Universul, iunie 1915 (Anul 33, nr. 149-178)
1915-06-10 / nr. 158
»«boiul minmim OM timp poate suferi Rusia și cât poate soferi ROMÂNIA starea de blocare a Darfanelelor tie B. G. ASSAN, inginer Președinte de onoare al sindicatului morarilor Prin cele ce urmează îmi propun să probez două lucruri: î) Ca față de producțiile de cereale rusești și românești, noi românii facem — comparativ — un export de trei ori mai mare ca Rusia și că prin urmare, pentru existența noastră avem un întreit interes la libera trecere prin Dardanele. 2) Că oprirea exportului fluvial și maritim aduce României pagube și prejudicii de trei ori mai mari ca pentru Rusia. Cu alte cutotalizând cerealele rusești la o parte, iar pe cele românești de altă parte găsim că Rusia produce 5945.000 vagoane și exportă 725.000 vag. sau 12 la sută din recoltă, iar România produce 670 de mii vag. și exportă 370.000 vag. sau 57 la sută din recoltă. Din 100 vagoane cereale produse de Rusia se exportă 12 vagoane, iar din 100 vag. cereale românești se exportă 55 vag. pe an. România deci exportă mai mult ca jumătate din ceea ce produce, pe când Rusia nu poate exporta decât a opta parte, restul fiind absolut necesar numeroasei sale populațiuni care s’ar revolta — cum adesea se întâmplă — din cauza foametei. România poate să nu producă un an nici un bob de grâu și totuși nu suferă de foame dacă guvernul are grija a opri exportul la timp. Dar Rusia trebue să fie cu mare prevedere la producția și exportul ei de cereale, căci ea nu dispune decât de un stoc infinit de redus, stoc care echivalează, cu o rezervă de a opta parte din producția ei anuală, adică cu mai puțin ca două luni de alimentație. Dacă un an nu se recoltează nimic populația ei moare de foame după două luni, pe când în România (unde se exportă mai mult decât se consumă în țară) un an bun produce alimente pentru doi ani consecutivi. Așa că problema cea mai grea care se ivește astăzi la ajunul recoltei va fi: a se ști unde să se înmagazineze noua recoltă față de imposibilitatea de export. Este o problemă atât de gravă încât ea singură poate fi de natură a ne forța să intrăm în acțiune, deoarece intrarea în războiu va forma ca un derivativ, o supapă de siguranță, la o stare de lucruri extrem de precară. Rusia care exportă așa de puțin față de ceea ce consumă ar putea să stea și trei ani în războiu cu Dardanelele închise, căci în acești 3 ani abia se acumulează acolo alimente necesare populațiunei sale pe timp de 6 luni, Rusia exportând — după cum am văzut — grâne pentru două luni de alimentație proprie. Dacă însă într’unul din acei trei ani recoltele ar fi compromise atunci cataclismul imperiului moscovit ar fi indescriptibil și asemenea lucruri nu sunt rare în Rusia. Așa se explică, și nu trebue să ne mirăm pentru ce Rusia a oprit orice export în ziua declarațiunei de războiu, adică cu 3 luni înainte de închiderea Dardanelelor. Rusia chiar dacă s’ar deschide mâine Dardanelele — lucru puțin probabil — totuși ar menține prohibirea exportului, căci o recoltă rusească dă populațiunei siguranța că nu-i va lipsi alimentele pe timp de două luni în plus peste un an, pe când o recoltă în România asigură pe doi ani (deja recoltă) alimentația țărei. * Este extrem de interesant a se ști pentru ce o țară mică — România — face un export așa de mare față de ceea ce, comparativ, face Rusia care este de 160 ori mai mare ca România în suprafață și de 22 de ori ca număr de locuitori. Cauza acestei anomalii favorabilă nouă, constă în faptul că România cultivă trei sferturi