Universul, mai 1904 (Anul 22, nr. 122-147)

1904-05-11 / nr. 127

Cazacii ruși Ia riul Yalu. —(Vezi explica (ia) J Emi­.....­­ 1 .... : Calendar pe anul 1904 Ortodox iu­U.nT. 10 Maiu.— Sf. Apostol S. Zilotu­l Catolic Luni, 23 Maiu.— + Rusaliile și Desideriu Soarele răsare 4.27 ; apune 7.27 București, 10 Maiu. fi © HI 111} Unul din neajunsurile cele mai mari de cari au­ avut să sufere țările române de la Du­năre, din vitregia zbuciumate­lor vremuri trecute, a fost ne­statornicia, lipsa de continui­tate. Se schimbau­ foarte des și Domniile, și slujbașii și în­tocmirile, în­cât nu mai putea răsufla bietul popor și nici un spor nu se putea face în nimic. Câtă scădere adusese acest neajuns o arată faptul că ță­rile aceste, cari altă-dată uimi­seră lumea prin valoarea mi­litară a unui Ștefan-cel-Mare și a unui Mihai­-Viteazul, a­­junseseră să nu aibă armată, ,iar Domnia și Biserica încă­puseră pe mâini străine. Fără apărare, Românii munceau­ din greu pentru alții, fără nici un spor pentru ei înșiși. Astă­zi, când serbăm a două­zeci și treia aniversare a încoronării întâiului Rege român, nu putem să nu ne gândim că între atâtea în­semnări mari sărbătoarea a­­ceasta mai are și însemnarea curmării pe veci a acelui mare neajuns din trecut, în­semnarea trăiniciei Statului român. Au muncit din greu Ro­mânii dintre Carpați, Prut și Dunăre până să puie stavilă puhoiului nenorocirilor; au făcut sforțări uriașe, sub con­ducerea viteazului și înțelep­tului Suveran și a fruntașilor țârii, sânge românesc a curs pe câmpurile de bătaie. Dar Statul român s’a ridicat pe temelii nepieritoare și zi de zi s’a întărit și s’a înălțat. Avem Dinastia noastră. A­­vem armată și Biserică națio­nale. Avem întocmiri pe cari­­ ni le facem înșine, după a noastră chibzuire și trebuință.­­ De munca noastră ne fo­losim noi. Nu ne mai tremură inima de grija zilei de mâine , ca , va fi urmarea zilei de azi și 1 de eri, adică muncă rodnică pe toate tărîmurile, pentru înălțarea poporului și întări­rea Statului. Și fiind­ ca nu ne mai tremură inima, lucrăm cu mai multă putere, cu mai mult spor, înaintăm mai re­pede spre a câștiga timpul pierdut în vremurile vitrege. E mult încă de făcut pen­tru vindecarea atâtor rele moștenite; fie­care zi aduce probleme noul, probleme grele, vom avea poate să înfruntăm încercări serioase. Dar suntem siguri de trăi­nicia clădirii noastre, pe care fie­ ce an, fie­ ce zi o întărește. La fie­care nouă aniversară a zilei de 10 Mai­, care în­trunește în ea atâtea lupte și atâtea isbînzi, ne simțim mai siguri și ne sporește cre­dința în viitor, siguranță și credință pe cari le rostim in strigătul: — Trăiască România ! — Trăiască Regele Carol și Dinastia­­ de altă parte, d. Villaverde și amicii săi n’au renunțat întru nimic la programul lor financiar care comportă economii conside­rabile și a căror realizare este imposibilă dacă se ține soco­teală de exigențele departamen­telor de războiu și de mari­nă. De două ani, întreaga po­litică internă a Spaniei rulează pe acest punct și nici o combi­nație conservatoare, nici aceea a d-lui Silvera, nici aceea a d-lui Villaverde, nici aceea a d-lui Maura, n’a putut rezolva această problemă. Cel mult d. Maura a putut câștiga timp, dar la redes­chiderea Cortes-ilor, peste câte­va zile, va trebui să trateze bine chestiunea de frunte și acolo se va putea constata odată mai mult neputința d-lui Maura de a ad­ministra afacerile publice, potri­vit cu interesele generale și du­când o politică absolut fermă. Valladolid. Din Spania (Corespondență parte a ziarului „Universul“ ) Madrid, 8 Maiü Călătoria Regelui Maiestatea Sa Regele Alfons al XllI-lea s’a reîntors în ca­pitală după ce a vizitat mai multe din provinciile sale. I s’a făcut la Madrid o primire entu­ziastă și elementele de bună cre­dință au avut cu această împre­jurare cea mai frumoasă ocazie de a-și manifesta