Universul, ianuarie 1930 (Anul 48, nr. 1-302)
1930-01-14 / nr. 9
Anul XLVIII Nr. 9 bis 6 Pagini Exemplarul In ţară 3 lei In străinătate 6 lei 6 Pagini Marţi 14 Ianuarie 1930 TELEFON: DIRECŢIA 313/72—364/64 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98-335/31 Când doi se ceartă!... Al treilea pierde, de astădată. Am arătat cele ce se întâmplă cu călătoriile martorilor citaţi în procesele penale, civile şi militare. Până acuma, martorii călătoreau gratuit. Direcţia generală a căilor ferate, suprimând această gratuitate, ministerele de justiţie şi de războiu ar urma să plătească cheltuelile de drum. Pentru a le uşura sarcina financiară, calea ferată a redus la jumătate costul acestui transport. Dar iată că ministerele se lasă greu, cele trei autorităţi publice nu cad de acord, şi justiţia suferă, fiindcă martorii stau acasă. Dintre justiţiabili, cei cari au interes să se judece, suferă şi ei, iar cei cari fug de judecată profită cât pot mai mult, procesele amânându-se din cauza lipsei martoriilor. Faptul este destul de trist. Gratuitatea călătoriei pentru martorii citaţi în faţa justiţiei nu poate fi discutată. Calitatea de martor este o sarcină cetăţenească, pe care oricine trebue s-o primească, dar fără să fie ţinut să-i suporte cheltuielile. Această gratuitate este cu atât mai justificată astăzi când transporturile costă aşa de mult şi când, prin întregirea ţării, distanţele dintre localităţile martorilor şi dintre locurile judecăţilor, pot să fie foarte mari. Mai în toate ziilele sunt citaţi martori din fundul Basarabiei în Banat, şi în alte părţi tot aşa, mai ales la tribunalele militare. Nimeni n’ar putea susţine că la neplăcerea acestor călătorii şi la timpul pierdut, s-ar mai putea adăuga alte cheltueli destul de grele. Desigur că, în special în ce priveşte justiţia penală, Statul trebue să suporte sarcina financiară în această privinţă, fiindcă e vorba în primul rând de ordinea şi siguranţa lui. Inculpaţii pot fi condamnaţi la plata cheltuelilor ocazionate cu drumurile martorilor şi eventual urmăriţi, deşi sunt insolvabili de cele mai multe ori. Dar aceasta formează socoteala dintre inculpaţi şi Stat şi nu poate să păgubească pe martorii citaţi fie de unii, fie de reprezentanţii celuilalt în interesul justiţiei represive. Trebuesc luate urgente măsuri pentru rezolvarea acestei chestiuni, pentru că lucrările tribunalelor se încurcă şi se aglomerează. Este un prim neajuns. Dar mai este unul. Inculpaţii care se ştiu vinovaţi profită de aceasta spre a nu se judeca, astfel încât exemplaritatea nu mai funcţionează. Pe de altă parte inculpaţii trimişi în judecată pe presumţiuni şi cari aşteaptă stabilirea adevărului în favoarea lor de la judecată, se găsesc constrânşi prin întârzierea acesteia să rămână sub o bănuială dăunătoare moralmente şi materialmente. Indiferent de autorităţile care trebue să suporte cheltuelile călătoriilor martorilor necesari unei bune justiţii, se impune rezolvarea imediată a diferendului, pentru ca aceasta să nu fie întreruptă în cursul ei, atât de trebuincios ordinei sociale. Evident, ca un corolariu, se cere să se controleze cu stricteţă operaţia citării martorilor, ca să nu se procure călătorii gratuite la persoane străine de procese şi figurând ca martori numai în urma unor aranjamante cu unele elemente bine voitoare de la anumite grefe, lucru constatat, din nefericire, în multe cazuri. Frig polar in China Zeci de mii de morti — Paris, 11 (Rador). — Din Peking se anunţă că un val de frig în regiunea de Nord a Chinei a făcut zeci de mii de victime. Populaţia din această regiune suferă groaznic din cauza lipsei totale de alimente,, datorită întreruperei oricăror mijloace