din pământul său, iar Rusia cultivă jumătate (cel din Europa) și una a cincea parte din pământurile asiatice rusești. Nu lipsesc deci vinte că pe când Rusia poate să stea blocată fără a exporta timp de trei ani (timp prevăzut de Anglia care a dat ordine ofițerilor săi debarcați în Franța de a-și închiria vile pentru familiile lor pe timp de trei ani), România nu poate sta blocată mai mult ca un an, adică până la Decembrie .1915. Următorul tablou ne arată pentru fiecare cereală cât la sută din recoltă (1911-1912) se exportă din Rusia și din România. Rusiei pământuri de cultură și de aceea este inexplicabil cum ea dorește să stăpânească țări noui ce nu i-au aparținut niciodată. Altă cauză a marii producțiuni de cereale românești constă în faptul că pe când pământul rusesc este lucrat așa că abia dă 660 kgr. grâu la hectar, pământul românesc dă îndoit, adică 1170 kgr. la hectar (media pe 1903-1913) și ar putea să dea de două ori cum dă astăzi judecând după faptul că in Belgia și Olanda solul dă 2.400 kgr. pe hectar, iar în Danemarca 2760 kgr. Țara noastră are un viitor strălucit dacă va putea exporta cereale și petroleu și dacă acest comerț, maritim — căci numai pe mare se ajunge la bogăție — nu va fi împedicat în Dardanele sau la Dunăre. Vom face progrese uimitoare mai cu deosebire astăzi când s’a pus în cea mai mare evidență ce valorează cerealele și petroleul. Dacă însă vom fi reduși să consumăm noi singuri (împreună cu frații noștri de peste Carpați) ceea ce producem și comerțul nostru exterior ne va fi stânjenit pe mare, atunci vom reveni la ceea ce țara era când toate produsele consumate proveneau din industria casnică și locală și când fiecare se îndestula pe el singur. Această retrogradare va reveni atunci când vom fi opriți în avântul comercial pe care l-am luat și când exportul nostru și-ar schimba direcțiunea lui maritimă de până astăzi. Bogăția unei țări nu poate proveni decât din comerțul exterior ce ar fi in stare să’l facă. Niciodată comerțul interior (propriu) n’a adus o țară la bogăție. Olanda ne dă cel mai strălucit exemplu de această natură. Cum însă stau astăzi lucrurile mergem spre sărăcie, când comerțul nostru exterior este anihilat și când în loc să exportăm 530.000 vagoane pe an de diferite produse suntem reduși la maximum 100.000 de vagoane, ce se îmbulzesc și abia pot trece pe cele 3 frontiere de trecut rămase deschise. Cazul nostru deci devine din ce în ce mai grav. Luptei ® din Dardanele romanicat turc Constantinopol, 7. — Pe frontul Dardanelelor, la 4 Iunie, la Ariburnu, artileria noastră a luat sub foc telegrafia fără fir ți centrul heliostatic al inamicului; cei mai mulți din soldații cari lucrau acolo au fost uciși. Un torpilor inamic a fost avariat de un proiectil al artileriei noastre din aripa stângă a inamicului, cauzându-i mari pierderi. Inamicul în scop de a se apăra de focul eficace al bateriilor noastre de coastă, își schimbase pozițiunea, dar și aceasta a fost bombardată de aceleași baterii. Pe lângă aceasta, artileria inamică care deschisese focul asupra infanteriei noastre, a fost redusă la tăcere prin eficacitatea acestei bombardări. Pe celelalte fronturi situațiaflea neschimbată. fK. B.J RĂZBOIUL EUROPEAN COMUNICATELE GERMANE RĂZBOIUL — Meetluri făcute de francezi — Paris. 