Universul, ianuarie 1903 (Anul 21, nr. 1-29)

1903-01-14 / nr. 12

*»**r»>firm­e de incoronare din Delhi (India). — Vezi explicația­ Calendar pe anul 1»03 Ui*twd in Lutu, 13 Ianuarie.—Mart. Er­milifi C»ub lic Luni, 20 Ianuarie. — Polyca­pe. Soarele rosar­ 7.42 , spune 5.13 F. Bucure­ști, 13 Ianuarie. Fericit acord Un fapt rar s'a petrecut cu prilejul discuției și votării de către Corpuri..O legiuitoare a proiectului de conversiune a împrumutului de 175 de mi­lioane , rep­resin­ta­n­ții tuturor grupurilor noastre politice au dtat cuvîntul spre a exprima satisfacțiunea ce țara întreagă resimte, că s'a ridicat, în sfir­­șit de pe pieptul ei povara u­­nui împrumut enorm cu sca­dența fixă (Decembrie 1904), transformându-se în împrumut amortisabil pe care budgetul țdriî îl va putea suporta fără nici o dificultate, și prin ur­mare fără amenințarea pe vii­tor a nici unor complicațiuni poli­tico-fina­ncia­re. Ziarele oficioase au­ putut ast­fel să reproducă în între­gime și fără comentarii, de­clarațiile făcute de represin­­tanții tuturor grupărilor din oposițiune,—cu totul rar lucru și acesta. Ce reese din toate aceste declaration! ?—Șeful partidu­lui conservator caspist a spus că partidul seit consideră con­versiunea nu numai ca o Ges­tiune pur economică, ci ca ri­dicarea unei sa­rcine care în­greuna tot mersul Statului «O datorie votanta de 175 mi­lioane,— a zis d-sa. — este o spada a lui Damocles care tre­­bue înlăturată cât de curînd. Și chiar dacă conversiunea ar fi mai împovărătoare, ele cred că ar fi un act de bun pa­triotism de a o face cu o oră mai minte. Țara deci se poate felicita de această conversi­une» . Represintantul în Cameră al partidului conservator ce recunoaște de șef pe d. O. Gr. Cantacuzino, d. deputat M. Vlădescu, a zis și d-sa, tex­tual, următoarele: «Noi conservatorii am cerut tot­deauna guvernului ca să urmărească necontenit situa­­ți­un­ea monetară și financiară străină și să prindă momen­tul cel mai propice pentru conversiunea împrumutului de 175 de milioane. Așa în­cât astă­zi, când guvernul ne pre­­zin­tă un proiect de lege prin care ni se aduce la cunoștință că conversiunea este realizată, oposițiunea conservatoare pe care o represint nu are de­cât să ia act cu mulțămire, pentru că s’a scăpat situațiunea eco­nomică a țării de o mare greutate, de un prejudiciu care, mai cu seamă în mo­mentul de față, mărea greu­tatea tratării convențiunilor comerciale, d­e aceea eu voiü vota pentru această conver­siune». Tot din punctul de vedere al îs­emnătății ei economice și a legăturii ce are cu alte mari chestiuni, convențiunile, etc., a fost apreciată conver­siunea de d. G. Panu, distin­sul om politic care «nu face parte din nici un fel de opo­­ziție». Toate aceste declarații, a­­lăturate la cele expuse de membrii guvernului, d. preșe­dinte al consiliului și d. mi­nistru de finanțe, asupra con­versiunii, învestmântează o importanța ce nu va scăpa nimenit. Noi insă, și cu noi de­sigur mulți, foarte mulți, cei mai mulți, — am dori ca fericitul acord ce s’a manifes­tat cu această ocasie, și care de­sigur nu va rămânea fără un puternic efect în afară, să fie un început cât mai temei­nic al îmblânzirii luptelor noastre politice, spre cel mai mare bine al țarei, care nu odată are nevoe de unirea tu­turor fiilor ei, spre apărarea intereselor ei de viață și pro­pășire. Din Franța (Corespondență particulară a „Uniîersului Par­is, 9 ianuarie, 8i­u»ți* politlist Discursul d-lui d’ Buelon în Parlamentul german, exprimând o dorință vie de reconciliation» cu Franța, a «tins