Universul, ianuarie 1904 (Anul 22, nr. 1-29)

1904-01-24 / nr. 22

ANU­L XXII no. 22 - SÂMBĂTĂ 24 IANUARIE 1304. SSEHIS Abonamentele și anunțurile se primesc la: Administrația : Siraua Brezoianu, 11. București CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA îi esecultatele culturei europene in Statul Congo. — (Vezi explicata) Calendar pe anul 1904 Ortodox Vineri, 23 Ianuarie. — Martirul Climent Catolic Vineri, 5 Februarie.— Agatha Soarele răsare 7.17 , apune 5.12 București, 23 Ianuarie 1904. DOBROBEA Din când în când se rea­duce la ordinea zilei chestia acordarei complecte a drep­turilor politice și locuitorilor Dobroge­i, — și în­tot­dea­una nu se lipsește a se obiecta cu întrebarea : dacă această pro­vincie, reanexata după secole la tara românească, a ajuns deja în acel stadiu­ de deplină contopire sufletească cu pa­tria mumă, încât sa voiască și­ să­­ poatâ face cu adevărat de drepturile politice depline, uzul social și național ce se cuvine.‘Nu e vorba numai de unii cetățeni ai Dobrogei, căci nu numai unora ar fi vorba de a se acorda aceste drep­turi, ci e vorba de toți, întrebarea aceasta, trebuie s’o recunoaștem, rămâne în­trebare, și puțini sunt aceia cari pe bază de adevărată și amănunțită cunoaștere a lu­crurilor ar putea sa-i dea un răspuns categoric și cuprin­zător. Ori­ce contribuim insă la luminarea acestei chestiuni trebue să ne fie bine-venită și să-i dăm atenția cuvenită. Ca o pildă despre ast­fel de contribuire trebue să dăm seama și despre expunerea de curînd apărută asupra situației județului Tulcea, prezintată consiliului acelui județ, de către d. prefect .Luca Ionescu. Prima chestiune ce se atinge în această expunere este și cea mai de aproape însem­nată, și anume acea a refe­rințelor din punctul de ve­dere național. Cu drept cu­­vint­e. Luca Ionescu preconi­­seazâ în această privință o politică lipsită de bruschețe­, care să nu întărească greșita concepție ce și-au­ făcut unele elemente despre stăpânirea ro­mânească, când au­ conside­rat-o odinioară ca intolerantă sau chiar ca tiranică. Dar iacă cu și mai drept cuvint d-sa accentuiaza că, pe de altă parte, avem dreptul să cerem tuturora o supunere reală, o ascultare conșcientă și un res­pect necondiționat față de le­gile tezei. «Noi românii, — zice foarte bine d. Luca Ionescu,—n’am făcut și nu vom face o poli­tică de violențe și de provo­care împotriva elementelor de altă origină, noi nu cunoaștem și nu practicăm resentimen­tele de rasă». Dar iarăși, nu este cu cale că , «d’impotrivă, poate că s’a mers cu spiritul de îngăduință până a se ne­glija chiar pe conaționalii noș­tril în satisfacerea multor in­terese legitime, cum s’a făcut cu delimitările de pămînt». O chestie care urmează în importanță după aceea a ra­porturilor dintre diferitele e­lemente ale populației, este aceea a regimului administra­tiv. Ea se leagă chiar în­ mod, foarte strîns cu cea dinteia, și când ni se arată ce aten­­ția deosebită i s’a dat, suntem datori a releva aceasta ca toate lucrurile cu adevărat bune ce se faptuesc pentru propășirea obștească. Curățirea administrației de toate ele­mentele viermănoase sau in­capabile, trebue să fie cuvîn­­tul de ordine a ori­cărei con­duceri administrative conști­ente și vrednice de menirea ei. " Nu mai puțin înalt și vred­nic de laudă e principiul că : «acțiunea administrativă la sate să aibă caracterul unei opere de adevărată civilizare pentru că nu pe puterea baio­netei, pe strășnicia jandarmi­lor, pe rigoarea codului penal și pe spaima temniței se sta­tornicește regimul cel mai si­gur și cel mai durabil». In acestă ordine de idei, prefectul județului Tulcea stu­diază chestia ca iarna notarii să fie, împreună cu învăță­torii, conferințe populare cu caracter național, economic și moral. In afară de acestea, expu­nerea mai conține și alte părți interesante, asupra cărora ne vom face datoria de a reveni, drastice și Austria reînviată. Dacă nu se va face o înțelegere a­­tunci activitatea