Universul, septembrie 1926 (Anul 44, nr. 201-226)
1926-09-30 / nr. 226
Un fapt îmbucurător în Banat, o mână de intelectuali români şi minoritari, bărbaţi şi femei, au pus umărul şi iau organizat un festival, în folosul fondului pentru ridicarea unui monument lui Eminescu în Bucureşti. Dacă iniţiativa a fost cu deosebire fericită, fiindcă s'a obţinut peste un sfert de milion, sentimentele cu care a pornit şi mijloacele prin care s-a realizat pot fi apreciate ca un câştig moral şi mai mare, prin aceea că memoria strălucitului poet a întrunit un egal devotament la scriitorii şi artiştii români şi minoritari. Atât publicistul maghiar, care a tradus în mod superior din Eminescu In nemţeşte şi ungureşte, cât şi ceilalţi cetăţeni de origină străină, cari sau manifestat sub o formă sau alta cu prilejul acesta, au stăruit alături i de cei români, ca scopul urmărit să fie înfăptuit în cât mai bune condiţiuni. In unanimitate, presa minoritară a dat sprijinul ei. Am ţinut să subliniem această înfrăţire culturală, fiindcăvedem în ea unul din acele mijloace prin care se poat ajunge mai repede la împuţinarea asperităţilor inerente schimbărilor radicale provocate de război. Cu cât se vor găsi mai multe puncte de contact între cetăţenii de origini diferite şi cu cât se vor cultiva mai serios sentimentele comune, cu atâta se vor reduce fricţiunile dintre ei şi vor fi mai accentuate inclinaţiunile pentru soluţiuni împăciuitoare. Lucrul nu este imposibil. Ceea ce s'a petrecut la Timişoara este o dovadă şi un exemplu. Apropierile, înţelegerile, cooperările, pe care le dictează greutăţile comune ale prezentului, trebuesc să-şi croiască drum printre greşelile şi răutăţile acelor cetăţeni de origină străină, cari nu înţeleg necesităţile superioare. Uneltirile acestora nu strică numai armoniei ce ar trebui să domnească şi fără de care nu pot prospera interesele nimănui , ci şi masselor pe care pretind că le reprezintă şi în sarcina cărora creia au presupunerea, uneori neîntemeiată, de nelealitate şi sediţiune. Dacă atacurile de soiul acelora la care se dedau anumite ziare minoritare au găsit în noi replica viguroasă pe care o justifică netemeinicia sau lexagturarea faptelor, nesinceritatea dacă nu perfidia intenţiilor , în schimb vom recunoaşte întotdeauna meritul acelor minoritari cari vor şti să-şi cultive şi să-şi afirme credinţele în condiţiuni ce nu vor jigni nici suveranitatea statului, nici sentimentele românilor, merit şi mai apreciabil atunci când ei se vor găsi la un loc cu românii pe terenuri unde comunitatea ideilor şi aspiraţiilor este posibilă și folositoare tuturor. 1 CURIOZITĂŢI PROBLEMA CHIRIILOR. — Criza de locuinţe tot aşa de acută şi ’n Englitera, a căpătat o uşoară soluţie la Londra, unde celulele puşcăriilor şi aresturilor au fost închiriate populaţiei nevoiaşe. Ideea poate fi nimerită la Londra unde e aşa mare lipsă de puşcăriaşi, dar e inaplicabilă aiurea unde... slavă Domnului MANIACI. — Se păstrează și astăzi la un muzeu din Londra, banul de aramă pe una din fetele căruia un englez a scris acum 350 de ani . Tatăl nostru, crezul, decalogul, două rugăciuni, numele lui, o deviză, anul calendaristic și anul domniei reginei Elissbet& INFLUENŢA MUZICII, r- Directorul unei grădini zoologice din sudul Africei, a observat că şerpilor le plac mult muzica clasică, dar se irită în schimb la auzul jazz-ului. Un cobra se zbătea furios cât a durat o arie de jazz, dar a