Universul, ianuarie 1904 (Anul 22, nr. 1-29)
1904-01-24 / nr. 22
ANUL XXII no. 22 - SÂMBĂTĂ 24 IANUARIE 1304. SSEHIS Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația : Siraua Brezoianu, 11. București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA îi esecultatele culturei europene in Statul Congo. — (Vezi explicata) Calendar pe anul 1904 Ortodox Vineri, 23 Ianuarie. — Martirul Climent Catolic Vineri, 5 Februarie.— Agatha Soarele răsare 7.17 , apune 5.12 București, 23 Ianuarie 1904. DOBROBEA Din când în când se readuce la ordinea zilei chestia acordarei complecte a drepturilor politice și locuitorilor Dobrogei, — și întotdeauna nu se lipsește a se obiecta cu întrebarea : dacă această provincie, reanexata după secole la tara românească, a ajuns deja în acel stadiu de deplină contopire sufletească cu patria mumă, încât sa voiască și să poatâ face cu adevărat de drepturile politice depline, uzul social și național ce se cuvine.‘Nu e vorba numai de unii cetățeni ai Dobrogei, căci nu numai unora ar fi vorba de a se acorda aceste drepturi, ci e vorba de toți, întrebarea aceasta, trebuie s’o recunoaștem, rămâne întrebare, și puțini sunt aceia cari pe bază de adevărată și amănunțită cunoaștere a lucrurilor ar putea sa-i dea un răspuns categoric și cuprinzător. Orice contribuim insă la luminarea acestei chestiuni trebue să ne fie bine-venită și să-i dăm atenția cuvenită. Ca o pildă despre astfel de contribuire trebue să dăm seama și despre expunerea de curînd apărută asupra situației județului Tulcea, prezintată consiliului acelui județ, de către d. prefect .Luca Ionescu. Prima chestiune ce se atinge în această expunere este și cea mai de aproape însemnată, și anume acea a referințelor din punctul de vedere național. Cu drept cuvinte. Luca Ionescu preconiseazâ în această privință o politică lipsită de bruschețe, care să nu întărească greșita concepție ce și-au făcut unele elemente despre stăpânirea românească, când au considerat-o odinioară ca intolerantă sau chiar ca tiranică. Dar iacă cu și mai drept cuvint d-sa accentuiaza că, pe de altă parte, avem dreptul să cerem tuturora o supunere reală, o ascultare conșcientă și un respect necondiționat față de legile tezei. «Noi românii, — zice foarte bine d. Luca Ionescu,—n’am făcut și nu vom face o politică de violențe și de provocare împotriva elementelor de altă origină, noi nu cunoaștem și nu practicăm resentimentele de rasă». Dar iarăși, nu este cu cale că , «d’impotrivă, poate că s’a mers cu spiritul de îngăduință până a se neglija chiar pe conaționalii noștril în satisfacerea multor interese legitime, cum s’a făcut cu delimitările de pămînt». O chestie care urmează în importanță după aceea a raporturilor dintre diferitele elemente ale populației, este aceea a regimului administrativ. Ea se leagă chiar în mod, foarte strîns cu cea dinteia, și când ni se arată ce atenția deosebită i s’a dat, suntem datori a releva aceasta ca toate lucrurile cu adevărat bune ce se faptuesc pentru propășirea obștească. Curățirea administrației de toate elementele viermănoase sau incapabile, trebue să fie cuvîntul de ordine a oricărei conduceri administrative conștiente și vrednice de menirea ei. " Nu mai puțin înalt și vrednic de laudă e principiul că : «acțiunea administrativă la sate să aibă caracterul unei opere de adevărată civilizare pentru că nu pe puterea baionetei, pe strășnicia jandarmilor, pe rigoarea codului penal și pe spaima temniței se statornicește regimul cel mai sigur și cel mai durabil». In acestă ordine de idei, prefectul județului Tulcea studiază chestia ca iarna notarii să fie, împreună cu învățătorii, conferințe populare cu caracter național, economic și moral. In afară de acestea, expunerea mai conține și alte părți interesante, asupra cărora ne vom face datoria de a reveni, drastice și Austria reînviată. Dacă nu se va face o înțelegere atunci activitatea