Universul, august 1928 (Anul 46, nr. 175-201)
1928-08-01 / nr. 175
Anii XLTI, Nr. 175 g Pagini NUMKS*8'*3'-*1 străinătate 6 lei 81 Pagini Diercnul 1 August 1928 Administratis 3 3 71 Secretariatul de Redacti' 356 43 Redacţia: Cores?, cu provincia 301/98—335/30 O anumită speculă Deunăzi, o familie Înlesnită intenţionând să petreacă două din aceste luni de vară la Sinaia şi informându-se la faţa locului de ceea ce ar costa-o realizarea acestui proiect, a rămas surprinsă de fantasticul total ce Însumau pretenţiile locaţiunii şi ale subsistenţei pentru acest interval de timp. •Nu pecizăm nici o cifră; e idestul să mărturisim că totul însuma un preţ fabulos, care a scandalizat familia dornică să se instaleze acolo vreme de 60 de zile, şi a determinat această familie, alcătuită din şase persoane, să prefere să petreacă acelaş timp în streinătate pe jumătate preţ — în care intra şi călătoria — cu mult mai mult confort la dispoziţie şi cu mult mai numeroase oferte de agrement. Va să zică, aci nu mai e vorba de fanfaronada acelora dintre compatrioţii noştri cari, dispunând, preferă să-şi golească punga in streinătate de dragul streinătătii, în loc să şi-o deşerte tot în tara care le-a umplut-o. Dimpotrivă, e vorba de românul hotărtt să guste odihna de vară în tara lui. El insă e împiedicat de lăcomia speculanţilor a căror nepotolită sete de câştig a intins atât de sălbatec coarda tolerantei, încât a silit pe toti cei doritori de a rămâne in tară, să se expatieze pe timp de o lună sau două, ca să scape de urgia nesăţioşilor profitori încuibaţi pretutindeni unde se află o localitate renumită pentru aerul ei sau pentru apele-i locuitoare. E lesne de închipuit ce sume considerabile ies, din pricina aceasta, afară din ţară şi cum rapacitatea aceasta fără frâu, sporeşte rândurile legiunii acelora ce nu mai pot îndura atitudinea speculatorilor avizi de îmbogăţire prin jaf. Noi credem că măsura luată de cei ce refuză să se lase a fi jefuiţi neomenos în ţara lor, este cea mai nemerită spre a chema la simţul realităţii pe speculanţi, fără scrupul cari şi-au croit un crez din a câştiga sub orice formă şi-şi sporesc pe fiece an pofta de câştig fără dram de omenie. Nici statul însuşi n'ar putea da lăcomiei acestor păsări de pradă o lecţie mai usturătoare, ca acei cari refuză să se lase speculaţi şi cari fac gol în jurul localităţilor încăpute pe mâna acestui spin de jefuitori. E, poate, singurul mijloc radical de a-i pedepsi şi a-i face să înţeleagă că până şi pofta de câştig are o margine şi că profitul acesta direct vinovat trebue să înceteze. Dar nevoiaşii, nevoii totuşi, trebuie să plătească atât cât li se cere ? Cu aceştia, rost de câştig prea mare nu încape. Dar în tot cazul, lipsa celor înlesniţi şi cari sunt cei maicăutaţi consumatori, poate rotunji simţitor calculele de profit ale jefuitorilor, chemându-i astfel la realitate în forma cea mai dureroasă. Mesajul de închidere a corpMMDI legiunoare Monitorul Oficial de Duminică a publicat următoarele : Astăzi, 28 Iulie 1928, d. Vintilă I. Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri şi ministru de finanţe, a citit la Adunarea Deputaţilor şi la Senat, următorul Mesaj de închidere a Corpurilor Legiuitoare : Domnilor Deputaţi, Domnilor Senatori, „Mulţumindu - vă pentru romanca desfăşurată în această scurtă sesiune, suntem încredinţaţi că ea va contribui la desăvârşirea operei de conso- lidare financiară a ţării, că- tre care trebue să tindă azi toate sforțările noastre. „In numele Maiestăţii Sale Regelui Mihai ”, „Noi declaram închisă sesiunea extraordinară a Corpu- rilor Legiuitoare”. Nicolae, Principe al României, Miron, Patriarh al României. Gheorghe Buzdugan. Urmează semnăturile d-lor miniştri. -----------tua------------Autocar căzut in prăpastie Paris, 29 (Rador). — Intre localităţile Irin şi Saint Sebastien, un autocar, care transporta mai mulţi turişti, s‘a răsturnat într‘o prăpastie. Autocarul a luat foc imediat. Un pasager a fost carbonizat şi doi alţi pasageri au fost grav răniți. iudicăm astăzi interesantele d declaraţiuni făcute de d. A- Fariei, profesor de filosofie la liceul din Lille, ajutor de primar al acestui oraş şi reprezentantul organizaţiei profesorilor fecundări francezi, la congresul internaţional ţinut la Bucureşti. „Comunitatea de origină, de gafă, de civilizaţie, de spirit creiază între România şi Franţa, a început de Faviére, o necesară identitate de vederi în ce priveşte viaţa politică şi rolul culturii în desvoltarea naţiunei. Constituţia românească din 1923 seamănă în multe privinţe cu cea franceză din 1875. Principiile sunt identice: respectul persoanei ; drepturi politice egale tuturor; sufragiul universal ; suveranitatea voinţei generale. In afară, respectul grupărilor nationale cari sunt, ele însele, persoane morale ; respingerea oricărei politici imperialiste. Acestea sunt idei pentru care francezii au suferit şi au murit ! Ele sunt miezul vieţii noastre politice şi dacă am renunţa la ele ar fi să înjosim patria. Cât priveşte cultura, noi credem ca şi românii, că rolul ei devine precumpănitor în mediul modern : ea singură formează elitele luminate, spirite hotărîte şi drepte, voinţe ferme, încă o trăsătură care ne uneşte : „cine se aseamănă se adună“, spune un proverb francez“. FORMAREA CULTURII GENERALE __’ Care ar fi contribuţia naţiunilor noastre, pe viitor, în ce priveşte desvoltarea ideilor moderne asupra formărei culturii generale a elevului şi educaţiei sale ? — Ca o cultură spirituală să joace rolul său normal, trebuie ca ea să se adreseze unui cât mai mare număr de copii posibil. In „L’Avenur de la Science“, Renan insista chiar asupra ideii că civilizaţiile antice au perit, fiindcă ele nu se adresau decât unei toate restrânse elite, fiind lipsite de suprafaţă în massele populare. O piramidă se poate înălţa cu atât mai sus cu cât baza este mai largă. De unde şi ideia actuală a şcoalei unice, adică, căile şi mijloacele cari ia lugauriecărui copil, sa primească cultura ce doreşte, oricare ar fi origina sa socială. Este vorba aci de binele nafvinei, dar şi de o măsură dreaptă, întrucât drepturile fiecărui copil de a-şi realiza pe deplin chemarea sa, sunt cu atât mai sfinte şi reclamă cu atât mai mare atenţiune din partea Statului pe cât el este mai slab spre a şi le valorifica şi pentru că le ignorează. contribuţia congreselor — Care este contribuția congreselor la desvoltarea învăţământului secundar ? — Congresele anuale ale federaţiei internaţionale a profesorilor din învăţământul secundar, au şi dat rezultate satisfăcătoare cum sunt: organizarea învăţământului moralei în Cehoslovacia , al artei şi esteticei în Franța-Congesele noastre au pus principii, au precizat condiţiile de realizare, au orientat hotărâile puterii publice. Motivele se confruntă, sugestiunile fericite se răspândesc