Universul, iunie 1923 (Anul 41, nr. 141-170)

1923-06-11 / nr. 151

Camera şi propaganda românească în străinătate Camera s’a ocupat într’o şedinţă de ultim moment, de chestiunea de atâtea ori relevată de noi, a propagandei româneşti în străinătate. S’a precizat dela însăşi tribuna parlamentară, că, sub acest raport, România stă sub nivelul statelor cu cari a fost în război, şi mai ales sub nivelul Ungariei, cu care, în străinătate, lupta se dă încă, în formele ce mai dârze. Chestiunea propagandei româneşti în străinătate a produs, în şedinţa la care ne referim, unul din duelurile cu cari, din nenorocire, parlamentarii noştri ne-au obişnuit dela o vreme, justificând încă odată titlul pe care, cu predilecţie, unele ziare îl caută: „Scandalul dela Cameră“. Trecând însă peste ceea ce se-a dovedit acolo a fi fost omplă preocupare de partid ei peste învinuirile cari, în mod reciproc, s’au formulat de ambele părţi, un fapt rămâne indiscutabil. Propaganda noastră în fetră’nătate nu este organizată sau fiinţează în forme aproape inexistente. D- ministru al afacerilor străine răspunzând unei apostrofe ce î se adresă d’n partea opoziţiei, făcea destăinuirea, destul de gravă, că biuroul de propagandă dela Paris, — foarte costisitor pentru bugetul atât de încărcat al statului, — nu lucra nimic şi era un simplu mijloc de căpătuială al unei categorii de protejaţi. Această recunoaştere oficială a unei situaţiuni de natură să determine o legitimă revoltă, era urmată de violente acuzaţiuni, formulate de opoziţie, la adresa ministrului de externe. La rândul său, ministrul vizat preciza că, oricâte incriminări s’ar aduce guvernului pe această temă, vina guvernului nu egalează în nici un caz pe aceea a unora dintre concetăţenii noştri, care alimentează opera de ponegrire a României în străinătate. Pentru noi, — simpli spectator! la acest nou Incident prea puţin parlamentar — este de neînţeles, în primul rând, concepţiunea d-lui ministru de externe, care cere opoziţiunii să tacă, să nu vorbească, să renunțe la rolul său parlamentar, sub cuvânt că.. ne aude străinătatea. Realitatea trebue cunoscută. Din cunoașterea ei în mod public, din precizarea rolului sau mai bine zis a vinei ce incumbă fiecăruia, pentru nemeritatul nostru rău nume în străinătate, nu se poate să nu nască o hotărâre, de multă vreme necesară. Să nu procedăm cu uşurinţă, faţă de marile interese ale statului, să sfârşim odată cu căpătuiala şi cu orientalismul, ori de unde le-am vedea manifestându-se. împotriva SriiSafiuka. — nevae de o politics buni De mai mult timp, se simte o lipsă accentuată de numerar pe piaţă, care stânjeneşte operaţiunile. Din această cauză, a început să se agite cu oarecare timiditate ce e drept, chestia inflapunei fiduciare. După interesaţii in cauză, soluţia crizei de numerar ar fi foarte simplă : să se pună în inacţiune maşinele de fabricat bani-Mr.tie. Din moment ce feaniLSiârţie vor fi apărîţi după voinţă şi nevoi, iată criza de numerar înlăturată!.. Se înşeală amarnic acel cari pledează în favoarea inflaţiunei fiduciare, sub pretejit că statul român dispun© de o drecteţie fiduciară inferioară nevoilor sale şi daci înmulţirea banilor, hârtie, până la satisfacţia pieţei, ar rezolva inte şi bine actuala criză de numerar. O revenire la sistemul inflacţionist ar echivala cu o catastrofă financiară. Cine poate să precizeze când va fi saturată piaţa de fenidihârtie? Cine va putea opri picometrile de hârtii-monede tipărite? Politica inflaţionistă a fost şi este combătută cu înverşunare în străinătate, de toţi oamenii de stat, marii financiari şi economişti şi nu noi o vom adopta, sub motiv că alt mijloc nu există la dispoziţie