Parlamentului va fi paralizată pentru mai multă vreme. Nici în cazul acesta din urmă nu se va face un atentat în contra Constituției, cu toate aceste se vor întrebuința ulti­mele mijloace pentru apărarea intereselor Statului austriac. Vizita marelui duce de Meck­­­lemburg-Lchwerin­ Extragem următoarele din pro­gramul oficial alcătuit cu ocazia vizitei marelui duce Frideric de Mecklemburg Schwerin. Marele duce va sosi Luni, 26 Februarie, în gara ‘Francisc Iosif, unde va fi primit de împăratul A’istro-Un­­gariei, de ar­hiduce, de coman­dantul corpului de armată, de comandantul pieței, guvernatorul provinciei etc. In palatul impe­rial marele duce va fi primit de marele maestru r îe ceremonii, de primul șambelan al Gurței, de contele G­oluchowsky, ministrul de externe și de alți înalți func­ționari ai­ Gurței. Marele­­ duce va locui in apartamentele desti­nate­ streinilor. La orele 5 va avea loc un prânz familiar, iar seara o reprezentație de gală la operă. Din tragediile mizeriei Două femei sărace, mama și fiica, împinse de boală și de mi­zerie, să băut otravă, ca să scape de această soartă moară. Asupra acestei drame ziarele de aici dau următoarele amă­nunte : Intr’o casă din strada Zim­merman locuia de un an de zile văduva Caterina Mijtzan, în vîrstă de 72 ani, și cu fiica ei în vîrstă de 35 ani, cu acelaș nume. Bă­­trâna­ Jenice era incapabilă pentru muncă, iar fiica ei care era infir­mieră în spitalul central a trebuit să părăsească această slujbă din cauză că era mereu bolnăvicioasă. Ea câștiga câți­va florini ca în­grijitoare de bolnavi în case par­ticulare. Cu toate aceste cele două femei trebuiră să facă da­torii pe cari nu le putură plăti și ast­fel î și perdură creditul. Afară de aceea ele fură în­științate ca să se mute la 1 Fe­bruarie st. n., fiind­ca­ nu plă­tiseră un rest de chirie, pe care îl datorau. Nenorocitele femei în culmea disperate­ băură o soluțiune de sublimat corosiv era la amiazi. Pe la ora 1 d. a., veni în vizită logodnicul fiicei, funcționarul par­ticular P. Locuința era încuiată. Cele două femei zăceau­ pe pat. D. P. aviză poliția și pe medici. Aceștia constatară că nenorocita bătrînă murise. Fiica ei a fost transportată într’o stare gravă la spital. Se crede că nu va putea scăpa cu viața. Halos. Autorul s’a folosit în acest stu­­diu de mai multe documente ne­cunoscute, din arhivele austriece. Cu puțin înainte de nașterea arh­iducesei Maria Antoaneta mama ei împărăteasa Maria Te­resa, lasă să i se scoată un dinte, după aceea semnă câte­va acte de guvernământ. îndată după nașterea copilei împărăteasa, spre cea mai mare surprindere a antu­­ragiului ei, începu să se ocupe iarăși cu afacerile de guvern. Aceasta era pentru a 16-a oră când împărăteasa devenea mamă. Tinera arahiducesă era o co­pilă foarte vioaie și drăgălașă care era obicinuită ca să urmeze primelor ei impulsiuni ast­fel că preferă dansul, muzica și alte pe­treceri înaintea studiului. Mama ei abia încercă să combată aceste inclinațiuni. Când mai târziu sosiră artiști francezi la Viena, aceștia deve­­niră profesori­ mi ce­ arehiducese. Mai în urmă se încercă abatele de Vermond de a învăța pe Ma­ria Antoaneta obiecte mai se­rioase. El o instruia și în limba franceză, dar incorectitudinele în stilul ei, precum și încetineala în scris îî cauzau multă supărare: împărăteasa se străduia ca să mărite pe fiica ei cu moștenito­rul tronului regatului francez. Când muri regina Maria Les­­cinska, împărăteasa Maria Te­­resia dorea să mărite pe fiica ei Elisabeta, care era cu 12 ani mai mare ca Maria Antoneta, cu regele Ludovic XV. Prin aceasta una dintre surori ar fi devenit bunica celeilalte, Ma­dame Dubary­, metresa regelui Ludovic XV, zădărnici acest fru­mos proiect, de căsătorie și îm­părăteasa Maria Terezia trebui să se mulțumească numai cu un ginere pe tronul Franței. Când Maria Antoaneta trecu granița franceză a trebuit să-și desbrace hainele ei austriace și să îmbrace haine francese, fapt care îi pricinui o mare supărare. Ea plângea cu amar. In Compiegne o întâmpină principele de coroană Dauphinus, care n’o văzuse nici­­odată. El nu făcu asupra ei o bună impresiune, căci era reser­vat și stângaciu. Cu mult mai mult îi plăcu regele Ludovic XV care păre­a că este plin de un foc juvenil și lui îî plăcu tinerețea și grațiile nepoatei sale, care n’avea mai mult ca 15 ani. Olimpia.