Universul, mai 1904 (Anul 22, nr. 122-147)
1904-05-11 / nr. 127
Cazacii ruși Ia riul Yalu. —(Vezi explica (ia) J Emi..... 1 .... : Calendar pe anul 1904 Ortodox iuU.nT. 10 Maiu.— Sf. Apostol S. Zilotul Catolic Luni, 23 Maiu.— + Rusaliile și Desideriu Soarele răsare 4.27 ; apune 7.27 București, 10 Maiu. fi © HI 111} Unul din neajunsurile cele mai mari de cari au avut să sufere țările române de la Dunăre, din vitregia zbuciumatelor vremuri trecute, a fost nestatornicia, lipsa de continuitate. Se schimbau foarte des și Domniile, și slujbașii și întocmirile, încât nu mai putea răsufla bietul popor și nici un spor nu se putea face în nimic. Câtă scădere adusese acest neajuns o arată faptul că țările aceste, cari altă-dată uimiseră lumea prin valoarea militară a unui Ștefan-cel-Mare și a unui Mihai-Viteazul, ajunseseră să nu aibă armată, ,iar Domnia și Biserica încăpuseră pe mâini străine. Fără apărare, Românii munceau din greu pentru alții, fără nici un spor pentru ei înșiși. Astăzi, când serbăm a douăzeci și treia aniversare a încoronării întâiului Rege român, nu putem să nu ne gândim că între atâtea însemnări mari sărbătoarea aceasta mai are și însemnarea curmării pe veci a acelui mare neajuns din trecut, însemnarea trăiniciei Statului român. Au muncit din greu Românii dintre Carpați, Prut și Dunăre până să puie stavilă puhoiului nenorocirilor; au făcut sforțări uriașe, sub conducerea viteazului și înțeleptului Suveran și a fruntașilor țârii, sânge românesc a curs pe câmpurile de bătaie. Dar Statul român s’a ridicat pe temelii nepieritoare și zi de zi s’a întărit și s’a înălțat. Avem Dinastia noastră. Avem armată și Biserică naționale. Avem întocmiri pe cari ni le facem înșine, după a noastră chibzuire și trebuință. De munca noastră ne folosim noi. Nu ne mai tremură inima de grija zilei de mâine , ca , va fi urmarea zilei de azi și 1 de eri, adică muncă rodnică pe toate tărîmurile, pentru înălțarea poporului și întărirea Statului. Și fiind ca nu ne mai tremură inima, lucrăm cu mai multă putere, cu mai mult spor, înaintăm mai repede spre a câștiga timpul pierdut în vremurile vitrege. E mult încă de făcut pentru vindecarea atâtor rele moștenite; fiecare zi aduce probleme noul, probleme grele, vom avea poate să înfruntăm încercări serioase. Dar suntem siguri de trăinicia clădirii noastre, pe care fie ce an, fie ce zi o întărește. La fiecare nouă aniversară a zilei de 10 Mai, care întrunește în ea atâtea lupte și atâtea isbînzi, ne simțim mai siguri și ne sporește credința în viitor, siguranță și credință pe cari le rostim in strigătul: — Trăiască România ! — Trăiască Regele Carol și Dinastia de altă parte, d. Villaverde și amicii săi n’au renunțat întru nimic la programul lor financiar care comportă economii considerabile și a căror realizare este imposibilă dacă se ține socoteală de exigențele departamentelor de războiu și de marină. De două ani, întreaga politică internă a Spaniei rulează pe acest punct și nici o combinație conservatoare, nici aceea a d-lui Silvera, nici aceea a d-lui Villaverde, nici aceea a d-lui Maura, n’a putut rezolva această problemă. Cel mult d. Maura a putut câștiga timp, dar la redeschiderea Cortes-ilor, peste câteva zile, va trebui să trateze bine chestiunea de frunte și acolo se va putea constata odată mai mult neputința d-lui Maura de a administra afacerile publice, potrivit cu interesele generale și ducând o politică absolut fermă. Valladolid. Din Spania (Corespondență parte a ziarului „Universul“ ) Madrid, 8 Maiü Călătoria Regelui Maiestatea Sa Regele Alfons al XllI-lea s’a reîntors în capitală după ce a vizitat mai multe din provinciile sale. I s’a făcut la Madrid o primire entuziastă și elementele de bună credință au avut cu această împrejurare cea mai frumoasă ocazie de a-și manifesta sentimentele