Universul, ianuarie 1931 (Anul 49, nr. 1-328)

1931-01-01 / nr. 328

istă irisiile de la Pesta Gâlcevile cronice din consi­­liul comun®­ de la Pesita au a­­jns la un punct neaşteptat­­ taberele adversare. In o­­■nsiva pornită contra celor­­alţi consilieri membrii so- cialişti i-au acuzat că risi­pesc banii publici cu sub­venţii acordată presei iri­­lente din teritoriile liberate, şi au citat, printre altele, ca­mă unui ziar maghiar din t­ransi­lvania, alimentat de nimăru capitalei ungare cu 1 milioane anual. Primarul, ieparte de a nega faptul, a in-1 meat privilegiul de a mani­­jule anumite fonduri așa cum tae capul. Din punct de vedere al gos­­olăniei municipale deila Pes­­t, chestiunea nu interesează, ea însă nu poate fi ignorată raportul intereselor non­­naţionale, prezen­tanţii minorităţi­­respins totdeauna acu­­că ar avea legături cu fostele lor patrii, ici că nu formează o­­­­tendenţioasă, ci o po­­dornică să-şi păstreze statea şi cultura. Nu­­agresiuni înpotriva ţii Statului şi insi­­j unise pănă la areo­­t Geneva, le atribuiau f preocupările» mino­­e ordin intern şă le a­­de orice suspiciune de ft.n-niî Ay.fftrne. că presa maghiară din Româ­nia este ecoul sentimentelor şi ideilor din Ungaria, fiind­că n’o să aibă nimeni naivita­tea să creadă că milioanele de pengő sunt un dar fără pre­tenţii. Dar ce este ciu­dat, nu este atâta această imixţiune, la care trebuia să ne aşteptăm, dată fiind mentalitatea de la Pesta, care a adus Ungaria în halul actual, ci faptull că ofi­cialitatea noastră nu se sesi­zează de cazul acesta şi nu reacţionează conform dreptu­rilor şi intereselor ţării. Ungurii îşi aduc aminte ce prigoană au deslănţuit con­tra românilor din Ardeal când au aflat că guvernul din Bu­cureşti, prin ministrul in­strucţiei de atunci, Take Io­­nescu, ajuta unele şcoale şi biserici româneşti, care în a­­devăr nu făceau politică, ci urmăreau numai apărarea ca­racterului lor românesc de furioasa operă de desnaţiona­­lizare a lui Banffy, Appony şi a celorlalţi călăi. Astăzi, ei se cred în drept să întreţină organele politice din Româ­nia, unele din ele adevărate posturi înnaintate ale învrăj­­bitei duşmănii maghiare. Asta nu se poate. Guvernul să-şi spună cu­vântul — și mai ales să-şi facă datoria. Pasivitatea, în asemenea Catastrofa din Alger — Sunt 50 de morţi kis, 29 (Ullstein).­­ Ca­ 5a provocată la Alger, proarea unui mal, a avut fi mult mai grave de­cât dea la început. Stratu­­l pământ au început să 5 din josul vilei consu­­ferman Winders. Blocuri­­că s-au prăbuşit în n­­£ acoperind numeroase pe indigeni, situate la acvilei. Iul morţilor, care era mit de 3, se ridică azi trofa este identică cu produsă acum câtva timp la Lyon. Lucrările de salvare au fost mult îngreuia­te din cauza astupării drumu­lui care ducea la locul sinis­trului, de blocuri uriaşe de piatră, care a trebuit să fie aruncate în aer. Afară de lo­cuitorii colibelor din josul movilei, au fost omorîţi nume­roşi trecători, cari treceau pe la poalele ei, în momentul prăbuşirii. Printre morţi este şi o fată care îşi celebra tocmai atunci nunta. Mirele a scăpat, cu viață, însă grav rănit. ▲ ii pilimei ii ii nu ui D. I. G. Duca, şeful part­idului naţional-liberal, in mijlocul ziariştilor străini După eşuarea revoluţiei din Spania OFIŢERI TRIMIŞI IN JUDE­CATA Madrid, 29 (Rador).