Universul, octombrie 1922 (Anul 40, nr. 221-248)

1922-10-14 / nr. 232

DUH­AL—NR. 232 FONDATORI LUIGI OAR ZAVH­LAN Pagini Exenplarat IN TARA 1 LEU IN STREIN­ATATE 2 LEI îmbăta 14 OsMrie 1922 DIRECTORI 6TEFAN POPESGU V m Proclamația M. S. Regelui Situația în Orient se limpezește cu prilejul încoronării Iată textul proclamației pe care M. S. Regele Ferdinand I o va citi la Alba-Iulia, in ziua încoronării : Prin grația lui Dumnezeu și voința Națională am moștenit Coroana Româ­niei, după glorioasa domnie a Regelui întemeietor. Suindu-mă pe Tron, am rugat Cerul să dea rod muncii ce fără preget, eram hotărît să închin iubitei mele Țări, ca bun Român și Rege. Pronia cerească a binecuvântat și prin bărbăția poporului și vitejia osta­șilor ne-a dat să lărgim hotarele Regatului și să înfăptuim dorul de veacuri al Neamului nostru. T­o 3 Am venit astăzi cu Regina —care ne-a fost tovarășă în credință neclintită la răstriște și la bucurie — ca printr’această sărbătoare să consacram în fața Domnului și a scumpului nostru Popor legătura ce ne unește deapururea cu dânsul. Punând pe Capul Meu, într’această străveche cetate a Daciei Romane, Coroana de oțel de la Plevna, pe care noui și glorioase lupte au făcut-o pe veci Coroana României­ Mari, Mă închin cu evlavie memoriei celor cari, în toate vremurile și de pretutindeni, prin credința lor, prin munca și prin jertfa lor, au asigurat unitatea națională și salut cu dragoste pe acei cari au proclamat-o intr’un glas și o simțire dela Tisa până la Nistru și până la Mare. Intr’aceste clipe gândul meu se îndreaptă cu recunoștință către viteaza și iubita noastră armată. Pentru răsplata trudelor trecutului, rog Cerul ca poporul nostru să culeagă la pace roadele lor binecuvântate și să propășească în liniște, frăție și muncă harnică. Cu inima plină de dragoste și credință mărturisesc dorințe e sufletului meu : Vreau ca țărănimea, stăpână pe veci pe ogoarele ce­­e a dobândit, să se dea toată puterea de rodire în folosul ei și al binelui obștesc. Vreau ca muncitorimea, credincioasă patriei, să-și afle soarta tot mai prosperă într’o vieață de armonie și de dreptate socială. Vreau ca, în hotarele României-Mari, toți fiii buni ai țării, fără deosebire de religie și de naționalitate, să se folosească de drepturi egale cu ale tuturor Românilor, ca să ajute cu toate puterile Statul, in care Cel-de-Sus a rânduit să trăiască împreună cu noi. Vreau ca Românii din toate straturile sociale, însuflețiți de năzuința unei depline înfrățiri naționale, să se folosească toți de legitima­ ocrotire a Statului. Vreau ca în timpul domniei Mele, printr’o întinsă și înalta desvoltare cul­turală, patria noastră să-și indepliniască menirea de civilizație ce-i revine în renașterea Orientului european după atâtea veacuri de cumplite sbuciumări. Sunt sigur că, în îndeplinirea marei noastre cti­torii, voiu avea sprijinul tuturor bunilor fii ai tăria, nedespărțiți în gând și în faptă în jurul tronului. Acestei sfinte misiuni, în neclintită unire cu poporul nostru, voiu închina toate puterile mele de om și de Rege și asupra ei chem, în această zi solemnă de înălțare sufletească, binecuvântarea celui A­ Tot-Puternic. FERUM­AND I Acordul de la Mudania Două fapte importante în­registrări azi : aliații au sta­bilit o înțelegere în afacerile Orientale și delegații militari de la conferința din Mudania au realizat un acord, după ce negocierile de acolo — după cum s’a văzut din comunică­rile făcute de trimisul nostru special — s’au urmat în con­­dițiuni destul de grele. Protocolul, semnat ori la Mudaria, cuprinde în ama­­nunt, condițiile evacuării Traciei orientale și toate cele­lalte chestiuni delicate privi­­toare la zona neutră și strâm­­tori. Delegații