Universul, august 1928 (Anul 46, nr. 175-201)

1928-08-01 / nr. 175

Anii XLTI, Nr. 175 g Pagini N­UMK­S*8'*3­'-*1 străinătate 6 lei 81 Pagini Diercnul 1 August 1928 Administratis 3 3 71 Secretariatul de Redacti' 356 43 Redacţia: Cores?, cu provincia 301/98—335/30 O anumită speculă Deunăzi, o familie Înlesnită intenţionând să petreacă două din aceste luni de vară la Si­naia şi informându-se la faţa locului de ceea ce ar costa-o rea­lizarea acestui proiect, a rămas surprinsă de fantasticul total ce Însumau pretenţiile locaţiunii­ şi ale subsistenţei pentru acest in­terval de timp. •Nu pecizăm nici o cifră; e idestul să mărturisim­­ că totul în­suma un preţ fabulos, care a scandalizat familia dornică să se instaleze acolo vreme de 60 de zile, şi a determinat această fa­milie, alcătuită din şase persoa­ne, să prefere să petreacă ace­­laş timp în streinătate pe jumă­tate preţ — în care intra şi că­lătoria — cu mult mai mult con­fort la dispoziţie şi cu mult mai numeroase oferte de agrement. Va să zică, aci nu mai e vor­ba de fanfaronada acelora din­tre compatrioţii noştri cari, dis­punând, preferă să-şi golească punga in streinătate de dragul streinătătii, în loc să şi-o deşerte tot în tara care le-a umplut-o. Dimpotrivă, e vorba de românul hotărtt să guste odihna de vară în tara lui. El insă e împiedicat de lăco­mia speculanţilor a căror nepo­tolită sete de câştig a intins atât de sălbatec coarda tolerantei, în­cât a silit pe toti cei doritori de a rămâne in tară, să se expati­­eze pe timp de o lună sau două, ca să scape de urgia nesăţioşilor profitori încuibaţi pretutindeni unde se află o localitate renumi­­tă pentru aerul ei sau pentru a­­pele-i locuitoare. E lesne de închipuit ce sume considerabile ies, din pricina a­­ceasta, afară din ţară şi cum rapacitatea aceasta fără frâu, sporeşte rândurile legiunii ace­lora ce nu mai pot îndura atitu­dinea speculatorilor avizi de îm­bogăţire prin jaf. Noi credem că măsura luată de cei ce refuză să se lase a fi je­fuiţi neomenos în ţara lor, este cea mai nemerită spre a chema la simţul realităţii pe speculanţi, fără scrupul cari şi-au croit un crez din a câştiga sub orice for­mă şi-şi sporesc pe fiece an pof­ta de câştig fără dram de ome­nie. Nici statul însuşi n'ar putea da lăcomiei acestor păsări de pradă o lecţie mai usturătoare, ca acei cari refuză să se lase speculaţi şi cari fac gol în jurul localită­ţilor încăpute pe mâna acestui spin de jefuitori. E, poate, singurul mijloc ra­dical de a-i pedepsi şi a-i face să înţeleagă că până şi pofta de câştig are o margine şi că pro­fitul acesta direct vinovat trebue să înceteze. Dar nevoiaşii, nevoi­i totuşi,­­ trebuie să plătească atât cât li se cere ? Cu aceştia, rost de câştig prea mare nu încape. Dar în tot ca­zul, lipsa celor înlesniţi şi cari sunt cei mai­­căutaţi consuma­tori, poate rotunji simţitor calcu­­lele de profit ale jefuitorilor, chemându-i astfel la realitate în forma cea mai dureroasă. Mesajul de închidere a corpMMDI legiunoare Monitorul Oficial de Duminică a publicat următoarele : Astăzi, 28 Iulie 1928, d. Vintilă I. Brătianu, preşedintele consiliu­lui de miniştri şi ministru de fi­nanţe, a citit la Adunarea Depu­taţilor şi la Senat, următorul Me­­saj de închidere a Corpurilor Le­­giuitoare : Domnilor Deputaţi, Domnilor Senatori, „Mulţumindu - vă pentru r­o­manca desfăşurată în această­­ scurtă sesiune, suntem încre­dinţaţi că ea va contribui la desăvârşirea operei de conso-­­ lidare