Universul, august 1915 (Anul 33, nr. 210-240)
1915-08-01 / nr. 210
A 5 BANI EXEMPLARUL. —ANUL XXXIII. — »-mul ZIO Fondator: LUIGI CAZZAVULAN Comentarea cifrelor Propaganda criminali continuă Ziarele lui Miile își continuă, netulburate, amenințările cu crearea unui regat românesc pus sub suzeranitatea Rusiei și având un rege din familia Romanov. Este o sfidare nemaipomenită, care se aduce țării noastre și Suveranului ei. Revenind asupra acestei propuneri „Adevărul“ spune, vorbind despre românii din statele vecine: 1)Dacă nu-i scoatem noi de sub dominațiunea maghiară, fie că nu voim, fie că nu putem, atunci vor cere ei să se libereze de sub jugul unguresc și nemțesc. „Vom cere înființarea unui regat cuprinzând Ardealul, Banatul, Temișana, Crișana, Maramureșul, Bucovina și Basarabia, adică top românii de peste hotare siinh suveranitatea Itasiei44. Nu mai încape nici o îndoială că s’a început o propagandă sistematică pentru trecerea românilor sub dominația rusească. Mizerabilii, văzând că după ce au strecurat în ziarele lor, pentru întâia oară, această propunere, indignarea opiniei publice nu s’a manifestat sub o formă mai contondentă, continuă acum cu propaganda lor criminală. Mișeii propovăduesc petiționarea la Țar și adunarea românilor din toate părțile sub sceptrul împăratului Rusiei. Această idee criminală ei vor s-o infiltreze în popor. Cum se poate tolera o atitudine atât de dușmănoasă idealului nostru național? Dacă nu se vor lua măsuri această propagandă, orcât ar părea de caraghioasă unora, va deveni periculoasă când ideea va pătrunde în masele populare. Trădătorii și criminalii își fac de cap și vor plăti scump îndrăzneala lor. Față de ticăloșia aceasta, nu este de ajuns numai scârba și disprețul opiniei publice. SEASE FAGOT CELE DIN URMĂ STIRI i ÎN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE Continuăm cu comentarea Cuftelor din darea de seamă oficială asupra situației tezaurului la sfârșitul anului bugetar 1914—15. — Reținerile pe primele două luni din salariile celor noui numiți în funcțiuni, precum și sporul șefii lor la cei înaintați nu se însumează la produsul taxei de 3 la sută; ele se alătură reținerilor celor de 10 și 5 la sută din retribuțiunile funcționarilor și oamenilor de serviciu, și se varsă, dimpreună cu acestea, la fondul pentru pensiuni, care se administrează separat. — Deci plusul de 618.23Q lei al anului bugetar 1914— 15 față de anul 1913—14, despre care am vorbit în articolul „Ce spun cifrele”, reunită numai din taxa de 3 la sută asupra salariilor, — va să zică denotă numai sporul acestor salarii prin buget și înființarea de noui funcțiuni. Pentru fondul pensiunilor, evaluarea produsului reținerilor de 10 și 5 ln sută a fost de 13 milioane, cu 13-4 milioane mai mult ca anul precedent, produsul a fost în realitate de peste 16 milioane, cu 1 mii. 300 de mii superior celui din anul trecut. Și aceasta, ca și creșterea produsului taxei de 3 la sută, denotă tot spor de salarii și înființare de funcțiuni noui. Sporul lefii la cei înaintați a dat, față de 500 mii ei prevederi, 719 mii și cu 128 mii mai mult ca anul precedent, de unde rezultă că înaintările sau sporurile de leafă în acest an au fost mult mai numeroase decât acelea din anul trecut, și au întrecut și prevederile. Reținerile de câte un ofert din salarii pe primele două luni ale celor noui numiți și rechemați în funcțiuni, evaluate la 600 de mii, au dat 750 de mii și cu 111 mii mai mult ca anul trecut. Aceste 