Universul, august 1915 (Anul 33, nr. 210-240)

1915-08-01 / nr. 210

A 5 BANI EXEMPLARUL. —ANUL XXXIII. — »-mul ZIO Fondator: LUIGI CAZZAVULAN Comentarea cifrelor Propaganda criminali continuă Ziarele lui Miile își conti­nuă, netulburate, amenință­rile cu crearea unui regat românesc pus sub suzerani­tatea Rusiei și având un re­ge din familia Romanov. Es­te o sfidare nemaipomenită, care se aduce țării noastre și Suveranului ei. Revenind asupra acestei propuneri „Adevărul“ spune, vorbind despre românii din statele vecine: 1)Dacă nu-i scoatem noi de sub dominațiu­­nea maghiară, fie că nu voim, fie că nu pu­tem, atunci vor cere ei să se libereze de sub jugul u­nguresc și nem­țesc. „V­om­ cere înființa­rea unui regat cuprin­zând Ardealul, Bana­tul, Temișana, Crișa­­na, Maramureșul, Bu­covina și Basarabia, adică top românii de peste hotare siinh suve­ranitatea Itasiei44. Nu mai încape nici o în­doială că s’a început o pro­pagandă sistematică pentru trecerea românilor sub do­minația rusească. Mizerabilii, văzând că du­pă ce au strecurat în ziarele lor, pentru întâia oară, acea­stă propunere, indignarea o­­piniei publice nu s’a manifes­tat sub o formă mai conton­dentă, continuă acum cu pro­paganda lor criminală. Mișeii propovăduesc peti­ționarea la Țar și adunarea românilor din toate părțile sub sceptrul împăratului Ru­siei. Această idee criminală ei vor s-o infiltreze în popor. Cum se poate tolera o ati­tudine atât de dușmănoasă idealului nostru național? Dacă nu se vor lua mă­suri această propagandă, orcât ar părea de caraghioa­să unora, va deveni pericu­loasă când ideea va pătrun­de în masele populare. Tră­dătorii și criminalii își fac de cap și vor plăti scump în­drăzneala lor. Față de ticăloșia aceasta, nu este de ajuns numai scâr­ba și disprețul opiniei publi­ce. SEASE FAGOT CELE DIN URMĂ STIRI i­ ÎN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE Continuăm cu comentarea Cuftelor din darea de seamă oficială asupra situației te­zaurului la sfârșitul anului bugetar 1914—15. — Reținerile pe primele­­ două luni din salariile celor noui numiți în funcțiuni, pre­cum și sporul șefii lor la cei înaintați nu se însumează la produsul taxei de 3 la sută; ele se alătură reținerilor ce­lor de 10 și 5 la sută din re­­tribuțiunile funcționarilor și oamenilor de serviciu, și se varsă, dimpreună cu acestea, la fondul pentru pensiuni, care se administrează sepa­rat. — Deci plusul de 618.23Q lei al anului bugetar 1914— 15 față de anul 1913—14, de­spre care am vorbit în arti­colul „Ce spun cifrele”, re­unită numai din taxa de 3 la sută asupra salariilor, — va să zică denotă numai sporul acestor salarii prin buget și înființar­ea de noui funcțiuni. Pentru fondul pensiunilor, evaluarea produsului reține­rilor de 10 și 5 ln sută a fost de 13 milioane, cu 1­3-4 mili­oane mai mult ca anul pre­cedent, produsul a fost în realitate de peste 16 milioa­ne, cu 1 mii. 300 de mii su­perior celui din anul trecut. Și aceasta, ca și creșterea produsului taxei de 3 la sută, denotă tot spor de salarii și înființare de funcțiuni noui.