Universul, martie 1931 (Anul 49, nr. 56-86)

1931-03-01 / nr. 56

FRÂNA­­ .. In timpul din urmă s’au în­registrat scăderi de preţuri. Excedente accentuate la u­­nele produse, criză­ progresi­vă de numerar, lipsă de cum­părători în toate direcţiile co­merciale şi particulare, mic­şorări de lefuri şi suprimări de salariaţi, iată o parte din cauzele reducerilor constata­te pe piaţă. Faptul intră în regulele fluctuaţiunilor economice, şi era de prevăzut. Din nefericire, însă, el nu funcţionează în condiţiunile naturale acestui proces; ano­malii nepermise dovedesc că factorii regulatori nu inter­vin spre a încuraja semnele bune şi a înfrâna pe cele rele, cu alte cuvinte spre a raţio­na o transformare ce poate fi cu atât mai dreaptă şi mai fo­lositoare, cu cât este mai fe­rită de licenţe şi de abuzuri. Unele preţuri au scăzut mai p­uţin, altele mai mult, unele se menţin, altele au veleităţi de creştere. Ceea ce este ciudat, nu e­­xistă un raport jus­t între a­­ceste diferenţe. Pe de o par­te, se observă scăderi mai ac­centuate la lucruri mai puţin îmbelşugate şi implicând cheltueli de cost mai impor­tante, pe când preţurile ce­dează mai greu, dacă nu chiar se menţin, la altele existând în cantităţi suficiente şi re­clamând sacrificii de natură să justifice exteniri mai sim­ţitoare. Pe de altă parte, a­­numite produse străine se desfac în condiţii mai avanta­joase de­cât similarele indi­gene, deşi acestea au mai pu­ţine sarcini decât celelalte. Aceste ciudăţenii, şi altele la fel, nu se datoresc decât lipsei de coordonare, de ar­monizare, de proporţionare a preţurilor, operaţiune recla­mată de îndoitul interes al echităţii faţă de public şi al stimulării economiei naţio­nale. Jocul cererii şi ofertei, ca­­priciile vieţii economice, tre­­bue să beneficieze, fireşte, de libertatea indispensabilă des­­voltării şi prosperării gene­rale ; dar corectivele sunt ad­misibile şi obligatorii atunci când se forţează condiţiunile normale, spre a se creia pri­vilegii în anumite direcţiuni şi profituri în diferite ramuri. Ajustarea preţurilor nu poate fi privită ca un para­van, în faţa căruia onestita­tea se resemnează şi în spa­tele căruia specula se înteţeş­te. Ar fi nedrept şi imoral. De aceea, organele de con­ducere, chemate să suprave­gheze şi să îndrumeze pulsul economic, sunt datoare să fa­că aceasta cu stricta şi stărui­­toarea preocupare de a nu lă­sa să se denatureze, total sau parţial, efectele fenomenelor în curs. Societatea suferă prea mult toate neajunsurile lor, ca să nu aibă dreptul la compensaţia tuturor avanta­jelor lor, în aceste alternări ce vor trebui să se termine o­­dată cu consolidarea nece­sară, resursele țării fiind vir­­tualmente nesecabile și pro­gresive. Roadele mărinimiei şi ale muncei disciplinate Intr’o epocă bântuită de atâta f­rize­rie morală şi materială, sun­tem fericiţi, când rar de tot, des­coperim în drumul nostru fruc­tul unei activităţi disciplinate, pusă în serviciul binelui obştesc. O astfel de satisfacţie am avut In faţa rezultatelor muncii des­făşurate în cuprinsul şcoalei pri­mare şi gimnaziului de fete ce aparţin aşezământului „Ştirbey Doamna“ (din Bucureşti). Şcoala primară, a fost înfiin­ţată în anul 1843 de Elisabeta Ştirbey, soţia domnitorului Barbu Ştirbey, dăruind în acest scop atât imobilul cât şi venitul unei moşii, mai târziu expropriate. Aşezământul s’a consolidat în decursul timpului. In 1926—1927 s’a înfiinţat şi un gimnaziu de fete care funcţionează cu 3 clase iar în 1928 s’a constituit un com­i­tet şcolar, care, sub preşedinţia harnică şi pricepută a d-lui arhi­tect Ciprtan, a dus aşezământul la o înflorire demnă de toată lauda.