început să se calmeze şi să-şi mlădieze elegant mișcările de Îndată ce muzica a intonat uvertura din Faust. ■----------on o-----------Italia nu face demonstrație pentru Tanger Roma, 27 (Rador). —Se desminta ştirea, cum că Italia ar participa la o pretinsă demonstrație navală in fața Tangerului. Anchetele noastre în Basarabia înstrăinarea averilor eparhiale Susţinătorii facultăţii de teologie din Chişinău au înstrăinat averea bisericii basarabeneDe la redactorul nostru special „Dacă în cel mult una lună de la primirea acestei înştiinţări, congresul eparhial şi Uniunea clerului ortodox basarabean nu se vor desesiza de averile bisericeşti luate în patrimoniul lor, Sf. Sinod va chema la răspundere pe făptaşii ACESTEI USURPARI ŞI RĂPIRI, iar statul ii va urmări penal". , SF. SINOD (Hotărîrea (nerespectată și neexecutată N. R.) din 6 Decembrie 1922). Din relatările ce le vom face, relative la înstrăinarea averei bisericii basarabene, se vor putea constata şi mai categorice manifestări de nesupunere faţă de tot ce e autoritate de stat din partea interesaţilor in cauză. In şedinţele din 9—16 Decembrie 1870, sinodul rus a dat o hotărâre, transformată (prin întărirea împărătească) în ucazul nr. 1570. Din acest ucaz, cităm : „Se dă clerului fiecărei eparhii dreptul să intervină prin congresele eparhiale la Prea Sfinţitul Eparhiot, pentru înfiinţarea fabricilor şi prăvăliilor de lumânări dIN MIJLOACE BISERICEŞTI COMUNE, în cazul când acestea vor fi socotite de congres ca posibile şi folositoare pentru mărirea VENITURILOR BISERICEŞTI". Mai departe : _—››* „Veniturile provenite din vânzarea cununitelor şi foilor cu ru-_ găciuni de deslegare pentru morţi, se pun la dispoziţia clerului local cercual, cu aprobarea episcopilor eparhiali, exclusiv pentru întreţinerea elevilor săraci din şcoalele spirituale, cu condiţie, ca venitul anului curent să se cheltuiască în anul următor şi ca cheltuelile ocazionate cu confecţionarea lor de Sf.Sinod sa se scadă din acest venit“. E limpede. Congresul preoţilor, dacă socotia necesară înfiinţarea unei fabrici, sau prăvălii de lumânări, putea propune această înfiinţare. Trebuiau să-şi dea consimţimântul episcopul eparhiei respective şi sinodul odată fabrica, sau prăvălia înfiinţate, „VIN MIJLOACE COMUNE BISERICEŞTI", veniturile nouei întreprinderi se roiau „LA MĂRIREA VENITURILOR BISERICEŞTI". Nici vorba, prin urmare, de avere a clericilor, CI NUMAI DE AVEREA BISERICEASCA. In ce priveşte al doilea citat, se spune intrinsul, că „veniturile provenite etc... „se pun la dispoziţia clerului local cercual . Omiţându-se restul prevederei, s'a încercat să se pricinuiască o confuzie, speculându-se cuvintele : „la dispoziţia clerului local cercual". Dar în afară de faptul, că prevederea menţionată, — necluntită, întreagă, — e cât se poate de precisă, avem la îndemâna, printre alte fapte, unul mărunt, care dovedeşte definitiv, ca şi veniturile provenite din vânzarea unor obiecte necesare ritualului ortodox, erau socotite tot ca venit comun bisericesc. Iată acel fapt: La 1885, directorul unei şcoale spirituale, pentru întreţinerea căreia se cheltuia şi din veniturile provenite din vânzarea cununitelor, etc., nu putut justifica cheltuirea a 1567 ruble. Congresul eparhial a iertat directorului 1000 ruble. Dar, peste doi ani, când 's'a făcut verificarea şi s'a constatat atât risipa făcută de director, cât şi... mărinimia congresului eparhial, ober procurorul