față de tînărul Suveran. Se știe că au existat multe temeri în privința acestei călătorii a Regelui și că Maura a fost viu blamat de a fi sfătuit pe Rege la acest turneu în niște orașe unde mișcarea revoluționară a luat o oarecare extindere în ultimii ani. Vizita la Barcelona a fost considerată în deosebi ca primejdioasă și, de fapt, a fost marcată prin un incident regretabil, a cărui victimă a fost președintele consiliului. Dacă d. Maura a fost culpabil de a fi făcut pe regele să întreprindă o călătorie care ar fi putut da loc la manifestații ostile, Alfons al XIlI-lea a fost foarte semeț în încrederea pe care a arătat-o poporului său și această semeție a mărit de sigur popularitatea tînărului Suveran, a impus tăcere elementelor republicane și socialiste care combat în mod sistematic monarhia. Chestiunea este a se ști dacă această călătorie, întreprinsă cu scopul de a consolida ministerul conservator, va împedica de fapt pe d. Maura de a cădea de la putere și contribue în mod real a-l menține în capul treburilor. Din parte-mi nu cred, pentru motivul foarte simplu că situațiunea este astăzi ceea ce era erl, că finanțele sunt tot atât de rele și că nu s’a găsit încă mijlocul de a consolida resursele financiare ale Spaniei cu exigențele miniștrilor de războiu și de marină cari reclamă mari credite extraordinare pentru reorganizarea armatei și a marinei. Opoziția partidelor din stânga este tot atât de ireductibilă asupra acestui punct și, pe Pelerinajul de la Florica rl a avut loc pelerinagiul anual la mormîntul lui I. C. Brătianu. Un tren special, compus de un lung șir de vagoane a plecat din gara de Nord, la ora 7.45 ducând la Florica sute de persoane. Vagoanele de clasa I erau ocupate de persoanele oficiale. Am remarcat pe d-nii miniștri Stoicescu, Emil Costinescu, Em. Porumbaru, Ferechide, președintele camerei deputaților ; C. F. Robescu, primarul Capitalei; Poenaru Bordea, dr. Cantacuzino, D. Ionescu, Sipsomo, Emil Petrescu, Take Policrat, etc. Aproape toate județele din țară erau reprezintate prin delegațiune compuse din deputații, senatorii și notabilitățile județelor respective. Astfel, erau de față d-nii Al. Radovici, Capeleanu și N. Cristodorescu din Ploești, Mih. Ueleanu, Alecu Sinaru, Gheorghe Mașu, senator, Mih. Alimanișteanu, etc., din jud. Olt. Procopiu Dumitrescu, loanin, Sache Tănăsescu și Oteteleșeanu din partea jud. Ilfov, Petre Zamfirescu, Roșeanu, Moisescu, N. Iorgulescu, Deleanu, etc., din județul Muscel , Sterea, Arh. Gheorghiu, Rade Vasiliu, căp. Costandache de la Iași și alți numeroși delegați din diferite județe, a căror nume ne scapă. Printre pelerini se aflau de asemenea foarte mulți studenți universitari. La Florica Trenul a sosit în gara Florica la orele 11. Pelerinii au fost primiți de alți numeroși pelerini sosiți din Pitești și comunele învecinate. Orașul Pitești era cel mai bine representat, fiind cel mai apropiat de locul unde zac rămășițele lui I. G. Brătianu. Erau de față, d-nii M. Manolescu, dr. maior Gălinescu, Dimancea, Curcudache, magistrații trib. Argeș și corpul didactic în care se afla pe timpul când trăia ilustrul bărbat de stat. La dreapta se vede patul unde se culca și pe care și-a dat ultima suflare. In față era biuroul unde lucra. Pe pereți se vedeau două pistoale vechi, mai multe portrete și o fotografie a lui G. A. Rosetti. Acesta e întregul mobilier al acestei camere, care însă, în simplicitatea ei, pare un sanctuar, care îți inspiră un nețărmurit simțiment de evlavie , unde parcă țî-e teamă și ambii și nu poți vorbi decât șoptind. Plecarea D-nii miniștri și parte din d-nii deputațî și senatori au plecat la București cu un tren special iar la orele 4 , ceilalți pelerini la orele 5.45, și au sosit în Capitală la orele 9. Mesliiffean. rul de războiu, de Freycinet, șeful serviciului