Universul, iulie 1924 (Anul 42, nr. 145-171)

1924-07-22 / nr. 163

Sau! XUf.-Nr. 183 bis FONDATOR» LUIGI CAZZAVILLAN 4 Pagini [ ! M Tana 2 LEI I IN STR4IN4Î4TE 4 LEI Pagini UNIVERSUL CELE DiN URMĂ STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA TELEGRAFICE Şl TELEFONICE Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, str. Brezoianu, 11­8TELIAN POPESCU TELEFON: rrecţia 13/72 Administraţia 13/71 Secretariatul de redacţie 30/43 Redacţia : coresp. cu provincia 2/93 ,1 33/31 director T­ERENTE Cine-l protejează pe banditul Terente Dacă ceea ce s‘a scris în ulti­ma vreme, despre un bandit ca­re lucrează în stufișurile din vecinătatea Brăilei, este adevă­rat, dacă toate lucrurile de ne­crezut cari ni s‘au comunicat asupra acestui om singur s'au petrecut în realitate, administra­ti­a noastră poliţienească şi de toate felurile are toate motivele să scrie, în analele ei, numele omului care s-a dovedit că pe alocuri nu mai e bună la nimic. Ceea ce ni s‘a comunicat că s‘a petrecut la Brăila este, în ade­văr, atât de extraordinar, încât trebuie să primim ştirile sub rezerva pe care ne-o impune respectul, — atâta cât îl mai avem, — faţă de ceea ce e auto­ritate în Brăila şi în alte părţi. Este un cuvânt care nu poate trece nepronunţat în această împrejurare, o simplă expresie care caracterizează total şi de­finitiv întreaga situaţie: bă­taie-de-joc ! Un singur om, care n'are la îndemână nici zidurile înalte şi tari ale unei fortăreţe, nici au­tomobilul sau avionul cu cari să dispară, nici mitraliera cu nare să-şi ţină urmăritorii în loc ori să-i răpună, — un păcă­tos de om cu opinci in picioare, purtând la umăr o puşcă veche «i-o traistă cu cartuşe, un sin­gur om care trece printre păpu­­riş cu o lotcă veche şi cârpită. Acest singur ţăran şiret care se furişează prin trestii şi prin­tre sălcii şi care nu se sileşte «ă iasă la uscat, să apară la nuntă ori să se cinstească cu cunoscuţii, gospodăreşte, a râd şi râde de un efectiv formidabil, înarmat cu carabine tip mo­dern, având şalupe şi bărci nu­meroase, râde de­ o administra­ţie pretenţioasă cu galoane şi cu ambiţii, cu zeci de telefoane şi aparate telegrafice, cu posibili­tăţi cari ar răpune în războiu, poate, un regiment teribil orga­nizat... In felul lui, omul care face o experienţă atât de sângeros o­­fensatoare pentru administra­ţia, unui întreg judeţ, banditul Terente, era o necesitate Aveam nevoie de un caz, ca­re să ilustreze, — şi altfel do­rit teoretic, — neputinţa şi lip­sa până şi de cea mai elemen­tară seriozitate a unora din per­sonaglîie cari abundă în admi­nistraţia noastră. Şi ţăranul de lângă Brăila, cu puşca-i veche­ şi cu traista de gât, stând în picioare în luntrea lui cârpită, a făcut dovada cu prisosinţă. Ne aşteptăm să auzim . Dar nu numai la Brăila s'a făcut şi ce face în ceasul de faţă acea­stă dovadă, ci şi în părţile Câm­pulungului din Muscel, unde Tomescu, — care atacă la dru­mul mare, — vine de mănâncă, la osnete, lângă şefii autorităţi­lor cari-l urmăresc, ori joacă Duminica popice cu chiaburii raţelor. Aşijderea, în ţinuturile Buziaşului, unde altul jefueşte, dezbracă şi descalţă mai ales pe doamnele şi domnii ce trec cu automobilele; la fel fuse pâ­nă mai acum în urmă în Ba­nat, temutul Mantu, pe care doar unul de-ai lui l-a putut ră­pune. Şi tot aşa fu, în vecină­tatea Tulcei, prea cunoscutul Vârc­an­te-a cărui spaimă ştiu oamenii şi azi. In vreme ce oamenii aceştia «raîlesc şi compromit profund »deea de autoritate, de care-şi bat joc, în vreme ce siguranţa vieţii şi a avutului omului a ajuns ceva despre care se mai vorbeşte doar în cărţi, adn­i­nistraţia noastră mai de toate felurile „işi completează cadre­le“ şi-şi face „avansările în grad“ cu bileţele confidenţiale de la oameni politici, ori cu Cer­tificate de rubedenie cu „mai-­ mărimile zilei“, chiar dacă pur-­ tătorii de bileţele au înfundat­­ pe vremuri închisorile, ori s-au­­ dovedit a nu fi buni de nimic.