Parlamentului va fi paralizată pentru mai multă vreme. Nici în cazul acesta din urmă nu se va face un atentat în contra Constituției, cu toate aceste se vor întrebuința ultimele mijloace pentru apărarea intereselor Statului austriac. Vizita marelui duce de Mecklemburg-Lchwerin Extragem următoarele din programul oficial alcătuit cu ocazia vizitei marelui duce Frideric de Mecklemburg Schwerin. Marele duce va sosi Luni, 26 Februarie, în gara ‘Francisc Iosif, unde va fi primit de împăratul A’istro-Ungariei, de arhiduce, de comandantul corpului de armată, de comandantul pieței, guvernatorul provinciei etc. In palatul imperial marele duce va fi primit de marele maestru r îe ceremonii, de primul șambelan al Gurței, de contele Goluchowsky, ministrul de externe și de alți înalți funcționari ai Gurței. Marele duce va locui in apartamentele destinate streinilor. La orele 5 va avea loc un prânz familiar, iar seara o reprezentație de gală la operă. Din tragediile mizeriei Două femei sărace, mama și fiica, împinse de boală și de mizerie, să băut otravă, ca să scape de această soartă moară. Asupra acestei drame ziarele de aici dau următoarele amănunte : Intr’o casă din strada Zimmerman locuia de un an de zile văduva Caterina Mijtzan, în vîrstă de 72 ani, și cu fiica ei în vîrstă de 35 ani, cu acelaș nume. Bătrâna Jenice era incapabilă pentru muncă, iar fiica ei care era infirmieră în spitalul central a trebuit să părăsească această slujbă din cauză că era mereu bolnăvicioasă. Ea câștiga câțiva florini ca îngrijitoare de bolnavi în case particulare. Cu toate aceste cele două femei trebuiră să facă datorii pe cari nu le putură plăti și astfel î și perdură creditul. Afară de aceea ele fură înștiințate ca să se mute la 1 Februarie st. n., fiindca nu plătiseră un rest de chirie, pe care îl datorau. Nenorocitele femei în culmea disperate băură o soluțiune de sublimat corosiv era la amiazi. Pe la ora 1 d. a., veni în vizită logodnicul fiicei, funcționarul particular P. Locuința era încuiată. Cele două femei zăceau pe pat. D. P. aviză poliția și pe medici. Aceștia constatară că nenorocita bătrînă murise. Fiica ei a fost transportată într’o stare gravă la spital. Se crede că nu va putea scăpa cu viața. Halos. Autorul s’a folosit în acest studiu de mai multe documente necunoscute, din arhivele austriece. Cu puțin înainte de nașterea arhiducesei Maria Antoaneta mama ei împărăteasa Maria Teresa, lasă să i se scoată un dinte, după aceea semnă câteva acte de guvernământ. îndată după nașterea copilei împărăteasa, spre cea mai mare surprindere a anturagiului ei, începu să se ocupe iarăși cu afacerile de guvern. Aceasta era pentru a 16-a oră când împărăteasa devenea mamă. Tinera arahiducesă era o copilă foarte vioaie și drăgălașă care era obicinuită ca să urmeze primelor ei impulsiuni astfel că preferă dansul, muzica și alte petreceri înaintea studiului. Mama ei abia încercă să combată aceste inclinațiuni. Când mai târziu sosiră artiști francezi la Viena, aceștia deveniră profesori mi ce arehiducese. Mai în urmă se încercă abatele de Vermond de a învăța pe Maria Antoaneta obiecte mai serioase. El o instruia și în limba franceză, dar incorectitudinele în stilul ei, precum și încetineala în scris îî cauzau multă supărare: împărăteasa se străduia ca să mărite pe fiica ei cu moștenitorul tronului regatului francez. Când muri regina Maria Lescinska, împărăteasa Maria Teresia dorea să mărite pe fiica ei Elisabeta, care era cu 12 ani mai mare ca Maria Antoneta, cu regele Ludovic XV. Prin aceasta una dintre surori ar fi devenit bunica celeilalte, Madame Dubary, metresa regelui Ludovic XV, zădărnici acest frumos proiect, de căsătorie și împărăteasa Maria Terezia trebui să se mulțumească numai cu un ginere pe tronul Franței. Când Maria Antoaneta trecu granița franceză a trebuit să-și desbrace hainele ei austriace și să îmbrace haine francese, fapt