Universul, ianuarie 1930 (Anul 48, nr. 1-302)

1930-01-14 / nr. 9

Anul XLVIII Nr. 9 bis 6 Pagini Exemplarul In ţară 3 lei In străinătate 6 lei 6 Pagini Marţi 14 Ianuarie 1930 TELEFON: DIRECŢIA 313/72—364/64 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98-335/31 Când doi se ceartă!... Al treilea pierde, de­ astă­­dată. Am arătat cele ce se întâm­plă cu călătoriile martorilor citaţi în procesele penale, ci­vile şi militare. Până acuma, martorii călă­toreau gratuit. Direcţia generală a căilor ferate, suprimând această gra­tuitate, ministerele de justi­ţie şi de războiu ar urma să plătească che­ltuelile de drum. Pentru a le uşura sarcina fi­nanciară, calea ferată a redus la jumătate costul acestui transport. Dar iată că ministerele se lasă greu, cele trei autorităţi publice nu cad de acord, şi justiţia suferă, fiindcă mar­torii stau acasă. Dintre ju­stiţiabili, cei cari au interes să se judece, sufe­ră şi ei, iar cei cari fug de ju­decată profită cât pot mai mult, procesele amânându-se din cauza lipsei martoriilor. Faptul este destul de trist. Gratuitatea călătoriei pen­tru martorii citaţi în faţa jus­tiţiei nu poate fi discutată. Calitatea de martor este o sarcină cetăţenească, pe care oricine trebue s-o primească, dar fără să fie ţinut să-i su­porte cheltuielile. Această gratuitate este cu atât mai justificată astăzi când transporturile costă aşa de mult şi când, prin între­girea ţării, distanţele dintre localităţile martorilor şi din­tre locurile judecăţilor, pot să fie foarte mari. Mai în toa­te ziilele sunt citaţi martori din fundul Basarabiei în Ba­nat, şi în alte părţi tot aşa, mai ales la tribunalele mili­tare. Nimeni n’ar putea sus­ţine că la neplăcerea acestor călătorii şi la timpul pierdut, s-ar mai putea adăuga alte cheltue­li destul de grele. Desigur că, în special în ce priveşte justiţia penală, Sta­tul trebue să suporte sarcina financiară în această privin­ţă, fiindcă e vorba în primul rând de ordinea şi siguranţa lui. Inculpaţii pot fi condam­naţi la plata cheltuelilor oca­zionate cu drumurile marto­rilor şi eventual urmăriţi, deşi sunt insolvabili de cele mai multe ori. Dar aceasta formează socoteala dintre in­culpaţi şi Stat şi nu poate să păgubească pe martorii citaţi fie de unii, fie de reprezen­tanţii celuilalt în interesul justiţiei represive. Trebuesc luate urgente mă­suri pentru rezolvarea aces­tei chestiuni, pentru că lucră­rile tribunalelor se încurcă şi se aglomerează. Este un prim neajuns. Dar mai este unul. Incul­paţii care se ştiu vinovaţi pro­fită de aceasta spre a nu se judeca, astfel încât exempla­ritatea nu mai funcţionează. Pe de altă parte inculpaţii tri­mişi în judecată pe presum­­ţiuni şi cari aşteaptă stabili­rea adevărului în favoarea lor de la judecată, se găsesc con­strânşi prin întârzierea aces­teia să rămână sub o bănuială dăunătoare moralmente şi ma­terialmente. Indiferent de autorităţile care trebue să suporte chel­­tuelile călătoriilor martorilor necesari unei bune justiţii, se impune rezolvarea imedia­tă a diferendului, pentru ca aceasta să nu fie întreruptă în cursul ei, atât de trebuin­cios ord­ine­i sociale. Evident, ca un corolar­iu, se cere să se controleze cu stricteţă ope­raţia citării martorilor, ca să nu se procure călătorii gra­tuite la persoane străine de procese şi figurând ca mar­tori numai în urma unor a­­ranjamante cu unele elemen­te bine voitoare de la anumite grefe, lucru constatat, din nefericire, în multe cazuri. Frig polar in China Zeci de mii de morti — Paris, 11 (Rador). — Din Peking se anunţă că un val de frig în regiunea de Nord a Chinei a făcut zeci de mii de victime. Populaţia din această re­giune suferă groaznic din cauza lipsei totale de ali­­mente,, datorită întreru­­perei oricăror mijloace