şi fiecare reţine pe cea mai bună. ROLUL PROFESORULUI — Care este rolul profesorului în desvortarea învăţământului ? — Profesorul în materie de învăţământ este tehnicianul cel mai îndreptăţit să întrevadă metodele şi scopurile învăţământului. Autoritatea publică, în Franţa şi în cele mai multe ţări, l-au înţeles. Nimic important nu se poate întreprinde în materie de învăţământ fără avizul autorizat al organizaţiunilor profesionale. Din iniţiativa federaţiei noastre internaţionale care în 1926, la Geneva, s-a afiliat LigiiNaţiunilor, diferitele guverne au însărcinat pe profesori să facă cunoscut copiilor spiritul, obiectul şi mijloacele Ligii,—dar mai ales să-i facă să înţeleagă toată măreţia, toată generozitatea, toată nobleţă idee de pace, umană, universală şi definitivă.—ceea ce-i dă o semnificaţie profundă şi raţiunea de a fi însuşi sufletul copilului se reînoieşte şi se închiagă, participând, la această idee sublimă şi atotstăpânitoare ; el devine cu atât mai demn să participe la scopurile umanităţii. IMPRESIUNI DE LA CONGRES ŞI ASUPRA TARII NOASTRE ! Congresul dela Bucureşti, încheiat de Favîere, se numără printre cele mai fericite, din cauza interesului şi limpezimea lucrărilor, precum şi acordulu spontan care s’a stabilit asupra celor mai multe probleme. Ce să spun însă despre primirea ce ne-au făcut românii ? Inai- I la-Regenţă , d. dr. C. Angelescu ministrul instrucţiei publice, comitetul organizator ne-au rezervat zile de neuitat. Numeroase guverne s-au interesat de lucrările noastre delegând reprezntanţi şi, în acela timp, ştiind să lase primul plaioului profesoral, care, în plină independenţă şi-a expus, liber, opiniile lui personale. îndeosebi, sufletul poporului românesc, vibrant şi frăţesc, ne-a făcut o primire dintre cele mai emoţionante. Colegii noştri români şi populaţia întreagă ne-au sărbătorit intr'un mod, care nu se poate uita. Şi nu pot să trec cu vederea pe tinerii cercetaşi totdeauna grăbiţi, atenţi, drăguţi şi atât de bine crescuţi. Din toate părţile, persoana morală a Românei, ne apare în trăsături delicate şi hotărîte, atât de demne de eroicul său trecut. Naţiunea aceasta are hărăzită o soartă mare : ea uneşte, pentru aceasta, la darurile naturii fizice , pe cele ale naturii morale şi intelectuale. Noi o salutăm cu mulţumiri şi părăsind-o, ne îndreptăm, spre ea o privire înduioşată şi de admiraţie“. Titus Ionescu După congresul profesorilor secundari Păreri şi impresii despre țara noastră — Ce spune d. prof. A. Faviére — D. PROF. A. FAVIÉRE ----------□ • D----— Soviet evreesc în Siberia Moscova, (Ceps). — Din Habarovsk se anunţa, că în urma dispoziţiunilor dela centru în privinţa coloniştilor evrei din regiunea Birobigeansk, (Siberia), aceştia au ales un soviet rural, care va fi primul soviet evreesc în Siberia. ----------□ • □--------- FILME Dela lume adunate... Intro garnizoană din Dobrogea. Soldatul Aii iese la raport. . — Trăești Dom' Căpitane, dai voe vede pe tat-tu ! [ — De ce Aii ? — Trăești Dom’ Căpitane, bolnăvit tat-tu ! Dai voe vede pe tat-tu ! — 13ine. Poţi să pleci. Dar poimâine să fi înapoi. După două luni. Aii iar la raport : — Trăeşti Dom' Căpitane, dai voe vede pe tat-tu ! — Iar voe, Aii ? Nu se poate tot mereu acasă. — Trăeşti Dom' Căpitane, murit tat-tu! dai voe vede pe tat-tu! Soldatul obţine şi de data aceasta o permisie. Dar după alte câteva luni, Aii se prezintă din nou la rai Bort : — Trăeşti