Universul, decembrie 1902 (Anul 20, nr. 330-357)
1902-12-04 / nr. 333
Marele duce de Saxa-Weimar și logodnica sa principesa de Reuss.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Ortodox Marți, 3 Decembrie. — Profetul Sofonia Catolic Marți, 1 Decembrie. — Adelaida Soarele resare 7.31 , apune 4.20 București, 3 Decembrie. Moneda mămuță Chestia monedei divizionare de 1 și 2 bani începe a reveni la ordinea zilei, încercarea de a introduce această monedă în schimbul zilei după cum de altfel ne exprimasem între alții și noi temerea de la început, n'a prea fost norocoasă. Mai mult, se pare că pentru unii cu timpul acesta moneda a devenit o adevărată pacoste, împotriva căreia încep a protesta și a cere îndreptare. Acești unii sunt acei comercianți în casele cărora moneda măruntă s’a grămădit în așa măsură încât formează adevărate capitaluri moarte, neproductive. S’a strîns cu încetul și nu s’a putut scurge tot astfel. Nu s’a putut scurge, deoarece publicul nu primește bucuros acele monede, iar casieriile și instituțiile financiare nu se primesc nici ele cu grămada—cum de altfel nu primesc nici altă monedă divizionară în cantități prea mari, din motive ușor de înțeles, la cari, pentru moneda de 1 și 2 bani mai vine în considerare și năzuința de a le ține în circulație cu orice preț. Mijlocul însă, poate, nu e bun. In tot cazul aplicarea lui provoacă nemulțumiri și Camerele de comerciü au fost deja sesizate de reclamațiile comercianților detailiști, în această privință. Camera de comerciu din Capitală ar fi și luat hotărîrea—se zice—de a interveni pe lângă ministerul de finanțe spre a se ordona primirea, de către toate administrațiile dependințe de acest minister, a monedelor de 1 și 2 bani, pentru orice plăți, și chiar schimbarea acelor monede in monede mai mari! Nu știm ce se va hotărî la ministerul de finanțe.—în ce ne privește pe noi, părerea noastră ne-am spus-o de mult și nu avem nici astăzi alta . Ar fi nu se poate mai bine, mai de dorit, pentru înlesnirea populației sărace, introducerea monedei divizionare mici care ar permite, ba ar duce fatalmente, prin concurență, la ieftinirea cu câte o centimădațe a multor obiecte de prima necesitate , ar fi de dorit introducerea acestei monede spre a se desvolta ceva mai mult spiritul de prețuire justă a valoare! banului, și deci spiritul de economie și toate cele legate de dînsul... Dar, nu se va putea introduce nici odată această monedă peste cea existentă. Deja cu moneda de nivel, introdusă peste cea deja existentă de aramă, s'a cam suprasaturat piața de monedă divizionară. Ce mai vine să caute, ce gol mai vine să umple și ce trebuință să satisfacă o nouă revărsare de monedă divizionară unică ?... Ș'apoi, reyyi e ceva . Pentru a se obicinui lumea, de voie de nevoie, cu moneda de 1 și 2 bani, trebue neapărat retrasă din circulație moneda de 5 bani, altfel ea nici odată nu va prinde. Poate că astăzi tesaurul ar fi în stare să încerce această reformă... In tot cazul, a se păgubi lumea prin aruncarea în piață a unei prea mari abundențe de moneda-bilon pe care tu, Stat, n'o reprimești decât în măsură fixată și redusă,—aceasta nu este drept și nu este bine. Cel puțin atâta, suntem siguri, se va recunoaște, și răul, anomalia, se va remedia. X5IF ITALIA (corespondents particulară a „Universului“) Roma, 30 Noembrie. Vizita regelui la spitalul militar Azi de dimineață regele, însoțit de aghiotanții sol, generalul Brusati și vice-amiralul De Libero, s’a dus să viziteze spitalul militar din Celio. Primit de generalul Berozzi și de personalul medical al spitalului, mai inteiu a vizitat secția ofițerilor și apoi aceea a soldaților. In această din urmă secție a vorbit cu cei patru soldați, cari au fost răniți în explozia unui tub deidrogen în parcul aerostatic, fapt întâmplat vara trecută lângă Tivoli,în timpul manevrelor. Regele s’a interesat de starea de sănătate a