Universul, octombrie 1931 (Anul 49, nr. 264-294)
1931-10-01 / nr. 264
Anul XLE == 10 Pagini EXEMPLARUL FONDATOR: REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No IIJUSI CAZZAVILIAN TELEFON: DISECŢIA 313/72-364/64 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESPOD PROVINCIA 302/98-335/31 In TarS: 5 tel In Străinătate : 6 Le! In Austria : S. C.30 10 Pagilli Nr. 264 Joi 1 Octombrie 1931 Cum ne judecă străinii ? D. dr. Thomas H. Healy din Washington, a ţinut acum câteva săptămâni o conferinţă la congresul Asociaţiei studenţilor româmo-americani din Statele Unite, în care a vorbit cu multă simpatie de ţara noastră şi de poporul român. D. Th. H. Healy a călătorit mult în Europa şi de aceea impresiile şi observaţiile sale sunt interesante şi instructive. „Din toate popoarele câte le-am văzut cu prilejul călătoriilor mele prin Europa — spune d. Healy — „poporul român e cel mai cordial şi prietenos”, dar americanii nu cunosc poporul acesta. r..'" tutide lui de îna dela Bucureşti. nici arta lui, îci lux de stat“. Cine s cu suntem min■ ți în Americ]' -laţiunile c . ' -cei, sau al Noi, care vrednicit s. propagandă permanentă spre a pute. paganda vr ştri, bazată neadevăruri Sunt intere pe care le-a mas Healy, «sa, privitoare formaţii precise asupra ţăriiau vnitei ce te poate face pentru remedierea acestei situaţiuni. Micului doltă grup e pe calea cea adevărată , să sprijinească România. Istoria poporului român, ca şi a ţării însăţi, e prea frumoasă ca să fie lăsată la o parte. In decursul lucrului doi, pe timpul cât faceţi educaţia aici, ar trebui să aveţi aceasta în vedere ţi să informaţi pe prietenii d-tră americani despre România ţi poporul ei. Pe de altă parte, dacă nu încercaţi să vă îmbogăţiţi cunoştinţele despre România, iar americanii află că ttlu privitor la aceasta mai mult decât d-tră, toţi românii vor fi judecaţi după cum d-tră vă prezentaţi. ..De aceea vă îndemn să vă câştigaţi cunoştinţele asupra ţării d-tră şi să informaţi pe americani cu fapte asupra adevăratei situaţii din România, astfel ca ei să nu depindă, pentru informaţiuni, de străinii ce vă duşmănesc observaţii şi critici pe cât de juste, pe atât de binemeritate pentru tembelismul oficialităţii noastre, care niciodată n’a dat însemnătatea omenită propagandei în străinătate, ca şi pentru lipsa de iniţiativă şi de organizare a societăilor culturale româneşti in ţară şi din străinătate, a ajuns în situaţia delui să primim îndemnuri ncurajări din partea a TH 'cânilor, cari în trecere ţara noastră, au rămas sionaţi de Frumuseţile lui român, de bogătului şi subsolului ce să fie puse în va şi de virtuale neautânesc. Merită aaresiile țaristier. \ Vulcanul Krakatoa iarăşi în erupție ------------- ----------- — Sami© car© dispar In fundul oceanului şi reapar la suprafață. — Regiunea valduisâ din Sumatra--lava-- Borneo — De câteva zile celebrul vulcan Krakatoa este în plină erupție. „ivrakatoa", sau „Krakataur", este numele unei insule vulcanice situat,* în partea de sudvest a strâmilori Sondelor din Extremul Orient, vecină cu insulele Verlastin și Lank. Până la 1883 insula Krakatoa, acoperită de păduri, era considerată un vulcan stins. In acel an deodată o intensă activitate vulcanică s’a manifestat. CEA MAI MARE ERUPȚIE VULCANICAupția vulcanului Krakatoa 3—27 August 1883 a întren dezastrele ce le-a primate celelalte manfestaice cunoscute. Zgomo’abilei erupţii sau a o distanţă de 3333 'ecte’e zguduirilor 'e o rază