informațiunilor la ministerul de marină , Thébert, controlor al siguranței și agentul Severin, care fusese la Londra. Acolo se începu imediat interogatoriul lui Fregola, după care s’a încheiat un proces-verbal pe care el l’a iscălit. După aceea ’i s’au luat trei zile în șir câteva interogatorii de mai multe ore. De Miercurea trecută 7 ofițeri superiori sau generali, printre care generalul Joffre, directorul serviciului de geniu, se străduesc să afle de unde a putut porni trădarea * din Pitești, împreună cu elevii tuturor școalelor. Am mai remarcat printre pelerini pe d-ni: Dincă Schileru, Bianu, Pană Buescu, Matak, Procopiu, dr. Anghelescu, Constantinescu, deputat ; St. Șendrea, Nicolaescu, secretarul general al ministerului de interne, și pe membrii delegațiunei din Vaslui compusă din d nii G. Văleanu, I. Bușilă, Ismaidi, G. Petrescu și inginerul Secară. Procesiunea De miniștri au fost primiți în casele d-lui Ionel Brătianu, iar ceilalți pelerini s'au ospătat în numeroasele restaurante construite pe pajiște, sub umbra pomilor înverziți. La ora 1 s-a format o procesiune moastră, care a început să urce colina, șerpuitoare, spre mormânt. In fruntea procesiunei mergea I. P. S. S. Mitropolitul Partenie al Moldovei, S. S. arhhereul Calist Orbanu, precum și mai mulți preoți din Pitești. Apoi veneau : d. D. Sturdza, prim-ministru, d-ni miniștri citați mai sus, d-nii Ionel, Vintilă și Dinu Brătianu, delegații suțelor și ceilalți pelerini, al căror număr se mărise foarte mult prin sosirea altor persoane venite din diferite părți. La mormântul lui I. C. Brătianu Procesiunea se opri pe culmea colinei. In mijlocul unui mic platou, înconjurat de brazi seculari înșirați în formă de cerc, se vedea un masiv de flori care acopereau un mormânt. Era mormântul aceluia care un șir îndelungat de ani a condus destinele patriei și a dus-o la mărire. În jurul mormântului se vedeau numeroase coroane depuse de județul Ilfov, comuna Pitești, clubul național-liberal din Capitală, Creditul funciar rural, și d-nii M. Corbescu, G. Poroineanu și Anton Garp. Pelerinii au făcut cerc în jurul mormântului, iar râpele colinelor învecinate erau ocupate de sute de țărani și de țărance in costumele lor naționale. I. P. S. S. Mitropolitul Partenie și ceilalți sfinți părinți au recitat rugăciunile în mijlocul unei pioase tăceri. Cuvântarea d-lui prim-ministru Apol, d. Dim. Sturdza a ținut o mișcătoare cuvântare, aducând elogii memoriei marelui patriot. D-sa a amintit un pasaj din biblie, unde se spune că Iacob a văzut în vis o scară, pe care îngerii domnului o suiau și o coborau și a spus că o asemenea scară se vede pe mormîntul lui Brătianu. Această scară, continuă de Sturdza, trebuie să înalțe simțămintele noastre și să facă ca și sufletele noastre să fie tot așa de curate ca și sufletul acestui om care plutește deasupra noastră Mai departe, d. Sturdza relevă încă odată meritele lui I. C. Brătianu, care ridicat din mijlocul poporului, a lucrat o viață întreagă pentru popor. Stat și patrie.El a făcut înălțarea românismului și și-a realizat idealul de a forma o Românie, unde fiecare român să aibă deopotrivă drepturi și datorii și să fie stăpân pe roadele muncei sale , a inaugurat era dreptățea, solidarităței și frăției. Datoria noastră a tuturora, termină d. Sturdza, e de a sta strânși uniți, de a lupta pentru binele și mărirea patriei, ca și Ion Brătianu, a cărui memorie va rămâne în veci neștearsă din inimele noastre.