de comunicație. * Londra, 11 (Telegramă particulară). —— „Daily Express“ anunţă din Pe­­­king, că în jumătatea de nord a Chinei, deasupra văii fluviului Yang-Ce- Kiang bântue friguri po­lare. Pe străzile Pekingu­­­lui, au murit de frig 208 persoane. In provincia Ciang Si, au murit de frig 15000 persoane. Pe râul Han la Han-Kau au fost prinse de ghețuri 500 va­se, iar personalul lor a în­ghețat. Generalul Sthegens Eri, s’a împlinit un an, de când a încetat din viaţă, la Ver­sailles generalul Leon Louis Sthegens din armata franceză. Defunctul general, un distins ofiţer al armatei franceze, pro­fesor la şcoala militară de la­­ Fontainbleu, după ce a fost ră-­­ nit grav în luptele dela Verdun, a luat parte activă la războiul pentru întregirea neamu­lui nostru, fiind unul, din cola­boratorii cei mai de seamă ai generalului Berthelot. Generalul Sthogens a lucrat cu competenţă remarcabilă şi cu deosebit devotament la refa-­­ cerea şi reorganizarea armatei noastre, în urma retragerei ei în Moldova, ocupându-se în special de refacerea artileriei­­ grele a armatei române, la a cărei instruire a contribuit în , gradul cel mai înalt. Datorită muncii şi priceperii generalului Sthegens şi ofiţeri­lor români şi francezi cu care a colaborat, artileria grea româ­nă, cu material inferior, a lup­tat în condiţiuni excepţionale, cu preciziune şi eficacitate stră­lucite. In luptele, pe care le-a susţi­nut armata noastră în vara a­­nului 1917, pe frontul Moldovei, generalul Sthegens, pe atunci colonel, a luptat alături de ofi­ţerii români, având comanda şi conducând personal focul arti­leriei grele române şi ruse în luptele de la Nămoloasa, Ble­­hani, Tecuci, Diochetă, Mă­­răşeşti, etc., pe frontul armatei I, la al căror succes a adus o contribuţie hotăritoare. Mai târziu, generalul Sthe­gens a fost însărcinat de Mare­le Cartier General să pregătea­scă Triunghiul Morţii la a că­rui organizare a lucrat până în ultimul timp al şederii misiunii militare franceze în România. Pentru înaltele sale calităţi şi pentru actele sale de admirabi­lă bravură a fost decorat de M. S. Regele Ferdinand I cu ordi­nele Steaua şi Coroana Româ­niei cu spade în gradul de co­mandor cu panglica de Virtu­tea Militară. In ultimul timp generalul Sthégens, trecând în rezervă, se stabilise la Versailles, 11 Rue du Pont Colbert, unde a înce­tat din viaţă, în ziua de 11 ia­nuarie 1929. Muncitor neobosit, de o vastă competenţă, energic, stăruitor şi brav, generalul Sthegens a pus în serviciul ţării noastre tot devotamentul său, toată munca de care a fost capabil şi pentru care ţara întregită îi păstrează o recunoscătoare amintire. Generalul STHEGENS . Diplomaţia modernă d­e ............ D-nii Dawes şi Young sunt „persoane particulare!“ S-a petrecut în ultimul timp un fapt, pe care l-am înre­gistrat, dar care merită să fie comentat. Guvernul uniunii Statelor­ Unite americane a semnat un acord direct cu Germania pen­tru regularea chestiei repara­ţiilor, fără să mai ia în sea­mă planul Young şi conferin­ţele de la Haga. Cu toate acestea, marea re­publică americană a impus puterilor europene mai în­tâi, planul Dawes — autorul lui e d. Dawes- cetăţean ame­rican— şi apoi planul Young — autorul lui este d. Young, cetăţean american. Logica d­inainte de război este în opoziţie cu cea de du­pă război. înainte de război, când o putere lua o iniţiativă şi pro­punea ceva celorlalte puteri, în vederea regularii unei chestiuni internaţionale, ea se considera obligată să respecte acordul ce se stabilea în baza propunerii sale. După război, logica este răsturnată. Puterea care a propus un aranjament, şi a stăruit ca el să fie acceptat de celelalte puteri, în vederea regularii u­­nei chestiuni internaţionale, se consideră dezlegata de orice