a intervenit şi sinodul a fost obligat să dea circulara nr. 665 din 15 Aprilie—1 Mai 1887, prin care se atrage atenţia: „congresul duhovnicesc (al clericilor) n’are dreptul să ierte după aprecierea lui proprie risipa sumelor şcolare. CARI SUNT AVEREA BISERICILOR". CATEVA FAPTE ŞI DOCUMENTE După cum am spus în articolul precedent, după 1905 în epoca de frământare, de revoluţionare, următoare războiului ruso-japonez, autorităţile imperiului nau mai funcţionat cu toată energia cuvenită. .Printre acele autorităţi, autoritatea bisericească a fost — poate, — cea mai şubrezită. Preoţii au prins să dea consistenţă tendinţelor lor de încălecare a autorităţei bisericeşti, urmărind să dobândească ei recunoaşteri juridice pentru a putea administra direct, fără control, averile bisericeşti. Clericii basarabeni erau în fruntea celor, cari căutau să realizeze astfel de tendinţe. Şi uneori, au reuşit să-şi asigure unele drepturi, dar numai din pricina slăbiciunei de care suferiau autoritatea bisericească, în genere, — chiriarhii, în special. După 1911, venind la conducerea eparhiei bisericeşti Serafim, —• arhiepiscop energic, hotărît să readucă preoţimea la rostul ei legal, acela de corp NUMAI PROPUNĂTOR, — clericii basarabeni au pierdut iar părţile câştigate din terenul drepturilor ilegale. Şi mulţumită lui Serafim,sinodul, între 10 August şi 25 Septembrie 1912, dă hotărîrea nr. 8015, care stabileşte definitiv caracterul de AVERE COMUNA BISERICEASCA, a acelor bunuri, pe cari atunci şi mai ales după unirea cu România, parte din preoţimea basarabeană a căutat să le înfăţişeze, ca avere a clericilor. Iată texte din hotărârea menţionată: „Fabricile de lumânări sunt întreprinderi productive, organizate cu fondurile tuturor bisericilor eparhiei. Pentru aceasta, veniturile lor sunt venituri bisericeşti, cu singura deosebire, că ele nu aparţin bisericilor aparte, ci alcătuiesc un bun al tuturor bisericilor eparhiei şi ca atare pot fi numite, spre deosebire de proprietatea bisericească (a fiecărei parohii), un bun comun bisericesc al unei eparhii". „UNIUNEA CLERICILOR ORTODOX! BASARABENI“ După reunirea Basarabiei cu România, preoţimea basarabeană folosind vremea de tranziţie, a căutat să acapareze aceste uriaşe averi, categoric bisericeşti. La 16 iunie 1918, P. S. episcop Nicodem al Huşilor e însărcinat „să gireze afacerile arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului, până la alegerea unui titular". Noul chiriarh luând conducerea eparhiei, se îngrozeşte de debandada din biserica basarabeană, a cărei preoţime, după cum ne spune d. V. Erbiceanu, consilier la Înalta curte de casaţie şi justiţie, „nu vedea cu ochi buni ideia unirei bisericeşti a Basarabiei cu Ţara-mamă şi nici nu voia să audă,ca această provincie să devină o simplă eparhie a bisericei autocefale române". Preoţii, ne mai spune d. Erbiceanu, administrau singuri averea bisericească şi apoi tot singuri... se verificau. P. S. Nicodem intervine şi se numeşte o comisie de contabili specialişti, care să controleze gestiunile pe trecut şi care „să ia măsurile necesare cu toate proprietăţile publice eparhiale, pe care preoţimea, pretinzând cu sunt ale sale, LE TRECUSE PE NUMELE A DIFERII PERSOANE PARTICULARE, să fie readuse în patrimoniul public şi trecute pe numele bisericei basarabene". Unii preoţi basarabeni sau ridicat împotriva acestei hotărîri de a se reintra în legalitate. Şi lupta pornită de aceşti