— Azi a fost dată publicitatea lista oficială a celor 5 comandanţi şi a altor ofi­ţeri inferiori, puşi în disponibili­­tate. Numiţii vor fi daţi în jude­cata consiliului de război, ca ur­mare a celor petrecute cu ocazi­­unea m­işcărei revoluţionare din ziua de 21 Decembrie, pe aero­dromul „Patru vânturi“ şi locali­tăţile din împrejurimi. ■ OXO ... w? *Jisa, 29 (Rador). Ș­i, s-a produs o puterni­­explozie a unei bombe, una din străzile princi­­le. Toate vitrinele au it sparte pe o rază de metri. Din cauza vio­a­ţei exploziei, grilajul fer al unei case din a­­ipierea locului exploziei est rupt în bucăţi. Toa­­bijuteriile, pendulele şi isomicele, aflate în vi­trina unui magazin de bi­juterii, au fost sfărâmate de ţăndările bombei. Autorul şi motivele a­­tentatului, nu sunt încă cunoscute. Poliţia anchetează la faţa locului, pentru a pu­tea găsi unele indicii, cari să o pună pe urmele auto­rului acestui atentat o­­dios D. GABRIEL HANOTAUX de la Academia franceză, al cărui mandat la Curtea permanentă de justiţie de la Haga, a fost reînoit pe încă 6 ani —----xBx-----­ Viaţa familiară în Rusia sovietică Intr’o revistă rusă comisarul poporului, Lunaciarski, îşi expri­mă planurile privitor la înfiin­ţarea unui nou oraş comunist in Uh­ail. Acesst oraş va fi locuit exclu­siv de muncitori minieri. Se vor construi bărăci pentru 50­ 000 oameni. Toate camerele vor a­­vea alceeain mobilă: o masă, două scaune, un pat şi un lavoar. Copiii muncitorilor vor fi cres­cuţi, până la vârsta de 16 ani, in instituţiunile statului. La in­tervale stabilite p­ri­n ordonanţe, părinţii îşi vor putea vizita co­pilii. Aceştia însă nu vor avea voe să întrebuinţeze cuvintele „tată“ şi „mamă“. Lunaciarski apun© că aceste cuvinte trebuc să dispară din vocabular. El este de părere că triumful comunismului nu se poate obţin© decât prin nimici­rea famiil­iei, care este focarul tradiţiilor burgheze. Lunacitare­M vrea să creeze „bărbatul şi femeea colectivă“. Din statul comunist, femeea nu are obligaţiuni faţă de copii. Salariile funcţionarilor Am fost câteva zile într’im o­­raş, capitală de judeţ Am vorbit cu reprezentanţi ai tuturor ca­tegoriilor sociale. Toţi se plân­geau de criză, cu atât mai mult, cu cât nu-i văd îndrumarea spre un luminiş. Dar ceea ce mi s’a părut foarte grav, a fost când am auzit că slujbaşii statului nu şi-au pri­mit de câte 2 luni salariile. Nici membrii corpului didactic, nici militarii de toate gradele. Toţi aşteaptă. Au cerut, au repetat cererile, au bătut la uşile admi­nistraţiei financiare, au stăruit să se trimită acreditivele. —­to­manifestă brutală şi cinică? — Să mai aştepte! * Funcţionarii publici au format solida armătură a statului, toc­mai prin ţesătura temeinică a muncii conştiincioase a funcţio­narilor şi respectului acestei munci, arătat de reprezentanţii autorizaţi ai autorităţii de stat. Dar cit­a o vreme, armătura a fost­­surficnită de politică. Electo­­ralitate­a politică s’a agăţat de funcţion­arism, smulgând meri­tele, sfâşiind conştiinciozitatea şi pângărind prestigiul. Din cau­za aceasta, numărul funcţionari- m UV jrvvw -------------- , ndcă-i peste Milcov. Nu s’au plătit deci lefurile funcţionarilor, deşi impozitele s’au încasat. Fără