Universul, iulie 1922 (Anul 40, nr. 151-170)

1922-07-22 / nr. 161

Apostoli in vălmășagul zilelor­ noas­tre când sufletele par înstrei­­nate­­ de ideal, e o bucurie sa întâlnești oameni cari stărnesc pe calea binelui. Aceștia lup­tă pe toate cărările, fără surle și fară alai, pentru înălțarea poporului prin cultură și pen­tru ferirea lui de idei subver­sive și primejdioase. Luptători anonimi, ei fac toate jertfele pentru cultură și mai presus de politica mărun­tă, se roagă de toți oamenii lu­minați ca să sară în ajutorul masselor prea mult ținute în întuneric. Mai multă lumină este de­viza lor. Pe unul dintre aceș­tia noi îl cunoaștem încă di­nainte de război. S’a străduit enorm, s’au sângerat mulți opini până să culeagă tranda­firul isbânzilor de azi. A pă­răsit o înaltă situație de sluj­baș al statului numai pentru că ministrul nu voia să-l mu­te în orașul unde-și începuse și voia să-și ducă pe cale bună apostolatul. De atunci a îndurat zile a­­m­ărâte, făcând datorii ca să-și întrețină școala populară, un­de foarte mulți muncitori au avut norocul să asculte vorbe înțelepte, conferințe de profe­sori universitari, medici iscu­siți, ziariști și publiciști. Un astfel de om a răsbit în cele din urmă și și-a atras bu­nă­voința oficialității, care a găsit în bugetele sale un loc și pentru­ sprijinirea culturei în popor. " Curios lucru însă și destul de trist! Unii confrați au gă­sit prilej să bată monetă po­litică și din acest fapt pe care ar fi trebuit să-l laude. S’a spus că e o nouă sinecură, că ar trebui economii... Dar nu s’a făcut destulă economie în această direcțiune până acum? Confrații au fost de­sigur, greșit informați. In graba lor se a combate regimul, au per­m­­it din vedere că un regim cât de rău poate să facă în­tâmplător și din greșeală chiar, anonimi fapte bune. Pentru astfel de fapte el nu trebuie hulit ci în­curajat să le facă mai departe. Nu e bine să faci prilej de o­­poziție din toate cele. Nu aces­ta este scopul unei bune ac­țiuni de presă și de educațiu­­ne socială. Sinecure și sinecuriști ? Ei sunt de căutat aiurea și nu sunt puțini. Pe noi ne inte­resează luminarea poporului, care e o trebuință tot atât de grabnică și organică după cum e apa, igiena orașeleor, buna alimentare a populațiu­­nei și iluminatul. Nu spunem nume. Ele n’au nici o importanță în fața unei chestiuni atât de mari și de interes obștesc. Suntem siguri că, intere­­sându-se mai de aproape, cu flerul lor caracteristic, confra­ții vor înțelege adevărul și-și vor aduce aminte că, în dese rânduri, ei au cerut înființa­rea dascălilor pribegi cari să colaboreze cu puterile și cu râvna lor la întărirea și înflo­rirea învățământului oficial. Un fapt e sigur: straturile a­­dânci sunt însetate de cultură, dornice de înălțări, estetice flămânde de adevăr. Aceasta e necesar mai cu seamă acum când massele sunt adaptate de curente sedițioa­se, menite să strice ordinea de stat,­­ curente care trebuie combătute printr’o acțiune se­rioasă și ordonată, ca acea în­treprinsă în anii din urmă de câțiva cetățeni de ispravă. Să nu ținem deci de rău pe nimeni dintre aceia cari se os­tenesc să facă operă culturală, șezători muncitorești, teatru popular, o activitate care, în străinătatea civilizată, e con­sacrată de mult și face progre­se mari. Pe astfel de oameni e bine să ni-i socotim mai de grabă prieteni și, atâta vreme cât sunt plecați pe dreapta călare, să-i sprijinim cu convingerea că facem un admirabil act de ziariști și de cetăț ni“. Familia Princiara la Timișoara Primirea.—Banchetul.