Universul, ianuarie 1914 (Anul 32, nr. 1-29)
1914-01-14 / nr. 12
Medalia comemorativă a păcii din București, lucrată de medailistul francez Henry Nack și oferită de un comitet de doamne române M. S. Regelui Carol în ziua de 1 ianuarie. sunt atâtea școli speciale, atunci celor ce cer să se deschidă cât, mai larg porțile școlii secundare n’am putea să le răspundem decât că această deschidere trebue să se facă cu foarte multă prevedere, căci numai așa școala noastră secundară se va scăpa de multe elemente rele, și va reuși să-și mențină prestigiul ei de adevărată școală de educație a acelor cari vor fi chemați la rândul lor să conducă cândva destinele neamului. DumitrU Bocin profesor secundar , Câmpulung. . - ----------* * *-----------— NOASTRE SECUNDARE Citind acum câteva timp în jurnale că poliția Capitalei față cu purtarea scandaloasă a unor liceeni a intervenit pe lângă ministerul instrucțiunii pentru a lua măsurile în consecință, n’am fost de loc surprinși de acest lucru, judecând faptele din Bucureștii, după cele ce se petrec ,la provincie. Ceea ce la noi se petrece în mic, la centru se petrece în mare. Dacă în orășele mici, unde elevii ar trebui să aibă cel puțin teamă că pot fi văzuți de profesorii lor la fiecare pas și nu se feresc, de a fuma prin grădinile publice și pe bulevarde, de a juca cărți și biliard prin cafenele, de la face chiar chefuri prin cârciumi, ca să nu mai vorbim de plimbările nocturne ! după orele !*ne, închipuim ce trebue să fie la București și în alte orașe mai mari, unde fără nici un control, fără teamă de a întâlni pe dascălii lor, cu un dispreț nemaipomenit de respectul și bunacuviință, datorite oamenilor mai în vârstă, lăsați în voia lor de gazde și părinți, pare că ar voi să se întreacă în fapte, cari nu pot decât să-i degradeze atât pe ei ca elevi, cât și școala a căror uniformă o poartă. Pline de cel mai mare interes sunt micile anchete făcute in cancelaria școlii, tot cu ajutorul elevilor, cu ocazia cărora afli lucruri, care pare că-țî iau toată speranța de a mai ajunge cândva la rezultate bune, când tocmai ei elevii, cari ar trebui să-ți fie de cel mai mare ajutor în întreprinderea ta, îți sunt cel mai mare obstacol. Elevii, cari nu pot ține condeiul în mână, afli că fumează țigara, cu o eleganță rară ; cei cari nu pot spune câteva cuvinte, cum, trebuie înjură cu o ușurință nemaipomenită, cu un cuvânt, acei cari sunt drojdia claselor noastre sunt fruntașii activității extrașcolare de care vorbim mai sus. Este aceasta o stare de lucruri, care treime, să ne pună pe gânduri pe toți acei, cari au drag de școală și mai ales pe plărințî, asupra cărora se restrâng în ‘majoritatea cazurilor consecințele funeste ale acetor rele apucături. Nu credem să existe oraș, unde să nu se audă plângeri de natura celor mai de sus, bine înțeles păstrând proporțiile, căci cauzele cari sunt la baza acestei destrăbălări a liceenilor noștri, se vor găsi pretutindeni. Aceste cauze trebuesc căutate în familie, societate și școală. In societatea noastră, oricât de lustruită, ar părea ea, sunt prea puțini părinți, «ami minosc adevăratul rost al școlii secundare; pentru cei mai mulți, ea este sau un fel de exil, unde-și trimet copiii ca să nu-i mai tulbure acasă, sau un fel de mașină din care pretind cu orice preț ca și cei buni și cei răi să iasă toți buni, pentru foarte puțini școala secundară , o instituție al cărei succes depinde tocmai de concursul părinților și al întregei societăți. Dacă la acei de cari părinții vor să se scape de acasă, mai punem