îndoială, în primul rând dela funcţionari, împinşi­, să ia bani cu camătă şi să se umilească cu împrumuturi, ca să aibă cu ce să-şi cumpere pâine. De ce situaţia aceasta? Desigur, din cauza lipsei de solicitudine faţă de slujitorii sta­tului. La ministerul de finanţe, s-a formulat răspunsul: — Lasă-i să aştepte. Militarii sunt disciplinaţi. Membrii corpu­lui didactic sunt legaţi de cate­dre. Protestele lor sunt plato­nice. Cinic răspuns, nechibzuită so­coteală! Atâtea mii de salariaţi ai sta­tului, deprinşi să-şi facă datoria conştiincios, aşteaptă, ca admi­nistraţia centrală să fie şi ea conştiincioasă. Dar funcţionarii văd, că pe când ei sunt continuu la datorie, împlinindu-şi cu ri­goare meseria, administraţia cen­trală,­­ care nu-i condusă de oameni de meserie, ei de frivoli ameţiţi de titluri, dobândite prin politicianismul, care distruge ori­ce valoare — e nu numai lipsită de deferență față de slujbaşi, dar prin atitudinea ei provoacă scăderea prestigiului autorităţii de stat. Slujbaşii, — în special profe­sorii şi militarii — trebue să-şi întreţină familia şi să-şi susţină rangul social, numai din leafa lunară. Cum să facă acestea, cu ce e­­chilibristică să se menţină pe li­nia dreaptă a cuviinţei şi presti­giului, dacă autoritatea de stat, călăuzită de oricine, la voia în­tâmplării agenturii electorale, se PARLAMENTUL In alte ţări, violenţa luptelor politice sloboade în parlament focuri de revolver. La noi, oa­meni mai blânzi, se slobod înju­rături. Din acest rezultat, pasionaţii regimului personal trag conclu­zia că regimul parlamentar este un regim inferior care, pentru fericirea neamului românesc, trebue suprimat. Dar regimul parlamentar a fost odinioară în România, — și nu prea de mult — o frumoasă manifestare de energie politică. Fără acest regim, nu ne-ar fi rămas paginile în veci nemuri­toare ale unei elocințe de ră­sărit. i. __idem cartea trecutului și citim. Auzim parcă glasul lui Barbu Catargiu, glasul lui Ion Brătianu, glasul lui Mihail Co­­gălniceanu. Şi după ei, Nicolae Ionescu, Titu Maiorescu, Petre Carp, Alexandru Lahovary, Eu­gen Stătescu, Alexandru Marghi­loman, Take Ionescu. Acest regim parlamentar a în­scris în istoria ţării pagini de glorie nemuritoare. O Adunare naţională a Mun­teniei a îndrăznit să respingă ce­rerea lui Trandafilof, având pe atunci puternica Rusie la spate, care năzuia la acapararea bo­găţiilor miniere ale ţării . Unirea celor două Principate româneşti , Muntenia şi Moldo­va, s’a făcut prin voturile celor două Camere : cea dela Iaşi şi cea dela Bucureşti. Şi acum în urmă , întregirea neamului — ori­cât ar fi mizeri­ile ceasurilor pe care le trăim— este zilnic întărită şi în faţa po­poarelor reprezentată prin aces­te două Camere. Dacă manifestări nedemne în­josesc înalta demnitate a insti­tuţiei, nu instituţia este vinova­tă, ci numai oamenii cari, vre­melnic, s’au urcat pe înălţimile uzurpate. Toate popoarele au avut astfel de scăderi; zilele glorioase au fost totdeauna — citiţi istoria — pătate de excesele profitorilor no­rocoşi. Parlamentul României trebuie înălţat, nu suprimat. Noi care ne-am făcut educaţia politică în vechiul regat, putem roşi pentru multe greşeli, dar suntem mândri de vechile noas­tre Adunări naţionale. Acestea, în cele mai agitate