preoţi atâta l-a mâhnit şi revoltat pe episcopul Nicodem, încât P. S. S., — „desgustat“, cum caracteriza P. S. episcop Visarion, — a demisionat. Cu girarea afacerilor eparhiei, tot până la alegerea titularului, a fost însărcinat I. P. S. Gurie. Sub conducerea I. P. S. Gurie, preoţimea basarabeană şi-a putut atinge mai uşor scopurile şi s-a ajuns, în cele din urmă, la înfiinţarea acelei „Uniuni a clerului ortodox basarabean", societate particulară, înscrisă la trib. din Chişinău. Până să arătăm, ce flagrante ilegalităţi au fost săvârşite cu trecerea diferitelor averi eparhiale în stăpânirea acelei societăţi şi ce abuzuri au fost săvârşite, vom nota, pentru început, un singur fapt . După cum precizează ucazurile citate mai sus, congresele eparhiale trebuiau să propună, episcopul (ca reprezentant al eparhiei administratoare) să-şi dea consimţimântul, să aprobe, Sf Sinod (dacă oberprocuraml, „ochiul împăratului“ — la noi, ministerul cultelor, — nu s’ar fi opus) să decidă în ultimă instanţă, I. P. S. Gurie renunţă la drepturile şi nesocoteşte îndatoririle decurgând din legi, — şi în loc să-şi menţină adevăratu-i rol, primeşte să intre... membru în Uniune, cu drepturi, ca ale oricărui nit membru, care-şi plătea cotizaţia. C. Micioara Cum va fi primită M. S. Regina Maria in America Dels corespondentul nostru Paris, 27. — „New-York Herald‘‘ anunţă, că M. S. Reginei Maria a României îi se pregăteşte în America o primire grandioasă. Vizita va avea mai mult un caracter oficial. Preşedintele Coolidge a invitat pe Suverana României să viziteze Casa Albă. De asemenea, îl guvernatori de state și 10 primari din marile oraşe din America au invitat pe M. Sa. Insoțită de A. S. Regală Principesa Ileana, M. Sa se va îmbarca la 12 octombrie la Cherbourg pe marele vas „Leviathan“ al soc. „United States Line“. Suverana va ocupa cabinele rezervate președintelui Statelor Unite. Val. Tratatul italo-român — Părerii® c-rul N. Iorga — Sub titlul „Italia şi România", d. prof. N. Iorga publică în ultimul număr din „Neamul Românesc" următorul articol privitor la tratatul italo-român : „Pentru a onora România însăşi, preşedintele Consiliului a fost primit la Roma cu o deosebită prietenie, şi el a plecat de acolo cu înţelegeri diplomatice prin care se cădea a se recunoaşte României, într-o formă oarecare — dacă nu şi în cea mai bună — ceea ce nici duşmanii ei, dacă au un dram de loialitate şi respect de adevăr, nu i-ar putea contesta. „E nevoie să spunem cât de mult ne bucură, oricare ar fi formele diplomatice care trebuie schimbate, această apropiere pe care atâta timp o zădărnicise acel brătienism ţâfnos de pe urma căruia am avut să suferim atâtea pagube? „Italia e o ţară mare şi nobilă care-şi cere locul în lume. Cine i l-ar putea contesta, dat fiind numărul cetăţenilor ei, inteligenţa şi munca lor, glorioasa virte pe care, din generaţie viaţie, a avut-o în civilizaţia, umană ? O politică internaţională nouă şi energică a început pentru regatul latin. E cu putinţă să ne salutăm cu toată căldura ? „Dar noi o putem şi ajuta. Pentru aceasta se cere numai ca ea să se definească mai precis. Căci a se defini înseamnă a alege. Şi, din nenorocire, nu se poate zâmbi în acelaşi timp in trei părţi: şi la Bucureşti şi la Moscova şi chiar la Sofia. „Dar dacă ni se va face numai nouă onoarea şi plăcerea acestui zâmbet, putem asigura Italia că înţelegem ce misiune are de îndeplinit latinitatea în Sud-Estul