de 350 '•ulei infernale, nare sau pronorme. ■ extreme la ; ’e 60 grade, rinţa păvulcanice din trecut n'a Înregistrat o propagare a vibraţilor sonore la asemenea distanţe considerabile. Intre Insula Krakatoa şi insula Sebosi cenuşa şi pietrele au acoperit pe o mare întindere marea şi au format două insule cărora li s’au dat numele ,, Steer“ şi „Caimeyer“. După câtva timp ele au dispărut sub valuri. Cenuşa, asvârlită de vulcani prin cele trei cratere ale sale a fost împrăştiată la distanţe de câteva zeci de mii de km. Cantitatea de materii solide aruncate de vulcanul Krakatra a fost de 18 km. cubi. VALUL GIGANTIC Forţa distrugătoare a erupţiei s-a manifestat apoi prin producerea unui val gigantic în urma prăbuşirei craterelor şi mai ales a craterului Rakata, înalt de 30—40 metri, care a făcut înspăimântătoare dezastre. Oraşele din insula Java — Tjering, Anger, Merak — au fost rase de pe suprafaţa pământului , ca şi oraşele, satele, vegetaţia şi coastele insulelor din vecinătate. Păduri vaste au fost înghiţite de valul gigantic şi târite în fundul mării; zeci de mii de oameni au pierit prin foc şi apă. INSULELE CARE DISPAR ŞI REAPAR Toată partea nordică a insulei Krakatoa a fost distrusă și acoperită de o mare adâncă. Insula Krakatoa ocupă înainte de catastrofa din 1883 o întindere de 33 km. p. şi jumătate ; după catastrofă nou mai rămas din ea decât 15 km. p. Insula Verlarfin avea o suprafață de 3 km. p., 97 ; după vulcanismul catastrofic întinderea ei s’a mărit la 12 km. p. Insula Poolsche-Hoedja, care era situată la vest de insula Lank, a dispărut in fundul oceanului. Probabil că această insulă a îpapurut zilele trecute la suprafaţă, în urma erupţiei vulcanului Krakatoa. CEA MAI MARE REGIUNE VULCANICA DE PE PAMANT Insula Krakatoa face parte din cea mai mare regiune vulcanică de pe pământ și se găsește pe o linie principală de frontieră care trece dealungul insulelor Sumatra şi lava. Insula Sumatra are 19 vulcani, dntre cari 7 sunt activi. Insula lava are peste 100 de vulcani, dintre cari 45 sunt în activitate. Nici întro regiune de pe glob ru există atâtea guri eruptive ca in aceste insule. Dar și aceste insule fac parte dintro zonă mai întinsă vulcanică. Strâmtoarea Sondelor, insulele lava, Sumatra, Borneo, Lagon întreg arhipelagul Malesiei, la N. până la insula Formosa şi la sud până la Noua Guinee, formează un imens triunghiu vulcanic, în interiorii căruia sunt răspândiţi peste 230 de vulcani dintre care 50 sunt în plină activitate. Vulcanul Krakatoa in erupţie (1883) FILME Clement Vallier istoriseşte în „Le Journal“ păţania unui „triuinghiu“, expresie consacrată pentru echipele conjugale completate cu timbru de ajutor. D. şi d-na Camille Gabarit, din Paris, plecând la băi, în regiunea Chartres, şi-au dat seama că, pe de o parte nu ar fi bine să facă noui şi costisitoare cunoştinţe, pe de altă parte lipsa contactului cu alţii ar fi penibilă în luna consacrată recreaţiei şi a distracţiei. — Să-l luăm pe Ange Dumaine, zise soţul, după o matură chibzuire. — De ce ? — Fiindcă vom avea un prieten fără să avem un pericol. — Nu înţeleg. — Eu şi tu suntem de 60 ani. . — Mulţi înnainte ! — Să dea Dumnezeu ! — Nu văd legătura. — De ce n-o vezi ? El are 70 ani, e mai mare ca noi cu 10 ani. Cine o să ţi-l mai pună ţie pe cap ? Cine o să mai vadă capul meu în chip de cerb ? — Ai dreptate. Odată acordul stabilit, Ange Dumoine este invitat de soţii Gáborit şi viaţa lor este un adevărat paradis