clipe ale ri­valităţilor politice, n’au depăşit niciodată, marginile cuviinţei bune, şi niciodată n’au oferit tineretului decât pilde de respect şi de admiraţie pentru fruntaşii vieţii politice. Nu parlamentarismul este vi­novatul, ci parlamentul ! Adică acei cari, acaparându-1, îl sco- boară. Fiindcă ne aflăm în ajunul ma­rii sărbători creştine, să ne a­­mintim înţeleptele cuvinte ale omului care, nestrămutat până la moarte asupra credinţei, era atât de iertător pentru oameni. El a spus : „Nu moartea păcă­tosului doresc, ci îndreptarea lui“. Furtuna vieţii politice a urcat la cârma ţării o lume nouă, dar cu păcate mai vechi decât gene­raţia noastră. Două mari viţii pătează această guvernare, pe care o îndurăm : lăcomia de îm­bogăţire şi ambiţia de parve­nire. Oameni noui, puternici în coa­te şi încăpători în stomacuri, trec mereu înainte răsturnând totul în calea lor şi oameni şi principii. Au în faţa lor îndoitul ţel. Bogăţia şi slava îi fascinează! Vor să fie totdeauna pe rânduri­le dintâiu şi cu buzunarele pline. Aceasta este racila tuturor epo­cilor post-gloroase. O genera­ţie generoasă a luptat, a suferit, a murit, pentru ca alţii să se înalţe deasupra mormintelor proaspete şi a drapelelor ciu­ruite. Dar această epocă nu însem­nează un sfârşit, ci numai o tranziţie. Dacă e logic ca tot ce e rău să fie desfiinţat, de ce am des­fiinţa numai regimul parlamen­tar, şi de ce nam­ desfiinţa şi guvernul? Oare numai parlamentul este astăzi sub nivelul îngăduinţei morale? Oare numai parlamen­tul înjoseşte astăzi naţiunea ? De loc ! Dar guvernul ? Când pe banca ministerială stărue oameni cărora presa le trimite zilnic acuzaţiuni care pă­tează, care este strigătul celor cari cer schimbarea ? Strigătul lor zilnic este : SA SE SCHIMBE GUVERNUL ! Dacă guvernul tre­­bue schimbat ca să vie îndrepta­rea, de ce n’am aplica aceiaș rețetă și parlamentului ? Un guvern rău trebue schimbat pe unul bun ; de ce un parlament rău nu ar trebui schimbat tot la fel ? Dacă păcatele unui guvern nu trebue să aducă desfiinţarea sis­temului guvernativ, de ce păca­tele unui parlament să impună suprimarea regimului parlamen­tar ?­ Logica nu e bolnavă de pati­ma sau de interesele politice. In fata primejdiei, dacă îl ai, nu-ţi pierde capul. CONSTANTIN BACALBASA 0X0 . ...,iI *»------*-*--» i..; IJnmnl Dnnn verifi ai­­ieșirii mm pouud­aiusi. B. CECROPIDE ■....... 0X0 ------­ Uragane in sudul Rusiei Berlin, 29­­Ullstein___ Din Moscova, se anunţă că sudul Rusiei este bân­tuit de uragane puternice. In regiunea Doneţului şi a Kharkovului legăturile de cale ferată şi cele telegra­­fice sunt complet între­rupte. S’au trimis peste zece mii de lucrători, pen­tru restabilirea comunica­ției. -------101------ Prelungirea convenţiei comerciale ro­­mâno-ungare Budapesta, 29 (Rador).