­­Avem sub ochi darea de seamă asupra activităţii şi gestiunei pe anul trecut a acestui comitet. Din taxe, şcolare, din subven­ţii şi din donaţii, s’au putut plăti nu numai salariile corpului di­dactic şi cheltuelile de înzestrare şi întreţinere ale celor 2 şcoli, plus ajutoare, premii ,etc. In sumă totală de 882.520 lei, dar s’a sporit apreciabil şi fondul de construcţie cu ajutorul căruia s’a putut ridica în cursul veiei un etaj întreg peste clădirea veche, lucrare care a costat peste un milion de lei. La sporirea acestui fond au contribuit în mare măsură do­naţiile d-lui B. Ştirbey (130.000 Iei), ale familiei Ciortan (80.000 lei), Fabro Geniale constructor, (23.000 lei), L. Fereoţ antrepre­nor (12.000 lei), ing. Wyss (10 000) I. Angelescu şi N. Andreescu (câte 5.000), etc. In chipul acesta, Capitala ţării a fost înzestrată cu o clădire nouă şi frumoasă, iar învăţămân­tul public cu un aşezământ de primul ordin. Subliniem aceste minunate roade răsărite din dărnicia cti­torilor şi din străduinţa nepre­getată a susţinătorilor de azi ai­ aşezământului. Ele ilustrează puterea cea mare a iniţiativei private, atunci când e încălzită de entuziasm şi de probitate, puse în slujba binelui obştesc. Nu putem încheia aceste rân­duri fără un meritat cuvânt de recunoaştere rezervat hărniciei şi pregătirii corpului didactic, în frunte cu d-na Lydia Mur­­gescu, directoarea şcolilor şi se­cretara comitetului şcolar. fo . ELISABETA ŞTIRBEY DOAMNA fondatoarea aşezământului şcolar ce-i poartă numele ­ — IOX—. Accidente mortale de avion Melbourne, 26 (Rador). — Un avion militar, zburând cu o viteză de 180 mile pe oră, a căzut pa câmpul de an­trenament din Seymour. Cei doi aviatori cari te aflau pe bord au fost ucişi pe loc. 61 Londra, 26 (Rador).— Din Elisabethvîre, (Con­go) se anunţă că avionul poştal ce face cursa In­tre această localitate şi interiorul ţărei, a căzut in apropiere de localita­tea Balcana. Pilotul a sărit din avion, rămânând mort pe loc. Cei 3 pasageri şi meca­nicul avionului, sunt ră­niţi. Pasagerii şi-au con­tinuat drumul, pe bordul unui alt avion, venit în ajutor.­ilewo­­­emilie. ’ Nu modificare, ci desfiinţare! — In jurul reformei administrative — „La Revue Mondiale“ din Paris a publicat, în numărul cu data de 15 Februarie a. c., un articol al d-nei Nelia Pa­vlova, asupra situaţiei politice din România şi în special a­­supra reformei administrati­ve. Informaţiile acestei pu­bliciste sunt totdeauna luate d­in sursă naţional-ţărănistă. D-na Pavlova s-a conside­rat obligată să aducă la cu­noştinţa opiniei „mondiale“ şi opiniile d-lui Ion Mihala­­che, ca şi ale trădătorului Stere, asupra legii adminis­trative, însoţite de comen­tarii — bineînţeles — favo­rabile. După ce afirmă că legea administrativă este rezultatul „experienţei unei vieţi plină de agitaţie“ şi sinteza unor „convingeri democratice pro­funde“, ministrul de interne pretinde că pentru viaţa mo­dernă a României, această lege ar fi... „cea mai impor­tantă, deoarece ea pune na­ţiunea la adăpostul tuturor fluctuaţiilor politice ce ar putea să se producă în vii­tor"... Care ar fi acele multiple „fluctuaţii politice“ ce s-ar putea produce în viitor ? D. I. Mihalache nu precizează şi nici nu explică, pentru ce re­forma administrativă ar fi instrumentul creat în scopul de a evita, sau înlătura, acele viitoare fluctuaţii politice. Noi am atras atenţia, la timp, atât asupra pericolului ce-l prezintă reforma admi­nistrativă, prin faptul că s-a prevăzut întrînsa împărţirea ţării în „directorate regiona­le", menţinându-se limitele aşa ziselor „provincii isto­rice“, — când