Universul, decembrie 1902 (Anul 20, nr. 330-357)

1902-12-04 / nr. 333

Marele duce de Saxa-Weimar și logodnica sa principesa de Reuss.— (Vezi explicația) Calendar pe anul 1902 Ortodox Marți, 3 Decembrie. — Profetul Sofonia Catolic Marți, 1 Decembrie. — Adelaida Soarele resare 7.31 , apune 4.20 București, 3 Decembrie. Moneda mămuță Chestia monedei divizionare de 1 și 2 bani începe a re­veni la ordinea zilei, încerca­rea de a introduce această monedă în schimbul zilei după cum­ de alt­fel ne exprima­sem între alții și noi teme­rea de la început, n'a prea fost norocoasă. Mai mult, se pare că pentru unii cu tim­pul acesta moneda a devenit o adevărată pacoste, împo­triva căreia încep a protesta și a cere îndreptare. Acești unii sunt acei co­mercianți în casele cărora mo­neda măruntă s’a grămădit în așa măsură în­cât formează adevărate capitaluri moarte, neproductive. S’a strîns cu încetul și nu s’a putut scurge tot ast­fel. Nu s’a putut scurge, de­oare­ce publicul nu primește bucuros acele monede, iar ca­sieriile și instituțiile financi­are nu se primesc nici ele cu grămada—cum de alt­fel nu primesc nici altă monedă di­vizionară în cantități prea mari, din motive ușor de în­țeles, la cari, pentru moneda de 1 și 2 bani mai vine în considerare și năzuința de a le ține în circulație cu ori­ce preț. Mijlocul însă, poate, nu e bun. In tot cazul aplicarea lui provoacă nemulțumiri și Camerele de comerciü au­ fost deja sesizate de reclamațiile comercianților detailiști, în această privință. Camera de comerciu din Capitală ar fi și luat hotărîrea—se zice—de a interveni pe lângă minis­terul de finanțe spre a se or­dona primirea, de către toate administrațiile dependințe de acest minister, a monedelor de 1 și 2 bani, pentru ori­ce plăți, și chiar schimbarea ace­lor monede in monede mai mari! Nu știm ce se va hotărî la ministerul de finanțe.—în ce ne privește pe noi, părerea noastră ne-am spus-o de mult și nu avem nici astă­zi alta . Ar fi nu se poate mai bine, mai de dorit, pentru înlesni­rea populației sărace, introdu­cerea monedei divizionare mici care ar permite, ba ar duce fatalmente, prin concurență, la ieftinirea cu câte o cen­­timă­dațe a multor obiecte de prima necesitate , ar fi de dorit introducerea acestei mo­nede spre a se desvolta ceva mai mult spiritul de prețuire justă a valoare! banului, și deci spiritul de economie și toate cele legate de dînsul... Dar, nu se va putea intro­duce nici odată această mo­nedă peste cea existentă. Deja cu moneda de nivel, intro­dusă peste cea deja existentă de aramă, s'a cam suprasa­turat piața de monedă divi­zionară. Ce mai vine să caute, ce gol mai vine să umple și ce trebuință să satisfacă o nouă revărsare de monedă di­vizionară unică ?... Ș'apoi, reyyi e ceva . Pentru a se obicinui lumea, de voie de nevoie, cu moneda de 1 și 2 bani, trebue neapărat re­trasă din circulație moneda de 5 bani, alt­fel ea nici o­­dată nu va prinde. Poate că astă­zi tesaurul ar fi în stare să încerce această reformă... In tot cazul, a se păgubi lumea prin aruncarea în piață a unei prea mari a­­bundențe de moneda-bilon pe care tu, Stat, n'o reprimești de­cât în măsură fixată și re­dusă,—aceasta nu este drept și nu este bine. Cel puțin a­­tâta, suntem siguri, se va re­cunoaște, și răul, anomalia, se va remedia. X5IF ITALIA (corespond­ents particulară a „Universului“) Roma, 30 Noembrie. Vizita regelui la spitalul militar Azi de dimineață regele, însoțit de aghiotanții sol, generalul Bru­­sati și vice-amiralul De Libero, s’a dus să viziteze spitalul mi­litar din Celio. Primit de generalul Berozzi și de personalul medical al spi­talului, mai inteiu a vizitat secția ofițerilor și apoi aceea a solda­ților. In această din urmă secție a vorbit cu cei patru soldați, cari au fost răniți în explozia unui tub de­idrogen în parcul aeros­tatic, fapt întâmplat vara trecută lângă Tivoli,în timpul manevrelor. Regele s’a interesat de starea de sănătate a fie­căruia