sentimentele față de tînărul Suveran. Se știe că au existat multe temeri în privința acestei călătorii a Regelui și că­­ Maura a fost viu blamat de a fi sfătuit pe Rege la acest turneu în niște orașe unde miș­carea revoluționară a luat o oare­care extindere în ultimii ani. Vi­zita la Barcelona a fost conside­rată în deosebi ca primejdioasă și, de fapt, a fost marcată prin un incident regretabil, a­ cărui victimă a fost președintele con­siliului. Dacă d. Maura a fost culpabil de a fi făcut pe regele să întreprindă o călătorie care ar fi putut da loc la manifestații ostile, Alfons al XIlI-lea a fost foarte semeț în încrederea pe care a arătat-o poporului său și această semeție a mărit de sigur popu­laritatea tînărului Suveran, a im­pus tăcere elementelor republi­cane și socialiste care combat în mod sistematic monarhia. Chestiunea este a se ști dacă această călătorie, întreprinsă cu scopul de a consolida ministerul conservator, va împedica de fapt pe d. Maura de a cădea de la putere și contribue în mod real a-l menține în capul treburilor. Din parte-mi nu cred, pentru mo­tivul foarte simplu că situațiunea­ este astăzi ceea­ ce era erl, că finanțele sunt tot atât de rele și că nu s’a găsit încă mijlocul de a consolida resursele financiare ale Spaniei cu exigențele miniștrilor de războiu și de marină cari re­clamă mari credite extra­ordinare pentru reorganizarea armatei și a marinei. Opoziția partidelor din stânga este tot atât de ireducti­bilă asupra acestui punct și, pe Pelerinajul de la Florica­ ­rl a avut loc pelerinagiul a­­nual la mormîntul lui I. C. Bră­­tianu. Un tren special, compus de un lung șir de vagoane a plecat din gara de Nord, la ora 7.45 ducând la Florica sute de per­soane. Vagoanele de clasa I erau o­­cupate de persoanele oficiale. Am remarcat pe d-nii miniștri Stoicescu, Emil Costinescu, Em. Porumbaru, Ferechide, preșe­dintele camerei deputaților ; C. F. Robescu, primarul Capitalei; Poenaru Bordea, dr. Cantacu­­zino, D. Ionescu, Sipsomo, E­­mil Petrescu, Take Policrat, etc. Aproape toate județele din țară erau reprezintate prin delega­­țiune compuse din deputații, se­natorii și notabilitățile județelor respective. Ast­fel, erau de față d-nii Al. Radovici, Capeleanu și N. Cris­­todorescu din Ploești, Mih. Ue­­leanu, Alecu Sinaru, Gheorghe Mașu, senator, Mih. Alimaniș­­teanu, etc., din jud. Olt. Pro­­copiu Dumitrescu, loanin, Sache Tănăsescu și Oteteleșeanu din partea jud. Ilfov, Petre Zam­­firescu, Roșeanu, Moisescu, N. Iorgulescu, Deleanu, etc., din județul Muscel , Sterea, Arh. Gheorghiu, Rad­e Vasiliu, căp. Costandache de la Iași și alți numeroși delegați din diferite ju­dețe, a căror nume ne scapă. Printre pelerini se aflau de a­­semenea foarte mulți studenți u­­niversitari. La Florica Trenul a sosit în gara Florica la orele 11. Pelerinii au fost primiți de alți numeroși pelerini sosiți din Pitești și comunele învecinate. Orașul Pitești era cel mai bine representat, fiind cel mai apropiat de locul unde zac rămășițele lui I. G. Brătianu. Erau de față, d-nii M. Mano­­lescu, dr. maior Gălinescu, Di­­mancea, Curcudache, magistrații trib. Argeș și corpul didactic în care se afla pe timpul când trăia ilustrul bărbat de stat. La dreapta se vede patul unde se culca și pe care și-a dat ul­tima suflare. In față era biurou­l unde lucra. Pe pereți se vedeau două pis­toale vechi, mai multe portrete și o fotografie a lui G. A. Ro­­setti. Acesta e întregul mobilier al acestei camere, care însă, în simplicitatea ei, pare un sanc­tuar, care îți inspiră un nețăr­murit simțiment de evlavie , unde parcă țî-e teamă și ambii și nu poți vorbi de­cât șoptind. Plecarea D-nii miniștri și parte din d-nii deputațî și senatori au plecat la București cu un tren special iar la orele 4 , ce­­ilalți pelerini la orele 5.45, și au sosit în Capi­tală la orele 9. Mesliiffean. rul de războiu, de Freycinet, șe­ful