­­ Sporul lefii la cei înain­tați a dat, față de 500 mii ei prevederi, 719 mii și cu 128 mii mai mult ca anul precedent, de unde rezultă că înaintările sau sporurile de leafă în acest an au fost mult mai numeroase decât acelea din anul trecut, și au întrecut și prevederile. Re­ținerile de­ câte un ofert din salarii pe primele două luni ale celor noui numiți și re­chemați în funcțiuni, evalua­te la 600 de mii, au dat 750 de mii și cu 111 mii mai mult ca anul trecut. Aceste 111 mii reprezintând jumătatea legii pe o lună a celor noui numiți și rechemați în func­țiuni, rezultă iarăși și de aci sporul anual prin creări de nouă funcțiuni, de astădată deosebit de sporul de salarii prin buget, și ținând seama de înlocuirile celor ieșiți la pensie, rămași în disponibili­tate, îndepărtați, etc., locuri ce de altfel se împlinesc mai mult prin înaintări decât prin numiri din nou. La fondul pentru pensiuni intră și reținerile cari se fac din chiar pensiunile de tot felul. Produsul acestor reți­neri, care fusese evaluat la 1 mii. 900 de mii, a fost în realitate de 1 mii. 612 mii, dar față de anul trecut, el a crescut totuși cu aproape 70 de mii. Aceste 70 de mii iei rețineri dau putința calculării sporului pensiuni­lor în acest an, ținând adică socoteală de procentul reți­nerilor. Acest spor, în tot cazul, nu a atins prevede­rile. Economiile din func­țiile vacante, care intră tot la fondul pensiunilor, fuseseră evaluate pe întregul an la 3 milioane, dar au produs nu­mai 400.000, și în anul pre­cedent aceste economii fuse­seră evaluate la 2 mil. 800 de mii, și au produs numai 345 de mii. Ceea ce denotă că intenția de a se face eco­nomii prin lăsarea câtva timp în vacanță a unora din­tre funcțiuni, a întrecut, în amândoi anii, cu foarte mult putința realizării ei. Cifre elocvente sunt și a­­cele ale economiilor prevă­zute și economiilor realizate din vacanțele gradelor infe­rioare (reangajați). Econo­mia prevăzută era de 200 mii lei, cea realizată, de... 44 lei 70 de bani. Nici anul trecut nu s-a realizat la a­­cest paragraf decât o econo­mie de 369 lei 20 bani, la prevederi de 100 de mii. Pentru anul 1914—15 se ve­de că se contase cu timpuri mai pașnice, dar așa cum stau lucrurile, ar fi trebuit poate să ne așteptăm nu la economii din acest paragraf, ci chiar la un spor de chel­­tueli. Din beneficiul rezultat .Prin angajarea sergenților de oraș în serviciul particu­lar, au rezultat 41.748 lei, cam atâta cât fusese și pre­vederea, și cu ceva mai pu­țin ca anul precedent. Taxele militare în sfârșit, ca să vorbim numai de pa­ragrafele mai importante de la fondul pensiunilor, au produs 1 mii, 16b mii față de 850 mii prevederi, și cu 65.190 lei mai mult ca anul precedent, deși evaluările au fost scăzute cu 150 de mii. Taxele de amânare, evaluate la 80 de mii, au produs nu­mai 68.485 și cu 12.650 lei mai puțin ca anul trecut. In total, pentru serviciul pensiunilor s-au încasat în 1914—15 aproape 43 de mili­oane. — Vom trece și la alte capitole. Din momentul isbucnirei războiului și până astăzi, trei păreri au agitat opiniunea pu­blică a țării noastre: 1) Să păstrăm neutralitatea. 2) Să mergem i­n Tripla, mai târziu Quadrupla înțele­gere. 3) Să mergem cu austro­­germanii. Astăzi după un an, în urma experienței făcute, se poate u­­șor vedea care din aceste trei păreri a fost mai temeinică și ce învățăminte avem de trai pentru vizor.« înainte chiar de căderea Lembergului, dar mai cu sea­mă după căderea lui, am fost de părere că trebuie să ieșim din neutralitate și să decla­­răm război ungurilor. Aveam credința că în împrejurările de atunci intervențiunea noa­stră ar fi fost hotârîtoare pen­­ru doborîrea Austro-Ungariei. Recunosc că m-am înșelat și că am făcut bine așteptând un prilej mai bun. M’am înșelat și eu ca mulți alții, căci cine ar fi crezut că armata rusa, după 9 luni de sforțări și jertfe enorme, va pierde în 3 luni nu numai ceea ce câștigase, dar încă­ ua­na din cele mai puternice și importante linii de apărare din interiorul