care îi pricinui o mare supărare. Ea plângea cu amar. In Compiegne o întâmpină principele de coroană Dauphinus, care n’o văzuse niciodată. El nu făcu asupra ei o bună impresiune, căci era reservat și stângaciu. Cu mult mai mult îi plăcu regele Ludovic XV care părea că este plin de un foc juvenil și lui îî plăcu tinerețea și grațiile nepoatei sale, care n’avea mai mult ca 15 ani. Olimpia.Corespondență parte a ziarului „Universul" Viena, 20 ianuarie. Situațiunea politică In cursul acestei săptămâni s'au continuat, tratativele pentru stabilirea unei înțelegeri între cehi și germani. Se înțelege de la sine ca aceste tratative n’ami un caracter oficial și în prima linie obiectul lor îi formează chestiunea universitarei cehe. Acum trei zile,deputatul ceh d. Slansky, a avut o consfătuire cu ministrul instrucțiunei publice, dr. Hartl, în această privință. Ziarul oficios «Montasgrevue» adresează un apel către cehi ca să nu facă dependent succesul acțiunei de împăcare din Moravia cu rezolvarea chestiunei universitare. Guvernul a declarat odată că se ocupă cu pregătirile pentru crearea unei universități cehe. Articolul din acest ziar se închee cu cuvintele : Dacă se ajunge la o înțelegere atunci parlamentarismul va fi salvat fără mijloace CRONICI FEMENINE «Junețea reginei Maria Antoniîietta a Franței In revista pariziană «Revue des Etudes historiques» Maurice Boutry publică un articol amănunțit asupra juneței Măriei Antoaneta, nefericita regină a Franței, lichidul cefalo-raphidian a unui din cei trei negri atins de maladia somnului, a prezentat toate simptomele acestei boale murind curând după inoculare. Dacă alarma că această boală e contagioasă». Adevărul însă este următorul: Se știe că boalele numite trypanosome în general, din a căror grupă face parte și boala somnului, se datoresc unei infecțiuni provenite din înțepăturile unor insecte numite Tsetses și Glosinea palpalis, care par a fi purtătorii acestei boli contagioase, dar numai în patria acestor insecte, în Africa, iar nu și în Europa sau în alte părți unde aceste primejdioase insecte nu se găsesc. Doctorul Blancard a afirmat, cu ocaziunea comunicarei sale făcută la Academia de medicină din Paris, că experiențele asupra acestei fenomenale locale sunt continuate de către savanții Würtz și Brumpt, ai căror prizonieri sunt cei trei negri, și că în curând adevărul complect asupra acestei boli infecțioase— care ar pare miraculoasă—nu va mai fi un mister. Mijloacele moderne de cercetare științifică și prudența savanților cari le utilizează, asigură de mai înainte clasarea acestei boli a somnului, care decimează populațiunile negre ale Africei. In America s’au întreprins de asemenea interesante cercetări științifice și cari par a complecta pe acele din Paris asupra acestei boli a somnului. Dar despre aceste nouă cercetări în articolul viitor. Aurel Scurta. Boala somnului . In zilele trecute, Parisul a fost alarmat de o nouă presupusă boală contagioasă, numită «maladie du someil». Doctorul R. Blanchard scrisese următoarea notă interesantă într’un mare ziar parizian : «Cei trei negri atinși de boala somnului, pe cari prepărătorul meu d. Brumpt i-a adus din Congo și pe cari i-am prezintat Academiei de medicină, au fost găzduiți nu la spitalul Pasteur ci la acela al Asociațiunii damelor franceze, la Auteuil. Ei au sosit la timp pentru a servi la instrucțiunea elevilor, cari urmează în acest moment cursurile institutului de medicină colonială. Grație unei convențiuni pe care am fost destul de fericit a o negocia cu Asociațiunea damelor franceze, această societate patriotică, ale cărei binefaceri nu se mai numără, a pus spitalul să îi la dispozițiunea institutului de medicină colonială, pentru a servi învățămîntului clinic, și a primi bolnavi din țările calde, cari nu-șî găseau refugiul de vindecare sau de alinare în celelalte instituțiuni ale asistenței publice. Am nevoe de a