în staţiunea de vară, fără deranjamentul bârfelilor publice, — până în ziua când soţul îşi găsi soţia şi prietenul — devenit „enge“ în realitate, — în singura situaţie, la care nu se aştepta şi pe care nu o dorea. Un glonţ de revolver fu ecoul acestei deziluzii, şi astăzi parchetul îşi împarte cu spitalul îngrijirea celor trei asociaţi văratici. Faptul, mărunt în aparenţă, are însemnătatea lui, deoarece, dacă s’ar repetă, ar lipsi împerecherile gelatinoase de ultima garanţie, pe care o aveau in evitarea celor mai tineri şi frecventarea celor mai bătrâni. Aşadar, bătrâneţea este şi ea periculoasă uneori. „Conu”, „nenea“ şi alţi amabili musafiri cari aţipesc prim saloanele altora mai mici de vârstă, închid în ei câteodată rezerve îndrăsneţe sub aparenţa convenabilă — în speţă — a unor zaharistii liniștitoare. Cine ar fi crezut ! Don José „Chinina este amară, dar vindecă” — Ministrul de finanţe al Franţei a făcut la Societatea Naţiunilor o splendidă sinteză a cauzelor, consecinţelor şi soluţiilor crizei ecotronice şi financiare internaţionale. — Trebue descrise zăgăzuirile şi lichidate inaţiunile. — Elogiul risipei. — O voinţă colectivă — C. Clandin, ministrul de finanţe al Franţei, care a vizitat nu de mult România, a făcut zilele trecute o expunere, remarcabilă in comisia economică a Societăţii Naţiunilor. Limpezimea şi curajul acestor declaraţii au provocat elogii şi discuţii deosebite. De aceea reproducem după notele stenografice, părţile esenţiale din această superioară diagnoză financiară, interesând toate statele . MAI MULT DECÂT SE CREDEA Anul trecut, criza economică era declarată, dar erau pari aceia cari credeau că se va cubla îm scurt timp cu o criză fiuiaineiarra. Şi iată, că, chiar de când suntem adunaţi aci, a izbucnit o criză monetară, care atinge una din ţările cele mai puternice din lume prin bogăţia şi creditul său, şi cere va fi, de altfel, suntem convinşi, victorios biruită. In faţa acestei situaţiuini, două atitudinii sunt cu putinţă : ne vom pasa cuceriţi de pesimism? Vom zice, că opera de restaurare monetară întreprinsă de la răzoi, bazată pe etaioniul aur, şi care pare terminată, se găseşte compromisă, că monedele aur nu vor rezista şi că astfel se învederează reaua construcţiune a lumii capitaliste în care trăim ? Vom prezice, după criză, fertimentul, după faliment, dezordinea, şi ne vom asocia cu aceia cari pretind să zidească pe ruine o ordine nouă, bazată pe constrângere ? Nu preţuisc mai pe jos de realitate greutăţile ceasului, dar refuz să dramatizez evenimentele. A vedea limpede şi a voi să trăeşti". S’o încercam în cadrul acestei Societăţi a Naţiunilor, unde cel puţin, cercetarea adevărului, nu ia aspectul unei polemici, şi să ne silim să creem : „o voinţă colectivă". Omenirea îşi plăteşte greşelile. Nu vorbesc numai de acea crimă, care a fost războiul european din 1914-1918, în cere s’a consumat o parte considerabilă din capitalur, moştenire acumiunara de ge- . neraţiile anterioare. Cred, că plătim pofta de plăceri a timpului nostru, încântată de mfincmniile politicei, economiei şi finanţelor. Aceste minciunii se numesc inflaţiunea bugetelor, supra-producţiunea şi supu-opusumiaţiiuinea, suflat’umnea creditului. Statul, finanţele, oraşul,, preda- te demagogiei şi-au dublat întreit, împătrit bugetele. Nicăeni nu s’au gândit să adapteze nevoile la realităţii. Ceva mai mult, se stimulla pofte colectivităţii ca pofta indivitz*i.or. Acolo unde resursele