceea ce ar fi fost necesar pentru călătoria sa de reîntoarcere, care trebuia să aibă loc după 12 zile ; al douilea grup, tot de trei per­soane, trebuia să aibă cu sine hrană pentru 7 persoane, plus ceea ce ar fi fost necesar pentru călătoria de reîntoarcere, care tre­buia să aibă loc după două­zeci de zile ; al treilea grup, 4 per­soane, trebuia să ducă cu sine hrana necesară spre a continua alte 25 zile, după plecarea gru­pului al douilea și în timpul du­ratei reîntoarcere­. La 11 Martie deci începea acea dramă, care trebuia să fie îm­părțită în trei acte, și să numere zece personagii; și din acestea, numai patru ar fi ajuns până la sfîrșitul reprezentației, trei s-au retras după al douilea act, și trei au dispărut după primul­ act, dispăruți pentru tot­dea­una, fără să lase speranța de a mai fi re­găsiți. Frigul Frigul, care a început încă d­ inainte de plecarea expediției, fu așa în­cât nu se poate nici descrie, nici închipui. Mai înainte de acea plecare, sub cort, cu 7 grade sub zero, comesenii nu făceau­ alt­ceva de­cât să bată din picioare pe pământul înghețat, și să’șî frece mâinile cu via do­rință ca masa să se termine mai curând, spre a se putea încălzi din nou umblând , și celui ce G. PRAPEL 176 Cei patru mușc­ari PARTEA A DOUA VII «Negreșit mina n’a explodat fi­­ind­câ tăiasem tirul. Colonelul în­cepu să înjure și mai rea.Apoi, cu grijă, înainta să vadă pentru ce nu merge mașina lui infernală. Atunci me vezu. Eșisem din as­cunzătoare și roe pusesem în a­­perare cu­ revolverul în mână. Trase în mine prin întunerec și praf, me înemeri în picior. Trăiei și eu la rîndu-mi și-l înemeriî și maî bine. De acum n’are să maî facă zest nimănui. Poți să pleci, d-ie Iacov și d-voastră a­­semenea d-lor. Nimeni d’aci îna­inte nu se va mai atinge de ză­gazul meu­ !­in­.Iniți'ail n­ea se bizuise ce vorba, ochii i se deteră peste cap și leșină.­­— Nu e nimic, afirmă chirur­gul. Să-l ducem în alt cort și, peste 8 zile vei garantez că vi-l pun în picioare. — Atunci și noi pe drum, zise Iacov, să plecăm chiar în noap­tea asta. Avem cai cu cari să sburăm până la gara din apro­piere. Iute amicilor. Gândiți-ve că Slika e în pericol de moarte. Aidem dar pe drum ! Și d’aci ,înainte nu ne vom mai despărți, căci nu suntem prea mulți­­ inși ca să luptăm în contra îndrăcite! creaturi! — Pe, drum ! ziseră și Guy și Ector și Alexis sărind în picioare. Ector adaogă: — N’a fost lung sfîrșitul colo­nelului. Și fiarto­f ăsta, să-ți spui drept, e un om și jumătate. A­­cum îraî închipuesc că treaba o să meargă neted de tot d’aci în­~~ Să așteptăm sfîrșitul! re­plică Iacov. .— Nu cred, zise d’Aub­annes, că pentru o înfrîngere, orî­cât de violentă ar fi femeea aceasta, se va intimida și va lăsa partida. * • * * -Trei septemâni dup aceea, cei patru mușchetari debarcau la Havre. Iacov, îndată cum puse picio­rul pe pământ, se duse la biu­­roul telegrafic și expedia o de­peșă la Paris. Chiar în cursul zilei primi, tot pe calea telegra­fică, răspunsul mătușă-sii : «Toți sănătoși, Slikia și eu ne așteptăm cât mai curînd. Dra­goste. Baroana de Clairières. — Vezi, îî zise Ector, ce reu făceai de te frămîntau numai în gânduri negre. Logodnica ta e bine. Și tu, slavă Domnului, ești ca un munte. Daci înainte n’a­--------‘ —- — v- U-.