și pe cei cari se află la gazde, cari de multe ori formează majoritatea populației școlare, și dat fiind felul cum acestei gazde își înțeleg datoria lor, oricine își poate închipui cât de multe piedici întâmpină școala în mersul ei, chiar când ea ar fi animată de cele mai bune intențiuni. Liberi și fără nici un control, lipsiți de simțul datoriei și al răspunderii față de tot ce-i înconjoară, elevii noștri se găsesc de multe ori în mijlocul unei societăți, ale cărei gusturi, obiceiuri și apucături nu pot decât să dezvolte mai mult relele lor înclinări. Elevul, chiar din primele clase, e pus să ia parte la petrecerile familiei și ale societății și se face mare caz de spiritul lui,, chiar când nu e la locul lui. Pe zi ce merge, pare că dispare acea distanță respectuoasă, care trebue păzită între copii și părinți și restul societății. Firi visătoare, minți fragede, voințe ușoare^ ei, se impresionează de tot ce văd și aud, și în apermite mai ales să vadă multe lucruri sunt cinematografele, cari s’au înmulțit așa de mult încât cel mai mic oraș trebue să aibă unul sau două. Lăsând la o parte varie excepțiuni cu lucruri frumoase și instructive, de cele mai multe ori cinematografele nu fac decât să aprindă inimile înzvăpăiate, să le prezinte o lume aproape fantastică, ale cărei curiozități și plăceri caută apoi să le traducă in mijlocul societății unde trăesc. Scenele amoroase, cele pline de isprăvile detectivilor, precum șinele întunecate de mari catastrofe, nu pot decât să influențeze în cel mai mare grad,pe,unii ,dispunându-i pentru amoruri precoce, pa alții pentru un pesimism pronunțat, pe alții pentru furturi și câte alte multe rele apucături. Nimeni n’ar putea să se opună curentului mare pe care și l-a făcut cinematograful în distracția publicului nostru, însă autoritățile școlare ar trebui să intervină să nu se primească elevi decât la filmele absolut ,frumoase și instructive. Membrii societății, fie că ar avea, fie că n’ar avea copii la școală, ar trebui să se grupeze în societăți, cum sunt în alte țări, având de scop întreținerea de strânse legături cu școala și îngrijirea în special de copiii părinților nevoiași sau aceia cari se află la gazde. O apropiere mai mare între școală și societate ar face-o pe aceasta să nu o mai considere pe cea dintâi ca pe o cazarmă, — cu toate că și cazarma a început să fie privită altfel — ci ca o mică societate, unde tinerele generații se pregătesc pentru viața cu toate greutățile ei de mai târziu. Alături de familie și societate și școala are partea ei de rină în reaua purtare, a multora dintre elevii ei. In primul rând trebue pusă indulgența prea mare, pe care unii profesori o au pentru greșelile elevilor lor, ceea ,ce nu poate decât, să-i încurajeze,și mai’mult ca să săvârșească altele și mai mari. Uneori această indulgență, este înlocuită printr’o dezinteresare completă, de ce face elevii în afară de ora de studiu, iar alteori printr'un interes de a aiăra pe cel vinovat, interes dictat de situația politică in care se află profesorul. Trebue să recunoaștem fă relele consecințe ale politicei, așa cum se practică la noi se văd până și în reaua purtare a elevilor noștri. De câte ori nu se va renunța la o pedeapsă, de teamă ca să nu se spue că a fost dată din ură politică intre profesor și părinți, sau pentru că cel vinovat era fiul cutării puternic al zilei. De câte ori , copii bazați pe influența politică, a părinților lor nu merg nâiă a sfida și nesocoti chiar pe dascălii lor, ca să nu mai vorbim și de cealaltă lume ! S’a