Universul, ianuarie 1909 (Anul 27, nr. 1-29)
1909-01-14 / nr. 12
AINUL. äavu MNO. 12—Miercuri 14 ianuarie 2009. X 5 bani In România.—10 bani în spri tin State Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 11. Strada Brezoianu li, București Astăzi Marți a apărut No. 610 din ZIARUL CA.JLA.T Se vinde cu 10 bani in toată țara Catedrala din Messina după cutremur Calendar pe anul 1909 Ortodox Marți, 13 Ianuarie.—Martirii Emil și Stratonic Catelic Marți, 26 Ianuarie.—Polycarp Răsar, soarelui 7.42 Apusul 5.13 «Universul» are următoarele Uni telefonice: Administrația........................6/62 Redacția . <.....................12/88 Comunicări cu străinătatea .. 20/56 Ministrul agriculturei din Bulgaria a sfătuit pe președintele comitetului de boicotaj din Varna să nu aue in aplicare hotărirea luată de a nu trimite alimente in Turcia. Ziarul «Dnevnic» anunță că la frontiera bulgaro-turcă a avut loc un schimb de împușcături intre o santinelă turcească și una bulgărească,fără vre-o altă urmare Se anunță din Serez (Macedonia) că arhiereul grec colindă satele în scop de propagandă. Din această cauză domnește o mare enervare printre populația bulgărească. Autoritățile au luat măsuri ca să-l inapteze la reședință. Din Satonic se anunță că în comitetul lunilor turci s-au ivit neînțelegeri, din care cauză o dizidență cu urmări fatale nu este exclusă. Se anunță din Bitolia că între bulgarii—și grecomanii—din satul Cloboștița, a avut loc o bătae singeroasă la care au căzut morți și răniți. Cearta a luat nașterea de la pretenția unora și altora de a pune mâna pe biserică. Autoritățile din Constantinople au pus mâna pe mari cantități de munițiuni sosite prin contrabandă. Se afirmă că ar fi comandate de comitetul reacționarilor în vederea pregătitei lovituri de Stat. București. 3 Ianuarie. Reala scumpire a traiului Este, fără îndoială, multă dreptate în observarea că prețurile tuturor produselor și obiectelor ce se găsesc în comerț merg mereu crescând, prin iapul așa numitei ieftiniri a banului. Când auzim de prețurile cu cari se cumpăra odinioară orice lucru, rămânem uimiți, sau mai bine zis am rămânea, dacă n’am ști că în aceiași măsură banul se câștiga atunci mult mai greu și, deci, valora mult mai mult. Am avut prilejul să vedem o carte veche de un veac și jumătate, în care se trata—căci era la ordinea zilei și atunci —chestia scumpirea traiului în Franța. Autorul acelei cărți, pentru a arăta legătura care este între scumpirea produselor și obiectelor din comerț și între raritatea sau belșugul banului, lua drept comparație veniturile regilor Franței de la diferite epoce. Și raționa zicând: Numai atunci s’ar putea vorbi despre o scumpire reală a traiului, când veniturile consumatorilor—și lua pe rege ca pe cel mai mare consumator din țară — nu ar ține pasul în comparare cu urcarea prețurilor. Ei bine, aceeași temă pusă astăzi la noi, credem că nu ar putea fi rezolvată decât după o cercetare analogă— după o cercetare care să ne arate anume dacă și întru cât creșterea veniturilor consumatorilor a ținut pas cu scumpirea mai ales a obiectelor de prima necesitate. Și noi avem să ținem seamă de toate categoriile de consumatori, de marii ca și de micii proprietari, de înalții ca și de modeștii funcționari, de industriași, meseriași, lucrători, etc. Autorul cărții franțuzești, de care am amintit mai sus, arăta că, deși odinioară veniturile regilor și ale tuturora erau cu mult mai mici, totuși viața era ceva mai ieftină. Pe la 1500 prețul muncii unui om nu era mai mare de 5 bani pe zi,—dar o oaie cu lâna ei, de pildă, nu costa decât de bani, un bou mare gras se putea cumpăra cu 15 lei,—și așa mai departe. Peste 250 de ani prețul muncii unui om se urcase și el și veniturile tuturora de asemeni,—dar prețul obiectelor se urcase intr’o proporție ceva mai mare.