Universul, februarie 1911 (Anul 29, nr. 30-57)
1911-02-01 / nr. 30
Suveranii INELUL REGELE GEORGE ȘI REGINA OLGA (Dupo «n instantnnrü) Calendar pe amil 1911 Ortodox. Luni, 31 Ianuri".—8. Ciru și Ioan Catolic Luni, 13 Februarie.—Gregorie Râsa soarelui 7.22. Ap.soarelui 5.38 „UNIVERSUL“ are următoarele linii telefonice: Administrația ..... 6162 Redacția ....... 121 *8 Străinătatea . . . . . . 20156 București, 31 Ianuarie. Nici unul nu mi s’a plâns că din cauza sărăciei nu-și poate da copiii la școală. Sătenii începuseră să vază școala sub culori mai plăcute. „M’am silit, de asemenea, ca să am cât mai mulți promovați —cari să merite, bineînțeles. Și vorbesc de acest lucru, căci într o școală unde se lasă mulți repetenți, pentru sătean e un semn că copilul lui e neglijat și de aici convingerea lui că-și pierdem timpul". Observațiunile și constatările d-lui învățător din Domnița fiind foarte interesante, vom continua în numărul viitor, reproducând și concluziile d-sale. IN CHESTIA ȘTIUTORILOR «le CARTE E știut că printre Împrejurăririle prin cari se explică mare de număr al analfabeților din popolația rurală, pe lângă lipsa localurilor de școală necesarese citează întotdeauna sărăcia țăranului. Nu se poate tăgădui că sunt copii de săteni cari nu pot frecventa, școala fiind lipsiți de cele trebuitoare. Dar iată un învățător, d. Ștefan Gheorghe din Domnița, care susține in „Revista generală a învățământului“ că „n’a putut constata sărăcia printre piedicele cari fac ca țăranii să nu-și trimeată copiii la școală în satele unde a funcționat“. După o experiență de opt ani, d-sa a ajuns la concluziunea că felul școalei, modul cum învățătorul își îndeplinește misiunea, felul cum știe el să prezinte școala în mod interesant în ochii sătenilor, fac ca dragostea de școală să se mărească, frecventarea să fie foarte regulată și amenzile să se aplice foarte rar sau chiar de loc. Credem de un deosebit interes să reproducem aici deslușirile pe cari le dăd-sa asupra felului cum a procedat. „In satul unde am funcționat pentru prima oară—zice d. învățător Ștefan Gheorghe—am căutat chiar de la început să înscriu toată populațiunea școlară, mai ales că-mi permitea și sala de clasă. Nici o scutire n'am făcut, ca nu cumva să se creeze printre sătenii mei un curent care să-l facă să creadă că școala poate să scutească pe cineva. Se înțelege, la început, ca oriunde, n'am fost scăpat de cererile de scutiri. Unii cereau ca să le las un copil din cei doi—fata. Și aceștia nu erau dintre cei săraci. Am căutat să-l conving că școala nu poate scuti pe nimeni, că e în interesul lor ași da copiii la școală, fie liând fie fete. Orice întâlnire cu ei era o bună ocazie de a se vorbi de școală. Cu încetul am scăpat de rugămințile lor. Doi dintre săteni, văzând că nu pot retrage copiii de la școală prin bună înțelegere cu mine, i-a oprit fără voia mea. Le-am aplicat obligativitatea, s’a întâmplat ca angenda să fie aprobată în întregime și executată la timp. Copiii am fost trimiși la școală, numaidecât. Pentru mine, și mai ales, pentru școală a fost un triumf. Ceilalți săteni ami văzut că eu, școala nu e de glumit. Când se întâmpla ca un elev să lipsească, căutam numaidecât să mă pun in contact cu familia lui. De obicei ei cercetam cine lipsește, înainte de a intra, In clasă, cu cinci sau zece minute. Și îndată ce un elev lipsita la început ,mă duceam ei acasă la elev și întrebam părinții despre cauza lipsei copilului. Rezultatul era că copilul lăsa treaba numaidecât și pornea la școală. După 3—4 luni de șclala, in acest sat, ajunsesem ca nici un copil să nu aliaenteze, decât cu învoirea mea. Părinții veneau în persoană și-și spuneai nevoia pe care o aveai! In cazul când se spuneam că copilul e cam leneș ori cam înapoiat, renunțai! de bună voie și cu plăcere la serviciul băiatului, numai să se puc în curent cu lecțiile. " ..In anii ceilalți, cât am mai stat acolo, foarte puțin mi-am mai dat de lucru abaterile de la obligativitate. Frecventarea a fost destul de regulată. Din aceeași casă de nevoiaș nu arare ,nu am avut de și trei copii. SURDQ4MUȚI Prin Decembrie 1909 „Universul“ a publicat un articol semnat de mine și privitor la aceiași chestiune. De atunci și până azi am avut în repedlte rânduri ocaziunea să constat că soarta surdo-muților în țara noastră lasă mult de dorit. Câteva scrisori din