— Con­­venţiunea comercială provizorie dintre România şi Ungaria, în­cheiată la 10 August 1930, — in­trată în vigoare la 1 Septembrie a. c., — a fost prelungită până la 31 Martie 1931, cu începere dela 20 Decembrie 1930, adică pe un nou termen de 3 luni. Prelungirea s-a făcut pe baza notelor schimbate între guvernul ungar şi legaţia României din Budapesta. WWMBP că în provincia Smirna, au fost arestate peste 1000 persoane, care s-au dove­dit că fac parte din orga­nizaţia reacţionară care a hotărît răsturnarea lui Mustafa Kemal. La Mene­­men, au fost arestaţi nu­meroşi şeici, dervişi şi hogi, cari fac parte din conspiraţie. Un batalion de soldaţi, care se solida­rizase cu conspiratorii, a fost internat. In ultimul consiliu de miniştri, s-a discutat dacă nu ar fi necesară proclama­rea stării de asediu în re­giunea Smirna. In cercurile politice n­e­­ informate se afirmă că­­ preşedintele republicii, Mustafa Kemali, ar avea intenţia să părăsească a­­ceastă demnitate şi să treacă preşedinte al Con­siliului. Această hotărire ar fi determinată de dorinţa sa de a veghia în mod direct la executarea planului de reforme. COMPLOTIŞTII, PARTIZANI AI FOSTULUI SULTAN Ankara, 29 (Rador). —­­Autorităţile militare au făcut noui arestări în afa­­cerea răscoalei din Mene­­­men. Printre cei arestaţi este şi comandantul jan­­­darmeriei din localitate, care nu şi-a făcut datoria în timpul mişcărei revolu­ţionare. Guvernul a destituit pe guvernatorul provinciei pentru aceleaşi motive. In legătură cu menţio­­­nata mişcare, se afirmă că ea a fost organizată de secta Nakghilend, din care făcea parte fostul Sultan. Ea avea un caracter reac­ţionar. S-au luat severe măsuri împotriva guvernatorului­­ şi a altor 8 funcţionari, sunt pe urma celor sem­nalaţi de poliţie că ar fi făcut parte din organiza­­ţia care a pus la cale miş­carea din Menemen. , UN NOU CONfILIU DE­­ MINIŞTRI .­ Ankara, 29 (Rado). — Din cercurile bine informite se a­­mintă că imediat după îna­­­poierea sa la Ankara, chiar în cursul dimineţei, Amet Paşa a convocat de urgenta consiliul de miniştri, pentru a lua măsurile necesare, în co­­cordanţă cu deciziunile luate în consiliile extraordinare­ ţi­­nute sub preşedinţia Gaziului. Se mai anunţă că un depu­tat a invitat pe colegii săi să depună de urgenţă o moţiune prin care să se ceară lui Ismét Paşa să comunice parlamentu­lui datele exacte asupra miș­cării din Menemen. . I — XO X -----­ MUSTAFA KEMAL PAŞA Naufragiul unui vas­­şcoală francez Paris, 29 (Ullstein). — Vasul şcoală francez „Sainte Vierge­­a naufragiat­ori, in timpul une călătorii de studii. Trimiţând semnale S. O. S. au plecat din porturile Brest ş Lorient mai multe vapoare In jutorul lui. „Sainte Vierge“ a fost remo­cat şi dus la îmbucătura Lo,­ unde a fost adăpostit iit­ , golf. Tot echipajul a fost salv. PINTA SOLEMNA de prof. I. SIMIONESCU Regală rămână de jtini.it adunata ge^. [sub înalta preşedin­­legelui Carol alîl-lea. Marea sală de etnie­­• uundaţia Carol, n-a ^e. Au asistat proh­­ales militari. Imbu­­f participarea în mare identimii, sigur mai mult de Rui, îndrumătorul mai "raţiunii tinere pe ca­­­iei prin muncă şi prin a legilor strămoşeşti pul spontan arătat la arestăţii Sale, spunea care o pune tineretul vii în vârstă, în con­­atărîta Lui voinţă, de pe drumul ordinei şi temeinice, salvând-o Sstia către care alu-Participarea M. Sale Regelui la o serbare culturală, nu s’a ştiut însă folosi, pentru crearea unei­­ atmosfere de cald interes, ori ne­ţărmurită dragoste şi pentru ţară. Programul serbării a fost cu totul străin de preocupările ce trebue să ne conducă pe toţi, m­ari^ şi mici. Dacă nu era Regele 0,1 s^, pdnită într’una aminte că ne găsim în România, nici un semn, nici o vorbă nu ne-ar fi