­­ Vizitele In oraș. — Concursurile Timișoara, 18 iulie. Principele Carol și princi­pesele Elena și Irina au so­sit Sâmbătă la ora 5 d. a., în Timișoara cu automobilul. Perechea moștenitoare și principesa Irina au fost pri­miți de autoritățile militare și civile în fața prefecturii de județ. Auguștii oaspeți au fost întâmpinați de d. ministru Cosma, prefectul Costea, pri­marul Vidrighin și genera­lul Găvănescu, cari le-au u­­rat bună venire. O companie de onoare din reg­a infanterie a dat onorul muzica a intonat imnul re­gal. Principele Carol era îm­brăcat în uniformă de ami­ral iar principesele în costu­me naționale. Când au descins din auto­mobil, d-na ministru Cosma și 4 domnișoare, frumos îm­brăcate în haine naționale, le-au oferit flori. Imediat s’a servit oaspeți­lor un ceaiu intim, după ca­re oaspeții au făcut o plim­bare cu automobilul prin o­­raș până la ora 8. Seara s-a dat la prefectu­ra de județ un banchet la ca­re au participat un număr restrâns de invitați. Vizitarea orașului Duminică dimineață au vi­zitat băile de plajă, unde principele și principesele au fost ovaționați de cei pre­zenți. După ce i au fost foto­grafiați, oaspeții au vizitat turbinele orașului și muzeul '«torico-național. Concursurile sportive La ora 12 s’a servit un de­jun intim, iar după amiazi, la ora 4 au început concursu­rile sportive în parcul Ki­­niszi, unde s’au ridicat tri­bune și loji speciale. La ora 4 și 30 au sosit prin­cipele Carol cu principesele Elena și Irina. Muzica a intonat imnul re­gal, după care a minat defi­larea echipelor sportive și a tuturor concurenților în frun­te cu ing. Vlad președintele federalei sportive bănățene. In urmă au început­ jocu­­rile și concursurile cu probe­le eliminatorii. In prima zi s’au cinematografiat diferite scene. Principesele au plecat, în timpul jocurilor la băile Strand de unde cu o barcă, motor au mers în satul Giro­­da, de unde s’au întors în o­­raș. Prințul Carol a rămas pâ­nă la sfârșit, conducând sin­gur jocurile și fiind astfel admirat și ovaționat de pu­blic. Luni dimineața au vizitat fabrica de lână și fabrica de riete. La ora 1 s’a servit un dejun, la care, de asemenea, au fost invitate puține per­soane. La ora 3 d. a., a fost pri­mit în audiență de print epi­­scopul catolic, Glattfelder. . La ora 4 au reînceput con­cursurile sportive. Principele moștenitor a îm­partit personal plachete de aur, argint și bronz la toți șampionii. lunii seara, la orele 9 și jum., s-a dat un banchet ofi­cial la cazinoul civilo-militar la care, în afară de reprezen­tanții autorităților, în frunte cu ministrul Cosma, au luat parte mulți invitați. Au vorbit d-nn­: ministru, primarul Vidrighin și gene­ralul Găvănescu. In termen foarte călduroși a răspuns prințul Carol. După dorința principelui la banchet au luat parte și e­­piscopii sârb și catolic. In timpul mesei, inginerul Mor­­dan,directorul fabricii de tu­tun a oferit țigări și țigarete speciale sportive iar princi­pele Carol a cerut să i se cânte cântece ungurești. Marți dimineața, oaspeții au vizitat fabricele de pălă­rii, de mobile și fabrica de tutun unde auguștii oaspeți au fost primiți cu flori ce ci na și d. ing. Mordan. Au vizitat fabrica, cinema­tograful și leagănul de copii, care a plăcut foarte mult principilor. Au vizitat apoi fabrica de ciocolată „Kandya“. La ora 12, a fost primit în audiență comitetul clubului automobil, în frunte cu ing. Faur, care a oferit principe­lui Carol o frumoasă statue­tă. Principele a mulțumit în mod deosebit. La ora 1, s-a servit un dejun intim, iar la orele 5 d. a., auguștii oas­peți salutați de toate autori­tățile au părăsit Timișoara, îndreptându-se spre moșia d-lui Anton Moczorp MOZAICURI­ ­’­ARE DIN DOUA ? La expo­ziția