cele patru unghiuri ale țarei, venite de la surdo-nunți sau din partea familiei acestora (unele scrisori mi-au venit chiar la Paris—majoritatea —), mi-ați arătat cât de mult a impresionat cele câteva rânduri scrise în folosul lor. Mai toți fiind săraci, am crezut că eu dispun de fonduri spre a-I ajuta, alții au crezut că vor continua a duce lupta mai departe în folosul lor, împrejurările însă afi împiedicat. Văzând dezinteresarea generală pentru îmbunătățirea stărei lor, surdo-mutii după îndemnul unui domn Chica, s’a fi hotărât să înjghebeze o societate cu scopul de a face totul spre a se da o folosință materială și culturală mai ales, membrilor. Domnul Chica s’a interesat și la Paris cerând oarecare deslușiri d-lui Collignon, directorul institutului national ,de surdo-muți. Celor ce se interesează le aduc la cunoștință ca d-nul Collignon promite și va da tot concursul săli tuturor acelora cari se interesează, de surdo-muți, și cari vor să lucreze spre folosul lor. Există la Focșani o școală la care este alipită și o secțiune a surdo-muților, dar această secțiune este lipsită de elementele necesare spre a putea propăși sau servi scopului pentru care a fost înființată. Cunosc în amănunțiri istoricul și vicisitudinile prin cari a trebuit să treacă acea secțiune. Am avut ocaziunea să vizitez școlile de surdo-muți din Paris, Bruxelles, Berlin, Viena, și miam putut forma convingerea că în acele școli se urmărește, fie de către Stat, fie de către comună scopul de a face din niște infirmi, elemente folositoare societăței. Rog pe toți acei cărora le vor cădea sub ochi aceste rânduri, să se ducă să viziteze școlile de cari vorbesc și vor fi cuprinși de milă și de dorul de a-i servi pe acești nenorociți, când vor vedea cu câtă râvnă doresc ei să ajungă..... oameni, adică să vorbească. In țările streine, oamenii bogați fac donațiuni, sau înjghebează serbări pentru a aduna fonduri destinate institutelor de snurdo-muți. Ce se face la noi ? In Franța sunt peste 70 de școli de surdo-muți, și toate merg bine. Așa și în Germania, Italia, Austria și Portugalia unde regina Amelia pusese pe baze solide școlile ce sunt acolo. Tuturora acelora cari ar dorul de a face orice în folosul surdo-muților, le asigur umilul meu concurs și stau la dispoziție oricând va fi vorba a lucra ceva în folosul lor. D-nul ministru al instrucțiunei publice ar face un act de mare bine și umanitate, luând măsurile de îndreptare, cum va crede de cuviință, a școalei de surdo-muți de la Focșani. (Va! reveni). Dr. Ion R. Predescu (Giurgiu). de A. FXAHUțA Lizica lui Artur Popescu s’a împrietenit, de astă vară de la băi, cu avocatu Matachi, și-l toacă la disperare. Ce pălării, ce rochii de câte-o mie de lei, și teatru, și mese, și „recepții!....“ Bine-înțeles, că Domnu Popescu e același soț adorabil, pe care-l cunoaștem cu toții, și care pentru nimic în lume n’ar fi în stare să tulbure un traiu—așa de vesel, cu vre un gând rău despre nevasta lui, sau despre bunul lui amic,—da, al lui mai ales, căci trebue să știți c’a fost un chin, și de data asta, până s’o facă pe Lizica să-și mai stăpânească acea antipatie stupidă și fără nici un sens, pe care o simția la început pentru bietul Mavrichi. De ce? Nici ea nu știa... Un om... cum nu se mai găsesc în ziua de azi.... Acum, slavă lui Dumnezeu, lucrul s’a lămurit, și toate au intrat în ordinea lor firească. Doctorul Artur Popescu, al cărui venit de cel mult douăzeci de mii de lei, cu zestre, cu clientelă, cu tot, nu i-ar ajunge nici pentru două luni la vieața pe care o duce, găsește că-i foarte natural să fie atâta belșug într’o casă, pe care o administrează un geniu al escedentelor bugetare, o providență financiară ca scumpa lui Lizică, nn darul ei de a chibzui, de a ști să producă ’ntotdeauna cu mijloace mici efecte mari,—el își are cheia tuturor explicațiilor; și când într’un cerc de prieteni, s’a citit odată anume pentru el schița lui Caragiale „Mici eponimii", cine credeți c’a rîs mai cu poftă de prostia... de nesimțirea foarte comoda de altfel, a lui Verigopolu? Cine, decât seninul și fericitul nostru Artur Popescu !..... — Ca faci, doctore, clientelă strașnică de câtva timp,—îi spune ’ntr’o zi un coleg răutăcios, ca să-l ardă. — Hei, neică, trebuia să-mi vie și mie odată apa la moară, răspunde Popescu liniștit, cu zimbetul omului care știe el ce