interesul uni­ficării impune înlăturarea lor — , precum şi asupra re­zultatelor dezastruoase ce le va da, din punctul de vedere social, politic şi financiar, crearea atâtor organisme ad­ministrative parazitare, inu­tile şi foarte constisitoare. In loc să avem, după cum au promis autorii şi sprijini­torii acestei legi, o adminis­traţie locală, descentralizata şi autonomă, avem o organi­zaţie complicată, nearticulată, tot atât de centralistă ca şi cea de odinioară , dar lipsită de directivă, ca şi de binefa­cerile armonizării serviciilor. Guvernul a urmărit un singur scop: plasarea parti­zanilor politici în funcţiunile noui create în urma aplicării legii administrative. Nici directorii regionali, înăl­ţaţi la rangul de subsecretari de stat, nici cei doi prefecţi de fiecare judeţ — prefectul politic şi prefectul administrativ —, nici „sfatul sătesc“, care este un soi de soviet rural, nici con­siliile judeţene generale, nici celelalte organe alese, n'au con­tribuit la îmbunătăţirea admi­nistraţiei, ci dimpotrivă. Experienţa făcută până azi a dovedit cât de nepotrivită este pentru interesele publice această lege şi cât de împo­vărătoare este ea pentru bu­getul nostru costeliv şi de­zechilibrat. Se simte oare ne­voia unei modificări a legii administrative, însă prin menţinerea directoratelor, a celor doi prefecţi de fiecare judeţ, ca şi a numeroaselor consilii judeţene şi săteşti a­­lese, cu atribuţii atât de pu­ţin definite ? De­sigur că nu. Reforma administrativă este defectuoasă prin înseşi organele ce le-a creat, simte necesitatea menţinerii directoratelor regionale. Acestea trebue să fie des­fiinţate. Existenţa celor doi prefecţi de judeţ — unul ad­ministrativ şi altul politic — a dat naştere la conflicte de atribuţiuni şi la adversităţi. Nu­ doi prefecţi slabi şi cu atribuţii, ce provoacă adver­sităţi şi confuziuni, ci un sin­gur prefect bun, care să se ocupe de administraţie, iar nu de politică. Când se aplică curba de sacrificii funcţiona­rilor publici şi bugetul va da deficit, nu este permis să se menţină organisme inutile, costisitoare şi parazitare, sub­­ pretextul unei ideologii de partid, care ar fi la baza re­formei administrative. Nimeni n’a simfit­ifi an ' R. SEIȘANU li iwie­­soali 11 Risid­ Stambul, 26 (Rador).— Două vapoare engleze „Bemnîrsd“ şi „Heirfield­l“ au eşuat, azi, în Marea Neagră, la intrarea în Bosfor. Echipajul vaporului „Berninca“ a putut fi sal­vat. Din cauza furtunei, operaţiunile de salvare a echipajul de pe „Hair­­fîeld“ sunt foarte dificile. Se semnalează şi un al treilea vapor care ar fî e­­şuat în aceeaşi regiune. ALTE ŞAPTE VAPOARE SOCO­TITE PIERDUTE Stambul, 26 (Rador).­­Din cauza furturi®­ pu­ternice ce domneşte pe Marea Neagră, numeroa­se vapoare au eşuat. Şapte vapoare împotmo­lite, sunt considerate ca definitiv pierdute. Din ca­uza poziţiei unde ele se găsesc, şi a timpului cu totul defavorabil, este im­posibil să se trimită aju­toare. Echipajul unui vas pe­trolifer englez, eşuat în Bosfor, este în pericol de a se îneca, nici un vas de salvare neputând să ple­ce din port în ajutorul l­­ui. Echipajul este format dîn 14 oameni. In apropi­ere de vasul englez, s-a mai scufundat un va­por de comerț, care încă nu a fost identificat. Nu se știe nimic de soarta e­­chipajului acestui ultim vapor naufragiat. Greva generală la căile ferate spaniole Madrid, 26 (Ullstein).