financiară a ţării, că-­­ tre care trebue să tindă azi toate sforțările noastre. „In numele Maiestăţii Sale Regelui Mihai ”, „Noi declaram închisă sesi­unea extraordinară a Corpu-­­ rilor Legiuitoare”. Nicolae, Principe al României, Miron, Patriarh al României. Gheorghe Buzdugan. Urmează semnăturile d-lor mi­niştri. -----------tua------------­Autocar căzut in prăpastie Paris, 29 (Rador). — Intre lo­calităţile Irin şi Saint Sebastien, un autocar, care transporta mai mulţi turişti, s‘a răsturnat în­­tr‘o prăpastie. Autocarul a luat foc imediat. Un pasager a fost carbonizat şi doi alţi pasageri­­ au fost grav răniți. iudicăm astăzi interesantele d declaraţiuni făcute de d. A- Fa­riei­, profesor de filosofie la li­ceul din Lille, ajutor de primar al acestui oraş şi reprezentantul organizaţiei profesorilor fecun­dări francezi, la congresul in­ternaţional ţinut la Bucureşti. „Comunitatea de origină, de gafă, de civilizaţie, de spirit cre­­iază între România şi Franţa, a început de Faviére, o necesară i­­dentitate de vederi în ce priveşte viaţa politică şi rolul culturii în desvoltarea naţiunei. Constituţia românească din 1923 seamănă în multe privinţe cu cea franceză din 1875. Principiile sunt identice: res­pectul persoanei ; drepturi poli­tice egale tuturor; sufragiul u­niversal ; suveranitatea voinţei generale. In afară, respectul grupărilor nationale cari sunt, ele însele, persoane morale ; respingerea ori­­cărei politici imperialiste. Acestea sunt idei pentru care francezii au suferit şi au murit ! Ele sunt miezul vieţii noastre politice şi dacă am renunţa la ele ar fi să înjosim patria. Cât priveşte cultura, noi cre­dem ca şi românii, că rolul ei devine precumpănitor în mediul modern : ea singură formează e­­litele luminate, spirite hotărîte şi drepte, voinţe ferme, încă o tră­sătură care ne uneşte : „cine se aseamănă se adună“, spune un proverb francez“. FORMAREA CULTURII GENE­RALE __’ Care ar fi contribuţia na­ţiunilor noastre, pe viitor, în ce priveşte desvoltarea ideilor mo­derne asupra formărei culturii generale a elevului şi educaţiei sale ? — Ca o cultură spirituală să joace rolul său normal, trebuie ca ea să se adreseze unui cât mai mare număr de copii posibil. In „L’Avenur de la Science“, Re­nan insista chiar asupra ideii că­ civilizaţiile antice au perit, fiind­că ele nu se adresau de­cât unei toate restrânse elite,­­ fiind lip­site de suprafaţă în massele populare. O piramidă se poate înălţa cu atât mai sus cu cât baza este mai largă. De unde şi ideia actuală a şcoalei unice, adică, căile şi mijloacele cari ia lugaurie­cărui copil, sa primească cultura ce doreşte, oricare ar fi origina sa socială. Este vorba aci de binele na­­fvinei, dar şi de o măsură dreap­tă, întrucât drepturile fiecărui copil de a-şi realiza pe deplin chemarea sa, sunt cu atât mai sfinte şi reclamă cu atât mai mare atenţiune din partea Sta­tului pe cât el este mai slab spre a şi le valorifica şi pentru că le ignorează. contribuţia congre­selor — Care este contribuția con­greselor la desvoltarea învăţă­mântului secundar ? — Congresele anuale ale fede­raţiei internaţionale a profesori­lor din învăţământul­­ secundar, au şi dat rezultate satisfăcătoare cum sunt: organizarea învăţă­mântului moralei în Cehoslova­cia , al artei şi esteticei în Franța-Congesele noastre au pus prin­cipii, au precizat condiţiile de realizare, au orientat hotărâile puterii publice. Motivele se confruntă, sugesti­­unile fericite se răspândesc