Universul, iunie 1933 (Anul 50, nr. 146-160)

1933-06-01 / nr. 146

Anul al 50-lea 12 Pagini nMUm SSSK­«-H 12 , . Pagini Taxa poștală plătită In numerar conform aprobării Dir. G­ Us P. T. T. No. 120228/932, Nr. 146 Jot 1 Iunie 1913r împotriva revizioniştilor Răsună şi acum văzduhul de hotărî­torul protest ce s'a ridicat pe plaiurile ţării, ale Iugoslaviei şi Cehoslo­vaciei, împotriva acţiunii celor cari agită chestiunea revizuirii tratatelor. Cu liniştea pe care o dă conştiinţa forţei şi a drep­tăţii cauzei pe care o apără, cincizeci de milioane de lo­cuitori şi-au afirmat cre­dinţa în intangibilitatea tratatelor, pavăza sigură şi indiscutabilă a menţinerii păcii. Sute de ani, popoarele oprimate sub dominaţie străină, şi-au revendicat cu stăruinţă dreptul lor la viaţa. Marele război a dat dreptate cauzei pentru care s-au sacrificat atâtea vieţi omeneşti. O mână de oameni, pro­fitorii de altădată, puşi în slujba asupritorilor nemân­­gâiaţi de situaţiile pierdute, încearcă, prin agitaţii per­fide, reînvierea timpurilor de sclavie îndepărtate pen­tru totdeauna. Nu de dragul acestor agi­tatori se va tulbura din nou pacea lumii şi nu pen­tru satisfacerea câtorva la­tifundiari vor fi nevoite popoarele să-şi verse din nou sângele pe câmpurile de luptă ! Câtă vreme agitaţia ste­rilă rămăsese doar în cer­cul strâmt al celor ce sus­pinau după măririle pier­dute, campania revizionis­tă nu neliniştea pe nimeni şi nu era privită decât cu zâmbetele ce se acordă ten­tativelor neputinţei. Pe nesimţite însă, campa­nia începuse în mod izolat să prindă. Vaetele unora, falsele date ce procura propa­ganda insinuantă, nu câşti­gat personalităţi proemi­nente din Anglia, Italia şi chiar din Franţa. In necunoştinţă de cauză, oameni de bună credinţă vorbeau de repararea unei „nedreptăţi“ pe care pre­vederile tratatelor ar fi cre­­iat-o. O reacţiune se impunea ca un comandament. Nu mai era timp de pierdut. Propa­gandei revizioniste trebuia să i se răspundă, nu numai cu date şi cu dovezi istorice indiscutabile, ci şi cu ferma manifestare a poparelor că­rora tratatele le-au dat li­bertatea naţională mult do­rită. Aci a intervenit iniţiativa noastră; era de întrevăzut pericolul ce prezenta pene­traţi­unea ideei revizioniste. Intre timp, faptele au ve­nit să dovedească temeini­cia temerilor şi corijările cari s’au făcut în textul pactului celor patru s’au datorit solidarităţii statelor Micii înţelegeri, faţă de perspectiva revizuirii trata­telor, perspectivă care ar duce, fatal, la un nou război. Şi mai mult astăzi, marii noştri aliaţi din Occident, în faţa neclintitei hotărîri a românilor, cehoslovacilor şi iugoslavilor, vor trebui sa vadă că pentru toţi a­­ceştia, apărarea drepturilor lor e o chestiune de viaţă şi de moarte. STELIAN POPESCU Statul cehoslovac _­­nd«19 1­0 ani linia fia — Protestarea citită, in şedinţa Reichstagului din Viena, din 30 Mai 1917, în numele Uniunii cehe şi a Comitetului naţional ceh, în care s’au formulat re­vendicările cehoslovace, în ve­derea constituirii unui stat u­­nitar naţional, s’a bazat pe dreptul istoric combinat cu dreptul natural, pe principiul naţionalităţii şi al dreptului popoarelor de a dispune de ele înseşi. Iată partea importantă din acest