Universul, ianuarie 1909 (Anul 27, nr. 1-29)

1909-01-14 / nr. 12

AIN­UL. äavu MNO. 12—Miercuri 14 ianuarie 2009. X 5 bani In România.—10 bani în spri tin State Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA 11. Strada Brezoianu li, București Astă­zi Marți a apărut No. 610 din Z­IA­RUL CA.JLA.T Se vinde cu 10 bani in toată țara Catedrala din Messina după cutremur Calendar pe anul 1909 Ortodox Marți, 13 Ianuarie.—Martirii Emil și Stratonic Catelic Marți, 26 Ianuarie.—Polycarp Răsar, soarelui 7.42 Apusul 5.13 «Universul» are următoa­rele Uni­ telefonice: Administrația........................6/62 Redacția . <.....................12/88 Comunicări cu străinătatea .. 20/56 Ministrul agriculturei din Bulgaria a sfătuit pe președintele comitetului de boicotaj din Varna să nu aue in aplicare hotărirea luată de a nu trimite alimente in Turcia. Ziarul «Dnevnic» anunță că la frontiera bulgaro-turcă a avut loc un schimb de împușcături in­tre o santinelă turcească și una bulgărească,fără vre-o altă urmare Se anunță din Serez (Mace­donia) că arh­iereul grec colindă satele în scop de propagandă. Din această cauză domnește o mare enervare printre populația bulgărească.­­ Autoritățile au luat măsuri ca să-l inapteze la reședință. Din Satonic se anunță că în comitetul lunilor­ turci s-au ivit neînțelegeri, din care cauză o di­zidență cu urmări fatale nu este exclusă. Se anunță din Bitolia că între bulgarii—și grecomanii—din satul Cloboștița, a avut loc o bătae sin­­geroasă la care au căzut morți și răniți. Cearta a luat nașterea de la pretenția unora și altora de a pune mâna pe biserică. Autoritățile din Constantino­ple au­ pus mâna pe mari canti­tăți de munițiuni sosite prin con­trabandă. Se afirmă că ar fi co­mandate de comitetul reacționa­rilor în vederea pregătitei lovituri de Stat. București.­­ 3 Ianuarie. Reala scumpire a traiului Este, fără îndoială, multă dreptate în observarea că prețu­rile tuturor produselor și obiec­telor ce se găsesc în comerț merg mereu crescând, prin i­apul așa numitei ieftiniri a banului. Când auzim de pre­țurile cu cari se cumpăra odi­nioară orice lucru, rămânem uimiți, sau mai bine zis am rămânea, dacă n’am­ ști că în aceiași măsură banul se câștiga atunci mult mai greu și, deci, valora mult mai mult. Am avut prilejul să vedem o carte veche de un veac și jumătate, în care se trata—căci era la ordinea zilei și atunci —chestia scumpirea traiului în Franța. Autorul acelei cărți, pentru a arăta legătura care este între scumpirea produse­lor și obiectelor din comerț și între raritatea sau belșugul ba­nului, lua drept comparație veniturile regilor Franței de la diferite epoce. Și raționa zicând: Numai atunci s’ar putea vorbi despre o scumpire reală a tra­iului, când veniturile consu­matorilor—și lua pe rege ca pe cel mai mare consumator din țară — nu ar ține pasul în comparare cu urcarea prețu­rilor. Ei bine, aceeași temă pusă astăzi la noi, credem că nu ar putea fi rezolvată decât după o cercetare analogă— după o cercetare care să ne arate a­­nume dacă și întru cât crește­rea veniturilor consumatorilor a ținut pas cu scumpirea mai ales a obiectelor de prima ne­cesitate. Și noi avem să ținem seamă de toate categoriile de consumatori, de marii ca și de micii proprietari, de înalții ca și de modeștii funcționari, de industriași, meseriași, lucră­tori, etc. Autorul cărții franțuzești, de care am amintit mai sus, arăta că, deși odinioară venitu­rile regilor și ale tuturora e­­rau cu mult mai mici, totuși viața era ceva mai ieftină. Pe la 1500 prețul muncii unui om nu era mai mare de 5 bani pe zi,—dar o oaie cu lâna ei, de pildă, nu costa de­cât de bani, un bou mare gras se pu­tea cumpăra cu 15 lei,—și așa m­ai departe. Peste 250 de ani prețul muncii un­ui om se urcase și el și veniturile tuturora de asemeni,—dar prețul obiectelor se urcase intr’o proporție ceva mai mare.