Dom’ Căpitane, dai voe vede pe tat-tu! — I’ascultă, Aii ! Odată bolnav, altă dată mort. Ce, acum ai înviat ? ! Turcul, cu glas rugător şi cu ochii ţintă la Căpitan : — Trăeşti Dom' Căpitane, mumă-ta luat alt tat-tu ! Dai voe vede pe tat-tu ! Voia s'a împlinit şi de astădată. Îii lămurise pe Căpitan. Dos José Să ascultăm Mea lui Loeuienstein. Cu drept cuvânt apune parizianul Le Temps cum că moartea acestui animator al afacerilor formidabile a zguduit atâtea mari Capitale ca și un fenomen sistab. Cine era Loevenstein? Ce-a făcut Loevenstein? Ce a creat Loevenstein? Ce a lăsat în urma sa Loevenstein? Fireşte, pentru marele public a fost un mare necunoscut. Opera sa este inexistentă, afară de un activ şi un pasiv în balanţa milioanelor. Omul acesta nu a lăsat nimic. Şi, totuşi, moartea acestui rege al tejghelei a cutremurat atâtea Capitale, ca şi un fenomen sismic. Un om trăia în mijlocul celor un miliard şi şase sau şapte sute de milioane de locuitori ai planetei, fără ca marea opinie mondială să ştie cum că există. Şi totuş trăia pe un picior opulent. Afară de lumea specială a afacerilor care trăeşte în emoţiile eternei guerile a speculei, a pândei, a loviturelor pezişe, omul acesta a fost până ori un necunoscut. In galeria oamenilor mari n’a figurat şi nu va figura, opera lui nu va fi înregistrată fiindcă nu există, moartea sa a fost tot atât de misterioasă, precum i-a fost viaţa. Ş i cu toate acestea, moartea acestui necunoscut cu atât de multe milioane, a făcut mai mult zgomot şi a produs mai multă acuzaţie decât dispariţia unui om de geniu. Adevărul este că Loevenstein numai moarte de bancher n’a avut. Fie că a murit din accident, alunecând pe portiţa unui aeroplan, fie că a fost asasinat, fie că s-a sinucis, moartea lui a ii- nat în toată lumea, numai fiind că avea buzunarele pline de aur.. Au sunat milioanele cu care era împodobit întocmai ca şi clopoţeii unei sănii, şi lumea a simţit senzaţia nu fiindcă a dispărut un om, dar pentru că sa prăbuşit un milionar. Şi parcă moartea — oricare ar fi secretul acestei mortî — a vrut să puie o hotărâre morală în sentința ei: l’a pedepsit în văzul lumei întregi, fiindcă Se urcase prea sus. Nu-i era ertat să se urce atât de sus pe aripi cumpărate din banii steculafinnilor cari costă întotdeauna atâtea lacrămi. Căci fiecare urcuş al lui Loevenstein financiarul speculei întunecoase, trebue să fi fost precedat, însoţit sau urmat de numeroase prăbuşiri, instituţii in faliment, nenorociţi, ale cărora economii se evaporau la un singur sunet de ciocan în Bursă; deznădăjduiţii cari işi puneau tot ce mai aveau:—ultimii bani şi viaţa — pe o singură carte, şi pe care molohul în ascensiune victorioasă, îi achită dintr’o singură Înghiţitură. Şi cu moartea lui, senzaţia tot n‘a încetat, fiindcă sunt oameni şi lucruri care au a doua viaţă după ce au pierdut pe cea dintâiu. Cadavrul lui Loevenstein a fost găsit incompletă putrefacţie, cu totul dezbrăcat dar având încă agăţat de trupuri dezgolit o brăţară de aur. Aurul care nu l-a părăsit nici după moarte, aurul căruia îi datora şi înălţarea şi prăbuşirea. Dar era decapitat : crabii i-au mâncat acel creer deosebit care, în viaţă la multe s’o fi gândit, dar că va fi într’a fi ospăţ al crustaceilor, de sigur nu. Negreşit viaţa fiecăruia dintre noi eu are un program tras din cartea fatalităţii, după cum cred atâţi; nimeni nu pare in viaţă numai ceea ce ti este