111 mii reprezintând jumătatea legii pe o lună a celor noui numiți și rechemați în funcțiuni, rezultă iarăși și de aci sporul anual prin creări de nouă funcțiuni, de astădată deosebit de sporul de salarii prin buget, și ținând seama de înlocuirile celor ieșiți la pensie, rămași în disponibilitate, îndepărtați, etc., locuri ce de altfel se împlinesc mai mult prin înaintări decât prin numiri din nou. La fondul pentru pensiuni intră și reținerile cari se fac din chiar pensiunile de tot felul. Produsul acestor rețineri, care fusese evaluat la 1 mii. 900 de mii, a fost în realitate de 1 mii. 612 mii, dar față de anul trecut, el a crescut totuși cu aproape 70 de mii. Aceste 70 de mii iei rețineri dau putința calculării sporului pensiunilor în acest an, ținând adică socoteală de procentul reținerilor. Acest spor, în tot cazul, nu a atins prevederile. Economiile din funcțiile vacante, care intră tot la fondul pensiunilor, fuseseră evaluate pe întregul an la 3 milioane, dar au produs numai 400.000, și în anul precedent aceste economii fuseseră evaluate la 2 mil. 800 de mii, și au produs numai 345 de mii. Ceea ce denotă că intenția de a se face economii prin lăsarea câtva timp în vacanță a unora dintre funcțiuni, a întrecut, în amândoi anii, cu foarte mult putința realizării ei. Cifre elocvente sunt și acele ale economiilor prevăzute și economiilor realizate din vacanțele gradelor inferioare (reangajați). Economia prevăzută era de 200 mii lei, cea realizată, de... 44 lei 70 de bani. Nici anul trecut nu s-a realizat la acest paragraf decât o economie de 369 lei 20 bani, la prevederi de 100 de mii. Pentru anul 1914—15 se vede că se contase cu timpuri mai pașnice, dar așa cum stau lucrurile, ar fi trebuit poate să ne așteptăm nu la economii din acest paragraf, ci chiar la un spor de cheltueli. Din beneficiul rezultat .Prin angajarea sergenților de oraș în serviciul particular, au rezultat 41.748 lei, cam atâta cât fusese și prevederea, și cu ceva mai puțin ca anul precedent. Taxele militare în sfârșit, ca să vorbim numai de paragrafele mai importante de la fondul pensiunilor, au produs 1 mii, 16b mii față de 850 mii prevederi, și cu 65.190 lei mai mult ca anul precedent, deși evaluările au fost scăzute cu 150 de mii. Taxele de amânare, evaluate la 80 de mii, au produs numai 68.485 și cu 12.650 lei mai puțin ca anul trecut. In total, pentru serviciul pensiunilor s-au încasat în 1914—15 aproape 43 de milioane. — Vom trece și la alte capitole. Din momentul isbucnirei războiului și până astăzi, trei păreri au agitat opiniunea publică a țării noastre: 1) Să păstrăm neutralitatea. 2) Să mergem in Tripla, mai târziu Quadrupla înțelegere. 3) Să mergem cu austrogermanii. Astăzi după un an, în urma experienței făcute, se poate ușor vedea care din aceste trei păreri a fost mai temeinică și ce învățăminte avem de trai pentru vizor.« înainte chiar de căderea Lembergului, dar mai cu seamă după căderea lui, am fost de părere că trebuie să ieșim din neutralitate și să declarăm război ungurilor. Aveam credința că în împrejurările de atunci intervențiunea noastră ar fi fost hotârîtoare penru doborîrea Austro-Ungariei. Recunosc că m-am înșelat și că am făcut bine așteptând un prilej mai bun. M’am înșelat și eu ca mulți alții, căci cine ar fi crezut că armata rusa, după 9 luni de sforțări și jertfe enorme, va pierde în 3 luni nu numai ceea ce câștigase, dar încă uana din cele mai puternice și importante linii de apărare din