serviciului informațiunilor la ministerul de marină , Thébert, controlor al siguranței și agen­tul Severin, care fusese la Londra. Acolo se începu imediat inte­rogatoriul lui Fregola, după care s’a încheiat un proces-verb­­al pe care el l’a iscălit. După aceea ’i s’au luat trei zile în șir câte­va interogatorii­ de mai multe ore. De Miercurea trecută 7 ofițeri superiori sau generali, prin­tre care generalul Joffre, directorul serviciului de geniu, se străduesc să afle de unde a putut porni trădarea­ * din Pitești, împreună cu elevii tuturor școalelor. Am mai remarcat printre pe­lerini pe d-ni: Dincă Schileru, Bianu, Pană Buescu, Matak, Pro­­copiu, dr. Anghelescu, Constan­­tinescu, deputat ; St. Șendrea, Nicolaescu, secretarul general al ministerului de interne, și pe membrii delegațiunei din Vaslui compusă din d nii G. Văleanu, I. Bușilă, Ismai­di, G. Petrescu și inginerul Secară. Procesiunea De miniștri au fost primiți în casele d-lui Ionel Brătianu, iar cei­l­alți pelerini s'au ospătat în numeroasele restaurante cons­truite pe pajiște, sub umbra po­milor înverziți. La ora 1 s-a format o proce­siune moastră, care a început să urce colina, șerpuitoare, spre mormânt. In fruntea procesiunei mergea I. P. S. S. Mitropolitul Partenie al Moldovei, S. S. arhhereul Ca­­list Orbanu, precum și mai mulți preoți din Pitești. Apoi veneau : d. D. Sturdza, prim-ministru, d-ni­ miniștri ci­tați mai sus, d-nii Ionel, Vintilă și Dinu Brătianu, delegații su­­țelor și cei­l­alți pelerini, al că­ror număr se mărise foarte mult prin sosirea altor persoane ve­nite din diferite părți. La mormântul lui I. C. Bră­­tianu Procesiunea se opri pe cul­mea colinei. In mijlocul unui mic platou, înconjurat de brazi seculari în­șirați în formă de cerc, se ve­dea un masiv de flori care aco­pereau un mormânt. Era mormântul aceluia care un șir îndelungat de ani a condus destinele patriei și a dus-o la mărire. În­ jurul mormântului se vedeau numeroase coroane depuse de județul Ilfov, comuna Pitești, clubul național-liberal din Capi­­tală, Creditul funciar rural, și d-nii M. Corbescu, G. Poroinea­­­nu și Anton Garp. Pelerinii au făcut cerc în ju­rul mormântului, iar râpele coli­nelor învecinate erau ocupate de sute de țărani și de țărance in costumele lor naționale. I. P. S. S. Mitropolitul Par­tenie și cei­l­alți sfinți părinți au recitat rugăciunile în mijlocul unei pioase tăceri. Cuvântarea d-lui prim-mi­­nistru Apol, d. Dim. Sturdza a ținut o mișcătoare cuvântare, aducând elogii memoriei marelui patriot. D-sa a amintit un pasaj din biblie, unde se spune că Iacob a văzut în vis o scară, pe care îngerii domnului o suiau și o co­­borau și a spus că o asemenea scară se vede pe mormîntul lui Brătianu. Această scară, continuă de Sturdza, trebuie să înalțe simță­mintele noastre și să facă ca și sufletele noastre să fie tot așa de curate ca și sufletul acestui om care plutește deasupra noastră Mai departe, d. Sturdza re­levă încă odată meritele lui I. C. Brătianu, care ridicat din mij­locul poporului, a lucrat o viață întreagă pentru popor. Stat și patrie.­­El a făcut înălțarea românis­mului și­ și-a realizat idealul de a forma o Românie, unde fie­care român să aibă deopotrivă drepturi și datorii și să fie stă­pân pe roadele muncei sale , a inaugurat era dreptățea, solidari­­tăței și frăției. Datoria noastră a tuturora, termină d. Sturdza, e de a sta strânși uniți, de a lupta pentru binele și mărirea patriei, ca și Ion Brătianu, a cărui memorie va rămâne în veci neștearsă din inimele noastre.