zice, că orice afecțiune contagioasă sau transmisibilă este riguros exclusă. Locuitorii din Autoiul pot, deci să fie liniștiți, căci vecinătatea celor 3 negri nu-i amenință cu nimic, nici chiar a aceluia din cei 3 negri, care aparține unui trib antropofag. D. Brumpt care a făcut un voiaj la Congo pentru a studia maladia somnului, este același tînăr savant care a traversat continentul negru cu misiunea Boury de Bozas. Doctorul Blanchard a făcut cunoscut Academiei de medicină, cu ocaziunea cercetărilor întreprinse la cele negri asupra boalei somnului de care ei sufereau, că o maimuță inoculată cu Răscoala din Africa germană de sud-vest Din Berlin se anunță următoarele: cu data de 2 Februarie a. c. : O versiune interesantă asupra motivului răscoalei triburilor Hereros o publică în «Revista veterinară» de aici un bărbat care, cunoaște foarte bine raporturile din Africa germană de sud-vest. Acest bărbat, care trăește de 12 ani în acea colonie, scrie cu privire la asasinarea medicului veterinar Kămpny, care trebue privit ca una dintre primele victime a răscoalei Hereroșilor, următoarele : vierberea între Hereroșî se datorează în mod esențial executărea obligatorii a inoculării vitelor cu setul Koch. Opunerea indigenilor în contra acestui măsuri este cu atât mai explicabilă cu cât se obiceiu se ivesc perderi între animalele inoculate. Veterinarul Kompay, care avea însărcinarea să execute aceste inoculări în districtul Karibib, și care a fost împușcat dintr-un loc ascuns, pare așadară că a căzut victimă rezbunărei personale a indigenilor, care îl considerau ca pe un dușman deosebit. Ziarul «Schlesische Zeitung» află că în Africa germană de sud au fost asasinați peste 100 de fermieri germani. Același ziar mai află din Berlin că într'un conciliu de miniștri s’a hotărît a se trimite un puternic detașament de trupe în Africa germană. Din München se anunță că principele regent Luitpold al Bavariei a donat 2.000 mărci secției de acolo a societății coloniilor germane care a deschis o listă de subscripție pentru germanii strâmtorați din colonia africană de sud. Rezultatele culturei europene . Statul Congo — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astăzi, reprodusă după o revistă germană din Berlin, reprezintă un grup de copii de rasă neagră din Statul Congo, care, după cum se știe, este proprietatea regelui Leopold al Belgiei. Acești nenorociți copii, torturați de foame, au furat câteva pâini din care cauză au fost puși în lanțuri, fapt care nu servește spre onoarea reprezentanților culturei europene din acele ținuturi. Cu drept cuvînt acea revistă germană afirmă că prin asemenea procedeuri, Suveranul Belgiei își înstrăinează simpatiile tuturor oamenilor de bine. UN PROVERB PE ZI Cine nu poate să muște, scrîșnește din dinți. (Slav). 5 Scrisoaia In România.—În Bla! în străinătate REDACȚIA: Strada Brezoianu, 41.•Bixcgrașul Telefon.—Adresa telegrafică uiversuU: București. Obiceiuri și moravuri la albanezi I îndrăzneț și viguros se ivește iarăși în istoria politică contimporană poporul albanez. Prin orașele din Albania și Macedonia a pătruns cultura și printre populația albaneză, pe când pe la sate și prin creerii munților domnesc încă vechile obiceiuri și moravuri și dorul nemărginit pentru păstrarea libertatii politice nețărmurite chiar față de stăpânii numai cu numele. —turcii. Albanezii sunt un popor forte și războinic care s’a schimbat foarte puțin de la expedițiunile lui Alexandru cel Mare încoace, deși a trecut prin transformarea din neamul pelasgic la imperiul illyric și după înfrângerea reginei Teuta a fost încorporat la împărăția romană. Totdeauna duceau prin țară puține căi comerciale presărate cu castele și Albania de sus niciodată n’a fost latinisată, afară de orașele din porturi. Nici nu era lucru înțelepțese de a cuceri cu forța, deoarece în luptele cu ilyrii s’a manifestat o rezistență care se întindea