Și atunci vine autorul cărții să spună : Iată, în cazul acesta, se poate vorbi de scumpirea traiului și a drept să se ceară măsuri de îndreptare. J Cum stăm noi acuma în această privință ? Ni se pare că multe feluri de venituri au rămas întrecute de scumpirea generală și mai cu seamă veniturile celor cu leafă sau are tribuție fixă. Un lucru la fel s’a recunoscut nu de mult în Austria—și am arătat cum acolo, în fața constatărei că toate lucrurile s’au scumpit și că au crescut în aceeași măsură veniturile Statului—ca odinioară veniturile regilor—s’au sporit lefurile funcționarilor pe toată linia, și, în deosebi, a celor mici, cari se simt mai greu loviți, nu însăși existența lor, de scumpirea traiului. Deci, dacă banul s’a ieftenit, dacă și veniturile Statului cresc din această pricină, drept este ca Statul să se îngrijească, după putință, să aducă o îndreptare la ceea ce este „reală“ scumpire a traiului. PycqFEBH al botezului pricipesei Ileana Am anunțat că Joi, 15 c., se va face la palatul regal din București botezul principesei Ileana. Iată și programul botezului : La 4 jum. d. a. se va afla la palatul regal înaltul cler, spre a oficia botezul. Serviciul se va începe la 43/* cu „Lepădările“ citite de starețul mănăstirei Sinaia, în prezența I. P. S. S. Mitropolitului Primat, a P. S. S. Arhiereului Nifon, vicarul Sf. Mitropolii, a familiei regale și a invitaților. In timpul citirei „Lepădărilor“ arhimandritul Evghenie de la Mitropolie va face sfințirea apei în colimvitră (cazan) ce se va afla pe estrada din sala tronului. In timpul serviciului corul mitropolitan va executa cântările cerute, după perdeaua care desparte locul unde se află tronul regal de sala tronului, unde s’a așezat estrada pe care se va oficia botezul. Lepădările și sfințirea apei terminate, la ora 5 precis vor pleca în cortegiu din sala unde s’a citit Lepădările , Mareșalul Curții, adjutanții, I. P. S. S. Mitropolitul Primat cu înaltul Cler; mica principesă purtată de d-na Greceanu, având în dreapta pe d. general Robescu și la stânca pe d. colonel Grațoschi; nașii ; MM. IL. Regele și Regina, AA. IL. RR. Principele Ferdinand și Princesa Maria ; doamnele de onoare. DIN ȚĂRILE BALCANICE ,*. După ziarele sârbești in închisorile din Croația și Slavonia se află inchiși 53 de sârbi, condamnați pentru trădare de patrie. Ziarele din Belgrad anunță că d. Gagheru, secretarul legațiunei austro-ungare din acel oraș a fost permutat in aceeași calitate la București. Statistica știutorilor de carte I. Sp. Haret, ministrul instrucției publice, dorind sa facă o statistică generală a știutorilor de carte din țară, așa cum nu l’a făcut până acum,a însărcinat pe d. Malmesen, șeful statelor personale din acest minister, cu alcătuirea acestei statistici, învățătorii sau institutorii delegați de revizorii școlari ajutați de primarii comunelor sau de delegații lor, vor culege datele. In acest scop ministerul instrucției a intervenit la cel de interne, cu rugăciunea de a se atrage atenția primarilor să dea pe lângă concursul lor material și pe cel moral membrilor corpului didactic. Ei vor trebui să explice țăranilor scopul în care se face statistica, datoria lor de a da răspunsuri sincere precum și să lumineze pe cel mai simpli, cari ar crede, de pildă, că se pune bir pe știutorii de carte și deci e bine să ascundă adevărul. Se vor considera ca știutori de carte toți cei cari știu să scrie și să citească. In formularele statisticei s’au făcut trei coloane: una pentru acei cari știu numai să scrie și să citească, o a doua pentru absolvenții cursului primar și a treia pentru cei cari au absolvit cursurile vreunei școale superioare celei primare. Statistica va avea două părți : una pregătitoare, care se va face odată cu recensămintul copiilor și o a doua care se va face după două zile. . Statistica se va alcătui în August 1909. D. Marinescu a opinat că termenul de 10 zile pentru școalele urbane ,și de 15 zile pentru cele rurale, în care se alcătuiau până acum formularele statistice, este prea scurt. D-sa s’a sfătuit ca d. director al statisticei generale din ministerul de domenii și a luat dispozițiile necesare pentru a se duce la bun sfârșit această operă. Se vor trece in statistică numai copiii în vîrstă de școală. VIAȚA PRINTRE Bums (Prin poștă de la corespondentul nostru) Copilul Speranței.—Bogăția credinței.—Focul în ruine.—Spectacol de feerie.—Paralizia sentimentului.