și le-a spus câte o vorbă de mângâere. Apoi regele s’a dus să viziteze pavilioanele în construcțiune ce se află lângă vila Fonseca, care vor fi și ele pentru uzul spitalului militar. Statuia lui Goeth­e Primarul Colonna a hotărît ca statuia lui Goethe, darul făcut Romei de împăratul Wilhelm, sa fie pusă în fața panoramei Romei, care plăcea așa de mult poetului. Prima piatră va fi pusă la pri­­mă­vară, cu ocazia venirea îm­păratului Wilhelm, și această ceremonie va fi una din serbă­rile ce se vor da in onoarea­ oas­petelui. Atât, împăratului cât și Țaru­lui ii se vor da câte o recepție în Capit­oliu ; se vor face ilumi­­națiuni la Forul Palatin și o mare serată de gală la teatrul Argen­tina. Dar datele nu sunt încă fixate. Se asigură însă că Țarul va veni îndată după sărbătoarea Paș­­telui rusesc, care cade la 10 A­­prilie, iar împăratul va fi la Ro­ma la începutul lunei.Mai­. Buciul franco-italian Se știe că Breittm­ayer și Lus­ CRONICI FEMEMINE Foloasele Immîneî la copil Un ilustru observator afirmă că o mulțime de ființe micros­copice, care, ținute la umbră, rămân vegetale, se animalizează la soare și devin adevărate ani­male. Ceea ce e sigur, necon­testat, primit de toată lumea, e că departe de lumină, ori­ce a­­nimal vegetează ; vegetalul nu a­­junge nici­odată la înflorire și floarea rămâne palidă, sângerește și moare fără lumină. Ființa umană dintre toate, e aceea care vrea mai multă lu­mină. Ea este pentru dînsa primul și supremul inițiator al vieței. Comparați pe copilul de o zi, care n’a văzut de­cât întunerecul, cu copilul de un an. Diferența este enormă între a­­cest fiu al nopței și acest fiu al luminei. Creerul acestuia din urmă, pus în față cu al celuilalt, oferă mi­nunea palpabilă a unei transfi­­gurațiuni complecte. Să nu ne mirăm când vedem că în creer aparatul viziunei ține singur mai mult loc de­cât toate cele­l­ alte organe ale simțului. Lumina inundează capul, îl traversează dintr’o parte în cea­­l­ altă până la nervi, de unde ele se-nteia pentru tot sistemul ner­vos, tot aparatul simțire­ și al mișcărei. Ziisi. O CUGETARE PE ZI Un amor care a trecut prin gelozie e ca un chip plăcut care a trecut prin vărsar­­­e în­tot­­dea­una puțin ciuruit. d­ez, martorii maeștrilor francezi Kirchoffier și Merignac, au sosit la Neapole spre a se înțelege cu martorii maeștrilor italieni Pe­­sina și Vega. In întrunirea cu martorii celui dinteiü, s’au primit toate condi­­țiunnile duelului. Dar s-a ivit o mare neînțelegere cu privire la chestiunea încetărea duelului după rănire. Reprezintanții francezi ce­reau ca duelul să înceteze numai când rănitul va declara imposi­bilitatea de a continua, după o jumătate oră de repaos. Repre­­zintanții­ italieni voiau însă că duelul trebuia să sfîrșească la rănirea unuia dintre luptători. Breittm­ayer și Lusciez au spus atunci că italienii voesc să dic­teze toate condițiunile și că li s’au făcut destule concesiuni. Martorii italieni au răspuns : «Noi nu voim nici o concesiune. Condițiunile se fac în comun acord». Dar înțelegerea nu s’a putut stabili, așa că cei patru repre­­zintanțî cari începuseră să refi­­gieze procesul-verbal, sosind la punctul cu privire la încetarea duelului, au trebuit să se o­­prească. Martorii italieni vezând impo­sibilitatea acordului, se sculară, salutară și plecară. După o lungă întrunire și cu martorii maestrului Vega, la re­­diglarea procesului-verbal nu s’a putut ajunge la înțelegere. Breit­­­mayer și Luscier stăruesc ca due­lul să înceteze atunci când spune rănitul, pe când martorii italieni cer ca duelul să înceteze la de­clarația medicilor. Se pare ast­fel că duelurile nu se vor mai putea face. Antigon, un folos fără să ne apropiem de inamic, ascunzându-ne din pozi­țiune în pozițiune. Englezii, adăpostiți de stânci și de niște vechi Kraaffl (­ pără­site de patrie, aveau niște exce­lente poziț­iuni cari ne împiede­­caț de a le da un asalt direct. Am îndreptat atunci asupra lor un foc așa