­­ Cât pot şi ce pot elementele numite şi înaintate pe această cale, vedem acum. Terenţii, I Manţii, Tomeştii şi Vâtcanii din toate meleagurile ţării au spri­­j­­initori şi protectori nu atât în populaţia pe care se zice că o cultivă şi o menajează, cât in­­tr'o stare de lucruri generală foarte meschină și din cele mai nenorocite. — M. N. Accidentele de aviaţie In ultimul timp s-au accen­tuat tot mai mult accidentele de aviaţie. Faptul este îngriji­tor, considerând că aviaţia noa­stră este încă puţină la număr deci proporţia pierderilor re­lativ mare. Care să fie explicaţia repeta­telor accidente ? Privirea trebue să fie îndrep­tată credem, în sensul materia­lului uzat, şi parte prea înve­­­chit în serviciu.. Victimele par a fi fost tocmai dintre piloţii încercaţi în ale zborului, deci prezumţia stângăciei de pilotaj cade, rămânând numai cea bă­nuită. Aviaţia este a 4-a armă as­tăzi, de la care şi prin care se speră obţinerea decisivei. Dân- j şei trebue deci, să i se dea toa-­­ tă atenţiunea cuvenită, dotând o , cu toate utilajele moderne, şî , cât mai perfecţionate. Piloţii noştri, au dat dovada călităţei lor prin curajul şi abnegaţia cu cari s'au expus în toate perioa­dele războiului pe fel de fel de aparate, unele cari dintr'un în-­­­ceput nu prezentau garanţii de rezistenţă. Totuşi dacă aceste frumoase însuşiri le aveau zburătorii a­­tunci când ţara nu avea posibi­litatea de reaprovizionare şi ar­mare, astăzi când experienţa ne-a dovedi­t ce însemnătate a­­re aviaţia, nu mai ne este per­mis a tatona în această chesti­une de­oarece vieţile piloţilor sunt scumpe şi în orice caz mai scumpe decât materialul necorespunzător care le răpune. Avem în ţară actualmente u­­zine de rasă unele chiar spe­cializate în construirea materi­alului aeronautic. De ce nu se comandă deci avioane de schimb, sau la rigoare să se a­­ducă din streinătate aparate corespunzătoare cerinţelor, şi cari să pue în siguranţă perso­nalul navigant. .Pare-se că o comisiune ac­tualmente tratează în st­reinăta­te achiziţionarea materialului de această categorie. Nu mai trebue precipitată această ches­tiune, de­oarece accidentele se ţin lanţ şi aviaţia suferă duble pierderi în material­e! vieţi de elită. Nu trebue să se mai repete trista şcoală de la intrarea noa­stră în război când sub rapor­tul aeronauticei am fost găsiţi cu totul nepregătiţi, şi când i­­namicul organizat perfect în a­cest sens ne-a dat probele pe cari le-a încercat, dar biata noa­stră Capitală. Aviatorii au suflet şi elau su­ficient, să li se dea în schimb sculele necesare cu cari să-şi îndeplinească nobila lor mese­rie, fără riscuri inutile, şi atât de păgubitoare ţărei. A. B. om ZILEI DAWES Candidatul partidului demo­crat din Statele­ Unite la preşe­dinţia marei republici ame­­­ricane. Dawes e fără îndoială acum omul politic, care stăpâneşte mai mult actualitatea, fiindcă e­ e autorul planului experţi­lor, plan care formează obiec­tul conferinţei de la Londra, spr'a a fi executat. / / MOZAICURI CEI ZECE MUZICANŢI MAI MARI. — La un plebiscit al unei reviste engleze, cititorii au răs­puns că următorii 10 muzicanţi­ sunt cei mai mari din lume şi din toate timpurile (în ordinea voturilor obţinute): Beethoven, Wagner, Bach, Mozart, Brahms Schubert, Chopin, Mendelsohn, Debussy, Bizet. In Capitals, mai grăină