țării? Noi eram înfiorați de groa­ză că vom pierde momentul prielnic, că înaintarea vigu­roasă a rușilor va zdrobi ast­fel pe austro-germani în­cât intervenția noastră va deveni tardivă, de prisos, și... peste puțin timp a trebuit să asis­­­tăm la retragerea rușilor din­colo de linia Varșovia-Ivan­­gorod. Și dacă la împrejurarea de mai sus, care fără îndoială fe­ste hotăritoare, mai adăugăm dificultățile tratativelor di­plomatice, n­esiguran­ța din­spre frontul bulgar și greută­țile de aprovizionare cu mu­­nițiuni. Dardanelele fiind în­chise, vedem că aceia cari ne-au îndemnat să nu ieșim din neutralitate, au avut dreptate. *­­Această neutralitate însă, nu este și nu poate fi definitivă și atunci trebue să ne între­băm: Ce avem de făcut în viitor­? Ori­câtă simpatie aș avea pentru unele din popoarele cari se războiesc, recunosc că în această gravă problemă, sentimentalismul trebue, da­­­r nu înlăturat cu desăvâr­șire, în tot cazul pus în al doilea plan. Un singur principiu are să ne călăuzească și anume: Ce trebue să facem pentru a do­bândi maximum din ceea ce constitue idealul nostru na­țional, al nostru, al români­lor? Pornind de la acest princi­piu, prima concluzie la care ajungem este că trebue să fim alături de aceia cari: a) Au dovedit că știu să re­specte existența și demnitatea statelor mici. b) Au în programul lor de luptă înscris: principiul na­ționalităților. Dacă această primă conclu­zie este exactă și conformă in­tereselor noastre românești, a­­tunci cred că trebue să înlă­turăm din discuțiune păre­rea acelora cari ne îndeamnă să mergem cu austro-germa­­nii. Austro-germanii pe motiv că „necesitatea nu cunoaște lege“, au declarat război nu numai națiunilor, dar tuturor principiilor pentru înjgheba­rea și consolidarea cărora au trebuit generațiunilor trecute, atâtea veacuri de schuciuri și de străduință. La adăpostul acestei devize austro-germanii au călcat în picioare mai întâi propriul lor cuvânt, drepturile națiu­nilor mici. După violarea neutralității ducatului Luxem­burg, a urmat strivirea Bel­giei, apoi amenințări groaz­nice adresate statelor mici cari ar îndrăzni să aibe alte păreri decât cele conform in­tereselor germane. Am spus și alta dată1), că consider acțiunea austro-ger­­manilor atât de odioasă și si­­tuațiunea statelor mici atât de amenințată de furia și ambi­ția conducătorilor teutoni, în­cât chiar dacă aceste state 1) Vezi „Curierul judiciar’’, n.nul 1 din 1 ianuarie 1915, mici n’ar avea ele realizat vre­un ideal, încă un sentiment de legitima apărare le impu­ne să ia armele pentru a aju­ta la zdrobirea acelora cari le amenință existența. Alături dar cu austro-ger­­manii, print­re cari sunt și dușmanii noștri de veacuri, ungurii, este cu neputință de sperat că ne vom putea reali­za idealul național. Cunosc obiecțiunea ce mi se va ridica, anume că și Ba­sarabia face parte din idealul nostru național, dar la acea­stă obiecțiune răspund: 1) Cred, cum vom­ arăta mai la vale, că germanii vor fi în­vinși și de aceea, nu putem declara război rușilor, cari vor fi aliații noștri. 2) Ardealul cu Bucovina și Banatul reprezintă din toate punctele de vedere o valoare mult mai mare decât Basara­bia. 3) Nu e destul să iei un teri­toriu, ci trebue să-l și menții. Or, suntem mai siguri că vom putea menține teritoriile do­bândite față cu o Austro-Un­­garie slăbită, decât față cu Rusia. 