Și atunci vine au­torul cărții să spună : Iată, în cazul acesta, se poate vorbi de scumpirea traiului și a drept să se ceară măsuri de îndrep­tare. J Cum stăm noi acuma în a­­ceastă privință ? Ni se pare că multe feluri de venituri au ră­mas întrecute de scumpirea generală și mai cu seamă ve­niturile celor cu leafă sau are tribuție fixă. Un lucru la fel s’a recunoscut nu de mult în Austria—și am arătat cum a­­colo, în fața constatărei că toate lucrurile s’au scumpit și că au crescut în aceeași mă­sură veniturile Statului—ca o­­dinioară veniturile regilor—s’au sporit lefurile funcționarilor pe toată linia, și, în deosebi, a ce­lor mici, cari se simt mai greu loviți, nu însăși existența lor, de scumpirea traiului. Deci, dacă banul s’a iefte­­nit, dacă și veniturile Statului cresc din această pricină, drept este ca Statul să se îngrijească, după putință, să aducă o în­dreptare la ceea ce este „reală“ scum­pire a traiu­lui. PycqFEBH al botezului pricipesei Ileana Am anunțat că Joi, 15 c., se va face la palatul regal din București botezul principesei Ileana. Iată și programul botezului : La 4 jum. d. a. se va afla la pa­latul regal înaltul cler, spre a oficia botezul. Serviciul se va începe la 43/* cu „Lepădările“ citite de starețul mănăstirei Sinaia, în prezența I. P. S. S. Mitropolitului Primat, a P. S. S. Arhiereului Nifon, vicarul Sf. Mi­tropolii, a familiei regale și a invi­taților. In timpul citirei „Lepădări­lor“ arhimandritul Evghenie de la Mitropolie va face sfințirea apei în colimvitră (cazan) ce se va afla pe estrada din sala tronului. In timpul serviciului corul mitro­politan va executa cântările cerute, după perdeaua care desparte locul unde se află tronul regal de sala tro­nului, unde s’a așezat estrada pe care se va oficia botezul. Lepădările și sfințirea apei termi­nate, la ora 5 precis vor pleca în cor­tegiu din sala unde s’a citit Lepă­dările , Mareșalul Curții, adjutanții, I. P. S. S. Mitropolitul Primat cu înaltul Cler; mica principesă purtată de d-na Greceanu, având­ în dreapta pe d. general Robescu și la stânca pe d. colonel Grațoschi; nașii ; MM. IL. Regele și Regina, AA. IL. RR. Principele Ferdinand și Princesa Ma­ria ; doamnele de onoare. DIN ȚĂRILE BALCANICE ,*. După ziarele sârbești in în­chisorile din Croația și Slavonia se află inchiși 53 de sârbi, con­damnați pentru trădare de patrie. Ziarele din Belgrad anunță că d. Gagheru, secretarul legațiu­­nei austro-ungare din acel oraș a fost permutat in aceeași calitate la București. Statistica știutorilor de carte I­. Sp. Haret, ministrul instrucției publice, dorind sa facă o statistică generală a știutorilor de carte din țară, așa cum nu l’a făcut până a­­cum,a însărcinat pe d. Malm­esen, șeful statelor personale din acest mi­nister, cu alcătuirea acestei statistici, învățătorii sau institutorii delegați de revizorii școlari ajutați de prima­rii comunelor sau de delegații lor, vor culege datele. In acest scop ministerul instrucției a intervenit la cel de interne, cu ru­găciunea de­ a se atrage atenția pri­marilor să dea pe lângă concursul lor material și pe cel moral membri­lor corpului didactic. Ei vor trebui să explice țăranilor scopul în care se face statistica, da­toria lor de a da răspunsuri sincere precum și să lumineze pe cel mai simpli, cari ar crede, de pildă, că se pune bir pe știutorii de carte și deci e bine să ascundă adevărul. Se vor considera ca știutori de carte toți cei cari știu să scrie și să citească. In formularele statisticei s’au fă­cut trei coloane: una pentru acei cari știu numai să scrie și să ci­tească, o a doua pentru absolvenții cursului primar și a treia pentru cei cari au absolvit cursurile vre­unei școale superioare celei primare. Statistica va avea două părți : una pregătitoare, care se va face odată cu recensămintul copiilor și o a doua care se va face după două zile. . Statistica­ se va alcătui în August 1909. D. Marinescu a opinat că ter­menul de 10 zile pentru școalele ur­bane ,și de 15 zile pentru cele rurale, în care se alcătuiau până acum for­mularele statistice, este prea scurt. D-sa s’a sfătuit ca d. director al statisticei generale din ministerul de domenii și a luat dispozițiile nece­sare pentru a se duce la bun sfârșit această operă. Se vor trece in statistică numai copiii în vîrstă de școală. VIAȚA PRINTRE Bums (Prin poștă de la corespondentul nostru) Copilul Speranței.—Bogăția­­ credinței.—Focul în ruine.—Spectacol de feerie.—Paralizia sentimentului.