obligaţiune din momentul ce acordul s’a încheiat între toa­te puterile interesate. Acesta e cazul Statelor­ Unite ameri­cane. Europeanul, care nu prea este în curent cu diplomaţia modernă post-bel­ică, se în­treabă nedumerit : Dacă americanii vor să du­că o politică externă absolut independentă, adică o politi­că de „mână liberă“, pentru ce impun celor din Europa „planuri“ şi „acorduri’* inter­naţionale, când ei nu înţeleg şi nu vor să le respecte? Atragem atenţiunea că du­pă tratatele de pace, puterile învinse sunt obligate să plă­tească tuturor învingătorilor despăgubiri de război, sub ti­tlul de reparaţiuni. Când americanii au pro­pus mai întâi planul Dawes şi apoi planul Young, pentru lichidarea definitivă a repara­ţiilor, în ambele planuri a fost trecută şi republica lor, ală­turi de celelalte state credi­toare. Şi iată că cea d’imtâi care n’a vrut să ţină , seamă de asemenea „planuri“ ameri­cane, este însăşi republica a­­mericană! Oare Statele­ Unite nu fac parte din ansamblul statelor creditoare şi Germania nu este debitoare faţă de ansam­blul puterilor, care au câşti­gat­ prin sacrificiile lor comu­ne, victoria? Ştiţi ce se spune le Washing­ton? Că republica Statelor­ Unite n’a propus „oficial“ niciuui plan pentru regularea defini­tivă a reparaţiilor ; că d-nii Dawes şi Young sunt persoane particulare, cari prin planu­rile ce au întocmit şi propus, n’au angajat guvernul ame­rican... In cazul acesta, europeanul, care nu e familiarizat cu diplo­maţia de după război, se întrea­bă nedumerit: oare guvernele puterilor victorioase europene, când e vorba de a obţine fixarea sumelor ce le datorează puterile învinse, conform tratatelor de pace, sunt obligate să accepte planuri întocmite de persoane particulare, fără nici o răspun­­dere politică,­­ la d-nii Dawes şi Young ? Chestiunea este şi mai ciu­dată când asemenea persoa­ne particulare, iresponsabile din punctul de vedere politic, impun in planurile lor redu­ceri considerabile din datorii­­le-reparaţiuni ale Germaniei, pe socoteala... celorlalte state şi guvernele responsabile ale acestor state se consideră o­­bligate să se accepte! Să nu uităm că fostul pre­şedinte al Statelor­ Unite, W. Wilson, a impus puterilor eu­ropene, în 1920, aderarea lor la instituirea Societăţii Naţiu­nilor. După ce s’a constituit So­cietatea Naţiunilor, marea re­publică americană a refuzat să facă parte din consiliul a­­cestei societăţi. In cazul aces­ta nu se mai poate spune că Wilson n’a fost o persoană ,,o­­ficială“. Concluzia? Foştii învinşi profită de si­tuaţia paradoxală în care se găsesc statele „învingătoare“ și trag maximum de avantagii diintr’însa ! R. SEIȘANU --------XXX-------­ Sesiunea consiliului Ligii Naţiunilor Beneva, 11 (Rador). — La se­siunea consiliului Ligii Naţiuni­lor care începe în ziua de 13 Ianuarie vor participa şeapte mi­niştri de externe, şi anume : Briand, Henderson, Curtius, Grandi, Zalesk­i, Marinkovici şi Procope (Finlanda). D. Zaleski, care va prezida a­­ceastă sesiune, va ţine discursul comemorativ pentru aniversarea înfiinţării Ligii Naţiunilor la 16 Ianuarie. -------X □ X —-----­ Protestul Iaşilor Iaşi, 11 Ianuarie Anunţân­du-se aci, că şi jud. Covurlui, care aparţine Moldo­vei, a fost trecut directoratului Munteni­ei, toată lumea este re­voltată. D. dr. Vasile Răşcanu, depu­tat guvernamental, a declarat, că va interpela guvernul în le­gătură cu ciuntirea Moldovei. FIL­AE General de divizie, om cu me­rite în timp de pace şi în timp de război, se bucura de stima tuturor. Aşa se explică sâcâiala ce su­feră pe stradă, trebuind să răs­pundă la prea multe saluturi. Nu e mai puţin adevărat însă, că această notorietate îi procură o satisfacţie, pe care o exprimă printr’o ţinută din cele mai marţiale. Duce