interiorul țării? Noi eram înfiorați de groază că vom pierde momentul prielnic, că înaintarea viguroasă a rușilor va zdrobi astfel pe austro-germani încât intervenția noastră va deveni tardivă, de prisos, și... peste puțin timp a trebuit să asistăm la retragerea rușilor dincolo de linia Varșovia-Ivangorod. Și dacă la împrejurarea de mai sus, care fără îndoială feste hotăritoare, mai adăugăm dificultățile tratativelor diplomatice, nesiguranța dinspre frontul bulgar și greutățile de aprovizionare cu munițiuni. Dardanelele fiind închise, vedem că aceia cari ne-au îndemnat să nu ieșim din neutralitate, au avut dreptate. *Această neutralitate însă, nu este și nu poate fi definitivă și atunci trebue să ne întrebăm: Ce avem de făcut în viitor? Oricâtă simpatie aș avea pentru unele din popoarele cari se războiesc, recunosc că în această gravă problemă, sentimentalismul trebue, dar nu înlăturat cu desăvârșire, în tot cazul pus în al doilea plan. Un singur principiu are să ne călăuzească și anume: Ce trebue să facem pentru a dobândi maximum din ceea ce constitue idealul nostru național, al nostru, al românilor? Pornind de la acest principiu, prima concluzie la care ajungem este că trebue să fim alături de aceia cari: a) Au dovedit că știu să respecte existența și demnitatea statelor mici. b) Au în programul lor de luptă înscris: principiul naționalităților. Dacă această primă concluzie este exactă și conformă intereselor noastre românești, atunci cred că trebue să înlăturăm din discuțiune părerea acelora cari ne îndeamnă să mergem cu austro-germanii. Austro-germanii pe motiv că „necesitatea nu cunoaște lege“, au declarat război nu numai națiunilor, dar tuturor principiilor pentru înjghebarea și consolidarea cărora au trebuit generațiunilor trecute, atâtea veacuri de schuciuri și de străduință. La adăpostul acestei devize austro-germanii au călcat în picioare mai întâi propriul lor cuvânt, drepturile națiunilor mici. După violarea neutralității ducatului Luxemburg, a urmat strivirea Belgiei, apoi amenințări groaznice adresate statelor mici cari ar îndrăzni să aibe alte păreri decât cele conform intereselor germane. Am spus și alta dată1), că consider acțiunea austro-germanilor atât de odioasă și situațiunea statelor mici atât de amenințată de furia și ambiția conducătorilor teutoni, încât chiar dacă aceste state 1) Vezi „Curierul judiciar’’, n.nul 1 din 1 ianuarie 1915, mici n’ar avea ele realizat vreun ideal, încă un sentiment de legitima apărare le impune să ia armele pentru a ajuta la zdrobirea acelora cari le amenință existența. Alături dar cu austro-germanii, printre cari sunt și dușmanii noștri de veacuri, ungurii, este cu neputință de sperat că ne vom putea realiza idealul național. Cunosc obiecțiunea ce mi se va ridica, anume că și Basarabia face parte din idealul nostru național, dar la această obiecțiune răspund: 1) Cred, cum vom arăta mai la vale, că germanii vor fi învinși și de aceea, nu putem declara război rușilor, cari vor fi aliații noștri. 2) Ardealul cu Bucovina și Banatul reprezintă din toate punctele de vedere o valoare mult mai mare decât Basarabia. 3) Nu e destul să iei un teritoriu, ci trebue să-l și menții. Or, suntem mai siguri că vom putea menține teritoriile dobândite față cu o Austro-Ungarie slăbită, decât față cu Rusia. 