militari cari au dat probă că sunt și buni di­plomați, au avut misiunea să împace interesele turcești cu minimum de garanții indis­­pensabile, — garanții absolut necesare înlăturării altor in­cidente periculoase în Orient. Fără să exagerăm rezulta­tele obținute până acum, în sensul manifestării unui op­timism excesiv, constatăm o reală și simțită îmbunătățire a situației. Destinderea s’a făcut. Tur­cia a înțeles că ea nu poate refuza garanțiile elementare ce i s’au cerut, de către pute­­rile aliate, în interesul su­prem al păcii , după cum și Grecia a înțeles să facă sa­crificii renunțând la Tracia orientală, cu toate că aliații i-au recunoscut drepturile ei asupra acestei provincii în tratatul de la Sèvres. E ne­cesar să așteptăm textele ofi­­ciale relative la protocolul în­­cheiat la Mudania, spre a ne pronunța in perfectă cronoș­t­tință de cauză. Acum rămâne conferința cea mare de pace, care, fie ca va fi fracționată în mai mul­te conferințe, fie că toate pro­blemele orientale vor fi tra­­tate într-o singură conferință, să fie convocată cât mai re­pede spre a fixa noul regula­­ment în Orient. La această conferință va lua parte și Ro­mânia, ea fiind direct intere­sată în stabilirea garanțiilor ce se vor lua de statele euro­­pene pentru asigurarea liber­tății strâmtorilor. Criza spitalicească și nepăsarea cârmuirii Spitalele noastre sunt în­chise de la Iunie. Unele se vor deschide pe ziua de 15 Octombrie, altele la 1 Noem­­brie a. c. Dar și acelea care se deschid nu vor avea de­cât 25 de paturi de fiecare secțiune. Iată o stare detestabilă și căreia va trebui să îi se pună capăt cu orice preț. Ziarul nostru a dat cel din­tăi alarma în această ches­tiune! Glasuri universitare au protestat cu demnitate și îngrijorare. O populație de aproape un milion de locuitori — e vorba de poporul Capitalei —e lă­sată la voia întâmplărei. Cazurile grave, care cer in­­tervențiuni chirurgicale ime­diate, nu sunt admise în clinicile respective decât în limita celor 25 de paturi dis­­ponibile. Aceasta se întâmplă cu cei cari plătesc sumele ce li se pretind în schimbul îngriji­rii din spital. Ce se fac, însă nenorociții cari n’au nici po­sibilitatea materială a aces­tor cheltueli ? Dar mai este o latură im­portantă a chestiunii. Lucră­­rile de clinică cu studenții. Cum se pot face aceste lu­crări când spitalele stau în­chise atâta vreme iar atunci când se deschid, nu li se atri­­bue clinicilor decât 25 de pa­turi ? Și, în fața acestei stări ne­­maipomenite, ministrul să­nătății­­ publice nici nu cuge­tă la îndreptarea lucrurilor. Eforia nu primește sprijinul ce i se cuvine de la stat și nici statul nu crede necesar să rezolve problema într’un fel sau altul, adică fie luând asupra sa administrar­ea și finanțarea spitalelor, fie dând concurs efectiv Eforiei ca să-și poată îndeplini cu bine misiunea sa. Sau poate că ministrul de finanțe, abilul economist și finaciar al regimului de azi, tine să facă economii și în­ această direcțiune. Suntem siguri că, mergând pe această cale, va avea sa­tisfacția să exclame ca cele­britatea din fabulă : „Ope­rațiunea a reușit, dar pacien­tul a sucombat“. Noi știm însă ca toate în­dreptările se fac nu pentru satisfacerea unei ficțiuni ci pentru mulțumirea unei exis­­tente reale, a unui suflet viu. Dacă economiile se­ fac în folosul țării dar cu suferin­ța locuitorilor țării, atunci se face exact operațiunea de care vorbim mai sus. Guvernul să înceteze deci cu politica sa de economii nesocotite iar ministrul să­nătății publice să înțeleagă că ar putea să pună mai multă energie pentru solu­ționarea acestei chestiuni. Altfel, vremuri și mai de spaimă ne așteaptă, iar răs­punderea întreagă va cădea asupra celor ce n’au luat