mâna re­pede la chipiu, salută scurt şi, uneori, înclină din cap, mai uşor sau mai pronunţat, după grad, vârstă şi mai ales sex. Având în stânga pe aghio­tant, se înapoiază de la inspec­ţie, şi cum, la ora aceasta este îmbulzeală pe calea Victoriei, automobilul înaintează încet. Saluturile şi răspunsurile se ţin lanţ. Generalul cere referin­ţe aghiotantului, de câte ori este salutat de or­ necunoscut. — Cine era, Icsulescule? — Un director de minister, domnule general — Bun. — Cine e ăsta borţosul, Icsu­lescule ? — Un bancher din Lipscani. — Bravo ! Bine s’a învârtit şi sdravăn s’a umflat ! — Ce se ploconeşte ăla aşa, Icsulescule ? — Are pe fratele său contabil în materii şi s’a cam încurcat în socoteli. O să treacă pe la noi. — Ii! Dar asta ? Știi că e nostimă !­­— A fost zilele trecute. Vrea un concediu pentru­ unul din veri. Aşteaptă rezolvarea. — Cu ce ochi o aşteaptă ! — Oameni suntem, domnule general ! — Dar bal­âza asta bătrână, gătită ca o sorcovă, cu trei guşi şi cu diametrul cât ocolul pă­mântului, cine mai este, de ne zâmbeşte aşa familiar ? Aghiotantul tuşeşte, îşi desli­­peşte gulerul de gât şi răspun­de clipind nervos: — Este... mătuşa mea... sora mamei... domnule general. — Iartă-mă, Icsulescule. Generalul tuşeşte şi el. Şi ca să schimbe vorba, întreabă : — Cum ziceai că-l chiamă pe ăla care a prins crucea la Bo­botează, Icsulescule ? Don José Se surpă malurile la Constanţa .......­ O ■" — — încercări de explicare a fenomenului — Cititorii au luat cunoştinţă din­­tr’un reportaj al nostru de acum câteva zile de faptul că o consi­derabilă porţiune din malul a­­brupt al mării, în dreptul spita­lului militar, sa dărâmat şi că sunt ameninţate de dărâmare şi câteva clădiri ale spitalului mi­litar. Surparea malurilor la Constan­ţa este un fapt foarte obişnuit şi care, de zeci de ani, produce pagube însemnate. Numeroase ca­se de locuit situate pe str. Mircea, paralelă cu ţărmul abrupt al mă­­rii, au căzut pradă surpării. Se pot vedea şi azi clădiri, dă­râmate pe jumătate, cari, însă, continuă a fi locuite în partea rămasă încă în picioare. Cu toată primejdia iminentă a prăbuşirii, locatarii lor continuă a rămânea pe loc asemenea locui­torilor satelor de pe Vezuviu, a­­meninţate la fiecare moment de puhoiul de foc lichid al lavei. Ba încă aci primejdia e mai mare decât pe Vezuviu, pentrucă dacă erupţia vulcanului se anunţă prin diferite manifestat­uri subterane cu câteva zile mai înainte, dărâ­marea malurilor vine dintr’o da­tă fără nici un fel de avertis­ment prealabil. Un fapt destul de îngrijorător este acela că aceste dărâmări se produc în majoritatea cazurilor în timpul nopţii Uşor de închipuit tragedia care pândeşte viaţa acestor locatari ! Am căutat să ne informăm­ mai de aproape asupra acestui feno­men al dislocării ţărmului la Constanţa. In scopul acesta, ne-am adresat unui tânăr publicist local care a făcut serioase studii de geografie şi ştiinte naturale asupra Dobro­­gii şi care in momentul de faţă pregăteşte chiar un amănunţit studiu asupra fenomenelor aces­tuia. Interlocutorul nostru — care tine să rămâe în umbra anoni­matului — ne-a spus în esenţă următoarele : — Surparea malurilor nu este propriu zis o surpare, ci o alune­care a blocurilor de loess (roca permeabilă de la suprafaţă) pe stratul jilav de argilă impermea­bilă şi de culoare roşie închisă. Poziţia celor două straturi nu­ es­te perfect orizontală și apele sub­terane, precum și cele atmosferi­ce care, străbată­nd stratul per­meabil (poros) de loess (pământ galben) se depozitează deasupra orizontului de argilă, nu se pot scurge spre mare decât în mică măsură. Ele contribue la slăbirea echilibrului stratigrafie prin roa­­derea­ — propriu zis înmuierea — începând de jos în sus, a stratu­lui de