vorbit și se vorbește mereu de criza școlară provocată de lipsa de școli, pentru elevii cari ar voi să intre în învățământul secundar. Credem că pericolul acestui învățământ nu constă înn lipsa de școli, ci în prea marea aglomerare a tineretului spre el. Când în toamnă la,examenul de admitere pentru clasa I-a se prezintă 120 de candidați pentru 60 de locuri, iar din aceștia numai 30 ar putea merge mai departe, acest lucru nu poate decât să ne îngrijească, văzând curentul mare spre învățământul secundar și al celor chemați și al celor nechemați. Școala secundară așa cum s’a reorganizat la 1808 , și 1908 nu mai e considerată ca o fabrică de diplome în vederea căror ins mai se prepară elevul, ci ca un mijloc de cultură general,înțelegându-se prin: aceasta, dezvoltarea, firească, a tuturor' facultăților lui'sufletești în afară de orice preocupare, pentru, cariera de ' mai târziu. Ea este, am putea zice, o școală de elită, care trebue să pregătească' fondul, comun' sufletesc! necesar , pentru o, conlucrare de mai târziu în folosul societății și al patriei a acelora cari formează, clasa conducătoare a societate!, noastre, , ! Când, pentru acei cari vor1 sapă mai repede o catțigră. TratailTOle reîntins să - i afsglilpre COMENTARIILE PRESEI VIENEZE Viena. 11. — Corespondentul din Budapesta, al ziarului ,,N. Fr. Fresse" scrie asupra tratativelor cu românii: „In cercurile politice bine informate insuccesul momentan al tratativei tir urmate intre români si contele Tisza e atribuit în parte motivelor de tactică. Se pare că o parte a politicianilor români, în special tinerii radicali grupați în jurul d-lui Goga, socotesc concesiunile acordate de contele Tisza ca insuficiente și își exprimă dorința ca tratativele să fie reluate. Față de acest curent, elementele moderate ale comitetului național, cari doresc în mod serios o înțelegere, n'au îndrăznit să aducă un vot care să aibă ca urmare primirea sau respingerea a cțt a neîîntreprinse. Viitoarea întrunire a comitetului executiv al partidului național român, va fi utilizată spre a se face o încercare de a se obține o lărgire a concesiunilor oferite de contele Tisza și a se executa o influență asupra elementelor radicale ale partidului. Speranța în succesul final al tratativelor se menține: ACȚIUNEA COMITETULUI EXECUTIV AL PARTIDULUI ROMAN Budapesta. 11. — Din cercurile comitetului național român se manifestă dorința ca poporul român să nu se lase influențat de știrile fantastice, Ce circulă in jurul impăcărei, și mai ales de acelea cari apar în presa ungară. Poporul român poate fi încredințat că fruntașii săi caută cu abnegațiune o înțelegere care să asigure națiunea progres din toate punctele de vedere și va refuza orice propuneri, cari ar tinde să-i aducă vre-o jignire. In atitudinea aceasta, membrii comitetului nu se gândesc la propria lor persoană, nu se lasă influențați de promisiuni vagi ci sunt conduși de necesitățile reale și doleanțele juste ale întregei națiuni. TRATATIVELE VOR REÎNCEPE Budapesta." 11. — Ziarul „Keleti Értesítő.“ publică referitor la împăcarea româno-maghiară următoarele: Tratativele dintre delegații comitetului național român și contele Tisza, vor reîncepe Miercuri sau Joi. Delegații comitetului vor avea aceeaș atitudine de până acum și vor trata toate declarațiunile contelui Tisza ■„ad referendum“, iar hotărârea va fi luată de comitet". Imediat ce comitetul va aduce o hotărâre definitivă, Întreg materialul tratativelor va fi dat publicitate., COMENTARIILE PRESEI ROMÂNE Budapesta, 11.