imediate lipseau, se ipoteca viitorul. Cine deci a pretins îmtr’o zi că aurul lipsea sau că creditul fusese rău repartizat ? Daţii-mi voe să râid. S’a îndopat cu credit cel mai ranit dintre consumatori, ca cel mai bogat dintre state, trecând prin fonte întreprinderile individuale sau colective. Şi cum doctrinele interpretează evenimentele, s’a infamiat o şcoală, care a erijat chiar în adevărată mistică obligaţiunea înorailă şi socială a consiumaţiuniii. Dacă am trăi tot în vremea literelor, cutare academie ar putea să pună la concurs : ELOGIUL RISIPEI. Ca să păstreze imaginea fericirii mecanice, cutare ţară a lăsat şomelul să roadă, uita s’a ruinat in raţionalizare, alta căutând să valorizeze stocurile, a oprit circulaţia capitailuiriilor, alta, căutând să-şi valorifice producţiurnea naturală, a paralizat circuitecţiunea mărfurilor, alta, apărămdu-şi industria, a încetinit circulaţiunea oamenilor. O ANOMALIE D. Flandern observă apoi, că, .niciodată guvernele ţi popoarele nu s’au declarat mai solidare in comunitatea internaţională, dar toam'neara în pag. 2-a MOARTEA ZIARISTULUI ION TEODORESCU S’a stins din viaţă, încet, pe tăcute, într’o agonie cruntă, dureroasă, dar calmă ca un apus, unul din ziariştii de seamă din vechea falangă de luptători, Ion Teodorescu. In scrisul lui cuminte, ponderat, se reflectau făptura ş■, viaţa lui întreagă. Nici un gest care să jignească, nici o vorbă aspră care să supere şi să doară. Râvna spre bunurile materiale, a celor ce i-au fost tovarăşi de luptă, pe el nu l-a atins. El a trecut senin prin frământările mărunte şi vasta cultură ce şi-o însuşise îi creiase un scut, o cuirasă, de olimpiană înţelegere a vieţii, îşi făcea o plăcere din a scrie pe înţelesul celor mulţi şi în articolele lui vedeai omenescul din sufletul celui ce, cu bătrânească grije, se apleca să vadă şi să aline suferinţele, ori cu o vorbă de duh să îndrepte relele deprinderi ale celor cari, oameni fiind, sunt vecinie supuşi greşelii. Rar revolta impetuoasă şi-a făcut drum în scrisul său, şi atunci n’o făcea decât pentru a stigmatiza o nedreptate, sau a înfiera un abuz. Fâşii de energie risipea cu generozitate în slujba cauzelor ce i se păreau juste, cum risipea în articolele sate cunoştinţele ce le acumulase, avid, ani dearândul. NiciodatăJt^-'rrv.en n'a fost mai potrivit, ca sinteză a tuturor calităţilor, de căt cel de un om cum-se-cade. Senină i-a fost viaţa — fie-i I ţărâna uşoară! ION TEODORESCU .ri i-a ajutat să aşteptările lor. denţa ei moragrea, trudă şia lipsit încerisită drept piecată pentru incucerită pentru jinări. Scenele ea generală de■ voi uita. Nici aguna, nici ade suprem eidicat tumultul tice, prea obiserea lor. Noroc sit adevăraţi inga veche, caretorie seninul în lucreze Asociavinşi s’au râsiunea acordată Unirii, a fost atătatâ sub gue va fi fost de rijin mai larg. ţiunea n’a mumit. E dreptul, ansilvania“, cu ii tânără decât rare”, după mai are de veac de de a mai apă- I se tipăresc cu hărnicie acele publicaţiuni mărunte, folositoare, răspândite ca picăturile de ploaie care înviorează câmpul, ţinându-l intr’una verde. Ca mijloace de propagandă culturală, Asociaţiunea poate fi luată drept exemplu. Planul de luptă împotriva întunerecului mulţimii şi mai ales împotriva indolenţii sufleteşti, ce a cuprins pe cei mai mulţi apropiaţi ei, este desăvârşit. Din sediul central, rămas la Sibiu de unde a pornit iniţiativa, se întind cărări bătute, spre sediile înfiinţate nu numai