într’un mod vădit lumea politică de aci. Sentimentul general este că guvernul german caută să dea o nouă orientațiune politica a sale exterioare. Urile mari se par așa de adânc pe germani și pe en­glezi, au făcut pe împăratul Wil­helm II și pe d. de Buelow să se gândească la o apropiere cu Franța. Se pare că aceasta, curtenită de vre­un an incam și de Anglia, tot cu aceeași pasiune, are tot interesul să primească mat iniei propunerile ce-i vin din Berlin. Franța va avea să câștige mult din punctul de vedere economic acum când noul tarif vamal ger­man constituie în mâinile d-lui de Buelow unul dintre cele mai puternice mijloace de ostilitate contra țărilor nes­ti­ce. Ori­cum ar f. dezbaterile care se vor deschide în Camera fran­ceză cu ocazia budgetului aface­rilor streine, vor indica modul cum înțelege Franța să accepte mâna întinsă de Germania. D­­­ Kcassé va trebui să răs­pundă în mod direct sau indi­rect discursului amical a d-lui de Buelow și poate se va găsi un mijloc prin care se va face posibilă o apropiere franco-ger­­mană. Manifestația de la școala dentarii Ert,­pa la orele 3, cei trei sute de elevi ai acestei școale, au întrerupt cursurile și au în­ceput să huiduiască pe suprave­­ghetorul g­eneral, d. Laforge, de care, spun ei, au să se plângă amur. Scandalul începuse încă de Luni, dar manifestația nu avu­sese nici un ecou din scena se schimbă. Un apel fusese adresat pamnazilor din cele­llalte școli, și­­ orele 3, noua manifestație începu. O imensă pancartă, cu inscrip­ția următoare, fusese pusă la­­ iosrta școalei: «Huiduiți pe La­­orge ! Să sa facă un monom ! Un monom !» Manifestația dură mai mult­­ de 2 ore și zgomotul nu încetă de­cât când d. Laforge, cedând în față furtunul care se ridicase, hotârt să convis cu elevii. Intrând în școală, elevii conti­­nuară zgomotul, ei cer»au înlo­cuirea supraveghietorului. Așa stând lucrurile, consiliul de administrație al scololei s’a în­trunit ori seară. La 9 ore luna­, și a examinat situația d-lui La­farge. Resultatul acestei conferințe a­ fost dintre cele mai secrete și nu va fi comunicat elevilor de­cât azi, în timpul cursurilor. Incendiul din plați» Daumes­­nil Astă-noapte, la orele 1l și ju­mătate, s’a declarat un incendiu la usina­­ lui Oz>*nne. Păzitorul de noapte al fabricei, anume Lecatelli, care dormea, n’a pu­tut să observe nimic. Când s’a deșteptat, a văzut ofi scara care ducea la camera lui era în flă­cări. A trebuit să se refugieze pe acoperișul unui șopron vecin. Focul nu a putut fi stins nici a doua zi. Presiunea era foarte slabă pentru a da o cantitate de apă îndestulătoare. D. Lepine, prefectul poliției, a sosit la fața locului în timpul nopții. Usina este situată într’o to­fundătură unde sunt construite o mu­lțime de ateliere și unde se află și un garagiu de automobile Se speră că pompierii vor măr­gini focul și urmă. Brutus. CRONICI FESEN,NE Arta bucătăriei acum 200 de ani Astă­zi când arta bucătăriei se află pe o treaptă atât de înaltă de desvoltare, cred că este inte­resant pentru cititoarele mele de a ști cum se gateau bucatele a­­cum două sute de ani. Multe din cele ce erau atunci la modă, sunt și astâ­zi în uz. O bucătărie complectă in vea­cul al 17-lea nu era aranjată »tăt de simplu, după cum își închi­­puește o gospodăree si moderna. Și atunci existau cărți de bu­cate, aproape tot atât de bogate ca și cele de azi. Cerința cea mai importantă pentru o bucătărie bună era o vatră bună și un coș bun. Pe atunci în Germania și în Franța vetrele erau descoperite, mai târziu însă fură acoperite și apoi perfecționate. In bucătărie se afla apoi o masă mare pentru vasele de a­­r­amă și de pământ, care era a­­coperită cu un grilaj de fer. Pentru găsirea bucatelor se în­trebuințau vase de pamânt sau de fer. Firește că pe atunci, nici nu putea­m vorba despre vase cu email și ast­fel, înainte de între­buințare, aceste vase­­ va fi cură­­țite foarte bine pentru ca nu cum­va să dea bucatelor un gust de fer. Pe lângă vase de fer se între­buințau de multe ori și vase pre­ținase de alamă sau de tinichea de aramă. 