* * * După terminarea acestei solemnități, parte din pelerini s’au risipit prin pădurile și crângurile înverzite și prin celel’alte localități pitorești de la Florica, iar parte din ei s'au întrunit în casele d lui Brătianu, unde li s’a oferit lapte și vin. Camera lui I. C. Ibălianu Fiind printre acești din urmă, am avut prilegiul de a vizita camera de culcare a marelui român. E o odăiță mică, spoită cu var, și cu două ferestre în fața cărora se desfășoară încântătoarea priveliște a valei Argeșului. Totul e păstrat acolo în starea Cazacii ruși la rîul Yalu — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astăzi reprezintă un mic detașament de cazaci la marginea rîului Yalu, din Manciuria, pregătindu-se a se îmbarca pe cu plută. Trădarea din Franța înainte de a-i da pe mâna ofițerilor instructori, Iedeman duse pe Fragola la ziarul i Matin» din Paris. Fiind întrebat ce știe, el scoase din buzunar un fel de declarație, pe care o scrisese la hotel, în italienește, înainte de a se duce la redacția ziarului amintit. Iată ce cuprindea acea declarație : La începutul lunei ianuarie 1893, două inși plecați dintr-un oraș al Franței (Toulon) se duseră în străinătate, ducând cu dînșii planuri foarte însemnate relativ la apărarea națională pe pe uscat și pe mare. Ei se duseră maî inleiu la Pioma, unde vîndură acele planuri pe 5000 franci statului major italian. Trecând prin Genova și Milan, ei luară drumul direct spre Berlin, ca să ducă acele planuri statului-major german, cu care erau deja desigur în relațiuni de mai înainte. La Berlin, acești d ni, Golio Cesare și Mesqui Geremia, cel dintâiu italian, iar al douilea naturalizat francez, traseră la «Thüringer Hof», hotel așezat în Nledemanstrasse unde, timp de mai multe zile, avură o lungă corespondență și numeroase întâlniri cu agenții germani. Convorbirile au trebuit să fie destul de interesante și de dese fiind privitoare la explicațiile relative la planurile pe care Goko și Mesqui se oferiau să le vîndă, adică la planurile principalelor pozițiuni fortificate ale portului militar Tou'on. Pe lângă aceasta, agenții vînzători și cumpărători au trebuit să se despartă pe deplin înțeleși și foarte mulțumiți unii de alții, căci după câteva luni aceiași spioni s’au dus iar în Germania, după ce primiseră un avans de 500 mărci pentru cheltueli de drum. Acest amănunt ’l-am chiar de la Goko, și poate fi controlat prin scrisoarea ce s'a trimis spionilor de către statul-major german, scrisoare în care e lămurit specificată trimiterea acelei sume pentru o nouă călătorie la Berlin. Cele câteva planuri rare ale forturilor Toulonului cari lipseau spre a se completa ansamblul acelei cetăți au fost vîndute pe 10 mii de mărci, în cursul acestei călătorii; și de astă-dată despărțirea trebue să fi fost foarte cordială, căci în aceeași epocă ori puțin mai târziu un chestionar de 8 pagini a fost trimis lui Cesare Golio, definindu-se exact și cu numeroase amănunte felul de muncă pa care cei două spioni ori alți colegi ai lor erau însărcinați să-l facă în cetățile Brest și Cherbourg. Pomeniții spioni putură să și procure în câteva luni cea mai mare parte a planurilor ce li se cerea. Avem dovada vădită în faptul că în zilele acestea s’au văzut anumite persoane, ale căror fotografii se potrivesc exact cu semnalmentele acestor spioni patentați, dând pe ici pe colo tireoale prin Londra, în conciliabule când cu unul când cu altul din acești agenți... diplomatici, ori intrînd la ambasada germană prin poarta laterală a cancelariei. Intr’o zi, ei avură o întâlnire cu un agent englez la Bedford square, a doua zi la Amiralty , și în răstimp ei nu urau să se ducă din când în când la un anume J. Carrow, agentul ține alte puteri, locuind la Gatherine Street No. 39. Cu acel prilej, pe lângă planurile fortificațiilor din Brest și Cherbourg (deși necomplecte), se ivi un «regulament pentru semnale în timp de războiu», care trebuia să îngădue francezilor de a-șî recunoaște propriile lor vapoare. Carrow, ori vre un alt agent, avea nevoe de acest din urmă document; îi mă trebuia un plan general al Bestului, cuprinzând totalul forturilor orașului și ale împrejurimilor, căci el nu