document istoric: „Sprijinindu-ne, deci, în a­­cest moment istoric, pe dreptul natural al popoarelor de a dis­pune de ele înseşi şi de a se desvolta liber, întărite de alt­fel pe drepturi istorice impres­criptibile şi pe acte politice solemn şi pe deplin recunoscu­te, noi ne vom sili, în capul poporului nostru, de a parveni să topim toate ramurile naţiu­nii cehoslovace într’un stat ceh democratic, fără să uităm ramura slavă care formează bloc cu partea cehă istorică”. Prin tratatele dela Paris, noul stat cehoslovac s’a consti­tuit din Boemia, Moravia, Sile­­zia, Slovacia şi Rusia subcarpa­tică (Rutenia), cu o suprafaţă de 140.394 kmp. şi o populaţiu­­ne de 14.726.158 locuitori. Drepturile istorice pe care le-au invocat cehii, privesc te­ritoriile Boemiei, Moraviei şi Sileziei, care au constituit în secolii trecuţi un stat indepen­dent naţional. Boemia a fost unul din statele cele mai vechi din Europa centrală. Ea a per­dut independenţa sa în 1620- Slovacia, cucerită de unguri, a stat sub dominaţia acestora mai multe secole, dar in timpul războaelor împotriva turcilor, ea n’a fost transformată în pa­­şalâc otoman. Slovacii, înrudiţi cu cehii şi vorbind aceeaş lim­bă, formează o ramură a na­ţionalităţii cehoslovace. Cehii şi slovacii, în număr de 8 mii. 760.907, formează majoritatea populaţ­iunii acestui stat (65,5 la sută). S-a atribuit statului inde­pendent ceskoslovac şi terito­riul autonom al rutenilor de la sudul Carpaţilor (Rusia sub­carpatică), care este o ţară de tranziţie între ele două ra­muri slave vecini. Rutenii, în număr de 461.849 s’au unit cu cehoslovacii prin origina lor o comună slavă, dar până acum n’au căzut de acord în privinţa limbii şi alfabetilui lor (rusa, ukrainiana, sau ruteana). Le­gătura s'a făcut mai mult pe temeiul slavismului. „Slavismul” nu este însă o problemă politică ci una sen­timentală. S’a dovedit aceasta şi în relaţiunile dintre Polonia şi Rusia — fie ţaristă, fie so­vietică —, ca şi intre Cehoslo­vacia şi Polonia (afacerea Te­­sin (Teschen) şi Javorina). D. Beneş are treptate când spune că „statele sunt menţinu­te mult timp din forţele ce le-au ajutat să se ridi­ce... Noi, Continuare la pag. 2-a De la meetingul naţional din Capitală Manifestanţii cu drapelele la statuia lui Mihai Viteazul D. Titulescu despre pactul celor patru puteri .---------7“ o —*—* -— O punere la punct— •— Prin telefon de la trimisul nostru special — D. N. Titulescu, ministru de externe al României, a sosit aci azi, la ora 3.40 d. a.,­pentru con­ferinţa Micii înţelegeri, care se deschide mâine. Delegaţii ziarelor româneşti au vizitat, astă seară, la ora 7, pe d .Titulescu, la hotelul­­,’Ai­leron“. Asaltat cu întrebări asupra pactului celor patru puteri, d-sa a răspuns că înainte de închi­derea conferinţei Micii înţele­geri se abţine de la orice decla­raţii Având însă ştirea că în ţară ar fi stârnit emoţiune atitudi­nea d-sale faţă de noul pact al celor patru puteri, publicat de „Petit Parisien“, care a redat textul exact, d-sa ne-a întâm­pinat pe un ton foarte amu­zant cu declaraţia următoare: „— Precum vedeţi m-au ho­­tărât să-mi trădez ţara !