­­Corespondență parte a ziarului „Universul" Viena, 20 ianuarie. Situațiunea politică In cursul acestei săptămâni s'au continuat, tratativele pentru stabilirea unei înțelegeri între cehi și germani. Se înțelege de­ la sine ca aceste tratative n’ami un caracter oficial și în prima linie obiectul lor îi formează ches­tiunea universitarei cehe. Acum trei zile,deputatul ceh d. Slansky, a avut o consfătuire cu minis­trul instrucțiunei publice, dr. Hartl, în această privință. Ziarul oficios «Montasgrevue» adresează un apel către cehi ca să nu facă dependent succesul ac­țiunei de împăcare din Moravia cu rezolvarea chestiunei univer­sitare. Guvernul a declarat odată că se ocupă cu pregătirile pentru cre­area unei universități cehe. Arti­colul din acest ziar se î­nchee cu cuvintele : Dacă se ajunge la o înțelegere atunci parlamentaris­mul va fi salvat fără mijloace CRONICI FEMENINE «Junețea reginei Maria An­­toniîietta a Franței In revista pariziană «Revue des Etudes historiq­ues» Maurice Boutry publică un articol amănun­țit asupra juneței Măriei Antoa­­neta, nefericita regină a Franței, lichidul cefalo-raphidian a unui din cei trei negri atins de mala­dia somnului, a prezentat toate simptomele acestei boale murind curând după inoculare. Dacă a­­larma că această boală e conta­gioasă». Adevărul însă este următorul: Se știe că boalele numite trypa­nosome în general, din a căror grupă face parte și boala somnu­lui, se datoresc unei infecțiuni provenite din înțepăturile unor insecte numite Tsetses și Glosi­­nea palpalis, care par a fi purtă­torii acestei boli contagioase, dar numai în patria acestor insecte, în Africa, iar nu și în Europa sau în alte părți unde aceste primejdi­oase insecte nu se găsesc. Doctorul Blancard a afirmat, cu ocaziunea comunicarei sale fă­cută la Academia de medicină din Paris, că experiențele asupra acestei fenomenale locale sunt con­tinuate de către savanții Würtz și Brumpt, ai căror prizonieri sunt cei trei negri, și că în cu­rând adevărul complect asupra acestei boli infecțioase— care ar pare miraculoasă—nu va mai fi un mister. Mijloacele moderne de cercetare științifică și prudența savanților cari le utilizează, asi­gură de mai înainte clasarea a­­cestei boli a somnului, care deci­mează populațiunile negre ale Africei. In America s’au întreprins de asemenea interesante cercetări științifice și cari par a complecta pe acele din Paris asupra aces­tei boli a somnului. Dar despre aceste nouă cercetări în articolul viitor. Aurel Scurta. Boala somnului . In zilele trecute, Parisul a fost alarmat de o nouă presupusă boală contagioasă, numită «ma­ladie du someil». Doctorul R. Blanchard scrisese­­ următoarea notă interesantă într’un mare ziar parizian : «Cei trei negri atinși de boala somnului, pe­ cari pre­părătorul meu d. Brumpt i-a adus din Congo și pe cari i-am pre­­zintat Academiei de medicină, au fost găzduiți nu la spitalul Pasteur ci la acela al Asociațiu­­nii damelor franceze, la Auteuil. Ei au­ sosit la timp pentru a servi la instrucțiunea elevilor, cari ur­mează în acest moment cursu­rile institutului de medicină co­lonială. Grație unei convențiuni pe care am fost destul de feri­cit a o negocia cu Asocia­ți­un­ea damelor franceze, această socie­tate patriotică, ale cărei bine­faceri nu se mai numără, a pus spitalul să îi la dispozițiunea in­stitutului de medicină colonială, pentru a servi învățăm­întului cli­nic, și a primi bolnavi din țările calde, cari nu-șî găseau refugiul de vindecare sau de alinare în cele­l­alte instituțiuni ale asis­tenței publice. Am nevoe de a