de eficace, în­cât, cu toate adăposturile lor, au­ trebuit să se dea înapoi. Momentul propri­e al asaltu­lui sosise. Noi am înaintat, prin să­ritu­­ri, ascutizându-ne după stânci, și am pus mâna după multe sfor­țări pe pozițiunile englezilor. Un fapt s’a­ produs, în timpul asaltului, care merită de a fi ra­portat. Pe când noi săream di­n stâncă în stâncă, un evreu­, care, speriat de împușcături, se repe­zise printre noi, ca un miel sur­prins de furtună, se apropie de un burghez, care cu pușca în mână era bine adăpostit la spa­tele unei stânci. — Vinde-mi adăpostul tén pen­tru o jumătate coroană — se rugă el. — Nici­odată , dar pentru ce vrei asta ? — Spre a me ascunde ! — Și eu atunci cum me voi putea bate ? — 15 shilingi—se rugă evreul tremurând la sgomotul împuș­căturilor. — Du-te la dracu ! N’am ve­nit aci să fac comerț. Am găsit în pozițiunile engle­zilor, răniți și morți, și am pu­tut chiar face prizonieri câți­va întârziați cari nu putuseră urma retragerea coloanei. Englezii nu părăsiseră, de alt­fel, primele lor pozițiuni de­cât spre a căuta altele mai tari. La extremitatea de Sud a mun­telui, ei se adăpostiseră în mod solid după niște adevărate ziduri de stânci și abia se zăreau­ țevile puștilor lor. Une­ori se ridica câte un cap, apoi un altul pe care­ burghezii noștri le nemerau la sigur. Speriați de siguranța cu care ocheam, englezii își pierdură sân­gele lor rece. In curînd, pe aripa lor stângă, în același timp când focul înceta, niște drapele albe se agitau ținute de niște mâini invizibile. Increzéndu-me în a­­cest semnal, am dat ordin deta­șamentului meu­ de a sta pe loc, și singur, am înaintat spre inamic. Abia făcusem câți­va pași și împușcăturile reîncepură ași li­niile engleze. La un semn al meu, pe când me reîntorceam în pozițiunile noastre, burghezii mei reîncepură un foc așa de viu, în­cât după un scurt timp, pe tot frontul adversarilor noș­tri, niște mici drapele se agitau­, pe când englezii cu brațele în aer eșeau­ la iveală. In această privință, nu îndrăz­nesc a spune că inamicul, spre a ne surprinde, a abuzat de dra­pelul alb. Asta ar fi într’adever a aduce contra lui o prea gravă acuzație, aceea de a nu respecta legile sfinte ale războiului. Rela­tez deci, așa cum mi s’a dat, ex­plicația acestei pretinse neînțe­legeri : «Nu au zărit de la aripa dreaptă, că acea stângă se punea la dispoziția noastră». Eram deci teribili, dacă englezii ’­și perdeau capul. "Câți oameni eram noi, la o a­­semenea lovitură? Trei­ sute de oameni din Heelbron, 20 din Kroons­tad și 40—50 aparținând poziției din Johannesburg, sub ordinele căpitanului Van Dan. Din cei 300 de oameni din Reel­bron, trebuia să se scadă acei cari rămăseseră la spatele mun­telui să păzească caii și câțî­va retardari cari nu putuseră urmări acțiunea. Făcătuiu-s­e socoteala, abia 200 de bn­glie­­ au luat parte la luptă, în are un avut perdere de 4 mori i 5 m­nițî. Cât despre englez , p­rderile lor se ridicau la peste do­i­ sute de oameni uciși sau răniți, la cari trebue să se adaoge aceî pe carî nu i-am descoperit și cari au trebuit să moară în vre­ o cră­pătură a stâncei. Noi am făcut în acea­ zi 817 prizonieri. Din ordinul meu ei au defilat patru câte patru prin fața burghezilor noștri, cari ’l priveau, cu arma la picior. Vroiam astfel să-l fac să înțeleagă că nimic nu era cu neputință unor oameni bravi cari ’și aparau patria. Englezii ’și apărau­ patria. Englezii defi­­lau încet, ofițeri și soldați, sub la Kranel, este o locuință de cadru, și une­ori chiar un sat, ordinele unui verd-cornet, care ’l făcea să se miște ca niște ti­neri cari învață exercițiul. Ce căutaseră deci eî în păsurile noa­stre ? Cu toate uneltele lor de răz­­boiu, se bäteau mai prost, de­cât noi, cari n’aveam de­cât o pușcă. Lu­arăm încă două tunuri Maxim și două tunuri de munte pe cari englezii de alt­fel nu le întrebuințaseră, căci erau prea defectuoase. Cât despre artileria cea mare ea era trasă de catâri, cari, fugiră