știe. O, s’au găsit și mizerabili cari să-i trimeată anonime cu tot felul de infamii și de insulte. Turbați de veninul invidiei. Nici nu i-a mai spus’ Lizicărisgirata Lizica!... Gea mai cinsimt femei, o sfântă, o adevărată sfântă.... „Lizica mea.... rău, nu știu, da eu nu cred să mai fie pe lume o a doua femee așa de habotnică în privința cinstei... spunea Popescu ’ntr’o seară lui Mavrichi, care și el aprecia cu toată admirația cuvenită această calitate escepțională a Doamnei Popescu. Tocmai stăteau așa de vorbă amândoi, în fericirea pe care o dă comunitatea de sentimente, când ușa se deschide larg pentru a face foc unei pălării enorme, de sub care se precipită un glas ascuțit, foarte puțin muzical. — Bonsoir ! Știu că v’am făcut și așteptați. Arice de forme, ce de vorbă! Vraiment, c’est dégoűtant...... Doamna Popescu venia așa de târziu de la o societate de binefacere, unde e casieră. Dar doși erau ceasurile opt, mai trebuiau s’aștepte pân’la masă, pentru că nu se gândise nimeni că Lizica are să vie plictisită, în una din acele stări de enervare, pe care numai șampania le stâmpără..... In fug a plecat DoctoreluL „Voi așezați-vă la masă, că vin și eu numaidecât”. Doamna, cu brațele ’in sus, ce ies ca dintr’un cornet din strinita-i rochie împiedicata, își scoate nervos lungile ace din pălărie, și caută ’n oglindă privirea amicului. — Nu mi l’ai adus, sunt sigură că nu mi l’ai adus, ariciosule, îl mustră răsfățat-supărată apropiindu-și ochii negri, viclean-strălucit,ori, de gura lui, care se silia să zimbească. — Ți-i aduc mâine. Aveam numai două mii. și..... — Ce drăguțești! Cu cât ți l’a lăsat? — Cu două mii cinci sute. — Ascultă dragă, uite ce să facem noi, ca să.... știi, să nu bată la ochi. Fu am să trimet pe Artur să-l ia, ș’am să-i spui că inelul costă numai cinci sute, — să-l lăsăm să creadă că mi-l cumpără el. Tu treci dimineața pe la Reismann, îi dai două mii, și-l prepari, să nu mai avem vr’o încurcătură, ca atunci cu broșa Didinii..... Zis -și făcut.Mavrichi se duce a doua zi dimineață, după cum a fost vorba și dă două mii de lei lui Reismann. Popescu se duce și el pe seară cu cinci sute de lei și, după o mică încercare de tocmeală fără nici un rezultat,, cumpără inelul și pleacă. Dar în loc să meargă de-a dreptul acasă, cum ar fi trebuit, s’abate iițel pe la club, că mai era pân’la vremea micesii. Și ce-i vine lui..... deschide cutiuța scoate inelul, să se mai uite la el și-l pune’n deget. După câteva minute, s’așează la o partidă de pantardlă, și cum, împărțind cărțile, își mișca ostentativ briliantul în bătaia luminii, un prieten care sta ’n picioare, ca — Frumos cearetai, doctore. — Frumos, răspunde Popescu, fără a-și ridică ochii de pe cărți — De la un client, desigur.. — Așii L’am cumpărat. Adi senorea-i cumpărat de la Beisuan. — Cât l’ai plătit? Cinci sute. — Vorbă să fie.... Asta-i trei mii de lei ca popa. — Ți-l dau cu două. — c’o mie.... vrei? Partida se isprăvește. Prietenii îl iau tn primire. De gura lor, mai mult, Popescu merge cu ei la cel mai apropiat juvaergiu, la Mas, îi arată inelul și-l întreabă cât îl prețuește. Mas ia lupa, și după ce se uită bine la piatră, zice: „Două mii lei“. Doctorul face ochii mari. — II cumperi d-ta cu două mii ? — II cumpăr, zice Mas, după o clipă de ezitare. Doctorul semnează o adeverință, și primește douăzeci de hârtii de câte o sută. — Ce-a fost asta ? Il întreabă n stradă cei trei prieteni. E adevărat că tu n'ai dai decât cinci sute?... — Pe onoarea mea vă spun. — Mă, ce noroc! Și se pun pe-un rîs, și zid, și-l iau La sărutat,—de se opria lumea în drum și se uita la ei, ca la comedie. Popescu, aiurit, se ’nvârtește ’n mijlocul lor, se luptă din răsputeri să scape de îmbrățișările lor, de gălăgia lor. Un sentiment ciudat, de vis frumos, de fericire neașteptată, îi dă impresia că plutește. Se gândi la Lizica, la bucuria ei, când i-o spune istoria cu inelul... Ar fi vrut în momentele acelea să o povestească la toți. Când ai de dus o veste bună— du o cât mai curând. Prietenii vorbiau, râdeau, dar el nu mai auzia, nu mai înțelegea nimic din câte se petreceau în jurul lui, — ti pofti la masă. Din nou strigăte de bucurie, îmbrățișări,, nebunii de școlari ce se pomenesc pe negândite, c’o zi de vacanție... Și eată-i în două trăsuri, cu fel de fel de mezeluri și de băuturi, la ..Casa cu noroc“ din strada Filomelei. Lizica, nerăbdătoare, aștepta, — foarte nervoasă. Noroc numai, că ’n seara aceea s’a întâmplat să pice așa nepoftit, avocatul Mavrichi, care s-o mai ție de vorbă— altfel ar fi turbat de impaciență. Tocmai discutau despre... marea putere de îndurare a femeii,—când o trăsură se opri la poartă , apoi alta. A fost o intrare cu adevărat triumfală. Inchipuește-ți, mar bere, striga Doctorul, cu „sufletul la gură, prididit de năvala vorbelor, închipuește-ți cam făcut o afacere superbă cu inelul tău.