mareșalilor din Paris, pe­­ care o organizează ducele de­­ Brevise, s’a hotărît să figure pe portretul mareșalei Lefebvre pe care Sardou a pus-o în scenă sub­ numele de „Madame Sans-Ge­­ne”. Dr, Paul Blandin protestea­ză cu vehemență contra acestui glorios supranume, pe care — zice el — Napoleon l’a dat lui Marie — Th­érèse Figueur ade­vărata femeie eroică ,aceia care a făcut 18 campanii, care a pri­mit trei răni și care a avut 4 cai omorâți sub ea. Cum însă, la rândul lor, partizanii mare­șalei Lefebvre protestează și ei, rămâne să se vadă cine­va : a­­devărata „Madame Sans-Gene”. INTRE DOI FUMĂTORI: — Am să mă las de tutun fi­indcă simt că-mi face rău la i­­nimă. — Mie din potrivă. E drept că mi-au trebuit zece ani ca să mă deprind să fumez cu pipa fără să-mi facă rău la inimă, însă mulțumesc lui Dumnezeu, am­­ reușit. Fă ca mine. mm TUR nu OTM« ■ In foi de viță Toată pasărea pe limba ei piere. Bolșevicii din Rusia n’au avut un scriitor care să-i a­­pere mai călduros ca Maxim Gorki. Cu riscul de a vedea ridicându-se în contra sa antipatia sumei civilizate, Gorki a intonat imnuri de slavă comisarilor de la Mos­cova. Dar, vai! bolșevicii au fost nerecunoscători. L-au luat la goană pe marele scrii­tor, care, fericit că a scăpat cu viață, cere din Germania, pentru el și pentru alții, aju­tor la toată lumea pe care până acum o găsea stupidă față de superioritatea de concepții a iluștrilor comi­sari moscoviți. E un învățământ și pentru Gorki și pentru alții.­­ Nu este o an­o­malie că po­pulația din județul Dâmbo­­ița, petrolifer prin excelen­ță, ține întruniri de protes­tare în contra faptului că nu găsește o picătură de ben­zină. Nu este o anomalie nici constatarea că, pe când lip­sa se datorește împrejurării că rafineriile din alte județe nu trimit benzină în Dâmbo­­vița, rafineriile din acest ju­deț sunt pline de benzină, dar n’au voe să distribue, fiindcă așa sunt aranjate lu­crurile. Anomalie ar fi atunci când un județ petrolifer ar avea benzină și s’ar putea aprovi­ziona de la rafineriile sa­le. Așa au ajuns vremurile! © Ziarul săsesc din Brașov face o mare descoperire : Ro­mânia este militarista. De­sigur că față de mili­tarismul nostru acut, pe care numai „Kronstädter Zei­tung“ îl vede, Germania n’a fost de­cât o inofensivă și candidă expresiune a blân­deții și resemnării, pe care Aliații cei răi și-au permis s’o gâtuiască. Descoperirea merită să fie reținută. D. Virgil Arion, gelos de succesul d-lui Stere, a cerut universității din Iași să-i re­deschidă porțile, de­oarece este amnistiat. Dacă și această dorință s’ar realiza — și nu vedem de ce d-nii Ilie Bărbulescu, Matei Cantacuzino și G. Pas­­cu ar fi pentru unul mumă și pentru altul ciumă — uni­versitatea din Iași ar deveni încet încet refugiul amnis­tiaților și ar prezenta o ori­ginalitate interesantă în an­samblul marilor instituții de știință și de educație națio­nală de pe glob. E adevărat că decretul de amnistie prevede că militarii beneficiari nu-și pot recăpă­ta și situația în armată. Se vede în­să că la universitate nu se cere puritatea pretin­să unui caporal. Vom vedea ce jurisprudenț­­ă vor stabili în această pri­vință colegiul universitar și ministerul de instrucție. De contimporani nu pot să se teamă ; s’a constatat că totul e permis. Poate să le fie fizică de Istorie , dar „după mine potopul“ își face drum în toate părțile. Tata Nes. OI NENOROCIREA DIN VALEA WM ' lin­grafii im­piliiî - interview cu d. TstKraJ Constasstsnesci­ — Era de așteptat că nenoro­cirea de la Valea Largă — prevăzută de mult după cum rezultă din declarațiile fă­cute de către d. general Vă­­leanu ziarului „îndreptarea“, — avea să dea loc ma­ multe comentarii și mai ales la multe învinuiri reciproce între foști și actuali condu­cători ai c. f. r. Și ele s’au produs cu destulă violență, fiecare căutând să arunce răspunderea asupra adversa­rilor. Pentru lămurirea opiniei publice, am întreprins o mică anchetă spre a vedea asupra cui cade răspunderea proastei stări a podurilor, din cauza cărora am avut de înregistrat nenorocirea de la Valea Largă și din cauza că­rora ne mai putem aștepta și la altele, acum când trafi­cul este în plină activitate. Și­ fiindcă părerile fostului ministru general Văleanu le-am văzut redate în intervie­wul publicat de ziarul „în­dreptarea“, am ținut să am și părerea actualilor conducători și în acest scop m’am adresat d-lui Tancred Constantinescu. Imediat ce i-am arătat sco­pul ce-l urmăream, d. direc­tor general mi-a declarat ur­mătoarele­: Mai puțină politică — Ar fi de dorit, începe d-sa, ca în chestiuni de ad­ministrație să nu se facă po­litică și mai cu seamă poli­tică interesată, în felul , cum un ziar bine cunoscut o face zilnic. De aceea pentru ca opi­nia publică să nu fie indusă în eroare, profit de ocazia ce-mi dați și pentru care mul­țumesc ziarului „Universul“, ca să răspund la câteva din neexactitățile strecurate în a­­ceastă gazetă. Guvernul trecut avea cunoș­tință de proasta stare a­­»»pr­durilor D. general Văleanu, fostul ministru al comunicațiilor, dă un interview „îndreptă­rii“ relativ la starea podu­rilor și la ceea ce s’a făcut sub guvernul Averescu la c. f. r. Cea mai mare parte din afir­­mațiunile sale sunt foarte pre­țioase, ele ilustrând neprice­perea care era la baza condu­cerii de atunci. In acest interview, d-sa a­­rată că alarma s’a dat de că­tre d. inginer Răileanu, di­rectorul serviciului poduri­lor, încă de la iunie 1919 și că regimul de atunci e vino­vat că n’a reconstruit podu­rile la timpi D. Văleanu e a­­dorabil în... inteligența sa, când afirmă acest fapt. Toată lumea cinstită, care are că liberalii n’au mai stat la guvern de­cât trei luni, poate să judece ce mai pu­teau face în acest scurt in­terval de timp, și în împre­jurările când armata noastră lupta cu bolșevicii unguri și ruși, când legăturile comer­ciale cu străinătatea aproa­pe nu existau, când trebuia să cărăm pentru hrana po­pulației până și făina sau grâul din Canada și când la Paris trebuia să luptăm pen­tru apărarea drepturilor Ro­mâniei. Dar aceeași lume poate judeca ceea ce ar fi pu­tut face d. Văleanu în timpul de doui ani a ministeriatu­lui său Dar podurile nu s’au reparat D. general Văleanu care era atât de în curent cu si­tuația podurilor și cu alar­ma dată la timp de Direcția podurilor, trebuia și putea ca în cei doui ani de minis­teriat să refacă toate podu­rile, mai cu seamă că refa­cerea lor costa numai 120 milioane lei. D-sa recunoaște că a des­chis în 1920 un credit de 90 milioane lei, pentru reface­rea podurilor , dar acest cre­dit era mai mult pe hârtie, fiindcă nu a dat la vreme su­mele necesare și tot concur­sul, pentru a se face toate lucrările în minimum de timp. D-sa a găsit ușor mij­loacele ca să dea lui Brutti­­ner comenzi de peste trei mi­liarde și caselor Skoda, Ring­­hoffer, Warsalowski, Mühl­berg, etc., încă alte trei mi­liarde, plătind cu 12 milioane Iei o locomotivă care se pu­tea cumpăra cu maximum două milioane ! A găsit de asemenea 150 milioane să le plătească unui fost chelner pentru aprovizionarea­ perso­nalului c. f., cu lucruri, epic se vând azi cu toba, nepu­tând servi scopului pentru cari au fost cumpărate. Apro­base deja 87 milioane cu cari să cumpere lemne pen­tru Ardeal, atunci când Ar­dealul