Universul, septembrie 1926 (Anul 44, nr. 201-226)

1926-09-30 / nr. 226

Un fapt îmbucurător în Banat, o mână de intelec­tuali români şi minoritari, băr­baţi şi femei, au pus umărul şi iau organizat un festival, în fo­losul fondului pentru ridicarea unui monument lui Eminescu în Bucureşti. Dacă iniţiativa a fost cu deo­sebire fericită, fiindcă s'a obţi­nut peste un sfert de milion, sentimentele cu care a pornit şi mijloacele prin care s-a rea­lizat pot fi apreciate ca un câştig moral şi mai mare, prin aceea că memoria strălucitului poet a întrunit un egal devota­ment la scriitorii şi artiştii ro­mâni şi minoritari. Atât publi­cistul magh­iar, care a tradus în­ mod superior din Eminescu In nemţeşte şi ungureşte, cât şi­ ceilalţi cetăţeni de origină stră­ină, cari sau manifestat sub o formă sau alta cu prilejul ace­sta, au stăruit alături i de cei români, ca scopul urmărit să fie înfăptuit în cât mai bune con­­diţiuni. In unanimitate, presa minoritară a dat sprijinul ei. Am ţinut să subliniem această înfrăţire culturală, fiindcă­­ve­­dem în ea unul din acele mij­loace prin care se poat ajunge mai repede la împuţinarea as­perităţilor inerente schimbări­lor radicale provocate de răz­boi. Cu cât se vor găsi mai multe puncte de contact între cetăţe­­nii de origini diferite şi cu cât se vor cultiva mai serios senti­mentele comune, cu atâta se vor reduce fricţiunile dintre ei şi vor fi mai accentuate inclinaţiu­­nile pentru soluţiuni împăciui­toare. Lucrul nu este imposibil. Ce­­ea ce s'a petrecut la Timişoara este o dovadă şi un exemplu. Apropierile, înţelegerile, coope­rările, pe care le dictează greu­tăţile comune ale prezentului, trebuesc să-şi croiască drum printre greşelile şi răutăţile a­­celor cetăţeni de origină străi­nă, cari nu înţeleg necesităţile superioare. Uneltirile acestora nu strică numai armoniei ce ar trebui să domnească şi fără de care nu pot prospera interesele nimănui , ci şi masselor pe care pretind că le reprezintă şi în sarcina cărora creia au presu­punerea, uneori neîntemeiată, de nelealitate şi sediţiune. Dacă atacurile de soiul acelo­ra la care se dedau anumite zia­re minoritare au găsit în noi replica viguroasă pe care o jus­tifică netemeinicia sau lexagtu­rarea faptelor, nesinceritatea dacă nu perfidia intenţiilor , în schimb vom recunoaşte întot­deauna meritul acelor minori­tari cari vor şti să-şi cultive şi să-şi afirme credinţele în con­­diţiuni ce nu vor jigni nici su­veranitatea statului, nici senti­mentele românilor, merit şi mai apreciabil atunci când ei se vor găsi la un loc cu românii pe terenuri unde comunitatea idei­lor şi aspiraţiilor este posibilă și folositoare tuturor. 1 CURIOZITĂŢI PROBLEMA CHIRIILOR. — Criza de locuinţe tot aşa de acută şi ’n Englitera, a căpătat o uşoa­ră soluţie la Londra, unde celu­lele puşcăriilor şi aresturilor au fost închiriate populaţiei nevoia­şe. Ideea poate fi nimerită la Londra unde e aşa mare lipsă de puşcăriaşi, dar e inaplicabilă a­­iurea unde... slavă Domnului­­ MANIACI. — Se păstrează și astăzi la un muzeu din Londra, banul de aramă pe una din fetele căruia un englez a scris acum 350 de ani . Tatăl nostru, crezul, decalogul, două rugăciuni, nume­le lui, o deviză, anul calendaris­tic și anul domniei reginei Eli­­ssbet&­­ INFLUENŢA MUZICII, r- Di­rectorul unei grădini zoologice din sudul Africei, a observat că şerpilor le plac mult muzica cla­sică, dar se irită în schimb la auzul jazz-ului. Un cobra se zbătea furios cât a durat o arie de