'tig Cămara juca acum două sute de ani un rol cu mult mai mare ca astă­zi, de­oare­ce gospodăre­ște de pe atunci trebuiau să aibă în casă un mai mare depo­zit de alimente. Materialul între­buințat pentru ars era lemnul sau turba. Arta bucătăriei dispunea încă de alunei de o abundență mare în zecele de bucate. Firește că cei de pe vremea aceea nu aveau încă ideea de chimia și bacteo­­rologia bucătăriei, cu toate a­ceste și atunci exista deja o bu­cătărie dietetică și în vechile manuale de medicină se află un mare număr de rețete pentru pregătirea bucatelor la diferite boale. Se poate zice deci cu drept cuvînt al arta bucătăriei, cu toate progresele mari, pe cari le-a fă­cut în are*i răstimp, și acum două sute de ani se afla pe o treaptă destul de înalta de des­­voltare. Olimpia. Trei ani de Min — dp — generalul Ch. Dime? (Urmare.­—Vezi de la Nr. 330 până la No. 1­) CAP. XV Fact cunoștința cu lordul Kitchener Sosirea mea fu oportună căci, la Nord-Vest, burghezii din Roo­­depoort înce prau să cedeze. Ei erau de alt­fel repede urmați de camarazii lor stabiliți în centru, caii, văzând apropiindu-se de dinșii o mare forța de artilerie engleză, detașară caii lor adunați sub un rondje și fugiră cât pu­tură mai repede. Asta era retragerea pe cele mai importante pozițiuni ale mnei». De atunci, ce­­i’au­, nu mai erau în stare de a rezista chiar daca făcuseră sforțări, și era urgent de a­i preveni. Am obținut a­­tunci de la burghezii din Roo­­depoort că ei nu vor fugi în lungul rîului și vor risca să o traverseze mai departe la Sud. Grație acestei manopere, ei ar putea fi zăriți de cetățenii puși pe Iloningkoppes, cari, văzându-i îngind, ar pricepe nevoia de a face acelaș lucru. «Gândiț­i-vă la frații voștri de arme—strigai acelora c«rî erați lângă mine—și Bind-vă trebue să fugim, riscațî-vă viața pentru ca sa nu cădeți în mâinile en­glezilor . Burgheziî se supuseră și o por­niră pe o ploie de bombe și de gloanțe. Dar ei sburau ca vântul și nici unul dintre ai nu fu a­­tins. Unei din S­oningkoppen fă­cură de alt­fel mișcarea și-i ur­mară înainte ca inamicul să le fi putut tăia retragerea. Din nenorocire șeapte burghezi din Heilbron luaseră pozițiuna la o oare­care distanță de cei­­l’alțî într’un Klipbok *) și se bâ­­teau cu atâta înfocare, sub zgo­motul asurzitor al focului inami­cului, că ei nu băgase­ră în seamă retragerea camarazilor lor ; rând ei văzură aceasta, era prea târ­­ziu sft’i urmeze ; Nu numai re­tragerea le era tăiată, dar caii lor, pe care Îi puseseră cu toți ceî­l’alțî, urmaseră trupa noastră, fără călăreții lor. Intre «cești șoapte bravi se «fi« Willie St­ijn, Attic van Nickerk, cei dom­ Laț! St»ytler și un tiner Botha. Ei fură duși prizonieri la Ceylo, dar englezii contaseră fără devorm­ntul lor către patrie. Imr’o frumoasă noapte Steinn. Both« și cei douî frați Siegd­er se aruncară în noi și ajunseră !» un vapor rusesc ce se afla la câte­va mile dis­tanță. Acest vas ’i transportă în Ru­sia, unde sunt fericit de a spune că eî fură bine primiți. Din Ru­sia se duseră