7. — Comunicatele germane dela începutul lui iunie au nevoe de numeroase rectificări, cari ar fi fost greu a fi făcute ~e cu zi, în mod general ele tind a masca însemnătatea bătăliei ce se dă la Nord de Arras și de a deghiza faptele, când nu le trec sub tăcere, uneori ele încearcă o diversiune anunțând pe un alt punct un succes închipuit, cum e atacul german în Champagne, anunțat de comunicatele dela 28 și 29 Mai și ale căror amănunnte sunt cu totul născocite: acest atac a fost pentru dânșii un eșec complet, fără ca din parte ne să fi fost necesar a angaja efective importante și fără ca pierderile noastre să fi fost simțitoare. Luptele date dela începutul lui Iunie poartă mai ales pe trei puncte: 1. — La Nord da Arras, re. giunea Lorette-Souchez-Neuville. Labirint, In acest sector toate atacurile noastre, fără excepție, au reușit cu pierderi mult inferioare pierderilor inamicului cari sunt considerabile» grație unei pregă Uri de artilerie a cărei intensitate nu a slăbit niciodată. Am făcut acord dela 27 Mai până la 3 Iunie, 8000 prizonieri. Afirmațiunea germană că Neuvilla St Waast a fost liber evacuat de ei, e mincinoasă: am luat cu asalt ultima insuliță a satului, găsind acolo o mie de cadavre de germani, 3 tunuri de 77, 20 de mitraliere, la Sud de Neuville St. Waast, în Labyrint —așa numit pentru că reprezintă o încurcătură de canale și de tranșee, — am făcut 1000 de prizonieri și am chiat peste 2/3 din organizațiunea defensivă a germanilor. Spre a'și da cineva seama de violența atacului francez în aceasta regiune, e bine a se raporta chiar la spusele inamicilor noștri. In Gazeta de Francfurt de la 23 Aprilie Mr. Walter Aertel repetă cuvintele următoare, ale unui colonel: Ceea ce au suferit, oamenii noștri pe înălțimea Notre-Dame-de- Lorette, nu sunt cuvinte spre a exprima, pentru a suferi acest foc de artilerie, care mergea până la nebunie furioasă, și care nimicea adăposturile noastre și răsturna tranșeele, trebuia, nervi mai mult, decât omenești etc... Carnetul căpitanului german Sievert, publicat acum S zile de presa franceză, dă și mai exact impresiunea da sleire a infanteriei adverse la Notre-Dij,me-daLevette, batalioane reduse la 270 de oameni, unități tăiate de orice legătură cu comandamentul, aprovizionare imposibilă, atacuri neîntrerupte. In definitiv am luat, succesiv în această regiune prin atacuri de amănunt punctele de sprijin cele mai puternice ce s'ar putea stabili in războiul de câmp: Torgette, Careney, apoi Neuville St. Waast, Labyrintul, zăbărăria Scudiez, nici un contra-atac german nu ai putut reuși, și am consolidat aceste câștiguri prin acțiuni de amănunt cari au avut loc la 31 Mai și 1 Iunie. Acestor acțiuni locale a succedat. la 3 iunie atacurie total cari pun in prezență peste 23 de divizii atât franceze cat și germane între Arras și Angers, din comi sumă, acum primele linii de apărare: această bătlia continuă, și oricare ar fi puterea de organizare defensivă la care s'a lucrat de 6 luni, superioritatea mijloacelor noastre da atac nu s'a desmințit un singur momnet, iar pierderile suferite de inamic sunt sdrobitoare. II. In regiunea Hébuterne (la E. de Doullens). Comunicatul german de la 23 Mai socotea atacurile noastre fără de rezultat. In realitate am luat liniile 1-a și a 2-a germană chiar în acea zi cu 100 de prizonieri, și am continuat. Ba la 3 Iunie comunicatul german e silit a recunoaște succesul nostru, care reprezintă luarea a 2 km. de tranșee de 800 m . p. adâncime. III. Platoul M.oulin soy.s tous Ies vents (NV de Soissons). Tot astfel a fost cu atacurile noastre pe acest platou, pe cari germanii pretind că le-au respins. Am luat la 25 Mai 250 prizonieri, 6 mitralire, 3 tunuri de 77 primele 2 linii de tranșee germane; contra-atacul german elec 26 Mai lasă 2000 de morți pe