nu avea nevoie căci era aprovizionat cu lemne pentru com­ani! In fine a găsit mijloacele de a face toate afacerile posibile , dar în cei doui ani cât a stat în cepul ministerului de comu­nicații n’a putut găsi banii necesari pentru repararea podurilor! Acum se lucrează cu activi­tate la repararea podurilor Eu cum ați venit în capul acestei administrații prima mea grijă a fost intensificarea transporturilor și concomitent cu aceasta consolidarea căiei. S’au comandat și așezat în cale ferată peste 1.500.000 tra­verse, iar lucrările de refacere și de consolidare ale podurilor se continuă cu mare activitate, lucru ce se poate vedea de toți cei ce călătoresc cu trenul. Evident că nu puteam în­­ luni să refacem lucrări care trebue să dureze 1—2 ani! Insă până într’un an toate po­durile vor fi gata. D. Văleanu se laudă cu ma­șinile comandate, în condițiu­­nile cunoscute, la Scoaa Brut­­tinel et Go. și are pretenția să spună că lor ‘se datorește fap­tul că astă­zi­ c. f. și-au îndoit puterea de transport și deci încasările. Asupra acestei chestiuni se înșală d-sa și presupun că cu bună știință, întrucât locomo­tivele ce avem în plus față cu anul trecut, sunt cu totul în disproporție cu sporul conside­­rabil al traficului. Astăzi însă la calea ferată se muncește spornic și dovada o avem în mulțumirile pe cari le primim zilnic din partea crifelor industriașilor și co­mercianților din țară, de mo­dul cum se fac acum trans­porturile. Cu voia sau fără vo­ia d-lui Văleanu, aceste trans­porturi vor merge din ce în ce mai bine și în curând vor în­trece chiar starea așa numită normală. Cine a ordonat dubla trac­țiune pe linia Predeal ? In interviewul ce a dat, d. general Văleanu mai face o afirmațiune care constitue cea mai gravă acuzare ce-și putea aduce. D-sa se întreabă tex­tual: „Și în această privință „Va înțelege de ce se întrebuin­țează două locomotive la a­­­celași tren, când înainte de „războiu, tracțiunea dublă era „oprită pe linia Câmpina-Pre­­„deal?“ Ori tocmai când d-sa era ministru sa luat dispozi­ția ca trenurile să meargă­­ pe această linie cu dubla tracțiu­ne. Și ca să se vadă de câtă bună credință este animat d. Văleanu, voi dovedi cu­ acte cele ce afirm. Astfel prin actul No. 82 D. din 3 Ianuarie 1921 se admite dubla tracțiune pe linia Plo­­ești-Predeal, iar prin actul 18300 T. D. G. din 31 Martie acelaș an se admit și circula­­acelaș an se admite și circula­ția locomotivelor grele pe a­ni atunci întreb pe d. Vă­leanu : dacă trebue pus te­­meiu pe modul d-sale de a judeca, cine altul este vino­vat de acuzat Ale ce le aduce în această chestiune de­cât d-sa ? Transportul cerealelor se va face la timp In același ziar, tot d. Vălea­­nu — de­sigur — afirmă sub titlul de „Primejduirea recol­tei“, că transportul cerealelor nu se va face la timp, din ca­uză că nu se repară vagoanele zis marfă. Poate că așa ar fi dacă și noi am avea aceiași deviză și directivă ca d-sa. Repararea vagoanelor sub d. Văleanu mergea foarte greu, fiindcă nu a d­at mai de loc fonduri pen­tru repararea vagoanelor de marfă în țară, ci numai în străinătate, de­sigur pentru motive bine cunoscute de D-sa. Noi însă vom­ repara toate aceste vagoane numai în țară și garantez că transporturile vor fi îndoite ca tonaj, față cu timpul când era d.