în Olanda și din această țară, un vas’î adusp «pre pozițiunile german» din Africa occidentală. Ei putură să ajungă la Coloma Capului prin Boesman­­land și în fine, după mii de pe­ripeții,au ajuns la comandosul ge­neralului Herman Moritz, unde continuarâ să se lupte Unul din acești bravi, tinerul Bub­a, fu ucis în fața inamicului Trebue să aduc «ci omagiu a­­cestor eroi Pământul nostru n’a produs alți oameni mai bravi și re­gret de a uita cele două nume care ar merita ca acelea ale lui :Hreytler, Botha, Steijn, Nicker, gloria renum­elui. Ducându-me în statul­ liber O­­range­ — care a devenit colonia Orange—la Capetown unde tre­buia să me întâlnesc, pentru turneul nostru în Europa, cu Luis Bolha și I H de la Ray, avut fericirea de a me întâlni și cu Steinn. El îmi făgăduise o povestire mai complectă asupra acestui act eroic și asupra acestei reveniri sub drapelele noastre, îmi pare räu că nu mi-a făcut-o. Dar de sunteți cunoscuți sau ne­cunoscuți, voi eroii cari nu aiî fost înlănțuiți și cari ați revenit în grabă pe mări și contimente spre a apăra libertatea noastră, sufle­tul patriei noastre, care trăește *) Ruina unui Kraal cafru din timpul lui Moselikats, în sufletul nostru și va trăi in acel al copiilor noștri, sufletul patriei vă salută. _ _____(Va urma­ Sclava-regină « De ce nu v'ați mai ocupat de chestiunea feministă, precum d­e-ați promis într’un articol pre­cedent?» îmi scrie o doamnă Cititoarea sã mă iert». Vinovată este actualitate» care m’a făcui să mă ocup de alte chestiuni— de mai vie importanță—înscrise la ordinea zilei. In realitate, eu nici nu am numit chestiunea feminină. E un cuvît st­orit și un lucru și mai urit, și mă feresc d’a vorbi cât pel mai mult Promises»«­ să mă ocup de chestiunea studentelor în drept. Dar, constrâns ast­fel, văd că argumentul ar pierde din interesul lui. Va fi clar întins până la «cest alt subiect : femeia profesionistă Chestiunea rămâne ast­fel strîns limitată în câmpul intelectual și ne vom putea în­țeleg» lesne. Prima întrebare: femeia poate se exercite o profesiune liberă ? Și »o pastă ’ntrebare aduce alta : inteligența fem­eei e­ste ega’a cu inteligența bărbatului ? Psihologia nu e încă destul de înaintată ca să putem raționa Mecanismul cugetareî e înr­âi «tât de rea cunoscut, că e cu nepu­tință să se determine funcționa­lități­» fundamentale. Necunos­­când mecanismul inteligenței, nu putem să-l negăm cu nici un act cerebral. A voi, prin urmare, să stabilim­ un raport intre calitățile psihice ale unui individ si greu­tatea creerului: num­erul «iroon­voluțiunilor, etc . e o teorie de diletanți, pe care nimeni nu o poate lua astâ­zi în considera­ți­u­ne. Dacă psihologia nu știe să ne de a un răspuns, istoria nu­ă dă, bunul simț, prietie». Experienț« ne învață că femeia » r»uști in tot e» s's încercat să f»ca și să studieze, și că »Ü fost femei care au dat probe de o inteligență fără com­pa­rațiune superioara me­diei întelig­nței bârbâ­ești. Că sexul feminin nu a dat g­nii su­­perio­r, aceasta nu infirina teoria noastră. Aci vorbim de inteli­gența și nu de geniu, cie și s’a r putea în parte, obiecta că alta e puterea virtuală și altul este actul, și că, pe­­ când­: Mobaiului cir­cumstanțele sociale îi a­u fost favo­rabile, fem­ee­i i-au fost­ contrarii. Și o altă rațiune este a eternitatei care face ca, în starea actuală a specior umane și cine­ști» încă pentru câte sute de veacuri, fe­me»« «re, în comparațiune cu bărbatul, mai de­svolate unele calități și altele mai puțin Prin urmare, inteligența fe­­meei nu este inferioară