—Viață fără preț Messina, 9 ianuarie. In spitalul de pe bord s’a născut un copi! Până acum numai se murea aci. Vestea a interesat pe toți pentru că începutul unei existențe pare aci lucru nou Au simțit toți o nedefinită surprindere, ca atunci când printre dărâmături se întâmplă să vedem o plantă care înflorește. Pare anormal ca legile naturii să nu fi fost scimncinate și ele Mama copilului acestuia, ca toți refugiații, nu mai are nimic , traește din milostenii, nu știe unde se va duce, ce va face, cum va trăi , și-a pierdut bărbatul, e singură. Acum e mulțumită, aproape fericită , în patul eîn urîde copilului care plânge, înfășurat tn bandaje medicinale, cari țin loc de scutece. Sărmana nu se mai simte singură Viitorul nu te mai înspăimântă , iubirea de mamă ii face sufletul eroic Copilul a fost botezat azi în sala de fumat a clasei întâia Cr stelnita era un pahar cu apă, altarul - masă Preotul, venit cu luntrea de pe piroscaful „Regina d’Italia“, a făcut consacrarea, împresurat de un grup curios de ofițeri, a iedici 5i nnier. Un brav soldat, cu uniforma sfâșiată în lucrările de salvare, a găsit dustiu undea bucată de luminare și a ținut-o aprinsă tot timpul ceremoniei Alți copil s’au mai născut zilele acestea pe uscat, prin barace, și arhiepiscopul s’a iu? să î boteze, împresurat de o mulțime pioasă Când intra in mizerabilele refugii, mulțimea îl aștepta afară, rugându-si ingenunchiată in noroiu. Ceremoniile acestea au o simplitate solemnă de rituri primitive , nu mai sunt biserici, nu mai sunt odoare sfinte, religia nu mai are altă bogăție decât credința. ♦ • Către seară, era, un incendiu a izbucnit pe cheiu, la unul din palatele cari nu căzuseră de tot și care aparținea familiei Pennisi. Toată noaptea a ars cadavrul acela de casă, aruncând văpăi de lumină in port, vărsând fum în care se simțea din când caracteristicul miros de carne arsă, stârnind miriade de schinteî, de bucăți de lemnărie aprinsă, ce recadeau ca o prodigioasă ploae da foc pe ruine, pe apă, pe corăbii. In altă parte o asemenea priveliște ar fi fost teribilă. Aci era numai interesantă. Ce este incendiul unei case pe jumătate năruită, față cu imensa catastrofă ce a precedat-o ? Totul pare mic, neînsemnat. Că o ruină arde sau nu, că dărâmăturile rămân în picioare, ce importă ? Nimic nu poate agrava spâiuiântătorul ie4astru ce a fost. Nu ne mișcă soarta unui lucru mort. Incendiul acela n'a fost decât o cremațiune : il priveam cu indiferență. Era grandios, dar nu teribil. Trupele s-au localizat cu înlesnire. De pe vasele de război, proectoarele își concentrau luminile lor albe pe palatul în flacără. Un spectacol superb. Sinistrele reflexe însîngerate ale focului se amestecau cu lumina siderală a farurilor electrice, fixă ca o rază de lună. Pe mini era o alternare de luciri spectrale, un danț nervos de scriteini roșiatice, o apariție și disparite continuă de profiluri stranii, de peisagii fantastice,fricoase,nedifinibile. Ar fi zis că ruinele se mișcau, că-șî schimbau forma dintr’un moment intr’altul, că răsăreau una câte una, luminoase, din întuneric, spre a dispare imediat apoi pe tăcute, adevărate spectre cu viață de o clipă. In sălașele supraviețuitorilor n’a fost nici o emoție. Nu știu ce ar mai putea emoționa acum pe acești nenorociți- S’a produs in ei un fel de anestesie psihică, s’au aclimatat nici atmosfere catastrofice. Se vede că in sufletul fiecarei rase există o reacțiune la nenorocire. Dacă o sensibilitate normală are rămas in fugari, ei ar muri de durere. Un media supraviețuitor, prof. Guzzoni degli Ancarani, de la Universitate, îmi vorbea cu un interes de om de știință despre curioasa paralizie a sentimentului, ce s’a produs într’visul, ca in toți supraviețuitorii catastrofei „Trăiam singur cu mama—imi spunea dânsul—. Ne adoram. Mă trata încă cu drăgălășenia cu care se tratează un copil , nu mă puteam gândi fără o strângere de inimă la putinta de a pierde pe sfânta femee. A rămas sub dărâmături și eu nu pot plânge. In primele zile, după dezastru, mi-am dedicat cu totul îngrijirea răniților , am lucrat pe bordul vaselor, am lucrat pe uscat, zăpăcit, negândindu-mă la nimic, nedându-mi seamă de nimic. Caut acum cadavrul mamei, dar cu o liniște care mă surprinde prin reflecție și pe care o studiez ca pe un fenomen“. Am auzit pe mulți reproșând supraviețuitorilor acest atomsm moral, atribuim general unui fatalism ce se dă drept caracteristic al rasei, uitându-se ca e vorba de un popor care se emoționează ușor, gata a urma toate impulsurile luimei,un popor sentimental, pasionat, generos. Nu ne putem da socoteală de ceeace se petrece în sufletul unei populatii']' când a trăi devine excepțional și normalitatea e moartea. E o răsturnare completă a valorilor: viața nu mai însemnează nimic. In durere e totdeauna un simțiment de revoltă, un fond de protestare pentru nedreptățile fatalităței, dar când nenorocirea lovește