^. Văleanu ministru, deși minimul loco­motivelor și vagoanelor e foar­te departe de a fi dublu: îmi dați voe, să mă opresc la aceste explicațiuni pe cari le datoram opinii publice, cu regretul că nu pot discuta chestiuni tehnice de cale fe­rată cu d. general Văleanu, fă­ră a abusa de ziarul Dv. și de cititorii ziarului Dv. Stafie. D. Ion Brătianu lia Petrograd — O lacrimă In ziua de 11 Mai 1917 — D. Paléologue, ambasadorul Franței la Petrograd în timpul războiului, își închee foarte interesantele și documentate­­le-i note zilnice din „La Revue des deux mondes“ cu epoca din Mai 1917, când guvernul provizoriu, venit după prăbuși­rea monarhiei, începuse să fie amenințat să cadă în anarhia care i-a urmat și stăpânește astăzi Rusia. In aceste note găsim și pe cea de mai jos : Vineri 11 Mai 1917 Dejunez la ambasada Iu­liei cu Miliukov, (ministru­ în gu­vernul rus), Buchanan (amba­sadorul Angliei), președintele consiliului din România, Bră­­tianu, care a sosit la Petro­grad ca să confere cu guver­nul provizoriu, Prințul Sci­­pion Borghese, contele Mo­­cenigo, etc. Pentru prima oară, Miliu­kov îmi pare atins în curagio­­sul său optimism, in voința lui de încredere și de luptă, în vorbă are aproape aceeași încredere ca altă dată , însă , timbrul surd al vocei și rava­giile figurei sale îi descoperă foarte mult desnădejdea in­terioară. Cu toții suntem iz­biți de aceasta. După dejun, Brătianu îmi spune cu groază : — Peste puțin timp o să pirdem pe Miliukov... Apoi va veni rândul lui Gusikov, prin­țului Lvov, lui Cingarov... A­­tunci revoluția rusă se va pră­buși în anarhie... Și noi, Ro­mânii vom fi pierduți ! O lacrimă îi vine în ochi, dar, imediat, înalță capul și-și regăsește cumpătul. Garlotti (ambasadorul Ita­liei) și prințul Borgheie nu se ascund nici ei că sunt îngri­jorați. Paralizia armatei ruse o să libereze forțamente un mare număr de divizii aus­­triace și germane. Diviziile a­­cestea nu vor fi oare trans­portate în Trentin sau pe I­­sonzo, ca să reînceapă, cu și mai multă vigoare, teribila o­fensivă din Mai trecut? FILME Se puseseră temeliile Micei înțelegeri. Ziarele din toate ță­rile, anunțând-o, comentând-o și reproducând portretele creatori­lor ei, popularizaseră figurile lui Benes, Take Ionescu, Pa­sini. Take Ionescu era la Paris și guvernul republicei îl decorase cu Cordonul Marei Cruci a Le­­giunei de Onoare, pentru imen­sele servicii aduse patriei, cau­zei Aliaților și umanității. Intr’o zi ilustrul bărbat de stat intră într’o frizerie. Când să-i pue șervetul la gât, patronul observă un semn roșu la butoniera clientului. Se o­­prește o clipă, îl măsoară de sus până jos și amestecând respec­tul cu mirarea, întreabă: — Aveți Legiunea de Onoare? — Da. Tăcut și grav, începe primele formalități ale vasului. Apoi,, îndrăznește din nou: — Sunteți Cavaler, de­sigur. — Nu. Bărbierul se oprește iarăși. Chiar primul grad al faimoasei decorații, acordată cu mai mult scrupul de­cât se pune în dis­tribuția căvălăriilor la noi, im­pune în Franța. Dar gradele superioare ! Săpunindu-l cu mare grije pe Take Ionescu, el își permite altă întrebare, cu toate precau­­țiunile ca să nu-l plictisească : — Atunci sunteți Ofițer. — Nu. De astă dată, bărbierul nu mai pricepe. In adevăr, ca să ai cravată de Comandor al Le­­giunei de Onoare trebue să fii președinte la Casație, general de divizie, vechi academician, fost ministru de câteva ori... Un sen­timent de mare admirație și de adânc respect îl tulbură. După câteva clipe de gândire, continuându-și aproape meca­nic operația, el reia convorbirea, cu un ton din ce în ce mai so­lemn. — Sunteți francez ? — Nu. Român. — Aveți așa­dar Mare­ Ofițer. — Nu. Bărbierul lasă pe client ras numai pe un obraz, și se dă doi pași înapoi, face ochii mari și ia poziție militărească. — Atunci aveți Cordonul și nu puteți fi de­cât d. Take Io­­nescu ! — Da.