inteli­genței bărbatului. Este evident că femeia, teoretic vorbind, a« pute» reuși să exercitez» ori­ce profesiune liberală tot așa de bine ca și bărbatul. In practică,— d«tă­­rind ereditatea activ inte­lectuală a bărbatului și m»i puțin » femee», condițiunile ambien­tului, m*î favorabile pentru băr­bat, mai puțin favorabile, dacă nu chiar contrarii, pentru fem­ee, dată fiind diversitatea de atribu­­țiunî sociale și [»miliare, precum și diversitatea de calități și po­tențialități psihice pentru bărbat și pentru fem­e»,—lucrurile stau cam ast­fel Nu vrea să zică, prin aceasta că baza de egali­tate s’a dislocat, s’«a dislocat numai și s’au intervertit termenii de raport. Nu putem să desvoltăm aici o pagină de psihologie , și tre­bue, să ne mărginim a afirma ceea ce este un adever de altmintrelea nu numai psihic și chiar fisic, nu numai moral, ci chiar biolo­gic, și anume că femeia prin unele calități este egală, prin altele inf­rioara bărbatului. E de ajuns să privim conformațiunea fisica și activitatea filologică a femeei, să ne gândim la funcțiu­nile ce natura i-a încredințat — maternitatea, «lăptarea: creștere« fiilor mai intâiü de toate — să luăm aminte­a« desvoltar»a ur­mătoare a unor organ» mai mult de­­cât altele și a unor funcțio­nalități cu deosebire de altele, pentru a înțelege evidența prin­cipiului mai sus stabilit, din care derivă acest alt, că în unele pro­fesiuni în care predomină usul facultăților morale și fantastice, facultăților mai proprii feminili­­tății, femeia va reuși mai bine de­cât bărbatul ; în altele nu*i, în care predomină întrebuințarea facultăților pure ale gândirei, ale calculului,­le speculațiunei filo­sofice sa­ fi științifice, ale raționa­mentului, femeia va isbuti mai puțin de­cât bărbatul. Ast­fel nimeni mai bine de­cit femeia nu va putea să îngrijea­scă mai c­u succes fnalele sexului ei și ale «optilor ; nimeni mai bine de­cât bărbatul nu va isbuti în interpretare» și aplicarea drep­tului. Precum Insă fem­eia-medio nu exclude pe obstetricul și pe pediatrul, bărbatul «vocal nu va pute» să înlăture pe femeia-avo­­cat. Chestiunea femeei judecător sau a femeei­ legiuitoare intră în altă ordine de idei care nu este ca» intelectuală, într’un alt câmp al funcțiunilor sociale, de care nu avem să ne ocupăm astă­zi Une­ori, este o aspră necesi­­tate, pentru fem­e», a se consa­cra unei ocupațiuni, unei profe­siuni oare­care: nevoia pâinii de toate zilele care o târăște in lupta pentru viață , din profesiune »a își face o armă ca se învingă. Alte dați, » din c«usa lăcomiei bărbatului care cere averi si n cel puțin venituri. Alte dăți e do­rința de a trăi bine, »«t» furia luxului Trebu» si v»dem mai inléin­d»ca, pe lângă muzică, pe lângă profesiunea liberă s»o sluj­bă, f­meea nu găsește altm’j­oc de câștig :n»i potrivit Hirei s«le. Al douile», trebue să ie dam bar­betului conștiința datoriilor sale d» soț, adică d» su­ți­ne­tor al fe­me­ei și al greutăților familiei. A! trei!»,«, trebue ca atftt barbutul cât și fem­ea să recunoască ne­voia de a impune o margine pretențiunilor excesive și­­«fin­Kte ale vieței, a cărei îndeplinire »fte o silință superioară a proprii­lor puteri și, prin urmare, o du­rere. Femeeî să i se acorde toate drepturile, dar dânsa, câștigân­­duși-l», să nu devină victima lac, i»r­usâ­idu-lft. să nu piardă marea putere cu care până acum a dominat ce«Taltă jumătate a genului um«n In ziu» in care »ridicarea va deveni, adio frumu­sețe, adio încântare, adio poesie a vieței ! Domnișoara Popovici și toate cele­l­ alte cari cer suprema