* * * După terminarea acestei so­lemnități, parte din pelerini s’au risipit prin pădurile și crângu­rile înverzite și prin cele­l’alte localități pitorești de la Florica, iar parte din ei s'au întrunit în casele d lui Brătianu, unde li s’a oferit lapte și vin. Camera lui I. C. Ib­ălianu Fiind printre acești din urmă, am avut prilegiul de a vizita ca­mera de culcare a marelui ro­mân. E o odăiță mică, spoită cu var, și cu două ferestre în fața cărora se desfășoară încântătoarea pri­veliște a valei Argeșului. Totul e păstrat acolo în starea Cazacii ruși la rîul Yalu — Vezi ilustrația — Ilustrația noastră de astă­zi re­prezintă un mic detașament de cazaci la marginea rîului Yalu, din Manciuria, pregătindu-se a se îmbarca pe cu plută. Trădarea din Franța înainte de a-i da pe mâna o­­fițerilor instructori, I­edeman duse pe Fragola la ziarul i Matin» din Paris. Fiind întrebat ce știe, el scoase din buzunar un fel de declarație, pe care o scrisese la hotel, în italienește, înainte de a se duce la redacția ziarului amintit. Iată ce cuprindea acea decla­rație : La începutul lunei ianuarie 1893, două inși plecați dintr-un oraș al Franței (Toulon) se du­seră în străinătate, ducând cu dînșii planuri foarte însemnate relativ la apărarea națională pe pe uscat și pe mare. Ei se duseră maî inleiu la Pioma, unde vîndură acele pla­nuri pe 5000 franci statului ma­jor italian. Trecând prin Genova și Mi­lan, ei luară drumul direct spre Berlin, ca să ducă acele planuri statului-major german, cu care erau deja de­sigur în relațiuni de mai înainte. La Berlin, acești d­ ni, Golio Cesare și Mesqui Geremia, cel dintâiu italian, iar al douilea na­turalizat francez, traseră la «Thü­ringer Hof»,­ hotel așezat în Nle­­demanstrasse unde, timp de mai multe zile, avură o lungă cores­pondență și numeroase întâlniri cu agenții germani. Convorbirile au trebuit să fie destul de interesante și de dese fiind privitoare la explicațiile re­lative la planurile pe care Gok­o și Mesqui se oferiau să le vîndă, adică la planurile principalelor pozițiuni fortificate ale portului militar Tou'on. Pe lângă aceasta, agenții vîn­­zători și cumpărători au trebuit să se despartă pe deplin înțeleși și foarte mulțumiți unii de alții, căci după câte­va luni aceiași spioni s’au dus iar în Germania, după ce primiseră un avans de 500 mărci pentru cheltueli de drum. Acest amănunt ’l-am chiar de la Gok­o, și poate fi controlat prin scrisoarea ce s'a trimis spionilor de către statul-major german, scrisoare în care e lămurit spe­cificată trimiterea acelei sume pentru o nouă călătorie la Berlin. Cele câte­va planuri rare ale forturilor Toulonului cari lipseau spre a se completa ansamblul acelei cetăți au fost vîndute pe 10 m­ii de mărci, în cursul a­­cestei călătorii; și de astă-dată despărțirea trebue să fi fost foarte cordială, căci în aceeași epocă ori puțin mai târziu­ un chestio­nar de 8 pagini a fost trimis lui Cesare Golio, definindu-se exact și cu numeroase amănunte felul de muncă pa care cei două spioni ori alți colegi ai lor erau însăr­cinați să-l facă în cetățile Brest și Cherbourg. Pomeniții spioni putură să și procure în câte­va luni cea mai mare parte a planurilor ce li se cerea. Avem dovada vădită în faptul că în zilele acestea s’au văzut anumite persoane, ale că­ror fotografii se potrivesc exact cu semnalmentele acestor spioni pa­tentați, dând pe ici pe colo tireoale prin Londra, în conciliabule când cu unul când cu altul din acești agenți... diplomatici, ori intrînd la ambasada germană prin poarta laterală a cancelariei. Intr’o zi, ei avură o întâlnire cu un agent englez la Bedford square, a doua zi la Amiralty , și în răstimp ei nu urau să se ducă din când în când la un anume J. Carrow, agentul ține alte puteri, locuind la Gatherine Street No. 39. Cu acel prilej, pe lângă pla­nurile fortificațiilor din Brest și Cherbourg (deși necomplecte), se ivi un «regulament pentru semnale în timp de războiu­», care trebuia să îngădue france­zilor de a-șî recunoaște propriile lor vapoare. Carrow, ori vre un alt agent, avea nevoe de acest din urmă document; îi m­ă trebuia un plan general al B­estului, cu­prinzând tot­al­ul forturilor ora­șului și ale împrejurimilor, căci el nu se