la primul foc de pușcă. Noi i-am regăsit a doua zi, dar inteligentele animale stin­seră să scape de sarcina lor prea mare. Ei se plimbau liniștiți în Veles. De alt­fel imposibilitatea în care se aflau englezii de a face uz de artileria lor, ne-a permis de a combate cu avantagia, cu toate că inamicul era de cinci ori mai numeros de­cât noi. Dacă n’am regăsit tunurile, am putut cel puțin lua peste o mie de puști Lee­ Metford, 20 de lăzi cu cartușe, catâri și mulți cai. Cu toată victoria noastră, o imensă tristețe nue cuprinse ve­zând atâtea vieți expuse și atâtea energii perdute pentru acest re­gretabil războiu pe care cu ori­ce preț am vroit să-l evităm. Plân­gerile răniților englezi m­e loveau în inimă! «De beut! De beut!» strigai! eî de printre stânci, ce­reau să-l ducă sub umbra pomi­lor. Am ordonat să li se aducă apă, care se afla la câți­va k­ilo­­metri de acolo. Abia a doua zi sir George White, înștiințat de mine, a tri­mis ambulanțele sale spre a lua pe morți și răniți. Noi, chiar în acea seară, ne-am coborât în lagăr spre a ne odihni puțin. Dar mai înainte am adus pe fratele meu Piet Dewer spre a păzi colina, împreună cu 50 de cetățeni din Bethlehem. Am sosit la lagăr pe la 8 ore, fără să fi avut timpul de a lua, de dimineață și până atunci, vre-o hrană. A fost o mare bucurie pentru toți, după pericolele zilei și mândria victoriei, de a pregăti mâncarea. Fie­care într’un colț de stâncă, pe o vatră improvizată, își aprinse focul peste care puse boul-spamo­ll național. Cu două sau trei stornjngers și cu puțină cafea toată lumea se afla din nou pe picioare. Am vizitat coman­­dosul, vorbind cu burghezii. Toți erau veseli și plini de speranță pentru destinele patriei. «Și a­­cum, spuneau ei, să dormim sub cerul liber, așteptând ca să ne putem odihni pe la casele noas­tre, să dormim și trăiască Statul liber !» Acești bravi nu se gân­­deau că la câți­va k­ilometri de noi, dincolo de colină, englezii, de zece ori mai superiori în nu­­măr, se reformau spre a ne da o nouă luptă2). SHV SFAT PE ZI Curățirea obiectelor de aramă.­­Se curăță obiectele de aramă cu următorul amestec : 250 grame apă, 60 grame acid sulfuric, 15 grame sulfat de aluminiu (piatră acră), 50 grame ti­poli. Ameste­cați apa bine, muiați puțin o cârpă și frecați cu repeziciune arama, care devine strălucitoare. Obiectele trebuesc intem­ spălate. HB»-««*--ŐC*®­— (Va urma.) Trei ani de războiu Generala! Cii. Devot (Urmare.—Vezi No. 330, 331 și 332) GAP. II Nicholsons IXek Orî-cum­ ar fi, calea noastră era barată și, spre a o continua am hotărît Stonekamp și eu, de a da asalt muntelui cu cei 300 de oameni cari ne însoțeam Am reușit, și din vîrful acestei im­portante pozițiuni am putut des­coperi că trupele engleze se a­­flau înșirate de la lanțul munți­lor Drakenebergen până la vîrful săii de la Sud.. Abia instalați, am fost zăriți de inamic, care deschise un foc violent de pușcă asupra noastră. Noi am răspuns ajutați de 20 de oameni ai comandantului Nek, cu o­ egală energie. Dar am­ price­put repede că nu vom trage nici — de — m­arele duce de Saxa-Wei­mar și logodnica sa prin­cipesa de Reuss — V cz ilustrația — Corespondentul nostru parti­cular din Berlin ne-a telegrafiat zilele trecute știrea despre lo­godna marelui duce Wilhelm de Saxa-Weimar, cu principesa Ca­rolina de Reuss. Marele duce Wilhelm s-a năs­cut la 1876 și este unicul fiu al fostului mare duce de Saxa- Weimar. El n’are nici o soră. Mireasa principesa Carolina de Reuss este a treia fiică a princi­pelui Henric XXII de Reuss. Ea s-a născut în anul 1884 în Greiz. l) Se numește bons-span o pere­che de boi de culori diferite. De aci, prin metaforă, se dă acest nume unei bucăți de carne jumătate grasă și jumătate slabă. *) Această zi de 30 Noembrie ne-a fost de alt­fel favorabilă din toate părțile. In diferite puncte, și mai a­­les la 8 k­ilometri de Nicholsons Nek, transvaalienii avuseseră lupte victorioase și făcuseră 400 de