fiecăruia și le-a spus câte o vorbă de mângâere. Apoi regele s’a dus să viziteze pavilioanele în construcțiune ce se află lângă vila Fonseca, care vor fi și ele pentru uzul spitalului militar. Statuia lui Goethe Primarul Colonna a hotărît ca statuia lui Goethe, darul făcut Romei de împăratul Wilhelm, sa fie pusă în fața panoramei Romei, care plăcea așa de mult poetului. Prima piatră va fi pusă la primăvară, cu ocazia venirea împăratului Wilhelm, și această ceremonie va fi una din serbările ce se vor da in onoarea oaspetelui. Atât, împăratului cât și Țarului ii se vor da câte o recepție în Capitoliu ; se vor face iluminațiuni la Forul Palatin și o mare serată de gală la teatrul Argentina. Dar datele nu sunt încă fixate. Se asigură însă că Țarul va veni îndată după sărbătoarea Paștelui rusesc, care cade la 10 Aprilie, iar împăratul va fi la Roma la începutul lunei.Mai. Buciul franco-italian Se știe că Breittmayer și Lus CRONICI FEMEMINE Foloasele Immîneî la copil Un ilustru observator afirmă că o mulțime de ființe microscopice, care, ținute la umbră, rămân vegetale, se animalizează la soare și devin adevărate animale. Ceea ce e sigur, necontestat, primit de toată lumea, e că departe de lumină, orice animal vegetează ; vegetalul nu ajunge niciodată la înflorire și floarea rămâne palidă, sângerește și moare fără lumină. Ființa umană dintre toate, e aceea care vrea mai multă lumină. Ea este pentru dînsa primul și supremul inițiator al vieței. Comparați pe copilul de o zi, care n’a văzut decât întunerecul, cu copilul de un an. Diferența este enormă între acest fiu al nopței și acest fiu al luminei. Creerul acestuia din urmă, pus în față cu al celuilalt, oferă minunea palpabilă a unei transfigurațiuni complecte. Să nu ne mirăm când vedem că în creer aparatul viziunei ține singur mai mult loc decât toate celel alte organe ale simțului. Lumina inundează capul, îl traversează dintr’o parte în ceal altă până la nervi, de unde ele se-nteia pentru tot sistemul nervos, tot aparatul simțire și al mișcărei. Ziisi. O CUGETARE PE ZI Un amor care a trecut prin gelozie e ca un chip plăcut care a trecut prin vărsare întotdeauna puțin ciuruit. dez, martorii maeștrilor francezi Kirchoffier și Merignac, au sosit la Neapole spre a se înțelege cu martorii maeștrilor italieni Pesina și Vega. In întrunirea cu martorii celui dinteiü, s’au primit toate condițiunnile duelului. Dar s-a ivit o mare neînțelegere cu privire la chestiunea încetărea duelului după rănire. Reprezintanții francezi cereau ca duelul să înceteze numai când rănitul va declara imposibilitatea de a continua, după o jumătate oră de repaos. Reprezintanții italieni voiau însă că duelul trebuia să sfîrșească la rănirea unuia dintre luptători. Breittmayer și Lusciez au spus atunci că italienii voesc să dicteze toate condițiunile și că li s’au făcut destule concesiuni. Martorii italieni au răspuns : «Noi nu voim nici o concesiune. Condițiunile se fac în comun acord». Dar înțelegerea nu s’a putut stabili, așa că cei patru reprezintanțî cari începuseră să refigieze procesul-verbal, sosind la punctul cu privire la încetarea duelului, au trebuit să se oprească. Martorii italieni vezând imposibilitatea acordului, se sculară, salutară și plecară. După o lungă întrunire și cu martorii maestrului Vega, la rediglarea procesului-verbal nu s’a putut ajunge la înțelegere. Breitmayer și Luscier stăruesc ca duelul să înceteze atunci când spune rănitul, pe când martorii italieni cer ca duelul să înceteze la declarația medicilor. Se pare astfel că duelurile nu se vor mai putea face. Antigon, un folos fără să ne apropiem de inamic, ascunzându-ne din pozițiune în pozițiune. Englezii, adăpostiți de stânci și de niște vechi Kraaffl ( părăsite de patrie, aveau niște excelente pozițiuni cari ne împiedecaț de a le da un asalt direct. Am îndreptat atunci asupra lor un foc așa de eficace, încât, cu