—Viață fără preț Messina, 9 ianuarie. In spitalul de pe bord s’a născut un copi! Până acum numai se murea aci. Vestea a interesat pe toți pen­tru că începutul unei existențe pare aci lucru nou Au simțit toți o nede­finită surprindere, ca atunci când printre dărâmături se întâmplă să ve­dem o plantă care înflorește. Pare anormal ca legile naturii să nu fi fost scimncinate și ele Mama copilului acestuia, ca toți refugiații, nu mai are nimic , traește din milostenii, nu știe unde se va duce, ce va face, cum va trăi , și-a pierdut bărbatul, e singură. Acum e mulțumită, aproape fericită , în patul eî­n urîde copilului care plânge, înfă­șurat tn bandaje medicinale, cari țin loc de scutece. Sărmana nu se mai simte singură Viitorul nu te mai în­spăimântă , iubirea de mamă ii face sufletul eroic Copilul a fost botezat azi în sala de fumat a clasei întâia Cr stelni­ta era un pahar cu apă, altarul - masă Preotul, venit cu luntrea de pe pi­­roscaful „Regina d’Italia“, a făcut consacrarea, împresurat de u­n grup curios de ofițeri, a iedic­i 5­­i­ nnier. Un brav soldat, cu uniforma sfâșiată în lucrările de salvare, a găsit du­stiu unde­a bucată de luminare și a ținut-o aprinsă tot timpul ceremoniei Alți copil s’au mai născut zilele a­­cestea pe uscat, prin barace, și arhi­episcopul s’a iu? să­ î boteze, împre­surat de o mulțime pioasă Când intra in mizerabilele refugii, mulți­mea îl aștepta afară, rugându-si in­­genunchiată in noroiu. Ceremoniile acestea au o simplitate solemnă de rituri primitive , nu mai sunt biserici, nu mai sunt odoare sfinte, religia nu mai are altă bogă­ție de­cât credința. ♦ • Către seară, era, un incendiu a iz­bucnit pe cheiu, la unul din palatele cari nu căzuseră de tot și care apar­ținea familiei Pennisi. Toată noaptea a ars cadavrul acela de casă, arun­când văpăi de lumină in port, văr­sând fum în care se simțea din când caracteristicul miros de carne arsă, stârnind miriade de schinteî, de bu­căți de lemnărie aprinsă, ce recadeau ca o prodigioasă ploae da foc pe ruine, pe apă, pe corăbii. In altă parte o asemenea priveliște ar fi fost teribilă. Aci era numai in­teresantă. Ce este incendiul unei case pe jumătate năruită, față cu imensa catastrofă ce a precedat-o ? Totul pare mic, neînsemnat. Că o ruină arde sau nu, că dărâmăturile rămân în picioare, ce im­portă ? Nimic nu poate agrava spâiuiântătorul i­e4astru ce a fost. Nu ne mișcă soarta unui lucru mort. Incendiul acela n'a fost de­cât o cremațiune : il priveam cu indife­rență. Era grandios, dar nu teribil. Trupele s-au localizat cu înlesnire. De pe vasele de război, proectoarele își concentrau luminile lor albe pe palatul în flacără. Un spectacol su­perb. Sinistrele reflexe însîngerate ale focului se amestecau cu lumina side­rală a farurilor electrice, fixă ca o rază de lună. Pe mini era o alter­nare de luciri spectrale, un danț ner­vos de scriteini roșiatice, o apariție și disparite continuă de profiluri stranii, de peisagii fantastice,fricoase,nedifini­­bile. Ar fi zis că ruinele se mișcau, că-șî schimbau­ forma dintr’un mo­ment intr’altul, că răsăreau una câte una, luminoase, din întuneric, spre a dispare imediat apoi pe tăcute, a­­devărate spectre cu viață de o clipă. In sălașele supraviețuitorilor n’a fost nici o emoție. Nu știu ce ar mai putea emoționa acum pe acești ne­norociți- S’a produs in ei un fel de anestesie psihică, s’au aclimatat nici atmosfere catastrofice. Se vede că in sufletul fie­carei rase există o reac­­țiune la nenorocire. Dacă o sensibi­litate normală ar­e rămas in fugari, ei ar muri de durere. Un media supraviețuitor, prof. Guz­­zoni degli Ancarani, de la Universi­tate, îmi vorbea cu un interes de om de știință despre curioasa paralizie a sentimentului, ce s’a produs într’visul, ca in toți supraviețuitorii catastrofei „Trăiam singur cu mama—imi spu­nea dânsul—. Ne adoram. Mă trata încă­ cu drăgălășenia cu care se tra­tează un copil , nu mă puteam gândi fără o strângere de inimă la putinta de a pierde pe sfânta femee. A rămas sub dărâmături și eu nu pot plânge. In primele zile, după dezastru, mi-am dedicat cu totul îngrijirea răniților , am lucrat pe bordul vaselor, am lucrat pe uscat, zăpăcit, negândindu-mă la nimic, nedându-mi seamă de nimic. Caut acum cadavrul mamei, dar cu o liniște care mă surprinde prin re­flecție și pe care o studiez ca pe un fenomen“. Am auzit pe mulți reproșând supra­viețuitorilor acest atomsm moral, a­­tribui­­m­ general unui fatalism ce se dă drept caracteristic al rasei, ui­­tându-se ca e vorba de un popor care se emoționează ușor, gata a urma toate impulsurile luimei,un popor sen­timental, pasionat, generos. Nu ne putem da socoteală de ceea­­ce se petrece în sufletul unei popu­latii']' când a trăi devine excepțional și normalitatea e moartea. E o răs­turnare completă a valorilor: viața nu mai însemnează nimic. In durere e tot­deauna un simțiment de revoltă, un fond de protestare pentru nedrep­tățile fatalităței, dar când nenoroci­rea lovește pe toți, societatea