pentru 10 zile . — PRIMARIA TREBUE SA SE GRABEASCA SA CUMPERE GRAU — Cortu­siunea, alcătuită pentru stabilirea noului regim­ al grâu­lui, făinei și polinei, a hotărit ca primăria Capitalei să cumpere grâu și să-l macine pe cont pro­priu­, spre a asigura astfel pâi­nea populafiei. In mori se aflau eri 33 vagoani de grâu, 139 vagoane făină cal­­, 19 vag. făină calitatea II, 11 vagoane făină cal. III şi 3 vag. făină de secară. Cum, in Capitală se consumă 25 vagoane de făină pe zi şi ţi­­nănd seama că morile nu mai ptroduc nimic, de­oarece au înce­tat lucrul, cantitatea de făină, câtă mai era ori, ajunge pentru 10 zile. Astfel stând lucrurile, primă­ria­ ar trebui să se grăbească cu cumpărarea grâului± căci aşa cum se fac azi transporturile de căile ferate, se prea poate să ne pomenim cu stocul de făină epui-­ zat şi fără. nici o cantitate de­­ grâu. in depozitele comunei. $i atunci de unde se va mai fabrica pâine pentru populaţie? D ­l Ilii fiu­ Regele consultă pe fruntaşii politici — Belgrad, 19 (Rador).—Pre­şedintele consiliului de miniştri a remis regelui demisia guver­nului, preconizând noui ale­geri generale. Consultările au început ime­pe d. Ninck­i, care i-a făcut o expunere despre conferinţa de la Praga şi vizita sa la can­celarul Seipel. REGELE ALEXANDRU citat după înaintarea demisiei. Regele a primit pe preşedin­tele parlamentului S­­lovano­viei şi pe şefii grupărilor par­lamentare, d-nii Davidovici, democrat, Spaho, musulman şi Coroseh clerical slovac. Regele a primit deasemenea PASICI NINCICI Dacă C. Stere ar fi în Franţa — UN APEL AL UNIUNEI PA­­RINţILOR CELOR MORŢI PENTRU PATRU3 — „Le Matin“ din 3 iulie pu­­­blică următoarele rânduri, pe care le recomandăm apărători­lor lui C. Stere, ca să vadă cine trebue să-şi pue cenu­şe în cap: „Uniunea părinţilor (bărbaţi şi femei), ai căror fii au murit pen­tru patrie, prezidată de d. Hen­ry Bonnet, comunică textul unui apel protestând împotriva unei amnistii prin care unii ar voi să redeschidă Franţa pen­tru dezertori şi pentru oamenii cari s'au făcut vinovaţi de pac­tizare cu inamicul sau de ma­nopere dizolvante. ,­Fără să uite că ea trebui să rămână in afară şi mai pre­sus de certurile de politică in­ternă, Uniunea cere foştilor lup­tători, invalizilor, părinţilor, cari îşi plâng copiii, tuturor francezilor cari vor ca Franţa pacifică să rămde tare şi res­pectată, să aducă aminte celor ce par a n'o mai înţelege, lec­ţia sacrificiului morţilor, şi să nu îngădue insulta pe care ar constitui-o pentru memoria lor nişte măsuri luate in favoarea câtorva, cari, pe când ei luptau, pe când ei sufereau, pe­­ când ei muriau, au încercat,­­ în umbră, să sdrobească resor­tul energiei naţionale, au încu­rajat sau au îngăduit întreprin­deri de trădare sau au dezertat de la datorie ca să se îmbogă­ţească în străinătate“. in­ umilii tuni Uli­i [Klenk­ iii 111! LONDRA, 19 (Rador). — Guvernul englez a făcut cunoscut Ligii Naţiunilor, că are intenţiunea să convoace o conferinţă care să se ocupe cu chestiunea dezarmării. Această conferinţă va în­ pe de familie, etc. truni statele din lumea întreagă. | î. l9ane 1­11Lies pă FIL­AE La V­iena se lucrează pentru întemeerea unui partid al oa­menilor cum se cade. Ah ! de când oftează lumea după un asemenea partid! E adevărat că toate partidele revendică subtitlul acesta dede­suptul titulaturilor speciale. Ce folos însă, dacă faptele nu se potrivesc cu vorbele! Toţi poli­ticienii pretind că sunt oameni de treabă — dar, vai ! cei mai mulţi sunt oameni de treburi! Cum s'ar putea forma un par­tid de felul acesta ? Desigur, înt­runindu-se într'un mănunchiu minorităţile — mai exact