loess. Acest strat din cau­za compozițiunii lui mecanice (rocă eoliană adusă de vânt) ca­pătă crăpături în sens vertical și longitudinal. Crăpăturile acestea sunt mărite de apele de ploaie, care pătrunde prin ele până jos la stratul de argilă. Pentru că nu se pot scurge către mare, apele rămân pe loc, alcătuind depozi­te, a căror prezenţă se manifes­tează prin cele câteva izvoare de pe coastă și cari au un caracter cu totul particular, nefiind de­cât puncte unde apa musteşte fă­ră să alcătuiască fire de apă curgătoare. Sunt un fel de mlaş­tini subterane, terasate în ce pri­veşte raportul reciproc de nivel. (Terasate sau suprapuse ? — S’ar putea să fie şi una şi alta: cerce­tările mai amănunţite vor dove­di). Fapt cert e, că apele acestea distrug stabilitatea stratului de loess, care, din cauza crăpăturilor pierde echilibrul static,şi capătă întâi o mişcare de depresiune în sens vertical, adică de cufunda­re foarte lentă. Aceasta este apoi urmată de mişcarea de transgre­siune, adică de lunecare a blocu­­lui de loess pe panta jilavă a stratului de argilă, care nici el nu este stabil din cauza acţiunii de infiltrare a apelor mării, in­filtrare ce se produce însă la o mare adâncime. Din poziţia pe care o capătă blocurile de loess, care alunecă, se deduce că stratele de argilă Continuare în pag. 2­a Cabinele plajei „Trei Papuci” sfărâmate ANTEPROECTUL ASIGURĂRILOR SOCIALE D. ministru al muncii,­sănătăţii, etc. a alcătuit un anteproect de lege pentru asigurările sociale și i-a iscălit expunerea de motive. . . hl hhi : '■ După ce am citit $i expunerea de motive a d-lui ministru Rădu­­canu si lungul sir de articole din anteproect, mi­-am dat seama, ca febra grabnicei legiferări conti­nuă, determinând pe miniştrii să ia iniţiative de a li se pregăti proi­ecte de legi, după indicaţii de cele mai multe ori­ confuze. Febra legiferării iscodeşte in sufletele unor miniştri, o râvnă de a trece, drept autori, crezând ca dacă pot enumera seriile de proecte, pe care si le-au coman­dat, sau chiar si le-au votat de-a­­valma in Parlament, li se va re­­cunoaşte, că au fost pricepuţi şi au muncit. Au muncit. Dar cum ?. . * Anteproectul semnat de d. mi­nistru Răducanu, pentru unifica­rea asigurărilor sociale, rămâne în orice caz un document. I De trecerea d-lui Răducanu pe la mi­nisterul muncii, într-un guvern de scăpătată legiferare ; II de încer­carea realizării unu­i program cor­­­fuz de politică socială, 111 de ilogism între necesitatea econo­miilor bugetare şi tendinţa înfiin­ţării unor instituţii, care să con­sume parazitar sute de milioane lei.­­ " Avem impresia, că am rezumat aici criti­cile de Căpetenie ale an­teproectului, d-lui ministru al muncii. Anteproectul e întitulat „pentru unificarea asigurărilor sociale". E aşa fel alcătuit însă, că nu unifi­­că .Capitolele referitoare la inva­liditate şi bătrâneţe dovedesc a­­ceasta , iar cei cari cunosc regi­mul din Ardeal şi Bucovina îşi dau seama de zadarnica titula­tu­­ră de „unificare" pusă de d. Ră­ducanu anteproectului. Şi dacă autorul anteproectului s-a grăbit să înjghebeze articole, fără să aibă informațiuni, a dove­­dit apoi, că d- ministru are o idee confuză asupra autonomiei asi­gurărilor sociale. Raportată la alte declarații de autonomie ale altor membri ai guvernului, se constată, că nu-i numai a d-lui ministru confuzia asupra autono­miei. ~­­In anteproect, se spune, că in­stituţia asigurărilor sociale este autonomă. E însă în gândul mi­­nistrului aşa de autonomă încât nimic nu se va putea face fără hotărirea OFICIULUI NAŢIO­NAL AL ASIGURĂRILOR, — oficiu care să se înfiinţeze, peste Casa asigurărilor sociale şi care să trăiască, să consume sute de milioane lei din contribuţia pa­tronilor şi asiguraţilor. Vă place concepţie de autno­­mie ? Dar pe lângă aceasta, în ante­proect, se prevede o înlănţuire birocratică din punct de vedere administrativ, aşa de greoaie ■ şi aşa de lungă şi mai ales aşa de o­­neroasă pentru contribuabili, în­­cât îmbunătăţirile pentru ziua de mâine ale asiguraţilor se vor re­­duce la asigurarea traiului unei cete de slujbaşi, plătiţi ierarhic, dar netrebuincioşi.