se re­semnează imediat, pentru că trebue să trăiască. S’au petrecut epizode curioase de răniți salvați ca prin­ minune, cari au vrut să se reîntoarcă printre ruine, să-și ia o carte, un obiect oare­care ce li se părea indispensabil. Un grup din primii fugari, adunați în Piața Poporului, citea ziare ilustrate, la lumina luminărilor, în lungile nopți de veghere în mijlocul sîngeroasei­ imensei ruinî. Oare soldații nu cântă in ajunul bătăliilor ? Viața izbucnește a­tot­puternică și renaște tocmai din această liniște, din această seninătate. Ceea ce pare indiferență, face cu putință viitorul. Printr'insa noile activități se afirmă, răsar negustorii mici , moneta recîș­­tigă valoare, reîncepe să circule ti­midă și în port se îmbarcă primele încărcături de grîne. Nu e unul din oamenii aceștia car­­ lucrează, cari cumpără, cari vând,­ cari să nu fi pierdut vre-o rudă, vre­un prieten. Noul afecțiuni se gru­pează și se caută. Se fac logodne curioase; iubirea năpădește, cum se întâmplă tot­deauna in neamurile a­­menințate, renasc toate instinctele ce tind a consolida și apăra rasa chiar în afară de legea comună, care e­ja­cula pentru poparele ce nu se simt murind. Această tragică rămășiță a unei so­cietăți distruse se agață de mine, își reface cuiburile; reînvierea începe ast­fel. Nu se mai moare. Acum îm­bobocesc flori și se nasc copii la Messina, printre S0.000 de cadavre neinmormântate. L. Bar. I). GAMUL­EA primarul Galaților Corespondentul nostru din Ga­­lațî ne-a înștiințat despre moartea subită a d-lui Gamulea, primarul orașului Galați, în gara de acolo. Dăm aoi portretul răposatului. MODIFICÂRII LEGEI MONOPOLULUI CARCIUSTELOR Prin proectul de modificare a legei monopolului cârciumelor, numărul cârciumelor cari vând numai vin și nici un alt fel de băuturi spirtoase nu mai e limitat. Deschiderea acestor cârciume e li­beră, in schimbul plăței către, comuna respectivă a unei taxe anuale de câte un franc pentru fiecare cap de fami­lie din satul sau cătunul unde se deschide cârciuma, până la un maxi­mum de 200 franci. Această taxă se va plăti trimestrial. Nevasta cârciumarului comunal va putea de acuma încolo, în cazul morții bărbatului să fi și în calitate de tu­­toare, dar numai pînă la expirarea contractului de arendare și cu condi­ția de a lăsa unui om de încredere conducerea cârciumei. Altă dispoziție însemnată e aceea care îngâdue de acum încolo și oame­nilor, cari au slujit 10 ani cel puțin în aceiași cârciumă de a continua comerțul patronului lor. Pe lângă aceasta, cârciumarul, chiar în timpul vieței sale, va putea transmite prăvălia fie urmașilor să legitimi sau legitimați, fie unuia din oamenii săi de serviciu în condițiile arătate mai sus. In toate cazurile, urmașii vor tre­bui să facă în persoană negoțul a­­cesta. i I.­A. — In biuroul unei fabrici. — Aveți sâ-mi dați ceva de lu­cru ? — Cu regret, dar acum nu e nimic de făcut. — Păi, tocmai slujba asta face pentru mine ! CORPURILE MOARE CAMERA Ședința de la 12 ianuarie 1909 Se deschide la orele 2 jum. sub președinția d-lui M. Pherekide. Pre­zenți 120 d-ni deputați. Pe banca mi­nisterială se află d-ni­ miniștri I. I Brătianu, Em. Costinescu,­­ Stelian, Sp. Haret, Al Djuvara, Anton Carp și general Averescu. D-nO deputate din majoritate a­­plaudă mai multe minute apariția d-lui prim-ministru I. I. Brătianu pe banca ministerială. D președinte citește răspunsul pre­ședintelui parlamentului otoman la telegrama de urări trimisă din partea Camerei noastre. Se trimite la comisia de verificare rezultatul alegere! de la Romanațî. D prim-ministru­l Brătianu dă citire decretului regal prin care d-sa este numit președinte al consiliului de miniștri, in locul d-lui Dim. Stur­­dza, demisionat din motive de sănă­tate (vil aplauze pe bănci). Mai depune câteva proiecte de legi. D ministru,Sp. Haret depune pro­iectul de lege pentru modificarea u­­­nor articole din legea învățământului normal și primar, proiectul pentru abrogarea legilor din 1906 pentru în­ființarea instrucțiunei militare în școli (aplauze). Cere urgența, care se admite. D. N. Iorga cere a i se fixa o zi pentru a dezvolta interpelarea d-sale anunțată asupra modului cum crede guvernul a serba ziua de 24 ianua­rie. D. prim-ministru I. C. Brătianu: chiar mâine dacă vroiți, dar nu la începutul ședinței. Se fixează chiar pe mâine. D. St. Ion depune o cerere. Pentru frații italieni D. Iulian Vrăbiescu se ocupă de groaznica catastrofă întâmplată la