pe toți, societatea se resemnează imediat, pentru că trebue să trăiască. S’au petrecut epizode curioase de răniți salvați ca prin minune, cari au vrut să se reîntoarcă printre ruine, să-și ia o carte, un obiect oarecare ce li se părea indispensabil. Un grup din primii fugari, adunați în Piața Poporului, citea ziare ilustrate, la lumina luminărilor, în lungile nopți de veghere în mijlocul sîngeroasei imensei ruinî. Oare soldații nu cântă in ajunul bătăliilor ? Viața izbucnește atotputernică și renaște tocmai din această liniște, din această seninătate. Ceea ce pare indiferență, face cu putință viitorul. Printr'insa noile activități se afirmă, răsar negustorii mici , moneta recîștigă valoare, reîncepe să circule timidă și în port se îmbarcă primele încărcături de grîne. Nu e unul din oamenii aceștia car lucrează, cari cumpără, cari vând, cari să nu fi pierdut vre-o rudă, vreun prieten. Noul afecțiuni se grupează și se caută. Se fac logodne curioase; iubirea năpădește, cum se întâmplă totdeauna in neamurile amenințate, renasc toate instinctele ce tind a consolida și apăra rasa chiar în afară de legea comună, care ejacula pentru poparele ce nu se simt murind. Această tragică rămășiță a unei societăți distruse se agață de mine, își reface cuiburile; reînvierea începe astfel. Nu se mai moare. Acum îmbobocesc flori și se nasc copii la Messina, printre S0.000 de cadavre neinmormântate. L. Bar. I). GAMULEA primarul Galaților Corespondentul nostru din Galațî ne-a înștiințat despre moartea subită a d-lui Gamulea, primarul orașului Galați, în gara de acolo. Dăm aoi portretul răposatului. MODIFICÂRII LEGEI MONOPOLULUI CARCIUSTELOR Prin proectul de modificare a legei monopolului cârciumelor, numărul cârciumelor cari vând numai vin și nici un alt fel de băuturi spirtoase nu mai e limitat. Deschiderea acestor cârciume e liberă, in schimbul plăței către, comuna respectivă a unei taxe anuale de câte un franc pentru fiecare cap de familie din satul sau cătunul unde se deschide cârciuma, până la un maximum de 200 franci. Această taxă se va plăti trimestrial. Nevasta cârciumarului comunal va putea de acuma încolo, în cazul morții bărbatului să fi și în calitate de tutoare, dar numai pînă la expirarea contractului de arendare și cu condiția de a lăsa unui om de încredere conducerea cârciumei. Altă dispoziție însemnată e aceea care îngâdue de acum încolo și oamenilor, cari au slujit 10 ani cel puțin în aceiași cârciumă de a continua comerțul patronului lor. Pe lângă aceasta, cârciumarul, chiar în timpul vieței sale, va putea transmite prăvălia fie urmașilor să legitimi sau legitimați, fie unuia din oamenii săi de serviciu în condițiile arătate mai sus. In toate cazurile, urmașii vor trebui să facă în persoană negoțul acesta. i I.A. — In biuroul unei fabrici. — Aveți sâ-mi dați ceva de lucru ? — Cu regret, dar acum nu e nimic de făcut. — Păi, tocmai slujba asta face pentru mine ! CORPURILE MOARE CAMERA Ședința de la 12 ianuarie 1909 Se deschide la orele 2 jum. sub președinția d-lui M. Pherekide. Prezenți 120 d-ni deputați. Pe banca ministerială se află d-ni miniștri I. I Brătianu, Em. Costinescu, Stelian, Sp. Haret, Al Djuvara, Anton Carp și general Averescu. D-nO deputate din majoritate aplaudă mai multe minute apariția d-lui prim-ministru I. I. Brătianu pe banca ministerială. D președinte citește răspunsul președintelui parlamentului otoman la telegrama de urări trimisă din partea Camerei noastre. Se trimite la comisia de verificare rezultatul alegere! de la Romanațî. D prim-ministrul Brătianu dă citire decretului regal prin care d-sa este numit președinte al consiliului de miniștri, in locul d-lui Dim. Sturdza, demisionat din motive de sănătate (vil aplauze pe bănci). Mai depune câteva proiecte de legi. D ministru,Sp. Haret depune proiectul de lege pentru modificarea unor articole din legea învățământului normal și primar, proiectul pentru abrogarea legilor din 1906 pentru înființarea instrucțiunei militare în școli (aplauze). Cere urgența, care se admite. D. N. Iorga cere a i se fixa o zi pentru a dezvolta interpelarea d-sale anunțată asupra modului cum crede guvernul a serba ziua de 24 ianuarie. D. prim-ministru I. C. Brătianu: chiar mâine dacă vroiți, dar nu la începutul ședinței. Se fixează chiar pe mâine. D. St. Ion depune o cerere. Pentru frații italieni D. Iulian Vrăbiescu se ocupă de groaznica