Universul, ianuarie 1914 (Anul 32, nr. 1-29)

1914-01-14 / nr. 12

Medalia comemorativă a păcii din București, lucrată de medailistul francez Henry Nack și oferită de un comitet de doamne române M. S. Regelui Carol în ziua de 1 ianuarie. sunt atâtea școli speciale, a­­tunci celor­ ce cer să­­ se deschidă cât, mai larg porțile școlii se­cundare n’am putea să le răs­pundem decât că această deschi­dere trebue să se facă cu foar­te multă prevedere, căci numai așa școala noastră secundară se va scăpa de multe elemente rele, și va reuși să-și mențină presti­giul ei de adevărată școală de educație a acelor cari vor fi chemați la rândul lor să condu­că cândva destinele neamului. DumitrU Bocin profesor secundar , Câmpulung. . - ----------* * *-----------— NOASTRE SECUNDARE Citind acum câteva timp în jurnale că poliția Capitalei față cu purtarea scandaloasă a unor liceeni a intervenit pe lângă mi­nisterul instrucțiunii pentru a­­ lua măsurile în consecință, n’am fost de loc surprinși de acest lucru, judecând­ faptele din Bu­cureștii, după cele ce se petrec ,l­a­ provincie. Ceea ce la noi se petrece în mic, la centru se petrece în mare. Dacă în orășel­e mici, unde elevii ar trebui să aibă cel puțin­­ teamă că pot­ fi văzuți de­ pro­fesorii lor la fiecare pas și nu se feresc, de a fuma prin grădinile publice și pe bulevarde, de a juca cărți și biliard prin cafe­nele, de la face chiar chefuri prin cârciumi, ca­ să nu mai vorbim de­ plimbările nocturne ! după orele !*­­ne, închipuim ce trebue să fie la București și în alte orașe mai mari, unde fără nici un control, fără teamă de a­ întâlni pe dascălii lor, cu un dispreț nemaipomenit de res­pectul și bunacuviință, datorite oamenilor mai în vârstă, lăsați­­ în­ voia lor de gazde și părinți, pare că ar voi să se întreacă în fapte, cari nu­ pot decât să-i degradeze atât pe ei ca elevi, cât și­ școala a căror uniformă o poartă. Pline de cel mai mare interes sunt micile anchete făcute in cancelaria școlii, tot cu ajuto­rul elevilor, cu ocazia cărora afli lucruri, care pare că-țî iau toată speranța de a mai ajunge cândva la rezultate bune, când tocmai ei elevii, cari ar trebui să-ți fie de cel mai mare ajutor în întreprinderea ta,­ îți sunt cel mai mare obsta­col. Elevii, cari nu pot ține conde­iul în mână, afli că fumează țigara, cu o eleganță rară ; cei cari­­ nu pot spune câteva cu­vinte, cum, trebuie înjură cu o ușurință nemaipomenită, cu un cuvânt, acei ca­ri sunt drojdia claselor noastre sunt fruntașii activității extrașcolare de care vorbim mai sus. Este aceasta o stare de lu­cruri, care treime, să­­ ne­ pună pe gânduri pe toți acei,­­ cari au drag de școală și mai ales pe plărințî, asupra cărora se restrâng în ‘majoritatea cazuri­lor consecințele funeste ale a­­ce­tor rele apucături. Nu credem să existe oraș, unde să nu se audă plângeri de natura celor mai de sus, bine înțeles păstrând proporțiile, căci cauzele cari sunt la baza acestei destrăbălări a liceenilor noștri, se vor găsi pretutindeni. Aceste cauze trebuesc căutate în familie, societate și școală. In societatea noastră, oricât de lustruită, ar părea ea, sunt prea puțini părinți, «ami mi­nosc adevăratul rost al școlii secundare; pentru cei mai mulți, ea este sau un fel de exil, unde-și trimet copiii ca să nu-i mai tulbure acasă, sau un fel d­e mașină din care pretind cu orice preț ca și­ cei buni și cei răi să iasă toți buni, pentru foarte puțini școala secundară , o instituție al cărei succes de­pinde tocmai de concursul pă­rinților și al întregei societăți. Dacă la acei de cari părinții vor să se scape de acasă, mai punem și pe cei cari se află la