intimităţile — dîn toate partidele. Din nenorocire, ar fi prea puţin. E adevărat — a spus tot un om de treabă — că la lucruri bune puţini se adună dar mult pot puţinii buni îm­preună. Nu e mai puţin adevă­rat însă că ei nu pot rezista m­ulţîmei celor nărăvaşi. In lup­tele politice nu este ca'n răz­boiul de armate: acolo năvala gloatelor poate fi răzbită de cei puţini, dacă au maşini straşni­ce. In viaţa publică, invazia triumfă, fiindcă n'ai ce maşini să-i opui — afară de conştiinţa curată, care s'a dovedit a fi ine­ficace, şi de furtul urnelor, care a fost patentat de o singură tabără şi prin urmare orice imi­taţie riscă să fie urmărită ca se­­ contrafacere. In asemenea condiţii, partidul oamenilor cum se cade e foarte greu de constituit. Dacă n'ar transfugi, îmbogăţiţi într'o noap­te, samsari veroşi, impresari de tantieme în cel puţin o duzină de consilii de administraţie, limbuţi şi trântori, cum o să gu­vernezi ? Şi dacă n'ai sorţi să guvernezi, cum să faci partid ? Căci, să fim bine înţeleşi : nu guvernele sunt emanaţi­­ea partidelor, ci partidele sunt întreţinute de guverne. Este o nouă teorie de drept constitu­ţional. De aceia, un partid care n'a­r făgădui totul, ca să nu dea nimic, care n'ar lăsa o mie de membri să se creadă viitori miniştri. Iar restul viitori mi­lionari, care n'ar anunţa ief­­tenirea traiului pentru ca pe ur­mă să-l scumpească şi care n'ar protesta la opoziţie contra abuzului de automobile oficiale şi nu şi-ar plimba dolcile la gu­vern pe socoteala statului, nu poate veni la putere. Dar să presupunem că parti­dul oamenilor cum se cade ar pune mâna pe guvern. Credeţi că l-ar putea păstra ? Swift a zis : apariţia geniului se anun­ţă prin coaliţia proştilor contra lui. Aşa s'ar întâmpla şi cu în­tronarea onestităţii: toată droj­dia s'ar răscula. Oamenii cum se cade n'ar avea timpul să stea cum se cade la cârma sta­tului şi s'ar alege cel mult CU avantajul de a vedea cum se cade de repede în opoziţie, a­­tunci când ai naivitatea de a crede că dacă te bagi în tărâţe te mănâncă... majoritatea, în loc să-ţi dai seama că numai cu tărâţe se formează majorită­ţile şi se guvernează solid. Uitasem un singur lucru: vor­besc de Viena, nu de Bucureşti, unde din fericire, toate merg aşa de bine, încât avem numai partide de oameni de treabă şi, să, dai mult cu mult, nu găseşti altfel de vieţuitoare politice. Don José e nedreptate Sunt mai bine de opt ani de când câţiva bucureşteni îngro­ziţi de perspectivele războiului şi încrezători în ofertele de ga­ranţii ale Statului, au recurs la bunele oficii ale Muntelui de pietate, punând acolo în păstra­re ceia ce aveau mai de preţ: o­­biecte de vnlori­e, amintiri scum, acei ce "u gajnt' pvyt •’ !'"• atunci, nu •rau — cum de sigur nu sunt nici cei ce gajeiza astazi—-din lumea noastră înlesnită, ci, fi­rește, din cea nevoiașă, din a­­ceia care posedând un asemenea avut, nu se desparte de el, ci-1 păstrează tocmai ca să preîn­tâmpine cu drept de răscumpă­rare o mare nevoie, eeaice la a­­ceastă categorie de muritori se întâmplă cam des şi se întâm­pla mai ales atunci când răz­boiul n’n­ucase încă să fabrice îmbogăţiţi prospeţi şi din cate­­gor­i nieeast". I n majoritatea cai. z”„pi­vo’­, at­unii e muntelui o alcătuiau văduvele ‡ „' ■* •'~ unele n’o cunoscuse totdeauna, iund­iuidi-.i mărunţi, in.run cu­vânt lumea necăjită, împovărată de familie şi cu mijloace res­trânse. Ei bine, ce se face cu seama aceasta de năpăstuiţi ? Crede Statul că n'are nici o obligaţie faţă de ea ? Cui­va care a cerut explicaţii la Munte, i s’a spus că până nu se va stabili cu certitudine că tesaurul român dela Moscova