catastrofă întâmplată la Messina și Calabria, care a transformat aceste orașe într’un morman de ruine. Poporul român, zice d-sa, ia o mare parte la această durere a surori noastre mai mare, Italia. Propune ca și Statul român să contribue la alinarea suferințelor celor loviți de nenorocire, cu suma de 200.000 lei. D. prim-ministru Ion I. Brătianu . Dacă d. interpelator m’ar fi întrebat, ar fi aflat că decretul este deja semnat de M. S. Regele pentru acordarea exact a sumei de 200.000 lei ca ajutor regiunilor nenorocite din Italia. Se lucrează actualmente la fasonatul lemnelor de construcție, cari se vor trimite pentru acea sumă, întru cât acesta e materialul care se cere. Se votează recunoașterea d-lui Doneschy. La orele 3 d niî deputați trec in secțiuni. SENAT XI ZI Ședința de la 12 ianuarie 1909 Ședința se deschide la orele 3, sub preșidenția d-lui P. S. Aurelian. Prezenți 98 d-nn senatori. Pe banca ministerială d-ni. I. Brătianu, Spiru Haret, V. Gh. Morțun. După îndeplinirea formalităților obicnuite d.: Ion I. Brătianu, președintele consiliului, dă citire decretului regal, prin care primindu-se demisiunea d-lui Dimitrie Sturdza, se numește președinte al consiliului d. I. Brătianu. (Aplauze în majoritate). D. prim-ministru I. Brătianu depune un proiect prin care Eforia spitalelor civile e autorizată a ceda un teren ministerului de finanțe. D. Dissescu întreabă pe d. președinte al consiliului dacă e dispus a răspunde imediat unei interpelări privitoare la numirea președintelui consiliului. D. Brătianu declară că va răspunde imediat. D. G. Disescu spune că nu contestă meritele actualului președinte al consiliului, dar nu înțelege de ce cu numirea d-sale s’a depănat de la normele constituționale în asemenea cazuri. După principiul Constituției, primul ministru reprezintă el singur autoritatea și răspunderea întregului minister. Pe dată cu acesta, demisionează, întregul guvern se consideră demisionat. După dreptul constituțional, după demisiunea d-lui Sturdza, nici imul nu mai era ministru și toți trebuiau să se considere demisionați ceea ce n’au făcut. M. S. Regele putea să cheme pe Brătianu și să-l însărcineze a forma un nou cabinet. Obiecțiunea că n’a fost o criză ministerială n’are valoare. Au fost cazuri identice, când toți miniștri afi demisionat. Criza ministerială există prin simplul fapt al demisiunei președintelui consiliului. Primul ministru nu este un funcționar administrativ a cărui numire se face cu raport. Oratorul citează două cazuri identice petrecute în Anglia, când Grey și Disraeli au format ministerul după demisionarea tuturor miniștrilor cari se retrăsese cu fostul prim-ministru. Trecând la altă ordine de idei, Oratorul constată că noul prim-ministru n'a făcut nici obicinuita declarație asupra intențiilor noului guvern. Declarația că acest guvern e continuarea precedentului, ar însemna un regres, căci reformele agrare sunt inaplicabile. Termină, cerând d-lui prim-ministru să explice călcarea art. .95. din Constituție,care privește numirea președinților de consiliu. D loan I. Brătianu, președintele consiliului,răspunde d-lui C. Dissescu. D-sa constată mai intűiü că e diferență intre o criză ministerială și o retragere a aceea a d-lui Sturdza. DÂndu-mi socoteală că mi se va pune o astfel de întrebare, am avut grija să mă documentez și vnm răspunde d-lui Dissescu, spune d-sa, cu exemple ca și d-sa. Nu numai Anglia e o țară constituțională , mai e și Franța, Belgia și altele. Și vedem că in 1834 mareșalul Soult a fost astfel înlocuit cu mareșalul Gerard, în 1835, mareșalul Noullercy de Broglie, Duciere prin Falberes, fără ca să demisioneze cabinetul. Și nimeni nu poate contesta constituționalismul lui Ludovic Filp. Tot așa s’a intimplat și in Berlin. Tare prin precedentele luate din țările eminamente constituționale, mi-am asumat în aceste împrejurări dureroase greaua sarcină de președinte de consiliu cu convingerea că, pe lângă încrederea M. S. Regelui, am și sprijinul majorității și al colegilor mei. Partidul liberal a dat totdeauna dovezi de patriotismul său și de vederea sa limpede și astfel și-a asigurat un oarecare spirit de continuitate în opera actuală a reformelor agrare. Dacă d-voastră experimentați un sistem nou, noi ne vom mărgini a urma tradiția partidului nostru. Nu putem decât să regretăm retragerea d-lui Dimitrie Sturdza, care a lucrat mereu la