pentru îmbuuătăţirea finanţelor noastre . Stabilizarea monetară se îndeplineşte prin deflaţiune. O probă în acesta privinţă sie ,a dat-o Austria. Graţia energiei şi severităţii delegatului societăţii naţiunilor, la Vicna, care controlează finanţele republicii austriace, coroana a început să intre în faza stabilităţii. Politica noastră economică trebue schimbată, în raport cu nevoile publice şi cu cerinţele ţării, căci numai o politică economică bună, raţională şi inspirată de legile fireşti ne va conduce la înlăturarea treptată a crizei prin care trecem.. Această politică excludă inflaţia fiduciară. Dispariţia laistoflsssia lai fi’aisaazi» Roma, 8. — Ziarul „Popolo“ din Milan anunţă că poetul Gabriel d’Annunzio a dispărut în condiţiune misterioase. Se anunţase o călătorie cu avionul, la Paris, a lui d’Annnzio, dar el n’a părăsit Italia, nici cu avion, nici cu trenul, sau automobilul. Investigațiile făcute au rămas fără rezultat." Dana Philipson, deputat în Camera engleză, aleasă în locul soțului său, care fusese invalidat. Cardinnalului So debila UN ATENTAT MISTERIOS — Moartea lui Soldevila a provocat o enormă impresie in Spania — Madrid. — Cardinalul-arhiepiscop de Saragosa, Soldevila, in vârstă de 80 ani și care se bucura de o mare popularitate, a fost victima unui atentat. Pecând cardinalul Soldevila se ducea în automobil la o mănăstire situată la 1 km. de Saragosa, trei indivizi, care aşteptau pe şosea trecerea maşinei, au tras douăzeci de focuri de revolver. Cardinalul a primit câteva gloanţe în regiunea inimei şi a murit imediat. Un preot, care însoţea pe Soldevila, cu toate că,a fost şi el rănit, a dat absoluţiunea nenorocitului arhiepiscop. Şoferul a fost împuşcat. Asasinii au fugit. In toată Spania, asasinarea lui Soldevila e produs o enormă impresie. Nimeni nu-şi poate explica acest asasinat. De 20 de ani, cardinalul ducea o viaţă izolată, consacrată carității și religiei. Daiii senatori belgieni urmăriti pentru complot cosiră siguranţei statului Bruxelles, 8. — Senatul a fost sesizat de cererea pentru punerea in urmărire a senatorilor Béniei şi Fratturo, învinuiţi că au complotat Împotriva siguranţei statului. Ambii senatori socialişti au organizat greva lucrătorilor de la căile ferate, grevă care a luat sfârşit zilele trecute, după ce a cauzat mari pagube vieţei economice belgiene. Guvernul prepară un proect de statut al funcţionarilor, in care se interzice acestora dreptul de grevă. In schimb, o comisiune va fi instituită, înaintea căreia vineți,alii mitici vor putea formula doleanțele lor. Postul cancelar Renner a cerut în 1919 intervenția englezilor la Viena ? — Ce susţine contele Czernin — Viena, 8. — Zilele trecute contele Czernin a publicat un articol sensaţional, în care a susţinut că în Martie 1919, cancelarul dr. Renner ar fi cerut ocuparea Vienei de trupele britanice. Dr. Benner a desminţit această afirmaţiune. Acum, contele Czernin publică în „Sund Und Montag Zeitung“ un răspuns, în care re-a produce scrisoarea trimeasă de dr. Benner, in Martie 1919, colonelului Strutt-bacca prin care fostul cancelar cerea ocuparea Vienei de către trupele engleze. După vizita ■iaisimiai felexandris la Husareşti Atena. 9.