* Să ne mai ocupăm de acest an­­teproerit, care e protivnic şi mese­riaşilor şi comercianţilor şi in­dustriaşilor şi lucrătorilor, şi func­ţionarilor, cari trebue să fie asi­­guraţi ? Pentru cine tinde să legifereze de ministru, dacă din depunerile pentru asiguraţi, se vor cheltui sume enorme, nu pentru asigu­raţi ? B. Cecropide A demisionat guvernul portughez Lisabona, li (Bador). — In urma unor divergenţe de vederi dintre ministrul de jus­tiţie şi de finanţe şi şeful gu­vernului, acesta a prezentat preşedintelui republicii demi­sia întregului cabinet. Demisia a fost acceptată. Din timpurile cele mai vechi oamenii au căutat să pătrundă cât mai mult misterele lumii. Mai cu seamă au căutat să cu­noască cât mai bine forţele care domină lumea, de unde provin a­­ceste forţe şi posibilitatea de a fi folosite, de a fi aplicate la dife­ritele nevoi ale lor. Aceste preo­cupări ale diferiţilor cercetători au dominat întreaga evoluţie a omenirii. Astfel se ştie din cele mai vechi date pe care le avem, că în timpul primului imperiu e­­giptean, 5000 de ani înainte de Christos, exista la Memphis un adevărat focar de cultură. In epoca de mijloc a imperiului e­­giptean, cu 3000 de ani a. Chr., focarul de cultură s-a mutat de la Memphis la Teba. La Teba, ţi­nând seamă numai de ceea ce a mai rămas după o invazie de dis­trugători, a fost una din cele mai strălucite epoci din evoluţia ome­nirii. De asemeni, istoria vor­beşte de o epocă înfloritoare la chinezi, cu 3500 de ani a. Chr. datorită înţeleptului condu­cător Fo-Ei. Pe urmele acestui mare cercetător a mers mult m­­ai târziu (500 de ani a. Chr.) marele reformator al chinezilor Confucius. Prin învăţătura lui, Confucius lega pe om de armonia universa­lă, dându-i regulele pe care tre­bue să le urmeze în conformitate cu legile naturii. Tot cam în a­­ceeaş epocă, reformatorul indian Buda proclama: „Universul este unul în spaţiu ca şi în timp. Toa­te fiinţele sunt identice în esenţa lor şi se supun aceluiaş principiu. Ele se manifestă în atât de varia­te forme din cauza stadiilor de evoluţie în care se găsesc. Tot ceea ce vedem şi tot ceea ce nu ve­dem provine din acelaş element iniţial, asociat în diferite condi­ţiuni. Universul se găseşte în noi, cum fiecare din noi ne regăsim în ori­ce parte a Universului". Cum aceste rezultate ale cerce­tătorilor din diferitele epoci nu puteau fi înţelese de toate minţi­le, au fost împărţite în două ca­tegorii. Prima categorie putea fi cunoscută de către marele pu­blic.­­ Aceasta era învăţământul ,,exo­­feric" care, pentru a putea fi în­ţeles de marele public se punea sub forma de simboluri, mituri, rituri, mistere, etc. A doua categorie nu trebuia să fie cunoscută de­cât de un număr foarte restrâns de a­­leşi printre aleşi. Acest învă­ţământ secret „esoteric“ nu mai cuprindea nici un fel de mis­ter pentru cei cari erau aleşi ca discipoli. Prin el se făcea cu­noscut discipolilor rezultatele ştiinţifice aşa cum erau descope­rite de diferiţi cercetători. Ca să ajungă cineva discipol era însă candidat. Candidatul după ce trecea aceste probe devenea un „iniţiat". Iniţiatul, sub jurământ, trebuia să păstreze­ cel mai mare secret. Din această cauză omenirea a suferit foarte mult, pentru că odată cu distrugerea produsă de invazia musulmanilor a dispărut aproape întreaga cul­tură a acelei epoci. Cei iniţiaţi trebuiau să păstreze secretul cercetărilor