4) Eu n’am pierdut speran­ța că chestiunea Basarabiei se va rezolva cu rușii prin bună înțelegere. « Fără îndoială, germanii au dovedit că au o formidabilă pregătire militară; cu toate a­­cestea, eu cred că vor fi în­vinși și-mi sprijin credința pe următoarele considerațiuni: 1) Deși admirabil pregă­tiți, totuși germanii au sufe­rit trei mari înfrângeri: la Marna, la Varșovia (prima bătălie) și la Ypres. Asta dovedește că armata lor nu numai că nu este in­vincibilă, dar că în condițiuni egale de pregătire, pot fi bă­tuți. Zic condițiuni egale de pregătire, deși nici francezii în Marna, nici rușii la Var­șovia nu erau, nici pe depar­te, pregătită așa cum erau ger­manii. Așa în­cât formula corectă a acestei prime concluzii ar fi că, dacă în condițiuni neegale de pregătire, germanii au pu­tut fi bătuți, cu atât mai si­gur este că vor fi bătuți a­­tunci când aliații profitând de timp și de învățămintele dobândite, vor ști să se pre­gătească. 2) Germanii au contat pe un război scurt; ei erau si­guri că în Septembrie 1914 Franța va fi la pământ, iar la sfârșitul toamnei aceluiași an (la căderea frunzelor) răz­boiul va fi terminat și soldații germani încărcați de glorie, se vor întoarce la căminurile lor. Socoteala nu s’a potrivit; suntem la sfârșitul lui iulie 1915 și germanii n'au zdrobit încă pe nici unul din adver­sari. A intervenit astfel în marea luptă ce însângerează Europa, un nou element, tot așa de important ca și pregătirea militară, a intervenit puterea de rezistență. Dacă din punctul de vedere al pregătirei militare este cert că germanii sunt și vor ră­mâne până la sfârșit în frun­tea luptătorilor— o asemenea pregătire „formidabilă” pen­tru care le-a trebuit germani­lor 40 de ani, nu se poate im­proviza de aliați —; tot așa de cert este că din punctul de vedere al „puterei de rezi­stență", germanii sunt și vor fi din ce în ce mai inferiori a­­liaților. Chiar dacă am admite că din punctul de vedere econo­mic, financiar și al procurării munițiunilor, germanii vor putea rezista, ori cât de lungă ar fi durata războiului — eu cred că această durată poate fi de 3 ani —, ceea ce însă nu vor putea înlocui, sunt „oa­menii“. Va veni o zi în care numă­rul soldaților austro-germani nu va­ mai putea, fi sporit, pe Până atunci însă să avem răbdare și să fim oameni ho­­tărîți. Să nu cădem — cum au fă­cut unii —■ dintr'o extremitate într’alta, de la un avânt nă­prasnic, la o mare decepție, la deznădejde. Idealurile mari nu se reali­zează cu temperamente șovă­­elnice, de o impresionabilitate escesivă, cari când bat rușii te fac „trădător” dacă nu in­tri, iar când rușii sunt bătuți, plâng că „totul e pierdut”. Nestrămutați în credința și hotărârea de a ne împlini vi­sul, să nu ne lăsăm influen­țați de nimic, ci în liniște, dar bărbătește și fără odihnă să întrebuințăm fiecare clipă ce trece în interesul pregătirei pentru ziua m­arei jertfe.­Războiul este încă departe de sfârșit. Nu avem interes să mergem repede, ci avem interes să mergem bine. Să lăsăm în grija și patrio­tismul acelora cari poartă cea mai grea dintre răspunderile ce au apăsat vreodată pe ume­rii conducătorilor acestei țări, alegerea momentului când vom fi chemați să nu facem datoria. Eu am credința profundă și necliniită că vom sfârși cu bine. DXJPI9L­UI''­Am c5.e 3KMÎ, UilM , «I ©;plutoarfe ! când aliații au din acest punct­­ de vedere rezerva inepuiza­bile. 3) Nu cred ca austro-ger­manii să mai găsească în lu­me vreun aliat, care să le dea o mână de ajutor pentru în­făptuirea idealului lor. Este mult mai probabil că Quadrupla înțelegere va primi la un moment dat ajutorul unora din statele neutre.