toate adăposturile lor, au trebuit să se dea înapoi. Momentul proprie al asaltului sosise. Noi am înaintat, prin sărituri, ascutizându-ne după stânci, și am pus mâna după multe sforțări pe pozițiunile englezilor. Un fapt s’a produs, în timpul asaltului, care merită de a fi raportat. Pe când noi săream din stâncă în stâncă, un evreu, care, speriat de împușcături, se repezise printre noi, ca un miel surprins de furtună, se apropie de un burghez, care cu pușca în mână era bine adăpostit la spatele unei stânci. — Vinde-mi adăpostul tén pentru o jumătate coroană — se rugă el. — Niciodată , dar pentru ce vrei asta ? — Spre a me ascunde ! — Și eu atunci cum me voi putea bate ? — 15 shilingi—se rugă evreul tremurând la sgomotul împușcăturilor. — Du-te la dracu ! N’am venit aci să fac comerț. Am găsit în pozițiunile englezilor, răniți și morți, și am putut chiar face prizonieri câțiva întârziați cari nu putuseră urma retragerea coloanei. Englezii nu părăsiseră, de altfel, primele lor pozițiuni decât spre a căuta altele mai tari. La extremitatea de Sud a muntelui, ei se adăpostiseră în mod solid după niște adevărate ziduri de stânci și abia se zăreau țevile puștilor lor. Uneori se ridica câte un cap, apoi un altul pe care burghezii noștri le nemerau la sigur. Speriați de siguranța cu care ocheam, englezii își pierdură sângele lor rece. In curînd, pe aripa lor stângă, în același timp când focul înceta, niște drapele albe se agitau ținute de niște mâini invizibile. Increzéndu-me în acest semnal, am dat ordin detașamentului meu de a sta pe loc, și singur, am înaintat spre inamic. Abia făcusem câțiva pași și împușcăturile reîncepură ași liniile engleze. La un semn al meu, pe când me reîntorceam în pozițiunile noastre, burghezii mei reîncepură un foc așa de viu, încât după un scurt timp, pe tot frontul adversarilor noștri, niște mici drapele se agitau, pe când englezii cu brațele în aer eșeau la iveală. In această privință, nu îndrăznesc a spune că inamicul, spre a ne surprinde, a abuzat de drapelul alb. Asta ar fi într’adever a aduce contra lui o prea gravă acuzație, aceea de a nu respecta legile sfinte ale războiului. Relatez deci, așa cum mi s’a dat, explicația acestei pretinse neînțelegeri : «Nu au zărit de la aripa dreaptă, că acea stângă se punea la dispoziția noastră». Eram deci teribili, dacă englezii ’și perdeau capul. "Câți oameni eram noi, la o asemenea lovitură? Trei sute de oameni din Heelbron, 20 din Kroonstad și 40—50 aparținând poziției din Johannesburg, sub ordinele căpitanului Van Dan. Din cei 300 de oameni din Reelbron, trebuia să se scadă acei cari rămăseseră la spatele muntelui să păzească caii și câțîva retardari cari nu putuseră urmări acțiunea. Făcătuiu-se socoteala, abia 200 de bnglie au luat parte la luptă, în are un avut perdere de 4 mori i 5 mnițî. Cât despre englez , prderile lor se ridicau la peste doi sute de oameni uciși sau răniți, la cari trebue să se adaoge aceî pe carî nu i-am descoperit și cari au trebuit să moară în vre o crăpătură a stâncei. Noi am făcut în acea zi 817 prizonieri. Din ordinul meu ei au defilat patru câte patru prin fața burghezilor noștri, cari ’l priveau, cu arma la picior. Vroiam astfel să-l fac să înțeleagă că nimic nu era cu neputință unor oameni bravi cari ’și aparau patria. Englezii ’și apărau patria. Englezii defilau încet, ofițeri și soldați, sub la Kranel, este o locuință de cadru, și uneori chiar un sat, ordinele unui verd-cornet, care ’l făcea să se miște ca niște tineri cari învață exercițiul. Ce căutaseră deci eî în păsurile noastre ? Cu toate uneltele lor de războiu, se bäteau mai prost, decât noi, cari n’aveam decât o pușcă. Luarăm încă două tunuri Maxim și două tunuri de munte pe cari englezii de altfel nu le întrebuințaseră, căci erau prea defectuoase. Cât despre artileria cea mare ea era trasă de catâri, cari, fugiră la primul foc de pușcă. Noi