în seamă indicațiunile serioase ce li s’au dat din vreme și în chip cinstit. Vizita Suveranilor Italiei­iei Belgica Roma, 11. — Suveranii Ita­liei au plecat cu un tren spe­cial spre Bruxelles. Ziarele belgiene salută cu multă sim­patie pe Suveranii italieni, a căror sosire în Bruxelles s’a anunțat pentru mâine. Noul guvern ceho­slovac ANTONIN SVEHLA prim­u­l-ministru O treimi citire Fasciștii nu trimit arme Ungariei Unele ziare din Capitală au publicat informația că Ungaria s’ar aproviziona era material de război trimis de fasciștii italieni pe Dunăre și că autoritățile române, printr'o întâmplare neaștep­tată, ar fi descoperit uan a­­semenea transport, împache­tat în lăzi sub etichetă de „Mașini agricole“. Suntem autorizați a da cea mai formală desmințire aces­tei informațiuni. Nici unn transport de această natură nu a fost descoperit de auto­ritățile române. (Rador). CITIȚI La U­ltima ora iBÉraii ÉliialiÉÉ Ul­ieniiiri ie ni On­Ffiaislisimtiii FIL­AE Marea poartă a Văcăreștilor scârțâe, portarul înarmat cu chei monstre apare în prag și după el­ese compania proveni­ților ce se vor judeca astăzi de diferitele instanțe din Ca­pi­­tală, bărbați și femei, bătrâni, tineri și copii, încadrați de sol­dați cu baioneta la armă. Pe drum, oamenii vorbesc, ca să le treacă de urât și să simtă mai puțin frig. — Pe tine unde te duce ? — La trebunar. M’a dat în ju­decată pentru că m’a sedus ra­liul, am rămas însărcinată și, cum nu mă primea nimeni cu copil și n’aveam ce să-i dau să mănânce, l-am lăsat la ușa u­­nei biserici, de unde l-au luat la azil. Dar tu ? — Eu mă duc la curtea cu ju­rați. M’a lăsat un­ul însărcinată și pe urmă m’a părăsit. Când l-am născut, eram atât de des­perată, că l-am strâns de gât și l-am aruncat în latrină. Mai încolo, se sfătuesc­ doi inși. — Să vedem ce-o să pățesc. M’am certat cu unul, și când a sărit la mine cu revolverul, am scos briceagul și l-am înțepat. Acuma e bine, n’are nici pe dracul. Pe mine mă judecă tri­bunalul. — Pe mine jurații. Eu, chipu­rile, i-am băgat cuțitul până în prăștie. N’a mai zis nici cârc. S-a făcut de mult parastas de 6 luni. Seara, convoiul se înnapoiază. — Ce ți-a făcut ție tribunalul pentru c’ai lăsat copilul viu la ușa bisericei ? — Mi-a dat un an închisoare. Cât trebue să te fi condamnat pe tine jurații că l-ai omorât p’al tău ! — Ba m’au achitat. Cei doi se revăd. — Pe mine m’au achitat jura­­ții. Eu am mărturisit că mi-am omorât vecinul și ei au răspuns în verdict că nu e adevărat ! — Cum se poate ? Mie mi-a dat tribunalul, un an jumătate numai fiindcă am înțepat. In mahalalele și satele respec­tive se propovăduește o morală nouă : — Nu vă jucați cu părăsiri de copii, cu sfârâituri de cuțit și cu alte fleacuri d’astea, că mer­geți la tribunal și intrați în puș­cărie. Strângeți de gât și daț­i la mir, să nu mai răsufle, că vă trimite la jurați și vă întoarceți acasă ! — Don Jose Cronica externă în Octombrie. La conferința de la Mratia­­nia generalul Harrington a comunicat lui Ismet pașa, șe­ful delegației kemaliste, tex­­tul convenției redactată in înțelegere cu ceilalți șefi ai delegațiilor italiene și fran­ceze, generalii MonbolU și Charpy, privitoare la retroce­darea Traciei, în anumite condițiuni, la fixarea zonei neutre, la siguranța trupelor și la libertatea strâmtorilor. Din Constantinopol se a­­nință că acordul s-a încheiat la Mudania și protocolul a fost semnat ori, la ora 5 d. a. Situația în Orient se lim­pezește. D. Vennizelos a recu­noscut că prin­­ acordul alia­ților și prin­ sacrificiul făcut de Grecia, în chestia Traciei orientale, problemele din­ sud­­estul european vor putea fi acum rezolvate. Sindicatele muncitorești din Anglia și partidul muncii ara publicat un