scris, fiindcă viaţa noastră a fiecăruia, cu toate amănuntele ei de inconştienţă, dezoluţie şi încheiere nu este scrisă nicăeri. Eternitatea,— nici chiar dânsa, nu s’ar putea însărcina cu aşa de încărcată comparabilitate. Soarta, care este numai faptul îndeplinit, are totuşi câteodată coincedenţe şi nimereli care desîeetrig, In minţile impresionabile ideea verdictului de mai nainte redactat. Capul care a mâncat pe atâţi rivali primejdioşi a fost mâncat de crabi. Să fi fost acest desnodământ înscris mai dinainte în cartea providenţă ? N’aş crede, dar nici nu m’aş mira. Fiind toţi dictatorii au câte odată zeflemele de acestea lugubre. Iar crabii, persoane cu mult gust culinar, numi nimic de spus, au refuzat restul corpului şi şi-au adjudecat numai capul. Pe semne e tot ce avea mai bun Loevenstein. CONSTANTIN RACAT,RASA NOTE -, să mulţumim lui DamiezeuL E multă vreme de când mi-am făcut convingerea că maeştrii creatori de „tonuri” în domeniul modei, lansatorii a ceea ce se numeşte „le dernier cri” trebue să fie nişte oameni răi cari petrec grozav pe socoteala altora... S’ar prea putea să fie şi nişte mizantropi, cari, cu cruzime şi în singurătate, se răzbună pe socoteala a jumătate din genul omenesc. Fiindcă altfel, nu se poate explica ironia persistentă cu care sunt tratate cucoanele cari se fac că şi-au uitat vârsta. Confratele Parisian „Comoedia” constata cu o uimire nesfârşită un fapt pe care nu ştii cum să-l numeşti . Pe căldurile îngrozitoare cari bântuie azi şi la Paris, trei „elegante" ieşiseră zilele trecute cu blana pe umăr ! Spectacolul era atât de absurd, încât lumea îl privea şi nu-i venea să creadă. Cine le-o fi spus că azi, când abia Iţi tragi sufetul de căldură, moda cere să ieşi cu blana în spate ?... Acestor moderne doamne,—cari n’aveau deloc aerul că sunt tuberculoase şi cari desigur îşi puseseră blănițe de pe acum numai din dorinţa de a fi sigure că nu ie-au luat-o altele înainte pentru iarna anului 1928..—acestor „premature elegante” li se face totuşi o concurenţă foarte simţită. N’aţi văzut chiar la noi, în cursul zilei, pe arşiţă, în cutia încinsă a unui vagon de tramvai (clasa I) câte o doamnă, într’o rochie cu pliseuri şi în tablier, mirosind tarea apă de Colonia şi cu gâtul înfăşurat până la urechi într’un boat de pene de snuţ ?... Ţipătoarea ei prezenţă într'un asemenea cadru aminteşte direct tragedia unei muşte cu picioarele prinse în clei. Gâtul înfăşurat , boa, contrasteatză cu ţinuta deadreptul rustică a taxtorului care, — fără guler şi fireşte şi fără boa. — reprezintă bunul simţ, ce e drept cu mijloacele unuia care, săracu’ a lăsat alaltăeri cobiliţa din spi- nare. De pe platforma dinapoi unde stau eu ţigara ’n gură, — fiindcă 'n faţă nu se fumează, — de cite ori văd acest spectacol, simt o mare şi adâncă uşurare, şi zic: „Mulţirmescu-ți, Doamne, că m’ai făcut bărbat T. — M. Negru. M. s. Regina maria şi A. S. R. Principesa Ileana la Timişoara Timişoara, 29 Iulie In trecerea spre Bled Jugoslavia) M. S. Regina Maria şi A. S. * Principesa Ileana însoţite de d. Louis Denise, s’au oprit trei ore în oraşul nostru. M. Sa şi A. S. Regală au fost întâmpinate pe peronul gării Domniţa Elena de d. dr. Iuliu Coste, prefectul judeţului Timiş- Torontal, d. general Prodan comandantul diviziei l-a infanterie, d. Georgevici primarul oraţului colonel Crenian prefectul I poliţiei şi de d. Ştefan Bungeţeanu inspector general