Messina­­ și Calabria, care a transfor­mat aceste orașe într’un morman de ruine. Poporul român, zice d-sa, ia o mare parte la această durere a suro­ri­ noastre mai­ mare, Italia. Propune ca și Statul român să contribue la alinarea suferințelor celor loviți de nenorocire, cu suma de 200.000 lei. D. prim-ministru Ion I. Brătianu . Dacă d. interpelator m’ar fi întrebat, ar fi aflat că decretul este deja sem­nat de M. S. Regele pentru acorda­rea exact a sumei de 200.000 lei ca ajutor regiunilor nenorocite din Italia. Se lucrează actualmente la fasonatul lemnelor de construcție, cari se vor trimite pentru acea sumă, întru cât acesta e materialul care se cere. Se­ votează recunoașterea d-lui Do­­neschy. La orele 3 d­ niî deputați trec in secțiuni. SENA­­T XI ZI Ședința de la­­ 12 ianuarie 1909 Ședința se deschide la orele 3, sub preșidenția d-lui P. S. Aurelian. Prezenți 98 d-nn senatori. Pe banca ministerială d-ni. I. Bră­tianu, Spir­u Haret, V. Gh. Morțun. După îndeplinirea formalităților o­­bic­nuite d.: Ion I. Brătianu, preșe­dintele consiliului, dă ci­tire decretului regal, prin care primindu-se demi­­siunea d-lui Dimitrie Sturdza, se nu­mește președinte al consiliului d. I. Brătianu. (Aplauze în majoritate). D. prim-ministru I. Brătianu de­pune un proiect prin care Eforia spi­talelor civile e autorizată a ceda un teren ministerului de finanțe. D­­. Dissescu întreabă pe d. pre­ședinte al consiliului dacă e dispus a răspunde imediat unei interpelări privitoare la numirea președintelui consiliului. D­­. Brătianu declară că va răs­punde imediat. D. G. Disescu spune că nu contestă meritele actualului președinte al con­siliului, dar nu înțelege de ce cu nu­mirea d-sale s’a depănat de la nor­mele constituționale în asemenea ca­zuri. După principiul Constituției, pri­mul ministru reprezintă el singur autoritatea și răspunderea întregului minister. Pe dată cu acesta, demisio­nează, întregul guvern se consideră demisionat. După dreptul constitu­țional, după demisiunea d-lui Sturdza, nici imul nu mai era ministru și toți trebuiau să se considere demisionați ceea ce n’au făcut. M. S. Regele pu­tea să cheme pe­­ Brătianu și să-l însărcineze a forma un nou cabinet. Obiecțiunea că n’a fost o criză mi­nisterială n’are valoare. Au fost ca­zuri identice, când toți miniștri afi demisionat. Criza ministerială există prin simplul fapt al demisiunei pre­ședintelui consiliului. Primul ministru nu este un func­ționar administrativ a cărui numire se face cu raport. Oratorul citează două cazuri iden­tice petrecute în Anglia, când Grey și Disraeli au format ministerul după demisionarea tuturor miniștrilor cari se retrăsese cu fostul prim-ministru. Trecând la altă ordine de idei, O­­ratorul constată că noul prim-ministru n'a făcut nici obicinuita declarație a­­supra intențiilor noului guvern. De­clarația că acest guvern e continua­rea precedentului, ar însemna un re­gres, căci reformele agrare sunt ina­plicabile. Termină, cerând d-lui prim-minis­tru să explice călcarea art. .95. din Constituție,care privește numirea pre­ședinților de consiliu. D loan I. Brătianu, președintele consiliului­,răspunde d-lui C. Dissescu. D-sa constată mai intűiü că e dife­rență intre o criză ministerială și o retragere­­ a aceea a d-lui Sturdza. DÂndu-mi socoteală că mi se va pune o astfel de întrebare, am avut grija să mă documentez și vnm­ răs­punde d-lui Dissescu, spune d-sa, cu exemple ca și d-sa. Nu numai Anglia e o țară constituțională , mai e și Franța, Belgia și altele. Și vedem că in 1834 mareșalul Soult a fost ast­fel înlocuit cu mareșalul Gerard, în 1835, mareșalul Nouller­cy de Bro­glie, Duciere prin Falberes, fără ca să demisioneze cabinetul. Și nimeni nu poate contesta constituționalismul lui Ludovic Fi­lp. Tot așa s’a intim­­plat și in Berlin. Tare prin precedentele luate din țările eminamente constituționale, mi-am­ asumat în aceste împrejurări dureroase greaua sarcină de președinte de consiliu cu convingerea că, pe lângă încrederea M. S. Regelui, am și sprijinul majorității și al colegilor mei. Partidul liberal a dat totdeauna dovezi de patriotismul său și de ve­derea sa limpede și astfel și-a asi­gurat un oarecare spirit de conti­nuitate în opera actuală a reformelor agrare. Dacă d-voastră experimentați un sistem nou, noi ne vom mărgini a urma tradiția partidului nostru. Nu putem de­cât să regretăm re­tragerea d-lui Dimitrie Sturdza, care a lucrat mereu la fruntea partidului