putea mulțumi cu pla­nurile particulare și detașate ale fie­cărei pozițiuni pe cari le aveau vînzătorii. Tot­ cu acel prilej, unii au ce­rut și ce­­l’aHi au­ făgăduit un alt regulament, acela al «Exerci­țiului tactic al flotei». «Tactica navalii» Fragdla se înșelase asupra ti­tlului, câcî In marina franceză nu există nici un regulament pentru semnale în timp de războiu, nici «Exercițiul tactic al flotei»; există însă un manual de «tactică na­vală»­, care cuprinde ordinele de marș ale escadrelor, codul sem­nalelor de zi și de noapte cu a­­jutorul cărora vapoarele de răz­boi nu comunică între ele și cu semafoarele de pe coastă, și sem­nalele de zi și de noapte pentru recunoașterea vaselor. Sunt două ediții ale tacticei navale, una pentru timp de pace și alta pentru timp de războiu. Ediția din urmă e un docu­ment secret de cea mai mare însemnătate ; ea nu­ e predată de­cât bastimentelor armate ale sta­țiunilor îndepărtate, ale escadre­lor Mediteranei și mărea Nordu­lui și tuturor vaselor pe care o declarațiune de războiu le-ar pu­tea surprinde în largul coastelor. Întrebat cum și-a putut pro­cura Gok­o un ast­fel de manual, Fragola răspunse că era în rela­țiuni cu un înalt funcționar fran­cez de la minis­trul de marină. Întrebat de numele acelui fun­cționar, clalmatul afirmă că nu-l știea ; apoi luând condeiü și hârtie, scrise următoarele note în limba italiană : Complicii «Mesqui: 42-45 ani, bărbat înalt și voinic, nu tocmai ins­truit, dar foarte inteligent în me­serie și având o memorie ui­mitoare. Fortificațiile Toulonu­­lui, ale ținutului Nizroi și ale împrejurimilor n’au secrete pen­tru el, căci a lucrat acollo mai mulți ani la diferite anteprize militare. «Cesare Golio, 32—33 ani, i­­talian, de pe lângă Milan. E foarte eteg­at, dar știe să se tra­vestească și ca lucrător. Foarte șiret și curagios. Mi-a povestit el însuși că, într'un oraș forti­ficat (nu era în Franța), dirija un casa-chanlan, spre a putea sta a­­colo mai mult timp fără a deș­tepta băniele, și că altă dată se aventurase până la a pune o u­­niformă de ofițer austriac, spre a ridica planul unor posițiuni în­semnate. «El știe perfect franțuzește și nemțește și e în curent cu tot ce se petrece în Franța, unde are relațiuni cu mai toți spionii străini. «Cea mai mare parte a dosare­lor cari sunt în posesiunea sa și carî sunt privitoare și la alte țări afară de Franța, le are de la persoane în poziție de a-i le procura și cu cari e în cores­pondență permanentă. «Afară de Golio și de Mesqui, nu cunosc pe nimeni și n’am auzit vorbîndu-se de nimeni, a­­fară de Scholtz, agent german care stă la Berlin, No. 29, Tres­­konstrasse—acesta e cel puțin numele pe care și-l dă și adresa ce o indică — și de un inginer francez anume Schneider ori cam așa ceva care, acum 4 ani, a vîn­­dut pe 5 mii fr. planurile Bizeriei, pe care le-a furat unui amiral și pe care le-a dus la Chiasso».­­La siguranță cu o trăsură, Fragola, de­și se opuse la început, fu dus la sigu­ranța generală, unde așteptau maiorul Brisset, de la ministe­ralin făgăduește să povesteas­că descoperirile extra­ordinare, pe care le-a făcut coresponden­tul său din Londra, după ce Fragola s-a întors liniștit în acel oraș și a dispărut apoi în mod misterios. Destăinuirile unei scrisori «Gazzeta provinciale» din Ber­gamo, spune că a primit o scri­soare în care afacerea se explică precum urmează : Golio și complicii săi ar fi o­­ferit guvernelor din Berlin și din Viena documente din care rezultă că guvernul italian ar fi exercitat prin diferite moduri spionigiul cu ajutorul întreprin­zătorilor italieni atașați la lucră­rile forturilor franceze. Dar neexistând asemenea do­cumente, Golio și complicii săi s-ar fi hotărît să și se procure, fie chiar fabricând falsuri. Intervenția lui Fragola, care ar fi un complice, pe lângă co­respondentul ziarului Le Malin, ar fi stricat planul lor. In