teren. Numai în comunicatele de la 1 Iunie germanii recunosc că nu au putut lua înapoi tranșeele pierdute. In fine pe un front total de 850 km. ținut, de trupele franceze, nu trece zi fără să încercăm ofensive locale, toate încoronate de succes, de la S. de Noyen la valea Munster, ofensive pregătite cu grijă și a căror execuțiune nu imjume infanteriei noastre în schimbul unor avantaje serioase decât pierderi proporțional slabe. (Comunicată de legațiunea Franței). ".11.. luptele la Poleia și Galiția O victorie rusă la Lechaczow Petrograd. 7.— Criza în lupta asta Lebacsow se apropia da culmea ei în momentul când germanii reușiră a înfunda frontul la vest de orașul Lubaczow și începură progresionsa repede spre nordul satului Fctory. Forțele infanteriei noastre cari duseseră timp de patru zile lupta cea mai intensă, erau sleite. In acel moment generalul Volodșenko, care sprijinea infanteria cu cavaleria, lansă regimentele de husari din Cernigov, reg. 11 de cazaci de la Don, și dragonii din Einburn în șarjă în contra germanilor. Germanii cuprinși de panică pe întreg frontul de atac se puseră pe fugă. Regimentul 91 de infanterie german fu aproape exterminat cu lovituri de lănci și de săbii. Urmărirea noastră a continuat până la satul Oleszice unde rezervele germane trecând la defensivă au ocupat un front nou. Cavaleria noastră a luat 5 mitraliere. Printr-acest atac, care ne-a costat numai 209 de morți și răniți, am isbutit a opri desfășurarea succesului inamicului, care zdruncinat prin lovitura noastră, n'a mai reluat atacul în această zi. (Westnik), Comunicat rus Petrograd, 6 (sosită 7). — Comunicat — In regiunea Staiuk nici o schimbare. La vest de Niemen, atacurile germane în direcțiunile Suinaiki-Kolivaria din 4 și 5 Iunie, pronunțate cu mici forțe, au fost respinse. In regiunea gurei Ilankei, inamicul care a început atacul în seara de 4, a fost veste tot, respins după miezul nopții. In Galiția pe frontul Tanev au fost ciocniri de avangarde. In direcția Rawaruska în noaptea de 18 s'au angajat lupte în regiunea Noumna și Tiliqko. Din amănuntele asupra luptei din regiunea Lubachow, rezultă că cavaleria noastră a pronunțat la 2 iunie un atac călare de o îndrăzneală excepțională în contra infanteriei germane; în cursul acestui atac, regim. 94 german a fost cu totul trecut prin sabie și risipit. Acest atac a provocat o panică în rândurile germanilor, oprind ofensiva lor. Pe frontul Kamennyibrod și Komarno, părți avansate ale inamicului au încercat la 4 iunie să-și deschidă drum prin lacurile Grodek, dar au fost respinse. Lupta de artileri și împușcăturile continuă. In jos de Nizniov, lângă satul Gorygliada și Dolina, inamicul a aruncat, trecând Nistrul, forțe mari; totuși încercările lui au fost respinse. Intre Prut și Nistru au loc lupte dârje. Pe ziua de 4 Iunie trupele noastre au progresat pe frontul Onut-Boim, (Westnik), Success italiene Roma, 7. — In noaptea de 4 iunie și în cursul aceleași zile, inamicul a încercat să molesteze, prin focul artileriei la distanță și mici atacuri, unele pozițiuni avansate ale noastre în regiunea Tirol, Trentin și Cadora dar a fost respins și eficace combătut de artileria noastră. In Carniolia am continuat regulat tragerea de dărâmare asupra fortăreței Malborgheto. In după amiaza zilei de 3 Iunie artileria lui a încercat a răspunde la tragerea noastră, dar a fost redusă la tăcere. Continuă a sosi noui informațiuni asupra acțiunii noastre de la Montenero, deja anunțată. Din buletinele precedente se confirmă că trupele noastre de munte au