Europei, şi suntem în stare a o şi servi". ♦ D. profesor N. Iorga ne-a făcut în legătură cu tratatul italoromân de amiciţie, următoarele declaraţii : „Asupra tratatului italo-român n’am de spus altceva, decât ceea ce e cuprins in articolul meu din „Neamul Românesc" de Duminică. „Un lucru ţin să adaug: că putem să apărăm interesele româneşti,—pe care recenta înţelegere cu Italia, în actele ce le cunosc, nu le garantează, — fără a fi grobiani cu o mare putere amita, stăpânită de un sacru egoism, pe care nu-l aprobăm, dar îl înţelegem şi mai ales fără a jigni poporul italian, care ne-a arătat şi cu acest prilej o dragoste sinceră, pentru care noi îi suntem infinit recunoscători". Consiliul de miniştri de Luni seara - Rezultatul misiunei d-lui gen. Averestu I» VS«%mnsa _ Membrii guvernului s'au întrunit Luni seara intr’un consiliu sub presidenţia d-lui gen. Averescu. TRATATUL ITALO-ROMAN D. prim-ministru gen. Averescu a făcut consiliului o expunere de două ore asupra tratativelor purtate cu d. Mussolini, pentru încheierea recentului tratat de amiciţie italo-român, precum şi asupra rezultatului Întrevederilor sale cu M. S. Regele Italiei şi cu S. Sa Papa. D-sa a pus în curent consiliul cu amănuntele tratatului italoromân afirmând că acest tratat ar aduce ţării noastre putinţi de nouă şi rodnică desvoltare economică şi politică. Primul ministru ocupându-se de criticile ce se aduc tratatului, a spus că ele sunt neîntemeiate, făcute fără să se cunoască toate amănuntele. D. gen. Averescu a comunicat apoi consiliului, că are bucuria să anunţe, că, in curând, A. S. R. Principele Umberto al Italiei şi d-nii Federzoni, ministrul de interne italian, Grandi, subsecretar de stat la ministerul de externe italian şi gen. Badoglio, vor veni in România să invite oficial pe M. S. Regele Ferdinand şi M. S. Regina Maria, ca oaspeţi ai Italiei şi ai Curţii regale italiene. Şeful guvernului a mai comunicat consiliului că, în audienţa sa avută Luni dim., la Sinaia, a pus în curent pe M. Sa Regele cu toate amănuntele tratativelor şi tratatului italo-români şi că M. Sa a rămas mulțumit de cele încheiate la Roma. Scoale în Basarabia Redactorul nostru pentru Basarabia ne-a pricinuit o zi rea. Ne-a anunţat un fapt de natură să ne bucure, dar a fost silit, să adauge un alt fapt, de natură să ne întristeze. Bucuria ne-a făcut-o, subliniindu-ne stimularea, care există în rândurile tineretului basarabean pentru şcoala secundară românească. Şi accentua, că nu-i de ajuns, să ne bucurăm, că această stimulare, pe care atâta am dorit-o, s-a produs. Trebuia, să facem o sforţare efectivă, în sprijinul tineretului basarabean, setos să continue învăţătura. Cum oare am putea dobândi mai bine consolidări definitive în Basarabia, decât asigurându-ne un corp de intelectuali băştinaşi basarabeni, crescuţi în şcoala românească ? Dar redactorul nostru ne adaugă, că nu numai sforţarea nu s'a făcut, dar ceva mai mult, s'a lucrat cu totul altfel, decât în sprijinul sforţărei necesare. S’a considerat anume, că nu puteau fi de folos unele gimnazii din Basarabia, ale căror ziduri au fost ridicate din iniţiativa altui partid decât cel azi la guvern şi ai căror directori, n'ar face politică averescană. E o concepţie, care ar fi putut fi aşteptată dela altcineva, decât dela un ministru al şcoalelor, profesor universitar, care şi-a vestit înalte preocupări atunci când s’a instalat in fruntea şcoalelor. Nevoia cea