„Ziarele îşi manifestă via satisfacţie pentru primirea cordială făcută ministrului de externe Alexandria la Bucureşti. Ziarul.Elefteron Vima“ scrie următoarele: „Primireai călduroasă confirmă încă odată relaţiunile cordiale şi prieteneşti ce există între cele două ţări. Poporul grec, amintindu-şi decooperarea greco-română din ultimul timp, se bucură în mod particular aflând că această colaborare va continua şi în viitor in comun cu Serbia, în profitul păcei în Balcani şi în favoarea intereselor celor trei țări. RV.Seton Watson vorbeşte ziarului „Universul“ — Importante declaration. — Obiectul călătoriei. — Adevărata situaţie din România. — Regimul reacţionar din Ungaria e obstacol la aplanarea conflictelor dintre minorităţi. — Alitudinca României faţă de minorităţi. — Metode greşite la Basarabia . Profesorul universitar R. V. Selton Waston, scriitorul cunoscut mai mult sub numele Scotus Viator, a sta o săptămână la Cluj, cercetând situaţia minorităţilor în România. Am insistat pe lângă profesorul Watson, ca să-mi comunice rezultatul cercetărilor sale. — Eu de fapt, — a răspuns Seotus Viator — n‘am venit aci ca să vorbesc, ci mai mult s‘ascult. V ?ij Din cauza insistenţei şi persistenţei presei române, mă văd vorbind cu mult mai mult decât aş fi dorit; în cele 24 de ore dela sosirea mea am fost victimia a două interview-uri imaginate (isvorâte din două locuri diferite) şi astfel sunt acum obligat să precizez punctul meu de vedere. Trebue să recunosc, că, după ce am vorbit cu reprezentanţii tuturor partidelor şi grupărilor din Cluj, am găsit absolut confirmate concluziile favorabile la care ajunsesem, în Londra, cu privire la situaţia din România. — Aţi venit din Anglia cu intenţia de a studia starea minorităţilor în toate statele succesoare ? — Obiectul principal al călătoriei mele a fost un studiu detailat al condiţiuniilor din Cehoslovacia, dar găsindu-mă atât de aproape de România, m-am simţit obligat să fac o scurtă vizită aci, în special spre a afla cele mai recente informaţii cu privire la chestia minorităţilor, fiindcă în această privinţă s'au scris în străinătate atât de multe lucruri neobiective şi tendenţioase. — Deoarece cunoaşteţi situaţia actuală a Cehoslovaciei şi în general tratamentul minorităţilor în fosta monarhie habsburgică, nu socotiţi că o comparaţie între cele ce au fost şi cele ce se petrec aiurea decât la noi ar fi spre avantajul României ? — In studiul meu am găsit totdeauna că metoda comparativă e cea mai rodnică dintre toate şi astăzi, mai ales, este instructiv de a compara atitudinea celor patru guverne ale ţărilor, între cari s’a împărţit Ungaria veche (România, Iugoslavia, Cehoslovacia şi Ungaria), cu privire la minorităţile lor, precum şi de a compara relaţiunile din fiecare parte, aşa cum au fost înainte de războiu şi cum sunt azi, între minoritate şi majoritate. Numai prin acest mijloc poate cineva ajunge la concluzii cu adevărat precise, într’o chestiune atât de complicată. Cu părere de rău trebue să recunosc că multe dintre articolele şi cărţile apărute în Apus, cu privire la această chestiune, nu corespund condiţiunilor de cari vorbesc. — Ce măsuri preconizaţi pentru îndreptarea situaţiei minorităţilor, în toate statele succesoare ? — Părerea mea este că e imposibil de a separa chestia minorităţilor din fosta Ungarie într’un număr de componente cu totul distincte, fiindcă este natural ca fiecare ţară să-şi aibe problemele sale speciale. Numai făcând din principiile democratice o realitate, în toate aceste ţări, pot fi înlăturate pentru totdeauna fricţiunile actuale. — Nu socotiţi că, în special, în ce priveşte tratamentul minorităţilor maghiare, vina neîntronării unei absolute toleranţe o are şi regimul aţâţător din Ungaria ? —Regimul reacţionar (la putere azi, nu Ungaria) este un obstacol permanent pentru pacificarea minorităţilor. Dar mi-e teamă că există linele elemente reacţionare şi în celelalte ţări, pentru cari dăinuirea regimului hortist nu e cu totul plăcută, pentru că le permite să aibă o scuză convenabilă de a nu face concesiuni democratice, la ei acasă. — Ce credeţi în definitiv despre raporturile dintre minorităţi