jazz, dar a început să se cal­meze şi să-şi mlădieze elegant mișcările de Îndată ce muzica a intonat uvertura din Faust. ■----------on o-----------­Italia nu face demonstrație pentru Tanger Roma, 27 (Rador). —Se desmin­­ta ştirea, cum că Italia ar parti­cipa la o pretinsă demonstrație navală in fața Tangerului. Anchetele noastre în Basarabia înstrăinarea averilor eparhiale Susţinătorii facultăţii de teologie din Chişinău au în­străinat averea bisericii basarabene­­De la redactorul nostru special­ „Dacă în cel mult una lună de la primirea acestei înştiin­ţări, congresul eparhial şi Uniunea clerului ortodox basarabean nu se vor desesiza de averile bisericeşti luate în patrimoniul lor, Sf. Sinod va chema la răspundere pe făptaşii ACESTEI USUR­­PARI ŞI RĂPIRI, iar statul ii va urmări penal". , SF. SINOD (Hotărîrea (nerespectată și neexecutată N. R.) din 6 Decem­brie 1922). Din relatările ce le vom face, relative la înstrăinarea averei bi­sericii basarabene, se vor putea constata şi mai categorice mani­festări de nesupunere faţă de tot ce e autoritate de stat din par­tea interesaţilor in cauză. In şedinţele din 9—16 Decem­brie 1870, sinodul rus a dat o hotărâre, transformată (prin în­tărirea împărătească) în ucazul nr. 1570. Din acest ucaz, cităm : „Se dă clerului fiecărei eparhii dreptul să intervină prin congre­sele eparhiale la Prea Sfinţitul Eparhiot, pentru înfiinţarea fa­bricilor şi prăvăliilor de lumâ­nări dIN MIJLOACE BISERI­CEŞTI COMUNE, în cazul când acestea vor fi socotite de congres ca posibile şi folositoare pentru mărirea VENITURILOR BISE­RICEŞTI". Mai departe : _—››* „Veniturile provenite din vân­zarea cununitelor şi foilor cu ru-_ găciuni de deslegare pentru morţi, se pun la dispoziţia cle­rului local cercual, cu aprobarea episcopilor eparhiali, exclusiv pentru întreţinerea elevilor săraci din şcoalele spirituale, cu condi­ţie, ca venitul anului curent să se cheltuiască în anul următor şi ca cheltuelile ocazionate cu confecţionarea lor de Sf.­Sinod sa se scadă din acest venit“. E limpede. Congresul preoţilor, dacă socotia necesară înfiinţarea unei fabrici, sau prăvălii de lu­mânări, putea propune această înfiinţare. Trebuiau să-şi dea consimţimântul episcopul epar­hiei respective şi sinodul odată fabrica, sau prăvălia înfiinţate, „VIN MIJLOACE COMUNE BI­SERICEŞTI", veniturile nouei în­treprinderi se roiau „LA MĂRI­REA VENITURILOR BISERI­CEŞTI". Nici vorba, prin urm­a­re, de avere a clericilor, CI NU­MAI DE AVEREA BISERICEA­­SC­A. In ce priveşte al doilea citat, se spune intr­insul, că „venitu­rile provenite etc... „se pun la dispoziţia clerului local cercual . Omiţându-se restul prevederei, s'a încercat să se pricinuiască o confuzie, speculându-se cuvinte­le : „la dispoziţia clerului local cercual". Dar în afară de faptul, că prevederea menţionată, — ne­cluntită, întreagă, — e cât se poate de precisă, avem la înde­mâna, printre alte fapte, unul mărunt, care dovedeşte definitiv, ca şi veniturile provenite din vânzarea unor obiecte necesare ritualului ortodox, erau socotite tot ca venit comun bisericesc. Iată acel fapt: La 1885, directorul unei şcoale spirituale, pentru întreţinerea că­reia se cheltuia şi din veniturile provenite din vânzarea cununite­­lor, etc., nu putut justifica chel­tuirea a 1567 ruble. Congresul e­­parhial a iertat directorului 1000­­ ruble. Dar, peste doi ani, când '­s'a făcut verificarea şi s'a con­statat atât risipa făcută de di­rector, cât şi... mărinimia congre­sului eparhial, ober