nu mai există, nu se ia nici o dis­poziţie. Comod răspuns! Categoriei acesteia de nedrep­tăţiţi, guvernul n’are alt cu­vânt de spus ? După opt ani de zile de a­­lăs­tare, noi credem că Statul are cel puţin obligaţia unui comu­nicat lămuritor, pentru ca lu­mea să ştie dacă mai poate nă­dăjdui la un echivalent al avu­tului depus în seama Statului acum 8 ani şi cu garanţia alia­ţilor noştri, căci numai de bas­me ca acela cu existenţa tesau­­rului nostru în păstrarea lui Trotski, nu le arde celor pă­gubiţi._____________________ Citiţi în pag. II­a rcceputul interesatului ro­man „Porumbiţa” P II De curând „Universul“ ne vor­bea de banditul Tomescu, care operează în judeţele Dâmboviţa şi Argeş, nesupărat de nimeni, ca şi cum ar exercita cea mai onestă dintre profesiunile libere, ba chiar se arată prin cârciu­mile satelor, ciocnind paharul frăţeşte cu primarul şi jan­darmii, cărora fireşte el „le face i­ viste“, ca fiind mai chiabur, dând aldămaşul unei proaspete , afaceri“ izbutite. Deunăzi tot în „Universul“, ci­tirăm despre isprăvile altuia şi mai celebru, care răspunde la numele sonor de Terente, şi te­rorizează de vreme îndelungată judeţele Brăila şi Tulcea. Cores­pondentul ziarului spunea că autorităţile militare şi civile au luat, măsuri serioase pentru prinderea lui. Marina militară a trimes un efectiv de 1000 (una mie) de oameni cari au înconju­rat, bălţile, după un plan strate­gic cu multă chibzuinţă ticluit, iar la urmărire ia parte activă şi d-nul Malţuchis, căpitanul şlepului „­Aneta“. Astea’s măsuri numai se­rioase ? Sunt fantastice ! Impo­triva unui singur Terente, o a­­devărată mobilizare de forţe te­restre şi navale, cu cari în răz­boi s’ar fi cucerit o fortăreaţă, ori poate s’ar fi salvat Turtu­­caia! Singurul fapt îmbucurător ce reese din aceste extravagante deşi autentice informaţii, este — pe lângă nădejdea capturărei primejdiosului tâlhar — partici­parea „Anetei“ d-lui căpitan Maltuchis, ceea ce denotă că în­tre România şi Grecia trebuie să existe un tratat de alianţă des­pre care nu se ştia până acum nimic în cercurile noastre poli­tice şi diplomatice, onorabilul d. Duca continuând să facă vechea politică externă secretă a oli­garhiei, incompatibilă cu spiri­tul democratic modern. Flota grecească de partea noastră, — zău, mare lucru ! Dar, judecând miezul chestiu­­nei, ne mâhneşte Straşnic prăsi­rea de la o vreme a atâtor co­legi de breaslă ai lui Terente în diferite puncte ale ţărei. Nu doară că ei sunt prea tari, indivizi izolaţi, sau bande puţin numeroase. E prea moale însă pe cât se pare administraţia ci­vilă şi militară care trebuie să-i combată şi să-i stârpească. Ceea ce e mai grav, şi uşu­rează oare­cum vinovăţia auto­rităţilor, este împrejurarea că îndeobşte populaţia rurală dă a­­desea mână de ajutor acestor trişti eroi ai codrilor, zădărni­cind vânătorile organizate con­tra lor. Şi încă mai grav. Se făuresc împrejurul lor legende, ce în bună parte trebuie să fie false, de cavalerism, de genero­zitate faţă de cei slabi şi asu­priţi, pe cari i-ar fi miluit la ne­voie. Este o greşală a se împrăştia în minţile simpliste ale ţărani­lor asemenea basme. Marele no­stru poet a scris o foarte fru­moasă poezie când a compus „Grozea“, dar a comis o rea faptă prin repercusiunea ce poate avea uşor în sufletele pri­mitive poetizarea unui nelegiuit. Chiar atunci când uneori a fă­cut milostenii, să nu se uite că mâinile lui erau mânjite de sânge, iar banii dăruiţi, rodul blestemat al jafului şi al crimei.