fruntea partidului cu un patriotism și o ardoare neobosită. (Aplauze). D. C. Dissescu spune că nu e mulțumit cu răspunsul d-lui I. Brătianu. Nu din Franța trebuia să ia exemple, ci din Anglia, a cărei constituție se apropie de a noastră. Fapt cert e că s’a călcat Constituția. In ce privește afirmarea d-lui Brătianu că noi experimentăm un sistem nou, face rău de prim-ministru că continuă politica de provocațiune începută față de noi, dinainte de alegeri. D. Gr. Procopiu declară că va discuta chestia din punct de vedere pur constituțional, fără a invoca nici un precedent; d. prim-ministru a adus destule. Constituția engleză e compusă din uzanțe cari se schimbă după epocă ; noi avem o Constituție scrisă, după modelul celei belgiene. Regele singur are dreptul să decidă asupra unei demisii în cabinet, și să hotărască dacă există vreun conflict în sânul cabinetului și să-l facă a cere demisia întregului guvern. E o prerogativă a Regelui aceasta și nimeni nuare dreptul să asíruie. D. I. Brătianu ia din nou cuvîntul. Spune că a demonstrat în destul chestia de formă. In ce privește noul guvern, el având încrederea M. S. Regelui și a majorităților, va continua cu desăvârșirea reformelor începute și opozițiunea se va convinge in curând că n’a avut dreptul a fi neliniștită. Discuția se închide. D. Emil Costinescu, ministru de finanțe, depune un proiect prin care se modifică legea monopolului vânzărea băuturilor spirtuoase ,la sate. Se validează alegerile colegiului I de Neamț și a Il-a de Prahova. Ședința se ridică la orele 4 și 10 m. t)N SE At PE ZI Spalarea pensulelor de văpsea. — Spatăle in apă caldă de sodă, amestecată cu terebentm. Ceva pentru C. I.’. B. Să vă ferească D-zeu, — Și mai cu seamă pe cucoane, — Ca să pornii’1 ia drum cumva Cu trenul, iarna, de persoane... Căci vă... pârliți, de și e ger, Cu trenul ăsta care este Pentru sărmanii călători O halima și de poveste... •Stă pe la stații câte un ceas, —Vorbesc de stații principala, — De vin bărbaților turbări, iar doamnelor «estericale»... Și frig, — un frig siberian, — Cum e afară și in vagoane. De dardai până. chiar si'n blâns in trenul ăsta de persoane... Ș’apoi vagoanele nu ajung Și lumea stă in coridoare Și supu in pumni de frig și dă, Să se încălzească din picioare... Degeaba țipi, In van reclami Ca să s'adoage vagoane !... N'aud, n'a văd... sunt surzi și orbi La trenul asta de persoane... Și merge încet, ca o... saca, De ți vine chiar și nebunie Până la ținta unde ia Sfirșit a ta călătorie... Deci, Vă ferească D-zexi, — Și mai cu seamă pe cucoane,— Ca să porniți la drum cumva Cu trenul, iarna, de persoane... Marion COTUR? DICEZATĂ. MEIOMORFOZA Nu mi-aduc bine aminte in ce împrejurări am cunoscut pe Leon Bercu, vânzător de mărunțișuri în Capitală. Foarte politicos, el mă saluta ori de câte ori mă întâlnea pe stradă, deși trecuseră mulți ani din ziua in care se întâmplase să schimb câteva cuvinte cu el. Ceea ce admiram la Leon Bereu era extraordinara lui putere de muncă. Probabil că dinsul era împovărat de o familie grea, căci lupta prin răsputeri spre a nu cădea învins față de greutățile vieței. Și-l vedeam colindând seara localurile publice când cu o tavă cu prăjituri, când cu câte o cutioară plină cu fel de fel de mărunțișuri și când cu bilete de loterie. In ajunul sărbătorilor mari Leon Bercu deschidea câte o expoziție pe bulevard sau în colțul vreunei strade populare, oferind trecătorilor diferite bijuterii cu pietre sclipitoare, colțeuri, mărgele, panglici și câte și mai câte. Ani de zile am urmărit activitatea acestui vânzător de mărunțișuri și pot spune că eram în curent cu toate rasele vieței lui sbuciumate. Și eram curios să văd dacă nu cumva o să-l văd pe acest muncitor, care încerca de toate, devenind deodată proprietarul vre-unei prăvălii în piață și inălțându-se la rangul de negustor cu rost. Dar nu, el rămânea acela, trăind dintr’o zi pe alta in mod mizerabil. Schimba insă cât de des felul mărfurilor ce le vindea în mod ambulant. De multă vreme nu-l maî întâlnisem pe Leon în drumul meü, când, acum câtva timp, am văzut intrând intr’o berărie, unde mă aflam, un italian, vânzător de bricege, foarfeci, brice, pumnale și alte obiecte de fold acesta. Italianul avea în mână o pălărie brigand cu bordurile largi și purta haine de catifea de culoare cafenie închisă. Figura slăbită era încadrată de o barbă lungăreață. • ■»_. Vânzătorul înainta cu greutate sub povara mărfurilor îngrămădite în cutia ce-l atârna pe după gât cu o curea groasă. Când ajunse în dreptul meu, mă salută cu un surîs familiar, politicos și atunci abia putui să recunosc la vânzător pe vechea mea cunoștință, pe Leon Bereu. Se făcuse italian 1 _____Mea. O CUGETARE PE ZI Prin răbdare se învinge toate greutățile. T ghestiani vamala' Agitația comercianților.