chiar și asupra femeilor. Când împăratul Octavian împresură în timpul războiului civil Salona (actuala Dalmatié de mijloc și de sud era pe atunci cu desăvârșire ilyrică) femeile îmbrăcate în haine negre, cu părul despletit și cu torțele aprinse în mână se repeziră ca și niște furii asupra romanilor năvălitori, cari nu putură să țină piept acestui eroism sălbatic și renunțară la asalt. Această vitejie s-a păstrat până astăzi la femeile Albanezilor de la munte, Mulisorii. Deoarece la noi în țară se află un număr destul de însemnat de Albanezi, cred interesant a împărtăși cititorilor noștri câteva obiceiuri și moravuri de ale lor. Cel mai mare bun, pe care-l apără cu gelosie Malissorul este «fața sa albă» (tatschia bardhe) aceasta este onoarea sa ; lucrul cel mai de desprețuit pe pământ este «fața neagră» (tatsche zi). Dar noțiunea onoarei la Albanezi este altmintrelea ca la noi. Nu numai binefacerea și caracterul cinstit face onoarea ci și vitejia, îndrăzneala și consecvența încăpățînată în exercitarea rezbunărei. Acela care «plătește» imediat, adică se răzbună—scrie dr.Ciro Truhelka, —care în răzbunarea de sânge nu cunoaște nici o îndurare, chiar dacă ar pieri cu ocazia aceasta fața aceluia este albă și din sângele său răsar trandafiri, cu care își împodobește casa sa. Crescut în asemenea credințe Malissorul nu cunoaște noțiunea de frică,căci un proverb zice: Chiar și moartea este mai bună decât frica (■mamir deka se drojo). Nașterea unui copil este un moment atât de însemnat în viața fiecărui popor încât s’a simțit necesitatea a i se da o oarecare consfințire. Creștinismul oferi pentru aceasta botezul și pe nași, din păgâni semi vechi, s’a păstrat însă la albanezi și la o parte dintre slavii de sud «nășii de tuns». Când copilul a împlinit un an, albanezul roagă pe un amic să-i fie «naș de tuns». Intr’o zi fixată pentru această festivitate, nașul ia pe copil în poale și ’l taie perul, care este prins într'o farfurie. După terminarea acestei proceduri, nașul pune o monedă în farfurie. Farfuria aceasta este păstrată de către părinți timp de trei zile și apoi perul este ars. Nașul este ospătat și, de aci înnainte, este considerat ca adevărată rudenie, care are aceleași drepturi și datorii ca și nașul din botez. El se numește ca și acesta «tvumbar». Și în Bosnia este cunoscut acest obiceiu. Când voivodul bosniac Radoslav Pavlovici a încheiat pace cu Ragusa, după un răsboiu mai îndelungat, orașul Ragusa a fost rugat de voivod ca să fie «naș de tuns» la copilul său de curînd născut. Republica primi această invitațiune, și trimise o delegațiune cu daruri bogate. Aceasta s'a întîmplat în anul 1432 și este semnalată în cronica lui Junius Restid. In Albania nașul este considerat ca rudenie spirituală și se bucură de mare cinste. Forma ei generală o reprezintă amiciția (milcia) și cea mai înaltă treaptă a acesteia este ospitalitatea. Cea mai sfintă lega tocmai la semințiile Malissorilor este ospitalitatea și vaza, în care stă ea, acolo se împacă cu multe acte crude din acea țară adăpată de sânge. Unul care a fost consacrat răsbunărea de sânge cere ospitalitatea unui trib din vecinătate și până când se bucură de aceasta, el este în siguranță. El poate, însoțit fiind de un copil al ocrotitorului său, să se întîlnească fără grije cu rudeniile victimei sale fără ca să se teamă de viața sa. Dacă totuși s’ar întîmpla că este omorît de resbunător, atunci această faptă nu este privită ca un act de resbunare dreaptă, ci ca un asasinat, care cere din nou sânge și datoria resbunărei nu o ia numai amicul său ospitalier ci întregul său trib. Pe când chiar pentru uciderea tatălui și a mamei există putința încheerii unei păci sângeroase, uciderea amicului oaspe sau pe scurt a amicului [mik) este resbunată fără îndurare până la extrem. Acela, al cărui oaspe a fost ucis este oarecum proscris și este evitat de cel din tribul seu până când