de comunicație. * Londra, 11 (Telegramă particulară). —— „Daily Express“ anunţă din Peking, că în jumătatea de nord a Chinei, deasupra văii fluviului Yang-Ce- Kiang bântue friguri polare. Pe străzile Pekingului, au murit de frig 208 persoane. In provincia Ciang Si, au murit de frig 15000 persoane. Pe râul Han la Han-Kau au fost prinse de ghețuri 500 vase, iar personalul lor a înghețat. Generalul Sthegens Eri, s’a împlinit un an, de când a încetat din viaţă, la Versailles generalul Leon Louis Sthegens din armata franceză. Defunctul general, un distins ofiţer al armatei franceze, profesor la şcoala militară de la Fontainbleu, după ce a fost ră- nit grav în luptele dela Verdun, a luat parte activă la războiul pentru întregirea neamului nostru, fiind unul, din colaboratorii cei mai de seamă ai generalului Berthelot. Generalul Sthogens a lucrat cu competenţă remarcabilă şi cu deosebit devotament la refa- cerea şi reorganizarea armatei noastre, în urma retragerei ei în Moldova, ocupându-se în special de refacerea artileriei grele a armatei române, la a cărei instruire a contribuit în , gradul cel mai înalt. Datorită muncii şi priceperii generalului Sthegens şi ofiţerilor români şi francezi cu care a colaborat, artileria grea română, cu material inferior, a luptat în condiţiuni excepţionale, cu preciziune şi eficacitate strălucite. In luptele, pe care le-a susţinut armata noastră în vara anului 1917, pe frontul Moldovei, generalul Sthegens, pe atunci colonel, a luptat alături de ofiţerii români, având comanda şi conducând personal focul artileriei grele române şi ruse în luptele de la Nămoloasa, Blehani, Tecuci, Diochetă, Mărăşeşti, etc., pe frontul armatei I, la al căror succes a adus o contribuţie hotăritoare. Mai târziu, generalul Sthegens a fost însărcinat de Marele Cartier General să pregătească Triunghiul Morţii la a cărui organizare a lucrat până în ultimul timp al şederii misiunii militare franceze în România. Pentru înaltele sale calităţi şi pentru actele sale de admirabilă bravură a fost decorat de M. S. Regele Ferdinand I cu ordinele Steaua şi Coroana României cu spade în gradul de comandor cu panglica de Virtutea Militară. In ultimul timp generalul Sthégens, trecând în rezervă, se stabilise la Versailles, 11 Rue du Pont Colbert, unde a încetat din viaţă, în ziua de 11 ianuarie 1929. Muncitor neobosit, de o vastă competenţă, energic, stăruitor şi brav, generalul Sthegens a pus în serviciul ţării noastre tot devotamentul său, toată munca de care a fost capabil şi pentru care ţara întregită îi păstrează o recunoscătoare amintire. Generalul STHEGENS . Diplomaţia modernă de ............ D-nii Dawes şi Young sunt „persoane particulare!“ S-a petrecut în ultimul timp un fapt, pe care l-am înregistrat, dar care merită să fie comentat. Guvernul uniunii Statelor Unite americane a semnat un acord direct cu Germania pentru regularea chestiei reparaţiilor, fără să mai ia în seamă planul Young şi conferinţele de la Haga. Cu toate acestea, marea republică americană a impus puterilor europene mai întâi, planul Dawes — autorul lui e d. Dawes- cetăţean american— şi apoi planul Young — autorul lui este d. Young, cetăţean american. Logica dinainte de război este în opoziţie cu cea de după război. înainte de război, când o putere lua o iniţiativă şi propunea ceva celorlalte puteri, în vederea regularii unei chestiuni internaţionale, ea se considera obligată să respecte acordul ce se stabilea în baza propunerii sale. După război, logica este răsturnată. Puterea care a propus un aranjament, şi a stăruit ca el să fie acceptat de celelalte puteri, în vederea regularii unei chestiuni internaţionale, se consideră dezlegata