pri­zonieri. Dacă ne-am fi oferit luxul unor asemenea perderi, în câte­va săptămâni englezii n’ar mai îi avut ca adversari de­cât stâncile și ca­târii. Gârnețul meu Pe zăpadă și pe ghiață Pe zăpadă și pe ghiață Umhin, umbla lumea noastră. Pe când gerul și zăpada Fac din cer o boltă albastră... Și se’nghesue și-aleargă Se’mbrouncesc și dau din coate, Pe când toți intr'una strigă, Când di­n coate, a Nu se poate!» lei, ma șer, m­on șer, se schimbă Intre cloni ce se’ntîlnesc, Și’și urează fie­care Tot și tohd ce doresc... Dar... e gerul foarte mare Și «ai noștri­» d­ând di­n coate, Cu a­si ger ce este-acuma Strigă ’ntr'una: «Nu se poate!» La serale se dansează «Boston», «Țarina» pe­, ghiață Și ori­care dintre dinșii Cică, cică : «Asta’i viața­­» Dar, a doua zi, sărmanii Călând punga, calând bine, Cica’n pungă nu’i nimica, Ce rușine !—Ce rușine­­... Și rușinea e mai mare Când faci lucruri prea urile, Când... dar lasă, nu se spune Dacă e pe... groase bile... Ci, mai bine povestirea' Să ne fie precum zic Toate, toate'n lumea asta Ca și mine sunt... nimic !... Și nimic, nimic în lume Cum e lumea di­n nimic Nu va fi și n’o să fie, Ascultați-me ce zic !... De cât praf și’n veci cenușe Precum e, a fost va fi, Cât întreaga omenire Cât e viața va trăi!... Deci, cu toți d’acu ’ncolo Numai bucuroși să fim Că aceasta e ■ viata Pe cât noi trăim, trăim !... Omenirea’n veci trăește Ea nu are’n veci sfirșit. Deci, trăiți, trăiți, în pace Nu­mai stați de... ciocmănit! Marion. prejurări foarte curioase. Acum un an nevasta arendașului Brise­­montier a fost găsită asasinată în acea comună. A fost arestată a­­tunci servitoarea arendașului, dar apoi ea a fost liberată din lipsă de probe. Locuitorii comunei au fost deci surprinși, aflând acum două luni că arendașul vroia să se însoare cu servitoarea, presupusa autoare a crimei. Publicațiile s’au făcut în mod regulat, dar în ziua fixată pentru căsătorie nimeni n’a putut’o ce­lebra, căci primarul plecase din comună și consilierii s’au pus în grevă. Prefectul a dat ordin să se celebreze căsătoria, dar con­silierii atunci șî-au­ dat cu toții demisia.* X X Fiscul di­n Berna va incasa o sumă mare de bani în urma morței unui anume Courant. Acesta a lăsat o avere de 15 milioane, câștigată în comerțul cu unt­de­lemn. De 60 de ani Courant trăia la Berna și nu lasă moștenitori di­recți, ci toată averea trece la ne­potul lui, celebrul chirurg berner Kocher. Fiscul va încasa ca taxă de moștenire un milion și jumătate de lei. Ș uiri din străinătate — Prin poștă — Fostul deputat englez Denis Kilbride a fost osândit la 8­ luni de închisoare, pentru ațâțare la omorîrea generalului Meareș. * Ziarele cehe din Praga află că dieta boemă va fi convocată pe ziua de 16 Decembrie, iar cea din Moravia la 9 Decembrie. * Din Viena se anunță că într’una din nopțile trecute niște făcători de rele s’au introdus în castelul de la Ilirschstallen al baronului Pirquet, furându-i din camera de vînătoare numeroase puști, cartușiere, precum și o sabie de mare valoare. ■k­x * Ziarele vieneze anunță că o strașnică barae cu bastoanele a avut loc în fața Universitatea din Viena, între studenți pangermani și evrei. Mai mulți studenți au fost arestați.* * * Curtea cu jurați din Lini (Austria) a condamnat la moarte prin spânzurătoare pe chelnerița Gaterina Soderrhamer, care și-a ucis copilul ilegitim, aruncându-l în Dunăre.* * * Ziarele maghiare pe cari le-am primit ieri publică textul întreg al toastului pe care M. S. Regele Carol al României l’a ținut cu o­­cazia banchetului militar dat la palatul regal în seara de 28 Noem­brie, aniversarea m­ărei Plevneî. * Ministerul Waldeck-Rousseau s’a reconstituit în redacțiunea unui ziar. Sa spune, într’adever, că Sie­be va relua publicațiunile sale sub direcția lui Lanessan, ex-mi­nistru de marină, ajutat de mi­niștrii precedentului cabinet fran­cez. Cai’iloux se va ocupa de fi­nanțe, Leygues de instrucțiune, Baudin de lucrări publice, Mit­lerand de comerț. * x x Consiliul municipal din Th­uit Auger, o mică comună din dej * parlamentul Eure (Franța), și-a dat demisia în masă în niște ani x X x x Noul Abonament pe premii La „UNIVERSUL Costul abonamentului Pentru 3 luni lei « G » » » lin an lei . . 