şi fiecare reţine pe cea mai bună. ROLUL PROFESORULUI — Care este rolul profesorului în desvortarea învăţământului ? — Profesorul în materie de învăţământ este tehnicianul cel mai îndreptăţit să întrevadă me­todele şi scopurile învăţămân­­­tului. Autoritatea publică, în Franţa şi în cele mai multe ţări, l-au înţeles. Nimic important nu se poate întreprinde în materie de învăţământ fără avizul au­torizat al organizaţiunilor pro­fesionale. Din iniţiativa federaţiei noa­stre internaţionale care în 1926, la Geneva, s-a afiliat Ligii­­Na­ţiunilor, diferitele guverne au însărcinat pe profesori să facă cunoscut copiilor spiritul, obiec­tul şi mijloacele Ligii,—dar mai ales să-i facă să înţeleagă toată măreţia, toată generozitatea, toată nobleţă idee­ de pace, umană, universală şi definitivă.­­—­ce­­ea ce-i dă o semnificaţie profun­dă şi raţiunea de a fi­ însuşi su­fletul copilului se reînoieşte şi se închiagă, participând, la a­­ceastă idee sublimă şi atot­stă­­pânitoare ; el devine cu atât mai demn să participe la sco­purile umanităţii. IMPRESIUNI DE LA CONGRES ŞI ASUPRA TARII NOASTRE ! Congresul dela Bucureşti,­­ încheiat de Favîere, se numără­­ printre cele mai fericite, din cauza interesului şi limpezimea lucrărilor, precum şi acordulu spontan care s’a stabilit asupra celor mai multe probleme. Ce să spun însă despre primi­­­­rea ce ne-au făcut românii ? Inai- I la-Regenţă , d. dr. C. Angelescu ministrul instrucţiei publice, co­mitetul organizator ne-au rezer­vat zile de neuitat. Numeroase guverne s-au inte­resat de lucrările noastre dele­gând reprezntanţi şi, în acela­ timp, ştiind să lase primul plai­oului profesoral, care, în plină independenţă şi-a expus, liber, opiniile lui personale. îndeosebi, sufletul poporului românesc, vibrant şi frăţesc, ne-a făcut o primire dintre cele mai emoţionante. Colegii noştri ro­mâni şi populaţia întreagă ne-au sărbătorit intr'un mod, care nu se poate uita. Şi nu pot să trec cu vederea pe tinerii cercetaşi totdeauna grăbiţi, atenţi, drăguţi şi atât de bine crescuţi. Din toate părţile, persoana morală a Românei, ne apare în trăsături delicate şi hotărî­te, atât de demne de eroicul său trecut. Naţiunea aceasta are hără­zită o soartă mare : ea uneşte, pentru aceasta, la darurile natu­rii fizice , pe cele ale naturii morale şi intelectuale. Noi o sa­lutăm cu mulţumiri şi părăsin­d-o, ne îndreptăm, spre ea o pri­vire înduioşată şi de admiraţie“. Titus Ionescu După congresul profesorilor secundari Păreri şi impresii despre țara noastră — Ce spune d. prof. A. Faviére — D. PROF. A. FAVIÉRE ----------□ • D----— Soviet evreesc în Siberia Moscova, (Ceps). — Din Habarovsk se anunţa, că în urma dispoziţiunilor dela centru în privinţa colonişti­lor evrei din regiunea Biro­­bigeansk, (Siberia), aceştia au ales un soviet rural, care va fi primul soviet evreesc în Si­beria. ----------□ • □---------­ FILME Dela lume adunate... Intro garnizoană din Dobro­­gea. Soldatul Aii iese­ la raport. . — Trăești Dom' Căpitane, dai voe vede pe tat-tu ! [ — De ce Aii ? — Trăești Dom’ Căpitane, bolnăvit tat-tu ! Dai voe vede pe tat-tu ! — 13ine. Poţi să pleci. Dar poimâine să fi î­napoi. După două luni. Aii iar la ra­port : — Trăeşti Dom' Căpitane, dai voe vede pe tat-tu ! — Iar voe, Aii ? Nu se poate tot mereu acasă. — Trăeşti Dom' Căpitane, mu­rit tat-tu! dai voe vede pe tat-tu! Soldatul obţine şi de data a­­ceasta o permisie. Dar după alte câteva luni, Aii se prezintă din nou la ra­­i