procurorul a intervenit şi sinodul a fost obli­gat să dea circulara nr. 665 din 15 Aprilie—1 Mai 1887, prin care se atrage atenţia: „congresul du­hovnicesc (al clericilor) n’are dreptul să ierte după aprecierea lui proprie risipa sumelor şcola­re. CARI SUNT AVEREA BISE­RICILOR". CATEVA FAPTE ŞI DOCU­MENTE După cum am spus în artico­lul precedent, după 1905 în epoca de frământare, de revoluţionare, următoare războiului ruso-japo­­nez, autorităţile imperiului nau mai funcţionat cu toată energia cuvenită. .Printre acele autorităţi, autoritatea bisericească a fost — poate, — cea mai şubrezită. Pre­oţii au prins să dea consistenţă tendinţelor lor de încălecare a autorităţei bisericeşti, urmărind să dobândească ei­ recunoaşteri juridice pentru a putea admi­nistra direct, fără control, ave­rile bisericeşti. Clericii basara­­beni erau în fruntea celor, cari căutau să realizeze astfel de ten­dinţe. Şi uneori, au reuşit să-şi asigure unele drepturi, dar nu­mai din pricina slăbiciunei de care suferiau autoritatea biseri­cească, în genere, — chiriarhii, în special. După 1911, venind la condu­cerea eparhiei bisericeşti Serafim, —• arhiepiscop energic, hotărît să readucă preoţimea la rostul ei legal, acela de corp NUMAI PROPUNĂTOR, — clericii basa­­rabeni au pierdut iar părţile câş­tigate din terenul drepturilor ile­gale. Şi mulţumită lui Serafim,­si­nodul, între 10 August şi 25 Sep­tembrie 1912, dă hotărîrea nr. 8015, care stabileşte definitiv ca­racterul de AVERE COMUNA BISERICEASCA, a acelor bu­nuri, pe cari atunci şi mai ales după unirea cu România, parte din preoţimea basarabeană a căutat să le înfăţişeze, ca avere a clericilor. Iată texte din hotă­­rârea menţionată: „Fabricile de lumânări sunt în­treprinderi productive, organiza­te cu fondurile tuturor bisericilor eparhiei. Pentru aceasta, venitu­rile lor sunt venituri bisericeşti, cu singura deosebire, că ele nu aparţin bisericilor aparte, ci al­cătuiesc un bun al tuturor bise­ricilor eparhiei şi ca atare pot fi numite, spre deosebire de pro­prietatea bisericească (a fiecărei parohii), un bun comun biseri­cesc al unei eparhii". „UNIUNEA CLERICILOR OR­TODOX! BASARABENI“ După reunirea Basarabiei cu România, preoţimea basarabeană folosind vremea de tranziţie, a căutat să acapareze aceste uriaşe averi, categoric bisericeşti. La 16 iunie 1918, P. S. episcop­ Nicodem al Huşilor e însărcinat „să gireze afacerile arhiepisco­piei Chişinăului şi Hotinului, până la alegerea unui titular". Noul chiriarh luând conducerea eparhiei, se îngrozeşte de deban­dada din biserica basarabeană, a cărei preoţime, după cum ne spune d. V. Erbiceanu, consilier la Înalta curte de casaţie şi jus­tiţie, „nu vedea cu ochi buni ideia unirei bisericeşti a Basara­biei cu Ţara-mamă şi nici nu voia să audă,­­ca această provin­cie să devină o simplă eparhie a bisericei autocefale române". Preoţ­ii,­­ ne mai spune d. Er­­biceanu, administrau singuri a­­verea bisericească şi apoi tot sin­guri... se verificau. P. S. Nicodem intervine şi se numeşte o comi­sie de contabili specialişti, care să controleze gestiunile pe trecut şi care „să ia măsurile necesare cu toate proprietăţile publice e­­parhiale, pe care preoţimea, pre­tinzând cu sunt ale sale, LE TRECUSE PE NUMELE A DI­FERII PERSOANE PARTI­CULARE, să fie readuse în pa­trimoniul public şi trecute pe nu­mele bisericei basarabene". Unii preoţi basarabeni sau ri­dicat împotriva acestei hotărîri de a se reintra în legalitate. Şi lupta pornită de aceşti preoţi