zice, că ori­ce afecțiune contagioasă sau trans­misibilă este riguros exclusă. Lo­cuitorii din Autoiul pot, deci să fie liniștiți, căci vecinătatea celor 3 negri nu-i amenință cu nimic, nici chiar a aceluia din cei 3 ne­gri, care aparține unui trib antro­pofag. D. Brumpt care a făcut un voiaj la Congo pentru a stu­dia maladia somnului, este ace­lași tînăr savant care a traversat continentul negru cu misiunea Boury de Bozas. Doctorul Blanchard a făcut cu­noscut Academiei de medicină, cu ocaziunea cercetărilor în­treprinse la cel­e negri asupra boalei somnului de care ei su­fereau, că o maimuță inoculată cu Răscoala din Africa germană de sud-vest Din Berlin se anunță urmă­toarele: cu data de 2 Februa­rie a. c. : O versiune interesantă asupra motivului răscoalei triburilor He­reros o publică în «Revista ve­terinară» de aici un bărbat care, cunoaște foarte bine raporturile din Africa germană de sud-vest. Acest bărbat, care trăește de 12 ani în acea colonie, scrie cu privire la asasinarea medicului veterinar Kămpny, care trebue privit ca una dintre primele vic­time a răscoalei Hereroșilor, ur­mătoarele : v­i­erberea între Hereroșî se da­torează în mod esențial­ execu­­t­ărea obligatorii a inoculării vite­lor cu set­ul Koch. Opunerea in­digenilor în contra acestui măsuri este cu atât mai explicabilă cu cât­­ se obiceiu se ivesc perderi între animalele inoculate. Vete­rinarul Kompay, care avea în­sărcinarea să execute aceste ino­culări în districtul Karibib, și care a fost împușcat dintr-un loc ascuns, pare așa­dară că a că­zut victimă rezbunărei personale a indigenilor, care îl considerau ca pe un dușman deosebit. Ziarul «Schlesische Zeitung» află că în Africa germană de sud au fost asasinați peste 100 de fermieri germani. Același ziar mai află­­ din Berlin că într'un conci­liu de miniștri s’a hotărît a se trimite un puternic detașament de trupe în Africa germană. Din München se anunță că principele regent Luitpold al Bavariei a donat 2.000 mărci sec­ției de acolo a societății colonii­lor germane care a deschis o listă­ de subscripție pentru ger­manii strâmtorați din colonia a­­fricană de sud. Rezultatele culturei euro­pene . Statul Congo — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astă­zi, reprodusă după o revistă ger­mană din Berlin, reprezintă un grup de copii de rasă neagră din Statul Congo, care, după cum se­ știe, este proprietatea regelui Leopold al Belgiei. Acești nenorociți copii, tortu­rați de foame, au furat câte­va pâini din care cauză au fost puși în lanțuri, fapt care nu servește spre onoarea reprezentanților cul­turei europene din acele ținuturi. Cu drept cuvînt acea revistă ger­mană afirmă că prin asemenea procedeuri, Suveranul Belgiei își înstrăinează simpatiile tuturor oa­menilor de bine. UN PROVERB PE ZI Cine nu poate să muște, scrîș­­nește din dinți. (Slav). 5 Scri­soaia In România.—În Bla! în străinătate REDACȚIA: Strada Brezoianu, 41.•Bixcgrașu­l Telefon.—Adresa telegrafică uiversuU:­ București­. Obiceiuri și mora­vuri la albanezi I îndrăzneț și viguros se ivește iarăși în istoria politică contim­porană poporul albanez. Prin orașele din Albania și Macedonia a pătruns cultura și printre populația albaneză, pe când pe la sate și prin creerii munților domnesc încă vechile obiceiuri și moravuri și dorul ne­mărginit pentru păstrarea liber­tatii politice nețărmurite chiar față de stăpânii numai cu numele. —turcii. Albanezii sunt un popor forte și războinic care s’a schimbat foarte puțin de la expedițiunile lui Alexandru cel Mare încoace, deși a trecut prin transformarea din neamul pelasgic la imperiul illyric și după înfrângerea regi­nei Teuta a fost încorporat la împărăția romană. Tot­dea­una duceau prin țară puține căi comerciale presărate cu castele și Albania de sus nici­odată n’a fost latinisată, afară de orașele din porturi. Nici nu era lucru înțelepțese de a cuceri cu forța, de­oare­ce în luptele cu ilyrii s’a manifestat o rezistență care se