gazde, cari de multe ori formea­ză majoritatea populației șco­lare, și dat fiind felul cum aceste­i gazde își înțeleg datoria lor, oricine își poate închipui cât de multe piedici întâmpină școala în mersul ei, chiar când ea ar fi animată de cele mai bune in­­tențiuni. Liberi și fără nici un control, lipsiți de simțul datoriei și al răspunderii față de tot ce-i în­conjoară, elevii noștri se gă­sesc de multe ori în mijlocul unei societăți, ale cărei gusturi, obiceiuri și apucături nu pot decât să dezvolte mai mult re­lele lor înclinări. Elevul, ch­iar din primele clase, e­ pus să ia parte la petrecerile familiei­­ și ale societății și se face mare caz de spiritul lui,, ch­iar când nu e la locul lui. Pe zi ce merge, pare că dispare acea distanță respectuoasă, care trebue păzită între copii și părinți și restul so­cietății. Firi visătoare, minți fragede, voințe ușoare^ ei, se impresionea­­­­ză de tot ce văd și aud, și în a­permite mai ales să vadă multe lucruri sunt cinematografele, cari s’au înmulțit așa de mult în­cât cel mai mic oraș trebue să aibă unul sau două. Lăsând la o parte vari­e ex­cepțiuni cu lucruri frumoase și instructive, de cele­ mai multe ori cinematografele nu fac de­cât să aprindă inimile înzvăpă­iate, să le prezinte o lume a­­proape fantastică, ale cărei cu­riozități și plăceri caută apoi să le traducă in mijlocul socie­tății unde tr­ăesc. Scenele amo­roase, cele pline de isprăvile­ de­tectivilor, precum șinele întune­cate de mari catastrofe, nu pot decât să influențeze în cel mai mare­ grad,­­pe­,unii ,dis­punân­­du-i pentru amoruri precoce, pa alții pentru un pesimism pro­nunțat, pe alții pentru furturi și câte alte multe rele apucă­turi. Nimeni n’ar putea să se o­­­pună­ curentului mare pe care și l-a făcut cinematograful în distracția publicului nostru, în­să autoritățile școlare ar trebui să in­ter­vină să nu se primească elevi decât la filmele absolut ,frumoase și instructive. Membrii societății, fie­­ că ar a­­vea, fie că n’ar avea copii la școală, ar trebui să se grupeze în societăți, cum sunt în alte țări, având de scop întreține­rea de strânse legături cu școa­la și îngrijirea în special de co­piii părinților nevoiași sau aceia cari se află la gazde. O apro­piere mai­­ mare între școală și societate ar­ face-o pe aceasta să nu o mai considere pe cea dintâi ca pe o cazarmă, — cu toate că și cazarma a­ început să fie pri­vită altfel — ci ca o mică­ so­cietate, unde tinerele generații se pregătesc pentru viața cu toate greutățile ei de mai târziu. Alături de familie și societate și școala are partea ei de rină în reaua­ purtare, a multora din­tre elevii ei. In­ primul rând trebue­­ pusă indulgența prea ma­re, pe care unii profesori o au pentru greșelile elevilor lor, ceea ,ce nu­ poate decât, să-i încura­jeze,și­­ mai­­’mult ca să săvârșea­scă altele și mai mari. Uneori această indulgență, este înlocui­tă printr’o dezinteresare comple­tă, de ce face elevii în afară d­e ora de studiu, iar alteori prin­­tr'un interes de a­ a­iăra pe cel vinovat, interes dictat de situa­ția politică in care se află pro­fesorul. Trebue să recunoaștem fă­ relele consecințe ale politicei, așa cum se practică la­ noi­­ se văd până și în reaua purtare a elevilor noștri. De câte ori nu­ se va renunța la o pedeapsă, de tea­­mă ca să nu se spue că a fost da­tă din ură politică intre pro­­­fesor și părinți, sau pentru­ că cel vinovat era fiul cutării­ pu­ternic al zilei. De câte ori , copii bazați pe influența politică, a părinților lor nu merg nâi­ă a­­ sfida și nesocoti chiar pe dascălii lor, ca să nu mai vorbim și de­ cealaltă lume ! S’a vorbit și se vorbește