a­­tâta l-a mâhnit şi revoltat pe e­­piscopul Nicodem, încât P. S. S., — „desgustat“, cum caracteriza P. S. episcop Visarion, — a de­misionat. Cu girarea afacerilor eparhiei, tot până la alegerea titularului, a fost însărcinat I. P. S. Gurie. Sub conducerea I. P. S. Gurie, preoţi­­mea basarabeană şi-a putut a­­tinge mai uşor scopurile şi s-a ajuns, în cele din urmă, la în­fiinţarea acelei „Uniuni a cleru­lui ortodox basarabean", socie­tate particulară, înscrisă la trib. din Chişinău. Până să arătăm, ce flagrante ilegalităţi au fost săvârşite cu trecerea diferitelor averi epar­hiale în stăpânirea acelei socie­tăţi şi ce abuzuri au fost săvâr­şite, vom nota, pentru început, un singur fapt . După cum precizează ucazu­rile citate mai sus, congresele e­­parhiale trebuiau să propună, e­­piscopul (ca reprezentant al e­­parh­iei administratoare) să-şi dea consimţimântul, să aprobe, Sf Sinod (dacă oberprocuraml, „ochiul împăratului“ — la noi, ministerul cultelor, — nu s’ar fi opus) să decidă în ultimă instan­ţă, I. P. S. Gurie renunţă la drep­turile şi nesocoteşte îndatoririle decurgând d­in legi, — şi în loc să-şi menţină adevăratu-i rol, primeşte să intre... membru în Uniune, cu drepturi, ca ale ori­cărui nit membru, care-şi plătea cotizaţia. C. Micioara Cum va fi primită M. S. Regina Maria in America Dels corespondentul nostru Paris, 27. — „New-York He­­rald‘‘ anunţă, că M. S. Reginei Maria a României îi se pregă­teşte în America o primire grandioasă. Vizita va avea mai mult un caracter oficial. Preşedintele Coolidge a invitat pe Suverana României să viziteze Casa Albă. De asemenea, îl guvernatori de state și 10 primari din ma­rile oraşe din America au invi­tat pe M. Sa. Insoțită de A. S. Regală Prin­cipesa Ileana, M. Sa se va îm­barca la 12 octombrie la Cher­bourg pe marele vas „Levia­than“ al soc. „United States Li­ne“. Suverana va ocupa cabinele rezervate președintelui Statelor Unite. Val. Tratatul italo-român — Părerii® c-rul N. Iorga — Sub titlul „Italia şi România", d. prof. N. Iorga publică în ul­timul număr din „Neamul Ro­mânesc" următorul articol pri­vitor la tratatul italo-român : „Pentru a onora România în­săşi, preşedintele Consiliului a fost primit la Roma cu o deose­bită prietenie, şi el a plecat de acolo cu înţelegeri diplomatice prin care se cădea a se recunoaş­te României, într-o formă oare­care — dacă nu şi în cea mai bună — ceea ce nici duşmanii ei, dacă au un dram de loialitate şi respect de adevăr, nu i-ar pu­tea contesta. „E nevoie să spunem cât de mult ne bucură, oricare ar fi formele diplomatice care trebuie schimbate, această apropiere pe care atâta timp o zădărnicise a­­cel brătienism ţâfnos de pe urma căruia am avut să suferim atâ­tea pagube? „Italia e o ţară mare şi nobilă care-şi cere locul în lume. Cine i l-ar putea contesta, dat fiind nu­mărul cetăţenilor ei, inteligenţa şi munca lor, glorioasa v­irte pe care, din generaţie vi­aţie, a avut-o în civilizaţia, umană ? O politică internaţională nouă şi energică a început pentru rega­tul latin. E cu putinţă să ne sa­lutăm cu toată căldura ? „Dar noi o putem şi ajuta. Pentru aceasta se cere numai ca ea să se definească mai precis. Căci a se defini înseamnă a ale­ge. Şi, din nenorocire, nu se poa­te zâmbi în acelaşi timp in trei părţi: şi la Bucureşti şi la Mos­cova şi chiar la Sofia. „Dar dacă ni se va face numai nouă onoarea şi plăcerea acestui zâmbet, putem asigura Italia că înţelegem ce misiune are de în­deplinit latinitatea în Sud-Estul