de orice obligaţiune din momentul ce acordul s’a încheiat între toate puterile interesate. Acesta e cazul Statelor Unite americane. Europeanul, care nu prea este în curent cu diplomaţia modernă post-belică, se întreabă nedumerit : Dacă americanii vor să ducă o politică externă absolut independentă, adică o politică de „mână liberă“, pentru ce impun celor din Europa „planuri“ şi „acorduri’* internaţionale, când ei nu înţeleg şi nu vor să le respecte? Atragem atenţiunea că după tratatele de pace, puterile învinse sunt obligate să plătească tuturor învingătorilor despăgubiri de război, sub titlul de reparaţiuni. Când americanii au propus mai întâi planul Dawes şi apoi planul Young, pentru lichidarea definitivă a reparaţiilor, în ambele planuri a fost trecută şi republica lor, alături de celelalte state creditoare. Şi iată că cea d’imtâi care n’a vrut să ţină , seamă de asemenea „planuri“ americane, este însăşi republica americană! Oare Statele Unite nu fac parte din ansamblul statelor creditoare şi Germania nu este debitoare faţă de ansamblul puterilor, care au câştigat prin sacrificiile lor comune, victoria? Ştiţi ce se spune le Washington? Că republica Statelor Unite n’a propus „oficial“ niciuui plan pentru regularea definitivă a reparaţiilor ; că d-nii Dawes şi Young sunt persoane particulare, cari prin planurile ce au întocmit şi propus, n’au angajat guvernul american... In cazul acesta, europeanul, care nu e familiarizat cu diplomaţia de după război, se întreabă nedumerit: oare guvernele puterilor victorioase europene, când e vorba de a obţine fixarea sumelor ce le datorează puterile învinse, conform tratatelor de pace, sunt obligate să accepte planuri întocmite de persoane particulare, fără nici o răspundere politică, la d-nii Dawes şi Young ? Chestiunea este şi mai ciudată când asemenea persoane particulare, iresponsabile din punctul de vedere politic, impun in planurile lor reduceri considerabile din datoriile-reparaţiuni ale Germaniei, pe socoteala... celorlalte state şi guvernele responsabile ale acestor state se consideră obligate să se accepte! Să nu uităm că fostul preşedinte al Statelor Unite, W. Wilson, a impus puterilor europene, în 1920, aderarea lor la instituirea Societăţii Naţiunilor. După ce s’a constituit Societatea Naţiunilor, marea republică americană a refuzat să facă parte din consiliul acestei societăţi. In cazul acesta nu se mai poate spune că Wilson n’a fost o persoană ,,oficială“. Concluzia? Foştii învinşi profită de situaţia paradoxală în care se găsesc statele „învingătoare“ și trag maximum de avantagii diintr’însa ! R. SEIȘANU --------XXX------- Sesiunea consiliului Ligii Naţiunilor Beneva, 11 (Rador). — La sesiunea consiliului Ligii Naţiunilor care începe în ziua de 13 Ianuarie vor participa şeapte miniştri de externe, şi anume : Briand, Henderson, Curtius, Grandi, Zaleski, Marinkovici şi Procope (Finlanda). D. Zaleski, care va prezida această sesiune, va ţine discursul comemorativ pentru aniversarea înfiinţării Ligii Naţiunilor la 16 Ianuarie. -------X □ X —----- Protestul Iaşilor Iaşi, 11 Ianuarie Anunţându-se aci, că şi jud. Covurlui, care aparţine Moldovei, a fost trecut directoratului Munteniei, toată lumea este revoltată. D. dr. Vasile Răşcanu, deputat guvernamental, a declarat, că va interpela guvernul în legătură cu ciuntirea Moldovei. FILAE General de divizie, om cu merite în timp de pace şi în timp de război, se bucura de stima tuturor. Aşa se explică sâcâiala ce suferă pe stradă, trebuind să răspundă la prea multe saluturi. Nu e mai puţin adevărat însă, că această notorietate îi procură o satisfacţie, pe care o exprimă printr’o ţinută din cele mai marţiale. Duce