­­Sindicatele lucrătorilor căilor ferate spaniole au proclamat azi greva ge­nerală, de­oarece guver­nul n’a admis de­cât ju­mătate din cererile lucră­torilor. Guvernul a mobilizat două regimente de pio­nieri, spre a asigura în parte funcţionarea căilor ferate. Societăţile de transpor­turi cu automobile au de­clarat lockout, fiindcă am­ploiaţii nu au vrut să ac­cepte reducerea salarii­lor. Guvernul va lua cele mai severe măsuri contra acestor societăţi. Spre a se asigura apro­vizionarea oraşelor cu a­­limente, guvernul şi co­munele au hotărît să pu­nă autobuze la dispoziţia societăţilor particulare de transporturi. Nevoia reorganizării poliţiei Capitalei Marile spargeri şi îndrăzneţei» tâlhării săvârşite în ultimul timp In Capitală, au dat de gândit chiar şi poliţiei noastre. N’avem agenţi, spun poliţiştii, căci locurile lor sunt ocupate de unii cari iau numai leafa In consecinţă, s’a hotărît con­­cedie­r­ea sinecuriştilor, carii ur­­mează să fie înlocuiţi cu agenţi destoinici Prin aceasta Insă nu s’a rezol­vat nimic. Conducerea serviciilor de sigu­ranţă nu este la înălţimea cerin­ţelor de azi. In timpurile acestea când hoţii şi tâlharii întrebuin­ţează mijloace moderne, poliţiştii noştri au rămas tot la vechiul sis­tem al denunţurilor. Aşteaptă să li se vândă „pon­tul”, dacă nu, chestiunea trece în dosarele prăfuite ale arhivei. De ce nu se reorganizează ser­viciile poliţiei judiciare ? Ce fac funcţionarii superiori? De ce sunt înfundaţi d­-uii chestori şi in­spectori în fotoliurile chestorilor, biroul paşapoartelor, controlul străinilor, la personal, etc., în loc să fie puşi să conducă cele 6 brigăzi ale serviciului de sigu­ranţă ? De ce merg treburile bine la si­guranţa generală ? Acolo subin­­spectorii generali, mai mari în grad ca inspectorii de la prefec­tură, conduc personal serviciile brigăzilor, ba din contră, este o distincţie de a face parte din per­sonalul brigăzilor, căci aici poate fiecare să se afirme, să arate ce poate. Adevărat că aici se cere pentru aprobarea unui paşa­port, sau eliberarea unui certifi­cat de bună purtare, nu este ne­­voc de un inspector, ajunge un şef de birou , mai ales că majo­ritatea actelor se aprobă de se­cretarul general. Dacă la prefectura poliţiei nu se va face o reorganizare con­formă cu cerinţele moderne a­­tunci cetăţenii rămân la discreţia tâlharilor, spărgătorilor şi pun­gaşilor de buzunare — cari mi­şună cu zecile prin gări şi tram­vaie şi nimeni nu se interesează de ei. Dacă am face o statistică a fur­­­­turilor şi mai ales a celor de buzunare, am rămâne uimiţi de rezultat. Nici 10 la sută n’au fost descoperite. La fel şi spargerile mari. Borfaşii se prind mai uşor, căci sunt tot aceiaşi spărgători de meserie, cunoscuţi şi de cel mai slab agent. Probabil că măsura luată de a nu se comunica presei unele fapte aduse la cunoştinţa poliţiei, este luată într’adins ca să nu mai ştie marele public că la poliţie nu se face nimic. * In legătură cu aceasta aflăm că inspectoratul general al avia­ţiei a cerut să se schimbe culoa­rea nonei uniforme a poliţiştilor, întrucât se confundă cu aceea a ofiţerilor din aviaţie. S-a întâmplat cazul ca un ofi­ţer superior din aviaţie să salute pe un subcomisar prea mult ga­lonat. —— XO*------­ FILME De la lume adunate... — Reclamantul are cuvântul. — Domnule judecător, dum­nealui îmi datorește două mii de lei. — Este adevărat ? Pârâtul dă din cap negativ. — I-ai vândut ceva ? Sau i-ai dat cu împrumut ? — I-am dat cu împrumut. — Ți-a dat, domnule ? Aceeaș tăgadă mută. — Pârâtul nu recunoaște. Ai acte ? — N’am. — Atunci cu ce faci dovada ? — Cu jurământ.