— Demersurile d-lui G. G. Assan. — Intervenția Cercului comercial din Capitală. —D-nii Zâne și Many la ministerul de finanțe. — Suspendarea unei dispe După cum se știe, ministerul de finanțe a luat dispoziția ca comercianții, odată cu declarația pentru scoaterea mărfurilor din vamă,să depună și factura originală sau o copie după ea. Această disposiție a nemulțumit pe toți comercianții cari erau ținuți, cu modul acesta, să arate casele de oncis ișî făceau cumpărările și să divulge oare-și cum secretele lor profesionale. Chestiunea a fost adusă in adunarea generală a Camerei de comerț din Capitală și a dat loc la vii discuții. D. G. G. Assan, președintele Camerei de comerț, rugat de Cameră, a făcut energice demersuri pe lângă d. Emil Costinescu, căruia i-a supus doleanțele negustorimei. D. ministru de finanțe a răspuns că nu poate să renunțe la dispoziția luată,dar a convenit ca negustorii să depună copiile după factură fără firma casei furnizoare, păstrând astfel pentru ei secretul provenienței mărfurilor. Comercianții și industriașii n’au fost însă mulțumiți de răspunsul d-lui ministru de finanțe, și au intervenit pe lângă Cercul comercial și industrial rugându-l să ia chestiunea in mână și să o rezolva în mod favorabil comerțului și industriei. Cercul, sezisat de această chestiune, s’a întrunit Duminecă sub preșidenția d-lui Zâne și, in urma disrcuțiunilor armate, a numit o comisiune care să țină ședințe zilnice și să continue tratativele cu d. ministru de finanțe pentru desființarea disposiției oneroase cu privire la depunerea copiilor după facturi. Din aceea comisie fac parte între alții d-ni: Zâne, Manu, Luca Nicilescu, I. Hechter, S. Mihăilescu, L. Schonfeld. Erî, d-niî Zâne și Many, delegații comisiunea Cercului comercial și industrial, s’au dus la ministerul de finanțe unde au avut o lungă întrevedere cu d. ministru Emil Costinescu. In urma acestei întrevederi d. Ministru de finanțe a dat ordin tuturor vămilor să suspende până la 1 Martie a. c. formalitatea privitoare la depunerea copiilor după facturi. De altă parte, d. ministru a delegat pe d. Jipescu,secretarul general al ministerului de finanțe, să lucreze cu membri comisiunea Cercului comercial, spre a se găsi de comun acord o soluție a problemei care a agitat atât de mult lumea noastră comercială și industrială. Me«. DRAMELE MOȘTENIRE! PARTEA ÎNTÂI Memoriile Lianei ! Viața mea d’abia începe ; acum câteva zile am împlinit 17 ani și totuși când arunc o privire îndărăt, găsesc de înregistrat mii de chinuri și desamăgiri. Singurii ani fericiți din viața mea trecută sunt aceia pe cari i-am petrecut la colegiu. In casă n’am fost nici o dată iubită, mama mea, deși căuta să ișî îndulcească vocea și privirea când vorbia cu mine, totuși era în ea ceva care arăta încetarea dragostei. Bună, blândă, răbdătoare cu destinul ei, care nu era de loc fericit, nu s’a gândit nici o dată să mă maltrateze,, iasă iarăși n’a avut cu mine nici unul din acele aventuri de iubire cari șterg intr’o clipă toate nedreptățile și orice asprime. Eu o iubiam insă cu sfială și neîncredere. Aceea pe care aș fi iubit-o din tot sufletul, numai dacă ea ar fi voit, era sora mea Liza. Deși înțelegeam că toată dragostea mamei mele se concentra asupra ei, nu eram deloc geloasă. Ba încă mi se părea ceva firesc aceasta, căci sărmana Liza era destul de nenorocita însebitozenia și urâciunea feței ei; avea un mare farmec numai în ochi și în glas; era un glas îngeresc. Ași fi voit ca privirea ei sâ se îndrepte asupră-mî blândă și senină, cum ’î-o surprindeam uneori. Dar nu, de câte ori mă apropiam de dânsa, privirea’ devenea posomorâtă și accentul iritat și aspru. Deși eram întră vârstă așa de fragedă, ghicisem că Liza era geloasă de mine, și avea dreptate, lăsând la o parte părerea amicelor mamei mele cari se arâtau încântate de grația mea copilărească și exagerau urâciunea surorei mele; adevărul mai este ca, deși neiubită, eram tratată cu o parțialitate umilitoare