mâna repede la chipiu, salută scurt şi, uneori, înclină din cap, mai uşor sau mai pronunţat, după grad, vârstă şi mai ales sex. Având în stânga pe aghiotant, se înapoiază de la inspecţie, şi cum, la ora aceasta este îmbulzeală pe calea Victoriei, automobilul înaintează încet. Saluturile şi răspunsurile se ţin lanţ. Generalul cere referinţe aghiotantului, de câte ori este salutat de or necunoscut. — Cine era, Icsulescule? — Un director de minister, domnule general — Bun. — Cine e ăsta borţosul, Icsulescule ? — Un bancher din Lipscani. — Bravo ! Bine s’a învârtit şi sdravăn s’a umflat ! — Ce se ploconeşte ăla aşa, Icsulescule ? — Are pe fratele său contabil în materii şi s’a cam încurcat în socoteli. O să treacă pe la noi. — Ii! Dar asta ? Știi că e nostimă !— A fost zilele trecute. Vrea un concediu pentru unul din veri. Aşteaptă rezolvarea. — Cu ce ochi o aşteaptă ! — Oameni suntem, domnule general ! — Dar balâza asta bătrână, gătită ca o sorcovă, cu trei guşi şi cu diametrul cât ocolul pământului, cine mai este, de ne zâmbeşte aşa familiar ? Aghiotantul tuşeşte, îşi deslipeşte gulerul de gât şi răspunde clipind nervos: — Este... mătuşa mea... sora mamei... domnule general. — Iartă-mă, Icsulescule. Generalul tuşeşte şi el. Şi ca să schimbe vorba, întreabă : — Cum ziceai că-l chiamă pe ăla care a prins crucea la Bobotează, Icsulescule ? Don José Se surpă malurile la Constanţa ....... O ■" — — încercări de explicare a fenomenului — Cititorii au luat cunoştinţă dintr’un reportaj al nostru de acum câteva zile de faptul că o considerabilă porţiune din malul abrupt al mării, în dreptul spitalului militar, sa dărâmat şi că sunt ameninţate de dărâmare şi câteva clădiri ale spitalului militar. Surparea malurilor la Constanţa este un fapt foarte obişnuit şi care, de zeci de ani, produce pagube însemnate. Numeroase case de locuit situate pe str. Mircea, paralelă cu ţărmul abrupt al mării, au căzut pradă surpării. Se pot vedea şi azi clădiri, dărâmate pe jumătate, cari, însă, continuă a fi locuite în partea rămasă încă în picioare. Cu toată primejdia iminentă a prăbuşirii, locatarii lor continuă a rămânea pe loc asemenea locuitorilor satelor de pe Vezuviu, ameninţate la fiecare moment de puhoiul de foc lichid al lavei. Ba încă aci primejdia e mai mare decât pe Vezuviu, pentrucă dacă erupţia vulcanului se anunţă prin diferite manifestaturi subterane cu câteva zile mai înainte, dărâmarea malurilor vine dintr’o dată fără nici un fel de avertisment prealabil. Un fapt destul de îngrijorător este acela că aceste dărâmări se produc în majoritatea cazurilor în timpul nopţii Uşor de închipuit tragedia care pândeşte viaţa acestor locatari ! Am căutat să ne informăm mai de aproape asupra acestui fenomen al dislocării ţărmului la Constanţa. In scopul acesta, ne-am adresat unui tânăr publicist local care a făcut serioase studii de geografie şi ştiinte naturale asupra Dobrogii şi care in momentul de faţă pregăteşte chiar un amănunţit studiu asupra fenomenelor acestuia. Interlocutorul nostru — care tine să rămâe în umbra anonimatului — ne-a spus în esenţă următoarele : — Surparea malurilor nu este propriu zis o surpare, ci o alunecare a blocurilor de loess (roca permeabilă de la suprafaţă) pe stratul jilav de argilă impermeabilă şi de culoare roşie închisă. Poziţia celor două straturi nu este perfect orizontală și apele subterane, precum și cele atmosferice care, străbatănd stratul permeabil (poros) de loess (pământ galben) se depozitează deasupra orizontului de argilă, nu se pot scurge spre mare decât în mică măsură. Ele contribue la slăbirea echilibrului stratigrafie prin roaderea — propriu zis înmuierea — începând de jos în sus, a