6 . . 11.50 . . 22.50 Premiile Cu începere de la 1 Decem­brie 1903, Universul deschide un nou abonament, cu următoa­rele premii ce se acordă gratuit abonaților prin tragere la sorți : 1) O vilă la Sinaia, (în­­tradins construită anul acesta). 2) O mie de lei în bani. 3) O pianină. 4) Un tandem pentru damă și bărbat. 5) O pereche de cercel cu tur­­coase, înconjurate cu diamante, în valoare de 500 lei. 6) 500 lei în bani. 7) O brațară, lanț de aur, cu 1 safir înconjurat de diamante, în valoare de lei 400. 8) Un briloc mare de aur cu oglindă, împodobit cu diamante, rubine, smaragde și perle, în valoare de lei 350. 9) Un ceasornic remontoir de aur cu 2 capace, pentru bărbat. 10) Un ceasornic de aur cu 2 capace, pentru damă. 11) O mașină de cusut. 12) Un bilet, dus și întors la Veneția. 13) Un bilet, dus și întors, la Roma. 14) Un mare vas artistic lu­crat, de porțelan, pus pe o co­loană tot de porțelan, pictat. 15) Un ceas de bronz aurit, pentru masă, în valoare de 130 de lei. 16) O mare lampă de atârnat. 17) 2 candelabre de bronz aurit. 18) O oglindă de masă, de lemn sculptat. Abonații pentru 3 luni primesc gratuit 2 bilete spre a concura la tragerea obiectelor de mai sus, abonații pentru 6 luni pri­mesc 5 bilete, iar abonații pentru un an 12 bilete. Toți abonații la Universul pri­mesc gratuit și almanah­ul Uni­­versului pentru anul 1903 precum și Universul literar colorat pe tot timpul cât sunt abonați. Toți abonații la «Universul», mai concurează, gratuit, prin tragere la sorți, la cele 3 premii ce se acordă în fie­care lună. Cronica medicală Bronșita și tuberculoza Cea mai răspândită formă de tuberculoză este fara îndouială aceea a plămânilor, aceasta fiind­că plămânii multora sunt dese­ori atinși de o boală, simplă în aparență, anume bronșita. Prea puțini sunt aceia care, la fie­care schimbare de ano­timp, să nu sufere de o bronșită. Ei bine, această afecțiune a bronșitelor, atât de obicinuită, este de foarte multe ori punctul de plecare al tuberculozei plă­mânilor și anume­­ când bronșita, se repetă de prea multe ori­ când se prelungește mai mult de­cât termenul obicinuit (15—30 de zile), când plămânii celor cu bronșită respiră un aer impur: plăpumarii, brutarii, pietrarii, funcționarii, etc... Când exista vre-o boală de sto­mac sau de rinichi, și ori de câte ori se produce o boală se­rioasă la vre-un alt organ (ficat, intestine, inimă etc...). Să luăm un exemplu. Cine­va are o bron­șită recentă, dar stomacul săü este în suferință încă de mult timp; în acest caz se poate pro­duce tuberculizarea, chiar când aerul de respirat e de o puri­tate celestă. în următorul mod : germenul tuberculozei, care se află pretutindeni în natură, poate fi introdus cu alimentele în sto­mac, aci el nu întâmpină nici o rezistență, căci sucurile stoma­cului nu mai sunt în stare să-l distrugă, cum se întâmplă în stare normală, lăsându-i liberă trecere în intestine. Dacă stomacul nu a făcut ca germenul tuberculozei să fie ino­fensiv, apoi intestinele încă mai puțin, și el pătrunde prin pereții acestui din urmă organ, drept în circulațiunea vasculară, cu cea mai mare ușurință. In acest chip microbii lui Koch vin în cont­act cu plămânii atinși de bronșită, prin calea sanguină. Și trebue să știm că atunci când germenul ftiziei e purtat de sânge, se produc cele mai seri­oase forme de tuberculoză, de­oare­ce sângele îl răspândește în mai multe locuri de o dată. In consecință plămânii, fiind sub in­fluența bronșitei, constituesc un teren de cultură excelent pentru baccilul tuberculozei, introdus nu prin aer, ci pe cale stomacală. Din cele precedente rezultă un fapt foarte important, anume : un bolnav atins de bronșită trebue să aibă