— Am câștigat o mie cinci sute de tei. O mie cinci sute, la un capital de cinci sute! Și asta ’n câteva minute... L’am dat cu două mii... închipuește-ți... Ea se uita la el ca la un nebun. Un moment îl crezu beat și-l dete La o parte c’un gest le despus. El înțelese, și, ca pe-un copil, o învălui într’o private duioasă, de-o părintească duioșie.Da, beat de fericire era Popescu în clipele acelea! Și nici hohotele de rîs ale celor trei prieteni, nici rânjetul vânăt al lui Mavrichi, nici privirile încărcate de electricitate ale Doamnei, pe care mâniea conținută o făcea foc de urîtă, nimic din ce se petrecea în jurul lui—nici unul din strigătele realității n’a fost în stare să se ridice la înălțimea acelei desăvârșite beatitudini. Cronici veselá Zăii, de glume nu-mi mai arde Deși glume așteptat... De glumit mat e când gerul Tar, până la ficați ? Păi se duse Bobotează Și așteptam să iasa flori Și când Polo-l trage vântul Ascuțit ca din viori! Numai ce te-arăți In stradă Și nu .,sficiuüTe prelung te,tae Drept din marginea urechei Până jos In măruntae! Par'că crivățul ne trage Pe ureche cu 'n arcuș Și cu tot paltonul par'că Tot mereu am fi sub duș... Nici că să mai poți cunoaște Cine bea, cine nu bea, Căci la toți acum pe nasuri Ne dă gerul cu văpsea... Ba de-ar fi ca să mai fie Aste geruri muscălești 2 o zi cu nasurile roșii Vom rămâne 'n București... Și cu toată pustiirea Care vdide pe stradă Eri pă soacra mea a luat-o Cu fiori de... promenadă. —Bine mamă. unde să mergem?.. E un timp afară..! „Taci! (Se vosti la mine baba) Vreau cum vreau și așa să faci!" — Bine mamă, aicii atuncea... Și pds, pdi, cum merge ea, O dusei la întrunirea Care fu la badea. Și o așezai In fața Unora cu glas de lei, Ce-l spară in ureche: „Bravo!" „Bis!" saă: „Jos cu ei!" Iar când fuse la eșire Printre cei dintâi o luai De mi-a scos-o coidienii Cam pe sus... ca 'ntr'un alai... Hei! Și 'n urmă, o să credezi?! Am rămas de-odată pas Când îmi spuse: „El, acuma Hai la cinematograf“ Și am dus-o drept la unul Unde se dă vederi din Iad... Și cum unul rodea leasta Unul altul camarad. Ea mă 'ntreabă: „Ce fac ăia ?" —Vrei să știi?... ascultă deci: E un ginere ce roade Capul soacri-și pe veci! Ah!... Simții c'o ia cutremur!.. Dar văzând pe Dante, iar: „Cine-l ăla?" (mă întreabă) ,,Și ce caută un jar?" — Alai Marion, poetul Care soacrelor le dă Cu catran!" Și-atunci,de spaimă, Biata soacră-mi leșină! Scrisori din Rusia SENSATIONALUL PROCES PANCENCO 27 Ianuarie 1911, înaintea Curței cu jurat din Petersburg se judecă acum un proces destul de rar tn analele judiciare, o afacere pe care suntem deprinși s’o întâlnim mai mult în romanele criminale decât în viață. ■ In general, motivul crimei este acelaș pentru toți acuzații, și destul de comun : banii, in parte încă pentru fiecare din ei, motivele cari i-au adus in starea de a putea pregăti crima, sunt puțin comune și amintesc mult un alt proces sensational, judecat anul trecut în Italia—procesul Tarnowska. Și din acest punct de vedere procesul actual prezintă o importanță psihologică, necunoscută de numeroșii medici specialiști și literați, cari îl urmăresc. In scrisoarea de astăzi și un alt de câteva, mă voi ocupa de această afacere. Acuzații- Dr. Pancenco si concubina lui Muravieva Pe banca acuzaților șade un bătrân înalt, spumos, important, cu o barbă albă și lungă, cu privirea cam stranie, când abătută, fixă, când strălucitoare și misterioasă. Acesta e doctorul Pancenco, un bătrân sensual, compleca merit plicisit de inimă, căzut sub influența unei femei desfrânate, isterice și , sadiste, tot timpul, fie că mărturisește crima grozavă ce i se impută, fie că cearcă să retragă depozițiile categorice date în ajun, fie că ascultă depunerile altor martori.