mereu de criza școlară provocată de lipsa de școli, pentru elevii cari ar voi să­ intre în învățământul secundar. Credem că pericolul a­­cestui învățământ nu constă­­­ înn lipsa de școli, ci în prea marea aglomerare a tineretului spre el. Când în toamnă la,examenul de admitere pentru clasa I-a se prezintă 120 de candidați pentru 60 de locuri, iar din aceștia nu­mai 30 ar putea merge mai de­parte, acest lucru nu poate de­cât să ne îngrijească, văzând curentul mare spre învățământul secundar și­ al celor chemați și al celor nechemați. Școala secundară așa cum s’a reorganizat la 1808 , și 1908 nu mai e­ considerată ca o fabrică de diplome în vederea căror ins mai se prepară elevul, ci ca un mijloc de cultură general,­­înțele­­gându-se prin: aceasta, dezvolta­­­­rea, firească, a tuturor' facultăți­lor lui'sufletești în afară de ori­ce preocupare, pentru, cariera de ' mai târziu. Ea este, am putea zi­ce, o școală de elită, care trebue să­ pregătească' fondul, comun' sufletesc! necesar , pentru o, con­lucrare de mai târziu în folosul societății și al patriei a­ acelo­ra cari formează, clasa conducă­toare a societate!, noastre, , ! Când, pentru acei cari vor1 sapă mai repede o catțigră. TratailTOle reîntins să - i afsglilpre COMENTARIILE PRESEI VIE­­NEZE Viena. 11. — Corespondentul di­n Budapesta, al ziarului ,,N. Fr. Fresse" scrie asupra tratati­velor cu românii: „In cercurile politice bine in­formate insuccesul­­ momentan al trata­tivei tir urm­ate intre români si contele Tisza e atribuit în parte motivelor de tactică. Se pare­ că o parte a politicia­­nilor români, în special tinerii radicali grupați în jurul d-lui Goga, socotesc concesiunile a­­cordate­ de contele Tisza ca insu­ficiente și­ își exprimă dorința ca­ tratativele să­ fie reluate. Fa­ță de acest curent, elementele moderate ale comitetului națio­nal, cari doresc în mod­ serios o înțelegere, n'au îndrăznit să a­­ducă un vot care să aibă ca ur­­mare primirea sau respingerea a cțt a ne­î­î­n­tre­prinse. Viitoarea­­ întrunire a comite­tului executiv al partidului na­țional român, va fi utilizată spre a se face o încercare de a se obține o lărgire a concesiuni­lor oferite de contele Tisza și a se executa o influență asupra e­­lementelor radicale ale partidu­lui. Speranța în succesul­ final al tratativelor se menține: ACȚIUNEA COMITETULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI ROMAN Budapesta. 11. — Din cercu­rile comitetului național român se manifestă dorința ca poporul român să nu se lase influențat de știrile fantastice, Ce circulă in juru­l impăcărei, și mai­ ales de acelea cari apar în presa un­gară. Poporul român poate fi în­credințat­ că fruntașii săi cau­tă cu abnegațiune o înțelegere care să asigure națiunea pro­gres din toate punctele de ve­dere și va refuza ori­ce propu­neri, cari ar tinde să-i aducă vre-o jignire. In atitudinea a­­­­ceasta, membrii comitetului nu se gândesc la propria lor per­soană, nu se lasă influențați de promisiuni vagi ci sunt condu­și de necesitățile reale și do­leanțele juste ale întregei nați­uni. TRATATIVELE VOR REÎN­CEPE Budapesta." 11. — Ziarul „Ke­leti Értesítő.“ publică referitor la împăcarea român­o-maghia­­ră următoarele: Tratativele dintre delegații comitetului național român și contele Tisza, vor reîncepe Mier­curi sau Joi. Delegații comite­tului vor avea­­ aceeaș atitudine de până acum și vor­ trata toate decl­ara­țiunile contelui Tisza ■„ad referendum“, iar­ hotărârea va fi luată de comitet". Imediat ce comitetul­ va adu­ce o hotărâre definitivă, Întreg materialul tratativelor va fi dat publicitate­., COMENTARIILE PRESEI RO­MÂNE Budapesta, 11.