evocat-o. Desfăşurarea progra­mei putea să aibă loc, aşa cum s a desfăşurat, în orice ţară din lume. Nici o hartă pe păreţi, nici o emblemă nu îndrepta mintea şi inima asistenţilor către ţinutul în­ care ne ducem traiul. Conferenţiarii au tratat despre câte’n lună şi soare, numai des­pre România nu au pomenit, de­cât unul, în treacăt, vorbind, despre Paneuropa. Cred că a fost o greşală, chiar o mare greşală. Tocmai pe vremuri grele, ca acele de acum, pline de îngrijo­­rarea provocată de mersul lăun­­tric al treburilor,dar şi de al ce­lor din afară, privirea şi gându­rile tuturora trebue îndreptate către ţara noastră, din toate punc­tele de vedere. Această ţintă se cuvine să o urmărească în pri­mul rând, o societate geografică română. Nu putem să ne ascundem. Cul­tura străină ne-a influenţat pe mulţi, în aşa măsură încât, ne îndepărtează adesea de pământul pe care suntem siliţi să ne du­cem viaţa. Din înălţimea la care ne socotim în stare să plutim, ui­tăm de îndatoririle care ne leagă de ţara şi poporul din care am eşit , le lăsăm în necătarea în care au zăcut până acum, în­­dreptându-ne privirile într’un­a către locurile ademenitoare pe unde am zăbovit în treacăt, d­ar care adesea au avut darul să ne fure şi inima. Rezultatul e că nu ne cunoa­ştem mediul, nici nu ne silim să-l cercetăm, spre a folosi părţile lui bune şi a îndrepta pe cele rele. De aicea purtarea noastră in toa­te domeniile. Cărţile străine au la noi cătare mai mare de­cât cele române. Ce facem legi, le impor­­tăm de unde ne trece prin cap, fie că se potrivesc, fie că nu se potrivesc cu firea poporului. Constituţia am luat-o după cea belgiană ori franceză , organiza­ţia şcolilor după a celor franceze la început, germane apoi , în le­gea administrativă ne-am inspirat după cea engleză şi aşa mai de­parte. Arhaismul sănătos al po­porului nostru, l-am înfăşurat în pânze fel de fel colorate, petece din toate stindardele de pe lume, fără să lipsească şi cel roşu. Am ajuns să creiăm un soiu de paia­ţă, silind-o la împrejurări să râdă de fericire. Miopia, în ce ne priveşte, o în­tâlnim mai în toate manifestaţiu­­nile noastre de orice natură, indi­viduale ori colective. A fost bătătoare la ochi mai ales în şedinţa solemnă pomenită. In închipuirea că prin forme imitate putem acoperi realitatea, cei cari au alcătuit programa au luat ca model societăţile­ străine. S’a uitat un lucru foarte im­portant. Acolo, în Anglia, Franţa ori Germania, vorbindu-se de progresul geografic din ultimii ani, nu se trec nepomeniţi repre­­zentanţii ţării respective, cari au d­at parte la evoluţia generală a ştiinţelor. Se intonează activita­tea lor, se reliefează contribuţia energiei naţionale, împletindu-se adesea întregul pe aportul pro­priu, ca pe un pivot principal. Mândria naţională e măgulită, iar încrederea în puterea de muncă specifică este astfel întărită. S’a vorbit bună­oară la noi des­pre ipoteza lui Wegener asupra nașterii continentelor. In locul ei, prea stimatul meu coleg prof. Mrazec era cel mai în măsură să ne fi arătat arhitectura pămân­tului românesc. Ar fi avut prilejul să facă o deosebit de interesantă expunere a muncii sale, cât şi a colabora­torilor săi de la Institutul geologic; ar fi amintit în treacăt şi răzbu­narea politică, sălbatecă