Bort : — Trăeşti Dom’ Căpitane, dai voe vede pe tat-tu! — I’ascultă, Aii ! Odată bol­nav, altă dată mort. Ce, acum a­i înviat ? ! Turcul, cu glas rugător şi cu­­ ochii ţintă la Căpitan : — Trăeşti Dom' Căpitane, mu­­mă-ta luat alt tat-tu ! Dai voe vede pe tat-tu ! Voia s'a împlinit şi de astă­­dată. Îii lămurise pe Căpitan. Dos José Să ascultăm Mea lui Loeuienstein. Cu drept cuvânt apune pari­zianul Le Temps cum că moar­tea acestui animator al afaceri­lor formidabile a zguduit atâtea mari Capitale ca și un fenomen sistab­. Cine era Loevenstein? Ce-a fă­cut Loevenstein? Ce a creat Loe­venstein? Ce a lăsat în urma sa Loevenstein? Fireşte, pentru marele public a fost un mare necunoscut. Ope­ra sa este inexistentă, afară de un activ şi un pasiv în balanţa milioanelor. Omul acesta nu a lăsat nimic. Şi, totuşi, moartea acestu­i rege al tejghelei a cutre­murat atâtea Capitale, ca şi un fenomen sismic. Un om trăia în mijlocul celor un miliard şi şase sau şapte sute de milioane de locuitori ai pla­netei, fără ca marea opinie mondială să ştie cum că există. Şi totuş trăia pe un picior opu­lent.­­ Afară de lumea specială a a­­facerilor care trăeşte în emo­ţiile eternei guerile a speculei, a pândei, a loviturelor pezişe, omul acesta a fost până ori un necu­noscut. In galeria oamenilor mari n’a figurat şi nu va figura, opera lui nu va fi înregistrată fiindcă nu există, moartea sa a fost tot atât de misterioasă, pre­cum i-a fost viaţa. Ş i cu toate acestea, moartea acestui necunoscut cu atât de multe milioane, a făcut mai mult zgomot şi a produs mai multă acuzaţie decât dispariţia unui om de geniu. Adevărul este că Loevenstein numai moarte de bancher n’a avut. Fie că a murit din accident, alunecând pe portiţa unui aero­plan, fie că a fost asasinat, fie că s-a sinucis, moartea lui a i­i-­ nat în toată lumea, numai fiind că avea buzunarele pline de aur.. Au sunat milioanele cu care era împodobit întocmai ca şi clopo­ţeii unei sănii, şi lumea a simţit senzaţia nu fiindcă a dispărut un om, dar pentru că sa prăbu­şit un milionar. Şi parcă moartea — oricare ar fi secretul acestei mortî — a vrut să puie o hotărâre morală în sentința ei: l’a pedepsit în văzul lumei întregi, fiindcă Se urcase prea sus. Nu-i era ertat să se urce atât de sus pe aripi cumpărate din banii stecu­lafinnilor cari costă întotdeauna atâtea lacrămi. Căci fiecare urcuş al lui Loe­­venstein financiarul speculei în­tunecoase, trebue să fi fost pre­cedat, însoţit sau urmat de nu­meroase­ prăbuşiri, instituţii in faliment, nenorociţi, ale cărora economii se evaporau la un sin­gur sunet de ciocan în Bursă; deznădăjduiţii cari işi puneau tot ce mai aveau:—ultimii bani şi viaţa — pe o singură carte, şi pe care molohul în ascensiune victorioasă, îi achită dintr’o sin­gură Înghiţitură. Şi cu moartea lui, senzaţia tot n‘a încetat, fiindcă sunt oa­meni şi lucruri care au a doua viaţă după ce au pierdut pe cea dintâiu. Cadavrul lui Loeven­stein a fost găsit in­completă putrefacţie, cu totul dezbrăcat dar având încă agăţat de tru­puri dezgolit o brăţară de aur. Aurul care nu l-a părăsit nici după moarte, aurul căruia îi datora şi înălţarea şi prăbu­şirea. Dar era decapitat : crabii i-au mâncat acel creer deosebit care, în viaţă la multe s’o fi gândit, dar că va fi într’a fi ospăţ al crustaceilor, de sigur nu. Negreşit viaţa fiecăruia din­tre noi eu are un program tras din cartea fatalităţii, după cum cred atâţi; nimeni nu pare in viaţă numai ceea ce ti este