—iarul „Românul organul oficial al partidului național român desminte toate știrile tendențioase apărute în presa ungară referitor la tratative și constată că partidul, după împăcare, va fi pus în fața unor probleme grave, căci nu se știe cine va garanta stipulațiunile împăcarea. Și după garantarea acestora va fi foarte greu să se aleagă o directivă politică. Este cert că membrii comitatului vor respinge tot ce nu va reprezintă interesele poporului român. . ■ ♦ B-nii abonați, caii cer schimbări de adresă, sânt rugați cu insistență să nevoiască a trimite administrației, odată cu cererea d-lor și eticheta pe care este imprimată adresa ,cu care primeai* inițiale gaseta, spre a putea da curs lipide cererilor și a nu se întârzia cu trisneterea siaraia* O as»a suiasă ~ , In „Universul“ din 4 Ianuarie cu sub titlul „Lipsa de preoți“, un teolog a găsit trei cauze ale lipsei de preoți: materiale, morale și una politică. Despre lipsa de preoți au mai vorbit și alte ziare, cele mai multe căutând să constate că nu mai este iubire de carieră preoțească la tinerii seminariști și teologi și că pun mai presus partea materială, când ar trebui să se jertfească pentru apostolat. Pentru a vedea numeroșii cititori ai „Universului“, că starea materială, a preoțime! din ziua de azi învinge sacrificiul pentru apostolat, vom vorbi cu tifre scoase din legea clerului. Mulți socotesc o invenție când 1i se spune că cei mai mulți preoți dela țară au între 35-48 lei lunar, din care sume trebuie a scoate reținerile. Tot așa cei mai mulți preoți dela oraș au 607,2 lei lunar, din care sume de asemenea trebuesc scoase reținerile. In art. 28 din legea derului votată în 1893, lofurile preoților urbani se stabilesc astfel: Parohul licențiat sau doctor in teologie 200 lei lunar, parohul cu 7 clase de seminar 100 lei pe lună, parohul cu 4 clase de seminar 60 lei pe lună, iar preotul supranumerar (ajutător) licențiat sau doctor In teologie 150 lei lunar, cel cu V clase de seminar 80 lei lunar și cel cu 4 clase 40 lei lunar. Această prevedere este în ființă până azi. Numai pentru preoții supranumerari dela 40 lei, s’a ridicat la 60 lei leafă lunară. Diaconii licențiați’ sau doctori au 200 lei lunar, iar cei cu 7 sau 4 clase de seminar 100 lei lunar. In parohiile rurale preotul paroh cu 8 clase de seminar are 80 lei lunar, parohul cu 4 clase 500 lunar, supranuroieratul are 35 lei lunar. Prin modificarea legii făcută în 1909 în art. 42 s’au recunoscut parohi rurali licențiați, sau doctori în teologie plătiți cu 150 lei lunar; preoții ajutători cu acelaș titlu cu 80 lei lunare fac cei cu 8 clase cu 50 lei lunar. Celor arătați mai sus li s’a apucat și curba, încât li s’a mai făcut reducere de la 2 la — 17 lei lunar, din sumele arătate. Avem dar preoți cu 4 clase plătiți cu 60 lei, 48 lei și 35 lei lunar. Preoți cu 7 și opt clase plătiți cu 80 lei, 76 lei și 50 lei lunar. Preoți licențiați și doctori în teologie plătiți cu 200 lei, 150 lei și 80 lei lunar. Vază fiecare această anomalie ca preoți cu acelaș titlu să aibă lefuri, cu diferințe una da alta de la 50 până la 120 lei lunar. Dar va zice cineva, preoții rurali au și pământul bisericei în folosință, iar unde nu este pământ au 25 la sută spor, peste salariu. Sporul este de 8 lei 75 bani pentru cei cu 35 lei lunar, 12,50 lei pentru cei cu 50 lei lunar, de 20 lei pentru cei cu 80 lei lunar și numai pentru cei cu 150 lei lunar este de 37 lei 50 bani. De aceștia însă la țară sunt foarte puțini. Cât pentru pământuri, în adevăr legea clerului din 1893 lăsa în folosința