­­ Bietul om se odihni un mo­ment de emoțiunea care-l cu­prinsese, apoi, tăcut și evlavios, își sfârși operația, conduse pâ­nă la ușe cu ținută marțială pe bărbatul de stat român și, câteva zile de-a rândul, spuse cu nemărginita mândrie tuturor mușteriilor: — Dacă ați ști, ce om mare am bărbierit! !- Don José Cronica, esterea 19 muiile Statele­ Unite și Anglia au ajuns la un acord In chestiunea mandatelor internatoimîe. Statele Unite se găsesc in fața unei greve la drumurile de fer. Au lăsat lucrul 25 0OO lucrători. Guvernul a declarat că va rechiziționa toate auto­mobilele din țară și nu va ceda greviștilor. Miște comuniști cari și-au permis in Italia să dezarmeze o trupă, s-au isbit de hotărirea energică a guvernului de a­i pedeps sever. Odată repeziți pe toată linia la Haon, Litvinoff și comp , după ce și au dat aere că rup tratativele și pleacă, au revenit și au solicitat o reluare a dis­­cuțiunilor. „La maniere forte“ prinde cu comisarii poporului. Asasinii lui Rathenau și-au făcut singuri drep­tate: s-au sinucis. Asasinul generalului englez AVil­son a fost condamnat la spânzurătoare. Gem­man», palinică până la naivitate, acuză Franța de militarism. Totuși, s-au descoperit din nou 500 mitraliere ascunse la Stad­tgas­t și alte mu­niții la Potsdam Sinceritatea germană va face epocă. O santinelă care și a executat strict consemnul a împușcat la depoz­tul de muniții din Praga, pe un general care eșise in curte fără respectarea ordinelor date. Caprițiile vremii au adus în Franța zăpada, în Germania fi­rimna, cu ploi mari, in Italia tot așa în regiunea Triestului cel puțin dacă ploile mari ar luă drumul spre noi! SCRISORI PIPI BERLIW Imbunitisirea rasei cailor USergfoeiäi model.— ine» trimiși 6a studii.— 1st Franța enu e fsiraarsä Berlin, 15 Iulie S’a dus vremea, când pe pă­mântul Munteniei și al Moldo­vei, se creștea un cal de viță nobilă, observă un autor ger­man, el însuși crescător de cai. S’a dus vremea, când ne­gustorii streini din toate colțu­rile Europei, se grămădeau in aceste țărișoare să cumpere cai. Și acum mai merg negus­tori în România, dar nu ca să cumpere, ci ca să vândă cai. Toți streinii sunt azi de a­­cord asupra acestui lucru, iar când este vorba să se arate la vreo expoziție sau în școli vreun cal degenerat, se ia ca exemplu calul românesc­­ sau turcesc! De ce oare, poporul românesc este cel din urmă în Europa în creșterea­­ calului ? De ce pe pământul românesc nu mai avem ca altă dată, acel cal de viță nobilă, calul mol­dovenesc ? Orice bun român este în drept să-și pună aceas­tă întrebare. Cercetând istoria popoarelor, se poate ușor con­stata, că fiecare popor a cres­cut o rasă de cai și că acest animal este foarte strâns legat de om, de popor și în limitele statelor naționale se cresc și astăzi felurite rase de cai. Am putea zice, că poporul care nu crește o rasă de cai, prezintă o lipsă însemnată în aspectul vieții sale. Ori­câtă știință s’ar pune in practică, în statele culte din A­­pus, nu s’ar ajunge la rezul­tatul dorit, dacă și popoarele cari se ocupă cu creșterea ca­lului, n’ar pune suflet, iubire, în creșterea lui, căci în fiecare rasă de cai se pare că se află și ceva particular din sufletul unui popor. Așa­dar, de ce la noi se crește un cal degenerat? Iubirea față de acest animal nu-i lipsește țăranului român, dovadă este că îl crește, dar întrebarea este: de ce îl crește așa cum îl create ? Regretatul profesor N. Filip, după a că­rui dispariție se simte astăzi un gol, a făcut la noi primele studii de zootehnie națională. El a arătat foarte clar cauzele decadenței raselor de vite, dar desideratele exprimate au ră­mas cunoscute mai mult în cercurile scolastice. Constitui­rea noului stat român, pe ba­ze naționale, a readus la ordi­nea zilei și