şi poporul român ? — Mă întrebi, care e impresia mea cu privire la atitudinea românilor, faţă de minorităţi ? Nu văd nici un semn de ostilitate definită din partea statului român. Dimpotrivă, în unele drecţiuni văd o mare libertate, în special cu privire la concesiunile linguistice în şcoale. Ion Este adevărat că Ungaria se plânge, dar mi se pare că izvorul acestor nemulţumiri nu trebue căutat în chestia naţionalităţilor şi minorităţilor, ci numa în metodele puţin parlamentare întrebuinţate, şi în urele atitudini arbitrare, ale organelor executive. N. Constantin Ptaa .HMb fiator Cluj, 8 Iunie. — Azi dim. cu trenul’ de 11, publicistul englez Scotus Viator a plecat din Cluj, fiind condus la gară de un public numeros, printre care erau: d. Al. Vaida-Voevod, consulul cehoslovac, consulul englez, profesorii Racovitză, Silviu Dragomir, M. Ștefănescu-Moroianu,Maior Bilescu, etc., etc. _ Tu gară i s’au oferit flori către dneiedin localitate. Scotus Viator luându-și rămas bun a promis că va reveni la anul. El a plecat la Bratislava și Fraga. n| Distrugerea unui dirijabil asuerscsn Washington, 8. (Rador). — In ziua de 6 Iunie cel mai mare dirijabil militar al Statelor Unite a fost cuprins de flăcări și complet distrus în timpul unei furtuni. adresaSat francez condamnat la închisoare —DIVIDENDELE FICTIVE— Paris, 8. — D. Bessononnean deputat, preşedintele consiliului de administraţie a societăţilor cargoboturilor franceze, a fost condamnat la 4 luni închisoare şi 2000 fr. amendă pentru distribuire de dividende fictive. Administratorii delegaţi şi ceilalţi administratori ai acelei societăţi au suferit aceea condamnare. Ea 3 isii 141 accidente mortale Poliţia din Londra anunţă că în primul trimestru din 1923, numărul accidentelor de circulaţie, produse de autobuse, automobile, tramvai, motociclete şi alte vehicule în Capitala Angliei a atins cifra de 13930, dintre cari 149 mortale. Nu e de glumit cu circulația din Londra! nMMmauasaataanaaigi TOK’atai aroas farîBBaai Misie sovietică la Franţa Paris, C. (Rador). — O misiune a Crucei rtoşii ruse sub conducerea secretarului ambasadei sovietice din Berlin, d. Uslinov, a sosit la Marsilia, unde va deschide un birou pentru repatrierea supuşilor ruşi. Acesta este primul birou sovietic în Franţa. MUSSOLINI după o fotografie recentă QLME In China se desfăşoară o dramă lipsită de banalitate. Se ştie că de mai multă vreme bântue cronic războiul civil. Generalii comandanţi de armate s‘au declarat şefi de stat, s‘au făcut stăpâni pe regiuni, şi în dorinţa de a pune mâna pe ţara întreagă, se sapă şi se ciocnesc. In aceste condiţii, singurii mulţumiţi sunt dezertorii, cari trec dintr’o armată în alta ca remuneraţii bune şi adaogă la veniturile lor de mercenari produsele jafului exercitat asupra populaţiei. Fireşte că, în scopul de a-şi menţine şi spori armatele, comandanţii lor fac economii exagerate, adesea crude, în alte direcţiuni. -uA Astfel eunucii palatului din Peking sunt licenţiaţi în masă. Dinastia Tsing avea în serviciu 3500 eunuci. Odată cu stabilirea republicei, unei părţi din acest personal i s-a dat drumul ; acum în urmă nu mai erau decât 500 ; din aceştia, zilnic sunt lăsaţi unii pe din afară. Europenii din capitala Chinei sunt foarte impresionaţi de rezultatele acestei decadenţe, ce contrastează penibil cu situaţia splendidă, de oameni de încredere şi bine trataţi, pe care o aveau e mucii odinioară. Grupuri-grupuri se târăsc pe uliţi, flămânzi şi sdrenţăroşi, cerşesc şi se vaită, dând târcoale palatului, unde şi-au lăsat strălucirea de altădată. Ceea ce este curios şi trist în acelaş timp pentru soarta lor, este că chinezii rămân nesimţitori la apelurile