se putea mulțumi cu planurile particulare și detașate ale fiecărei pozițiuni pe cari le aveau vînzătorii. Tot cu acel prilej, unii au cerut și cel’aHi au făgăduit un alt regulament, acela al «Exercițiului tactic al flotei». «Tactica navalii» Fragdla se înșelase asupra titlului, câcî In marina franceză nu există nici un regulament pentru semnale în timp de războiu, nici «Exercițiul tactic al flotei»; există însă un manual de «tactică navală», care cuprinde ordinele de marș ale escadrelor, codul semnalelor de zi și de noapte cu ajutorul cărora vapoarele de război nu comunică între ele și cu semafoarele de pe coastă, și semnalele de zi și de noapte pentru recunoașterea vaselor. Sunt două ediții ale tacticei navale, una pentru timp de pace și alta pentru timp de războiu. Ediția din urmă e un document secret de cea mai mare însemnătate ; ea nu e predată decât bastimentelor armate ale stațiunilor îndepărtate, ale escadrelor Mediteranei și mărea Nordului și tuturor vaselor pe care o declarațiune de războiu le-ar putea surprinde în largul coastelor. Întrebat cum și-a putut procura Goko un astfel de manual, Fragola răspunse că era în relațiuni cu un înalt funcționar francez de la ministrul de marină. Întrebat de numele acelui funcționar, clalmatul afirmă că nu-l știea ; apoi luând condeiü și hârtie, scrise următoarele note în limba italiană : Complicii «Mesqui: 42-45 ani, bărbat înalt și voinic, nu tocmai instruit, dar foarte inteligent în meserie și având o memorie uimitoare. Fortificațiile Toulonului, ale ținutului Nizroi și ale împrejurimilor n’au secrete pentru el, căci a lucrat acollo mai mulți ani la diferite anteprize militare. «Cesare Golio, 32—33 ani, italian, de pe lângă Milan. E foarte etegat, dar știe să se travestească și ca lucrător. Foarte șiret și curagios. Mi-a povestit el însuși că, într'un oraș fortificat (nu era în Franța), dirija un casa-chanlan, spre a putea sta acolo mai mult timp fără a deștepta băniele, și că altă dată se aventurase până la a pune o uniformă de ofițer austriac, spre a ridica planul unor posițiuni însemnate. «El știe perfect franțuzește și nemțește și e în curent cu tot ce se petrece în Franța, unde are relațiuni cu mai toți spionii străini. «Cea mai mare parte a dosarelor cari sunt în posesiunea sa și carî sunt privitoare și la alte țări afară de Franța, le are de la persoane în poziție de a-i le procura și cu cari e în corespondență permanentă. «Afară de Golio și de Mesqui, nu cunosc pe nimeni și n’am auzit vorbîndu-se de nimeni, afară de Scholtz, agent german care stă la Berlin, No. 29, Treskonstrasse—acesta e cel puțin numele pe care și-l dă și adresa ce o indică — și de un inginer francez anume Schneider ori cam așa ceva care, acum 4 ani, a vîndut pe 5 mii fr. planurile Bizeriei, pe care le-a furat unui amiral și pe care le-a dus la Chiasso».La siguranță cu o trăsură, Fragola, deși se opuse la început, fu dus la siguranța generală, unde așteptau maiorul Brisset, de la ministeralin făgăduește să povestească descoperirile extraordinare, pe care le-a făcut corespondentul său din Londra, după ce Fragola s-a întors liniștit în acel oraș și a dispărut apoi în mod misterios. Destăinuirile unei scrisori «Gazzeta provinciale» din Bergamo, spune că a primit o scrisoare în care afacerea se explică precum urmează : Golio și complicii săi ar fi oferit guvernelor din Berlin și din Viena documente din care rezultă că guvernul italian ar fi exercitat prin diferite moduri spionigiul cu ajutorul întreprinzătorilor italieni atașați la lucrările forturilor franceze. Dar neexistând asemenea documente, Golio și complicii săi s-ar fi hotărît să și se procure, fie chiar fabricând falsuri. Intervenția lui Fragola, care ar fi un complice, pe lângă corespondentul ziarului Le Malin, ar fi stricat planul lor. In acest