i-am regăsit a doua zi, dar inteligentele animale stinseră să scape de sarcina lor prea mare. Ei se plimbau liniștiți în Veles. De altfel imposibilitatea în care se aflau englezii de a face uz de artileria lor, ne-a permis de a combate cu avantagia, cu toate că inamicul era de cinci ori mai numeros decât noi. Dacă n’am regăsit tunurile, am putut cel puțin lua peste o mie de puști Lee Metford, 20 de lăzi cu cartușe, catâri și mulți cai. Cu toată victoria noastră, o imensă tristețe nue cuprinse vezând atâtea vieți expuse și atâtea energii perdute pentru acest regretabil războiu pe care cu orice preț am vroit să-l evităm. Plângerile răniților englezi me loveau în inimă! «De beut! De beut!» strigai! eî de printre stânci, cereau să-l ducă sub umbra pomilor. Am ordonat să li se aducă apă, care se afla la câțiva kilometri de acolo. Abia a doua zi sir George White, înștiințat de mine, a trimis ambulanțele sale spre a lua pe morți și răniți. Noi, chiar în acea seară, ne-am coborât în lagăr spre a ne odihni puțin. Dar mai înainte am adus pe fratele meu Piet Dewer spre a păzi colina, împreună cu 50 de cetățeni din Bethlehem. Am sosit la lagăr pe la 8 ore, fără să fi avut timpul de a lua, de dimineață și până atunci, vre-o hrană. A fost o mare bucurie pentru toți, după pericolele zilei și mândria victoriei, de a pregăti mâncarea. Fiecare într’un colț de stâncă, pe o vatră improvizată, își aprinse focul peste care puse boul-spamoll național. Cu două sau trei stornjngers și cu puțină cafea toată lumea se afla din nou pe picioare. Am vizitat comandosul, vorbind cu burghezii. Toți erau veseli și plini de speranță pentru destinele patriei. «Și acum, spuneau ei, să dormim sub cerul liber, așteptând ca să ne putem odihni pe la casele noastre, să dormim și trăiască Statul liber !» Acești bravi nu se gândeau că la câțiva kilometri de noi, dincolo de colină, englezii, de zece ori mai superiori în număr, se reformau spre a ne da o nouă luptă2). SHV SFAT PE ZI Curățirea obiectelor de aramă.Se curăță obiectele de aramă cu următorul amestec : 250 grame apă, 60 grame acid sulfuric, 15 grame sulfat de aluminiu (piatră acră), 50 grame tipoli. Amestecați apa bine, muiați puțin o cârpă și frecați cu repeziciune arama, care devine strălucitoare. Obiectele trebuesc intem spălate. HB»-««*--ŐC*®— (Va urma.) Trei ani de războiu Generala! Cii. Devot (Urmare.—Vezi No. 330, 331 și 332) GAP. II Nicholsons IXek Orî-cum ar fi, calea noastră era barată și, spre a o continua am hotărît Stonekamp și eu, de a da asalt muntelui cu cei 300 de oameni cari ne însoțeam Am reușit, și din vîrful acestei importante pozițiuni am putut descoperi că trupele engleze se aflau înșirate de la lanțul munților Drakenebergen până la vîrful săii de la Sud.. Abia instalați, am fost zăriți de inamic, care deschise un foc violent de pușcă asupra noastră. Noi am răspuns ajutați de 20 de oameni ai comandantului Nek, cu o egală energie. Dar am priceput repede că nu vom trage nici — de — marele duce de Saxa-Weimar și logodnica sa principesa de Reuss — V cz ilustrația — Corespondentul nostru particular din Berlin ne-a telegrafiat zilele trecute știrea despre logodna marelui duce Wilhelm de Saxa-Weimar, cu principesa Carolina de Reuss. Marele duce Wilhelm s-a născut la 1876 și este unicul fiu al fostului mare duce de Saxa- Weimar. El n’are nici o soră. Mireasa principesa Carolina de Reuss este a treia fiică a principelui Henric XXII de Reuss. Ea s-a născut în anul 1884 în Greiz. l) Se numește bons-span o pereche de boi de culori diferite. De aci, prin metaforă, se dă acest nume unei bucăți de carne jumătate grasă și jumătate slabă. *) Această zi de 30 Noembrie ne-a fost de altfel favorabilă din toate părțile. In diferite puncte, și mai ales la 8 kilometri de Nicholsons Nek, transvaalienii avuseseră lupte victorioase și făcuseră 400 de prizonieri. Dacă ne-am fi oferit luxul