Europei, şi suntem în stare a o şi servi". ♦ D. profesor N. Iorga ne-a fă­cut în legătură cu tratatul italo­­român de amiciţie, următoarele declaraţii : „Asupra tratatului italo-român n’am de spus altceva, decât ceea ce e cuprins in articolul meu din „Neamul Românesc" de Du­minică. „Un lucru ţin să adaug: că putem să apărăm interesele ro­mâneşti,—pe care recenta înţele­gere cu Italia, în actele ce le cu­nosc, nu le garantează, — fără a fi grobiani cu o mare putere a­­mita, stăpânită de un sacru e­­goism, pe care nu-l aprobăm, dar îl înţelegem şi mai ales fără a jigni poporul italian, care ne-a arătat şi cu acest prilej o dra­goste sinceră, pentru care noi îi suntem infinit recunoscători". Consiliul de miniştri de Luni seara - Rezultatul misiunei d-lui gen. Averestu I» VS«%mnsa _ Membrii guvernului s'au în­trunit Luni seara intr’un consiliu sub presidenţia d-lui gen. Ave­rescu­. TRATATUL ITALO-ROMAN D. prim-ministru gen. Avere­­scu a făcut consiliului o expu­nere de două ore asupra tratati­velor purtate cu d. Mussolini, pentru încheierea recentului tra­tat de amiciţie italo-român, pre­cum şi asupra rezultatului În­trevederilor sale cu M. S. Regele Italiei şi cu S. Sa Papa. D-sa a pus în curent consiliul cu amănuntele tratatului italo­­român afirmând că acest tra­tat ar aduce ţării noastre putinţi de nouă şi rodnică desvoltare e­­conomică şi politică. Primul ministru ocupându-se de criticile ce se aduc tratatului, a spus că ele sunt neîntemeiate, făcute fără să se cunoască toate amănuntele. D. gen. Averescu a comunicat apoi consiliului, că are bucuria să anunţe, că, in curând, A. S. R. Principele Umberto al Italiei şi d-nii Federzoni, ministrul de interne italian, Grandi, subsecre­tar de stat la ministerul de ex­terne italian şi gen. Badoglio, vor veni in România să invite oficial pe M. S. Regele Ferdi­nand şi M. S. Regina Maria, ca oaspeţi ai Italiei şi ai Curţii re­gale italiene. Şeful guvernului a mai co­municat consiliului că, în au­dienţa sa avută Luni dim., la Si­naia, a pus în curent pe M. Sa Regele cu toate amănuntele tra­tativelor şi tratatului italo-ro­­mâni şi că M. Sa a rămas mulțu­mit de cele încheiate la Roma. Scoale în Basarabia Redactorul nostru pentru Ba­sarabia ne-a pricinuit o zi rea. Ne-a anunţat un fapt de natură să ne bucure, dar a fost silit, să adauge un alt fapt, de natură să ne întristeze. Bucuria ne-a făcut-o, subli­­niindu-ne stimularea, care există în rândurile tineretului basara­bean pentru şcoala secundară românească. Şi accentua, că nu-i de ajuns, să ne bucurăm, că a­­ceastă stimulare, pe care atâta am dorit-o, s-a produs. Trebuia, să facem o sforţare efectivă, în sprijinul tineretului basarabean, setos să continue învăţătura. Cum oare am putea dobândi mai bine consolidări definitive în Ba­sarabia, decât asigurându-ne un corp de intelectuali băştinaşi ba­sarabeni, crescuţi în şcoala ro­mânească ? Dar redactorul nostru ne adau­gă, că nu numai sforţarea nu s'a făcut, dar ceva mai mult, s'a lu­crat cu totul altfel, decât în spri­jinul sforţărei necesare. S’a consi­derat anume, că nu puteau fi de folos unele gimnazii din Basara­bia, ale căror ziduri au fost ridica­te din iniţiativa altui partid decât cel azi la guvern şi ai căror direc­tori, n'ar face politică averesca­­nă. E o concepţie, care ar fi pu­tut fi aşteptată dela altcineva, decât dela un ministru al şcoa­­lelor, profesor universitar, care şi-a vestit înalte preocupări a­­tunci când s’a instalat in fruntea şcoalelor. Nevoia cea