disperate ale eunucilor. Bărbaţii refuză să le dea ajutor, pentru motivul că nu-i recunosc ca semeni ai lor, ci cel mult ,ca nişte imitaţii nereuşite. Femeile trec pe lângă c ei cu au dispreţ atavic, ştiind că, în aceştia au întâmpinat întotdeauna supravegherea cea mai neînduplecată şi urmărirea cea mai abilă, — şi chiar acelea care se pot ridica peste asemenea consideraţiuni retrospective, găsesc căeunucii nu sunt interesanţi de loc şi deci nu merită nici o atenţie, chiar din partea celor mai caritabile. Şi astfel, nefericiţii paznici de odinioară ai castităţii din palatul dinastiei chineze îşi trăesc ultimele zile într’o mizerie groasnică, în care se ia la întrecere nerecunoştinţa masculină cu răzbunarea femenină. Don Jose Cronic» externă 9 Iunie Guvernele aliate au hotărât să confirme Germaniei, prin mijlocirea conferinţei ambasadorilor, necesitatea reînceperei controlului interaliat, în această ţară, pentru uşurarea lucrărilor comisunei militare interaliate. O notă în acest sens a fost comunicată reprezentantului Germaniei din Paris. Guvernul Statelor Unite nu va întreprinde nicio acţiune în chestia reparaţiilor, lăsând fără răspuns nota germană. Guvernul turc a respins cereţa aliaţilor relativă la redeschiderea băncii Atenei din Constantinopol. Plenipotenţiarul sovietelor rusa de la Londra, Krassin, a predat nota răspuns a Rusiei, lordului Garzon. Guvernul din Moscova a respins cererea Angliei de a fi rechemaţi reprezentanţii ruşi din Afganistan şi Persia şi a atras atenţia că reprezentanţii Marii Britanii din ţările respective fac şi ei o întinsă propagandă anti-bolşevică. Nu e exclusă ruperea relaţiunilor anglo ruse. La Lausanne situaţia nu s-a îmbunătăţit de toată dorinţa exprimată de Ismet paşa în ce priveşte facheerea grabnică a păcei. Şeful delegaţiei turceşti a făcut un demers pe lângă delagaţii Românieişi Iugoslaviei în chestia piăţei cupoanelor împrumutului, susţinând că aliaţii ar trebui să fie convinşi da imposibilitatea în care se găseşte Turcia de a achita în aur acele cupoane. In chestia notei germane, privitoare la reparaţiuni, presa franceză susţine că din moment ce Beichal nu renunţă la rezistenţa pasivă şi nu dă nicio precisione prîvitoare la modalitatea plăţilor, ofertele propuse de cabinetul Cuna nu prezintă vreo valoare. Guvernele din Paris, Londra Roma şi bruxelles, examinează răspunsul! ce urmează să fie dat guvernului din Berlin. Probabil că răspunsul îl vor fia aliații printr-o notă colectivă. Afară de organele dreptei celelalte ziare germane aprobă nota cancelarului Cunc. IM BASARABIA Agitaţii ţariste şi bolşevice —Miniştrii Isesfet e nevoit să desmintă agitaţiile ţariste—Agitaţiile bolşevice spun iatrei mate de soviete declară o gazetă engleză. - ce-i de făcut ?— Zilele acestea, au circulat în curent favorabil reluărei relaţii Basarabia fel de fel de svonuri relative la o intervenţie a Aliaţilor în afacerile ruseşti. Se vorbea de un manifest al fostului mare duce Nicolaie Nicolaevici, care întitulăndu-se Nicolaie al III-lea,se declară împărat al Rusiei şi cheamă sub arme pe toţi credincioşii ruşi. Manifestul acesta, publicat în ziarele ruseşti cari apar în străinătate şi ajuns şi la Chişinău, se cumpăra de amatori cu 300 de lei numărul. In legătură cu acest manifest, se vorbea de o mobilizare generală a ofiţerilor ruşi, cari se găsesc în Basarabia şi se dădea ca sigură participarea României la intervenţia aceasta a Aliaţilor. Se vorbea cu insistenţă, că autorităţile române militare şi civile se pregătesc atât pentru viitoarea campanie, cât şi pentru încartiruirea armatei ruseşti, care se formează în Serbia şi care va trebui să treacă prin Basarabia. Faptul, pe