in oraşele mai de seamă, dar până în satele cele mai depărtate. După unire au trecut şi Carpaţii, au ajuns până în Basarabia, unde se simte încă imperioasa nevoie a unei intensificări culturale. Aşa numitele Despărţăminte ale Astrei, sunt focare de radiare locală, mai eficace decât cea pornită numai dela sediul central. Publicaţiuni de tot soiul, teoretice şi practice, sunt răspândite cu profusiune. Conferenţiari plătiţi într’o vreme, benevoli azi, împânzesc ţara, răscolind prin puterea mai vie a vorbei entuziaste, sufletele aplecate spre lâncezeală. Intensificarea culturală nu este lăsată numai în seama învăţătorilor, ca dincoace de Carpaţi, îmbucurător e că iau parte intelectuali de toate categoriile : profesori, avocaţi, medici, preoţi. Profesorii universitari din Cluj numai într’o iarnă au ţinut peste 20 de conferinţe la sate, pentru popor. Adunările generale anuale nu au loc la sediul principal, ci în oraşe diferite. Sunt prilejuri de trezire ori de manifestare etnică, aşa cum a fost anul acesta, la Sf. Gheorghe. Nici una din asociaţiunile culturale din restul României nu desfăşoară o activitate atât de meticulos studiată, după un plan bine stabilit şi pe cât posibil în întregime urmărit. Ce e al Cezarului e de dat Cezarului. Dar iarăşi e adevărat, că activitatea Asociaţiei slăbeşte. Aparenţele au rămas aceleaşi ; intensitatea este micşorată. Şi e trist pentru ţara întreagă, în sine, dar mai ales în comparaţie cu vecinii noştri cehoslovaci. Cauzele sunt multiple. Una este molipsirea, iute săvârşită, că asemenea asociaţiuni trebuesc susţinute numai de stat. Cei care mai înainte deschideau fără murmur baerele pungii, acum leagă cu zece noduri. Deşi greşită, concepţiunea aceasta prin drăcească propagandă, prinde tot mai adânci rădăcini. Altă cauză, cum am atins-o mai sus, e de natură politică, încercarea unora de a trage folos şi din prestigiul moral al Astrei, câştigat pe vremea idealismului naţional, a dus la desbinarea forţelor şi chiar la lovituri directe, cum a fost tăerea subvenţiunii. Totuşi dacă Astra îşi duce încă traiul, păstrând tradiţia vremurilor de înălţare, se datoreşte conducătorilor ei din vremea de după Unire: Andrei Pârsan şi Vasile Goldiş, dintre puţinii, dacă nu ultimii, care au păstrat drept stea magică a vieţii lor, acel naţionalism integral, pe care am fost de- i prinşi să-l admirăm în şcoală prin apoteozarea faptelor unui Barnuţiu. Nu l-au intinat luându-l drept piedestal al ambiţiunilor personale hipertrofiate. I-au slujit cu credinţă şi tărie, adesea cu eroism, până la cea din urmă clipă, cu convingerea deplină şi pilduitoare, că aşa se cuvine să înţelegem sprijinul datorit de fiecare întăririi neamului, într’o vreme când ori cât de slabă desbinare poate aduce ameninţarea de năruire a tot ce s’a câştigat cu atâta sacrificii de vieţi. Scrisoarea de pe patul suferinţii, adresată de către d. V. Goldiş, preşedintele Astrei, M. Sale Regelui Carol al II-lea, cuprinde în ea ceva epic. Sincera expresiune a sentimentelor de adevărat naţionalism, care i-a călăuzit viaţa-i sobră închinată binelui obştesc, în mijlocul deslânţuirii sgomotoase a tot soiul de ambiţiuni restrânse, sună ca şi trâmbiţa judecăţii de apoi. Vorbele lui se adresează nouă, tuturora, ţării întregi. Este încă vreme de reculegere de îndreptare a acţiunii fiecăruia spre salvarea şi întărirea neamului, dacă în sufletul nostru mar ai rămas ceva de naţionalismul înaintaşilor evocat numai la zile mari.