săvârșit isprăvi demne de laudă. Când rațiunile militare nu vor împiedica, țara va afla că nu numai trupele de munte, dar și celelalte au câștigat în mai multe împrejurări un drept deplin la recunoștința ei. In regiunea Isonzo, lupta împrejurul Plavei ia din ce în ce mai mari proporții și se afirmă din ce în ce mai mult importanța succesului obținut acolo. O baterie a marinei a pas cu eficacitate asupra bateriile inamice așezate lângă Duino. In noaptea din 4 iunie, pe cărui un dirijabil al marinei distrugea gara Divaccia, dirijabilele noastre făceau incursiuni pe teritoriul inamic, bombardând cu eficacitate, precum se pare, pozițiunile de la Monte,sgnto și retranșamentele din față de Gradisca și avariând foarte grav gara Ovdadraga, pe linia ferată Gorizia-Dornberg. Ele s'au înapoiat neatinse. (Stefani). Proclamația austriaca printre solații italieni Roma. 7.— O notă oficială spune că austriacă au răspândit prin mici baloane proclamațiuni ridicule spre a invita pe soldații italieni să dezerteze, oferindu-se o situațiune liniștită, o hrană bună și bani pentru armele ce ar aduce: o pușcă complectă se plătește 10 cor.; o mitralieră 50; un tun 2000; un avion 2000; un cal 150. Acestor mijloace barbare sau copilărești întrebuințate de armata demoralizată austriacă, trupele noastre răspundea întotdeauna prin exemple admirabile de un patriotism, călduros. .(»Ștefani), ^ %buzul cu pavilioanele neutre— Acuzații atinse englezilor * zis’germani — Berlin, 6 (sosită 7).—Aflăm din izvor autorizat că în dimineața de 27 Mai, cam la 5 mile la E de farul Longstone situat pe coasta orientală a Angliei, un vapor englez navigând sub pavilion norvegian și cu însemnele naționalității norvegiene, a dat în contra unui submarin al nostru un atac, din fericire infructuos. Comandantul submarinului, care considerase vaporul ca norvegian și prin urmare nu se neliniștise de el, a putut stabili, după un ziar englez pe care l-a luat după câteva zile de Pe un vas pe care îl oprise, că steamerul în cestium era englez și că abuzase de pavilionul și însemnele norvegine, neapărat pentru a câștiga fără pericol prima instituită de amiralitatea engleză, pentru distrugerea submarinelor germane. Un al doilea caz mai grav s'a produs la 28 Mai. In acea zi un steamer cu pavilion suedez și însemnele naționalității suedeze, tot lângă farul Longstone, a încercat să abordeze un submarin al nostru, care abia a scăpat de atac. Acest vapor opera cu alt steamer fără pavilion și fără însemne și cu un contratorpilor englez care se afla astfel in serviciul marinei de război engleze și trebuia să serve, cum se pare, de cursă pentru submarinele noastre. Acest caz probează că amiralitatea britanică nu se rușinează de a face și pentru operațiunile de război abuz de pavilioanele neutre, abuz pe care îl recomandă oficial marinei comerciale engleze. E inutil a comenta cât de mult pune în primejdie Anglia prin purtarea ei, navigațiunea neutră, a cărei protectoare de altfel se arată. (W, BJ LOT filai fi la Belgia și Franța Comunicat francez Paris. 