­­ Să isprăvim odată cu litera­tura romantică a haiducilor, cami acum o jumătate de veac făcea să viseze sentimentalele domnişoare, şi să învăpăieze ini­mile tinerilor slabi de înger. Altminteri neamul lui Terente se va înmulţi. Oamenii nelumi­naţi de la sate vor pierde noţiu­nea precisă a binelui şi a răului, a ceea ce e îngăduit şi ceea ce nu este. Deja de pe acum Te­rente nu le mai apare unora ca un păcătos care fură şi ucide. Dacă despoaie pe bogaţi ca să­ dea săracilor, nu devine oare el aproape un om politic , la C. Stere, care cam aceleaşi doc­trine propovădueşte ? ! De altminteri confuzia dintre Terente şi Sterente se poate întin­de mai departe, întrucât şi Teren­­te, ca şi Tomescu, ca şi ceilalţi , ca şi Tomescu, ca şi ceilalţi­­ bandiţi cari bântuie ţara, sunt mai toţi foşti dezertori din ar­mată ori foşti puşcăriaşi. (Se ştie că şi d. Sterente se laudă că a scăpat în tinereţe din temniţă, dar adaogă bine înţeles că fusese osândi pentru o cauză notabilă: aceea d’e fi fost... nihilist rus). ...Incheia cronica mea deja prea lungă, povăţuind serios pe cei cari se bucură în momentul de faţă de desfătările vilegiatu­­rei, să nu se aventureze prea de­parte în escursiunile lor prin munţi şi păduri. Riscă mult ca, chiar la două sute de paşi dis­tanţă de postul jandarmeriei ori de localul primăriei, să fie în­tâmpinaţi de o dihanie cu mu­tra aspră şi bărboasă, înarmată până în dinţi, care să-i invite cu un glas răguşit dar amabil : — Hei ! mâinile'n sus bărba­ţii, iar cucoanele să predea lui K­ib­icu cerceii, inelele şî toţi na­nii dîn poşete ! ...Şi mai îmi permit să dau un sfat Însuşi d-lui Terente şi camarazilor săi. Voi riscaţi prea mult, bravi­lor, exercitându-vă interesanta voastră meserie în chipul cum o faceţi. De ce să v'ascundeţî în întu­nericul Vlăsiilor şi'n peşterile munţilor, veşnic ameninţaţi să fiţi nimiciţi ca nişte bestii săl­batice de mitralierele şi artile­ria grea a întregi regimente ro­mâne, cooperînd cu unităţi din flota hellenă ? Veniţi, scumpii mei, în mijlo­cul marilor noastre oraşe. Fa­­ceţi-vă negustori în piaţă, poli­ţîşti, bancheri, inspectori admi­nistrativi, chiar miniştri. Titlu­rile astea sună mai frumos la ureche, şî vă acordă de multe ori dreptul de a înfrânge mora­la și legile fără teamă de răs­pundere penală . Terente e urmărit şi poate că o să fie prins, dar Sterente, ba ! George Ranetti ­testi­unea Con conta­bilul ştirile asupra apropiatei con­­venţiuni între România şi Vati­can, în ce priveşte credincioşii catolici din România, au provo­­cat în toate cercurile clerului ortodox, critice serioase, înalţii prelaţi ortodoxi, din momentul când s’au propus tratative pen­tru concordat, s’au arătat ostili, argumentând că această conven­­ţiune ar putea să fie chiar dău­nătoare ţării.­­ Iar acum, când s’au fixat­­ unele baze ale concordatului, conducătorii bisericii ortodoxe se arată şi mai protivnici actu­lui, pe care tinde să-l facă gu­vernul. Cronica ştiinţifici Planets Martie se apropie Acum câteva zile depăşind curba realităţilor omeneşti cu a­­cea îndrăzneală obişnuită ma­tem­a­ticianil­or, preşedintele Pain­­lévé evoca printr’o glumă spiri­tuală, războaele noastre viitoare Cu planeta Marte. Să fie oare din pricină că oa­menii încep să fie blazaţi chiar asupra războiului, dar nu prea par că se interesează mai mult de vecina noastră cerească şi nici atât pe cât o merită. Fac rău, şi cu atât mai mult cu cât peste câteva săptămâni astrul cu numele războinic va fi mai a­­proape de noi cum n’a fost de­­ mai bine de un secol. Doar 50 milioane de chilometri ne vor despărţi de el, la 23 Au­gust viitor. Din nefericire, Marte se găseş­te, în acel moment, foarte la­­ sud de ecuatorul ceresc. In vara­­ asta deci el nu se va ridica nici­odată cu mult