manifest, prin care cer demisia guvernului și alegeri noui. Guvernul francez nu doreș­te să primească colaborarea lucrătorilor germani în exe­­cutarea lucrărilor publice la teritoriile devastate, dar e de părere să primească produ­sele manufacturate germane. Aliații se ocupă cu prepa­rarea conferinței de pace, în afacerile orientale, din mo­ment ca s'a obținut acordul de la Mudania. Trotzki a pornit într-o In­specție militară în sudul Rru­­sie.L­a, Hatmanul Mahno — care a stat câtva timp in România și care a fost apoi expulzat— a fost arestat in Ucraina. üld in desmifta ie ve Primul ministru Jim Sim* m msra discurs Londră. 11. —Eri s’a publicat convorbirea între primul minis­tru Lloyd George și conducăto­rii partidului muncitoresc, asu­pra situației acoi în apropiatul ră­sărit in întrevederea dela 21 Sep­tembrie. Publicația a fost amânată du­pă recomandaj­iunea conducăto­rilor partidului muncitoresc pre­cum și a primului ministru și colegilor săi. Relativ la libertatea Strâmto­rilor se arată la această publica­­ț­i­an­e că nu se poate permite ca zona Strâmtorilor să i­ia o o­cupată. Scopul „guvernului bri­tanic a fost de a preveni ca răz­boiul să nu treacă în Europa. Primul ministru spune: „A­­ceasta este o politică de pace. Toți suntem pentru pace și cre­dem că am făcut tot posibilul pentru a o asigura“. In cursul întreveder­d, s’a vorb­i și de discu­țiunea care a avut loc cu con­ducătorii partidului muncitoresc asupra aceleiași chestuni­ în 1918. In această chestiune par­­tidul muncitoresc a propus, în interesul păcii mondiale, politi­ca pe care o urmează acum An­glia. Lloyd George va ține, Sâmbă­tă în Manchester un di­scurs important. In această cuvânta­re se va trece in revistă Întrea­ga situație din apropiatul Ori­ent și primul min­ștra va expu­ne probabil și situația generală internațională. Punctul princi­­pal al discursului său 11 va for­ma însă, desigur, partea ce pri­vește politica internă. El va răs­punde energic criticilor săi; a­­ceastă expunere se crede că va avea o importanță precumpăni­toare asupra viitorului coaliții, noi ministeriale. In timpul ce­lor 12 luni trecute au circulat mereu svonuri despre posi­bilitatea unor alegeri generale, și aceste svonuri sunt acum din noua ventilate. „Daily Groșs iese”, unul dintre cei mai puternici susținători ai d-lui Lloyd George, declarase că nouă alegeri ar urma să aibă loc cu siguranță înainte de Cră­­ciun. J ici sem­iii Hii știa geografia Am primit la redacție un plic ce ne-a fost trimis din Berlin cu următoarea adresă: „Monsieur îs Redactoral era chei dra journal „Universul“, BUCAREST, PORTUGAL". Se vede că urmările războ­iului i-a impresionat atât de mult, în­cât au uitat și Capi­tala țării cu care s’au luptat din greu. Ce s’ar spune despre noi dacă, din nepricepere, am muta capitala nemților în­ Madagascar său la... Sa­­moezi ? UiT monument lui Take­m Capital. Comitetul executiv al parti­dului democrat a deschis o listă de subscripție, din al cărei pro­­dus se va constitui un fond pen­tru ridicarea unui măreț monu­ment, în Capitală, mult regre­tatului dispărut Take Jenesen. Va fi un meritat omagiu me­moriei unuia din cei mai stră­luciți fii ai neamului și totdeo­dată un semn concret că româ­nii nu uită pe aceia cari își con­sacră viața soraelui patriei. Trebue subliniat faptul că în multe părți ale țărei s’au caras ți­­j sub­ comitete, spre a strânge fon­duri și că alimenta subscripția a­­ceasta. Iată o act una care este bine să fie generalizată, fiindcă denotă conștiința recunoștinței datorite marilor slujitori ai nea­­mului. Pe lista deschisă de ziarul nostru au mai subscris:­­­­Titus Ologojanu, student 29 D. Aurel V. Stane’, com. Jigălia (Ialomița) 10 George Soraescra, Brăila 