mare este, ca toc­mai, dacă n’ar fi fost şcoale de ajuns, să se fi creiat grabnic şcoale noui, cari să primească acea floare a tineretului basara­bean, hotărît să-şi dea ceea ce împărăţia a refuzat şi interzis provinciei moldoveneşti: lumina. Cultură românească bunilor români, cari sunt fiii moldoveni­lor de peste Prut. E un punct de program ministerial, atât de uşor de realizat, fiindcă e înlesnit de înşişi acei fii de moldoveni, cari — fără nici un îndemn din afa­ră, — ci împinşi numai de dorul lor de cultură, DE CULTURA ROMANEASCA, cer un singur lucru : putinţa să-şi apropie a­­ceastă cultură. Unei astfel de în­lesniri, un ministru al şcoalelor nu-i poate răspunde cu măsuri stânjenitoare. " S’au prelungit puterile excepţio­nale ale guvernului englez Geneva, 28. — Ieri a fost con­vocată Camera Comunelor în şe­dinţa extraordinară pentru a prelungi cu o lună mandatul gu­vernului în legătură cu starea ex­cepţională. Macdonald s'a exprimat contra amânării şedinţelor până la No­­embrie, după votarea mandatului, spunând că greva minierilor nu va fi terminată până la 27 Oc­tombrie şi deci parlamentul va trebui iarăş convocat pentru pre­lungirea mandatului. Prim-ministrul Baldwin a făcut o expunere asupra crizei în in­dustria minieră şi şi-a exprimat părerea de rău că patronii nu au acceptat propunerea lui Chur­chill de a se convoca o conferinţă a delegaţilor guvernului, patro­nilor şi minierilor. Macdonald şi Lloyd George au recomandat gu­vernului să reia exploatarea mi­nelor în regia proprie, în caz când patronii vor persista în re­fuzul lor. Camera a votat apoi pre­lungirea mandatului guvernului cu puteri excepționale. ■x □ x- Moneda în Luxemburg Berlin, 27 (Rador). — Ziare­le află că statul Luxemburg pro­­ectează introducerea unei mone­­te proprii. FILME Dintr'o Strifecare. „...Veneam Duminecă pe ca­lea Victoriei. Lume enormă pe trotoarele strâmpte. Spectacolul obicinuit: îmbrânceli; călcări pe picioare; buze, obraji şi urechi roşii; păr tuns la cucoane, che­lii la bărbaţi; aceleaşi discuţii despre aceeaşi fuziune; ploco­neli, sărutări de mâini şi curte; mătăsuri de contrabandă şi mi­ros de parfum — cu­­ gramul; trăsuri cu roatele văruite şi cu coastele cailor eşite prin piele; automobile de toate mărimile şi de toate culorile; gardistul cu mustăţi de un stânjen, în faţa Palatului, cel scurt şi gros cât un cazan în dreptul lui Capșa, caleidoscopul banal din zilele de sărbătoare cu cer senin. Era să las piciorul pe calda­râm, ca să fac loc unei nostime blonde, cu ochi de safir, când o goarnă îmi dă un fior şi mă face să mă retrag pe rigola tro­tuarului. O maşină cât un pa­cific se opreşte. Unu se ridică cu greutate de pe periile de piele şi coboară a­lene. Dau să trec înainte, dar o viziune mă ţine pe loc... Să fie el ? Nu se poate... Şi totuş, e leit!... Par'câ-l văd... Eram copil... Ne pome­neam cu el acasă.... „Chiconu Nicu e aici ?... Să trăiţi, chicoane Nicule !“ — „Ce e, Segălică ?“ — „D'apoi, ce să fie ? Bine! Am venit deja să vă văd" — ,, Ia să mă laşi în pace, că n'am vre­me !“ — Nu-i nimic; să fiţi să­nătos; viu mâine". A doua zi, apărea iar. Tata-1 primea. „Chi­coane Nicule, am un muşteriu pentru hamurile cele vechi" — „Nu le dau!" — „De ce să nu le daţi? Câştig şi eu un pol !