deasupra orizon­tului nostru. Pentru Paris, el va fi la 23 August, la cel mai înalt punct al cursei sale diurne, la 24 grade numai deasupra orizon­tului. Dar cum imaginele plane­tare sunt foarte mediocre în a­­ceste condiţiuni din pricina agi­taţiei şi a grosimei straturilor joase ale atmosferei, e de temut­­e, astronomii din emisferul nor­dic nu vor descoperi­ nimic care să nu fie deja cunoscut. Şi din nenorocire, în emisferul Austral al pământului observatoriile cu aparate perfecţionate şi astro­nomi chiar sunt mult mai puţin numeroşi de­cât în emisferul de nord. * joase ale atmosferei nu absorb undele T. F. F. într’un chip sen­sibil, și că dimpotrivă tocmai straturile înalte și, rarefiate — care din nefericire nu pot fi su­primate — au proprietatea de a absorbi aceste unde. Ce-am admirat mai ales în a­­ceastă telegramă, e ideia subli­mă de a se apropia cu folos de planetă ridîcându-se cu 4 kilo­metri de­asupra mărei, Mars trebuind să fie în ziua de 23 August, la 56 milioane de kilo­metri şi 4 kilometri cuprinzân­­du-se de 14 milioane de ori în această distanţă, folosul ce se va obţine din punct de vedere fil apropierei, urcând muntele Jungfrau, ar fi acelaş ca şi când pentru a vedea mai bine un pei­saj situat la 56 de kilometri, te-ai mai apropia cu 4 milime­tri. Frumos câştig, nu e aşa ? Şi când te gândeşti că în pro­gresele pe care crede că le face spre realizarea idealului său — când are unul, — omul îna­intează aproape totdeauna proporţiile astea. Ceea ce e îndoios însă în tot cazul, e să se găsească marţienii care să înţeleagă mesagiile bur­uiene sau de alt soi pe care ir. chip atât de naiv ne pregătim să Ie trimetem. Ceea ce e aproape tot atât, de indoelnic e să existe măcar marţieni cari să Ie primească. Nimeni, printre savanţii serioşi, nu mai crede azi în faimoasele „canaluri“ din Marte, operă u­­nei pretinse civilizaţii gigantice. S-a dovedit că aceste canaluri nu se observă decât în lunetele mediocre şi nici de­cum în cele puternice, şi că nu sunt decât defecte optice interioare ale lu­netei, după cum era şi anima­lul din lună al fabulistului. Pe de altă parte marele sa­vant suedez Arrhenius a de­monstrat cu argumente foarte puternice, împrumutate de la spectroscopia şi din fizică, că temperatura joasă care domneş­te — chiar în plin soare — pe suprafaţa lui Marte e foarte pro­babil incompatibilă cu existenţa vegetalelor, adică a unei frueţi organizate comparabile cu a noastră. Cred deci că trebue să ne pre­gătim să vedem rămânând fără răspuns chemările disperate pe care amatorii de conversaţii di­ficile le vor înălţa spre Marte. Ei vor găsi un schimb, dacă vor, mijlocul de a-şi satisface cu pri­sosinţă pasiunea lor ace pe pă­mânt. Dar omul e astfel făcut încât îşi păstrează drăgălăşiile pentru fiinţele de cari nu se poate a­­pr­opia şi îmbufnelire pentru ci­ne trăeşte lângă el. Asta poate din pricină că inimei noastre îi sunt hărăzite aşa de puţine bu­curii şi atât de multe întris­tări. (,,Le Matin“). ■ Charles Nordmann , de la Institutul Franţei Asta nu împiedică însă ca de toate părţile să se facă pregătiri pentru a intra in conversaţie cu Marte şi presupuşii săi locuitori. Am citit de curând, cu tot res­pectul ce se datoreşte hârtiei ti­părite şi răbdărei sale, că „nişte emiţători de unde hertziene pu­ternice vor fi instalaţi în luna August, pe vârful muntelui Jung­­frau, a cărui altitudine ne mai apropia planeta (Sic) şi D. Mar­coni a hotărât să asiste la acea­stă experienţă solemnă“. îndrăz­nesc să nu cred o iotă din toate astea, căci D. Marconi știe mai I că cu toată apropierea lui Mar- * bine ca ori­cine că straturile în

Next