interval guvernul italian, aflând acest lucru, ar fi ordonat severe cercetări spre a se constata dacă într'adevăr există aceste documente falsificate. Amănunte despre Meschi Despre Golio se ocupă și ziarele italiene din Bergamo, unde se află și Meschi sau Mesqui. Meschi ține un han la Bergamo și Mercurea trecută, în urma denunțului despre care am vorbit, a fost chemat la poliție și supus unui lung interogator împreună cu un oarecare Leonard Ascoli din Ancona, individ misterios care de câteva zile locuia în hanul lui Meschi. Pe când se proceda la interogatorul lui Mesqui, un delegat a făcut o minuțioasă percheziție în han, sechestrând mai multe hârtii. Mesqui a fost apoi pus in libertate, iar Ascoli menținut arestat ; el încercă să fugă profitând de un moment în care nu era observat, dar fu prins, din nou. Cesar Golio e căutat de autoritățile italiene având să facă 3 ani și 7 luni de reclusiune pentru fals. * * Perseveranza din Milan spune că Golia a incasat, acum 2 luni, la o bancă din acel oraș un cec de 10 mii lire (franci), ce -i a fost trimis de către Scholtz, din Berlin. Olta Simonovici, de origină slavă, născut la Hamburg și fost student la Lipsca, înființase la Anvers și Amsterdam, sub firma unui birou pentru cumpărarea de munițiuni destinate Argentinei, un birou de spionaj cu întinse ramificații. El lucra cu ofițerii reformați, cu dezertori din toate armatele europene, cu foști funcționari a diferite fabrici mari de arme și cu amploiați concediați de către antreprenorii de lucrări militare. De când cu destăinuirile lui Fragola, biuroul din Anvers s’a închis.* * •* Un amic al lui Meschi, întrebat de un ziarist din Bergamo, a spus că mai mulți ofițeri streini de geniu, travestiți ca lucrători și servindu-se de biletele de trecere ale muncitorilor întrebuințați la lucrările de fortificație din Franța, au putut ridica în toată tihna planurile de care aveau nevoie. Golio a anunțat că va face în curând destăinuiri picante. Scholz de la Berlin, fiind întrebat, a spus că nu știe nimic de toată afacerea și că se miră de cercetările agenților din Berlin la vechea lui locuință. LX PROVERB PE ZI In corpuri mici, inimi mari. (Francez). * ’ * * O moștenire de 5 milioane de dolar? (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Brăila, 9 Maiü. La poliția locală s’a prezintat zilele acestea evreul Iancu sin Valter, de meserie lustragiu în București, unde locuește în casa Văcărești No. 65, cerând autentificarea unui certificat iscălit de numeroși evrei din localitate și prin care se adeverește că numitul a locuit mulți ani în Brăila, unde a trăit din vinzarea de nasturi, chibrituri, plicuri și alte mărunțișuri, până la plecarea sa la București, unde s-a ocupat și se ocupă cu lustruitul ghetelor. Misterul unei căsătorii In Decembrie 1903, lustragiul Iancu Walter primi o citație prin care era chemat să se prezinte înaintea secțiune I-a a tribunalului civilo-corecțional din Capitală, fiind dat judecăței de o bogată d-nă, al cărei nume înnl scapă, și care locuește acum în str. Fântânei, unde are închiriat un frumos apartament la stagiul al douilea, d’asupra unei farmacii. Numita doamnă, printr-o petiție adresată tribunalului, acționează în judecată pe Iancu sin Walter, fostul ei soț, spre a-i da ei copilul rămas la dânsul în urma unui divorț mutual, și plecarea ei pentru un lung timp la San Francisco din America. Lustragiul neagă însă acest fapt declarând că niciodată nu a fost căsătorit și ceva mai mult nici nu cunoaște pe misterioasa doamnă, care îl urmărește în toate părțile făcându-i fel de fel de propuneri, spre a-l sili s'o recunoască de soție. Misterul de nepătrunse că această femee a putut produce înaintea tribunalului copii după actele unei căsătorii dintre dînsa și Iancu sin Walter. O nepoată a lustragiului milionar. In timpul