—tot timpul se simte că e stăpânit de un singur gând : s-o salveze pe dânsa. De ani de zile de când a făcut cunoștința febieeî Muravieva, doctorul Pancenco n’a trăit decât pentru dânsa: să-i îndeplinească toate capriciile, toate nebuniile. Și a vândut titlul și cunoștințele tuturor șarlatanilor : elibera acte de deces pentru morți pe cari nici nu-i văzuse, iscălea analize pentru medicamente, fără să se cunoască, recomanda tot felul de balsamuri antisifilitice și remedii universale, a redactat o revistă pornografică a provocat zeci și sute de avorturi, în fine, a comis o crimă odioasă, și toate acestea ca să-i poată aduce ei bani mulți, nenumărați iar Muravieva cu acești bani își plătea amanți, despre care știa și d-rul, unul trăind chiar în casa lui, altul venind numai să primească plata, pe care apoi o perdea la masa verde. Masa verde înghițea, amanții costau copiii el asemenea, și dacă bietul nenorocit nu era in stare să mai aducă, era insultat, brutalizat bătut, tras de barba cea căruntă, tăvălit pe jos. Și acuma, după ani de asemenea trai, el singur obosit, istovit, pe pragul ocnei, el nu-a ocupat decât ele soarta el. S’o salveze pe dânsa, care va relua viata destrăbălată de isterică sadistă, intre un amant care s’o stoarcă și altul, pe care să-l schingiuiască. Cauza acestei robii?... Bietul bătrân a scăpat o vorbă : — Dacă ați ști, cum știe dânsa să iubească... I O’Brien de Lassy Conte, urmașul ultimului rege irlandez, nobil rus și al treilea acuzat : autorul moral al crimei săvârșite asupra cumnatului sau. Fața slabă, fruntea enormă, ochii vioi, inteligenți, ironici, un maniac amoral, urmărit toată viața de o idee fixă : afacerile. Afaceri mari, colosale, de milioane, întreprinderi grandioase, monte să revoluționeze industria. Nu bea, nu joacă fn cărți, nu cheltuiește pe femei, om în definitiv blând, dar fiară, îndată ce întâlnea o pedică în calea realizărei proectelor sale Nu face nici o deosebire între bine și rău, mijloacele nu-i pot opri, totul e permis, când e vorba de afaceri. Un mic Napoleon lipsit de șansă. A construit un șantier pentru vase fluviale lângă Vilna, un alt șantier în Finlanda, a fost intermediarul guvernului rus pentru cumpărarea a două crucișătoare japoneze (înaintea războiului), pe lângă acestea, eler vestele, moșii, tot felul de afaceri comerciale și de bancă... Dar neșansa l-a urmărit, toată averea rămasă de la părinți a fost Înghițită. Acum doi ani a făcut cunoștință cu fiica generalului Buturlin, un multimilionar. Aceasta s-a Îndrăgostit de Jassy a divorțat și a devenit lozrodnica lui. Bătrânul general i-a dat zestre două moșii în valoare de 500.000 ruble. Bălăcești -bani sunt departe de-a ajunge lul de Lassy, și cum generalul mai avea un fiu, care avea să primească două treimi din moștenire, el concepe un plan grandios : să-l ucidă, pe tânărul Buturlin, pe bătrân și pe soția acestuia, iar cu miloanele lor să dea o luptă decisivă soartei, care-l urmărea. Aceasta pe când era încă logodnic. Crima întreaga crimă, împrejurările în care a fost pregătită și comisă, rezultă cel mai bine din una din mărturisirile lui Pancenco. O redau în întregime. „El Pancenco, are un prieten, un anume Ipolit Pavlovici Rapgof, care, din când în când, îi recomanda clienți bogați. Cu câștigul se împarțeau amândoi. Acest Rapgof l-a recomandat lui de Lassy. Intr'un cabinet particular al restaurantului Palkin, noua cunoștință i-a propus să facă un avort. Pancenco a convenit în schimbul a 1500 de ruble. De Lassy încântat, l-a bătut pe umeri și i-a dat deocamdată 100 de ruble. A doua zi amândoul s'aiî întâlnit la restaurantul „Viena“. De Lassy i-a spus următoarele : — Rapgof e un fricos. Din această clipă nu-i mai veți spune nimic asupra afacerei noastre, care e foarte serioasă. Afară de noi doi, nu trebue nimeni nici să bănuiască ceva. O a treia persoană ar strica totul. Doctorul a convenit și asupra acestui punct; atunci de Lassy a dat, cărțile pe față: — Viitorul meu cumnat, trăitele logodnice mele trebue îndepărtat de la moștenire. Gândițîvă la un mijloc. Pentru aceasta căpătați 10.000 ruble. Apoi va veni rândul tatălui său, pentru d-voastră 500.000 ruble. Cu acești bani plecați la Paris, unde veți sfârși și cu bătrânul, — încă o sum. de milion pentru d-v. Principalul e să fiți circumspecțibiliți-vă faceți cunoștința tânărului Buturlin. Amețit de aceste cifre, Pancenco consimți. După părerea lui de Lassy cel mai bun mijloc ar fi să-l infecteze cu