cu un patriotism și o ardoare neobo­sită. (Aplauze). D. C. Dissescu spune că nu e mul­țumit cu răspunsul d-lui I. Brătianu. Nu din Franța trebuia să ia exemple, ci din Anglia, a cărei constituție se apropie de a noastră. Fapt cert e că s’a călcat Constituția. In ce privește afirmarea d-lui Bră­tianu că noi experimentăm un sistem nou, face rău de prim-ministru că continuă politica de provocațiune în­cepută față de noi, dinainte de ale­geri. D. Gr. Procopiu declară că va discuta chestia din punct de vedere pur constituțional, fără a invoca nici un precedent; d. prim-ministru a adus destule. Constituția engleză e compusă din uzanțe cari se schimbă după epocă ; noi avem o Constituție scrisă, după modelul celei belgiene. Regele singur are dreptul să de­cidă asupra unei demisii în cabinet, și să hotărască dacă există vreun conflict în sânul cabinetului și să-l facă a cere demisia întregului guvern. E o prerogativă a Regelui aceasta și nimeni nuare dreptul s­ă asíru­ie. D. I. Brătianu ia din­­ nou cuvîntul. Spune că a demonstrat în destul ches­tia de formă. In ce privește noul gu­vern, el având încrederea M. S. Re­gelui și a majorităților, va continua cu desăvârșirea reformelor începute și opoziț­iunea se va convinge in curând că n’a avut dreptul a fi neliniștită. Discuția se închide. D. Emil Costinescu, ministru de finanțe, depune un proiect prin care se modifică legea monopolului vân­­zărea băuturilor spir­tuoase ,la­ sate. Se validează alegerile­ colegiului I de Neamț și a­ Il-a de Prahova. Ședința se ridică la orele 4 și 10 m. t)N SE At PE ZI Spalarea pensulelor de văpsea. — Spată­le in apă caldă de sodă, amestecată cu terebentm. Ceva pentru C. I.’. B. Să vă ferească D-zeu, — Și mai cu seamă pe cucoane, — Ca să pornii’1 ia drum cumva Cu trenul, iarna, de persoane... Căci vă... pârliți, de și e ger, Cu trenul ăsta care este Pentru sărmanii călători O halima și de poveste... •Stă pe la stații câte un ceas, —­­Vorbesc de stații principala, — De vin bărbaților turbări, iar doamnelor­ «estericale»... Și frig, — un frig siberian, — Cum e afară și in vagoane. De dardai până. chiar si'n blâns in trenul ăsta de persoane... Ș’apoi vagoanele nu ajung Și lumea stă in coridoare Și supu in pumni de frig și dă, Să se încălzească din picioare... De­geaba țipi, In van reclami Ca să s'ad­oage vagoane !... N'aud, n'a văd... sunt surzi și orbi La trenul asta de persoane... Și merge încet, ca o... saca, De­ ți vine chiar și nebunie Până la ținta unde ia Sfirșit a ta călătorie... Deci, Vă ferească D-zexi, — Și mai cu seamă pe­ cucoane,­­— Ca să porniți la drum cumva Cu trenul, iarna, de persoane... Marion COTUR? DI­CEZAT­Ă. M­E­IOMORFOZA Nu mi-aduc bine aminte in ce îm­prejurări am cunoscut pe Leon Bercu, vânzător de­ mărunțișuri în Capitală. Foarte politicos, el mă saluta ori de câte ori mă întâlnea pe stradă, de­și trecuseră mulți ani din ziua in care se întâmplase să schimb câteva cuvinte cu el. Ceea ce admiram la Leon Bereu era extraordinara lui putere de muncă. Probabil că dinsul era împovărat de o familie grea, căci lupta prin răs­puteri spre a nu cădea învins față de greutățile vieței. Și-l vedeam colindând seara localu­rile publice când cu o tavă cu pră­jituri, când cu câte o cutioară plină cu fel de fel de mărunțișuri și când cu bilete de loterie. In ajunul sărbătorilor mari Leon Bercu deschidea câte o expoziție pe bulevard sau­­ în colțul vreunei strade populare, oferind trecătorilor diferite bijuterii cu pietre sclipitoare, colțeuri, mărgele, panglici și câte și mai câte. Ani de zile am urmărit activitatea acestui vânzător de mărunțișuri și pot spune că eram în curent cu toate rasele vieței lui sbuciumate. Și eram curios să văd dacă nu cumva o să-l văd pe acest muncitor, care încerca de toate, devenind deo­dată proprietarul vre-unei prăvălii în piață și inălțându-se la rangul de negustor cu rost. Dar nu, el rămânea acela­, trăind dintr’o zi pe alta in mod mizerabil. Schimba insă cât de des felul mărfu­rilor ce le vindea în mod ambulant. De multă vreme nu-l maî întâlni­sem pe Leon în drumul meü, când, acum câtva timp, am văzut intrând intr’o berărie, unde mă aflam, un italian, vânzător de bricege, foarfeci, brice, pumnale și alte obiecte de fold acesta. Italianul avea în mână o pălărie brigand cu bordurile largi și purta haine de catifea de culoare cafenie închisă. Figura­­ slăbită era înca­drată de o barbă lungăreață. • ■»_. Vânzătorul înainta cu greutate sub povara mărfurilor îngrămădite în cu­tia ce-l atârna pe după gât cu o curea groasă. Când ajunse în dreptul meu, mă salută cu un surîs familiar, politicos și atunci abia putui să recunosc la vânzător pe vechea mea cunoștință, pe Leon Bereu. Se făcuse italian 1 _____Mea. O CUGETARE PE ZI Prin răbdare se învinge toate greutățile. T ghestiani vamala' Agitația comercianților.