6 (sosită 7). — Comunicatul oficial de la orele 15: Nimic de adăugat la comunicatul de ori seara. (Havas). In jurul bombardam oraș sunit Karlsruhe Paris 7. — Bombardarea orașului Karlsruhe de către o escadră aeriană de bombardare compusă din 23 avioane și care a aruncat 90 de obuze în puncte determinate cu grije, ridică în presa germană protestări de indignare. Este învederat că eficacitatea acestei bombardări întrece cu mult pe cea pe care o încearcă uneori avioane germane izolate, dar e cel puțin ciudat de a pretinde să se scoată din terenurile războiului orașele Ludwigshafen, Friburg și Karlsruhe, când se înglobează Londra, Paris, Chateau,Thierry sau Epernay.Comunicată de seaațiunea franfiașrKÎ Contrabanda cu vitele pentru Austro- Ungaria - Să se vină în ajutorul fraților noștri din Bucovina și Ardeal dar să se împiedice contrabandele . S-a publicat la timp știrea că la fronturile noastre dinspre Austro-Ungaria se face o întinsă contrabandă cu vitele sătenilor noștri, ademeniți de prețurile mari ce li se oferă. Se spune acum că autoritățile respective nu-și dau prea mult osteneală ca să împiedice aceste contrabanda cari lipsesc populațiunea noastră rurală chiar de vitele necesare muncei agricole. E drept că oprirea exportului de vite în Austro-Tingara a fost o măsură luată de guvern spre a nu lipsi țara noastră de vitele trebuitoare, fie tracțiunei animale de la noi ca raport la activitatea agricolă a țărei, fie spre a rezerva țărei o disponibilitate pentru consumațiunea internă, — așa ca să nu fim nevoiți în grelele împrejurări de azi și tocmai noi, să recurgem la bunele oficii de aiurea. Dar mai e drept și faptul că frații noștri dinn Bucovina și Ardeal,cei din Bucovina mai cu deosebire, flufăr cumplit de pe urma crizei de vite, întrebuințate, parte din rechizițiunile militare ale armatei vecine, parte de armata năvălitoare în Bucovina. Cei mai mulți fruntași bucovineni cari vin la noi spre a ruga guverniul să aibă o cât mai largă solicitudine pentru populațiunea românească, lipsită de cele necesare traiului, nu uită niciodată să arate și marea lipsă de vite pe care o îndură, frații noștri bucovineni. Ei suntem mult de jocul împrejurărilor de pe fronti de luptă bucocvinean s* crede că o nouă invazie pe acest pământ românesc le-ar răpi și bruma de avere ce le-a mai rămas în urma pustiirilor din ultimul timp. Pentru aceea fac apel la solicitudinea generoasă a guvernului nostru spre a-i pune, cel pusțin pe cale economică, la adăpostul fluctreațiunilor, viitoare. Bacă deci trebue să se împiedice, cu cea mai riguroasă străjnicie, contrabandele cu vitele pentru Austro-Trigoria, nu mai puțin românesc. Lucrul este ca fraților noștri din Bucovina și Ardeal să nu li se refuze vitele necesare consumatiunei lor. Aceasta s-ar putea face tot prin mijlocea băncilor populare și cooperativelor sătești, îngăduindu-se exportul de vite, pe această cale, în Bucovina și Ardeal, dar fără vre-o păgubire a propriilor noastre interese. De altfel, suntem informați că noui fruntași din Bucovina au sosit în București cu scopul tocmai de a solicita guvernului nostru un sprijin în această direcțiune. L. I. PAGINII DIN ISTORIE În TRECUTULUI MUSTRU Târguri și orașe, între Buzău Târgoviște și București — O interesantă monografie a Mu. Gd. Zagoriț — In.Anuarul de geografie și » antropogeografie“ al Universității din București, între alte lucrări publicate în vremea din urmă și discutând probleme de o însemnătate deosebită, a apărut un interesant studiu monografic al, d-lui profesor Gh. Zagoriț, întitulat >,Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București“. Lucrarea d-lui Zagoriț apărută in volum și apreciată în modul cel mai favorabil de d-nii profesori N. Iorga și S. Mehedinți, poate fi considerată ca introducere la istoria specială, — atât de puțin cunoscută până azi, —a orașului Ploești. Aceasta, pentru cuvântul că, deși în ea se urmărește dezvoltarea tuturor târgurilor ivite între Buzău, Târgoviște și București din timpurile celor dintâi voevozi ai țârii