nu s’a răsbunat. Cea mai înfiorătoare crimă în Albania, este ca cineva să-și omoare pe propriul său oaspe, într’un astfel de caz propriul tată sau frate va împușca pe asasin pentru ca astfel să spele rușinea adusă casei sale. (Va urma) Cornelia. [ OCIGEIBUIE !»K Zi * Toți cântăm durerea fericiților, fericirea le închide gura. ra (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Iași, 21 Ianuarie. Am telegrafist încă de era «Universului» știrea, pe care am luat-o dintr’o sorginte sigură, că d. Constantin Alevra, președintele tribunalului din P.Neamțu,a fost dat în judecata Curței de apel din Iași. Deși afacerea e ținută sub cel mai mare secret, totuși sunt în măsură să mai dau azi următoarele amănunte : Ordinul ministerial Ordinul de dare în judecată a fost dat de d. ministru de justiție. Acest ordin a fost primit de d. Leonescu, procurorul general din Iași, cu mențiunea ca să sesizeze Curtea de apel despre această chestie. Acuzațiunilor-lui Allegra i se aduce acuzațiunea—după cum se zice—c’ar fi judecat niște procese pendinte de tribunalul din Piatra, și în cari el era personal interesat. Nu pot preciza despre cari anume procese e vorba, totul— după cum am mai zis’o, — fiind ținut în cel mai mare secret. Cred însă a nu greși afirmând că acuzațiunea e în legătură cu cunoscuta afacere dr. Stein din Piatra-N. precum și cu procesele de avorturi din acel oraș. Totuși înregistrez aceasta sub rezervă. Ancheta procurorului general Acum 3-4 luni, d. procuror general Leonescu s’a dus în repetate rînduri la Piatra unde, ca efect al unor denunțări primite, a anchetat în privința avorturilor ce s’au provocat acolo. Atunci încă, d. Leonescu a trimis ministerului un raport detaliat, în urma căruia d. Allevra a fost trimes judecăței. Când se va judeca procesul Încă nu se știe când se va judeca acest proces. D. Leonescu adună probele de vinovăție contra d-lui Allevra, spre a susține acuzarea în fața Gurței, care va fi constituită din membrii ambelor secțiuni. ★ ¥ ¥ Vorbind astăzi cu un personagiu distins, în măsură de a cunoaște adevărul în această senzațională chestie, m’a asigurat că însuși d. Allevra, spre a spus • bera acuzațiunile ce i s’au adus, și cari sunt efectul unor răzbunări—a cerut trimiterea sa în judecată. Se’nțelege, că și această versiune o înregistrez sub rezervă. Miereauu. H i mber Judiciar (TRIBUNALELE CIVILE) Un perceptor condamnat pentru fals La secția 2-a a tribunalului Ilfov s’a judecat era opozițiunea făcuți de Gh. Drăgușan, fost perceptor fiscal la circumscripția Brănești,condamnat în lipsă la un an închisoare pentru fals. Falsul constă în faptul că a incasat de la un contribuabil 430 lei, dându-i chitanță în regulă, dar în cotor a trecut ca incasați numai 2 lei și 30 bani. La interogatorul ce i s’a luat erl, el a declarat că e la mijloc o eroare. Tribunalul i-a admis în parte opoziția și l’a condamnat numai la 500 lei amendă. Dînsul a fost apărat de d. avocat P. Sfetescu. Grefier. (TRIBUNALELE MILITARE) Recursul căpitanului Popovici Constantin din reg. 11 Siret înaintea consiliului de reviste al armatei a venit era judecarea recursului făcut de căpitanul Popovici Constantin, din reg. 11 Siret, reformat de consiliul de reformă de pe lângă corp. 3 de armată pentru greșeli grave contra onoarea ca militar și om. Aceste greșeli grave, după cum rezultă din actele din dosar, ar consta îa faptul că d. căpitan Popovici, contractând niște mici datorii, a refuzat să le plătească, ba mai mult,a negat chiar că datorește ceva, deși persoanele cari au reclamat posedau chitanțe în regulă de la d-sa. D. Popovici însă susține că acele datorii le a plătit, dar a uitat sâ ia înapoi chitanțele. Consiliul de reviste a fost compus era din d-nî: general Angelson președinte, coloneii Zaharescu și lonescu , maiori Simionescu Gh. și Corivan, membri. Susținerea recursului Recursul d-lui căpit. Popovici a fost susținut de