de o parte, că în ziarele române a apărut ştirea despre o reorganizare a armatei române, iar pe de altă parte, faptul că comisiile fiscale au început să controleze clădirile şi locuinţele în vederea impozitului pe venit, au fost transformate de imaginaţia caldă a acelora cari privesc spre Nistru, în fapte cari dovedesc o intervenţie a României în treburile ruseşti. Svonurile acestea au fost răspândite cu atâta insistenţă şi perseverenţă, în cât ele au pus pe gânduri autorităţile locale şi d. Inculeţ, ministrul Basarabiei, s’a crezut obligat să le desmintă printr’un interview publicat ” în ziarul „Basarabia". ..v. * Dacă la aceste svonuri, adăogăm cele publicate nu de mult intr’o gazetă locală și reproduse după un ziar rusesc din Berlin, care la rândul lui le retipăreşte după un articol din Morning Post" și în care se arată sforţările pe care le fac bolşevicii în ţările balcanice de a hotărî, cu concursul opiniei publice, guvernele acestor ţări de a recunoaşte Rusia sovietică, ne putem închipui în ce atmosferă sufletească trăeşte Basarabia şi ne putem explica de ce atâta îndârjire la unii de a se relua cât mai repede relaţiile comerciale cu ţara de peste Nistru. ■ ■ • Pe de o parte, agitaţii ţariste, care au zăpăcit provincia, încât ministrul ei e nevoit să le desmintă; pe de alta, agitaţii bolşevice care tind la crearea unui lor de Rusia sovietică şi in acelaş timp propaganda bolşevici prin vorbă şi faptă. Şi în faţa acestei realităţi, atât de urâte şi de primejdioase existenţei provinciei, nu vedem nici o operă pentru consolidarea ideei de stat român în această provincie. Lăsată pe mâna câtorva aventurieri şi lacomi de îmbogăţire, tolerându-se orice abuzuri şi de sus şi de jos, Basarabia nu deşteaptă atenţiei centrului, decât atunci când sunt stinghieriţi în planurile lor acei cari lucrează împotriva acestei provincii. * Nu s’a auzit un singur protest în Cameră contra abuzurilor administraţiei de sus, dar se înfierează conduita jandarmilor şi a perceptorilor, ca şi cum ei ar fi de capul lor şi n’ar fi sub conducerea şi controlul oamenilor, cari au o răspundere. Nu si aude un protest din partea acelor, cari au făcut Unirea, când se constată, că toată provincia e vânturată de svonuri cari de cari mai păgubitoare liniştei acestei provincii, şi nu s-a auzit un protest contra agenţilor plătiţi de bolşevici sau de ţarişti. Şi totuşi ar trebui să sosească momentul unei reacţiuni. Evenimentele o cer. Ar trebui ca domnii miniştri şi parlamentarii să îşi sacrifice câteva săptămâni din repaosul lor şi să facă o excursie prin Basarabia. Dar nu o excursie cu alaiul obicinuit, cu banchetele cunoscute la care se servesc zece feluri de zacuste, vodcă şi cruchon-ul proverbial, care face să fie văzute toate lucrurile din Basarabia în roz, iar conducătorii ei nişte îngeraşi, ci o adevărată expediţie, ca a lui Nansen, pentru descoperiea adevărului. Căci a intra în toamnă din nou în aceeaşi atmosferă şi cu aceeaşi oameni la frânele conducerei, înseamnă pentru Basarabia, câteva decenii de înstrăinare sufletească; iar pentru duşmanii ei o mănoasă recoltă din propaganda ţaristă, bolşevică, în orice caz, antiromânească, pe care o vor face cum o fac în prezent, liniştiţi şi netulburaţi de nimeni. I. Basarabeanu Mediterana, mare italiana Roma, 8. — Primul ministru Mussolini, într'un discurs ţinut la Roma, a declarat că marea Mediterană „trebue să fie și va fi „mare nostrum“. la mapei Europai, lângă fârai tainicului... însemnările Msranî calator — . XVI . • Viața înfrigurată de care orașul palpită adânc și intens în cursul zilei pline de soare, acest imens furnicar nervos care aleargă, pe jos, în automobile, în