acest interval guvernul ita­lian, aflând acest lucru, ar fi or­donat severe cercetări spre a se constata dacă într'adevăr există aceste documente falsificate. Amănunte despre Meschi Despre Golio se ocupă și zia­rele italiene din Bergamo, unde se află și Meschi sau Mesqui. Meschi ține un han la Bergamo și Mercurea trecută, în urma de­nunțului despre care am vorbit, a fost chemat la poliție și supus unui lung interogator împreună cu un oare­care Leonard Ascoli din Ancona,­­ individ misterios care de câte­va zile locuia în hanul lui Meschi. Pe când se proceda la inte­rogatorul lui Mesqui, un delegat­ a făcut o minuțioasă percheziție­­ în han, sechestrând mai multe hârtii. Mesqui a fost apoi pus in libertate, iar­ Ascoli menținut arestat ; el încercă să fugă pro­fitând de un moment în care nu era observat, dar fu prins, din nou­. Cesar Golio e căutat de auto­ritățile italiene având să facă 3 ani și 7 luni de reclusi­­une pentru fals. * * Perseveranza din Milan spune că Golia a incasat, acum 2 luni, la o bancă din acel oraș un cec de 10 mii lire (franci), ce -i a fost trimis de către Scholtz, din Berlin. Olta Simonovici, de origină slavă, născut la Hamburg și fost student la Lipsca, înființase la Anvers și Amsterdam, sub firma unui birou pentru cumpărarea de munițiuni destinate Argenti­nei, un birou de spionaj cu în­tinse ramificații. El lucra cu ofițerii reformați, cu dezertori din toate armatele europene, cu foști funcționari a diferite fabrici mari de arme și cu amploiați concediați de către antreprenorii de lucrări militare. De când cu destăinuirile lui Fra­gola, biuroul din Anvers s’a în­chis.* * •* Un amic al lui Meschi, între­bat de un ziarist din Bergamo, a spus că mai mulți ofițeri streini de geniu, travestiți ca lucrători și servindu-se de biletele de tre­cere ale muncitorilor întrebuin­țați la lucrările de fortificație din Franța, au putut ridica în toată tihna planurile de care aveau nevoie. Golio a anunțat că va face în curând destăinuiri picante. Scholz de la Berlin, fiind în­trebat, a spus că nu știe nimic de toată afacerea și că se miră de cercetările agenților din Ber­lin la vechea lui locuință. LX PROVERB PE ZI In corpuri mici, inimi mari. (Francez). * ’ * * O moștenire de 5 mi­lioane de dolar? (Prin poștă de la corespondentul nostru particular) Brăila, 9 Maiü. La poliția locală s’a prezintat zilele acestea evreul Iancu sin Valter, de meserie lustragiu în București, unde locuește în casa Văcărești No. 65, cerând auten­tificarea unui certificat iscălit de numeroși evrei din localitate și prin care se adeverește că nu­mitul a locuit mulți ani în Bră­ila, unde a trăit din vinzarea de nasturi, chibrituri, plicuri și alte mărunțișuri, până la plecarea sa la București, unde s-a ocupat și se ocupă cu lustruitul ghetelor. Misterul unei căsătorii In Decembrie 1903, lustra­giul Iancu Walter primi o cita­ție prin care era chemat să se prezinte înaintea secțiune­ I-a a tribunalului civilo-corecțional din Capitală, fiind dat judecăței de o bogată d-nă, al cărei nume înnl scapă, și care locuește acum în str. Fântânei, unde are închiriat un frumos apartament la stagiul al douilea, d’asupra unei farma­cii. Numita doamnă, printr-o pe­tiție adresată tribunalului, ac­ționează în judecată pe Iancu sin Walter, fostul ei soț, spre a-i da ei copilul rămas la dânsul în urma unui divorț mutual, și plecarea ei pentru un lung timp la San­ Francisco din America. Lustragiul neagă însă acest fapt declarând că nici­odată nu a fost căsătorit și ceva mai mult nici nu cunoaște pe misterioasa doam­nă, care îl urmărește în toate părțile făcându-i fel de fel de propuneri, spre a-l sili s'o recu­noască de soție. Misterul de nepătruns­e că a­­ceastă femee a putut produce înaintea tribunalului copii după actele unei căsătorii dintre dînsa și Iancu sin Walter. O nepoată a lustragiului mi­lionar. In timpul rând a