întindea chiar și asupra femeilor. Când împăratul Octa­­vian împresură în timpul războ­iului civil Salona (actuala Dal­matié de mijloc și de sud era pe atunci cu desăvârșire ilyrică) fe­meile îmbrăcate în haine negre, cu părul despletit și cu torțele aprinse în mână se repeziră ca și niște furii asupra romanilor năvălitori, cari nu putură să țină piept acestui eroism sălbatic și renunțară la asalt. Această vitejie s-a păstrat până astă­zi la femeile Albanezilor de la munte, Mulisorii. De­oare­ce la noi în țară se află un număr destul de însem­nat de Albanezi, cred interesant a împărtăși cititorilor noștri câte­va obiceiuri și moravuri de ale lor. Cel mai mare bun, pe care-l apără cu gelosie Malissorul este «fața sa albă» (tatschia bardhe) aceasta este onoarea sa ; lucrul cel mai de desprețuit pe pământ este «fața neagră» (tatsch­e zi). Dar noțiunea onoarei la Albanezi este altmintrelea ca la noi. Nu numai bine­facerea și­­ caracterul cinstit face onoarea ci și vitejia, îndrăz­neala și consecvența încăpățînată în exercitarea rezbunărei. Acela care «plătește» imediat, adică se răzbună—scrie dr.­Ciro Truhelka, —care în răzbunarea de sânge nu cunoaște nici o îndurare, chiar dacă ar pieri cu ocazia aceasta fața aceluia este albă și din sân­gele său răsar trandafiri, cu care își împodobește casa sa. Crescut în asemenea credințe Malissorul nu cunoaște noțiunea de frică,căci un proverb zice: Chiar și moar­tea este mai bună de­cât frica (■ma­mir deka se drojo). Nașterea unui copil este un moment atât de însemnat în viața fie­cărui popor în­cât s’a simțit necesitatea a i­ se da o oare­care consfințire. Creștinismul oferi pentru a­­ceasta botezul și pe nași, din păgâni semi vechi, s’a păstrat însă la albanezi și la o parte dintre slavii de sud «nășii de tuns». Când copilul a împlinit un an, albanezul roagă pe un amic să-i fie «naș de tuns». Intr’o zi fixată pentru această festivitate, nașul ia pe copil în poale și ’l taie perul, care este prins într'o farfurie. După terminarea acestei proceduri, nașul pune o monedă în farfurie. Farfuria aceasta este păstrată de către părinți timp de trei zile și apoi perul este ars. Nașul este ospătat și, de aci în­­nainte, este considerat ca ade­vărată rudenie, care are aceleași drepturi și datorii ca și nașul din botez. El se numește ca și acesta «tvumbar». Și în Bosnia este cunoscut a­­ces­t obiceiu. Când voivodul bos­niac Radoslav Pavlovici a în­cheiat pace cu Ragusa, după un răsboiu mai îndelungat, orașul Ragusa a fost rugat de voivod ca să fie «naș de tuns» la copilul său de curînd născut. Republica primi această invi­­tațiune, și trimise o delegațiune cu daruri bogate. Aceasta s'a întîmplat în anul 1432 și este semnalată în cronica lui Junius Restid. In Albania nașul este consi­derat ca rudenie spirituală și se bucură de mare cinste. Forma ei generală o reprezintă amiciția (milcia) și cea mai înaltă treaptă a acesteia este ospitali­tatea. Cea mai sfintă lega tocmai la semințiile Malissorilor este ospi­talitatea și vaza, în care stă ea, acolo se împacă cu multe acte crude din acea țară adăpată de sânge. Unul care a fost consacrat răs­­bunărea de sânge cere ospitali­tatea unui trib din vecinătate și până când se bucură de aceasta, el este în siguranță. El poate, însoțit fiind de un copil al ocro­titorului său, să se întîlnească fără grije cu rudeniile victimei sale fără ca să se teamă de viața sa. Dacă totu­și s’ar întîmpla că este om­orît de resbunător, atunci această faptă nu este privită ca un act de resbunare dreaptă, ci ca un asasinat, care cere din nou sânge și datoria resbunărei nu o ia numai amicul său ospitalier ci întregul său trib. Pe când chiar pentru uciderea tatălui și a mamei există putința încheerii unei păci sângeroase, uciderea amicului oaspe sau pe scurt a amicului [mik) este resbunată fără îndurare până la extrem. Acela, al cărui oaspe a fost ucis este oare­cum proscris și este evitat de cel din tribul seu până când nu s’a răsbunat. Cea mai înfiorătoare crimă în Albania, este ca cine­va să-și o­­moare pe propriul său oaspe, într’un ast­fel de caz propriul tată sau frate va împușca pe a­­sasin pentru ca ast­fel să spele rușinea adusă casei sale. (Va urma) Cornelia. [ O­CI­GEIBUIE !»K Zi * Toți cântăm durerea­­ ferici­ților, fericirea le închide gura. ra (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Iași, 21 Ianuarie. Am telegrafist încă de era «Uni­versului» știrea, pe care am luat-o dintr’o sorginte sigură, că d. Constantin Alevra, președintele tribunalului din P.