— Demersu­rile d-lui G. G. Assan. — Intervenția­ Cercului comercial din Capitală. —­­D-nii Zâne și Many la ministerul de finanțe. — Suspendarea unei dispe­ După cum se știe, ministerul de finanțe a luat dispoziția ca comer­cianții, odată cu declarația pentru scoaterea mărfurilor din vamă,­să de­pună și factura originală sau o copie după ea. Această disposiție a nemulțumit pe to­ți comercianții cari erau ținuți, cu modul acesta, să arate casele de oncis ișî făceau cumpărările și să divulge oare-și cum secretele lor profesionale. Chestiunea a fost adusă in aduna­rea generală a Camerei de comerț din Capitală și a dat­ loc la vii discuții. D. G. G. Assan, președintele Ca­merei de comerț, rugat de Cameră, a făcut energice demersuri pe lângă d. Emil Costinescu, căruia i-a supus do­leanțele negustorimei. D. ministru de finanțe a răspuns că nu poate să renunțe la dispoziția luată,­dar a convenit­ ca negustorii­­ să depună copiile după factură fără firma casei furnizoare, păstrând ast­fel pen­tru ei secretul provenienței mărfu­rilor. Comercianții și industriașii n’au fost însă mulțumiți de răspunsul d-lui ministru de finanțe, și au intervenit pe lângă Cercul comercial și indus­trial rugându-l să ia chestiunea in mână și să o rezolva în mod favo­rabil comerțului și industriei. Cercul,­ sezisat de această ches­tiune, s’a întrunit Duminecă sub pre­­șid­enția d-lui Zâne și, in urma disr­­cuțiunilor armate, a numit o comi­­­siune care să țină ședințe zilnice și să continue tratativele cu d. minis­tru de finanțe pentru desființarea dis­­posiției oneroase cu privire la depu­nerea copiilor după facturi. Din aceea comisie fac parte între alții d-ni: Zâne, Manu, Luca Nici­­­lescu, I. Hechter, S. Mihăilescu, L. Schon­feld. Erî, d-niî Zâne și Many, delegații comisiunea Cercului comercial și in­dustrial, s’au dus la ministerul de fi­nanțe unde au avut o lungă întreve­dere cu d. ministru Em­il Costinescu. In urma acestei întrevederi d. Mi­nistru de finanțe a dat ordin tuturor vămilor să suspende până la 1 Mar­tie a. c. formalitatea privitoare la depunerea copiilor după facturi. De altă parte, d. ministru a de­legat pe d. Jipescu,secretarul general al ministerului de finanțe, să lucreze cu membri comisiunea Cercului co­mercial, spre a se găsi de comun acord o soluție a problemei care a agitat atât de mult lumea noastră comercială și industrială. Me«. DRAMELE MOȘTENIRE! PARTEA ÎNTÂI Memoriile Lianei ! Viața mea d’abia începe ; acum câteva zile am împlinit 17 ani și totuși când arunc o privire în­dărăt, găsesc de­­ înregistrat­­ mii de chinuri și desamăgiri. Singurii ani fericiți din viața mea trecută sunt aceia pe cari i-am petrecut la colegiu. In casă n’am fost nici o dată iubită, mam­a mea, deși căuta să ișî îndulcească vocea și privirea când vorbia cu mine, totuși era în ea­­ ceva care­­ arăta înce­tarea dragostei. Bună, blândă, răbdătoare cu destinul ei, care nu era de loc fericit, nu s’a gân­dit nici o dată să mă maltrateze,, iasă iarăși n’a avut cu mine nici unul din acele aventuri de iubire cari șterg intr’o clipă toate ne­dreptățile și orice asprime. Eu­ o iubiam­ insă cu sfială și neîn­credere. Aceea pe care aș fi iubit-o din tot sufletul, numai dacă ea ar fi voit, era sora mea Liza. Deși în­țelegeam că toată dragostea ma­mei mele se concentra asupra ei, nu eram de­loc­ geloasă. Ba­ încă mi se părea­­ ceva firesc aceasta, căci sărmana Liza era destul de nenorocita­ însebitozenia și urâ­ciunea feței ei; avea un mare farmec numai în ochi și în glas; era un glas îngeresc. Ași fi voit ca privirea ei sâ se îndrepte asupră-mî blândă și se­nină, cum ’î-o surprindeam une­ori. Dar nu, de câte ori mă a­­propiam de dânsa, privirea’­ de­venea posomorâtă și accentul iritat și aspru. De­și eram întră vârstă așa de fragedă, ghicisem că Liza era ge­loasă de mine, și avea dreptate, lăsând la o parte părerea amice­lor mamei mele cari se arâtau încântate de grația mea copilă­rească și exagerau urâciunea su­­rorei mele; adevărul mai este ca, de­și neiubită, eram­ tratată cu o parțialitate umilitoare pentru sora