­­ Astfel Japonia, care de alt­minteri se găsește în război declarat cu Germania, este foarte cu putință să intervină pe frontul european. In Sta­­tele­ Unite, opiniunea publică este revoltată contra purtării germanilor și cum această opiniune publică constitue în America o mare forță, nu este exclus ca într’o bună zi tru­pele americane să coopereze cu cele engleze. Acelaș lucru îl cred despre Grecia și Por­tugalia. In ceea ce privește România, nicio putere omenească nu-mi va clinti credința ce am că vom merge contra ungurilor și a aliaților lor.• Cu privire la intrarea noa­stră în acțiune au fost, unii — oameni serioși de altfel și cu o importantă situațiune poli­tică —, cari au pretins să in­trăm numaidecât în acțiune. .,chiar dacă am fi zdrobiți în luptă”. Un asemenea sfat, nu-i pu­tem urma. Cred fără șovăire că reali­zarea idealului nostru nu o putem dobândi și nici nu tre­bue să o dobândim, fără jert­fe; dar de aci și până la a pre­tinde țării mele să meargă cu orice preț, chiar dacă ar fi să cadă în prăpastie, socot că e­­ste o brumă de distanță. Dar mi se va zice: austro­­germanii sunt până acum bi­ruitori și prin urmare ar fi mai cu­minte că, dacă nu ne afiăm cu ei, cel puțin să pă­străm neutralitatea definitivă. Eu unul n’aș înțelege ră­mânerea noastră în neutrali­tate definitivă decât în cazul când aș avea certitudinea că austro-germanii vor zdrobi pe, iți adversarii lor. N’am însă această certitu­dine, și nimic nu mă va face să cred­ că Anglia, Franța, Rusia, Italia, Belgia, Serbia’. Eu cred că în momentul îi Muntenegru vor fi zdrobiți pornirei noastre, trebue să a­­m- In­vadere­ cL’îk ,lucruri deopotrivă de importante: 1) Să învingem. 2) Să putem menține ceea ce vom fi­ dobândit prin puterea armelor. Ca să menții ceea ce ai do­bândit prin luptă, trebue ca în ceasul când lupta e sfârși­tă, să nu fii istovit cu desă­vârșire. Din momentul încetării o­­stilităților și până la pacea de­finitivă și „reală”, pot surve­ni evenimente neașteptate — mai cu seamă când sunt atâ­ția participanți la luptă, cu interese opuse —, evenimente cari cu nici un preț nu tre­bue să ne găsească sleiți. Din potrivă, va trebui să ne con­ducem astfel ca să putem face față, cu armele, oricăror eve­nimente ulterioare neprevă­zute. Ar fi să glumim dacă am crede că ungurii, bunăoară, nu vor face sforțări uriașe și nu se vor svârcoli până în cea din urmă clipă ca pe orice cale, diplomatică sau război­nică, să ne smulgă ținuturile bogate cu cari vom alcătui România Mare. • Aceste sforțări ale dușma­nilor, repet, trebue să ne gă­sească pregătiți și hotărîți a face ca până la urmă glasul României să fie ascultat. * Anafi s, Adevărul“ și „Dimineața“ se laudă că ne­­ terorizează“. Curat vorba românească: Ta­] după mine că-i omor! * In lupta contra noastră, on­o­­­ rabilul Miile ciroza­rul a căpătat o colaborare prețioasă, care ne com­pune pe gânduri. E vorba de coana A­gaita. Pro­vincia im, din comuna Maia, pe care Miile a convins-o pă cum că ne-am vândutără nemților. Deocamdată Rochafortul Ro­mâniei a obținut de la coana Agnita Provineianu din comuna Maia un certificat — al treilea — celelalte două obținute mai na­iv, ne­fiind dovedite false. Trăiască colaborarea .Miile— Agnita ProviewiHii JCOB SAMBATA 1 AUGUST 191? Radacila ți Âtai Bisaralia:­*» București ~ lt.Brczoiauibtt ^©»■scriee­e faptelor AUSTRO-GERMANO-RUSE SOiLOftKi 1ST ■ D­LUS ANDREI A. POPOVIC! Stimate domnule Popovici. Sunt câteva săptămâni de când am avut plăcerea să ci­tesc o mulțime de articole în diferite ziare sub propria dv. semnătură, iar ultimul articol intitulat „Clémenceau“, publi­cat