lor şi de teamă să nu piardă puterea din mâinile lor căutau să ţină popo­rul în neştiinţă. Instoria ştiinţelor arată că până aproape de timpurile noastre au fost persecutat acei cari făceau cunoscut publicului rezultatul cercetărilor lor. Când persecuţiu­­niile au încetat, învăţământul exoteric în ştiinţă a fost desfiin­ţat, iar cercetătorii au putut să facă cunoscut publicului rezulta­tele obţinute de ei. La unul din aceste mari rezultate pe care s-a întemeiat aproape întreaga ştiin­ţă de astăzi, care a adus omeni­rii atâtea înlesniri, a ajuns ma­rele savant prof. M. Planck, pre­miat cu premiul Nobel în 1918. Atunci când ştiinţa se găsea într’un mare impas, când oa­menii de ştiinţă nu mai puteau să deslege chestiuni care păreau către anul 1900 că sunt de nedes­­legat, Planck, cu un mare curaj a formulat o teorie nouă, cu pri­vire la modul cum se manifestă energia în totalitatea fenomene­lor din lume. El susţinea con­trar de ceea ce se admisese pâ­nă atunci de toată lumea, că energia nu intră în diferitele fe­nomene din natură în mod conti­nuu,­ ci discontinu. După Planck energia nu este ca apa unui râu curgător care dă impresia con­tinuităţii, ci ca un şir de bile se­parate unele de altele. Energia s’ar asemăna cu atomii din care se formează diferitele corpuri simple. Şi după cum fiecare corp sim­plu, spre exemplu fierul, niche­lul, etc., este format dintr’un a­­numit fel de atomi, tot aşa şi di­feritele fenomene din natură sunt produse de particule mici de e­­nergie pe care Plank le-a numit cuante. Tocmai în momentul când se atinsese limita de separaţiune dintre materie şi energie, apari­ţia teoriei cuantelor a avut o im­portanţă epocală. Cu ajutorul ei s’a putut cunoaşte mai bine inte­riorul atomului în care s’a găsit originea tuturor fenomenelor din natură, prin transformările din­tre materie şi energie,­întreaga ştiinţă a vibraţiilor are la bază teoria cuantelor aşa cum a fost dată de Planck şi apoi modificată de savantul danez Niels Bohr (premiul Nobel 1923). Undele hertziene, undele luminoa­se, undele calorice­, razele ultra­violete, razele X, etc., au­ fost ex­plicate în mod minunat pe baza existenţei cuantelor. Iar mai târ­ziu, când s’a asociat teoria cuan­telor cu teoria relativităţii s’a a­­juns la realizarea principiului formulat de Buda cu atâtea se­cole a. Chr. adică : „Tot ce vedem şi ce nu vedem provine din acelaş element iniţial asociat în diferi­te condiţiuni".• (Cronica viitoare: Lumina poate cânta). ---2­0X0----­ CRONICA ŞTIINŢIFICĂ 9)Misterul“ Cuantelor de pr­of. dr. Chr. Musceleanu D. M. PLANCK premiul Nobel 1918 foarte greu din cauza numeroase­lor probe la care era supus­­a Locuitorii din Bate s-au adresat înaltei Regenţe Un comitet, cetăţenesc din Balcic a adresat înaltei Regen­ţe, următoarea cerere: Prin noua lege administrati­vă apărută în „Monitorul Ofi­­cial“, capitala jud. Caliacra a rămas ca şi în vechia lege ad­ministrativă în oraşul Balcic, port cu o frumoasă perspectivă de desvoltare şi o staţiune bal­neară cu clima mediteraniană şi locuri de nebănuit pitoresc, ceea ce a îndemnat pe Majesta­­tea Sa Regina Maria să aleagă Balcicul ca cea mai favorită re­şedinţă regală. Dar înaltul Decret Regal No. 4479 din 31 Decembrie 1929 mu­tă capitala judeţului de la Bal­cic la Bazargic. Nu cunoaştem motivele aces­tei grabnice schimbări în aju­nul anului nou. De aceea, cetăţenii Balcicului, ne plângem cu durere şi nespu­să amărăciune şi cu cel mai u­­­mil respect rugăm Inarta Re­gentă să revină asupra acestei schimbări, care ucide viaţa u­­nui oraş cu mare viitor comer­cial şi balnear , iar Cadrilate­­rul pierzând de asemenea cea mai prielnică eşire la mare pen­tru bogatul grânar dobrogean. Preşedintele comit, cetăţenesc! Octavian Moşescu «

Next