4) Eu n’am pierdut speranța că chestiunea Basarabiei se va rezolva cu rușii prin bună înțelegere. « Fără îndoială, germanii au dovedit că au o formidabilă pregătire militară; cu toate acestea, eu cred că vor fi învinși și-mi sprijin credința pe următoarele considerațiuni: 1) Deși admirabil pregătiți, totuși germanii au suferit trei mari înfrângeri: la Marna, la Varșovia (prima bătălie) și la Ypres. Asta dovedește că armata lor nu numai că nu este invincibilă, dar că în condițiuni egale de pregătire, pot fi bătuți. Zic condițiuni egale de pregătire, deși nici francezii în Marna, nici rușii la Varșovia nu erau, nici pe departe, pregătită așa cum erau germanii. Așa încât formula corectă a acestei prime concluzii ar fi că, dacă în condițiuni neegale de pregătire, germanii au putut fi bătuți, cu atât mai sigur este că vor fi bătuți atunci când aliații profitând de timp și de învățămintele dobândite, vor ști să se pregătească. 2) Germanii au contat pe un război scurt; ei erau siguri că în Septembrie 1914 Franța va fi la pământ, iar la sfârșitul toamnei aceluiași an (la căderea frunzelor) războiul va fi terminat și soldații germani încărcați de glorie, se vor întoarce la căminurile lor. Socoteala nu s’a potrivit; suntem la sfârșitul lui iulie 1915 și germanii n'au zdrobit încă pe nici unul din adversari. A intervenit astfel în marea luptă ce însângerează Europa, un nou element, tot așa de important ca și pregătirea militară, a intervenit puterea de rezistență. Dacă din punctul de vedere al pregătirei militare este cert că germanii sunt și vor rămâne până la sfârșit în fruntea luptătorilor— o asemenea pregătire „formidabilă” pentru care le-a trebuit germanilor 40 de ani, nu se poate improviza de aliați —; tot așa de cert este că din punctul de vedere al „puterei de rezistență", germanii sunt și vor fi din ce în ce mai inferiori aliaților. Chiar dacă am admite că din punctul de vedere economic, financiar și al procurării munițiunilor, germanii vor putea rezista, ori cât de lungă ar fi durata războiului — eu cred că această durată poate fi de 3 ani —, ceea ce însă nu vor putea înlocui, sunt „oamenii“. Va veni o zi în care numărul soldaților austro-germani nu va mai putea, fi sporit, pe Până atunci însă să avem răbdare și să fim oameni hotărîți. Să nu cădem — cum au făcut unii —■ dintr'o extremitate într’alta, de la un avânt năprasnic, la o mare decepție, la deznădejde. Idealurile mari nu se realizează cu temperamente șovăelnice, de o impresionabilitate escesivă, cari când bat rușii te fac „trădător” dacă nu intri, iar când rușii sunt bătuți, plâng că „totul e pierdut”. Nestrămutați în credința și hotărârea de a ne împlini visul, să nu ne lăsăm influențați de nimic, ci în liniște, dar bărbătește și fără odihnă să întrebuințăm fiecare clipă ce trece în interesul pregătirei pentru ziua marei jertfe.Războiul este încă departe de sfârșit. Nu avem interes să mergem repede, ci avem interes să mergem bine. Să lăsăm în grija și patriotismul acelora cari poartă cea mai grea dintre răspunderile ce au apăsat vreodată pe umerii conducătorilor acestei țări, alegerea momentului când vom fi chemați să nu facem datoria. Eu am credința profundă și necliniită că vom sfârși cu bine. DXJPI9LUI''Am c5.e 3KMÎ, UilM , «I ©;plutoarfe ! când aliații au din acest punct de vedere rezerva inepuizabile. 