—­­iarul „Ro­mânul organul oficial al par­tidului național român desminte toate știrile tendențioase apăru­te în presa ungară referitor la tratative și constată că­ partidul, după­­ împăcare, va fi pus în fața unor­­ probleme­ grave, căci nu se știe cine va garanta stipulațiu­­nile împăcarea. Și după garan­­­tarea acestora va fi foarte greu să se aleagă o directivă­ politică. Este cert că membrii comita­tului vor­ respinge tot ce nu va reprezintă interesele poporului român. . ■ ♦ B-nii abonați, caii cer schim­bări de adresă, sânt rugați cu in­sistență să­­ nevoiască a trimite administrației, odată cu­­ cererea d-lor și eticheta pe care este im­­primată adresa ,cu care primeai* inițiale gaseta, spre a pu­­tea da curs lipide cererilor și a nu se întârzia cu trisneterea sia­­raia* O as»a suiasă­­ ~ , In „Universul“ din 4 Ianuarie cu sub titlul „Lipsa de preoți“, un teolog a găsit trei cauze ale lipsei de preoți: materiale, mo­rale și una politică. Despre lipsa­ de preoți au mai vorbit și alte ziare, cele mai multe căutând să constate că nu mai este iubire de carieră preoțească la tinerii seminariș­ti și teologi și că pun mai pre­sus partea materială, când ar trebui să se jertfească pentru apostolat. Pentru a vedea numeroșii ci­titori ai „Universului“, că sta­rea materială, a preoțime! di­n ziua de azi învinge sacrificiul pentru apostolat, vom­ vorbi cu tifre scoase din legea clerului. Mulți socotesc o invenție când 1i se spune că cei mai mulți preoți dela țară au între 35-48 lei lunar, di­n care sume trebuie a scoate reținerile. Tot așa cei mai mulți preoți dela oraș au­ 60­7,2 lei lunar, din care sume de asemenea trebuesc scoase re­ținerile. In art. 28 din legea derului votată în 1893, lofurile preoților urbani se stabilesc astfel: Paro­hul licențiat sau doctor in teo­logie 200 lei lunar, parohul cu 7 clase de seminar 100 lei pe lună, parohul cu 4 clase de seminar 60 lei pe lună, iar preotul su­­pranumerar (ajutător) licențiat sau­ doctor In teologie 150 lei lunar, cel cu V clase de seminar 80 lei lunar și cel cu 4 clase 40 lei lunar. Această prevedere este în fiin­ță până azi. Numai­­ pentru preoții supranu­merari dela 40 lei, s’a ridicat la 60 lei leafă lu­nară. Diaconii licențiați’ sau doctori au 200 lei lunar, iar cei cu 7 sau 4 clase de seminar 100 lei lunar. In parohiile rurale preotul pa­­­roh cu 8 clase de seminar are 80 lei lunar, parohul cu 4 clase 50­0 lunar, supranuroieratul are 35 lei lunar. Prin modificarea legii făcută în 1909 în art. 42 s’au recunos­cut­ parohi rurali licențiați, sau doctori în teologie plătiți cu 150 lei lunar; preoții ajutători cu acelaș titlu cu 80 lei lunare fac cei cu 8 clase cu 50 lei lu­nar. Celor arătați mai sus li s’a a­­pu­cat și curba, în­cât li s’a mai făcut reducere de la 2 la — 17 lei lunar, din sumele arătate. Avem dar preoți cu 4 clase plătiți cu 60 lei, 48 lei și 35 lei lunar. Preoți cu 7 și opt clase plătiți cu 80 lei, 76 lei și 50 lei lunar. Preoți licențiați și doc­tori în teologie plătiți cu 200 lei, 150 lei­ și 80 lei lunar. Vază fiecare această anomalie ca preoți cu acelaș titlu să aibă le­furi, cu diferințe una da alta de la 50 până la 120 lei lunar. Dar va zice cineva, preoții ru­rali au și pământul bisericei în folosință, iar unde nu este pă­mânt au 25 la sută spor, peste salariu. Sporul­­ este de 8 lei 75 bani pentru cei cu 35 lei lunar, 12,50 lei pentru cei cu­ 50 lei lunar, de 20 lei pentru cei cu 80 lei lunar și numai pentru cei cu 150 lei lunar este­ de 37 lei 50 bani. De aceștia însă la țară sunt foarte puțini. Cât­­ pentru pământuri, în ade­văr legea clerului din 1893 lăsa în folosința