unor asemenea perderi, în câteva săptămâni englezii n’ar mai îi avut ca adversari decât stâncile și catârii. Gârnețul meu Pe zăpadă și pe ghiață Pe zăpadă și pe ghiață Umhin, umbla lumea noastră. Pe când gerul și zăpada Fac din cer o boltă albastră... Și se’nghesue și-aleargă Se’mbrouncesc și dau din coate, Pe când toți intr'una strigă, Când din coate, a Nu se poate!» lei, ma șer, mon șer, se schimbă Intre cloni ce se’ntîlnesc, Și’și urează fiecare Tot și tohd ce doresc... Dar... e gerul foarte mare Și «ai noștri» dând din coate, Cu asi ger ce este-acuma Strigă ’ntr'una: «Nu se poate!» La serale se dansează «Boston», «Țarina» pe, ghiață Și oricare dintre dinșii Cică, cică : «Asta’i viața» Dar, a doua zi, sărmanii Călând punga, calând bine, Cica’n pungă nu’i nimica, Ce rușine !—Ce rușine... Și rușinea e mai mare Când faci lucruri prea urile, Când... dar lasă, nu se spune Dacă e pe... groase bile... Ci, mai bine povestirea' Să ne fie precum zic Toate, toate'n lumea asta Ca și mine sunt... nimic !... Și nimic, nimic în lume Cum e lumea din nimic Nu va fi și n’o să fie, Ascultați-me ce zic !... De cât praf și’n veci cenușe Precum e, a fost va fi, Cât întreaga omenire Cât e viața va trăi!... Deci, cu toți d’acu ’ncolo Numai bucuroși să fim Că aceasta e ■ viata Pe cât noi trăim, trăim !... Omenirea’n veci trăește Ea nu are’n veci sfirșit. Deci, trăiți, trăiți, în pace Numai stați de... ciocmănit! Marion. prejurări foarte curioase. Acum un an nevasta arendașului Brisemontier a fost găsită asasinată în acea comună. A fost arestată atunci servitoarea arendașului, dar apoi ea a fost liberată din lipsă de probe. Locuitorii comunei au fost deci surprinși, aflând acum două luni că arendașul vroia să se însoare cu servitoarea, presupusa autoare a crimei. Publicațiile s’au făcut în mod regulat, dar în ziua fixată pentru căsătorie nimeni n’a putut’o celebra, căci primarul plecase din comună și consilierii s’au pus în grevă. Prefectul a dat ordin să se celebreze căsătoria, dar consilierii atunci șî-au dat cu toții demisia.* X X Fiscul din Berna va incasa o sumă mare de bani în urma morței unui anume Courant. Acesta a lăsat o avere de 15 milioane, câștigată în comerțul cu untdelemn. De 60 de ani Courant trăia la Berna și nu lasă moștenitori direcți, ci toată averea trece la nepotul lui, celebrul chirurg berner Kocher. Fiscul va încasa ca taxă de moștenire un milion și jumătate de lei. Ș uiri din străinătate — Prin poștă — Fostul deputat englez Denis Kilbride a fost osândit la 8 luni de închisoare, pentru ațâțare la omorîrea generalului Meareș. * Ziarele cehe din Praga află că dieta boemă va fi convocată pe ziua de 16 Decembrie, iar cea din Moravia la 9 Decembrie. * Din Viena se anunță că într’una din nopțile trecute niște făcători de rele s’au introdus în castelul de la Ilirschstallen al baronului Pirquet, furându-i din camera de vînătoare numeroase puști, cartușiere, precum și o sabie de mare valoare. ■kx * Ziarele vieneze anunță că o strașnică barae cu bastoanele a avut loc în fața Universitatea din Viena, între studenți pangermani și evrei. Mai mulți studenți au fost arestați.* * * Curtea cu jurați din Lini (Austria) a condamnat la moarte prin spânzurătoare pe chelnerița Gaterina Soderrhamer, care și-a ucis copilul ilegitim, aruncându-l în Dunăre.* * * Ziarele maghiare pe cari le-am primit ieri publică textul întreg al toastului pe care M. S. Regele Carol al României l’a ținut cu ocazia banchetului militar dat la palatul regal în seara de 28 Noembrie, aniversarea mărei Plevneî. * Ministerul Waldeck-Rousseau s’a reconstituit în redacțiunea unui ziar. Sa spune, într’adever, că Siebe va relua publicațiunile sale sub direcția lui Lanessan, ex-ministru de marină, ajutat de miniștrii precedentului cabinet francez. Cai’iloux se va ocupa de finanțe, Leygues de instrucțiune, Baudin de lucrări publice, Mitlerand de comerț. * x x Consiliul municipal din Thuit Auger, o mică comună din dej * parlamentul Eure (Franța), și-a dat demisia în masă în niște ani x X x x Noul Abonament pe premii La „UNIVERSUL Costul abonamentului Pentru 3 luni lei « G » » » lin an lei . . 