3) Nu cred ca austro-germanii să mai găsească în lume vreun aliat, care să le dea o mână de ajutor pentru înfăptuirea idealului lor. Este mult mai probabil că Quadrupla înțelegere va primi la un moment dat ajutorul unora din statele neutre. Astfel Japonia, care de altminteri se găsește în război declarat cu Germania, este foarte cu putință să intervină pe frontul european. In Statele Unite, opiniunea publică este revoltată contra purtării germanilor și cum această opiniune publică constitue în America o mare forță, nu este exclus ca într’o bună zi trupele americane să coopereze cu cele engleze. Acelaș lucru îl cred despre Grecia și Portugalia. In ceea ce privește România, nicio putere omenească nu-mi va clinti credința ce am că vom merge contra ungurilor și a aliaților lor.• Cu privire la intrarea noastră în acțiune au fost, unii — oameni serioși de altfel și cu o importantă situațiune politică —, cari au pretins să intrăm numaidecât în acțiune. .,chiar dacă am fi zdrobiți în luptă”. Un asemenea sfat, nu-i putem urma. Cred fără șovăire că realizarea idealului nostru nu o putem dobândi și nici nu trebue să o dobândim, fără jertfe; dar de aci și până la a pretinde țării mele să meargă cu orice preț, chiar dacă ar fi să cadă în prăpastie, socot că este o brumă de distanță. Dar mi se va zice: austrogermanii sunt până acum biruitori și prin urmare ar fi mai cuminte că, dacă nu ne afiăm cu ei, cel puțin să păstrăm neutralitatea definitivă. Eu unul n’aș înțelege rămânerea noastră în neutralitate definitivă decât în cazul când aș avea certitudinea că austro-germanii vor zdrobi pe, iți adversarii lor. N’am însă această certitudine, și nimic nu mă va face să cred că Anglia, Franța, Rusia, Italia, Belgia, Serbia’. Eu cred că în momentul îi Muntenegru vor fi zdrobiți pornirei noastre, trebue să am- Invadere cL’îk ,lucruri deopotrivă de importante: 1) Să învingem. 2) Să putem menține ceea ce vom fi dobândit prin puterea armelor. Ca să menții ceea ce ai dobândit prin luptă, trebue ca în ceasul când lupta e sfârșită, să nu fii istovit cu desăvârșire. Din momentul încetării ostilităților și până la pacea definitivă și „reală”, pot surveni evenimente neașteptate — mai cu seamă când sunt atâția participanți la luptă, cu interese opuse —, evenimente cari cu nici un preț nu trebue să ne găsească sleiți. Din potrivă, va trebui să ne conducem astfel ca să putem face față, cu armele, oricăror evenimente ulterioare neprevăzute. Ar fi să glumim dacă am crede că ungurii, bunăoară, nu vor face sforțări uriașe și nu se vor svârcoli până în cea din urmă clipă ca pe orice cale, diplomatică sau războinică, să ne smulgă ținuturile bogate cu cari vom alcătui România Mare. • Aceste sforțări ale dușmanilor, repet, trebue să ne găsească pregătiți și hotărîți a face ca până la urmă glasul României să fie ascultat. * Anafi s, Adevărul“ și „Dimineața“ se laudă că ne terorizează“. Curat vorba românească: Ta] după mine că-i omor! * In lupta contra noastră, ono rabilul Miile cirozarul a căpătat o colaborare prețioasă, care ne compune pe gânduri. E vorba de coana Agaita. Provincia im, din comuna Maia, pe care Miile a convins-o pă cum că ne-am vândutără nemților. Deocamdată Rochafortul României a obținut de la coana Agnita Provineianu din comuna Maia un certificat — al treilea — celelalte două obținute mai naiv, nefiind dovedite false. Trăiască colaborarea .Miile— Agnita ProviewiHii JCOB SAMBATA 1 AUGUST 191? Radacila ți Âtai Bisaralia:*» București ~ lt.Brczoiauibtt ^©»■scrieee faptelor AUSTRO-GERMANO-RUSE SOiLOftKi 1ST ■ DLUS ANDREI A. POPOVIC! Stimate domnule Popovici. Sunt câteva săptămâni de când am avut plăcerea să citesc o mulțime de articole în diferite ziare sub propria dv. semnătură, iar ultimul articol intitulat „Clémenceau“, publicat