d. căpit. Rozeanu. D-sa a cerut casarea decisiunea consiliului de reformă In basa următoarelor două motive de casare : 1) Violarea art. 21 al. 2 din legea asupra poliției ofițerilor și art. 17 din regulamentul aceleiași legi prin aceea că d. Popovici n’a fost trimis înaintea consiliului de reformă în basa rapoartelor șefilor sfii ierarhici, ci numai în basa unui raport făcut de un ofițer superior însărcinat cu anchetarea faptului de către comandantul corpului de armată, și 2) Reaua compunere a consiliului de reformă întrucât unii judecători legali ai ofițerului au fost înlocuiți cu alții fără vreun motiv legal.* ¥ * D. comisar regal col. Corlătescu, găsește întemeiat f-lul motiv și cere casarea. In ce privește al II-lea motiv, d-sa spune că e neîntemeiat. Sentința Consiliul de revizie, găsind întemeiat recursul d-lui căpitan Popovici, a casat decisiunea consiliului de reformă de pe lângă corp. 3 de armată, și a dispus ca d-sa să fie trimis înaintea altui consiliu. __________________Grefier. $tiri am strématate — Prin voșin. — Ziarul parizian «Le Journal» spune că in munții Morvan, situați în centrul Franței, se găsește radiu, sau mai exact zăcăminte de uraniu, mineral din care se poate extrage prețiosul metal.* * † Unele ziare ungare afirmă că arhiducele Iosef Augustin ar vrea să se însoare cu o șanteză cunoscută din Budapesta. S’a desmințit știrea, dar svonurile perzistă.* † ¥ Teodor Petrov, omul-câine, exhibat de către circul Barnum, și cunoscut sub numele de Jojo, a murit la Salonic, în urma unei pneumonii. .* ¥ * Împăratul Wilhelm a confirmat sentința prin care a fost condamnat la moarte matrosul Kohler, care a omorît pe un subofițer pe bordul«porului «Loreley», ancorat în portul grecesc Pireu. Execuția sentinței se va face zilele acestea. * ¥ ¥ După ultima statistică populațiunea capitalei Germaniei, în anul trecut 1902, a crescut cu 35.416 suflete. Au murit 33.626 persoane. Numărul streinilor cari au vizitat Berlinul în anul trecut a fost de 888.202, dintre cari 715.15’* 1 * 3 în hoteluri. * * * Din Londra se anunță că baronul de Triest, fiul adoptiv și Panes Blestemată ROMAN DE P. MANETTY PARTEA VITEZA VIII Intre aceia cari avuseseră fericirea de a'l cunoaște Unor, frumos, elegant, zburdalnic și cari în curs de atâtea ani îl consideraseră mort, se născuse via dorință de a’l revedea. Bătrînii aristocrați din Paris, și mulți dintre tovarășii lui de arme, aflându-i adresa, se duseră la grand-hotel du Louvre spre a’l saluta. Fu o adevărată invaziune în fața căreia contele trebuia să capituleze. Primi și îmbrățișa pe vechii sei amici și nu-i fu cu putință să refuze multe invitări la prânz. Era o chestiune de politeță și apoi de ce n’am spune-o? Aerul bulevardelor reîntinerise pe conte și-î risipise norul de tristeții care de atâtea ani îî întuneca fruntea. Orașul acesta pe care îl lăsase cu sufletul îndurerat și cu hotărirea de a nu-l mai revedea, i se părea acum frumos și seducător. La început simți un fel de temere, aproape o remușcare, pentru slăbiciunea sa, însă mai la urmă Parisul rămase biruitor și contele de Grandmaison își zise că plânsese îndestul și că durerea sa avea trebuință de oarecare vacanță. Cum plecase în grabă și furios de la castelul Ambaron, hotărît să nu stea în Paris decât o săptămână, nu luase cu sine decât puține haine și rufe. Iar acum, constrâns să primească invitațiile vechilor săi amici, trebui să alerga la un croitor din Paris, dintre cei mai buni pentru ca să- facă haine după ultima modă. Bătrînul gentilom care petrecuse 13 ani într’o retragere ce semăna cu o monastire, redeveni dintr’o dată elegantul senior de Grandmaison, care, cu tot părul lui cărunt și cu toate încrețiturile frunței, putea încă să treacă drept un om frumos. Ducele de Bligny cu cel d’in- Levi care alergă să salute pe contele de Grandmaison. Erau vechi tovarăși de arme, luaseră parte alăturea la bătăliile de la Crimeea, de la Magenta și de la Saint Quintin, iar o dată, când ducele fusese rănit de un glonte, contele îl luase în spate și-l dusese la ambulsAnă. Ducele întocmai ca și contele, voise să se bucne cât mai reJuU de viața de flăcău și nu avusese nici el vreme să-și formeze familie. E lesne de înțeles cu ce bucurie se îmbrățișară acești două amici cari nu se văzuseră de atâta timp. Când li se potoli puțin emoțiunea, dunele se depărta cu câțiva pași de vechiul seit amic și-l examina din cap în tălpi.