stratului de loess. Acest strat din cauza compozițiunii lui mecanice (rocă eoliană adusă de vânt) capătă crăpături în sens vertical și longitudinal. Crăpăturile acestea sunt mărite de apele de ploaie, care pătrunde prin ele până jos la stratul de argilă. Pentru că nu se pot scurge către mare, apele rămân pe loc, alcătuind depozite, a căror prezenţă se manifestează prin cele câteva izvoare de pe coastă și cari au un caracter cu totul particular, nefiind decât puncte unde apa musteşte fără să alcătuiască fire de apă curgătoare. Sunt un fel de mlaştini subterane, terasate în ce priveşte raportul reciproc de nivel. (Terasate sau suprapuse ? — S’ar putea să fie şi una şi alta: cercetările mai amănunţite vor dovedi). Fapt cert e, că apele acestea distrug stabilitatea stratului de loess, care, din cauza crăpăturilor pierde echilibrul static,şi capătă întâi o mişcare de depresiune în sens vertical, adică de cufundare foarte lentă. Aceasta este apoi urmată de mişcarea de transgresiune, adică de lunecare a blocului de loess pe panta jilavă a stratului de argilă, care nici el nu este stabil din cauza acţiunii de infiltrare a apelor mării, infiltrare ce se produce însă la o mare adâncime. Din poziţia pe care o capătă blocurile de loess, care alunecă, se deduce că stratele de argilă Continuare în pag. 2a Cabinele plajei „Trei Papuci” sfărâmate ANTEPROECTUL ASIGURĂRILOR SOCIALE D. ministru al muncii,sănătăţii, etc. a alcătuit un anteproect de lege pentru asigurările sociale și i-a iscălit expunerea de motive. . . hl hhi : '■ După ce am citit $i expunerea de motive a d-lui ministru Răducanu si lungul sir de articole din anteproect, mi-am dat seama, ca febra grabnicei legiferări continuă, determinând pe miniştrii să ia iniţiative de a li se pregăti proiecte de legi, după indicaţii de cele mai multe ori confuze. Febra legiferării iscodeşte in sufletele unor miniştri, o râvnă de a trece, drept autori, crezând ca dacă pot enumera seriile de proecte, pe care si le-au comandat, sau chiar si le-au votat de-avalma in Parlament, li se va recunoaşte, că au fost pricepuţi şi au muncit. Au muncit. Dar cum ?. . * Anteproectul semnat de d. ministru Răducanu, pentru unificarea asigurărilor sociale, rămâne în orice caz un document. I De trecerea d-lui Răducanu pe la ministerul muncii, într-un guvern de scăpătată legiferare ; II de încercarea realizării unui program corfuz de politică socială, 111 de ilogism între necesitatea economiilor bugetare şi tendinţa înfiinţării unor instituţii, care să consume parazitar sute de milioane lei. " Avem impresia, că am rezumat aici criticile de Căpetenie ale anteproectului, d-lui ministru al muncii. Anteproectul e întitulat „pentru unificarea asigurărilor sociale". E aşa fel alcătuit însă, că nu unifică .Capitolele referitoare la invaliditate şi bătrâneţe dovedesc aceasta , iar cei cari cunosc regimul din Ardeal şi Bucovina îşi dau seama de zadarnica titulatură de „unificare" pusă de d. Răducanu anteproectului. Şi dacă autorul anteproectului s-a grăbit să înjghebeze articole, fără să aibă informațiuni, a dovedit apoi, că d- ministru are o idee confuză asupra autonomiei asigurărilor sociale. Raportată la alte declarații de autonomie ale altor membri ai guvernului, se constată, că nu-i numai a d-lui ministru confuzia asupra autonomiei. ~In anteproect, se spune, că instituţia asigurărilor sociale este autonomă. E însă în gândul ministrului aşa de autonomă încât nimic nu se va putea face fără hotărirea OFICIULUI NAŢIONAL AL ASIGURĂRILOR, — oficiu care să se înfiinţeze, peste Casa asigurărilor sociale şi care să trăiască, să consume sute de milioane lei din contribuţia patronilor şi asiguraţilor. Vă place concepţie de autnomie ? Dar pe lângă aceasta, în anteproect, se prevede o înlănţuire birocratică din punct de vedere administrativ, aşa de greoaie ■ şi aşa de lungă şi mai ales aşa de oneroasă pentru contribuabili, încât îmbunătăţirile pentru ziua de mâine ale asiguraţilor se vor reduce la asigurarea traiului unei cete de slujbaşi, plătiţi ierarhic, dar netrebuincioşi.