10SO Arare! F03 500 Total 1530 Statova. Olst­rarmă 1­868.780.75 Total general­­.062.510.75 Din lumea artistică Cazul Aman Murise pictorul Theodor R­­au, pe care istoria artelor aea­­re nu numai îl trece printre­­, mai străluciți virtuoși ai meiului, dar îl socotește ca un­devărat părinte al picturei ro­­ânești, date fiind începuturile o școală serioasă, înregistrate­­ vremea lui și datorite în ma­­i parte sârguinței și generozi­­­ții sale. E destul să ream­a­­sc că în 1807 ministrul Strat,­n cauza economiilor imperios aclamate de greaua situație fi­­anciară a țării, suprimă din­­get fondurile alocate pentru­­ cala de arte­ frumoase, înfi­­ițată în 1864 prin străduințele :­ Aman. Față de acest pas în­apoi în viața artistică, Aman range pe profesori, le expune oprimarea elevilor rămași, cu arsurile întrerupte, face apel la intim­entele lor cu acea comu­­n­iativitate, propune apostolilor ,noi idei și isbutește ca, împre­ună cu sprijinul lor cu desăvâr­șire dezinteresat, să ducă școa­la mai departe timp de doi ani, până când finanțele, întremate puțin, îngăduiră reînscrierea ca­pit­olului bugetar. Este unul din numeroasele fapte cari au ca­racterizat silințele devotate al marilor noștri premergători de pe toate terenurile de manu­fr­mație culturală, în rândul tae ra Aman ocupă un loc frunte, moar­­?i cu toate, acestea, protegol­ tea lui, după 29 ani aj său ^iă_ incomparabil prin ^ensie _de _ _ duva rămâne cu, fericire A- 195 Iei lunar,­­și valoros, ast­­man lucrase l­angă operele ră­­soi în cât,­­e amatorilor de mp­se în yare, lăsă o comoară artă susț­eim­, aquarele, acua, artistisică și mobile sculptate, í­otiv " ' talentul său prodigios find de o rară expansiune. Deși recompensată de stat nu­mai cu mica­ pensie, văduva lui Aman, femee de netm, a «nuțit î­n ea născându-se ș i prinzând consistenți tot r11­ 1 puternică acea idee care f­ac“ Putui- U în lumea /iată păstrarea ■­­ [UNK]’•turelor Tistice, creiarea și desvoltari muzeelor particula. .... dog/“ie aPoi domeniu du­­..­c /caracter național. Și de­­pări‘ld­or cfi concepțiune de s­ercializare a moștenirei ar­­tstice, — care, să se reție, î-ar fi putut procura o situație ma­terială în stare să reziste cu suc­ces chiar greutăților crescânde de ori și de astăzi, — acum 18 soi a dăruit statului casa, ea în­săși de o valoare importantă prin locul, clădirea și natura construcției, îîmpreună cu ce se afla înnăuntru, adică cu acel tot artistic, cunoscut sub numele Muzeul Aman și reprezintând una din cele mai interesant­e co­­lecțiuni de artă din țara noas­tră. In schimb, statul își lua a­­supră-i sarcina unei rente via­­ stere de 809 lei pe lună. Rapor­izată la valoarea momentană și viitoare a muzeului, renta este atât redusă în­cât convenția­­s­a se poate socoti ca o adevă­rată donație din partea d-nei Aman. S’a întâmplat însă că D-zeu a dat zile văduvei artistului și ea, bătrână și suferindă, este ne­­voită să străbată zilele peste o răsură de grele, cărora chiar cei tineri și muncitori abea le pot rezista, să plătească numai chirie 8000 lei anual în casa în nava locuește de multă vreme, adică aproape întreaga rentă primită de la stat. In aceste îm­prejurări, amintindu-și că rege­le Carol mulțumise călduros vă­­duvei­ lui Aman pentru actul ei și-i urase să trăiască viață lun­gă ca să se bucure de recu­noștința urmașilor, M. S. R­eg­­gina. făcea să se scrie următoa­­rele minis­t rului artelor la 31 Martie l­. )• Domnule Ministru, Majestatea Sa Regina, conv­i­­gându-se că în clădirea muzeu­lui Aman n’ar fi loc pentru a oferi un apartament d-nei A­man, așa cum ceruse dânsa, mă însărcinează să vă rog să bine­voiți a lua măsurile ce vei­ pu­tea, pentru a mări pensia d-nei Aman cât va trăi, așa ca