preotului tot pâmâtul bisericii și erau biserici, cari avea, 39—50 pogoane. In 1904 s’a făcut legea. Casiel Bisericii, care a luat dela biserici toate pământurite în plus, lăsând fiecărei biserici, care avea preot, câte 17 pogoane, lăsa dar câte un lot de pământ și bisericilor filiale, cari aveau preot. In 1306 s’a modificat legea Casei Bisericii, când s’au luat și pământurile bisericilor filiale, care avea și preoți, lăsându-se de fiecare parohie câte unilor de 17 pogoane. Acum dacă dintr’o parohie sunt doi sau trei preoți, împart între ei 12 pogoane, căci restul se dă personalului inferior. De unde dar până în 1904, un preot avea în foosința lui 17 pogoane, mulți 30 și chiar 50 pogoane, după 1904 are numai 12 pogoane, iar după 1906 foarte mulți preoți au în folosință numai 6 pogoane și chiar numai 4 pogoane. Socotind cele arătate, poate vedea orișicine că starea materială a preoților a mers regresând, nu progresând, pe câini scumpetea traiului a devenit treptat-treptat tot mai mare. Pe când pentru toți slujbașii statului s’au făcut îmbunătățiri simțite, pentru idei bisericești nu s’a făcut nimic. Lucrul acesta a disperat pe tinerii seminariști și teologi, și îi face să fugă de preoție. Sunt ei oameni, cari pun maina sus partea materială, decât chemarea pentru apostolat și mentă prin această blamul publicului? Cine va judeca serios lucrurile, nu le poate aduce aceasta învinuire. Din vechime se apunea că omul trebuie mai întâi să poată trăi și după aceia să filosofeze. Oricâtă râvnă ar avea un seminarist sau teolog de a intra în preoție, când își va face socoteala întreținerii lui și a familiei, va vedea că nu-î va fi posibil să trăiască, fără să nu-șî compromită misiunea. Azi nu găsești un servitor bun cu 50 lei. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce se pretinde unui licențiat sau doctor în teologie să se facă preot ca să fie plătit cu 80 lei lunar și să trăiască la țară! Așa sunt plătiți cei ce au titluri și adfe Ji sunt chemați, în slujba statului? ! ! Dar ,zic unii,cum a zis și un desenator că sunt preoți bogați și cu venituri mari. Ele desfid pe oricine să probeze dacă acei preoți au făcut averea din preoție, ori din alte ocupațiuni :ăturalnice preoției. Pe lângă cauzele arătate mai sus, se mai adaugă imit o cauză, care face pe seminariști și teologi să fugă de unele parohii. Este lipsa de locuințe. S’am arătat prin ziare că sunt acum peste, 200 parohii vacante și se miră mulți de ceriu sunt ocupate. Multe din acele parohii sunt izolate ,și fără biserici, dar nici una n‘are casă pentru , preot.. Cine cunoaște satele noastre, știe că este imposibil de a găsi îrn cele mai multe sate o casă bună de locuit, orice sumă ai da. Unde să stea preotul și familia lui? Știu un preot de la marginea unui oraș, licențiat și în teologie și în drept, care stă într’o casă de țară cu două camere, și pe jos are pâinii«!. Altul 0<și lângă granița Bucovinei, nu poate face legături cu învoitul român de peste graniță, de care acela locuește intr'o vilă ce a costat 40.000 coroane, iar ei stă în casa unui țăran, împreună cu proprietarul, unde n’ar putea primi vizita acelui preot. Casa Bisericei are îndatorirea de a face și case pentru preoți, dar până acum n’a făcut nici una, deși încasează dela pălmuiturile bisericilor peste 500.000 lei anual. S'a constatat că numai anul trecut s’a furat de la casa bisericii, aproape 200.000 lei. Cu acea sumă se făcea cel puțin 40 case parohiale, deoarece o asemenea casă se poate face cu 5.000 lei și în unele localități și cu mai