6 . . 11.50 . . 22.50 Premiile Cu începere de la 1 Decembrie 1903, Universul deschide un nou abonament, cu următoarele premii ce se acordă gratuit abonaților prin tragere la sorți : 1) O vilă la Sinaia, (întradins construită anul acesta). 2) O mie de lei în bani. 3) O pianină. 4) Un tandem pentru damă și bărbat. 5) O pereche de cercel cu turcoase, înconjurate cu diamante, în valoare de 500 lei. 6) 500 lei în bani. 7) O brațară, lanț de aur, cu 1 safir înconjurat de diamante, în valoare de lei 400. 8) Un briloc mare de aur cu oglindă, împodobit cu diamante, rubine, smaragde și perle, în valoare de lei 350. 9) Un ceasornic remontoir de aur cu 2 capace, pentru bărbat. 10) Un ceasornic de aur cu 2 capace, pentru damă. 11) O mașină de cusut. 12) Un bilet, dus și întors la Veneția. 13) Un bilet, dus și întors, la Roma. 14) Un mare vas artistic lucrat, de porțelan, pus pe o coloană tot de porțelan, pictat. 15) Un ceas de bronz aurit, pentru masă, în valoare de 130 de lei. 16) O mare lampă de atârnat. 17) 2 candelabre de bronz aurit. 18) O oglindă de masă, de lemn sculptat. Abonații pentru 3 luni primesc gratuit 2 bilete spre a concura la tragerea obiectelor de mai sus, abonații pentru 6 luni primesc 5 bilete, iar abonații pentru un an 12 bilete. Toți abonații la Universul primesc gratuit și almanahul Universului pentru anul 1903 precum și Universul literar colorat pe tot timpul cât sunt abonați. Toți abonații la «Universul», mai concurează, gratuit, prin tragere la sorți, la cele 3 premii ce se acordă în fiecare lună. Cronica medicală Bronșita și tuberculoza Cea mai răspândită formă de tuberculoză este fara îndouială aceea a plămânilor, aceasta fiindcă plămânii multora sunt deseori atinși de o boală, simplă în aparență, anume bronșita. Prea puțini sunt aceia care, la fiecare schimbare de anotimp, să nu sufere de o bronșită. Ei bine, această afecțiune a bronșitelor, atât de obicinuită, este de foarte multe ori punctul de plecare al tuberculozei plămânilor și anume când bronșita, se repetă de prea multe ori când se prelungește mai mult decât termenul obicinuit (15—30 de zile), când plămânii celor cu bronșită respiră un aer impur: plăpumarii, brutarii, pietrarii, funcționarii, etc... Când exista vre-o boală de stomac sau de rinichi, și ori de câte ori se produce o boală serioasă la vre-un alt organ (ficat, intestine, inimă etc...). Să luăm un exemplu. Cineva are o bronșită recentă, dar stomacul săü este în suferință încă de mult timp; în acest caz se poate produce tuberculizarea, chiar când aerul de respirat e de o puritate celestă. în următorul mod : germenul tuberculozei, care se află pretutindeni în natură, poate fi introdus cu alimentele în stomac, aci el nu întâmpină nici o rezistență, căci sucurile stomacului nu mai sunt în stare să-l distrugă, cum se întâmplă în stare normală, lăsându-i liberă trecere în intestine. Dacă stomacul nu a făcut ca germenul tuberculozei să fie inofensiv, apoi intestinele încă mai puțin, și el pătrunde prin pereții acestui din urmă organ, drept în circulațiunea vasculară, cu cea mai mare ușurință. In acest chip microbii lui Koch vin în contact cu plămânii atinși de bronșită, prin calea sanguină. Și trebue să știm că atunci când germenul ftiziei e purtat de sânge, se produc cele mai serioase forme de tuberculoză, deoarece sângele îl răspândește în mai multe locuri de o dată. In consecință plămânii, fiind sub influența bronșitei, constituesc un teren de cultură excelent pentru baccilul tuberculozei, introdus nu prin aer, ci pe cale stomacală. Din cele precedente rezultă un fapt foarte important, anume : un bolnav atins de bronșită trebue să aibă