* Să ne mai ocupăm de acest anteproerit, care e protivnic şi meseriaşilor şi comercianţilor şi industriaşilor şi lucrătorilor, şi funcţionarilor, cari trebue să fie asiguraţi ? Pentru cine tinde să legifereze de ministru, dacă din depunerile pentru asiguraţi, se vor cheltui sume enorme, nu pentru asiguraţi ? B. Cecropide A demisionat guvernul portughez Lisabona, li (Bador). — In urma unor divergenţe de vederi dintre ministrul de justiţie şi de finanţe şi şeful guvernului, acesta a prezentat preşedintelui republicii demisia întregului cabinet. Demisia a fost acceptată. Din timpurile cele mai vechi oamenii au căutat să pătrundă cât mai mult misterele lumii. Mai cu seamă au căutat să cunoască cât mai bine forţele care domină lumea, de unde provin aceste forţe şi posibilitatea de a fi folosite, de a fi aplicate la diferitele nevoi ale lor. Aceste preocupări ale diferiţilor cercetători au dominat întreaga evoluţie a omenirii. Astfel se ştie din cele mai vechi date pe care le avem, că în timpul primului imperiu egiptean, 5000 de ani înainte de Christos, exista la Memphis un adevărat focar de cultură. In epoca de mijloc a imperiului egiptean, cu 3000 de ani a. Chr., focarul de cultură s-a mutat de la Memphis la Teba. La Teba, ţinând seamă numai de ceea ce a mai rămas după o invazie de distrugători, a fost una din cele mai strălucite epoci din evoluţia omenirii. De asemeni, istoria vorbeşte de o epocă înfloritoare la chinezi, cu 3500 de ani a. Chr. datorită înţeleptului conducător Fo-Ei. Pe urmele acestui mare cercetător a mers mult mai târziu (500 de ani a. Chr.) marele reformator al chinezilor Confucius. Prin învăţătura lui, Confucius lega pe om de armonia universală, dându-i regulele pe care trebue să le urmeze în conformitate cu legile naturii. Tot cam în aceeaş epocă, reformatorul indian Buda proclama: „Universul este unul în spaţiu ca şi în timp. Toate fiinţele sunt identice în esenţa lor şi se supun aceluiaş principiu. Ele se manifestă în atât de variate forme din cauza stadiilor de evoluţie în care se găsesc. Tot ceea ce vedem şi tot ceea ce nu vedem provine din acelaş element iniţial, asociat în diferite condiţiuni. Universul se găseşte în noi, cum fiecare din noi ne regăsim în orice parte a Universului". Cum aceste rezultate ale cercetătorilor din diferitele epoci nu puteau fi înţelese de toate minţile, au fost împărţite în două categorii. Prima categorie putea fi cunoscută de către marele public. Aceasta era învăţământul ,,exoferic" care, pentru a putea fi înţeles de marele public se punea sub forma de simboluri, mituri, rituri, mistere, etc. A doua categorie nu trebuia să fie cunoscută decât de un număr foarte restrâns de aleşi printre aleşi. Acest învăţământ secret „esoteric“ nu mai cuprindea nici un fel de mister pentru cei cari erau aleşi ca discipoli. Prin el se făcea cunoscut discipolilor rezultatele ştiinţifice aşa cum erau descoperite de diferiţi cercetători. Ca să ajungă cineva discipol era însă candidat. Candidatul după ce trecea aceste probe devenea un „iniţiat". Iniţiatul, sub jurământ, trebuia să păstreze cel mai mare secret. Din această cauză omenirea a suferit foarte mult, pentru că odată cu distrugerea produsă de invazia musulmanilor a dispărut aproape întreaga cultură a acelei epoci. Cei iniţiaţi trebuiau să păstreze