baccilii holerei, moartea în acest caz n’ar putea naște nici un fel de hărnicii. Din noc 100 de ruble „deocamdată“ și s’au desparțit fără să mai fie vorba de închipuitul avort. Gândindu-se cum ar putea face cunoștință cu Buturlin, Pancenco își aduse aminte că acesta și-a făcut injecții antiholerice și se hotăra să-i viziteze sub pretext că se interesează mult de această chestiune. Buturlin l-a primit foarte amabil. Au început să vorbească despre vaccine și, cu încetul. Pancenco a adus vorba despre swerminul Persi, ca meetic, îl sfătui pe tânărul Buturlin să încerce acest mijloc. Planul era următorul: să amestece sperminul cu o cantitate de alcaloid foarte toxic. De Lassy refuză acest plan. întrevederile dintre Pancenco și de Lassy continuară până în ultimul moment, sau, acesta venea la Petersburg sau cel dintâi pleca la Vilna. In tot timpul a primit aproximativ 2000 de ruble. Pentru că i-a scris lui Dassy două trei scrisori, Pancenco a fost mustrat. Scrisorile lui de Lassy erau scrise cu mașina, dar el le-a păstrat pentru a se servi la caz când ar cerca să arunce toată vina asupra lni. Sfătuit de Lassy el Iscălea telegram de Vbiti"«vin . V. nnștința dintre tânărul Buturlin și Pancenco a crescut din ce în ce și a fost mult cimentata de de Lassy. In sfârșit în Aprilie, Buturlin a fost convins și a și început o cură de spermin. Rămânea numai de hotărât ce otravă să se introducă în spermin. După multă gândire, Pancenco se hotărâ pentru toxinul difteric. Acest mod de a „lucra“ prezenta multe avantagii. •Procesul intoxicărea durează 7—8 zile. Introdus în organism, acest toxin provoacă o ridicare de temperatură și apoi paralizia membrelor. La autopsie nu poate fi descoperit. In ziua de 4 Mai, după ce a căpătat toxinul de la institutul de medicină experimentală, i-a făcut victimei două injecții, fiecare de câte 2 c. m. c. din teribila otravă. Toată noaptea nu putu sa doarmă. A doua zi nu se putu retine și alergă la Buturlin. Acesta se plânse de boli grozave. Temperatura era ridicată. A treia zi starea victimei se înrăutăți. In ziua de 7 Mai fu chemat la Buturlin un alt medic, care nu bănui nimica și presupune numai o infecție, datorită lipsei de măsuri antiseptice la infecții. Dar, cum temperatura căra, noul medic se liniști. In acest timp Pancenco nu avu curajul să se arate în fața victimei sale și spuse acasă să se răspundă că e plecat, de câteori va fi chemat la Buturlin. Lui de Lassy ii telegrafia. In dimineața zilei de 13 Mai ziarele i-au adus știrea despre moartea lui Buturlin“. Crima ar fi rămas nedescoperită. Pe lângă că nimeni nu bănuia nimica, bătrânul general se opuse la facerea autopsiei Dar după insistența lui de Lassy s’a făcut autopsia și analiza chimică. Nici una, nici alta n’au dat nici un rezultat. Au intervenit însă două personagii neașteptate : unul din amantii Muravievei, Petropavlovski și prietenul sau Bobrov. In scrisoarea viitoare voi descrie descoperirea crimei și rolul celor doi Holmes. D. G. CiHigrisu i mvâțătorilor unna. DIN BUCOVINA Rădăuți, 30 ianuarie. Astăzi s-a ținut al doilea congres al învățătorilor români. A fi participat peste 200 de învățători precum și deputații Onciil și Lupu. învățătorul Chisonovici arată starea deplorabilă a învățătorilor. Deputatul Oneiul arată momentele de grea cumpănă prin care trece poporul român care luptă pentru dobândirea dreptului național. Pledează pentru unire. Mai vorbesc câțiva oratori. Congresul desaprobă procedura revistei politice din Suceava și accentuiază necesitatea solidarității tuturor păturilor române. Apoi s-au expediat telegrame împăratului. Săptămânale de IONESSU QUINTUS Suntem in plină campanie electuealâ. Pretutindeni nu întâlnești decât politician. Mă voi încerca sa schițez fizionomia câtorva. Politicianul trecutului. Misiunea politicianului trecutului nu este așa de ideală ca aceea a politicianului viitoruluiî. Politicianul trecutului nu este un cugetător și nu are pretențiunea să fie. El e un istoric—atâta tot—dar un istoric dublat de un observator. El face politică militantă, dar actualitatea nu-l preocupă decât prin comparație cu trecutul. Pe cât e de vag politicianul viitorului în enumerarea reformelor pe cari vrea să le realizeze, pe atât e de precis politicianul trecutului in laudele pe cari te aduce vremurilor dispărute. Grigore Coandă e un politician al trecutului. Fost