stomacul in cea mai bună stare și ori­ce medicament, pen­tru combaterea bronșitei, este bun numai atunci când nu face să dispară pofta de mâncare. In ceea ce privește bronșitele repetate și prelungite, pericolul Luther cu îi zărea este tot așa de mare ca și în exemplul de mai sus, de­și într’alt chip, și iată cum : Plă­mânul în stare de sănătate, este căptușit în interiorul seu cu o membrană (pieliță) numită epite­­lială, care se împotrivește cu succes în contra pătrunderea mi­crobului Koch în însăși substanța pulmonară ; în caz de bronșită, epitelul sau membrana epiteliară se deteriorează, perzându-și pu­terea sa de apărare, iar microbii tuberculozei, introduși prin res­­pirațiune, se strecoară din bronșie în plămâni și încep opera lor des­­truptivă. Deci cu cât deteriorarea epite­tului va fi mai repetată și mai prelungită, cu atât mai mare va fi eventualitatea tuberculizărea. Nu trebue să credem însă că ori­ce persoană care tușește de mult timp a și devenit tubercu­loasă, de­oare­ce sunt indivizi cari tușesc toată viața lor, având une­ori și o expectorație (scui­­pare) abundentă, fără ca, cu toate astea să fie ofticoși, ba încă, ceea ce pare mai straniu, au o poftă de mâncare enormă și o rezis­tență de tauri. Așa sunt cei cu bronșite ner­voase, artritice, cei cu emfisem pulmonar, marii fumători, etc. In rezumat putem spune că bronșita, afecțiune atât de ba­nală în aparență, prezintă totuși un interes deosebit din punct de vedere al tuberculozei plămâni­lor. Așa­dar, dacă nu vreți a fi ex­puși tuberculozei, feriți-ve de bronșită, iar dacă o aveți, ingri­­jiți-o bine, căci prelungirea ei este de multe ori primul pas că­tre ftizie. Eraeli Sterian. Noembrie 1902, București: vârsni la provincia De la coresp. noștri particulari — Pe ziua de 1 Decembrie — Ii a caii încetului. — Aseară, pe la orele 10 și jum., pe când se reprezintă la teatru comedia ..Don Vagiistru“, de­odată se svoni în sală că palatul administrativ e în flăcări. Imediat d. N. N. Lescau, polițaiul orașului, e și din teatru urmat de mai mulți ofițeri de artilerie, îndreptându-se în fugă spre locul incendiului, cara era departe de teatru de vre-o 100 metri. "De la teatru se zäreau limba G. Fi­ ADEL 181 CI patru mușchetari PARTEA A DOUA Vis Vorbind asupra incidentu­lui, ochii lui Guy căzură pe o luntre oprită în mijlocul r tul­ui. Era tot luntrea pe care­ o mai văzuse și era și tot cu acelaș pescar. Sta cu spatele la Guy și în Alexis. Dar cel din urmă observă că o asemenea pozițiune era ne­­obicinuită, căci avea soarele în ochi. D’Al­eim pe­stete dar pe loc și se uită cu luare-aminte la corpul pescarului. — Hm, pare că ar fi spetele late ala ticălosului era de Morlay. Guy avu o mișcare nervoasă. — Ge ciudat ! Știi că și mie îmi trecu prin cap aceeași idee. — Aidem înainte să ne vedem de plimbare, să nu bage de seamă că ne uităm la el. Dar, îndată după dejun, să ne luăm după el, să-l pândim când o trage la mal și atunci vom lu­mina misterul. Așa făcură. Cum terminară dejunul, se pu­seră la pândă pe terasă, și nu-’șî mai luară ochii de la pescar. Nițel mai înainte de a se în­sera, îl văzură că ’și strînge un­dițele și crete drumul luntre­ să meargă în cursul apei. O bluză largă de pânză groasă îi înfășură corpul, pe când co­losala pălărie de paie îî ascundea figura. Trase, în sfârșit, la mai, la un loc unde erau legate de iarașî alte mai multe luntrii și sări nu­mai decât pe pământ. După a­­ceasta, cu un pas liniștit și în­cet, se îndreptă spre gară. Guy și Alexis iuțiseră pașii, trecând înaintea pescarului. Apoi întorcendu-se îndărăt, își luară drumul spre el. Gellalt își ve­dea de drum înainte, mergând nepăsător, iar marginile mari ale pălăriei sale, plecate în jos, îî astupau trăsăturile feței. Când ajunseră în dreptul lui, Alexis îi întrebă vesel : — Ei, am prins ceva ? — Nu, răspunse brutal pesca­rul, cu o voce răgușită. Și atâta tot. De­sigur nu era glasul lui Oton Morlay. Dar se poate preface glasul