în mult răspânditul, valorosul și cel mai popular ziar din țară „Universul“. Ziceam că citesc articole semnate da dr. a căror seriozitate, dreptate și documentație, mi-au umplut și îmi umplu inima de bucurie — și fără a șovăi și eu un moment, am pus mâna pe condei cum odinioară puneam amândoi mâna pe „Spadă sau Sabie” și căzând în gardă unul în fața celuilalt, făceam aproape ore întregi, ca fiarele să scoată scântei din cauza diferitelor atacuri înverșunate, sau din cauza diferitelor riposte fulgerătoare ce fiecare căutam a le trage, — întocmai ca și condeiul dv. de astăzi care scoate scântei de adevăr, de protestare și de apărare a Neamului din care faceți parte și pe care îl apărați așa după cum trebue să-l apere orice bun român, nedând voe nici unui venetic, nici unui străin de neam oricât de sus ar fi el, de a ne înjosi, de a ne maltrata, sau umili. Dar nici că se putea altfel, stimate d-le Popovici — omul scrie cum simte — și cum ați putea dv. să simțiți decât românește și să scriui cât se poate de înflăcărat și mai românește contra acelor nelegiuiți de unguri, cari de aproape 1000 ani se cingiuiesc și omoară pe sărmanii noșîi frați, floarea tineretului românesc de dincolo? Cât simt, cât adevăr, câtă demnitate, și cât cavalerism nu găsim noi toți bunii români, în frazele ce cu multă demnitate și de sfidare le aruncați în fața aceluia care într’un moment de rătăcire, sau surescitare mintală a găsit de cuviință a ne critica, a ne insulta țara și neamul: „Da, domnule Clemenceau — când cineva ca noi face război contra foștilor d-voastre amici, ungurii — război de exterminare și răzbunarea crimelor acumulate de 1000 ani, — tebue să ceară tot ce-i aparține și ce este al neamului“. Frumos, și chiar prea frumos, stimate d-le Popovici,— este demn răspunsul — și nu cred că va exista, sau că există un bun român care să nu strige împreună cu mine. Să trăiți, d-le Popovici! Riposta este fulgerătoare și bine meritată. Sunt aproape 25 ani și dacă nu mă înșel și mai mult, de când am avut deosebita onoare de a vă face cunoștința la sala de arme de pe cheiul Dâmboviței unde erau cuzier și vicepreședinte al Societății de arme, gimnastică, și dare la semne— profesor de scrimă d. Vilescu, maestrul maeștrilor de scrimă și gimnastică pe atunci, iar astăzi demnul și valorosul nostru moș pensionar — iar eu ucenicul fadă esti admiratorul d-v. Asalturile viguroase și mărețe ce le făceau cu sabia, loviturile de maestru pe care le aplicau d-lui Velescu, sunt aceleași pe care le aplicaț astăzi și bătrânului octogenar Clemenceau, omul cult și superior al Franței, care însă le merită, și trebue să le primească cu capul în jos și umilit, fără a i se permite, cum numesc eu în termeni de scrimă, de a mai riposta sau contrariposta ;« căci lovitura de „coup droit”, ce i-ați aplicat nu la cap, ei în plin piept, îl oprește din toate punctele de vedere. O meritați, ilustre și mare om al Franței. Trebue să se știe odată pentru totdeauna că se mai găsesc oameni în țara românească, cari știu să simtă românește și să răspunză și mai românește — așa după cum d-v. ilustre om al Franței, vă place să simțiți franțuzește și să ne insultați țara și pe noi toți bunii români, și mai franțuzește. — Și deosebirea mai este alta între marele și ilustrul bărbat francez, și bunul nostru patriot Andrei Popovici. Căci, pe când dv., domnule Clémenceau, ne înjurați ca la ușa cortului, cum zice românul (sau cum zice d. Popovici, nu înjurați