preotului tot pâ­­mâtul bisericii și erau biserici, cari avea, 39—50 pogoane. In 1904 s’a făcut legea. Casiel Bise­ricii, care a luat dela biserici toate pă­m­ânturite în plus, lă­sând fi­ecărei biserici, care avea preot, câte 17 pogoane, lăsa dar câte un lot de pământ și biseri­cilor filiale, cari aveau­ preot. In 1306 s’a modificat legea Casei Bisericii, când s’au luat și pământurile bisericilor filia­le, care avea și preoți, lăsându-se de­ fiecare parohie câte uni­lor de 17 pogoane. Acum dacă din­tr’o parohie sunt doi sau trei preoți, împart între ei 12 po­goane, căci restul se dă perso­­nalului inferior. De unde dar până în 1904, un preot avea în foosința lui 17 pogoane, mulți 30 și chiar 50 pogoane, după­ 1904 are numai 12 pogoane, iar după 1906 foarte mulți preoți au în folosință nu­mai 6 pogoane și chiar numai 4 pogoane. Socotind cele arătate, poate vedea orișicine că starea mate­rială a preoților a mers regre­sând, nu progresând, pe câini scumpetea traiului a devenit treptat-treptat tot­­­ mai mare. Pe când pentru toți slujbașii statului s’au făcut îmbunătățiri simțite, pentru idei bisericești nu s’a făcut nimic. Lucrul acesta a disperat pe tinerii seminariști și teologi, și îi face să fugă de preoție. Sunt ei oameni, cari pun mai­­na sus partea materială, de­cât che­marea pentru apostolat și men­tă prin această blamul publi­cului? Cine va judeca serios lucru­rile, nu le poate aduce aceasta­­ învinuire. Din vechime se apu­nea că omul trebuie mai întâi să poată trăi și după aceia să filosofeze. Ori­câtă râvnă ar avea un se­minarist sau teolog de a intra în preoție, când își va face soco­teala întreținerii lui și a fami­liei, va vedea că nu-î va fi posi­bil să trăiască, fără să nu-șî compromită misiunea. Azi nu găsești un servitor bun cu 50 lei. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce se pretinde u­­nui licențiat sau doctor în teo­logie să se facă preot ca să fie plătit cu 80 lei lunar și să trăias­că la țară! Așa sunt plătiți cei ce au tit­luri și adfe Ji sunt chemați, în slujba statu­lui? ! ! Dar ,zic­ unii,­­cum a zis și un de­senator că sunt preoți bogați și cu venituri mari. Ele desfid pe oricine să probeze dacă acei­ preoți au­ făcut averea din preo­ție, ori din alte ocupați­uni :ă­­­turalnice preoției. Pe lângă cauzele arătate mai sus, se mai­ adaugă imit o cau­ză, care face pe seminariști și teologi să fugă de­ unele paro­hii. Este lipsa de locuințe. S’­am arătat prin ziare că sunt acum peste, 200 parohii vacante și se­ miră mulți de ceriu sunt ocu­pate. Multe din­ acele parohii sunt izolate ,și fără­­ biserici, dar nici una n‘are casă pentru , preot.. Cine cunoaște satele noastre, știe că este imposibil de a găsi îrn cele mai multe sate o casă bună de locuit, orice sumă ai da. Unde să stea preotul și fa­milia lui? Știu un preot de la marginea unui oraș, licențiat și în teologie și în drept, care stă într’o casă de țară cu două ca­mere, și pe jos are pâinii«!. Al­tul 0<și lângă granița Bucovinei, nu poate face legături cu învo­itul român de peste graniță, de care acela locuește intr'o vilă ce a costat 40.000 coroane, iar ei stă în casa unui țăran, îm­preună cu proprietarul, unde n’ar putea primi vizita acelui preot. Casa Bisericei are îndatorirea de a face și case pentru preoți, dar până acum n’a făcut nici una, deși încasează dela pălmui­turile bisericilor peste 500.000 lei­ anual. S'a constatat că­ nu­mai anul trecut s’a furat de la casa­­ bisericii, aproape 200.000 lei. Cu acea sumă se făcea cel puțin 40 case parohiale, de­­oare­ce o asemenea casă se poate face cu 5.000 lei și în unele­ localități și cu mai puțin. Dacă­ s'ar fi luat măsuri ca cel puțin să se facă case paro­hiale, n’ar fi azi atâtea parohii vacante. Cu bunăvoința redacției, vom­ arăta într’un alt articol cauzele morale și politice. Ecou. D. Georgescn ——-------•s í" ---------------­ iacomSnul din strada Carol Davila din Capitală Alalläeri dimineață, pe la o­­rel’e 9 un incendiu s’a d­ecl­arat la fabrica de uleiuri, lacuri și produse chimice din str. Carol Davila 109 din Capitală, proprie­tatea domnilor Schwartz et. Ar­­ghir. Focul a luat naștere de la un coș care ardea și de la care s'a aprins fânul care, era depozitat în pod. S’au anunțat pompierii de la postul central cari au sosit în grabă sub comanda d-lui ma­ior Urlățeanu. De asemenea au sosit la­ fața loclui d. G. Cor­­bescu, prefectul poliției Capita­lei și Rafail, inspectorul-șef al siguranței. Intr'o oră focul a fost stins cu desăvârșire. A ars acoperișul și tot­ fânul din pod. Pagubele se ridică la aproximativ 1500 de lei. Circumscripția 5 face anchetă. Situația lupaim devine alarma Ak! Borna, 11. — După știrile sosi­te din Valona, situația pare a fi foarte gravă în Albania. Sunt temeri de isbucnirea u­­nei revolte a albanezilor moha­­saedasu, în înțelegere cu Essad­­pașa și tinerii turci. Din Constantinopol ar fi ple­cat din nou delegați spre Brin­disi. Se afirmă că este iminentă o intervenție militară a marii«?: Puteri, pentru a înăbuși din vreme focul ce amenință să iz­bucnească. EVACUAREA ALBANIEI CĂTRE GRECI Dî.' Viena. 1­­1.—Corespondența Po­litică află din­ Salonic, că­ se iau" întinse măsuri pentru :"retrage­­­rea trupelor grecești din terito­riile din sudul Albaniei. Societatea liniei ferate­ Salo­­­nic-Mensistri va pune la dispo­ziție, în acest scop, 200 de va­goane. Din această cauză comunica­ția va fi întreruptă, timp de câteva zile pe linia Salonic-Okt­­sehilar. * Londra. 11. — După o informa­ții­ culeasă, de agenția Reuter în cercurile diplomatice, data eva­­cu­erea Albaniei de către Grecia a­ pierdut orice însemnătate, de­oarece se știe că Grecia, e hotă­râtă să­ urmeze o politică paș­nică și moderată și că nu va face nimic care ar putea întă­râtă. Turcia sau Puterile mari. Situația din Epir, cu toate­­ că e îngrijitoare, nu pare a fi peri­culoasă. EVENTUALITATEA UNEI DE­MONSTRAȚII A FLOTEI IN­TERNAȚIONALE Viena. 11. — Ziarul „N. Fr. Presse“ scrie: In loc informat se declară că eventualitatea unei demonstrațiuni a flotei interna­­ționale se discuta atunci, când lovitura încercată la Valona, a adus într’o­­ lumină cu totul ne­favorabilă raporturile din Alba­nia. Situația s’a îmbunătățit însă acuta și de o asemenea demons­trație nu mai poate fi vorba. Știrile din paris, în această privință, se raportă la o fază trecută. ..,­-PAZA TERITORIILOR EVA­CUATE DE GRECI Valona. 11. — Jandarmeria, or­ganizată pentru paza teritoriilor evacuate de greci, a fost echipa­tă ora și a plecat la destinație cântând­­ cântece naționale. POPULAȚIUNILE DIN EPIR CER GARANȚII EUROPEI Rom­a. 11. — Corespondentul din Valona a­l ziarului „Tribu­na“ telegraf­iază că președintele clubului epirot din Santi Qua­ranta, fiind intervievat,a decla­rat că populațiunile din Epir nu se împotrivesc la anexarea lor la Albania, cer numai Europei ca să fie garantate de către Pu­terile din Europa în contra unor posibile samavolnicii. (A. T. I.) ÎMPRUMUTUL ALBANIEI Londra. 11. — Agenția Reuter află că negocierile privitoare la un împrumut albanez mai con­tinuă; se poate prevede că acest împrumut va fi garantat de toa­te Puterile. (A. R.) 111111111.1. sr. SiMfI CRONICA LITERARA Xî-âf­­­­­....­.........— —■ [UNK] [UNK]...............