— Felicitările mele, zise dinsus satisfăcut, te-aî păstrat de minune și oricine ți-ar da mai puțin decât aî. Mă prind că o să întorci capul la multe femei încă. Contele dădu din umeri și zîmbi. — Me simt sănătos și voinic, e adeverat. Gât despre aventuri galante, mi-a trecut vremea, zise contele. — Cum înțelegi asta? — Vreau să zic că un om ca mine nu mai poate să trăiască decât din amintiri. — Vorbe de marinar. — Nu, scumpul meu, vorbe de om care știe câte -nferinți pot să aducă unele aventuri. Ducele ’și strinse între dinți una din lungile lui mustăți. — E adeverat, sărmanul meu amic, zise dînsul după câteva momente ; aî tot dreptul să te temi de apă caldă de vreme ce te-aî fript odată. — Și râu m'am fript! Urmă o scurtă pauză după care ducele luă brațul contelui. — Să punem o piatră peste toate cele întâmplate, și să vorbim de altceva. Trăsura mea ne așteaptă hușa oțelului. Să bvem o preumblare la pădure iar apoi să’mi permiți să’țî ofer prânzul la cafeneaua Riche. — Cum vrei, amicul meu. Era o zi cu soare și la pădurea Boulogne se afla o mulțime de lume. Echipagii bogate, un mare număr de călăreți și foarte multe biciclete treceau pe aleea salcâmilor și în jurul lacului. Contele de Grandmaison și du cele de Bligny, într’o caleașca descoperită, trasă de două cai minunați, și având genunchii acoperiți cu o blană de vulpe, azurie, se bucurau de spectacolul acelei mulțimi elegante, spectacol totd’auna nou și totd’auna interesant. Ducele de Buigny avea cunoștințe numeroase, căci mereu saluta la dreapta și la stânga, aci scoțându’șî pălăria cu gravitate, aci salutând numai din mână. — Ia te uită, zise d’odată ducele arătând o victorie in care era o doamnă învăluită într'o blană. O recunoști? — Nu, cine e ? — Inima ta nu vorbește de loc ? întrebă ducele zîmbind. — Inima mea e moartă, știi bine... Cine e acea doamnă învăluită în blană, și cu obrajii zugrăviți ? — Vicor.'.Usa de Alincourt. — Ernestina?! — Chiar dînsa. Sărmana a ajuns să-șî spoiască fața. Și când mă gândesc că ai făcut atâtea nebunii pentru dînsa și că aî primit o lovitură de spadă în braț de la soțul ei legitim !.. — Nebunii ele tinereți. Dar vicontele de Alincourt e tot cu dînsa ? — Bietul om, e la cimitirul Pere Lachaise de șeapte ani, având d’asupritul un metru și jumătate de pământ, apăsat de o statue mare reprezintând pe neconsolata văduvă plângând cu lacrimi fericind plecarea lui în ceal’altă lume. «Ah ! dar ia te uită la dreapta, e principesa da Rochefault... o altă flacără a inimei taie. Acum are o burtă care- ajunge la bărbie și poartă o perucă de per negru ca abanosul. Cu toate astea, când îi făceai curte era subțire ca un fus și avea un admirabil păr creț. Acum își târăște cu un mare dhin greutatea enormă de 150 kgr. de carne.. — Mă sperii, amicul meu. Câte dezastre mai produc anii ! — Și totuși privindu-te cineva pe Line, s’ar îndoui de așa ceva... căci ești tot frumosul Lionel de odinioară. — Nu face glume...— Vorbesc foarte serios. Iată și cavalerul Rossignac, seducătorul incorigibil, dănțuitorul neobosit, spadasinul neîntrecut, centaurul. — Care el... Acela care pare un mort întins pe perinile trăsurei cu un servitor care-i întoarce capul? — Chiar acela. Corn i lui nu se mai susține decât prin cârje - iar sufletul lui prin predicile confesorului... Dar acum vine altul. Recunoști pe uriașul care se apropie de noi în trupul calului ? (Va urma)