scris, fiindcă viaţa noastră a fiecă­ruia, c­u toate amănuntele ei de inconştienţă, dezoluţie şi în­cheiere nu este scrisă ni­că­eri. Eternitatea,— nici chiar dânsa, nu s’ar putea însărcina cu aşa de încărcată comparabilitate. Soarta, care este numai faptul îndeplinit, are totuşi câteodată coincedenţe şi nimereli care des­­îeetrig, In minţile impresionabile ideea verdictului de mai nainte redactat. Capul care a mâncat pe atâţi rivali primejdioşi a fost mâncat de crabi. Să­ fi fost acest desnodământ înscris mai dinainte în cartea providenţă ? N’aş crede, dar nici nu m’aş mira. Fiind toţi dictatorii au câte odată zeflemele de acestea lu­gubre. Iar crabii, persoane cu mult gust culinar, numi nimic de spus, au refuzat restul corpului şi şi-au adjudecat­ numai capul. Pe semne e tot ce avea mai bun Loevenstein. CONSTANTIN RAC­AT,RAS­A NOTE -­­, să mulţu­mim lui DamiezeuL E multă vreme de când mi-am făcut convingerea că maeştrii creatori de „tonuri” în domeniul modei, lansatorii a ceea ce se nu­meşte „le dernier cri” trebue să fie nişte oameni răi cari petrec grozav pe socoteala altora... S’ar prea putea să fie şi nişte mizan­tropi, cari, cu cruzime şi în sin­gurătate, se răzbună pe socoteala a jumătate din genul omenesc. Fiindcă altfel, nu se poate ex­plica ironia persistentă cu care sunt tratate cucoanele cari se fac că şi-au uitat vârsta. Confratele Parisian „Comoe­­dia” constata cu o uimire nesfâr­şită un fapt pe care nu ştii cum să-l numeşti . Pe căldurile îngro­zitoare cari bântuie azi şi la Pa­ris, trei „elegante" ieşiseră zilele trecute cu blana pe umăr ! Spec­ta­colul era atât de absurd, încât lumea îl privea şi nu-i venea să creadă. Cine le-o fi spus că azi, când abia Iţi tragi sufetul de căl­dură, moda cere să ieşi cu blana în spate ?... Acestor moderne doamne,—cari n’aveau deloc aerul că sunt tu­berculoase şi cari desigur îşi pu­seseră blănițe de pe acum numai din dorinţa de a fi sigure că nu ie-au luat-o altele înainte pentru iarna anului 1928..—acestor „pre­mature elegante” li se face totuşi o concurenţă foarte simţită. N’aţi văzut chiar la noi, în cursul zilei, pe arşiţă, în cutia încinsă a unui vagon de tramvai (clasa I) câte o doamnă, într’o rochie cu pli­­seuri şi în tablier, mirosind tare­­a apă de Colonia şi cu gâtul în­făşurat până la urechi într’un boat de pene de snuţ ?... Ţipătoarea ei prezenţă într'un asemenea cadru aminteşte di­rect tragedia unei muşte cu pi­cioarele prinse în clei. Gâtul­ înfăşurat , boa, contrasteatză cu ţinuta deadreptul rustică a taxtorului care, — fără guler şi fireşte şi fără boa. — re­prezintă bunul simţ, ce e drept cu mijloacele unuia care, săracu’ a lăsat alaltăeri cobiliţa din spi-­ nare. De pe platforma dinapoi unde stau eu ţigara ’n gură, — fiindcă 'n faţă nu se fumează, — de cite ori văd acest spectacol, simt o mare şi adâncă uşurare, şi zic: „Mulţirmescu-ți, Doamne, că m­’ai făcut bărbat T. — M. Negru. M. s. Regina maria şi A. S. R. Principesa Ileana la Timişoara Timişoara, 29 Iulie In trecerea spre Bled Jugosla­via) M. S. Regina Maria şi A. S. * Principesa Ileana însoţite de d. Louis Denise, s’au oprit trei ore în oraşul nostru. M. Sa şi A. S. Regală au fost întâmpinate pe peronul gării Domniţa Elena de d. dr. Iuliu Coste, prefectul judeţului Timiş- Torontal, d. general Prodan co­­­­mandantul diviziei l-a infante­r­ie, d. Georgevici primarul ora­­­­ţului colonel Crenian prefectul I poliţiei şi de d. Ştefan Bunge­­ţ­­eanu inspector general