deputat, fost prefect, de câtva timp partidul din care face parte el nesocotește. In două rânduri a venit partidul la putere,și bietul Coandă a rămas de căruță. Grigore Coandă se folosește de orice prilej pentru ca să arate ce bune erau vremurile trecute pentru România și cât de rele sunt cele de azi. — Toate, toate s’au înrăutățit la noi, spunea Coandă deunăzi unui trunoscut. Dacă privim familia, baza societatei, ce era familia odată și ce e acum? Altădată copiii iubea și și respectaț pe părinți, astăzi nu le fac decât zile amare. Mai înainte soția era femee casnică, astăzi nu știe cum să-și înșele mai repede bărbatul. Dar politica? Ei, dragul meu, politica pe vremea mea era cu totul altceva. Pe atunci oamenii cari făceau politică nu cunoșteau decât jertfa, astăzi toți se gândesc la interesele lor. Apoi nu mai avem nici bărbați de Stat. Aratami un Ion Brătianu, un Kogâlniceanu, un Rosetti, un Alexandru Lahovary. Dar caracterele? Unde mai găsești caractere? Pe vremea mea oamenii inchideau ochii în partidul în care i-a fi deschis. Acum se plimbă prin toate partidele, schimbându-le ca pe o casă de locuit. Pe urmă, domnile, mai înainte tinerii nu erau așa de nerăbdători ca acum. Ei lasau pasul înainte bătrânilor, ca oameni mai cu judecată și experiență; astăzi ei nu știu cum să-î înlăture mai repede. Dumneata nu vezi ce s’a fie trecut în partidul liberal? Aproape toți bătrânii au fost înlăturați. Și ce mi-au făcut, mă rog, tinerii cari au dorit să se ia locul atât de timpuriu? Privește legile făurite în urma mișcarei țărănești. Legi sunt acelea? Nu trebuia nici o lege nouă. Legi avem destule, dar nu le aplicăm. Asta e buba noastră, domnule, asta e rana noastră adânca, dar tinerii noștri doctori afi greșit diagnosticul. De câtăva vreme cățiva din acești tineri pripiți se agită pentru votul universal. Acei tineri cred că dacă intr’alte țări există votul universal, apoi el poate să-și aibă rostul și la noi. Se potrivește România cu acele țări ? La noi știți carte doar 15 la sută și într’alte țări nu sunt decât 15 la sută cari sâ nu știe. Domnule, domnule ! Nu știți unde o să ajungem. E păcat de sacrificiile generației de la 48. E păcat să risipim moștenirea lăsată de ei. Dacă Brătianu și Rosetti ar învia și ar vedea ce s’a făcut cu opera lor, ar mai muri odată. Grigore Coandă, sfârșind, se desparte de cunoscutul său, și se duce acasă, mulțumit că a găsit pe cineva căruia să-i plaseze discursul să fi. In fiecare zi, bătrânul politician șade la cafenea între orele 9—12 și 2—5. Ziua în care întâmplarea face să nu-i iasă nimeni înainte căruia să-i dovedească reaua stare de azi și cea bună de pe vremea lui, e pentru el o zi perdută. Odată se întâlnește cu un tânăr, căruia ii mai ținuse acest discurs. Grigore Coandă uitase însă și, după câteva clipe, începu : — Ei, domnule ! Toate merg răfi In tara noastră, toate. Tânărul îl întrerupse : — Dacă privim familia, baza societăței, ce era atunci și ce e acum ? Dar politica ? Unde mai găsești caractere ? Cei dimprejur isbucniră in râs. Grigore Coandă se ridică supărat de la masă, și plecă spunând : — Iată cum sunt tinerii crazi. Pe vremea mea tinerii erau respectuoși și nu permiteau să-și bată joc de bătrâni. De la acea pățanie, se spune că bătrânul Coandă însemnează într’un carnet pe aceia cărora le rostește discursul său. Omul zilei. Omul zilei tu, îngâmfat, in mijlocul câtorvamici și clienți. împrejurul lui se aud șoapte .uite omul zilei!" Mai uruiți gură-cască se apropie ca să-i vadă chipul. Politicienii se grăbesc să iasă înainte pentru a avea norocul de a fi văzuți de el. Cortegiul crește și se transformă într-o mulțime. Omul zilei e obișnuit cu emoțiunea, pe care o produce prezența sa și se pare că nu e preocupat de ea. Merge rezemat de brațul unui intim care e încântat de această favoare. Vorbește tare. Din când în când se intrerupi pentru ca să arunce vreunul admirator un salut grațios: : — Bună ziua, dragul meu. Apoi reia firul convorbire!. — Votul universal e o nebunie. Auzi dumneata! Toți desculții să voteze alăturea de oamenii cu avere și cultură. Intimul răspunde prin scurte formule: — Exact, aveți dreptate, așa gândesc și eu. Omul zilei, din timp în timp, se întoarce și se adresează vreounuia: — Așa, amice. Să fim patrioți. Totul pentru țară, nimic pentru noi. Omul zilei e un adevărat pasă în