stomacul in cea mai bună stare și orice medicament, pentru combaterea bronșitei, este bun numai atunci când nu face să dispară pofta de mâncare. In ceea ce privește bronșitele repetate și prelungite, pericolul Luther cu îi zărea este tot așa de mare ca și în exemplul de mai sus, deși într’alt chip, și iată cum : Plămânul în stare de sănătate, este căptușit în interiorul seu cu o membrană (pieliță) numită epitelială, care se împotrivește cu succes în contra pătrunderea microbului Koch în însăși substanța pulmonară ; în caz de bronșită, epitelul sau membrana epiteliară se deteriorează, perzându-și puterea sa de apărare, iar microbii tuberculozei, introduși prin respirațiune, se strecoară din bronșie în plămâni și încep opera lor destruptivă. Deci cu cât deteriorarea epitetului va fi mai repetată și mai prelungită, cu atât mai mare va fi eventualitatea tuberculizărea. Nu trebue să credem însă că orice persoană care tușește de mult timp a și devenit tuberculoasă, deoarece sunt indivizi cari tușesc toată viața lor, având uneori și o expectorație (scuipare) abundentă, fără ca, cu toate astea să fie ofticoși, ba încă, ceea ce pare mai straniu, au o poftă de mâncare enormă și o rezistență de tauri. Așa sunt cei cu bronșite nervoase, artritice, cei cu emfisem pulmonar, marii fumători, etc. In rezumat putem spune că bronșita, afecțiune atât de banală în aparență, prezintă totuși un interes deosebit din punct de vedere al tuberculozei plămânilor. Așadar, dacă nu vreți a fi expuși tuberculozei, feriți-ve de bronșită, iar dacă o aveți, ingrijiți-o bine, căci prelungirea ei este de multe ori primul pas către ftizie. Eraeli Sterian. Noembrie 1902, București: vârsni la provincia De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 1 Decembrie — Ii a caii încetului. — Aseară, pe la orele 10 și jum., pe când se reprezintă la teatru comedia ..Don Vagiistru“, deodată se svoni în sală că palatul administrativ e în flăcări. Imediat d. N. N. Lescau, polițaiul orașului, e și din teatru urmat de mai mulți ofițeri de artilerie, îndreptându-se în fugă spre locul incendiului, cara era departe de teatru de vre-o 100 metri. "De la teatru se zäreau limba G. Fi ADEL 181 CI patru mușchetari PARTEA A DOUA Vis Vorbind asupra incidentului, ochii lui Guy căzură pe o luntre oprită în mijlocul r tului. Era tot luntrea pe care o mai văzuse și era și tot cu acelaș pescar. Sta cu spatele la Guy și în Alexis. Dar cel din urmă observă că o asemenea pozițiune era neobicinuită, căci avea soarele în ochi. D’Aleim pestete dar pe loc și se uită cu luare-aminte la corpul pescarului. — Hm, pare că ar fi spetele late ala ticălosului era de Morlay. Guy avu o mișcare nervoasă. — Ge ciudat ! Știi că și mie îmi trecu prin cap aceeași idee. — Aidem înainte să ne vedem de plimbare, să nu bage de seamă că ne uităm la el. Dar, îndată după dejun, să ne luăm după el, să-l pândim când o trage la mal și atunci vom lumina misterul. Așa făcură. Cum terminară dejunul, se puseră la pândă pe terasă, și nu-’șî mai luară ochii de la pescar. Nițel mai înainte de a se însera, îl văzură că ’și strînge undițele și crete drumul luntre să meargă în cursul apei. O bluză largă de pânză groasă îi înfășură corpul, pe când colosala pălărie de paie îî ascundea figura. Trase, în sfârșit, la mai, la un loc unde erau legate de iarașî alte mai multe luntrii și sări numai decât pe pământ. După aceasta, cu un pas liniștit și încet, se îndreptă spre gară. Guy și Alexis iuțiseră pașii, trecând înaintea pescarului. Apoi întorcendu-se îndărăt, își luară drumul spre el. Gellalt își vedea de drum înainte, mergând nepăsător, iar marginile mari ale pălăriei sale, plecate în jos, îî astupau trăsăturile feței. Când ajunseră în dreptul lui, Alexis îi întrebă vesel : — Ei, am prins ceva ? — Nu, răspunse brutal pescarul, cu o voce răgușită. Și atâta tot. Desigur nu era glasul lui Oton Morlay. Dar se