puțin. Dacă s'ar fi luat măsuri ca cel puțin să se facă case parohiale, n’ar fi azi atâtea parohii vacante. Cu bunăvoința redacției, vom arăta într’un alt articol cauzele morale și politice. Ecou. D. Georgescn ——-------•s í" --------------- iacomSnul din strada Carol Davila din Capitală Alalläeri dimineață, pe la orel’e 9 un incendiu s’a declarat la fabrica de uleiuri, lacuri și produse chimice din str. Carol Davila 109 din Capitală, proprietatea domnilor Schwartz et. Arghir. Focul a luat naștere de la un coș care ardea și de la care s'a aprins fânul care, era depozitat în pod. S’au anunțat pompierii de la postul central cari au sosit în grabă sub comanda d-lui maior Urlățeanu. De asemenea au sosit la fața loclui d. G. Corbescu, prefectul poliției Capitalei și Rafail, inspectorul-șef al siguranței. Intr'o oră focul a fost stins cu desăvârșire. A ars acoperișul și tot fânul din pod. Pagubele se ridică la aproximativ 1500 de lei. Circumscripția 5 face anchetă. Situația lupaim devine alarma Ak! Borna, 11. — După știrile sosite din Valona, situația pare a fi foarte gravă în Albania. Sunt temeri de isbucnirea unei revolte a albanezilor mohasaedasu, în înțelegere cu Essadpașa și tinerii turci. Din Constantinopol ar fi plecat din nou delegați spre Brindisi. Se afirmă că este iminentă o intervenție militară a marii«?: Puteri, pentru a înăbuși din vreme focul ce amenință să izbucnească. EVACUAREA ALBANIEI CĂTRE GRECI Dî.' Viena. 11.—Corespondența Politică află din Salonic, că se iau" întinse măsuri pentru :"retragerea trupelor grecești din teritoriile din sudul Albaniei. Societatea liniei ferate Salonic-Mensistri va pune la dispoziție, în acest scop, 200 de vagoane. Din această cauză comunicația va fi întreruptă, timp de câteva zile pe linia Salonic-Oktsehilar. * Londra. 11. — După o informații culeasă, de agenția Reuter în cercurile diplomatice, data evacuerea Albaniei de către Grecia a pierdut orice însemnătate, deoarece se știe că Grecia, e hotărâtă să urmeze o politică pașnică și moderată și că nu va face nimic care ar putea întărâtă. Turcia sau Puterile mari. Situația din Epir, cu toate că e îngrijitoare, nu pare a fi periculoasă. EVENTUALITATEA UNEI DEMONSTRAȚII A FLOTEI INTERNAȚIONALE Viena. 11. — Ziarul „N. Fr. Presse“ scrie: In loc informat se declară că eventualitatea unei demonstrațiuni a flotei internaționale se discuta atunci, când lovitura încercată la Valona, a adus într’o lumină cu totul nefavorabilă raporturile din Albania. Situația s’a îmbunătățit însă acuta și de o asemenea demonstrație nu mai poate fi vorba. Știrile din paris, în această privință, se raportă la o fază trecută. ..,-PAZA TERITORIILOR EVACUATE DE GRECI Valona. 11. — Jandarmeria, organizată pentru paza teritoriilor evacuate de greci, a fost echipată ora și a plecat la destinație cântând cântece naționale. POPULAȚIUNILE DIN EPIR CER GARANȚII EUROPEI Roma. 11. — Corespondentul din Valona al ziarului „Tribuna“ telegrafiază că președintele clubului epirot din Santi Quaranta, fiind intervievat,a declarat că populațiunile din Epir nu se împotrivesc la anexarea lor la Albania, cer numai Europei ca să fie garantate de către Puterile din Europa în contra unor posibile samavolnicii. (A. T. I.) ÎMPRUMUTUL ALBANIEI Londra. 11. — Agenția Reuter află că negocierile privitoare la un împrumut albanez mai continuă; se poate prevede că acest împrumut va fi garantat de toate Puterile. (A. R.) 111111111.1. sr. SiMfI CRONICA LITERARA Xî-âf.............— —■ [UNK] [UNK]...............