secretul cercetărilor lor şi de teamă să nu piardă puterea din mâinile lor căutau să ţină poporul în neştiinţă. Instoria ştiinţelor arată că până aproape de timpurile noastre au fost persecutat acei cari făceau cunoscut publicului rezultatul cercetărilor lor. Când persecuţiuniile au încetat, învăţământul exoteric în ştiinţă a fost desfiinţat, iar cercetătorii au putut să facă cunoscut publicului rezultatele obţinute de ei. La unul din aceste mari rezultate pe care s-a întemeiat aproape întreaga ştiinţă de astăzi, care a adus omenirii atâtea înlesniri, a ajuns marele savant prof. M. Planck, premiat cu premiul Nobel în 1918. Atunci când ştiinţa se găsea într’un mare impas, când oamenii de ştiinţă nu mai puteau să deslege chestiuni care păreau către anul 1900 că sunt de nedeslegat, Planck, cu un mare curaj a formulat o teorie nouă, cu privire la modul cum se manifestă energia în totalitatea fenomenelor din lume. El susţinea contrar de ceea ce se admisese până atunci de toată lumea, că energia nu intră în diferitele fenomene din natură în mod continuu, ci discontinu. După Planck energia nu este ca apa unui râu curgător care dă impresia continuităţii, ci ca un şir de bile separate unele de altele. Energia s’ar asemăna cu atomii din care se formează diferitele corpuri simple. Şi după cum fiecare corp simplu, spre exemplu fierul, nichelul, etc., este format dintr’un anumit fel de atomi, tot aşa şi diferitele fenomene din natură sunt produse de particule mici de energie pe care Plank le-a numit cuante. Tocmai în momentul când se atinsese limita de separaţiune dintre materie şi energie, apariţia teoriei cuantelor a avut o importanţă epocală. Cu ajutorul ei s’a putut cunoaşte mai bine interiorul atomului în care s’a găsit originea tuturor fenomenelor din natură, prin transformările dintre materie şi energie,întreaga ştiinţă a vibraţiilor are la bază teoria cuantelor aşa cum a fost dată de Planck şi apoi modificată de savantul danez Niels Bohr (premiul Nobel 1923). Undele hertziene, undele luminoase, undele calorice, razele ultraviolete, razele X, etc., au fost explicate în mod minunat pe baza existenţei cuantelor. Iar mai târziu, când s’a asociat teoria cuantelor cu teoria relativităţii s’a ajuns la realizarea principiului formulat de Buda cu atâtea secole a. Chr. adică : „Tot ce vedem şi ce nu vedem provine din acelaş element iniţial asociat în diferite condiţiuni".• (Cronica viitoare: Lumina poate cânta). ---20X0---- CRONICA ŞTIINŢIFICĂ 9)Misterul“ Cuantelor de prof. dr. Chr. Musceleanu D. M. PLANCK premiul Nobel 1918 foarte greu din cauza numeroaselor probe la care era supusa Locuitorii din Bate s-au adresat înaltei Regenţe Un comitet, cetăţenesc din Balcic a adresat înaltei Regenţe, următoarea cerere: Prin noua lege administrativă apărută în „Monitorul Oficial“, capitala jud. Caliacra a rămas ca şi în vechia lege administrativă în oraşul Balcic, port cu o frumoasă perspectivă de desvoltare şi o staţiune balneară cu clima mediteraniană şi locuri de nebănuit pitoresc, ceea ce a îndemnat pe Majestatea Sa Regina Maria să aleagă Balcicul ca cea mai favorită reşedinţă regală. Dar înaltul Decret Regal No. 4479 din 31 Decembrie 1929 mută capitala judeţului de la Balcic la Bazargic. Nu cunoaştem motivele acestei grabnice schimbări în ajunul anului nou. De aceea, cetăţenii Balcicului, ne plângem cu durere şi nespusă amărăciune şi cu cel mai umil respect rugăm Inarta Regentă să revină asupra acestei schimbări, care ucide viaţa unui oraş cu mare viitor comercial şi balnear , iar Cadrilaterul pierzând de asemenea cea mai prielnică eşire la mare pentru bogatul grânar dobrogean. Preşedintele comit, cetăţenesc! Octavian Moşescu «