de siguranţă. La orele 9 dimineaţa, cu auto- imobilele M. S, Regina Maria, A. I S. Principesa Ileana şi însoţitorii iau fost conduşi prin oraş vizitând grădina cinema de vară automobil-clubul , teatrul comunal, parcul „Regina Maria” şi băile Ştrand. La orele 11.30 cu un tren special condus de d. inginer Pavelescu, auguştii oaspeţi au plecat prin Jimbora la Velica Chichinda (Chichinda Mare) Iugoslavia, unde cele două vagoane regale vor fi ataşate la un tren special până la Bled. La Chichinda Mare, a venit in întâmpinaea M. S. Reginei Maria, d. dr. Duşan Rîkici, secretarul particular al Regelui Alexandru, precum și alți mai fi demnitari din Belgrad, împreună cu ministrul României la Belgrad. ág firdsun in reg earner saibeim Constantinopol, 30. (Rador). — Vechiul cartier din apropierea moscheei Suleiman , din Stambul e în flăcari de Sâmbăta la a- I miază. Majoritatea caselor fiind construite din lemn, focul se întinde mereu, șarjele j. de localizare fiindfoarte mici. Tragedia de la Polul Nord URȘII ALBI. — De giaba TI căutați!... Cam a fost salvat Nobile Eroica aventură povestită de insuşi căpitanul Einar Landberg PREGĂTIRI DE PLECARE Echipagiul avionului nostru primi cu mare bucurie in dimineaţa zilei de 21 iunie ordinul şefului nostru, căpitanul Tornberg, de a descărca pe mal şi de a monta aparatul. Cele două vase „Quest şi Tanja“ erau anecuate in Virgo Bay din grupul Spitzberg şi două foaşini Hansa-Brandenbourg, aparţinând expediţiei suedeze de salvare şi începuseră operaţiile căutând pe aviatorii italieni dispăruţi. Cum însă Fokker-rului meu nu i se dese încă nici o însărpinare, montarea maşinii fusese hupendată deocamdată. Condiţiile gheţei erau departe de a fisatisfăcătoare la Virgo- Bay şi nu era uşor de loc să se transporte echipamentul pe mal. Cele două bărci de salvare ale vasului „Tanja” fură legate împreună şi transformate într-o plută, iar pe această plută corpul avionului fu încărcat mai întâi, după aceea cele două aripi inferioare, care fură aduseodată. Fokkerul trebui tras la o distanţă de 1500 metri depărtare de vapor, la marginea gheţei, pe care o examinasem cu o zi mai înainte şi o găsise îe bună ca teren de montare. Transportarea maşinii pe mal trebuia făcută cu multă băgare de seamă din pricină că marea era agitată şi valurile foarte puternice, iar diferitele părţi ale Fokker-ului erau destul de grele, aripa superioară singură cântărind 450 chilograme şi fiind lungă de 16 metri. Se înţelege deci, că sarcina noastră era departe de a fi uşoară, dar mecanicii mei, Carlson, Weihar, Guff şi Nielson, care erau ajutaţi de oameni din echipajul vaselor „Qfest“ şi „Tanja“ nu se odihniră nici o clipă măcar până ce nu fură descărcate toate piesele şi se putu începe montarea maşinii. Atelierul nostru de montare era o gigantică grotă de zăpadă. Din pricina depărtării la care ne găseam de vapoare, operaţiile ne luară foarte mult timp, dar când numărul 31, maşina mea, se înălţa în noaptea de 22 iunie strigăte voioase de bucurie izbucniră din pieptul oamenilor morţi de oboseală, cari ajutaseră la montarea maşinei SUB SOARBE DE MIEZUL NOPŢII Primul meu zbor de încercare fu făcut în timp ce soarele de la miezul nopţii strălucea glorios pe deasupra stâncilor, gheţarilor şi pădurilor de la Spitzberg, iar motorul şi aparatul de radio funcţionau admirabil. După ce făcui un zbor de 30 de minute spre a recunoaşte locurile din jur, aterisai pe