— REUNIT ȘI CRITIC Orîcum aș privi viața, orice concepțiune aș avea asupra literaturii, ca recese pt sau critic, mă pu în evidență pe mine. In cea mai obiectivă, operă de artă, caută pe artist. In orice scriem, dacă vrem...să rămânem artiști, facem propria biografie a vieții noastre intelectuale. Nu putem eși din noi, din microcosmul nostru, și o clipă dore-am coborî la ceea ce simte sau vede un animal oarecare, ipiopizmul ar dispare, am vedea in alte culori lumea, am fi obiectivi. Astfel ne-ar pieri marile noastre mizerii, amorul propriu, vanitatea și mai presus de toate, iluzia de a ne crede ceea ce nu suntem, de a fi ceea ce in realitate suntem, o biată ființă, ca oricare alta, în ăst nemărginit univers, bineînțeles, cu o istorie, cu o evoluție a noastră, cu -o constituție aparte, care ne permite, probabil, să fim ceea ce nu sunt alte viețuitoare. ‘) Artistul ca și criticul, nu pot purta acest nume decât ca individualități constituite. In special, criticului i se cere o pregătire uriașă. Critica este cel din urmă din produsele literaturii. Au trebuit, trei secole de producțiuni literare fără pereche în literatuira franceză ca să apară un Taine, un Sainte-Beuve, etc. Mai ales, acești doi critici, în afară de talentul lor literar mare, au avut și o cultură științifică extraordinară. Așa se explică, neprețuita valoare a operei lor. Găsim în Histoire du Port-Royal cel mai profund studiu de psihologie omenească, iar în Essais urî, Taine a semănat cu profunzime toată cugetarea secolului XIX-lea, a aruncat o lumină străfulgerătoare asupra comprehensiunei istorice a vremurilor. Taine și Sainte-Beuve au făcut enciclopedia, secolului trecut; au rezumat tot ceea ce ne-a frământat, tot ce-am simțit, tot ce-am conceput ca ideal într’una din cele mai fecunde și mai strălucitoare epoce ale spiritului uman. După întemeetorii ei, critica este o operă de artă. Ca să pricepem un secol, o operă, trebue să studiem bine istoria acelui secol, moravurile, viața individuală ca și cea socială a artiștilor. Pe urmă trebue ,să admitem, ca să fim drepți, punctul de vedere al artistului, concepțiunea lui asupra artei, mijloacele de limbă de cari dispunea pe acele vremuri; în sfârșit, făcând psihologia individuală și cea socială, să comparăm valoarea operei sau a personalității artistului cu producțiunea literară a timpurilor în cari scriem. Privită astfel critica capătă proporțiuni, cari numai anumite spirite largi și comprehensive pot să le întrevadă. Nu umerii ori și cui pot să poarte greutatea ce se cere la studiul unui literaturi Întregi sau a unui mare artist. se Compară cu prefața din La vie littéraire a lui Anatole France. Noi ne simțim incapabili de așa critică, o fac numai câțiva aleși, cu mijloace intelectuale și cu cunoștințe vaste. Nici nu e locul ca în această rubrică să vorbim de ceea ce a fost. Ne vom mărgini numai la modestul titlu de recensent. Vom studia lucrările care ne vor interesa sau cari vor interesa publicul, și ne com da părerea, conform unui criteriu, care în estetică este fundamental, adică lucrarea să ne placă. Și aci ne izbim de o mare greutate, oare ceea ce-mi place mie sau ceea ce nu-mi place, este criteriul adevărului ? Dacă adevărul, așa cum îl definește Henri Poimaré, consist și în intuiția imediată, a realului,curul pot cunoaște că judecata mea este dreaptă sau falsă, pe baza unei emoțiuni dulci, a cărei cauză poate să provie din altă parte decât din opera de artă însăși? Având o anumită cultură, adăpându-ne la modelele eterne ale frumosului, cultivând și exersând veșnic spiritul