“... Până când să dea un ordin şo­ferului, mă uit bine la el... El este !... Când se Întoarce, se pome­neşte piept In piept cu mine şi fără să vrea îi scapă o ‘ntrebare: — Ce faci?.. Conu Nicu e bi­ne ? Şi dă să plece. Dar îl iau de mână. — Frumos automobil ! — Frumos ! — Trebue să coste vreo cinci șase sute de mii! — Un milion in cap. — Al cui e ? — Cum al cui ?!... Al meu!.... O clipă de tăcere. — Par'c'ai fi deputat!... Așa ședeai în el!... — Ce par'că !... Sunt!... — Deputat ? ! — Sigur! — Unde? Segălică mi s'apleacă la u­­reche și șoptește un nume din­­tr'un teritoriu liberal. —■ E judeţ mare, Segălică ! — Am uitat să ‘ntreb. — Dacă-l reprezinţi, trebue barem să-l cunoşti! — Ei aşi!... Par'că totdeauna o să m'aleg în acelaş loc !... Ne-am despărţit. — Spune complimente la cu­­conu Nicu !... Şi... mai încet cu Segălică.... Dacă vrei să-mi faci plăcere, domnul diputat.... Automobilul a rămas la colţ, el a intrat în cafenea, şi in locul viziunei de adineauri, mi s'a aşezat alta în faţa ochilor, ju­deţul desrobit, pe care-l repre­zintă prin „libera voinţă a ale­gătorilor" cel cu hamurile vechi de odinioară..." » cont DOIJ JOSR („Brystander“) —Nu ți se pare, câ d-na asea e sarsi mândru? — Cu mine e foarte drăguță, ori de câte ori fi sunt pr­ezentată... li Sili dl­­ii — După discursul delegatului chinez la Liga Naţiunilor — Londra, 27. — După ziarul «Daily Mail“ re­­laţiunile politice din­tre Anglia şi China s’au încordat, din cau­za învinuirilor aduse Angliei de delegatul Chinei, la Liga Naţiu­nilor. Cercurile politi­ce din Londra sunt foarte indignate de a­­ceastă atitudine a de­legatului chinez, cu a­­tât mai imult cu cât Tschu a fost ministru al Chinei la Londra s- a declarat la plecare­­ din acel post, că con­­­­sideră Anglia ca a doua sa patrie. Ziarul „Daily Tele­graph“ scrie, că ofensa adusă imperiului brita­nic, reclamă o energ­ie I că satisfacţie morală.­­ Trebue luată în consi­­deraţiune chestiunea dacă în asemenea îm­prejurări delegatul Angliei mai poate sta împreună în Liga Na­ţiunilor cu delegatul Chinei. Honi recim al închiirierilor într-o serie de articole, d. Ba­­calbaşa preconizează prelungi­rea contractelor de închiriere încă un period de cel puţin cinci ani, cu corectivele emise de d-sa. Cititorii „Universului" îi cunosc argumentele. Ele sunt tot acelea pe care le-a desvol­­tat d-sa în diversele comisiuni, în care am avut şi eu cinstea să lucrez, ca reprezentant al Sindi­catului proprietarilor. Cum articolele publicate cu­­p­rind părerile personale ale d-lui Bacalbaşa, îmi permit să-i răspund în acest ziar, care a pus coloanele sale la dispoziţie pentru o discuţie largă şi de bună credinţă în această im­portantă chestiune. Situaţia locuinţelor nu mai este , nici ca aceia de acum 10 ani, nici ca aceia de acum 5 sau 3 ani, de când se tot pre­lungesc contractele de închirie­re Cine nu ştie că de atunci s’au construit mereu, sute de locuin­ţe, din care,multe stau goale; şi că chiar casele vechi, care au fost evacuate de chiriaşii lor, stau multe, tot goale, , n'are de­cât să se plimbe pe străzile Ca­pitalei, şi se va convinge , sau, să citească mica publicitate de prin gazete, şi se va minuna de câte oferte de locuinţe să fac. Prin urmare, pe nedrept se mai vorbeşte azi de criză de locuin­ţe. După ce se va recunoaşte a­­cest fapt, vor răspunde desigur unii: da, sunt multe locuinţe goale, însă ele sunt prea scum­pe; proprietarii lor sunt prea exigenţi. Deci, să se mai prelun­gească contractele caselor în ca­re stăm eftin şi corind, încă pe 5—10 ani, până ce se vor efteni toate, până ce vom ajunge la normal. Să presupunem că incă nu sunt destule locuinţe şi de aceea sunt scumpe şi neaccesibile, a­­cele ce stau goale, — tot aşa