trăsuri, autobuse și,— pe dedesubtul străzilor, — în metro, fără să aibă, parcă, o clipă de răgaz, capătă, seara, o nfăţişare nouă. Se risipeşte larg, ca o apă, dealungul trotoarelor, în aerul răcoros şi dulce al nopţii de vară, umplând localurile luminate unde orchestrele cântă, terasele unde la mese se servesc răcoritoare, teatrele în cari se râde tare, ori cutreeră pe bulevardele cari par, — privite de sus dintr’un balcon — o adevărată feerie multicoloră şi mereu schimbătoare. Dacă te amesteci în mulţimea ce curge în sus şi în jos, şi în- j târzii — fără de nici o treabă— prin faţa prăvăliilor, pe dinain- tea marilor vitrine luminate în nuanţe, felurite, daci treci da pildă, dincolo de Boulevard des Capucines şi te opreşti în faţa Operei, răpit de acest spectacol , cu perspective unice în felul lor,, nu se poate să nu te pomeneşti că-ţi vine aproape un „ghid“ care, — şi aci, — se oferă să te conducă. II refuzi, zâmbind, dar omul de meserie nu se dă; căutând împrejur cu grije, el trage din buzunar, cu fereală, o cărţulie, , care costă „numai câţiva franci’- şi care, dacă înăuntru vorbeşte de lucruri de un gen cu totul special, are însă titlul în mai lîrobi pe coperta trandafirie: „Le guide secret de Paris, — pour étrangers et viveurs„ Ori cât de serios l-ai asigură pe ofertant că se înșeală asupra ta, ori cât i-ai jura solemn că te confundă, cartea tot i-o cumperi, — cum am cumpărat-o eu, — pentru documentare, mai ales că unul din titluri e, şi în spaniolă, „Casus nocturne. Porneşti spre Boulevard des Italiens, — prin valurile de oameni —, având ca obiectiv fermecătorul şi nemuritorul Faubourg Montmartre, fără de care Parisul nu se poate concepe. Cafeurile şi barurile stau acolo — ca şi la Mont Parnasse, de altfel, — deschise până la spre ziuă, despre lumea ce-şi duce viaţa prin ele, de prisos să mai stăm de vorbă, de vreme ce-şi face apariţia către miez de noapte. Cocaina şi toată colecţia de articole creatoare ale „Paradisului artificii” îşi au pe devotaţii lor de ambe sexe. Visători în lungi pelerine negre, cu aere inspirate purtând lavalieră şi plete ce încadrează prelungi figuri cadaverice, poeţi necunoscuţi cari aşteaptă o consacrare ce nu le va veni niciodată, artişti de toate genurile şi de toate şcolile îşi trăiesc crâmpeiul de existenţă, întârziind cu s coatele pe masă alături de tinerre chipuri de femei, cu ochii mari şi având toate aspiraţiunile şi toate experienţele. E viaţa de „bohemă”, care rămâne frumoasă numai până acolo unde începe nedemnitatea, viaţă cântată de atâţia poeţi ce n’au avut alt cusur decât că au idealizat până la falsificare o situaţie care nu e decât tragică şi numai atât. « Pe bulevarde, mişcarea e mereu extrem de animată; automobilele fug pe sub marile globuri electrice, ducând în ele mutre de oameni pe cari abia am timpul să-i zăresc o secundă, îmi vine să mă închin când, într’o maşină ce trece pe lângă mine în goană, râd doui negri stând în picioare şi sprijinind o cuşcă în care e închis un tigru şi cu care numai ei ştiu unde aleargă. Aşa ceva, evident, se poate vedea numai la Paris şi nicăeri în altă parte... Cobor spre Place Carcoroii şi în drum, mă opresc văzând un Şir de oameni făcând coadă lângă faţada unui magazin de parfumene, al cărui patron a găsit o metodă ingenioasă de reclamă: în perete, sunt aşezate, la oarecare distanţă, două mici rezervării de bronz în came un burete, impregnat permanent cu o esenţă oarecare, îţi parfumează batista când o atingi de el. Lumea profită, şi — spusei,— face coadă. Unul din cei ce aşteaptă, când ajunge în dreptul parfumului, îmoaie frumos numai două degete ale mâinii drepte şi, — cu aerul cel mai cucerea în bisericile catolice unde bagi mâna în vasul cu apă sfinţită...