mare este, ca tocmai, dacă n’ar fi fost şcoale de ajuns, să se fi creiat grabnic şcoale noui, cari să primească acea floare a tineretului basarabean, hotărît să-şi dea ceea ce împărăţia a refuzat şi interzis provinciei moldoveneşti: lumina. Cultură românească bunilor români, cari sunt fiii moldovenilor de peste Prut. E un punct de program ministerial, atât de uşor de realizat, fiindcă e înlesnit de înşişi acei fii de moldoveni, cari — fără nici un îndemn din afară, — ci împinşi numai de dorul lor de cultură, DE CULTURA ROMANEASCA, cer un singur lucru : putinţa să-şi apropie această cultură. Unei astfel de înlesniri, un ministru al şcoalelor nu-i poate răspunde cu măsuri stânjenitoare. " S’au prelungit puterile excepţionale ale guvernului englez Geneva, 28. — Ieri a fost convocată Camera Comunelor în şedinţa extraordinară pentru a prelungi cu o lună mandatul guvernului în legătură cu starea excepţională. Macdonald s'a exprimat contra amânării şedinţelor până la Noembrie, după votarea mandatului, spunând că greva minierilor nu va fi terminată până la 27 Octombrie şi deci parlamentul va trebui iarăş convocat pentru prelungirea mandatului. Prim-ministrul Baldwin a făcut o expunere asupra crizei în industria minieră şi şi-a exprimat părerea de rău că patronii nu au acceptat propunerea lui Churchill de a se convoca o conferinţă a delegaţilor guvernului, patronilor şi minierilor. Macdonald şi Lloyd George au recomandat guvernului să reia exploatarea minelor în regia proprie, în caz când patronii vor persista în refuzul lor. Camera a votat apoi prelungirea mandatului guvernului cu puteri excepționale. ■x □ x- Moneda în Luxemburg Berlin, 27 (Rador). — Ziarele află că statul Luxemburg proectează introducerea unei monete proprii. FILME Dintr'o Strifecare. „...Veneam Duminecă pe calea Victoriei. Lume enormă pe trotoarele strâmpte. Spectacolul obicinuit: îmbrânceli; călcări pe picioare; buze, obraji şi urechi roşii; păr tuns la cucoane, chelii la bărbaţi; aceleaşi discuţii despre aceeaşi fuziune; ploconeli, sărutări de mâini şi curte; mătăsuri de contrabandă şi miros de parfum — cu gramul; trăsuri cu roatele văruite şi cu coastele cailor eşite prin piele; automobile de toate mărimile şi de toate culorile; gardistul cu mustăţi de un stânjen, în faţa Palatului, cel scurt şi gros cât un cazan în dreptul lui Capșa, caleidoscopul banal din zilele de sărbătoare cu cer senin. Era să las piciorul pe caldarâm, ca să fac loc unei nostime blonde, cu ochi de safir, când o goarnă îmi dă un fior şi mă face să mă retrag pe rigola trotuarului. O maşină cât un pacific se opreşte. Unu se ridică cu greutate de pe periile de piele şi coboară alene. Dau să trec înainte, dar o viziune mă ţine pe loc... Să fie el ? Nu se poate... Şi totuş, e leit!... Par'câ-l văd... Eram copil... Ne pomeneam cu el acasă.... „Chiconu Nicu e aici ?... Să trăiţi, chicoane Nicule !“ — „Ce e, Segălică ?“ — „D'apoi, ce să fie ? Bine! Am venit deja să vă văd" — ,, Ia să mă laşi în pace, că n'am vreme !“ — Nu-i nimic; să fiţi sănătos; viu mâine". A doua zi, apărea iar. Tata-1 primea. „Chicoane Nicule, am un muşteriu pentru hamurile cele vechi" — „Nu le dau!" — „De ce să nu le daţi? Câştig şi eu un pol !