pentru sora mea mai mare. Eu eram intotdeauna elegant îmbrăcată pe când Liza nu purta decât rochiile lepădate de mânia noastră și potrivite pe corpul ei. Nu eram nici o dată lăsată să ies de acasă cu sora mea, care era trimisă in oraș numai pentru târguele, ca o mică servitoare. Tatăl meu obicinuia a zice că pentru mine nu era nimic prea frumos în lume. Oare tatăl meu mă iubea ? Grea întrebare, la care, după atâteadureri, n’am izbutit încă să răspund. După marile dovezi de dragoste ce’mi dădea de multe ori, ar fi trebuit sa cred că mă adora, însă din primii ani am observat că el mă săruta și mă chema cu cele mai dulci nume numai atunci când mai era cineva de față și mai cu seamă nașul meu, care venea să mă vadă insă foarte rar. De altfel, tatăl meu nu prea stătea acasă și mie nu mi părea räu de aceasta, deși el era oricând gata să mă apere. Cu încetul însă înțelesei de ce eram mai bine tratată decât sora mea mai mare. Nașul meu se interesa de mine și voia să fiu educată ca o fiică de mare aristocrat. Insă, cum spusei, el venea foarte rar să mă vadă și deși se zicea că mă iubea foarte mult, nu-mi arăta o dragoste prea mare. Aceasta venea desigur de la caracterul său, căci era un om serios, absorbit de mari afaceri. El era pentru mine o ființă misterioasă și nu-î cunoșteam alt nume decât pe cel de botez, care corespundea cu numele meu : Giuliano. Când eram de opt ani, prin voința nașului meu intrai intr’un colegiu. El alese pentru mine un institut din Toscana, ne acela ținut de d-na Amadei la Prato, unde intrat fără neplăcere și unde, cum am spus mai sus, am petrecut cei mai frumoși ani ai vieței mele. Doamna Amadei era bună și blândă, și ne dădea o educație lipsită de prejudecăți și de idei false despre lume. Familia mea locuind foarte departe, pe malul lacului de pe Garda, era greu să mă duc acasă in toate vacanțele și directoarea mă lua cu ea in diferitele vizite ce făcea familiilor de iară. In ultimii ani de școală se părea ca cei d’acasă nu’și mai aminteau de mine. Foarte rar primiam câte o scrisoare de la tatăl meu care locuia aproape intr’una la Milano, iar eu scriam regulat de două ori pe an nașului, trimițând scrisorile tatălui meu, căci eu n’am cunoscut niciodată numele de familie al d-lui Giuliano nici adresa lui, ceea ce, cu cât creșteam, mi se părea din ce în ce mai ciudat; toate întrebările mele in privința lui rămăseseră fără răspuns. Insă prea puțin îmi păsa de aceasta. Iubită ,și sărbătorită în institut, ajunsesem cu încetul să uit contrarietățile ce mă așteptau in familie și mă ocupam de studii cu dragoste și in liniște. In vara trecută am luat trei premii, cari au fost o adevărată sărbătoare pentru mine. Eram nespus de mândră. Doamna Amadeî, ca să mă răsplătească de silința mea și văzând că nu vine nimeni să mă ia, ca de obicei cî, mă luă cu dânsa la Castel del Bosco. . Era o vilă foarte frumoasă, proprietatea părinților a două domnișoare eșite cu un an înainte din colegiu și cu cari eram in mare intimitate. Mă simțiam fericită să le revăd. Castel del Bosco era locul de întâlnire al multor persoane amatoare de partide de escursiune, de vânătoare, precum și de dansuri, partide de familie, se înțelege, vânători în miniatură și danțuri la sunetul pianului, la care se schimbau jucătorii pe rând. Familia Bracciolini era destul de numeroasă și invită cu plăcere pe amicii și amicele copiilor; părinții insoțiau pe domnișoare și se forma astfel o societate veselă, fără pretenții și fără constrângeri. Eram in cuhnea fericire! Ia Castel del Bosco , domnișoarele Bracciolini mă iubiau foarte mult, cunoșteam de mult timp pe fixații lor cari veneau să le vadă la colegiú, iar soții Bracciolini mă primiseră cu dragoste, căci auziseră numai laude despre mine din partea doamnei Amadei. Parcul implăcea foarte mult, mai cu seamă o alee de sicomori care se termina la marginea unei păduri alăturate in care mi se părea ca mă aflu la capătul lumei. Intr’o dimineață ședeam pe o bancă de pe acea alee, când auzii un glas bărbătesc, cristalin și vibrant intonând o arie dintr’o opera. Inima începu să-mi svâcnească foarte tare. Aci trebue sa fac o mărturisire. Deși nu eram decât de 17 ani, aveam de ascuns un mic secret. De 15 zile de când mă aflam la Castel del Basco eram cu totul schimbată și mă surprindeam uneori adâncită în gânduri fantastice care nu mă tulburaseră mai mantie. (Va urma)