rând a locuit în Brăila, Walter, din micul său câștig, întreținea pe o nepoată a sa, rămasă de mică orfană de părinți și fără nici un ajutor. In schimb însă natura o înzestrase cu o frumusețe răpitoare. Ea trăi cu ajutorul unchiului său până la etatea de 16 ani, când dispăru într’una din zile fără a i se mai putea da de urmă. Toți credeau că fata a fost victima vreunei nenorociri. La câțiva ani după dispariție, Walter primi o scrisoare din San Francisco, în care nepoata sa îi face cunoscut că e foarte fericită și e căsătorită cu un om bogat, care a luat-o din Brăila, pe când era comandantul unui bastiment comercial, sosit aci din Cardiff (Anglia), pentru descărcarea unei cantități de cărbuni. Tot în acea scrisoare, nepoata sa îl ruga să-i trimeată fotografia dorind foarte mult să-l vadă, ceea ce Walter și făcu. 5.000.000 dolari moștenire la San - Francisco fostul căpitan de bastiment, în unire cu alți capitaliști, deschizând o mare fabrică de postavuri, reuși să facă o avere foarte mare. Dar îmbolnăvindu se greu, după scurt timp muri, și cum alți moștenitori nu avea, lăsă soției sale întreaga avere, în sumă de 5 milioane dolari (peste 25 milioane de franci). După două ani murind și soția, întreaga avere o lăsă prin testament unchiului ei, cu indicațiunea de a fi căutat după fotografia ce o primise de la dinsul. Cine e doamna misterioasă ? Se zice că misterioasă doamnă, care pretinde a fi nevasta lustragiului, e o prietenă a decedatei din San-Francisco, și prin urmare în posesiunea secretelor acestei mari moșteniri de milioane, fapt pe care l-a comunicat lui Walter, spunându-i că, dacă va declara în fața justiției că o recunoaște de nevastă, îl va pune imediat în posesiunea colosalei moșteniri. De la Talinn. Războiul ruso-japonez — Prin poștă — Din Japonia s'au trimis săptămâna trecută 30 mii de oameni ca întărire a celei d'a doua armate din Liaotung. S'a început mobilizarea celei d'a treia armate. 140 Vinovăția Janeiei Mare roman de senzația PARTEA A PATRA IV Două cunoștințe vechi Ploaia încetase. Pe cei alergau nori mari negri, trecând unii peste alții, împinși de vânt și arborii pădurea crâsneau sinistru sub puterea ultimelor răbufneli ale furtunei. O lumină nesigură care venea de sus era îndestulătoare pentru a face să se distingă obiectele la distanță de câțiva pași. Astfel hoțul de vînat putea prea bine să -și facă drum printre tufe și printre ierburile înalte și dese. ’ Tocmai in acel moment, în desimea pădurei, guardul Guerin, eșind în ușa căsuței sale, examina și dinsul condițiunile atmosferice. — Nu e chip să fie cineva vesel cu vremea asta, bolborosi dânsul... Tienet n'o să îndrăznească să pornească prin pădure, afară dacă n’o fi având pe dracul în suflet... E adevărat că atunci când e vorba să -și facă meseria nu se arată așa delicat... Oricum, tot nu cred că o să pot pune mâna pe el in noaptea asta... Se întoarse în casă, închizând ușa, se uită la orologiul hodorogit atârnat la capătul patului și socoti în minute . — Nouă și jumătate, zece, zece și un sfert, zece și treizeci și cinci de minute. Șezu pe un scaun, îșî umplu pipa și începu să fumeze cu o încetineală metodică. Din când în când bolborosea crâmpee de fraze care -i arătau gândurile ce i se grămădeau în cap . — Ah! Tienet vrea să mă tragă pe sfoară!.. O să vedem... Cine va rîde la urmă va ride mai bine... In seara asta am descoperit o nouă cursă... și firește a'am atins o... Nu e așa prost fata Guerin... O să știm astfel unde să o prind și sunt sigur că ocazia n’o să întârzie... Ah ! dacă voiu isbuti, atunci prietenul o să 'mi plătească scump faptele din trecut... E prea mult timp de când își bate joc de mine. Domnul Vernier o să trebuiască să se lase de gândurile lui de milă și dacă va ține încă atunci, știu eu ce am să fac. E adevărat că ’mi-e stăpân, însă