­­— Juri, domnule ? De astă dată, pârâtul dă din cap afirmativ. Judecătorul îi face semn să înnainteze și-i ia identitatea. — Te chiamă Goldimer ? Pârâtul dă din cap negativ şi arată pe reclamant — Atunci, eşti Imergold. — Dinţii rari şi galbeni schiţează un surâs de confirmare. — Ridică două degete în sus, pune pălăria în cap şi zi după mine... Jur... — Jurrr ! — ,„în numele... Dar deodată reclamantul Gol­dimer isbucneşte : — Domnule judecător» ! Dom­nule judecător ! — Ce vrei domnule? Ce strigi aşa ? Unde te trezeşti ? — Să vedeţi ceva, domnule judecător !... Imergold ţine mâna în buzunar­... Să scoată mâna din buzunar !... — De ce ?! — Pentru că ţine cheile in mâ­nă — şi dacă pune mâna pe fer când jură, nu se prinde !... E aşa un hoţ !­, ' Bm jaaa Canal buclucaș... Icfim­u­l canalului Be­ga au fost răscumpărate de guvern pen­tru o sumă fabuloasă. -ui­a jd !.. (Ziarele) D. G. Mironescu­, prim ministru. — Am intrat la... Bega!.. Continuare în pag. 2­a Situaţia complicată a d-lui Răducanu ——- X­ox ——­ — Sau obosit, sau tolerant, sau dacă e responsabil, să tragă consecinţele — D ministru Răducanu a ins­pirat oarecare vreme compăti­mire. Pe vremea, când era la ministerul muncii. Era nervos. Teribil de nervos. Şi totdeauna obosit. Şi cdnd tăcea­ţi când umbla­ţi cdnd se încuia singur in birou ţi cdnd vorbia, sau monologa. S‘a întdm­plat, ce s'a întâm­plat pe atunci, — Lupenii, — ţi cu toată recunoştinţa pe care se r­vedea obligat d. Mihalache s'o arate d-lui Răducanu, obositul ţi nervosul ministru al muncii a trebuit să plece din guvern, ca să se plimbe în străinătate, ca preşedinte al unei delegaţii de încurcă­ chestiuni economico-fi­­nanciare. Plimbările la Viena (unde s-au dus toţi pacienţii guver­namentali naţionali-ţărăniţii, Vaida, Aurel Vlad, Iuliu Ma­­niu) au întremat pe d. Rădu­canu, care s'a înapoiat oratoric ţi dornic de a fi neîntârziat ministru. După mature chibzuinţe, d-nii Mironescu şi Mihalache au pus pe d. Răducanu să fie ce-a fost d. Ha­ppa. La comunicaţii ţi lucrări publice. Să continue cu identică pricepere ţi ingenioşi­­tate pe ilustrul antecesor Ha­­lippa. D. Răducanu a voit însă să-l întreacă și a izbutit. D. Ha­­lippa a fost absent; d. Răduca­nu s'a dovedit, cum s'a dovedit: sau­ obosit, sau bolnav de-a bi­nele, sau de reacredință, sau, dacă vrea să treacă drept res­ponsabil, trebue să tragă ime­diat toate consecinţele. * Joi chiar Joi 26 Febr., mini­sterul comunicaţiilor a trimis un comunicat, care vădeşte cea mai sinistră stare sufletească a ministrului, căci comunicatul e dat ca să apere pe ministrul Răducanu, în afacerea furturi­lor de milioane de la Casa me­nită să ajute pe sărmanii, ne­căjiţii şi bolnavii de la calea fe­rată.­­ „Ministerul comunicaţiilor -• spune comunicatul — încă din luna ianuarie a sesizat parche­tul pentru a cerceta motivele dispariţiei lui Nicolae Ilie şi în acelaş timp a continuat anche­ta, printr’o comisie compusă din trei ingineri dela c. f. r., cari lucrează și azi pentru limpezi­rea gestiunii de la 1924 până azi''. Aceasta la 16 Febr. 1931. Dar să vedem ce-a spus insul d. ministru Răducanu în Came­ră, la 11 Febr. 1931. Cităm după notele stenogra­­fice : — „Nu este nimic adevărat, de altminteri nu este nimic pre­cis, din toată campania dusă în unele gazete, fie pentru că nu au fost satisfăcute, fie pentru că sunt interesate să ducă o cam­panie împotriva Casei muncii c. f. r. Acesta este adevărul­ 1. Așa­dar, la 11 Febr., nu era nimic adevărat din campania de presă, că de la Casa muncii B'au furat milioane, că un «luj­­an mStow* că­scent complici funcţionari tocă în slujbă, că sunt lefuri de mili­oane. Ca să dea mai multă tărie cuvintelor sale, ministrul a declarat cu tremole de fost elev slab la conservator: — „Azi de dimineaţă, am fă­cut cercetări, cari erau uşot de făcut, pentru că ţ­­i am mai di­nainte, că este vorba de o cam­panie interesată a unui grup