Sa­­tisfacțiune de a intra să discute cu bărbatul în aulele tribunale­lor, mai înainte de a usi de a­­cest drept—pentru e­i, chiar și în țările în cari acest drept nu le este recunoscut, femeile îl vor avea mâine, prin forța lucru­rilor—să se încredințeze daca e frumos, ci«ci e util, dacă este sănătos de a sâvîrși a ceasta. Dacă ar ști câte înjosiri și cât» mis»­­nul le așteaptă acolo I Sa­r«dâ ele d»că, după ce »a ajuns până la diplome, »ducându și și rut­­tivându-șî atât inteligența, nu s» convine mai bine de a f» «»rin­d» dânsa pentru alte garofițe, pentru sine și pentru societate ; să gândească dacă, prin înțeleaptă leg» » decișiunei munc­ei. de la care sp țese solidaritatea umana, pe când b[rbat­ul are un câmp d» activitate externă, femei a nu are unul intern și destul de în­tins, destul de nobil, destul de frumos spre a exercita acțiunea sa, și dacă din această deosebită atribuțiune de «ctivitate, de mi­siune de îndeplinit, de ideale de realizat nu derivă tocmai secre­tul armoniilor sociale, întocmirei familiei și a marei ordine uman». E­i nu mĕ voiu obosi de a nota de câtă dulceață de încura­jare și de sprijinire împodobește viața noast­ru f­meea, cu instinc­tiva sa justeță de sentiment, cu conștienta sa răbdare, cu devo­tamentul său, cu spiritul său de sacrificiu, și de a revendica multe drepturi morale pe cari societatea modernă încă le ne­socotește , toate nedreptățile că­rora feminismul nu pregătește compensări potrivite, pentru că noi, cu legile noastre, nu putem nici odată să restituim dragei ființe tot ceea ce ea ne dă cu iubirea, d» la care singură de­pinde fericirea. Dar când ea se va găsi de­o­potrivă în dreptu­rile și nu datoriile civile cu băr­batul, va sufi­ri tocmai iubirea. Până când va dura servitutea sa, să se mulțumească cu ideea ca ea, deși victimă în aparența, este tot­uși stăpâna noastră. Ori­ce lucru bun sau reü pe care ’l fa­cem în lume, e inspirat de dînși. Când noi facem poeme mari sau strofe mici, războiul și până la revoluție, este pen­tru dânsa. Când ne ridicăm din mulțime la ori­ce mod, s’și zice că este spre a ne face văzuți , pe când este numai spre « ne înălța până la dînsa, spre a ne simți demni de dînsa Fernee» să știe să reziste la tentațiunea de a renunța la acest soi de ser­vitute, dacă nu vrei să renunțe to­­rn») la aceea ce a fost până acum» domeniul »ofi, regatul séfi, neas»ména» în lume. k­en­ prietin de Lucs». Noul Auut­ dinen­ cu premii la „UNIVERSUL' Co«sînt­ abonamentulul Pentru 3 luni lei ... 6 » 6 » » . . . 11.50 » un aa le? . . . 22.50 Premiile Cu începere d» I* 115 lanur­­nie «903, Universul deschide un nou abonament, cu următoa­rele pre­mii ce se acordă gratuit abonaților prin tragere la sorți . 1) O vi IA la Sînaia. (in­trării n* construită anul aresta). 2) O mii d­e lei în bani. 3. O pianină. 4) Un tandem pentru damă și bărbat. 5) O pereche de cercei cu tur­­ee«se­ înconjurate cu diamante, în valoare de 500 lei. 6)­500 [»■ în bani. 7) O brățară, lanț de aur, cu u­n«fir înconjurat de diamante în valoare de lei 400. 8) Un briloc mare de aur cu oglindă, împodobit cu diamante, rubine smaragde și perle, în Valoare de lei 350. 9) Un ceasornic remuritori dee aur cu 2 capace, pentru bărbat. 10) Un ceasornic de aur cu 2 cap­­ ce, pentru damă. 11) O mașină de cusut. 12) Un bilet, dus și întors la Veneția. 13) Un bilet, dus și întors, în Rum­a. 14) Un mare vas artistic lu­crat, de porțelan, pus pe o co­loană tot de porțelan, proist. 15) Un ceas de bronz aurit, pentru masă, în valoare de 180 de lei. 16) O mare lampă de atârnat 17) 2 candelabre de bronz aurit. 