mea mai mare. Eu eram in­tot­­dea­una elegant îmbrăcată pe când Liza nu purta de­cât rochiile le­pădate de mânia noastră și po­trivite pe corpul ei. Nu eram nici o dată lăsată să ies de acasă cu sora mea, care era trimisă in o­­raș numai pentru târguele, ca o mică servitoare. Tatăl meu obicinuia a zice că pentru mine nu era nimic prea frumos în lume. Oare tatăl meu mă iubea ? Grea întrebare, la care, după atâtea­­dureri, n’am izbutit încă să răs­pund. După marile dovezi de dragoste ce’mi dădea de multe ori, ar fi trebuit sa cred că mă adora, însă din primii ani am observat că el mă săruta și mă chema cu cele mai dulci nume numai atunci când mai era cineva de față și mai cu seamă nașul meu, care venea să mă vadă insă foarte rar. De altfel, tatăl meu nu prea stă­tea acasă și mie nu­ m­i părea räu de aceasta, deși el era ori­când gata să mă apere. Cu încetul însă înțelesei de ce eram mai bine tratată de­cât sora mea mai mare. Nașul meu­ se in­teresa de mine și voia să fiu­ edu­cată ca o fiică de mare aristocrat. Insă, cum spusei, el venea foarte rar să mă vadă și deși se zicea că mă iubea foarte mult, nu-mi arăta o dragoste prea mare. Aceasta venea de­sigur de la ca­racterul său, căci era un om se­rios, absorbit de mari afaceri. El era pentru mine o ființă misterioasă și nu-î cunoșteam alt nume de­cât pe cel de botez, care corespundea cu numele meu : Giuliano. Când eram de opt ani, prin voința nașului meu intrai intr’un colegiu. El alese pentru mine un insti­tut din Toscana, ne acela ținut de d-na Amadei la Prato, unde in­trat fără neplăcere și unde, cum am spus mai sus, am petrecut cei mai frumoși ani­ ai vieței mele. Doamna Amadei era bună și blândă, și ne dădea o educație lipsită de prejudecăți și­­ de idei false despre lume. Familia mea locuind foarte departe, pe malul­ lacului de pe Garda, era greu să mă duc acasă in toate vacanțele și directoarea mă lua cu ea in diferitele vizite ce făcea familiilor de ia­­­­ră. In ultimii ani de școală se pă­rea ca cei d’acasă nu’și mai a­­minteau de mine. Foarte rar primiam câte o scri­soare de la tatăl meu care locuia aproape intr’una la Milano, iar eu scriam regulat d­e două ori pe an nașului, trimițând scrisorile ta­tălui meu, căci eu­ n’am cunoscut nici­­odată numele de familie al d-lui Giuliano nici adresa lui, ceea ce, cu cât creșteam, mi se părea din ce în ce mai ciudat; toate întrebările mele in privința lui rămăseseră fără răspuns. Insă prea puțin îmi păsa de aceasta. Iubită ,­și sărbătorită în institut, ajunsesem cu încetul să uit contrarietățile ce mă așteptau in familie și mă ocupam de stu­dii cu dragoste și in liniște. In vara trecută am luat trei premii, cari au fost o adevărată sărbătoare pentru mine. Eram­ nespus de mândră. Doamna Amadeî, ca să mă răs­plătească de silința mea­­ și vă­zând că nu vine nimeni să mă ia, ca de obicei cî, m­ă luă cu dânsa la Castel del Bosco. . Era o vilă foarte frumoasă, pro­prietatea părinților a două dom­nișoare eșite cu un an înainte din colegiu și cu cari eram in mare intimitate. Mă simțiam fericită să le revăd. Castel del Bosco era locul de întâlnire al multor persoane a­­matoare de partide de escursiune, de vânătoare, precum și de dan­suri, partide de familie, se înțe­lege, vânători în miniatură și danțuri la sunetul pianului, la care se schimbau jucătorii pe rând. Familia Bracciolini era destul de numeroasă și invită cu plă­cere pe amicii și amicele copii­lor; părinții insoțiau pe domni­șoare și se forma astfel o socie­tate veselă, fără pretenții și fără constrângeri. Eram in cuhnea fericire! Ia Castel del Bosco , domnișoarele Bracciolini mă iubiau foarte mult, cunoșteam de mult timp pe fixații lor cari veneau să le vadă la co­legiú, iar soții Bracciolini mă pri­miseră cu dragoste, căci auziseră numai laude despre mine din partea doamnei Amadei. Parcul im­­plăcea foarte mult, mai cu seamă o alee de sicomori care se termina la marginea u­­nei păduri alăturate in care mi se părea ca mă aflu la capătul lumei. Intr’o dimineață ședeam pe o bancă de pe acea alee, când auzii un glas bărbătesc, cristalin și vi­brant intonând o arie dintr’o opera. Inima începu să-mi svâcnească foarte tare. Aci trebue sa fac o mărturisire. Deși nu eram de­cât de 17 ani, aveam de ascuns un mic secret. De 15 zile de când mă aflam la Castel del Basco eram cu totul schimbată și mă surprindeam­ une­ori adâncită în gânduri fan­tastice care nu mă tulburaseră mai mantie. (Va urma)

Next