“ Imediat d-sa a adăugat: — ,,Voi îmi cunoaşteţi însă firea şi înţelegeţi bine că de ar fi vre-un motiv de alarmă, n’aş fi aşa de liniştit cum mă ve­deţi acum pe mine, care pentru un milimetru de pământ (atunci când ar fi în joc siguranţa noastră teritorială) aş fi în stare să răstorn lumea. Dar fiţi liniştiţi! Nu ne ameninţă nimic. Dimpo­trivă, veţi auzi lucruri foarte agreabile“. D. Titulescu va face mâine ample şi importante declaraţii reprezentanţilor presei române, cehoslo­vace şi iugoslave. Pe de altă parte, atât cercurile politice locale, cât şi presa cehoslovacă au in­formaţii, că d. Titulescu îm­preună cu ceilalţi reprezen­tanţi ai Micii înţelegeri au obţinut toate garanţiile ce­rute ca ţările respective să fie puse la adăpost de orice tentativă de revizuire terito­rială şi de orice hotărâre lua­tă peste litera tratatelor şi în afară de procedura cate­gorică prescrisă de statutul Soc. Naţiunilor. întrebat dacă după Praga vi­ne direct la Bucureşti, d. Titu­lescu a răspuns afirmativ, cu rezerva dacă vre­un eveniment nu va reclama prezenţa d-sale la Geneva. O VIZITA A D-LUI TITULESCU LA ANKARA In Noembrie, d. Titulescu­­se va duce la Ankarra, capitala Turciei, unde va avea o întreve­dere de mare importanţă cu Kemal Paşa în legătură cu po­litica­ generală a garanţiilor de pace între statele europene, a compuns Rusia sovietică. HAR. I. Garanţiile obţinute de Mica înţelegere M. S. Regele Carol II și H. S. Regína Elisabeta a Greciei la institutul fie nxaternitate „Regina Elsabeta”, ta&jigurat Luni - tmMm­mssma Mmsmmmmzmmm. Cimentarea unei fraternităţi Adunarea naţională antirevi­­zionistă de la Arenele Romane, prin caracterul şi măreţia ei a fost mai mult decât o afirmare strălucită a instinctului de so­lidaritate şi conservare naţio­nală. Ea a însemnat prin pu­­ternicile şi impunătoarele mani­festaţii de simpatie făcute ce­lor doi repezentanţi ai Iugosla­viei şi Cehoslovaciei, — ţări pri­etene şi aliate nouă, — consa­­­­crarea virtuală prin sentimen­tul popular a legăturilor de or­­i­din diplomatic şi militar, care fac din cele trei ţări o puterni­că şi reală alianţă. Spontaneitatea impresionantă şi ovaţiunile ce atingeau Dumi­nică cele mai înalte şi vibrante culmi ale entuziasmului, atât pentru cele două naţiuni aliate cât şi pentru delegaţii lor atât de reprezentativi, au constituit cea mai categorică şi elocventă manifestare de solidaritate. Trebue să recunoaştem, că d-nii dr. Vasa Iovanovici şi I. Slavic au isbutit şi pe drept, să forţeze admiraţia zecilor de mii de asistenţi prin personali­tatea şi mai ales prin puterea talentului lor oratoric. D. dr. Vasa Iovanovici nu este un străin pentru cercurile ro­mâneşti. D-sa şi-a câştigat reale simpatii cu prilejul Conferinţei inter-balcanice ţinută la Bucu­reşti, unde a prezidat cu o rară distincţie şi autoritate. Activitatea d-sale la „Socie­tatea Naţiunilor“, unde, ca vice - preşedinte al delegaţiei iugosla- I­ve, a repurtat mari succese în problemele minoritarilor, a do­­­­vedit îndeajuns un spirit de e­­­­lită, cu adevărat occidental.