“... Până când să dea un ordin şoferului, mă uit bine la el... El este !... Când se Întoarce, se pomeneşte piept In piept cu mine şi fără să vrea îi scapă o ‘ntrebare: — Ce faci?.. Conu Nicu e bine ? Şi dă să plece. Dar îl iau de mână. — Frumos automobil ! — Frumos ! — Trebue să coste vreo cinci șase sute de mii! — Un milion in cap. — Al cui e ? — Cum al cui ?!... Al meu!.... O clipă de tăcere. — Par'c'ai fi deputat!... Așa ședeai în el!... — Ce par'că !... Sunt!... — Deputat ? ! — Sigur! — Unde? Segălică mi s'apleacă la ureche și șoptește un nume dintr'un teritoriu liberal. —■ E judeţ mare, Segălică ! — Am uitat să ‘ntreb. — Dacă-l reprezinţi, trebue barem să-l cunoşti! — Ei aşi!... Par'că totdeauna o să m'aleg în acelaş loc !... Ne-am despărţit. — Spune complimente la cuconu Nicu !... Şi... mai încet cu Segălică.... Dacă vrei să-mi faci plăcere, domnul diputat.... Automobilul a rămas la colţ, el a intrat în cafenea, şi in locul viziunei de adineauri, mi s'a aşezat alta în faţa ochilor, judeţul desrobit, pe care-l reprezintă prin „libera voinţă a alegătorilor" cel cu hamurile vechi de odinioară..." » cont DOIJ JOSR („Brystander“) —Nu ți se pare, câ d-na asea e sarsi mândru? — Cu mine e foarte drăguță, ori de câte ori fi sunt prezentată... li Sili dlii — După discursul delegatului chinez la Liga Naţiunilor — Londra, 27. — După ziarul «Daily Mail“ relaţiunile politice dintre Anglia şi China s’au încordat, din cauza învinuirilor aduse Angliei de delegatul Chinei, la Liga Naţiunilor. Cercurile politice din Londra sunt foarte indignate de această atitudine a delegatului chinez, cu atât mai imult cu cât Tschu a fost ministru al Chinei la Londra s- a declarat la plecare din acel post, că consideră Anglia ca a doua sa patrie. Ziarul „Daily Telegraph“ scrie, că ofensa adusă imperiului britanic, reclamă o energie I că satisfacţie morală. Trebue luată în consideraţiune chestiunea dacă în asemenea împrejurări delegatul Angliei mai poate sta împreună în Liga Naţiunilor cu delegatul Chinei. Honi recim al închiirierilor într-o serie de articole, d. Bacalbaşa preconizează prelungirea contractelor de închiriere încă un period de cel puţin cinci ani, cu corectivele emise de d-sa. Cititorii „Universului" îi cunosc argumentele. Ele sunt tot acelea pe care le-a desvoltat d-sa în diversele comisiuni, în care am avut şi eu cinstea să lucrez, ca reprezentant al Sindicatului proprietarilor. Cum articolele publicate cuprind părerile personale ale d-lui Bacalbaşa, îmi permit să-i răspund în acest ziar, care a pus coloanele sale la dispoziţie pentru o discuţie largă şi de bună credinţă în această importantă chestiune. Situaţia locuinţelor nu mai este , nici ca aceia de acum 10 ani, nici ca aceia de acum 5 sau 3 ani, de când se tot prelungesc contractele de închiriere Cine nu ştie că de atunci s’au construit mereu, sute de locuinţe, din care,multe stau goale; şi că chiar casele vechi, care au fost evacuate de chiriaşii lor, stau multe, tot goale, , n'are decât să se plimbe pe străzile Capitalei, şi se va convinge , sau, să citească mica publicitate de prin gazete, şi se va minuna de câte oferte de locuinţe să fac. Prin urmare, pe nedrept se mai vorbeşte azi de criză de locuinţe. După ce se va recunoaşte acest fapt, vor răspunde desigur unii: da, sunt multe locuinţe goale, însă ele sunt prea scumpe; proprietarii lor sunt prea exigenţi. Deci, să se mai prelungească contractele caselor în care stăm eftin şi corind, încă pe 5—10 ani, până ce se vor efteni toate, până ce vom ajunge la normal. Să presupunem că incă nu sunt destule locuinţe şi de aceea sunt scumpe şi neaccesibile, acele ce stau goale, — tot