18) O oglindă de masă, de lemn sculptat. Abonații pentru 3 luni primesc gratuit 2 bilete spre a concurs­is­tr«g»rea obiectelor de mai sus. abonații pentru 6 luni pri­mesc 5 bilete, iar abonații pentru un sn 12 bilete. T..1­ abonații la Universul pri­mesc gratuit și semnarhul Uni­versului pentru anul 1903 precum și Un­versul literar colorat pe tot timpul cât sunt abonați. To>ți abonații 1« «Universul«, mai concurează, gratuit, poti trage»» la sorți. Ve»)» 3 vremii Serbările de acoronare din Delhi (­India) — I­ezi ihn­irului —­­In ultimele două săptămâni s’au arangiat cu mare pompă în Delhi, vechia și istorica rapîtat* a Indiei engleze. m«un festivital cu ocazia proclamarea rege­li E­duard VII al Angliei o« împărat al Ind­iei (Kais«r­i Hind.). Tesaurele Indiei «fi fost adus» la Delhi din vislienile tuturor principilor indieni (Nabab). La marea ceremonie de recep­­țiune, principele de Ba­rod» purta diamante și mărgăritare în va­loare de peste 6 milioane de franci, și Nisamol de I­aiderabab și alții nu se lăsară mai pe jos Vice-regele Indiei,Lord Curser, trebui firește, să etaleze prin­ splendoare pe acești principi o­rientalî. Ast­fel elefantul care i'a­­dus pe el și pe soția sa la focu' festiv, era împodobit foarte bogat Ilustrația noastră de «zî repre­zintă pe elefantul de gală cu pre­țioasa sa povară, după schița iuafs de corespondentul unei reviste engleze. Memoriile lui Krueger (Urmare.—Vezi de la No. 335 până la No. 10). CAP. VI Președintele Burgers In anul 1870 s’a descoperit în­treaga bogăție a câmpurilor de diamant din Westgrignaland, Kimberley și in vestul republi­ CATANELLA MÂNA MOARTEI Mare luuion istoric-sorial de CAROLINA INVERNIZIO Pisoi OG Mina meariel v Se părea un soare roșiatec care ilumina tot orizonul. Focul aprins de ucigaș în sala de mâncare a vilei, arsese mult timp înăbușit, apoi isbucnise de o dată cu o fuîiene m»i pomenită. N ște căruțași cari veniați de la Campi îl observaseră­ înainte de ori­care alții și dădură a­­larm­a. Curând țăranii alergară ca să stingă incendiul, însă când ajun­seră acolo văzură că nu sa mai putea face nimic. Focul consuma cu furie toate părțile vilei. — Sunt persoane în casă, zi­ce a fi unit. — O ! nenorociții ! Nu e cu putință să-i scăpăm, a fi fost sur­prinși ia somn Nimeni nu pricepea cum se iscase focul, insă to­ți tremurau de g­­oază. Eu n­e alegă și densul la fața locului și, sub direcțiunea lui, se organizară primele mijloace de ajutor. Din nenorocire focul se inten­ția tot mai mult; apa lipsia, era prea depărtată. Mulțimea, adunată pe alei,mul­­țma, făcea gălăgie. Enric se repezi de două-trei orî în mijlocul flăcărilor pentru ca să ajungă la scară. Fură câte­va minute de grijă chinuitoare; femeile se rugau, oamenii admirau curagiul acelui strein. Și când densul reapăru cu fața înegrijă, cu hainele arse, cu pep­lul înăbușit de fum, mulțimea sbucni într’o exclamație de en­­tusiasm. Insă Enric, cu vocea înecată de emoțiune, zise: — E cu neputință să se scape nenorociții; scara e distrusă ; camerele sunt pline de flăcări și de fum ; dacă cine­va ar intra în vr’una din ele, ar peri la sigur. In vremea asta, sosiră de la Florența pompieri, mașine hi­draulice funcționari soldați. Insă alergarea lor fu zadarnică. Focul își săvârșise opera dis­trugătoare. Fuseseră de ajuns câ­­te­va ore, pentru ca vila să devie o movilă de ruine fumegânde. După ce totul fu consumat, se rescoairă dărâmăturile și se gă­siră șease calcinate unele de femee altele de copilă. Trebuiau să fi fost oasele strei­­qoi