câmpiile din est ale insulei Amsterdam, unde proectasem să stabilesc o bază pentru Fokker-ul meu. Regiunea era acoperită de o mare cantitate de zăpadă destul de compactă şi bună, așa că nu era mai multă primejdie o decolare sau aterisare aci, de cât ar fi fost pe aerodromul nostru de la Malmstett. Gând locotenentul Schyberg, tovarăşul meu şi cu mine ne ruiap. farăm pe bondul vasului „Quest“ la 2 a. m. aparatele Hansa se întorseseră tocmai din zborurile lor de recunoaştere în regiunea din jurul insulelor Fova şi aduseseră vestea îmbucurătoare că, nu numai descoperiseră lagărul lui Nobile în mijlocul gheţurilor, dar că şi izbutiseră să îi arunce cu ajutorul paraşutei diferite lucruri necesare, între care: alimente, tutun, arme şi bărci de cauciuc, pletabile. Atunci mi se dete ordin să întreprind prima mea operație.o însărcinare care era de natura să fie deştept chiar pe un vechi pilot cu toată oboseala unei munci de două zile. Sarmica mea era să aterisez in apropierea generalului Nobile în ziua următoare. Ştiam că era un lucru la care şeful nostru ar fi ţinut şi mai mult şi anume să mă trimeată în recunoaştere după Amundsen şi Mâini green, dar cum timpul era ideal iar aparatele Hansa descoperiseră un teren de aterisare lângă campamentul, lui Nobile, şeful găsi că era mai bine să mă duc la Nobile cât timp condițiile erau încă prielnice. Era în după amiaza unei zile din mijlocul varei și mi se părea că-mi va fi imposibil să decolez Fokker-ul de pe insula Amsterdam ca să mă duc la locul de plecare de lângă insula Danes. Această schimbare era necesară fiindcă "trebuia să luăm benzină, căci cu toate sforțările mecanicilor mei timp de o noapte, ne fusese imposibil să ducem pe uscat greoaiele rezervoare cu benzină. Plaja era pe alocurea acoperită cu pietre iar pe alocuri absolut impracticabilă din pricina unor ziduri de ghiață, absolut verticale şi înalte de trei sau patru metri. Când, cu ajutorul lui Weiber şi Nielson încercai să trag Fokker-ul spre un loc mai potrivit skiurile aparatului se afundară în stratul de un metru grosime de zăpadă pe jumătate topită şi de câteva ori aparatul avu o înclinare de 45 grade, iar una din aripi i se afundă adânc în zăpadă. Mulţumită formidabilelor sforţări ale oamenilor mei, izbutii să duc în sfârşit Fokker-ul pe o mică Înălţime şi lăsând scaunul dinapoi gol, pornii în aşa fel încât aparatul de ridică cu câţiva metri deasupra câmpiei de zăpadă desgheţată. La ora 8.45 p. m. îmi umplui rezervoarele de benzină în insula Danes şi dusei maşina până în marginea unei pante uşoare situată lângă plajă ca să pot avea mai mult spaţiu când voi porni spre banchiză. Complet încărcat cu mine, observatorul meu şi provizia de benzină. Fokker-ul nostru cântărea vre-o două tone. Când, după o pornire neaşteptat de rapidă, mă ridicai la o înălţime de vre-o câteva sute de metri, văzui că cele două aparate pilotate respectiv de şeful nostru şi de locotenentul Jacobsson, porniseră și ele spre gura băiet Virgo. • - -In câteva minute îi ajunsei și aparatele noastre zburară spre est.Intenţia noastră era să zburăm împreună până la strâmtoarea Ilinlopen unde Jacobsson avea să se scoboare pe când șeful și cu mine, fără a mai aterisa, aveam să ne îndreptăm spre lagărul lui Nobile. Aci trebuia să aterisez, să iau cât mai repede pe unul din grupul naufragiat şi să mă întorc în grabă la strâmtorile Hinlopen. Intre timp aparatul lui Jacobsson