— REUNIT ȘI CRITIC Orî­cum aș­ privi­­ viața,­ ori­ce concepțiune aș avea asupra­ li­teraturii, ca recese­ pt sau critic, mă pu­­ în evidență pe mine. In cea mai obiectivă, operă de artă, caută pe artist. In orice scriem, dacă vrem...să rămânem artiști, facem propria­ biografie a vieții noastre intelectuale. Nu putem eși din noi, din micro­cosmul nostru, și o­ clipă do­re-am­ coborî la ceea ce simte sau vede un animal oarecare, ipiopizmul ar dispare, am vedea in alte culori lumea, am fi o­­biectivi. Astfel ne-ar pieri ma­rile noastre mizerii, amorul propriu, vanitatea și mai pre­sus de toate, iluzia de a ne cre­de ceea ce nu suntem, de a fi ceea ce in realitate suntem, o biată ființă, ca ori­care alta, în ăst nemărginit univers, bine­înțeles, cu o istorie, cu­­ o­ evolu­ție a noastră, cu -o constituție aparte, care ne permite, proba­bil, să fim ceea ce nu sunt alte viețuitoare. ‘) Artistul ca și criticul, nu pot purta acest nume de­cât ca in­dividualități constituite. In spe­cial, criticului i se cere o pregă­tire uriașă. Critica este cel din urmă din produsele literatu­rii. Au trebuit, trei secole de producțiuni literare fără pereche în­­ literatuira franceză ca să apară un Taine, un Sainte-Beuve, etc. Mai ales, a­­cești doi critici, în afară de ta­lentul lor literar mare, au avut și o cultură științifică extraor­dinară. Așa se explică, nepre­țuita valoare a operei lor. Gă­sim în Histoire du Port-Royal cel mai profund studiu de psi­hologie omenească, iar în Es­­s­ais­ urî, Taine a semănat cu profunzim­e toată cugetarea se­colului XIX-lea, a aruncat o lu­mină străfulgerătoare asupra comprehensiunei istorice a vre­murilor. Taine și Sainte-Beuve au făcut enciclopedia, secolului trecut; au rezumat tot ceea ce ne-a frământat, tot ce-am sim­țit, tot ce-am conceput ca ideal într’una din cele mai fecunde și mai strălucitoare epoce ale spiritului uman. După întemeetorii ei, critica este o operă de artă. Ca să pri­­­cepem un secol, o operă, trebue să studiem bine istoria acelui secol, moravurile, viața indivi­duală ca și cea socială a artiș­tilor. Pe urmă trebue ,să admitem, ca să fim drepți, punctul de ve­dere al artistului, concepțiunea lui asupra artei, mijloacele de limbă de cari dispunea pe ac­ele vremuri; în sfârșit, făcând psi­hologia individuală și­­ cea so­cială, să comparăm valoarea o­­perei sau a personalității artis­tului cu producțiunea literară a timpurilor în cari scriem. Privită astfel critica capătă pr­oporțiuni, cari numai anumi­te spirite largi și comprehensive pot să le întrevadă. Nu umerii ori și cui pot să poarte greuta­tea ce se cere la studiul unui literaturi Întregi sau a unui ma­re artist. se Compară cu prefața din La vie littéraire a lui Anatole France. Noi ne simțim incapabili de a­­șa critică, o fac numai câțiva aleși, cu mijloace intelectuale și cu cunoștințe vaste. Nici nu e locul ca­ în această rubrică să vorbim de ceea ce a fost. Ne vom mărgini numai la modestul ti­tlu de recensent. Vom studia lu­crările ca­re ne vor interesa sau cari vor interesa publicul, și ne com­ da părerea, conform unui criteriu, care în estetică este fun­damental, adică lucrarea să ne placă. Și aci ne izbim de o mare greutate, oare ceea ce-mi place mie sau ceea ce nu-mi place­, este criteriul adevărului ? Dacă ade­vărul, așa cum îl definește Henri Poimaré, consist ș­i în intuiția imediată, a realului,­­curul pot cunoaște­­ că judecata mea­ este dreaptă sau falsă, pe baza unei emoțiuni dulci, a­ cărei cauză poate să provie din altă parte de­cât din opera de artă însăși? Având o anumită cultură, adă­­pându-ne la modelele eterne ale frumosului, cultivând și exer­sând veșnic spiritul nostru, ne putem apropia de părerea cea mai dreaptă. Așa că tot în, noi, în valoarea noastră individuală, stă și criteriul unei judecăți ju­­ste._ In acest sens, recensentul se identifică, de cele mai multe ori cu criticul. Iar, în genere, care e psiholo­gia recenzentului? Se trimite la­ redacția unui ziar sau a unei reviste, cartea­­ ce trebuește cen­­surtă. Un redactor provenit de mai înainte sau nu, răsfoeșt­e cartea. Citește o pagină, două, zece. Dacă îl cunoaște pe autor și vrea să-l măgulească, feerie: „Tână­rul. X.