să poa­tă învinge actualele dificultăți ale vieț­ei. Primiți, etc. Simona Lahovary In urma acestui înnalt spri­­j­in, o dovadă mai mult augus­tei ocrotiri a Suveranei pentru tot ce interesează lumea artis­tică, renta fu urcată în 1920 la 2500 lei lunar. Este ceva,­­ dar, din nenorocire, nu e destul pen­tru ca văduva lui Aman și do­­natoarea muzeului să poată a­­vea strictul necesar pentru tim­pul cât va mai avea de trăit la vârsta și în starea de multiple suferințe cronice cari o chinu­­esc și-i consumă cea mai mare parte din suma primită de la stat. De aceea, d-na Aman a fost nevoită să vândă unu­l câte unul tablourile ce mai ave­a de la soțul său, să se lipsească de cele din urma amintiri, să vadă go­­lindu-i-se casa de tot ceea ce mărturisea strădaniile și talen­tul unui om de bine și ale unui artist de elită, să rămână sin­gură de tot, fără tovărășia unui suflet mare, concretizat în ad­mirabilele lucruri cari o împre­suraseră până acum... La vârs­ta ei, la firea ei, este o lovitură cum nu se poate înch­pui mai crudă... Și cu toate astea, nici așa nu poate trăi... Ea, care vo­luntar și în așteptarea unei re­ciprocități pentru vremuri grele, s’a deposedat de o întreagă ave­re în beneficiul societății, se ve­de nevoită să bată la toate ușile ca să ceară ajutor, ajutorul ce i se cuvine pe dreptate și ome­nie. Căci dacă acum 18 ani 800 lei lunar puteau asigura exis­tența unei femei în putere, as­tăzi 2500 lei nu ajung pentru chiria, întreținerea, ajutorul me­dical, personalul de serviciu, de care nu se poate lipsi o persoa­nă la vârsta cea mai înaintată, bolnavă, aproape infirmă ! Prin urmare, statul trebue să meargă i­­nainte pe calea apucată și să ii sporească renta, dacă nu pâ­nă la echivalentul actual al su­mei de 800 lei de odinioară, — viața s’a scumpit de 10, și de 20 și de 30 ori, — cel puțin la o pensie viageră care s’o cruțe de desperarea în care se găsește as­tăzi. Să nu se uite că muzeul valorează acum cel puțin zece milioane, nu fiindcă s’au scum­pit toate, dar pentru că lucrări ca ale lui­ Aman nu se produc­ prea des... Dacă stăruim asupra acestui caz trist, este fiindcă el iese din cadrul personalității și îmbră­țișează un caracter general. In adevăr, ne găs­m într’o țară ca­re, din punct de vedere artistic, este încă în primele stadii ale evoluției. E nevoe deci de imbol­duri permanente, pentru asigu­­­rarea și desfășurarea ei spre culmile la care are dreptul să spere un popor blagoslovit cu simțul artistic într’un grad su­per­or. Ei bine, ce impuls pot simți artiștii noștri când văd că eu numai cei cari au lucr­at, cei cari s’au st­rădu­t , pentru arta națională, dar chiar cei cari cu o largă generozitate, au pus la dispoziția semenilor lor tot ce au avut mai bun și mai valoros, nu pot trăi, ei sau fam­iliile lor, de­oarece statul și societatea pe care el o popre­,:­’ stă nu-și pricep îndeajuns îndatoririle dictate ,ci pornirile și faptele lor ? Tinerii artiști cari trec prin muzeul R­­oman ca să cunoască atmosfera caldă de frumos și de subl m, cu. ,ce încredere pot călca înainte pa drumul apucat, când știu de ce suferințe și lipsuri este­ legat azi numele lui Aman, atât de vi­brant în sufletele­­ românești și totuși cu atât de puțin ecou lar cei cari au datoria să cultiva’ arfa ș să-i imprime avânt, prin­­t rime bănești insensibile față de alte risipe și în once caz prin jertfe trecătoare, căci e vorba de­­ renta v'ageră a unei bătrâne vă­duve. E o datorie morală, să se re­zolve această chestiune, care a- * lasă greu în lumea noastră ar­­tistică. ST. Mora Atragem atenția core­spon­ților noștri din provincie până negreșit orașul și data la știrile ce ni le trimit, stili­­zând­u-le totdeodată cu­­ uW multă îngrijire,

Next