­Neamțu,a fost dat în judecata Curței de apel din Iași. Deși afacerea e ținută sub cel mai mare secret, totuși sunt în măsură să mai dau azi următoa­rele amănunte : Ordinul ministerial Ordinul de dare în judecată a fost dat de d. ministru de jus­tiție. Acest ordin a fost primit de d. Leonescu, procurorul ge­neral din Iași, cu mențiunea ca să sesizeze Curtea de apel despre această chestie. Acuza­țiunilo­r-lui Allegra i se aduce acuza­­țiunea—după cum se zice—c’ar fi judecat niște procese pendinte de tribunalul din Piatra, și în cari el era personal interesat. Nu pot preciza despre cari a­­nume procese e vorba, totul­— după cum am mai zis’o, — fiind ținut în cel mai mare secret. Cred însă a nu greși afirmând că acuzațiunea e în legătură cu cunoscuta afacere dr. Stein din Piatra-N. precum și cu procesele de avorturi din acel oraș. Totuși înregistrez aceasta sub rezervă. Ancheta procurorului ge­neral Acum 3-4 luni, d. procuror ge­neral Leonescu s’a dus în repe­tate rînduri la Piatra unde, ca efect al unor denunțări primite, a anchetat în privința avorturilor ce s’au provocat acolo. Atunci încă, d. Leonescu a tri­mis ministerului un raport de­taliat, în urma căruia d. Allevra a fost trimes judecăței. Când se va judeca procesul Încă nu se știe când se va ju­deca acest proces. D. Leonescu adună probele de vinovăție contra d-lui Allevra, spre a susține acuzarea în fața Gurței, care va fi constituită din membrii ambelor secțiuni. ★ ¥ ¥ Vorbind astă­zi cu un perso­­nagiu distins, în măsură de a cunoaște adevărul în această sen­zațională chestie, m’a asigurat că însuși d. Allevra, spre a spus • bera acuzațiunile ce­ i s’au adus, și cari sunt efectul unor răzbu­nări—a cerut trimiterea sa în ju­decată. Se’nțelege, că și această versiune o înregistrez sub re­zervă. Miereauu. H­ i­ mb­­er Judiciar (TRIBUNALELE CIVILE) Un perceptor condamnat pentru fals La secția 2-a a tribunalului Ilfov s’a­ judecat era opozițiunea făcuți de Gh. Drăgușan, fost perceptor fiscal la circumscripția Brănești,con­damnat în lipsă la­ un an închisoare pentru fals. Falsul constă în faptul că a inca­­sat de la un contribuabil 430 lei, dându-i chitanță în regulă, dar în cotor a trecut ca incasaț­i numai 2 lei și 30 bani. La interogatorul ce i s’a luat erl, el a declarat că e la mijloc o eroare. Tribunalul i-a admis în parte o­­poziția și l’a condamnat numai la 500 lei amendă. Dînsul a fost apărat de d. avocat P. Sfetescu. Grefier. (TRIBUNALELE MILITARE) Recursul căpitanului Popovici Constan­tin din reg. 11 Siret înaintea consiliului de reviste al armatei a venit era judecarea re­cursului făcut de căpitanul Popovici Constantin, din reg. 11 Siret, refor­mat de consiliul de reformă de pe lângă corp. 3 de armată pentru gre­șeli grave contra onoarea ca militar și om. Aceste greșeli grave, după cum rezultă din actele din dosar, ar consta îa faptul că d. căpitan Popo­vici, contractând niște mici datorii, a refuzat să le plătească, ba mai mult,a negat chiar că datorește ceva, de­și persoanele cari au­ reclamat posedau chitanțe în regulă de la d-sa. D. Popovici însă susține că acele datorii le a plătit, dar a uitat sâ ia înapoi chitanțele. Consiliul de reviste a fost com­­pus era din d-n­î: general Ange­­lson președinte, coloneii Zaharescu și lonescu , maiori Simionescu Gh. și Cori­van, membri. Susținerea recursului Recursul d-lui căpit. Popovici a fost susținut de d. căpit. Rozeanu. D-sa