* Pe rue Royale, — cam peste drum de ministerul Marinei, — e librăria Faste, întreprindere cu o administraţie, în orice caz, originală. Nu ştiu din ce motive, fiindcă sper că la Paris se citeşte — nu ca la noi, — conducătorii numitei librării, nemulţumiţi cu ceea ce le putea produce negoţul de cărţi, au introdus... ceaiurile, pentru perechi. Nu-mi pot îngădui, fireşte, să stărui prea mult asupra acestei instituţiuni,nici asupra înfăţişării pe care o au, la ieşire, persoanele cari n’au avut ceva mai bun de făcut decât să ia ceaiul în librărie. Târziu de tot când, după ce ai străbătut de la o margine la alta Piaţa Concordiei, cu minunata-i orânduire de lumini, apuci drumul înapoi spre casă, trotoarele continuă a fi frecventate, însă de altă lume decât până mai adineauri. E lumea interlopă, în care cu totul pe nedrept, străinii văd însuşi Parisul, lume care a ieşit după pradă. La fiece colţ, un om se oferă să te conducă şi trei aşteaptă, în umbră, să vadă dacă eşti sau nu norocul lor în acea seară. Vechi cunoştinţe ale autorităţilor poliţieneşti ei se chiamă între ei cu un nume din care cel puţin concepţia elegantă nu lipseşte. Frământări de conştiinţă, — cari sunt doar simple prejudecăţi —, aceşti domni nu mai au; debarasaţi de o concepţiune primitivă care spune că sunt în viaţă şi lucruri nepermise, ei au adoptat numele de affranchis, un fel de... emancipaţi, pe care şi-l atribuie şi-l afişează, nu fără un cinic orgoliu. „Les affranchis“ îţi ţin acum calea, cu curagiu, şi cu însuşiri de temeinică cunoaştere a oamenilor, oferindu-ţi tot ce se poate concepe pe lume. Dorinţa unuia din aceştia de a mă hotărî să ţiu cu orice preţ seamă de îndemnurile lui l-a făcut să-mi spună lucruri demne de interes. El se pretindea autorizat să prezinte — luând, fireşte, sub „protecţiunea” lui —, pe orice persoană, într-o incalificabilă casă ce întrunea laolaltă exemplare ale tuturor neamurilor şi ale tuturor raselor, casă pe care o numea cu emfază „La Maison des Nations”. Acest „affranchi” —, cu o viaţă care trebuie să fi fost foarte bogată în întâmplări neprevăzute — inventase, într’un domeniu aşa de puţin avuabil, un echivalent al „Ligii Naţiunilor”, şi se arătă foarte mândru de rolul său... 9 Spuneam mai sus că străinii, şi mai ales cei veniţi pentru întâia oară în Capitala Franţei, fac grosolana greşeală de a vedea, în această detestabilă lume de noapte, întreg Parisul. Prin analogie, înţeleg de ce însuşi capitala României este un „mic Paris” — zic unii, dar eu nu prea cred, — pentru cei cari, abătându-se pe la noi, au fost duşi prin nu ştiu ce cabareturi şi plimbaţi, în spre ziuă, cu automobilul, la Şosea. Se face o confusiune din cele mai mari şi mai de neiertat, — şi într’un caz şi în celalt. Pentrucă, la Paris ca şi aiurea, pe lângă ceata de haimanale, cari n’au niciun căpătâiu dar au toate îndrăznelile, trăieşte o covârşitoare mulţime de oameni economici la locul lor, cari-şi muncesc din greu pâinea şi care, pusa lângă ceilalţi, nu se poate socoti decât ofensată, cu drept cuvânt. Bibliotecile, muzeele, labors, toarele, Universitatea, şi atâtea strălucite instituţiuni de culture, sunt pline de o aşezată şi tăcută lume, — de localnici şi de străini, — care pururea va rămâne datoare, Franţei, un tribut de neuitată recunoştinţă. Nu mi-aş fi iertat să nu amintesc cititorului aceste lucruri, —cunoscute, de altfel — după ce, în linii cu desăvârşire fugare, am vorbit de ceea ce Parisul nu putea să nu aibă ca anomalie şi ca trăsături aparte. De la Paris, plecam către ţară, luând de data aceasta alt drum şi anume prin Elveţia. Et. NEGRU Catifi Universul literar’