și până astăzi, statornica preocupare manifestă,ă e aceea de a înfățișa ridicarea orașului Ploești din mijlocul acestor târguri. Lucrarea d-lui profesor Zagoriț e menită a deștepta mai mult decât un interes local. Evocarea, într-un chip foarte fericit și în acelaș timp riguros documentat, a unui crâmpeiu dintr‘un trecut care cată să ne fie scump tuturor, va duce, în mod firesc, la stârnirea interesului public pentru problemele complicate ale ivirii și evoluțiunii vieții diverselor centre ale țării noastre. * * Ultimele contribuțiuni în domeniul științei istorice la noi îndreptățesc pe deplin afirmațiunea că această știință e azi, în țara noastră, în plină înflorire. Totuși, cea mai mare parte din orașele României au un trecut care zace, cum zice cronicarul „în negura neștiinței și a întunericului de veci“. Puține sunt lucrările cari se ocupă de strălucitoarele centre din România de azi. Afară de București, cari au norocul monumentalei monografii a lui Gion, — Iașii, Focșanii și Slatina, abia dacă au un început de istorie, mulțumită lucrărilor d-lor N. A. Bogdan, Poboran și Caian. In ce privește Craiova, știm despre ea numai ceea ce spune Pessiacoff în cartea lui „Din istoria Craiovei". și Hrașdeu în :,Originile Craiovei. In monografia d-lui Zagoriț ni se înfățișează istoricul dezvoltării orașelor Ploești, Mizil, Câmpina, Văleni, Urlați, Urziceni și Filipești, înainte de a fi început să existe Ploeștii și Mizilul, se găseau, la Nord de București, spre dealuri, orașele Târgșor — între Ploești și Târgoviște — și Gherghița — între Ploești și București. Viața acestor două vechi orașe este expusă în capitale aparte. Câți dintre noi știam, oare, că în anul 1594, Târgșorul întrecea chiar Bucureștii, capitala noastră de azi? Acest înfloritor centm pe vremuri era totuși al treilea oraș al țării, după capitala de atunci, Târgoviște, și după Brăila, înfățișarea generală a țării, în acest timp, era de un pitoresc pe care contimporanii abia dacă pot să și-l mechipuiască. Din Dunăre și până în munți se întindeau pădurile Vlăsiei, de care vestea ajunsese până departe, păstrându-se până în zilele noastre, ca o faimă neajunsă încă de alți codri. Pe locul unde azi se află canalizatul și cu electricitate luminatul oraș Ploești erau în această epocă păduri „prin cari, dacă dedeai o raită, te întorceai cu căciula plină de ouă de pasări sălbatice“. Un moșnean, căruia lumea îi zicea Ploaiei bătu parul făcându-și casă și astfel făcu începătură satului, care după fel se numia Ploești, într-o margine de codru (f>. 27—28). Alta era, pe acea vreme, și împărțirea administrativă: între Buzău și Ploești se întindea județul Săcuenilor, având de capitală Bucovul, centru înfloritor . Orașul Ploești rămase multă vreme cu o reputațiune care luă, după împrejurări, înfățișări speciale. Se crezu, anume, despre el, că a fost întemeiat de bulgari. Aceasta pentru că între anii 1832—1838, niște negustori bulgari, fugiți din Sliven, din Balcani, au întemeiat pe moșia Bereasca, lângă Ploești, orașul Slivina-Nouă, care avea câteva sute de prăvălii și care se sparse mai târziu din cauza clăcei. Pe locul în care-și făcu întâi casă bătrânul Ploaie „găsi apă1 limpede și lin izvoarele de la fața pământului și, în timpuri de mare secetă, pipând în pământ, la câteva palme adâncime., Dâmbul curgea, înainte vreme, cum spun bătrânii, mai viu. In apele lui,cari “învârteau multe mori în drumul lor, se zbătea crap de două palme. Lemn pentru case și pentru foc era cât »U vrea, în pădure. Creștea tămâie în copacii cei vechi. De vânat erau pline crângurile. Până târziu încoace aduna lumea melcii cu sacul...