­­are pagini cari promit un viitor talent de sea­mă”. etc. Dacă redactorul­ în­­ chestie vrea să facă pe grozavul cu cineva,­­sau a avut vreo gâl­ceava cu bietul- autor, latusi­î exclamă, după­­ ce caută în vo­lum părți defăimătorii: „Dar ci­ne-i domnul? Ce caută în lite­ratură ? Literatura este (așa și pe dincolo) nu pentru­­ oricine. Domnul Y.n’are talent”. In acest mod recensemul devine teribil, spaima poeților și a­­ scriitorilor. Când e vorba însă de un talant consacrat, recensemul ia două atitudini: sau admiră („maes­trul în noua sa operă s’a între­cut pe sine”, etc.) sau­ deschide ochii prostimii­­ care cască:..,In­­ soare sunt pete, domnilor ? Nu vedeți că în realitate nu e așa de strălucitor !”. Departe de noi gândul că toți recensenții ar fi așa­­ cum des­criem mentalitatea celor mai mulți ren­censenți de ai noștri. In țara noastră sunt, după con­cepția renumiților confrați, două categorii de oameni: genii și proști. Dacă nu faci parte din­­tr’o­­ categorie ca și în cealaltă. Tertium non datur. Adevărații artiști nu pot lua în serios asemenea recensii. O nobilă operă de artă, nu e de­cât produsul unui suflet no­bil, spume undeva Goethe. Mulți n’au putut să dea ceea ce marea lor inimă ar fi fost­­ capabilă să reverse. Insă personalitatea lor rămâne. Mulți din noi au cu­noscut asemenea oameni, pe cari Împrejurările i-au scos din rândul celor dintâi, curmându­­­le firul vieții în plina lor des­­voltare intelectuală. Opera de artă ca și critica nu poate fi de­­cât opera unei individuali­tăți. Nici o­­ canalie, în istoria literaturilor, n’a fost capabilă să scrie un rând sau un vers frumos. I. Foți - $ >­■ 4 • Șezătoarea societiței culturale -Ari­­ron Costin“ Roman, 11 Ianuarie. Joi, 9 ort., orele 8 s­eara, in aula liceului local, a avut loc șezătoarea săptămânală a soc. culturale „Miron Costin“. Sala ö archiplină. D. dr. Niculescu își desvoltă conferința anunțată cu subiect medical. D-sa vorbește despre cancer și tuberculoză. Explică pe larg toate caracteristicele ce­lor două boli aducând­ o sumă de date și explicațiuni bine stu­diate. Arată apoi ravagiile ce le face în special tuberculoza susținând cele arătate prin statistici ofici­ale, întocmite atât în țară la h­ox cât și în străinătate. D. dr. Niculescu arată apoi pe larg tratamentele celor două boli, și tot­­ ce s’a făcut de către socie­tățile medicale pentru lecuirea acestora. Termină dând o sumă de sfaturi folositoare pentru prevenirea acestor boli. Conferința d-lui dr. Niculescu a fost însoțită de p­roecțiuni e­­lectrice foarte bine reușite. Pu­blicul a ascultat cu atenție in­teresanta și folositoarea confe­rință a d-lui dr. Niculescu, răs­­plătindu-i cu îndelungate a­­plauze. După aceasta d. profesor Ne­­culai Apostol­­ citește o poezie a poetului Volbura Poiană intitu­lată „Cântecul Neamului“ care a plăcut mult auditorului. Urmează audiția muzicală a­­ orchestrei reg. 14 Roman de sub conducerea d­-lui N­. Bursch, executând admirabil câteva bu­căți între care notez: „De la Ni­stru pan’ la Tisa“ potpouri na­țional de N­. Bursch care a stâr­nit adevărate ropote de aplauze. Gabi

Next