în mult răspânditul, valo­rosul și cel mai popular ziar din țară „Universul“. Ziceam că citesc articole semnate da dr. a căror seriozitate, drepta­te și documentație, mi-au um­plut și îmi umplu inima de bucurie — și fără a șovăi și eu un moment, am pus mâna pe condei cum odinioară puneam amândoi mâna pe „Spadă sau Sabie” și căzând în gardă u­­nul în fața celuilalt, făceam a­­proape ore întregi, ca fiarele să scoată scântei din cauza di­feritelor atacuri înverșunate, sau din cauza diferitelor ri­poste fulgerătoare ce fiecare căutam a le trage, — întocmai ca și condeiul dv. de astăzi ca­re scoate scântei de adevăr, de protestare și de apărare a Neamului din care faceți par­te și pe care îl apărați așa du­pă cum trebue să-l apere orice bun român, nedând voe nici unui venetic, nici unui străin de neam oricât de sus ar fi el, de a ne înjosi, de a ne maltra­ta, sau umili. Dar nici că se putea altfel, stimate d-le Po­­povici — omul scrie cum sim­te — și cum ați putea dv. să simțiți decât românește și să scriui cât se poate de înflăcă­rat și mai românește contra a­­celor nelegiuiți de unguri, cari de aproape 1000 ani se cin­­giuiesc și omoară pe sărmanii noșî­i frați, floarea tineretului românesc de dincolo? Cât simt, cât adevăr, câtă demni­tate, și cât cavalerism nu gă­sim noi toți bunii români, în frazele ce cu multă demnita­te și de sfidare le aruncați în fața aceluia care într’un mo­ment de rătăcire, sau suresci­tare mintală a găsit de cuviin­ță a ne critica, a ne insulta ța­­ra și neamul: „Da, domnule Clemenceau — când cineva ca noi face război contra foștilor d-voastre amici, ungurii — război de exterminare și răz­bunarea crimelor acumulate de 1000 ani, — t­­ebue să cea­ră tot ce-i aparține și ce este al neamului“. Frumos, și chiar prea fru­mos, stimate d-le Popovici,— este demn răspunsul — și nu cred că va exista, sau că exi­stă un bun român care să nu strige împreună cu mine. Să trăiți, d-le Popovici! Ri­posta este fulgerătoare și bine meritată. Sunt aproape 25 ani și dacă nu mă înșel și mai mult, de când am avut deosebita onoa­re de a vă face cunoștința la sala de arme de pe cheiul Dâmboviței unde erau­ cuzier și vicepreședinte al Societă­ții de arme, gimnastică, și dare la semn­e— profesor de scrimă d. Vilescu, maestrul maeștrilor de scrimă și gim­nastică pe atunci, iar astăzi demnul și valorosul nostru moș pensionar — iar eu uce­­nicul fad­ă est­­i admiratorul d-v. Asalturile viguroase și mă­rețe ce le făceau­ cu sabia, lo­viturile de maestru pe care le aplicau­ d-lui Velescu, sunt aceleași pe care le aplicaț­ astăzi și bătrânului octogenar Clemenceau, omul cult și su­perior al Franței, care însă le merită, și trebue să le pri­mească cu capul în jos și u­­milit, fără a i se permite, cum numesc eu în termeni de scrimă, de a mai riposta sau contrariposta ;« căci lovi­tura de „coup droit”, ce i-ați aplicat nu la cap, ei în plin piept, îl oprește din toate punctele de vedere. O meri­tați, ilustre și mare om al Fr­anței. Trebue să se știe odată pen­tru totdeauna că se mai gă­sesc oameni în țara româ­nească, cari știu să simtă ro­mânește și să răspunză și mai românește — așa după cum d-v. ilustre om al Fran­ței, vă place să simțiți franțu­zește și să ne insultați țara și pe noi toți bunii români, și mai franțuzește. — Și deosebirea mai este alta între marele și ilustrul bărbat francez, și bunul no­stru patriot Andrei Popovici. Căci, pe când dv., domnule Clémenceau, ne înjurați ca la ușa cortului, cum zice româ­­nul (sau cum zice d. Popo­vici, nu înjurați