ungurește), bunul nostru român în răspunsul său, este demn,, este mândru, este înălțător, și foarte politicos. Căci, poate dv., domnule Clemenceau, să vă placă acipricașul unguresc; nouă însă adevărații români, cum și d-lui Popovici, are place mămăliguța cu brânză românească — o mămăligă și o brânză însă demnă, nu plină de umilință, lipsită de patriotism și mai cu seamă de politețe, cum este papricașul care vă place d-v. Voiți exemple? „Belgia, țară patriotică și plină de cavalerism, căci moare și este distrusă pentru marea Franță“—„Serbia, țara demnităței și cavalerismului, care preferă să moară până la unu, apărându-și libertatea și întregimea neamului". Poftiți? aveți ceva de ripostat? aveți ceva de adăugat? Nu cred! Ziceam deci, stimate d-le Popovici, că seria de articole ce v’au decis și impus de a scrie ca bun român și bun patriot, și care au de scop îmbărbătarea neamului românesc precum și prepararea cu tot curagiul necesar de care este capabil oșteanul român, este nu numai neutru mina, dar pentru toți aceia cari le citesc, o adevărată satisfacție sufletească; este balsamul binefăcător pe care fi turnați în inimile atât ale generației prezente, care vă ido* latrizează, precum și ale genarației viitoare care vă va bine* cuvânta. Continuați, vă rog, de a scrie astfel de articole înălțătoare, demne și fulg«*rătoare, căci toți aceia cari vă cunosc, și cred că nu vă puteți plânge, sunt destui, procum și toți aceia cari vă știu, numai din nume, nu au, și nu vor avea pentru persoana" d-v. decât cuvinte de admirație, recunoștință, respect și cel mai înalt devotament Este just, stimate d-le Poapovici, că avem destui oameni în țara românească, cari simt tot ca și dv., dar de...* nu au curajul și independent, la dv. Căci dacă s’ar găsi și mai mulți ca d-ta, ca un dr. Istrate, N. Filipescu, neuitații Lahovărești, Brătieni, Rosa^tti, Kogâlniceanu, Golești, Florești, etc. etc. desigur că treburile neamului românesc ar merge altfel, dând mult, foarte mult de gândit acelora cari vor a ne îngenuchia, cari vor cu orice preț a ne umili. Continuați, vă rog, de a scrvi câte un articol în fiece zi, și de este posibil să le publicați în tot ce apare ca ziar sau rvistă, căci numai astfel de articole vor face să tresalte ini*mile întregului tineret de as*tăzi, care având prilejul de a le citi, se va umplea de bărbăție și curaj, făcând astfel ca să le iasă scântei din ini* mă, fără a șovăi, când surpree mul ceas va suna. Zic să le iasă foc și scântei din inimă pentru apărarea și întregirea neamului românesc, — săi iasă foc și scântei din săbiile cavaleriei române când va fi în fața dușmanului maghiar! — să iasă scântei cum odinioară ieșeau din săbiile noastre de exerciții la scrimă, pentru ca la un moment dat să putem preîntâmpina toate. Cine nu este uimit astăzi de patriotismul belgian și sârb? Cine nu cunoaște entuziasmul acestor popoare, care mor până la cel din urmă, până la ultima picătură de sânge, și care în adevăr au dobândit admirația întregei Europe, — chiar a Germaniei și a ungurilor, — și care nue luptă decât pentru libertate și; întregirea neamului. Termin, stimate d-le Popa* viei, cu rugămintea pe care orice român v’o adresează* adică de a continua să ne dați câte o picătură din acel nec* tar, care pentru generația prezentă și cea viitoare chiar,va contribui la entuziasmul național desăvârșit, iar pentru noi ceștia, cari nu mai sunt erar tineri, va fi alinarea suferi»:* felor, a durerilor mntâjgase* < ! j