fiecare are amurul seu propriu... «Ah ! vrea să ’mi tragă renghiul, bețivanul !.. Nu mă tem de el... Ara și eu un revolver... Zicând așa, zîmbia. D'odată sări în picioare, se apropm de fereastră și o deschise. — Fiai de, dacă plouă mă bag sub plapumă, iar dacă nu, pornesc la drum .. In acest moment, ca și cum i-ar fi răspuns la sfidare, o răbufneală a vântului îi lovi fața, tăindu’i respirarea. Dinsul întinse mâna, o retrase, o văzu uscată și esclamă bucuros : — Ah ! s’a sfârșit apa... Furtuna trece. Norii se despart și se duc... De altfel a căzut destulă apă. . Ce potop, copiii mei! Pe toți dracii, ar fi fost mai bine să ’ți odihnești oasele, bătrânule. N’aî ce face, trebue să pleci și o să te odihnești pe urmă. Se întoarse, îșî agăță de pepi placa de metal de guard de vînătoare, luă revolverul la cingătoare, îșî luă și bastonul și după ce aruncă o nouă privire de regret asupra patului, eși afară, încuia ușa casei și ascunse cheea într’o crăpătură a zidului. După cinci minute mergea și dînsul pe o cărare a pădurei îndreptându-se spre parc, și anume spre locul unde văzuse lațurile hoțului de vînat. Guerin, stând pititin întunerec, la rădăcina unui copac, îșî încorda auzul. Un sgomot deosebit de flueratul vîntului, sgomotul unor pași pe prundișul alee îl oprise în loc , cineva mergea prin parc. Un zîmbet ciudat i-se ivi pe buze. In sfârșit, hoțul de vînat cădea în cursă. cu un moment de tăcere absolută. Apoi din nou se auzi sgomotul unor pași, mai apropiați și mai grăbiți. D'odată într’un loc gol, lipsit de orice vegetație, Guerin văzu rădicându-se o umbră. Ochii lui de linx scrutară întunerecul și îndată recunoscu pe Tienet, lucru de care un altul, mai puțin experimentat decât densul, n’ar fi fost capabil. — Eî, ei, se gândi dânsul cu o ușoară mirare văzând lucind ță iara pușcei tăietorului de lemne... Amicul e armat! Să fie oare adevărate amenințările lui ? In vremea asta Tienet se aplecase și înainta încet, cu o mare băgare de seamă, ținând într’o mână pușca iar cu cealaltă pipăind pământul spre a se convinge dacă lațurile pe care le întinsese în dimineața acelei zile păstrau vreo urmă de pradă. Guerin își ținea respirarea. Cei două oameni erau acum la distanță numai de un metru, unul de altul. Îndată ce Tienet simți sub degetele sale carnea caldă încă a epurelui rămas prizonier, se opri, se lăsă în genunchi și se ușura de greutatea care putea să’î paraliseze libertatea mișcărilor și se apucă să scoată din strînsoare pe sărmanul patruped strangulat. Prin ochii lui Guerin trecu un fulger. Pușca din care trebuia să plece poate glontele care să’l trimită pe ceal’altă lume, era bânlită în iarbă, la câțiva kilometri de piciorul seu. Se aplecă și dânsul, întinse brațul, trase arma la sine, îi ridică cocoașele încetișor și puse pușca la loc in iarbă liniștit și sigur, căci nu mai avea a se teme de nimic. Când i se păru momentul potrivit, sări afară din ascunzătoare și strigă : — Tienet, te-am prins asupra faptului. De astă dată le am în palmă și-ți fac proces-verbal. Hoțul de vânat rămase foarte încurcat, cu gura căscată, neputând să-și explice de unde putuse să iasă seea neașteptată apariția». Curând insă îșî redobândi cumpătul și scoase un muget de țară rănită. — Mizerabile ! strigă densul cu spume la gură. — Nu-ți îngreuia situația, replică celalt cu o ironie rece. Te asigur că ești compromis. Tienet se prefăcu că cu aude, îndreptă pușca spre adversarul său și zise cu o indiferență studiată. — Tu să bagi bine de seamă, căci avem o răfneală veche amândouă și ți-am jurat moartea. — Sentimentele mele în privința d-ta!e nu sunt mai blând» ca acelea pe cari mi le exprimi !.. — Și te rog să nu faci prea mult pe plicticosul, pe șiretul. — Eu nu sunt nici plicticos, nici șiret,ci îmi îndeplinesc stricte, datorie, (Va urma) a. if.a.txxj