ungurește), bunul nostru român în răs­punsul său, este demn,, este mândru, este înălțător, și foarte politicos. Căci, poate dv., domnule Clemenceau, să vă placă aci­­pricașul unguresc; nouă însă adevărații români, cum și d-lui Popovici, are place mă­­măliguța cu brânză româ­nească — o mămăligă și o brânză însă demnă, nu plină de umilință, lipsită de patrio­tism și mai cu seamă de po­litețe, cum este papricașul care vă place d-v. Voiți exemple? „Belgia, țară patriotică și plină de cavalerism, căci moare și este distrusă pentru marea Franță“—„Serbia, țara demnităței și cavalerismului, care preferă să moară până la unu, apărându-și liberta­tea și întregimea neamului". Poftiți? aveți ceva de ripos­tat? aveți ceva de adăugat? Nu cred! Ziceam deci, stimate d-le Popovici, că seria de articole ce v’au­ decis și impus de a scrie ca bun român și bun patriot, și care au de scop îmbărbătarea neamului ro­mânesc precum și prepara­rea cu tot curagiul necesar de care este capabil oșteanul român, este nu num­ai neutru mina, dar pentru toți aceia cari le citesc, o adevărată sa­tisfacție sufletească; este bal­samul binefăcător pe care fi turnați în inimile atât ale ge­­nerației prezente, care vă ido* latrizează, precum și ale gena­­rației viitoare care vă va bine* cuvânta. Continuați, vă rog, de a scrie astfel de articole înălțătoare, demne și fulg«*­rătoare, căci toți aceia cari vă cunosc, și cred că nu vă pu­­teți plânge, sunt destui, pro­­­cum­ și toți aceia cari vă știu, numai din nume, nu au, și nu vor avea pentru persoana" d-v. de­cât cuvinte de admi­­rație, recunoștință, respect și cel mai înalt devotament Este just, stimate d-le Poa­povici, că avem destui oameni în țara românească, cari simt tot ca și dv., dar de...* nu au curajul și independent, la d­v. Căci dacă s’ar găsi și mai mulți ca d-ta, ca un dr. Istrate, N. Filipescu, neuitații Lahovărești, Brătieni, Rosa^­tti, Kogâlniceanu, Golești, Florești, etc. etc. de­sigur că treburile neamului românesc ar merge altfel, dând mult, foarte mult de gândit acelora cari vor a ne îngenuchia, cari vor cu orice preț a ne umili. Continuați, vă rog, de a scrvi câte un articol în fiece zi, și de este posibil să le publicați în tot ce apare ca ziar sau r­­­vistă, căci numai astfel de ar­­ticole vor face să tresalte ini*­mile întregului tineret de as*­tăzi, care având prilejul de a le citi, se va umplea de băr­­băție și curaj, făcând astfel ca să le iasă scântei din ini* mă, fără a șovăi, când surpree mul ceas va suna. Zic să le iasă foc și scântei din inimă pentru apărarea și întregirea neamului românesc, — săi iasă foc și scântei din săbiile cavaleriei române când va fi în fața dușmanului maghiar! — să iasă scântei cum odini­oară ieșeau din săbiile noa­­stre de exerciții la scrimă, pentru ca la un moment dat să putem preîntâmpina toate. Cine nu este uimit astăzi de patriotismul belgian și sârb? Cine nu cunoaște entuzias­mul acestor popoare, care mor până la cel din urmă, până la ultima picătură de sânge, și care în adevăr au dobândit admirația întregei Europe, — chiar a Germaniei și a ungurilor, — și care nu­e luptă decât pentru libertate și; întregirea neamului. Termin, stimate d-le Popa* viei, cu rugămintea pe care orice român v’o adresează* adică de a continua să ne dați câte o picătură din acel nec* tar, care pentru generația prezentă și cea viitoare chiar,­­va contribui la entuziasmul național desăvârșit, iar pentru­ noi ceștia, cari nu mai sunt erar tineri, va fi alinarea suferi»:* felor, a durerilor mntâjgase* < ! j

Next