locuit în Brăila, Walter, din micul său câștig, întreținea pe o nepoată a sa, rămasă de mică orfană de părinți și fără nici un ajutor. In schimb însă natura o înzestrase cu o frumusețe răpitoare. Ea trăi cu ajutorul unchiului său până la etatea de 16 ani, când dispăru într’una din zile fără a i se mai putea da de urmă. Toți credeau că fata a fost victima vre­unei nenorociri. La câți­va ani după dispariție, Wal­ter primi o scrisoare din San­ Francisco, în care nepoata sa îi face cunoscut că e foarte fericită și e căsătorită cu un om bogat, care a luat-o din Brăila, pe când era comandantul unui bastiment comercial, sosit aci din Cardiff (Anglia), pentru descărcarea u­­nei cantități de cărbuni. Tot în acea scrisoare, nepoata sa îl ruga să-i trimeată fotografia dorind foarte mult să-l vadă, ceea ce Walter și făcu. 5.000.000 dolari moștenire la San - Francisco fostul căpi­tan de bastiment, în unire cu alți capitaliști, deschizând o mare fabrică de postavuri, reuși să facă o avere foarte mare. Dar îmbolnăvindu se greu, după scurt timp muri, și cum alți moșteni­tori nu avea, lăsă soției sale în­treaga avere, în sumă de 5 mi­lioane dolari (peste 25 milioane de fr­anci). După două ani murind și so­ția, întreaga avere o lăsă prin testament unchiului ei, cu indi­ca­țiu­nea de a fi căutat după fo­tografia ce o primise de la dinsul. Cine e doamna misterioasă ? Se zice că misterioasă doamnă, care pretinde a fi nevasta lus­tragiului, e o prietenă a dece­datei din San-Francisco, și prin urmare în posesiunea secretelor acestei mari moșteniri de mili­oane, fapt pe care l-a comunicat lui Walter, spunându-i că, dacă va declara în fața justiției că o re­cunoaște de nevastă, îl va pune imediat în posesiunea colosalei moșteniri. De la T­alinn. Războiul ruso-japonez — Prin poștă — Din Japonia s'au trimis săp­tămâna trecută 30 mii de oameni ca întărire a celei d'a doua ar­mate din Liaotung. S'a început mobilizarea celei d'a treia armate. 140 Vinovăția Janeiei Mare roman de senzația PARTEA A PATRA IV Două cunoștințe vech­i Ploaia încetase. Pe cei aler­­gau nori mari negri, trecând unii peste alții, împinși de vânt și arborii pădurea crâsneau si­­­nistru sub puterea ultimelor ră­­bufneli ale furtunei. O lumină nesigură care venea de sus era îndestulătoare pen­­­­tru a face să se distingă obiec­tele la distanță de câți­va pași. Ast­fel hoțul de vînat putea prea bine să -și facă drum prin­tre tufe și printre ierburile înalte și dese. ’ Tocmai in acel moment, în de­simea pădurei, guardul Guerin, eșind în ușa căsuței sale, exa­mina și dinsul condițiunile at­mosferice. — Nu e chip să fie cine­va vesel cu vremea asta, bolborosi dânsul... Tienet n'o să îndrăz­nească să pornească prin pădure, afară dacă n’o fi având pe dra­cul în suflet... E adevărat că a­­tunci când e vorba să -și facă meseria nu se arată așa delicat... Ori­cum, tot nu cred că o să pot pune mâna pe el in noaptea asta... Se întoarse în casă, închizând ușa, se uită la orologiul hodoro­git atârnat la capătul patului și socoti în minute . — Nouă și jumătate, zece, zece și un sfert, zece și trei­zeci și cinci de minute. Șezu pe un scaun, îșî umplu pipa și începu să fumeze cu o încetineală metodică. Din când în când bolborosea crâmpee de fraze care -i arătau gândurile ce i­ se grămădeau în cap . — Ah! Tienet vrea să mă tragă pe sfoară!.. O să vedem... Cine va rîde la urmă va ride mai bine... In seara asta am des­coperit o nouă cursă... și firește a'am atins o... Nu e așa prost fata Guerin... O să știm­ ast­fel unde să o prind și sunt sigur că ocazia n’o să întârzie... Ah ! dacă voiu isbuti, atunci prietenul o să 'mi plătească scump faptele din trecut... E prea mult timp de când își bate joc de mine. Domnul Vernier o să trebuiască să se lase de gândurile lui de milă și dacă va ține încă atunci, știu eu ce am să fac. E adevă­rat că ’mi-e stăpân, însă fie­care are