problema regene­­rărei raselor de vite, mai ales în vechiul regat, căci nouăle provincii au rase de vite mai perfecționate. . Astfel, pentru cunoașterea mai temeinică a cauzelor de­­generărei raselor de vite, dar mai ales pentru studiul rege­­nerării lor, s’a hotărît trimi­terea mai multor tineri în ță­rile unde creșterea de vite es­te în floare. De remarcat este, că în aceste țări pătura cultă a poporului, ca și pi­ ira nobi­lă și bogată, joacă rol activ în creșterea de vite și , mai ales a cailor de viță nobilă. Aceas­tă ramură de activitate nu este disprețuită și pătura conducă­toare socoate ca o datorie na­țională a fi alături de popor în această direcție și a-i arata calea adevărată a progresului. Astfel, în Germania, fără a număra hergheliile de cai mai puțin nobile, se găsesc peste 20 de herghelii de cai pur sân­ge, pe domeniile marilor pro­prietari, grofi, conți, etc. Sta­tul german întreține cu mari sacrificii bănești 3 mari her­ghelii de cai din rasele cele mai nobile, cari și-au­ câștigat un renume mondial. La noi pătura aristocrației bogate de mult nu se mai ocupă cu creș­terea de vite de rasă. Statul român, urmând politica sa e­­conomică națională, vrea­­ să înființeze mai multe herghe­lii și să redeștepte cel puțin un popor năzuința de a crește un cal nobil. Inițiativa înființării acestor herghelii se datorește d-lor Ion St. Furtună și gene­­ral P. Stavrescu. Acei tineri însă, trimiși în țări streine pentru studii de specializare și cari vor fi che­­mați mâine să rezolve o pro­blemă ce nu poate, să suferă prea multă întârziere, acum când se pun temeliile noului stat românesc, au fost trimiși să studieze o chestiune emina­mente națională, într’un stat cu care am fost în războiu. In Franța, țară amică, de ce n’a fost trimis nimeni să studieze­ zootehnia națională? Au mai puțină importanță aceste stu­­dii decât cele de artă și filo­­sofie ? " Ar fi ridicul să se pretindă că micul sacrificiu ce se face­ în această direcție, ar contri­bui să desechilibreze bugetul statului. Nimeni nu vrea să susțină că arta, filosofia etc nu sunt necesare pentru o ța­­ră. Dar înainte de toate, națiu­nea are nevoe să trăiască, și deci să-și prepare uneltele de cari se va folosi în susținerea luptei pentru existență. Tinerii, cari studiază zoc­­teh­nia națională, roagă și pe această cale guvernul, să le înlesnească mijloacele de stu­diu și să le deschidă drumul spre Franța. Ion Nicolescu, medic veterinar. VJ*3" »iMiMinl Hu­lffljii­­ffli «■— RADIOGRAME Lafayette, 19 Iulie — La Paris a fost deschis Miercuri al zecelea congres al boalelor de urechi. — Bel­­r Sami a sosit din Bo­m­a la Constantinopol. Dobatg crede a­­ti că se va înapoia la Angora. __ Un consulat german a fost deschis la Petrograd. ași monument Isii Taka Ioftescu In Capitala Comitetui executiv al parti­dului democrat a luat hotărirea să deschidă o listă de subscrip­ție publică din al cărei produs se va constitui un fond pentru ridicarea unui măreț monu­ment, în Capitală, mult regte, taraful dispărut Take Ionescu. Va fi un meritat s­­eaniu me­moriei unuia din cei mai stră­­luciți fii ai neamului și tot­o­­dată un semn concret că româ­nii nu uită pe ace­a cari își con­sacră viața bine­ui patriei. In această ordine de idei, sub­ I­iiem fap­tul că m multe părți ale țarei s’au constituit comi­tete, spre a strânge fonduri și a alimenta subscripția aceasta Iată o acțiune care este bine și f­i generalizată, fiindcă denoți conștiința recunoștinței datorită marilor slujitori ai neamului. Pa lista descrisă de ziarul nostru au mai subscris : D. Colonel Cazetaș 2001 Suma din urmă 641.515 Total general S43.515

Next