poate preface glasul tot așa cum se ascunde și fața. — Nimic sigur! zise Guy. — Cu toate acestea sunt umerii lați ai lui Morlay, repetă Alexis. Cei doi amici se întoarseră iar. Se duseră de se așezară aproape de gară. Pescarul, care se vede că apucase prin altă parte, nu se arătă de foc pe acolo. Guy și Alexis prelungiră dar de prisos paza lor în acel loc. Expediția lor n’avu nici un succes. Maî trecură opt zile, fără ca nimic să se schimbe în viața liniștită a locuitorilor vilei din albia Garcinilor. Lily avea o adevărată pasiune pentru d-na de Clăirières și pentru Stilia, toate după amiazele și le petrecea lângă ele. Baroana nu se amăgea asupra dragostei el ; știa că, în mare parte, o datorește lui Eetor. Acesta lăsa lucrurile să meargă în voia lor. Incet-încet Lily Shheldon îl învăluia pe pictor în mreaja pasiune! eî. Nu făcea negreșit prostia de a i se arupea da gât, dar îî arăta, dar lăsa să se vadă că ’l iubește, că el era întreaga eî viață, că se gândea la dînsul în toate clipele zilei și ale nopțeî. Și, pe nesimțite, bravul Ector aluneca pe povîrnișul care trebuia să-l lase în prăpastia numită căsătorie. Acestea erau chiar expresiunile lui. In zadar își da silința să se oprească pe terenul bunei și plăcutei camaraderii. Simțea foarte bine cum cădea, cum drăguța fată, pe care o vedea înainte-, îna din ce în ce mai multă stăpânire asupra lui. Meștera, precum îi zicea d-na de Caiieres, își conducea barca cu o siguranță neîntrecută ; părea că-și luase drept deviză maxima : «Patientia victrix», îndreptându-se, fără greșeală, către scopul unic, încet și sigur. Fiecare dintre membrii cercului intim al vilei din albia Carpinilor urma drăgălașa comedie cu interes, însemnau cu atenție punctele jucătorilor, observând că Lila înainta triumfătoare pe fiecare zi. Cum se hotărîse Eva Heidler să vie în Franța ? Cuvintele acestei călătorii erau multiple. Nu numai vîlva faimei și a presei îî spusese de succesele Pompadorilor, care emoționase pe publicul numeros,, interesat în afacerile acelor mine de aur. Alexis asemenea o ținuse în curent cu cele ce se petrecea. El, necutezând să scrie d’a dreptul d-rei Maud Murray, se adresase prietenei acesteia. Era sigur că nică er: nu ’șî va putea găsi un avocat care să-i pledeze mai bine cauza pe lângă drăguța Maud. Fără să-i spue nimic lui Guy d’Auriannes, el scrisese des d-reî Heldler, povestindu-i cu de amănunțul toate incidentele vieței lor mișcată și romantică. Eva, cu drept cuvânt, își zicese că Guy d’Aubannes, devenind proprietarul unei solide și frumoase averi, piedicele neînvinse care o despărțeau de dînsul , se dărimau de sine’șî, nu mai exista. Era sigură că e iubită, și iubită așa cum o dorea dînsa, cu nobleță ’și deplin. Dar nu era destul și nu era tot. Deși era o ființă aleasă, dușmană a prejudecăților, lipsită de fățărniciile și cochetăriile pe care prea adesea le găsești la femei, simțea însă o respingere foarte firească de a se arunca singură de gîtul acestui om superior, care se numea marchizul d’Aubannes. Cum să-î zică ea însăși cu brutalitate :—«Acum, când ești bogat mai atâta cât voiți putea să fiu și ea bogată, me mai iubești, mă iubești încă și vrei să me iei de soție ?» Trebue să-l vadă, să se întâlnească cu el în aceeași lume. Și din această întâlnire, va rezulta pentru dînsa încoronarea, realizarea celei mai scumpe dorințe, îndeplinirea celui mai frumos vis al el. Muntele neviind la Mohamet, Mohamet se va duce către dînsul. Curagioasă și răbdătoare precum o cunoaștem, nu se grăbea prea mult și mergea drept pe drumul care și-l trăsese. Nici lipsa și nici timpul nu este când iubești! A zis poetul Musset. Și ea era încredințată că nici timpul, că nici lipsa nu o putuseră șterge din sufletul lui Guy d’Aubannes, neschimbat pentru ea, precum și sufletul ei era statornic pentru dînsul. Prin urmare, își urma drumul, tare și încrezătoare în viitor. (Va urma)