amurul seu propriu­... «Ah ! vrea să ’mi tragă ren­ghiul, bețivanul !.. Nu mă tem de el... Ara și eu un revolver... Zicând așa, zîmbia. D'odată sări în picioare, se a­­propm de fereastră și o deschise. — Fiai de, dacă plouă mă bag sub plapumă, iar dacă nu, por­nesc la drum .. In acest moment, ca și cum i-ar fi răspuns la sfidare, o ră­­bufneală a vântului îi lovi fața, tăindu’i respirarea. Dinsul întinse mâna, o retrase, o văzu uscată și esclamă bucuros : — Ah ! s’a sfârșit apa... Fur­tuna trece. Norii se despart și se duc... De alt­fel a căzut des­tulă apă. . Ce potop, copiii mei! Pe toți dracii, ar fi fost mai bine să ’ți odihnești oasele, bă­­trânule. N’aî ce face, trebue să pleci și o să te odihnești pe urmă. Se întoarse, îșî agăță de pepi placa de metal de guard de vî­­nătoare, luă revolverul la cin­gătoare, îșî luă și bastonul și după ce aruncă o nouă privire de regret asupra patului, eși a­fară, încuia ușa casei și ascunse cheea într’o crăpătură a zidului. După cinci minute mergea și dînsul pe o cărare a pădurei în­­dreptându-se spre parc, și a­­nume spre locul unde văzuse la­țurile hoțului de vînat. Guerin, stând pitit­in întune­­rec, la rădăcina unui copac, îșî încorda auzul. Un sgomot deosebit de flue­­ratul vîntului, sgomotul unor pași pe prundișul alee­ îl oprise în loc , cine­va mergea prin parc. Un zîmbet ciudat i-se ivi pe buze. In sfârșit, hoțul de vînat cădea în cursă. cu un moment de tăcere ab­solută. Apoi din nou se auzi sgomotul unor pași, mai apro­piați și mai grăbiți. D'odată în­­tr’un loc gol, lipsit de ori­ce ve­getație, Guerin văzu rădicân­­du-se o umbră. Ochii lui de linx scrutară întunerecul și îndată recunoscu pe Tienet, lu­cru de care un altul, mai puțin experimentat decât densul, n’ar fi fost capabil. — Eî, ei, se gândi dânsul cu o ușoară mirare văzând lucind ță iara pușcei tăietorului de lemne... Amicul e armat! Să fie oare adevărate amenințările lui ? In vremea asta Tienet se aplecase și înainta încet, cu o mare băgare de seamă, ținând într’o mână pușca iar cu cea­­l­altă pipăind pământul spre a se convinge dacă lațurile pe care le întinsese în dimineața acelei zile păstrau vreo urmă de pradă. Guerin își ținea respirarea. Cei două oameni erau acum la distanță numai de un metru, u­­nul de altul. Îndată ce Tienet simți sub de­getele sale carnea caldă încă a epurelui rămas prizonier, se opri, se lăsă în genunchi și se ușura de greutatea care putea să’î pa­­raliseze libertatea mișcărilor și se apucă să scoată din strînsoare pe sărmanul patruped strangulat. Prin ochii lui Guerin trecu un fulger. Pușca din care trebuia să plece poate glontele care să’l trimită pe cea­l’altă lume, era b­ânlită în iarbă, la câți­va k­ilometri de piciorul seu. Se aplecă și dânsul, întinse brațul, trase arma la sine, îi ridică cocoașele înce­tișor și puse pușca la loc in iarbă liniștit și sigur, căci nu mai a­­vea a se teme de nimic. Când i se păru momentul­ po­­trivit, sări afară din ascunzătoare și strigă : — Tienet, te-am prins asupra faptului. De astă dată le am în palmă și-ți fac proces-verbal. Hoțul de vânat rămase foarte încurcat, cu gura căscată, nepu­tând să-și explice de unde pu­tuse să iasă seea neașteptată apariția­». Curând insă îșî redobândi cum­pătul și scoase un muget de­­ țară rănită. — Mizerabile ! strigă densul cu spume la gură. — Nu-ți îngreuia situația, re­plică cel­­alt cu o ironie rece. Te asigur că ești compromis. Tienet se prefăcu că cu aude, îndreptă pușca spre adversarul său și zise cu o indiferență stu­diată. — Tu să bagi bine de seamă, căci avem o răfneală veche a­­mândouă și ți-am jurat moartea. — Sentimentele mele în pri­vința d-ta!e nu sunt mai blând» ca acelea pe cari mi le exprimi !.. — Și te rog să nu faci prea mult pe plicticosul, pe șiretul. — Eu nu sunt nici plicticos, nici șiret,ci îmi îndeplinesc stricte, datorie, (Va urma) a. if.a.txxj

Next