aşa precum am presupune, că nu sunt destule obiecte de primă necesitate pe piaţă, şi de aceea sunt de 100 de ori şi chiar mai scumpe decât în 1916; tot aşa, cum am presupune că avem lipsă de braţe, de aceea mâna de operă, — munca manuală, — e de 300 de ori mai scumpă ca atunci. Dar cine garantează că în aceşti 5 ani ce se cer, societăţile, Statul, judeţele, municipiile, etc., vor face locuinţe pentru personalul lor, aşa cum prevede legea în fiinţă, pe hârtie? Dacă aceste instituţiuni n'au făcut nimic în 10 ani— pentru că este ştiut de toţi, călegile se aplică cu rigoare numai contra celor, mici şi proşti; şi că aceia cari le calcă şi nesocotesc, sunt tocmai persoanele morale citate — crede cineva că în alţi 5 ani se va face ceva ? Şi atunci, altă prelungire! Dar, este drept ca numai proprietarii cari au avut nenorocirea să-şi închirieze casele în 1916, să fie în mod indirect expropriaţi de avutul lor, în profitul unor chiriaşi, fie ei cât de nevoiaşi ? Nu e acesta un adevărat abuz protejat de lege ? De cei nevoiaşi, trebue să se ocupe departamentul d-lui Trancu-Iaşi, societăţile de patronaj, Statul, primăria, Societatea întreagă în fine, nu numai o clasă de cetăţeni ajunsă deja la sapă de lemn. Pentru că d. Bacalbaşa găsea un corectiv la prelungire într-o sporire mai simţitoare a chiriei, întreb: oare numai quantumul chiriei trebue să-l aibă în vedere legiuitorul? Suferinţele morale, nu? Pentru că sunt proprietari şi Chiriaşi cari de 10 ani trăesc duşmănie de moarte, câte bătăi, crime chiar, procese, n'au fost şi nu sunt încă. Este omenesc lucru, de a mai ţine pe unii şi pe alţii, în această tortură morală ? Mise va zice însă : ce pronuncie faceţi? Ca să mai facem încă un pas spre normalul, care se tot depărtează ca o fata morgana, iată în câteva cuvinte ce cred că trebue de făcut. 1) Să se lase închirierea libera a locuinţelor, adică să se lase proprietarului libera alegere, a chiriaşului său, cu care să poata trai în pace, iar nu să i sa impună cu sila prin lege chiriaşul, căci aceasta este antisocial, este crud. 2) Stabilirea prin lege a unui quantum de chirie aşa cum propune d. Bacalbaşa, dacă voeşte proporţional cu scumpetea generala, şi după importanţa şi situaţia locuinţei, iar nu după averea chiriaşului, pe care nici ocara nu o vom putea afla, ci nici după aceea a proprietarului pe care numai el o ştie. a! sancţiuni severe pentru proprietarul care s'ar dovedi că a luat pe sub mână mai mult decât a stabilit legea; dovada nnC.Vniî3 a. chiriaşului nedreptăţit. 4TN1C1 un imobil să nu rămana neînchiriat; sancţiuni severe pentru proprietarul care îşi va ţine neînchiriat imobilul, fără cauză bine determinată. Chiriaşului căruia i s'ar refuza închirierea, îi incumbă a face dovada în faţa justiţiei. De aceia, toţi aceia cari se ocupă de această nesfârşită chestiune — care totuşi ar trebui sfârşită, tot aşa cum s'a procedat cu prăvăliile—,fie proprietarii, fie chiriaşii cari vor lucra in comisiunea respectivă , nu trebue să se gândească numai la interesele lor personale, căci atunci iar vom avea o lege făurită în vederea unor anumite I persoane, ceeace este anarhic și revoltător; ei să facă lege ecui-I tabilă și in folosul general. O a- semenea lege nu poate fi de-cât in sensul celor 4 articole samba- I late mai sus. I Prevăd obiecțiunile care s-a I putea ridica, dar, îmi rezerv I dreptul sa răspund, după ce vor, I fi concretizate. I EM. IOACHIMOVîO •D . O