a cerut casarea decisiunea consiliului de reformă In basa ur­mătoarelor două motive de casare : 1) Violarea art. 21 al. 2 din legea asupra poliției ofițerilor și art. 17 din regulamentul aceleiași legi prin aceea că d. Popovici n’a fost trimis înaintea consiliului de reformă în basa rapoartelor șefilor sfii ierarhici, ci numai în basa unui raport făcut de un ofițer superior însărcinat cu anchetarea faptului de către coman­dantul corpului de armată, și 2) Reaua compunere a consiliu­lui de reformă întru­cât unii jude­cători legali ai ofițerului au fost în­locuiți cu alții fără vre­un motiv legal.* ¥ * D. comisar regal col. Corlătescu, găsește întemeiat f-lul motiv și cere casarea. In ce privește al II-lea motiv, d-sa spune că e neîntemeiat. Sentința Consiliul de revizie, găsind înte­meiat recursul d-lui căpitan Popo­vici, a casat decisiunea consiliului de reformă de pe lângă corp. 3 de armată, și a dispus ca d-sa să fie trimis înaintea altui consiliu. __________________Grefier. $tiri am strématate — Prin voșin. — Ziarul parizian «Le Journal» spune că in munții Morvan, si­tuați în centrul Franței, se gă­sește radiu, sau mai exact zăcă­minte de uraniu, mineral din care se poate extrage prețiosul metal.* * † Unele ziare ungare afirmă că arh­iducele Iosef­ Augustin ar vrea să se însoare cu o șanteză cunoscută din Budapesta. S’a desmințit știrea, dar svo­­nurile perzistă.* † ¥ Teodor Petrov­, omul-câine, exhibat de către circul Barnum, și cunoscut sub numele de Jojo, a murit la Salonic, în urma unei pneumonii. .* ¥ * Împăratul Wilhelm a confir­mat sentința prin care a fost con­damnat la moarte matrosul Koh­ler, care a om­orît pe un sub­ofițer pe bordul­­«porului «Lo­reley», ancorat în portul grecesc Pireu. Execuția sentinței se va face zilele acestea. * ¥ ¥ După ultim­­a statistică popu­­lațiunea capitalei Germaniei, în anul trecut 1902, a crescut cu 35.416 suflete. Au murit 33.626 persoane. Numărul streinilor cari au vizitat Berlinul în anul trecut a fost de 888.202, dintre cari 715.15’* 1 * 3 în hoteluri. * * * Din Londra se anunță că ba­ronul de Triest, fiul adoptiv și Panes Blestemată ROMAN DE P. MANETTY PARTEA VITEZA VIII Intre aceia cari avuseseră fe­ricirea de a'l cunoaște Unor, fru­mos, elegant, zburdalnic și cari în curs de atâtea ani îl conside­raseră mort, se născuse via do­rință de a’l revedea. Bătrînii aristocrați din Paris, și mulți dintre tovarășii lui de arme, aflându-i adresa, se du­seră la­ grand-hotel du Louvre spre a’l saluta. Fu o adevărată invaziune în fața căreia contele trebuia s­ă ca­pituleze. Primi și îmbrățișa pe vechii sei amici și nu-i fu cu putință să refuze multe invitări la prânz. Era o chestiune de politeță și apoi de ce n’am spune-o? Ae­rul bulevardelor reîntinerise pe conte și-î risipise norul de­­ tris­teții care de atâtea ani îî întu­neca fruntea. Orașul acesta pe care îl lăsase cu sufletul îndu­rerat și cu hotărirea de a nu-l mai revedea, i se părea acum frumos și seducător. La început simți un fel de temere, aproape o remușcare, pentru slăbiciunea sa, însă mai l­a urmă Parisul ră­mase biruitor și contele de Grand­­maison își zise că plânsese în­destul și că durerea sa avea tre­buință de oare­care vacanță. Cum plecase în grabă și fu­rios de la castelul Am­baron, hotărît să nu stea în Paris de­cât o săptămână, nu luase cu sine de­cât puține haine și rufe. Iar acum, constrâns să pri­mească invitațiile vechilor săi amici, trebui să alerga la un croi­tor din Paris, dintre cei mai buni pentru ca să-­ facă haine după ultima modă. Bătrînul gentilom care petre­cuse 13 ani într’o retragere ce semăna cu o monastire­, redeveni dintr’o dată elegantul senior de Grandmaison, care, cu­ tot părul lui cărunt și cu toate încrețitu­rile frunței, putea încă să treacă drept un om frumos. Ducele de Bligny cu cel d’in- Levi care alergă să salute pe con­tele de Grandmaison. Erau­ vechi tovarăși de arme, luaseră parte alăturea la bătăliile de la Cri­­meea, de la Magenta­ și de la Saint Quintin, iar o dată, când ducele fusese rănit de un glonte, contele îl luase în spate și-l du­sese la ambulsAn­ă. Ducele întocmai ca și contele, voise să se­ bucne cât mai reJuU­ de viața de flăcău și nu avusese nici el vreme să-și formeze fa­milie. E lesne de înțeles cu ce bu­curie se îmbrățișară acești două amici cari nu se văzuseră de a­­tâta timp. Când li se potoli puțin emo­­țiunea, dunele se depărta cu câți­va­ pași de vechiul seit amic și-l examina din cap în tălpi.