de sigu­ranţă. La orele 9 dimineaţa, cu auto- i­mobilele M. S, Regina Maria, A. I S. Principesa Ileana şi însoţitorii iau­ fost conduşi prin oraş vizi­­­tând grădina cinema de vară au­tomobil-clubul , teatrul comunal, parcul „Regina Maria” şi băile Ştrand. La orele 11.30 cu un tren spe­cial condus de d. inginer Pave­­lescu, auguştii oaspeţi au ple­cat prin Jimbora la Velica Chi­­chinda (Chichinda Mare) Iugo­slavia, unde cele două vagoane regale vor fi ataşate la un tren special până la Bled. La Chichinda Mare, a venit in întâmpinaea M. S. Reginei Maria, d. dr. Duşan Rîkici, secretarul particular al Regelui Alexandru, precum și alți m­ai fi demnitari din Belgrad, împreună cu mi­nistrul României la Belgrad. á­g­ firdsun in reg earner saibeim Constantino­pol, 30. (Rador). — Vechiul cartier din apropierea moscheei Suleiman , din Stambul e în flă­­cari de Sâmbăta la a- I miază. Majoritatea ca­selor fiind construite­­ din lemn, focul se în­­­­­tinde mereu, șarjele j. de localizare fiind­­foarte mici. Tragedia de la Polul Nord URȘII ALBI. — De giaba TI căutați!... Cam a fost salvat Nobile Eroica aventură povestită de insuşi căpitanul Einar Landberg PREGĂTIRI DE PLECARE Echipagiul avionului nostru primi cu mare bucurie in dimi­neaţa zilei de 21 iunie ordinul şefului nostru, căpitanul Torn­­­berg, de a descărca pe mal şi de a monta aparatul. Cele două vase „Quest şi Tanja“ erau an­­ecuate in Virgo Bay din grupul Spitzberg şi două foaşini Han­­sa-Brandenbourg, aparţinând ex­pediţiei suedeze de salvare şi în­cepuseră operaţiile căutând pe aviatorii italieni dispăruţi. Cum însă Fokker-rului meu nu i se dese încă nici o însărpinare, montarea maşinii fusese hupen­­dată deocamdată. Condiţiile gh­eţei erau departe de a fi­­satisfăcătoare la Virgo- Bay şi nu era uşor de loc să se transporte echipamentul pe mal. Cele două bărci de salvare ale vasului „Tanja” fură legate împreună şi transformate în­­tr-o plută, iar pe această plută cor­pul avionului fu încărcat mai întâi, după aceea cele două ari­pi inferioare, care fură aduse­­odată. Fokkerul tre­bui tras la o distanţă de 1500 metri depăr­tare de vapor, la marginea ghe­­ţei, pe care o examinasem cu o zi mai înainte şi o găsise îe bună ca teren de montare. Transportarea maşinii pe mal trebuia făcută cu multă băgare de seamă din pricină că marea era agitată şi valurile foarte pu­ternice, iar diferitele părţi ale Fokker-ului erau destul de gre­le, aripa superioară singură cân­tărind 450 chilograme şi fiind lungă de 16 metri. Se înţelege deci, că sarcina noastră era de­parte de a fi uşoară, dar meca­nicii mei, Carlson, Weihar, Guff şi Nielson, care erau ajutaţi de oameni din echipajul vaselor „Qfest“ şi „Tanja“ nu se odih­niră nici o clipă măcar până ce nu fură descărcate toate piesele şi se putu începe montarea ma­şinii. Atelierul nostru de montare era o gigantică grotă de zăpa­dă. Din pricina depărtării la care ne găseam de vapoare, o­­peraţiile ne luară foarte mult timp, dar când numărul 31, ma­şina mea, se înălţa în noaptea de 22 iunie strigăte voioase de bucurie izbucniră din pieptul oamenilor morţi de oboseală, cari ajutaseră la montarea ma­­şinei SUB SOARBE DE MIEZUL NOPŢII Primul meu zbor de încercare fu făcut în timp ce soarele de la miezul nopţii strălucea glo­rios pe deasupra stâncilor, ghe­ţarilor şi pădurilor de la Spitz­berg, iar motorul şi aparatul de radio funcţionau admirabil. După ce făcui un zbor de 30 de minute spre a recunoaşte lo­curile din