în sine, prin care a fost demis din frun­tea institui­iu­nii pe care a con­dus-o de la înfiinţare. Lumea d­in sală ar fi fost mai atentă , ar fi ieşit cu nişte cunoştinţi noui des­pre pământul ţării. Cel de al d­olea conferenţiar, şi el ar fi putut să scoată în relief organizarea cercetărilor meteoro­logice la noi în legătură cu vre­o problemă generală, cum ar fi re­­gimul vânturilor, la lămurirea căruia a contribuit în largă mă­sură. S’a vorbit apoi despre geogra­ful J. Brunhes, mort de curând. Nu s’a ocupat decât în treacăt de noi, ca să se motiveze importanţa dată într’o şedinţă a Societăţii geografice române. Slavă Domnului, se îngrijesc ai lui îndeajuns ca să-i preamă­rească valoarea ştiinţifică, adău­gând prin aceasta câteva raze la aureola ce ştiu ei foarte bine să o întreţină mereu lucitoare, în jurul lucrătorilor lor pe ogorul ştiinţific. Exemplu tocmai de la ei trebuia să luăm. Nu-şi uită oa­­menii aleşi. Nu-i acopăr cu les­pedea grea a desconsiderării. N’ar fi fost oare mai interesant de re­levat publicului românesc necu­­noscător, și mai ales tineretului universitar, însemnătatea univer­sală a unui adevărat explorator— N. Milescu — eștt din neamul no­stru ? N’ar fi fost mai educativ să se reliefeze partea geografică din munca fără preget a lui D. Cantemir, unul din spiritele cele mai vaste din câte a avut neamul românesc ? Dacă noi înşi­ne nu scoatem la iveală forţele noastre constructive, de ce ne-am mai plânge sau ne-am oţărî când străinii din cuprinsul ţării se tângue lumii că au­ încă­put sub dominarea unor incultu­­rali ? Cauzele mici aduc efecte mari. Nu ne cunoaştem ; dăm uitării, de a doua zi de când au închis ochii, pe cei cari s’au străduit să dovedească energia proprie ; noi singuri nu arătăm cinstea cuve­nită, cât sunt în viaţă, valorilor reale din mijlocul nostru. Ce pu­tem aştepta dela alţii ? Dacă într’o şedinţă solemnă a Societăţii „române” de geografie, nu s’a găsit cu cale să se insiste asupra ţării în care funcţionează, ce îndemn poate căpăta profeso­rul de geografie, ca să deştepte în sufletul elevilor interesul şi dragostea pentru neam şi ţară ? La locul unde eram, nu vedeam nimic altceva decât nişte unifor­me străine, bănuesc ale unor a­­lariţi militari, precum şi desfă­şurarea hărţilor, a tot soiul de hărţi ale pământului întreg. Prin­deam numai vorbele. Le înţele­geam ; ceea ce spuneau ele se re­fereau însă la depărtări. După două ore de ascultare am ieșit cu o deprimare sufletească. Acela? sentiment l-am prins și la vecinii mei. România, pentru ro­mâni, pare că nici n’ar fi existat pe lume. In mintea mea, se sbătea în­­tr'una dureroasa întrebare : — Dacă singuri ne desconside­răm până acolo în­cât nici nu ne pomenim ţara, când despre ea ar fi trebuit să vorbim, atunci mai putem oare năzui către o viaţă proprie; mai putem spera să luăm parte, prin ceea ce e al nostru, la progresul general al o­­menirii ? In loc să ies cu o întărire în crezul energiei etnice, simţeam cum să destramă şi puţintică în­credere în viitorul nostru, pe care mi-o luasem drept susţinere, muncii de toate zilele, în haosul ce ne înconjoară pe fiecare. Vedeam cum se împrăştie ca pu­ful de păpădie la vânt, lăsând în loc o tristeţă descurăjătoare, care .. slăbeşte voinţa. ------- X 6 X

Next