nostru, ne putem apropia de părerea cea mai dreaptă. Așa că tot în, noi, în valoarea noastră individuală, stă și criteriul unei judecăți juste._ In acest sens, recensentul se identifică, de cele mai multe ori cu criticul. Iar, în genere, care e psihologia recenzentului? Se trimite la redacția unui ziar sau a unei reviste, cartea ce trebuește censurtă. Un redactor provenit de mai înainte sau nu, răsfoește cartea. Citește o pagină, două, zece. Dacă îl cunoaște pe autor și vrea să-l măgulească, feerie: „Tânărul. X.are pagini cari promit un viitor talent de seamă”. etc. Dacă redactorul în chestie vrea să facă pe grozavul cu cineva,sau a avut vreo gâlceava cu bietul- autor, latusiî exclamă, după ce caută în volum părți defăimătorii: „Dar cine-i domnul? Ce caută în literatură ? Literatura este (așa și pe dincolo) nu pentru oricine. Domnul Y.n’are talent”. In acest mod recensemul devine teribil, spaima poeților și a scriitorilor. Când e vorba însă de un talant consacrat, recensemul ia două atitudini: sau admiră („maestrul în noua sa operă s’a întrecut pe sine”, etc.) sau deschide ochii prostimii care cască:..,In soare sunt pete, domnilor ? Nu vedeți că în realitate nu e așa de strălucitor !”. Departe de noi gândul că toți recensenții ar fi așa cum descriem mentalitatea celor mai mulți rencensenți de ai noștri. In țara noastră sunt, după concepția renumiților confrați, două categorii de oameni: genii și proști. Dacă nu faci parte dintr’o categorie ca și în cealaltă. Tertium non datur. Adevărații artiști nu pot lua în serios asemenea recensii. O nobilă operă de artă, nu e decât produsul unui suflet nobil, spume undeva Goethe. Mulți n’au putut să dea ceea ce marea lor inimă ar fi fost capabilă să reverse. Insă personalitatea lor rămâne. Mulți din noi au cunoscut asemenea oameni, pe cari Împrejurările i-au scos din rândul celor dintâi, curmândule firul vieții în plina lor desvoltare intelectuală. Opera de artă ca și critica nu poate fi decât opera unei individualități. Nici o canalie, în istoria literaturilor, n’a fost capabilă să scrie un rând sau un vers frumos. I. Foți - $ >■ 4 • Șezătoarea societiței culturale -Ariron Costin“ Roman, 11 Ianuarie. Joi, 9 ort., orele 8 seara, in aula liceului local, a avut loc șezătoarea săptămânală a soc. culturale „Miron Costin“. Sala ö archiplină. D. dr. Niculescu își desvoltă conferința anunțată cu subiect medical. D-sa vorbește despre cancer și tuberculoză. Explică pe larg toate caracteristicele celor două boli aducând o sumă de date și explicațiuni bine studiate. Arată apoi ravagiile ce le face în special tuberculoza susținând cele arătate prin statistici oficiale, întocmite atât în țară la hox cât și în străinătate. D. dr. Niculescu arată apoi pe larg tratamentele celor două boli, și tot ce s’a făcut de către societățile medicale pentru lecuirea acestora. Termină dând o sumă de sfaturi folositoare pentru prevenirea acestor boli. Conferința d-lui dr. Niculescu a fost însoțită de proecțiuni electrice foarte bine reușite. Publicul a ascultat cu atenție interesanta și folositoarea conferință a d-lui dr. Niculescu, răsplătindu-i cu îndelungate aplauze. După aceasta d. profesor Neculai Apostol citește o poezie a poetului Volbura Poiană intitulată „Cântecul Neamului“ care a plăcut mult auditorului. Urmează audiția muzicală a orchestrei reg. 14 Roman de sub conducerea d-lui N. Bursch, executând admirabil câteva bucăți între care notez: „De la Nistru pan’ la Tisa“ potpouri național de N. Bursch care a stârnit adevărate ropote de aplauze. Gabi