tot așa cum se ascunde și fața. — Nimic sigur! zise Guy. — Cu toate acestea sunt u­­me­rii lați ai lui Morlay, repetă Alexis. Cei doi amici se întoarseră iar. Se duseră de se așezară a­­proape de gară. Pescarul, care se vede că apucase prin altă parte, nu se arătă de foc pe acolo. Guy și Alexis prelungiră dar de prisos paza lor în acel loc. Ex­pediția lor n’avu nici un succes. Maî trecură opt zile, fără ca nimic să se schimbe în viața li­niștită a locuitorilor vilei din a­­lbia Garcinilor. Lily avea o adevărată pasiune pentru d-na de Clăirières și pen­tru Stilia, toate după amiazele și le petrecea lângă ele. Baroana nu se amăgea asupra dragostei el ; știa că, în mare parte, o da­­torește lui Ee­tor. Acesta lăsa lucrurile să mear­gă în voia lor. Incet-încet Lily Shheldon îl învăluia pe pictor în mreaja pasiune! eî. Nu făcea negreșit prostia de a i se arupea da gât, dar îî a­­răta, dar lăsa să se vadă că ’l iubește, că el era întreaga eî viață, că se gândea la dînsul în toate clipele zilei și ale nopțeî. Și, pe nesimțite, bravul Ector aluneca pe povîrnișul care tre­buia să-l lase în prăpastia nu­mită căsătorie. Acestea erau chiar expresiu­­nile lui. In zadar își da silința să se oprească pe terenul bunei și plă­cutei camaraderii. Simțea foarte bine cum cădea, cum drăguța fată, pe care o vedea înainte-­, îna din ce în ce mai multă stă­pânire asupra lui. Meștera, precum îi zicea d-na de Cai­­ieres, își conducea barca cu o siguranță neîntrecută ; pă­rea că-și luase drept deviză ma­xima : «Patientia victrix», în­­dreptându-se, fără greșeală, că­tre scopu­l unic, încet și sigur. Fie­care dintre membrii cer­cului intim al vilei din albia Car­­pinilor urma drăgălașa comedie c­u interes, însemnau cu atenție punctele jucătorilor, observând că Lila înainta triumfătoare pe fie­care zi. Cum se hotărîse Eva Heidler să vie în Franța ? Cuvintele acestei călătorii erau multiple. Nu numai vîlva faimei și a presei îî spusese de succesele Pompadorilor, care emoționase pe publicul numeros,, interesat în afacerile acelor mine de aur. Alexis asemenea o ținuse în cu­rent cu cele ce se petrecea. El, necutezând să scrie d’a dreptul d-rei Maud Murray, se adresase prietenei acesteia. Era sigur că nică er: nu ’șî va putea găsi un avocat care să-i pledeze mai bine cauza pe lângă drăguța Maud. Fără să-i spue nimic lui Guy d’Auriannes, el scrisese des d-reî Heldler, povestindu-­i cu de­ a­­mănunțul toate incidentele vieței lor mișcată și romantică. Eva, cu drept cuvânt, își zi­­cese că Guy d’Aub­annes, deve­nind proprietarul unei solide și frumoase averi, piedicele neîn­vinse care o despărțeau de dîn­­sul , se dări­mau de sine’șî, nu mai exista. Era sigură că e iubită, și iu­bită așa cum o dorea dînsa, cu nobleță ’și deplin. Dar nu era destul și­ nu era tot. De­și era o ființă aleasă, duș­mană a prejudecăților, lipsită de fățărniciile și cochetăriile pe care prea adesea le găsești la femei, simțea însă o respingere foarte firească de a se arunca singură de gîtul acestui om superior, care se numea marchizul d’Aub­annes. Cum să-î zică ea însăși cu bru­talitate :—«Acum, când ești bo­gat mai atâta cât voiți putea să fiu și ea bogată, me mai iubești, mă iubești încă și vrei să me iei de soție ?» Trebue să-l vadă, să se întâl­nească cu el în aceeași lume. Și din această întâlnire, va rezulta pentru dînsa încoronarea, reali­zarea celei mai scumpe dorințe, îndeplinirea celui mai frumos vis al el. Muntele ne­viind la Mo­hamet, Mohamet se va duce că­tre dînsul. Curagioasă și răbdătoare pre­cum o cunoaștem, nu se grăbea prea mult și mergea drept pe drumul care și-l trăsese. Nici lipsa și nici timpul nu este­­ când iubești! A zis poetul Musset. Și ea era încredințată că nici timpul, că nici lipsa nu o putu­seră șterge din sufletul lui Guy d’Aub­annes, neschimbat pentru ea, precum și sufletul ei era sta­tornic pentru dînsul. Prin ur­mare, își urma drumul, tare și încrezătoare în viitor. (Va urma)

Next