­m­o­m Acum am ajuns acasă, în sigu­ranță și ne-om pune pe trai bun. La optimismul lui Ector, bă­nuitorul d’Aum­annes răspundea cu o clătinare din cap semnifi­cativă. Temerile lui nu se risipiseră. — Vrăjmașul pe care-l avem în față, își zicea el, se hrănește numai cu ură. Iar ura e mai pu­ternică de­cât iubirea. Trebue să ne așteptăm la toate relele puli­cioase. Urcând cursul Senei, mai sus de Maisons-Lafitte, vezi nume­roase castele, vile, pavilioane, locuințe de burgezi, ale căror si­luete albe sau felurit Colorate, se reflectă în apa limpede a flu­viului. Acolo, baroana de Clairières închinase o casă, înconjurată de patru rânduri de alee de carpeni pentru timpul verei. Buna loft­moșia ei din Bretania, ca să fie mai aproape de Paris, mai a­­proape de nepotul ei, când s-o întoarce din America. Aerul de țară îi fusese reco­mandat Sickeî pentru timpul căl­durilor. Și Prințesa galbenă se simțea foarte bine acolo, pe ma­lul apei. In acea liniște, sub acea verdeață, în acel aer curat, el își redobîndise puterea și sănă­tatea. Ce bună e tinerețea când ,e în­soțită de acea dătătoare d­e via­ță zeiță care se numește Spe­ranță ! Și acum, nu era numai spe­ranța, ci însă­și siguranța. Nu­meroasele depeșe trimise prin cablul american, spusese succe­sul complect obținut de Iacov la insula Pompador­ilor, spusese de regăsirea celor patru mușchetari. Erau clar așteptați în Franța cu curiozitate, cu interese cu dra­­goste. Și mai cu seamă Iacov era dorit de sufletul însetat al logodnicei sale, Prințesa galbenă. D-na Clairières chiar depeșase direct în America marchizului d'Aub­annes și lui Alexis d’Aέ­reimpe ca să’i invite să vie cu toții la Maisons-Lafitte. Erau ca­mere destule acolo, ca s­ăă poată cuprinde pe cei patru amici cu toată comoditatea posibilă. Moartea violentă a ilustrului colonel Starbot, risipise cu totul neliniștea și grija Stilul, precum și a mamei sale adoptive. In lumea afacerilor, vestea construcțiuneî unui­ nou zăgaz, intrarea în asociație a bogatului american William Pastor, pro­dusese o creștere extra­ordinar de mare a acțiunilor Pompadu­­rilor, pân’aci­ discreditate, dis­prețuite, aruncate. Iacov redevenea iarăși bogat, și cu el și cei trei amici ai lui. Lucrul acela ciudat, nesta­tornic și fantastic care se nu­mește noroc, se’ntorsese iarăși către dînșii. Toți interesații n’a­­veau­ acum de­cât să trăiască în voe, uitând până și amintirea zilelor rele trecute. Vila de la Maisons-Lafitte era în mișcare. Se făceau pregătiri pentru primirea oaspeților aș­teptați. In fine, resări ziua dorită. Un mare break lua pe călători de la gară și­ îi ducea la vila de pe ma­lul Seni. Baroana și Prințesa galbenă îi așteptau în capul scării. Bucuriile cele mari nu se des­criu- Sunt tăcute ca și durerile cele mari, cari sfîșie sufletul. Re­nunțăm dar să spunem, cu vorbe meșteșugite, bucuria logodnicilor când se văzură. Lăsăm pe lec­tori să o priceapă singuri. Guy d’Aub­annes mulțumi cu simplitate baroanei de Clairières pentru ospitalitatea ce bine voia să-i ofere, o­­ prime» cu multă plăcere, anunțându-i că avea să uzeze și chiar să abuzeze de ea pentru mai multă vreme. Alexis, auzind pe amicul său ca se exprima ast­fel, ridicase asupră-î priviri pline de puncte de întrebare. Guy însuși, îndată ce rămaseră singuri, îî dete explicațiunea pe care o dorea. — Da, înainte d’a ne gândi la noi, trebue să nu’ncetăm d’a a­­vea mintea priponită către Ia­­cov și către aceea care are să-i devie soție. Să ne aducem a­­minte de conversațiunea sur­prinsă de d-ra Heidler. — Insă, fiind­ca colonelul s’­ dus pe lumea cea­ i'alH,v­­»Vj p*.­șaportul dat ds Sergio Hartof, socoteam... Dar, mi­rag, kT avem ceva noutăți de la acest minunat Sergiu. (Va

Next