pre­cum am presupune, că nu sunt destule obiecte de primă necesi­tate pe piaţă, şi de aceea sunt de 100 de ori şi chiar mai scum­pe decât în 1916; tot aşa, cum am presupune că avem lipsă de braţe, de aceea mâna de operă, — munca manuală, — e de 300 de ori mai scumpă ca atunci. Dar cine garantează că în aceşti 5 ani ce se cer, societăţile, Sta­tul, judeţele, municipiile, etc., vor face locuinţe pentru perso­nalul lor, aşa cum prevede le­gea în fiinţă, pe hârtie? Dacă aceste instituţiuni n'au făcut ni­mic în 10 ani— pentru că este ştiut de toţi, că­­legile se aplică cu rigoare numai contra celor, mici şi proşti; şi că aceia cari le calcă şi nesocotesc, sunt toc­mai persoanele morale citate — crede cineva că în alţi 5 ani se va face ceva ? Şi atunci, altă prelungire! Dar, este drept ca numai pro­prietarii cari au avut nenoro­cirea să-şi închirieze casele în 1916, să fie în mod indirect ex­propriaţi de avutul lor, în pro­fitul unor­ chiriaşi, fie ei cât de nevoiaşi ? Nu e acesta un ade­vărat abuz protejat de lege ? De cei nevoiaşi, trebue să se ocupe departamentul d-lui Tran­­cu-Iaşi, societăţile de patro­naj, Statul, primăria, Societa­tea întreagă în fine, nu numai o clasă de cetăţeni ajunsă deja la sapă de lemn. Pentru că d. Bacalbaşa găsea un corectiv la prelungire într-o sporire mai simţitoare a chiriei, întreb: oare numai quantumul chiriei trebue să-l aibă în vedere legiuitorul? Suferinţele morale, nu? Pentru că sunt proprietari şi Chiriaşi cari de 10 ani trăesc duşmănie de moarte, câte bătăi, crime chiar, procese, n'au fost şi nu sunt încă. Este ome­nesc lucru, de a mai ţine pe unii şi pe alţii, în această tortură morală ? Mi­­se va zice însă : ce pronu­­ncie faceţi? Ca să mai facem încă un pas spre normalul, care se tot depăr­tează ca o fata morgana, iată în câteva cuvinte ce cred că tre­bue de făcut. 1) Să se lase închirierea libe­ra a locuinţelor, adică să se la­­se proprietarului libera alegere, a chiriaşului său, cu care să poata trai în pace, iar nu să i sa impună cu sila prin lege chiriaşul, căci aceasta este anti­social, este crud. 2) Stabilirea prin lege a unui quantum de chirie aşa cum pro­pune d. Bacalbaşa, dacă voeşte proporţional cu scumpetea gene­rala, şi după importanţa şi si­tuaţia locuinţei, iar nu după averea chiriaşului, pe care nici ocara nu o vom putea afla, ci nici după aceea a proprietaru­­lui pe care numai el o ştie. a! sancţiuni severe pentru pro­prietarul care s'ar dovedi că a luat pe sub mână mai mult decât a stabilit legea; dovada nnC.Vniî3­ a. chiriaşului nedreptăţit. 4TN1C1 un imobil să nu ră­­mana ne­închiriat; sancţiuni se­vere pentru proprietarul care îşi va ţine neînchiriat imobilul, fără cauz­ă bine determinată. Chiriaşului căruia i s'ar refuza închirierea, îi incumbă a face dovada în faţa justiţiei. De aceia, toţi aceia cari se o­­cupă de această nesfârşită che­stiune — care totuşi ar trebui sfârşită, tot aşa cum s'a proce­dat cu prăvăliile—,fie proprieta­rii, fie chiriaşii cari vor lucra in comisiunea respectivă , nu tre­bue să se gândească numai la interesele lor personale, căci a­­tunci iar vom avea o lege fău­rită în vederea unor anumite I persoane, ceeace este anarhic și revoltător; ei să facă lege ecu­i-I tabilă și in folosul general. O a-­ semenea lege nu poate fi de-cât in sensul celor 4 articole samba- I late mai sus. I Prevăd obiecțiunile care s-a I putea ridica, dar, îmi rezerv I dr­eptul sa răspund, după ce vor, I fi concretizate. I EM. IOACHIMOVîO •D . O­

Next