și celălalt aeroplan Hansa trebuia să fi ales un loc premtic pentru aterisarea atât a aeroplanelor cât şi a hidroavioanelor şi aci trebui să depun pe primul meu salvat şi să mă întorc la lagăr spre a lua pe următorul. DEASUPRA PUSTIULUI ALB E greu să pot descrie impresia simţită in acest prim zbor pe deasupra unui imens deşert, care din punct de vedere al posibilităţilor de aterisare era cea mai inospitalieră regiune ce se poate închipui. Coastele de vest ale Spitzbergului sunt adevărata reflexie a numelui olandez al acestui grup de insule, înconjurate de gheţuri plutitoare, insulele înseşi fiind nişte mari întinderi acoperite cu chiaţă, având spre coastă gheţari imenşi întretăiaţi de stânci de culoare verde-albăstruie. La est de strâmtorile Hinlopen se întindea „Morth last Land” ca un imens deşert de ghiaţă înconjurat de coline ascuţite întrerupte de fiorduri adânci şi acoperite de un strat gros de ghiaţă. Aproape uitaseră însărcinarea ce aveam, privind această sălbatică şi grandioasă panoramă. Era aproape ora 11 din noapte şi soarele era încă sus pe cer. Din când în când zburam foarte jos pe deasupra gheţei uitându-i că după un loc potrivit de aterisare. în caz de nevoe, vedeam foarte bine foci, care se grăbeau să intre in găurile lor de apă pe când urmele urşilor polari.—semne mari rotunde, vizibile asemenea unui drum pe o întindere de mai mulţi kilometri. — mergeau de la o gaură de apă la alta. Se cunoştea că urşii polari trebue să fi prânzit minunat la multe din aceste găuri. La capul Wrede şi la capul Platen se puteau zări urme de sănii pe ghiaţă, ceea ce dovedeşte că marea singurătate nordică nu era atât de lipsită de urme de viaţă cum părea la prima ochire din aer. Părăsirăm coasta şi zburarăm spre Brock Island şi Fown Island. Cât puteai cuprinde cu ochii nu se vedeau decât gheţuri. Nu era nici un loc mai neted pe care să fi putut umbla o sanie cu motor sau o barcă pentru gheţuri. Pustiul acesta îngheţat se compunea din grămezi gigantice de ghiaţă întrerupte ici şi colo de câte un mic canal sau o insulă de ghiaţă, dar nicăeri nici un punct de aterisnt. Cu toate că Broch şi Fayn erau insule, dar nu erau câtuş de puţin ispititoare, părând doar spăimântători coloşi de piatră ce se ridicau din mijlocul gheţei. Imensitatea de ghiaţă se întindea nemiloasă în faţa noastră, în maiestatea ei sălbatică şi fără voie îmi trecu prin minte gândul, la ce ar mai servi toate minunatele noastre invenţii dacă vreodată ghiaţa asta ne-ar prinde în ghiarele ei. — IATA-IJ — După vreo 30 de kilometri de zbor monoton pe deasupra banchizei aparatul şefului făcu un viraj la dreapta şi acolo, aproape exact sub noi, se vedeau ca nişte gămălii de ace, un grup de fiinţe omeneşti alături de care puţin fum se ridica spre cer. Un moment mai târziu se zări un mic cort cu câteva drapele colorate şi un mic catarg în vârful căruia flutura un alt drapel. Zării apoi şi Un semn de aterisare în formă de T pe care Nobile îl desemnase ca răspuns la o întrebare asvârlită din aeroplane ca cel mai potrivit teren pentru Fokker-ul meu. Aci era deci locul... Aparatul Hansa zbura acum descriind cercuri mari deasupra lagărului la o înălţime potrivită iar eu mă pregătii să cobor, pa banchiza, care ar reprezenta cel mai septentrional joc de aterisare la care mă gândisem vreodată. CoPifrieht hu the „Universul“ and the North American Nervspa. per Alliance.' All rights reserved. -o • a-