“ Un stil colorat, sugestiv, din cele mai atrăgătoare face din lucrarea d-lui Zagoriț un model de descripție. Citațiile din izvoarele cele mai autorizate și mai conștiincios utilizate abundă. Cauzele geografice, economice și comerciale cari ar determinat trecerea la starea de azi a orașelor, mai ales rețeaua de șosele și căi ferate, sunt cercetate de asemenea cu multă scrupulozitate și o limpezime egală. In aceste condițiuni, lucrarea d-lui Zagoriț, umplând un gol adânc simțit, rămâne în acelaș timp un model între foarte puținele monografii pe cari le avem. M. Negru ifinal»3» Transportul mărfurilor noastre pentru Germania și Austro-Ungaria a trecut până acum printr’o serie succesivă de faze, unele arătând mai mult decât altele însemnătatea capitală a exportului pe apă. Am anunțat la timp, convenția încheiată între c. f. r. și cele vecine, ca mărfurile cumpărate dela noi să fie exportate direct în vagoanele proprii ale c. fecărui stat aparține cumpărătorul. S’a mers un stadiu de timp conform acestei convențiuni; în urmă intervenind anume blocări pe c. f. austro-ungare, la prima convențiune s’a mai adăugat un punct, ca vagoanee românești încărcate cu mărfuri pentru Austro-Ungaria și Germania să treacă frontiera noastră, străbătând rețeaua c. f. austro-ungare până la anuite stațiuni convenite, unde urma să se facă transbordarea în vagoane germane ori austro-ungare, după destinația mărfurilor. Deși destul de favorabilă această normă, totuși practicarea ei a adus după câtva timp sistarea încărcărilor, rămânând să iasă din țară vagoanele încărcate până la un moment dat. A contribuit la aceasta nu numai faptul, că liniile noastre ferate la stațiunile vamale erau înțesate de vagoane, cari trebuiau să treacă frontiera, dar mai ales întârzierea ce se punea, ca vagoanele noastre să zăbovească pe liniile ferate austro-ungare. Faptul acesta a avut fără îndoială o restrângere asupra întregului export de la noi, amânând atât ieșirea din țară a mărfurilor cât și a tranzitărilor. In timpul din urmă, Sâmbătă 6 Iunie chiar, inspecțiunea c. f. ungare a comunicat direcțiunei c. f. r. că majoritatea stațiunilor ungare sunt blocate cu mărfuri șî vagoane destinate Germaniei. In atari condițiuni spune comunicatul, transportori noui nu se mai pot face în vagoane germane, cu atât mai mult, cu cât asemenea vagoane nu mai tranzitează prin Austro-Ungaria. Inspecțiunea c. f. ungare mai spune, că această stare de lucruri, e probabil să nu dureze prea mult și recomandă direcțiunii căilor noastre ferate ca mărfurile cumpărate de la noi pentru Germania să fie încărcate în vagoane germane, sau românești, care vor fi favorizate, că vor străbate direct rețeaua c. f. austro-ungare, fără să facă transbordări. Vagoane românești nu trec frontiera Față de această stare de lucruri, direcțiunea căilor noastre ferate a dispus, ca mărfurile pentru export să nu mai fie transportate în vagoane românești. Nici un vagon românesc nu mai trece frontiera; exportul se va face numai în vagoanele c. f. străine, cari vor mai intra în țară, sau cari se mai află încă în țară, în număr absolut neproporțional cu cantitățile de mărfuri, cari se află destinate exportului. Dar această dispoziție a c. f. r. implică fără îndoială, ca o necesitate vădită, că vagoanele noastre aflate acum în Austro-Ungaria trebuie să reintre fără prea multa zăbavă în țară, fiindu-ne necesare pentru traficul mărfurilor în interior, și pentru transporturile spre sud,