și ale fiicei ei. Nici o urmă a servitorilor nu se găsi și atunci se svoni că dânșii jefuiseră pe stăpâna, poate o șinucisi­seră, și, înainte d­e fugi, dăduseră foc casei pentru a face să dispară urmele crimei. Enric nu plecă de acolo de­cât a doua­ zi, după ce membrii au­torităților și mulți țărani îi strân­seră mâna, felicitându-l pentru curagiul său­. Sărmanul Enric­­ II trebuise toată forța sufletească pentru a rămâne liniștit până la urmă. Plecă de la locul dezastrului spre a se întoarce la fermă: mergea împleticindu-se ca un om beat, în timp ce gândurile i se succedau vijelioase prin minte. Dânsul isbutise să scape pe Irina și cu complicitatea sa stim­­bioului pusese în locul ei ca­davrul Satanellei. Ast­fel, ucigașul Evelinei, in­cendiarul care scăpase din mâi­nile lui Enric, fără ca acesta să-î poată vedea fața, auzind că între dărâmăturile casei se găsiseră oasele calcinate ale unei femei și ale unei fete, avea să trăiască în liniște, sigur că faptul lui cri­minal nu avuseseră martori și era pentru tot­deauna îngropat sub ruinele vilei solitare. Ast­fel Enrie putea să lucreze și Irina, acea fiică ciudată n’a­­vea să se dea îndărăt de la ni­mic pentru a regăsi pe ucigașul mamei sale. Când Enric ajunse la fermă, găsi în curte harabaua saltim­bancilor pregătită pentru ple­care. Șeful saltimbancilor era mai trist ca ori­când, însă văzénd pe Enric tresări și schimbă cu el o privire repede. Enric se duse­ drept la dînsul și întrebă tare pentru ca să audă țeranii reuniți în curte . — Cum­ îi e copil ei ? — Saltimbancul tresări a doua oară. — Ceva mai bine, d-le, răs­punse dînsul cu greutate, și pen­tru asta vreau să plec, cu atât mai mult că n’am vrea să fim bănuiți pentru incendiul de astă­­noapte. — Să n’aveți grija asta, zise Enric ; toți acești buni oameni vor putea să mărturisească că n’ați plecat de la fermă. — Da, da, ziseră țăranii în cor. Saltimbancul își trecu o mână pe fruntea’i arzătoare. — Vrei, d-le, să vezi încă o dată pe mititică ? întrebă dînsul cu umilință Am lăsat-o singură pentru că dormea. — Vreau s’o văd, exclamă En­ric a cărui inimă svâcnea groaz­nic. Și se urcă în căruța saltim­bancului. Pe salteaua proastă unde am văzut pe merindă era întinsă tot o fetiță blondă, cu perul creț, a cărei față era pe jumătate a­­coperită de cuvertură. Acea fetiță nu mai era Sata­­pella, ci Irina. Emoțiunile violente prin cari trecuse o sdrobiseră într'atâta că zăcea acuma ca ațipită. Enric o contemplă cu ochii plini de lacrimi în timp ce pe fruntea saltimbancului se lăsa un nour și din piept îi sbuauia un sughiț de plâns. Enric tresări și se întoarse. — Poate-ți pare rea de ceea ce ai făcut? întrebă dînsul încet și emoționat. — Nu, răspunse saltimbancul pe același ton. Mai bine e că micul cadavru al fiicei mele a ars de­cât să fi servit de hrană vermilor. Și apoi d-ti mi-am pro­mis că oasele ei vor fi îngropate în mod cuviincios. — Și’ț­ promit din nou asta, zise Enric. — Insă când me gândesc, ci n'o să mai văd pe KataneHa. — O s’o revezi în cer dacă vei fi în­tot­dea­una un om cins­tit, murmură Enric cu gravitate. E lucru știut cât de supersti­țioși și credincioși sunt acești desmoșteniți ai societăței, acest soir de evrei rătăcitori cari um­blă din oraș la oraș, din țară în țară. Saltimbancul rămase i­ubit de cuvintele lui Enric , uriașul a­cesta neciopîit, care cu o lovitură de pumn ar fi spart o stîncă, păstra încă nevinovăția copilă­rească. — Crezi cu adevărat că sufle­tul copilei mele a sfisitet în cer? întrebă dînsul cu vet­ea înăbușită (Va urma). Silfi

Next