jur, aterisai pe câm­piile din est ale insulei Amster­dam, unde proectasem să stabi­lesc o bază pentru Fokker-ul meu. Regiunea era acoperită de o mare cantitate de zăpadă des­tul de compactă şi bună, așa că nu era mai multă primejdie o decolare sau aterisare aci, de cât ar fi fost pe aerodromul no­stru de la Malmstett. Gând locotenentul Schyberg, tovarăşul meu şi cu mine ne ruiap. farăm pe bondul vasului „Quest“ la 2 a. m. aparatele Hansa se întorseseră tocmai din zborurile lor de recunoaştere în regiunea din jurul insulelor Fova şi aduseseră vestea îmbu­curătoare că, nu numai descope­riseră lagărul lui Nobile în mij­locul gheţurilor, dar că şi izbu­tiseră să îi arunce cu ajutorul paraşutei diferite lucruri nece­sare, între care: alimente, tu­tun, arme şi bărci de cauciuc, pletabile. Atunci mi se dete ordin să în­treprind prima mea operație.o în­sărcinare care era de natura să fie deştept chiar pe un vechi pi­lot cu toată oboseala unei munci de două zile. Sarmica mea era să aterisez in apropierea generalu­lui Nobile în ziua următoare. Şti­am că era un lucru la ca­re şeful nostru ar fi ţinut şi mai mult şi anume să mă trimeată în recu­noaştere după Amundsen şi Mâini green, dar cum timpul era ideal iar aparatele Hansa des­coperiseră un teren de aterisare lângă campamentul, lui Nobile, şeful găsi că era mai bine să mă duc la Nobile cât timp condi­țiile erau încă prielnice. Era în după amiaza unei zile din mijlocul varei și mi se părea că-mi va fi imposibil să decolez Fokker-ul de pe insula Amsterdam ca să mă duc la locul de plecare de lângă insula Danes. Această schimbare era necesară fiindcă "trebuia să luăm benzină, căci cu toate sforțările mecanicilor­­ mei timp de o noapte, ne fusese imposibil să ducem pe uscat gre­oaiele rezervoare cu benzină. Pla­ja era pe alocurea acoperită cu pietre iar pe alocuri absolut im­practicabilă din pricina unor zi­duri de ghiață, absolut verticale şi înalte de trei sau patru me­tri. Când, cu ajutorul lui Weiber şi Nielson încercai să trag Fok­­ke­r-ul spre un loc mai potrivit skiurile aparatului se afundară în stratul de un metru grosime de zăpadă pe jumătate topită şi de câteva ori aparatul avu o în­clinare de 45 grade, iar una din aripi i se afundă adânc în ză­padă. Mulţumită formidabilelor sforţări ale oamenilor mei, izbutii să d­uc în sfârşit Fokker-ul pe o mică Înălţime şi lăsând scaunul dinapoi gol, pornii în aşa­­ fel încât aparatul de ridică cu câţiva metri deasupra câmpiei de zăpa­dă desgheţată. La ora 8.45 p. m. îmi umplui rezervoarele de ben­zină în insula Danes şi dusei maşina până în marginea unei pante uşoare situată lângă pla­jă ca să pot avea mai mult spa­ţiu când voi porni spre ban­chiză. Complet încărcat cu mine, ob­servatorul meu şi provizia­ de benzină. Fokker-ul nostru cântă­rea vre-o două tone. Când, după o pornire neaştep­tat de rapidă, mă ridicai la o înălţime de vre-o câteva sute de metri, văzui că cele două apara­te pilotate respectiv de şeful nos­tru şi de locotenentul Jacobsson, porniseră și ele spre gura băiet Virgo. • - -In câteva minute îi ajunsei și aparatele noastre zburară spre est.Intenţia noastră era să zburăm împreună până la strâmtoarea Ilinlopen unde Jacobsson avea să se scoboare pe când șeful și cu mine, fără a mai aterisa, aveam să ne îndreptăm spre lagărul lui Nobile. Aci trebuia să aterisez, să iau cât mai repede pe unul din grupul naufragiat şi­ să mă întorc în grabă la strâmtorile Hinlopen. Intre timp aparatul lui