provincie. Tac și spânzură. Poți să fii cât de meritos, dacă nu te bucuri de simpatia lui, rămâi în umbră; iar câștigându-I protecția, n’ai nevoie de nici o însușire pentru ca să aspiri la situațiunea cea mai înaltă. Și simpatia poți să i-o câștigi, fără greutate. Pornit de la o inferioară situațiune a ajuns aci, convins adânc de adevărul «angeliceler cuvinte. Cel ce se smerește, se va Înălța”. Nu trece o zi, fără să viziteze pe alegători. Celor mai mulți le spune pe nume. Cu unii la aperitive; la alții mănâncă, pe unii îl cunună, altor le botează copii; un sfîrșit merge pe toate căile, cari duc la popularitate. la câțiva ani de zile a ajuns omul cel mai popular din județ. Dovada acestei popularități a făcut-o alegându-se în consiliul județean, in opoziție. Pe zidurile orașului erau lipite afișe mari, cari recomandai cetățenilor candidatura lui Matei Bunescu. Apelul sfârșea cu ceste aprinse cuvinte : „Când aveți o nevoie, cine v’r satisface? Când aveți o suferimță, cine v’o alină? El și numai el. Născut din popor, crescut de mijlocul poporului, el trăește pentru popor și e gata oricând să moară pentru popor“. CONFLICTUL dintre Academia Română și d. profesor A. D. Xenopol Iași, 30 ianuarie. Acum 2 luni d. profesor A. D Xenopol a făcut o comunicare la Academie „Partidele politice sub regulamentul organic". Conform unui articol din statutele Academiei, toate comunicările ce se fac și cari sunt inedite urmează a fi tipărite în analele Academiei. De astă datăi însă, sub cuvânt că lucrarea d-lui Xenopol ar fi fost deja tipărită delegația Academiei a decis să nu o mai tipărească în anale. D. Xenopol a făcut o întâmpinare în sensul că volumul d sale nu a ieșit încă de sub presă, și că atare Academia trebue să-i publice comunicarea. Delegația refuzând d. Xenopol a înștiințat azi pe președintele Academiei că d-sa nu va mai face de aci înainte nici o comunicare la înalta instituție. Acest incident produce multă senzație în lumea cultă ieșană. Consfătuirea «•«nnservatoare din Tg.Jiu In saloanele clubului conservator din orașul nostru, a avut loc aseară o consfătuire ultimă, la care ați luat parte toți membri clubului. ... . , D.Ioan Săftoiu,țolul partidului, arată că la col I de Cameră ar fi nemurit să candideze d. căpitan Era. Pârâianu, iar pentru d-sa lasă la aprecierea membrilor dacă trebue sau nu să candideze la acest colegiu. Toți 1 afi aclamat ca cel mai bun pentru a candida la co- 1 cu d. căpitan Pârâianu. J . . Pentru colegiul I de Senat, n Săftoisi propune pe d-nul Costică Gărdescu și general Tell, ale căror candidaturi afi fost primite cu furtunoase aplauze. D. Gh. Stolojanu, președintele comisiei interimare, propune la col II pe d. V. D. Hortopanul, singurul care poate lupta cu succes contra candidatului liberal, d. Brezulescu, a carui candidatură s’a și înscris pe tribunal. D. Săftoifi arată de asemenea meritele și cunoștințele d-lui Ortonan. ca om de societate, ca om juridic și cum a fost chiar coleg cu d. Brezulescu, lupta între dânșii este egal. Așa cum a întocmit programul d-lul Lari cu care d. Hortopan se va prezinte alegatorilor, se prevede reușita sa. D. Sătenm roagâte prietenii cari au nazuit la acest colegiu, să-și sacrifice persoma lor în interesul partidului. 1. V . Hortopa nu spune ci va cerca să se facă demn de re crederea ce i s’a acordat. Dl N Oprișesnu pe care „mulți credeau că năzuește 13 col. HS arată că nici uu saspândit măcar a candida, ci lași cu toată inima în luptă pe veschiul săi anic d. V. Hortopariu. [). Săftoifi a mulțumit d-lui Oprișescu pentru sacrificiul făcut Consfătuirea sa "...minat la rele 12 noaptea.Astăzi mi se comunică că 181 colegiul 11 de Cameră va candida d. Barbu Delavrancea, astfel că aceasta ar fi lista exacte a candidaților guvernamentali Camenul vol. I : D-nut Ioan Sati,Din și căpitan Em. Pârâianu ,.„i li d. Barbu Delavrancea col. III: d. Vasile D. Hotopanu Senat ■ Col. I : d-nul Costică Stoiescu și general Tell. Pentu colegiul IIe desemna :1 Alecu Calotescu, mare proprietar, dar nu se știe pozitiv aceasta. ___ unii abonați, cari cer schimbări de adresă sunt rugați cu insistență să binevoiască a trimit administrației, odată cu cerere, chiar și eticheta pe care este imprimată adresa cu care primeai ziarul până atunci, spre a se pusa da curs repede cererilor și a nu se întârzia cu trimiterea ziaru mai ia noua adresă.