­­— Felicitările mele, zise din­­sus satisfăcut, te-aî păstrat de minune și ori­cine ți-ar da mai puțin de­cât aî. Mă prind că o să întorci capul la multe femei încă. Contele dădu din umeri și zîmbi. — Me simt sănătos și voinic, e adeverat. Gât despre aventuri galante, mi-a trecut vremea, zise contele. — Cum înțelegi asta? — Vreau să zic că un om ca mine nu mai poate să trăiască de­cât din amintiri. — Vorbe de marinar. — Nu, scumpul m­eu, vorbe de om care știe câte -nferinți pot să aducă unele aventuri. Ducele ’și strinse între dinți una din lungile lui mustăți. — E adeverat, sărmanul meu­ amic, zise dînsul după câte­va momente ; aî tot dreptul să te temi de apă caldă de vreme ce te-aî fript odată. — Și râu m'am fript! Urmă o scurtă pauză după care ducele luă brațul contelui. — Să punem o piatră peste toate cele întâmplate, și să vor­bim de alt­ceva. Trăsura mea ne așteaptă h­ușa oțelului. Să bvem o preumblare la pădure iar apoi să’mi permiți să’țî ofer prânzul la cafeneaua Riche. — Cum vrei, amicul meu. Era o zi cu soare și la pădu­rea Boulogne se afla o mulțime de lume. Echipagii bogate, un mare nu­măr de călăreți și foarte multe biciclete treceau pe aleea salcâ­milor și în jurul lacului. Contele de Grandmaison și du­ cele de­­ Bligny, într’o caleașca descoperită, trasă de două cai mi­nunați, și având genunchii aco­periți cu o blană de vulpe, azu­rie, se bucurau­ de spectacolul acelei mulțimi elegante, specta­col tot­d’auna nou și tot­d’auna interesant. Ducele de Buigny avea cunoș­tințe numeroase, căci mereu sa­luta la dreapta și la stânga, aci scoțându’șî pălăria cu gravitate, aci salutând numai din mână. — Ia te uită, zise d’odată du­cele arătând o victorie in care era o doamnă învăluită într'o blană. O recunoști? — Nu, cine e ? — Inima ta nu vorbește de loc ? întrebă ducele zîmbind. — Inima mea e moartă, știi bine... Cine e acea doamnă în­văluită­ în blană, și cu obrajii zu­grăviți ? — Vicor.'.Usa de Alincourt. — Ernestina?! — Chiar dînsa. Sărmana a a­­juns să-șî spoiască fața. Și când mă gândesc că ai făcut atâtea nebunii pentru dînsa și că aî pri­mit o lovitură de spadă în braț de la soțul ei legitim !.. — Nebunii ele tinereți. Dar vicontele de Alincourt e tot cu dînsa ? — Bietul om, e la cimitirul Pere Lachaise de șeapte ani, a­­vând d’asupri­tul un metru și jumătate de pământ, apăsat de o statue mare reprezintând pe neconsolata văduvă plângând cu lacrimi fericind­ plecarea lui în cea­l’altă lume. «Ah ! dar ia te uită la dreapta, e principesa da Rochefault... o altă flacără a inimei taie. Acum are o burtă care-­ ajunge la băr­bie și poartă o perucă de per negru ca abanosul. Cu toate as­tea, când îi făceai curte era sub­țire ca un fus și avea un admi­rabil păr creț. Acum își târăște cu un mare dhin greutatea­­ e­­normă de 150 kgr. de carne.. — Mă sperii, amicul meu. Câte dezastre mai produc anii ! — Și totuși privindu-te cine­­va pe Line, s’ar îndoui de așa ceva... căci ești tot frumosul Lionel de odinioară. — Nu face glume...­— Vorbesc foarte serios. Iată și cavalerul Rossignac, seducă­torul incorigibil, dănțuitorul neo­bosit, spadasinul neîntrecut, cen­taurul. — Care el... Acela care pare un mort întins pe perinile tră­­surei cu un servitor care-i în­toarce capul? — Chiar acela. Corn i lui nu se mai susține decât prin cârje - iar sufletul lui prin predicile confesorului... Dar acum­­ vine altul. Recunoști pe uriașul care se apropie de noi în trupul ca­lului ? (Va urma)

Next