Jacobsson și celălalt aeroplan Hansa trebuia să fi ales un loc prem­tic pentru­­ aterisarea atât a aeroplanelor cât şi a hidroavioa­­nelor şi aci trebui să depun pe primul meu salvat şi să mă în­torc la lagăr spre a lua pe urmă­torul. DEASUPRA PUSTIULUI ALB E greu să pot descrie impresia simţită in acest prim zbor pe de­asupra unui imens deşert, care din punct de vedere al posibilită­ţilor de aterisare era cea mai inospitalieră regiune ce se poate închipui. Coastele de vest ale Spitzbergului sunt adevărata re­flexie a numelui olandez al aces­tui grup de insule, înconjurate de gheţuri plutitoare, insulele înseşi fiind nişte mari întinderi acope­rite cu chiaţă, având spre coastă gheţari imenşi întretăiaţi de stânci de culoare verde-albăs­­truie. La est de strâmtorile Hinlopen se întindea „Morth last Land” ca un imens deşert de ghiaţă încon­jurat de coline ascuţite întrerup­te de fiorduri adânci şi acoperite de un strat gros de ghiaţă. Aproa­­pe uitaseră însărcinarea ce aveam, privind această sălbatică şi gran­dioasă panoramă. Era aproape ora 11 din noapte şi soarele era încă sus pe cer. Din când în când zburam foar­te jos pe deasupra gheţei uitân­­du-i că după un loc potrivit de aterisare. în caz de nevoe, vedeam foarte bine foci, care se grăbeau să intre in găurile lor de apă pe când urmele urşilor polari.—sem­­ne mari rotunde, vizibile aseme­nea unui drum pe o întindere de mai mulţi kilometri. — mergeau de la o gaură de apă la alta. Se cunoştea că urşii polari trebue să fi prânzit minunat la multe din aceste găuri. La capul Wrede şi la capul Platen se puteau zări urme de sănii pe ghiaţă, ceea ce dovedeşte că marea singurătate nordică nu era atât de lipsită de urme de viaţă cum părea la prima ochire din aer. Părăsirăm coasta şi zburarăm spre Brock Island şi Fown Island. Cât puteai cuprinde cu ochii nu se vedeau de­cât gheţuri. Nu era nici un loc mai neted pe care să fi putut umbla o sanie cu motor sau o barcă pentru gheţuri. Pustiul acesta îngheţat se com­punea din grămezi gigantice de ghiaţă întrerupte ici şi colo de câte un mic canal sau o insulă de ghiaţă, dar nicăeri nici un punct de aterisnt. Cu toate că Broch şi Fayn erau insule, dar nu erau câtuş de pu­ţin ispititoare, părând doar spăi­­mântători coloşi de piatră ce se ridicau din mijlocul gheţei. Imen­sitatea de ghiaţă se întindea ne­miloasă în faţa noastră, în maies­tatea ei sălbatică şi fără voie îmi trecu prin minte gândul, la ce ar mai servi toate minunatele noas­tre invenţii dacă vreodată ghiaţa asta ne-ar prinde în ghiarele ei. — IATA-IJ — După vreo 30 de kilometri de zbor­ monoton pe deasupra ban­­chizei aparatul şefului făcu un viraj la dreapta şi acolo, aproape exact sub noi, se vedeau ca nişte gămălii de ace, un grup de fiinţe omeneşti alături de care puţin fum se ridica spre cer. Un mo­ment mai târziu se zări un mic cort cu câteva drapele colorate şi un mic catarg în vârful căruia flutura un alt drapel. Zării apoi şi Un semn de aterisare în formă de T pe care Nobile îl desemnase ca răspuns la o întrebare asvâr­­lită din aeroplane ca cel mai po­trivit teren pentru Fokker-ul meu. Aci era deci locul... Aparatul Hansa zbura acum descriind cercuri mari deasupra lagărului la o înălţime potrivită iar eu mă pregătii să cobor, pa banchiza, care ar reprezenta cel mai septentrional joc de aterisare la care mă gândisem vreodată. CoPifrieht hu the „Universul“ and the North American Nervspa. per Alliance.' All rights reserved. -o • a-

Next