nesatisfăcut în cerinţele sale i­­morale, împotriva Casei muncii ţi am dat un comunicat lămuri­­tor“ Adică a cercetat însuşi d. Răducanu. S’a obosit d-sa o­­bositul şi n’a găsit nimic în neregulă. Totul era în per­fectă regulă. Doar campania de presă inventa. Cum însă d. Răducanu e nu numai orator, ci și un teri­bil stilist în comunicare, a dat în aceeaș zi, la n1 Febr., un comunicat, în care spu­nea : „Până în prezent nu s'a des­coperit nici o fraudă. S'au făcut cercetări de către Casa auto­nomă, de către parchet, şi de către ministerul de finanţe (mo- * * deşi,, d. Răducanu nu pome­­neşte în comunicat nimic de cercetările d-sale chiar în acea dimineaţă, cercetări de care a vorbit la Cameră), dar aceste cercetări n’au descoperit ni­mic". Nimic, nimic, şi iar nimic. Şi totuş fraudele erau să­vârşite, Nicolae Ilie fugise cu milioane. Complicii erau în birouri şi anchetatori gentili erau promovaţi în consiliul de administraţie. Iar pe noi ne învinuia că ducem campanii meschine, fiindcă spuneam, că s’au furat banii meseriaşi­lor dela c. f. r. şi că nu se dau ajutoare nefericiţilor o­­logiţi de drumul de fer, fi­indcă înghit prea mult înalţii funcţionari de la Casa muncii, numiţi şi protejaţi de gu­vern. Peste câteva zile însă, an­cheta judiciară a dat pe faţă tot ceea ce arătasem noi şi un plus de amănunte, în care e­­rau cuprinse fantastice com­plicităţi şi toleranţe la furtu­rile de milioane. E de remarcat aci situa­ţia gravă, în care a intrat ministrul Răducanu. De pe banca ministeri­ali a spus, că nu-i nimic neregulat la Casa muncii. In comunicate oficiale a spus acelaş lucru. Ba mai mult, că n’a găsit nimic neregulat cercetând el în­suşi ca ministru. Prin urmare, certificat oficial de bună purtare la Casa muncii. Şi cu toate acestea, duhoarea furtu­lui a isbucnit cu toată fu­ria. Tot ce spusese mi­nistrul s’a dovedit a fi clară, categorică, oribilă şi nemernică minciună. Să admitem că acei cari au in­­format pe d. ministru Răducanu, au avut interes să nu-i spună adevărat. Dar a cercetat chiar el şi a spus că n’a fost greu de cercetat. Şi a spus şi el ca şi ceilalţi, cari au avut interes să nu spună adevărat. Parcă ar fi fost complice. Sau a fost numai nervos ? Cum rămâne d. ministru Ră­ducanu, plesnit astfel de reali­­tate, ? A calomniat pe cei cari au dus campanie contra hoţilor, a in­sultat presa, şi acum d. Rădu­canu e dovedit calomniator şi în acelaş timp incapabil conducă­­tor. Căci ce fel de conducător e acela, care cercetează şi găseşte rânduială, acolo unde s’au să­vârşit uriaşe furturi ? Mai poate un atare ins să mai fie ministru ? E cu putinţă, ca un ase­menea incapabil să con­ducă un minister ? E admisibil, ca un ata­re calomniator să mai poarte răspundere minis­terială ? Unde s’a mai pomenit, ca după declaraţiile unui ministru, faptele să-l des­­mintă brutal şi acel mi­nistru cu obrajii roşiţi să mai fie tolerat ministru ? Unde s’a mai văzut ca un ministru care a acope­rit o ceată de bandiţi, să îndrăsnească a mai sta pe banca ministerială ? Or, d. Răducanu stă soco­­tindu-se obosit, surme­nat ? In cazul acesta, să in­tervină medicii. Acesta ar fi un aspect al si­tuaţiei d-lui Răducanu. S’ar pu­tea însă să se creadă, că d-sa a afirmat, că nu s'a găsit ni­m­ic rău la Casa muncii, din alte motive. De pildă, din motive politice. In cazul acesta, pentru d. mi­nistru Răducanu e răspundere ministerială, care trebue să i se ceară. * In partea din comunicatul da­toi al ministerului comunica­ţiilor, se spune : „Ministerul de comunicaţii, încă din luna ianuarie a sesi­zat parchetul, pentru a cerceta motivele dispariţiei lui Nicolae Ilie''...

Next