­­ Trimisul Iugoslaviei a repre­­­­zentat pentru noi mai mult de­cât prestigiul unei mari autori­tăţi şi situaţiuni politice. Fost de câteva ori ministru şi ocu­pând un loc eminent pe primul plan al vieţii politice, d. dr. Va­­i­sa Iovanovici s’a relevat la adu-­­ narea de Duminică, d­ela prime­le sale cuvinte, ca un mare a­­mic al ţârii noastre şi un spirit activ în consolidarea Micii în­ţelegeri. Cunoscător al sufletului ro­mânesc cu parc s'a familiarizat de copil pe malul Dunării, d-sa, deşi mare avocat, a sacrificat peroraţia juridică pentru a se adresa dintru început inimilor româneşti. Şi n’a greşit. Dela primele fraze rostite într-o cal­dă românească şi până la ulti­mele fraze, cuvântarea d-sale, de­ o admirabilă ţinută literară şi gradaţiune emotivă, a fost pri­lejul unor continue şi puterni­ce aclamaţiuni. Cu acea înţelegere a reali­tăţii, proprie adevăraţilor oa­meni de stat, d-sa a trecut de la abstracţiunile morale la nevoia imperioasă a unei cât mai strânse colaborări de ordin practic şi economic, între ţă­rile Micii înţelegeri, deziderat subliniat şi primit de adunare cu un semnificativ entuziasm. D. dr. Vasa Iovanovici n’a cucerit astfel numai un mare şi strălucit succes moral pen­tru d-sa şi ţara care l-a învred­nicit s’o reprezinte. D-sa a is­butit şi în cea mai frumoasă formă, să obţină sufragiul o­­piniei publice româneşti pentru adevărata operă constructivă şi practică, garanta unei cât mai îndelungate şi rodnice alianţe. Continuare in pag. 2-a VASA dr. IOVANOVICI Sinuciderea unui fost ministru bulgar Sofia, 29 (Rador). — Ivan Popoff, fost ministru al jus­tiției, s-a sinucis astăzi, a­­runcându-se dela etajul in. —­x­O­X — Alt asasinat la Sofia Sofia, 29 (Rador). — Doi mihai­­lovişti au ucis, azi dimineaţă, pe macedoneanul Pandeff, care sim­patiza mişcarea comunistă. Uci­gaşii au fost arestaţi în podul unei case, unde încercaseră să se refugieze. ----------xox---------­ Rolul şi chemarea A Micii înţelegeri fie J. SLAVIC Prietenul şi camaradul meu de şcoală, d. Osusky, minis­trul nostru plenipotenţiar la Paris, unul din colaboratorii la marea operă a Micii înţe­legeri, a rostit la o recentă conferinţă următorul adevăr: „Pentru noi, Mica înţele­gere e, înainte de toate, un dig contra valurilor trecutu­lui care s’a retras complet ; mai e deasemenea expresia profundei noastre convingeri, că trecutul e numai speranţa acelora cari nu-1 mai au. In sfârşit, Mica înţelege e chemarea către toate naţiu­nile bazinului dunărean, ca să se reunească în sforţarea comună In scopul de a pre­găti un viitor mai drept, mai echitabil şi mai omenesc, de­cât a fost trecutul care a în­cetat de a fi. In adevăr, pentru noi, viaţa nu trebue să fie o plângere, o părere de rău sau o la­mentare". Zilele acestea, In toate statele Micii înţelegeri, se ţin manifestaţii, cari nu sunt plângeri sau lamentări. Şi dacă se vorbeşte de trecut, e numai spre a spune, că vo­inţa noastră de a menţine li­bertatea şi independenţa, prin forţele unite ale naţiu­nilor­­noastre, emană din co­laborarea stabilită intre noi, încă de pe când eram subju­gaţi. Conducătorii naţiunilor noastre au colaborat in tre­cut. Mica înţelegere este fi­ica acestui trecut. Dar trebue ca reciprocitatea şi fraterni­tatea, bazate pe convingerea intereselor comune şi pe cu­noştinţa mutuală, să pătrun­dă şi să câştige sufletul nu numai al acelora cari au co­laborat deja, dar mai ales sufletul tinerimii noastre, al acelora cari au evoluat şi crescut pe pământul liber­tăţii. îmi amintesc bine de o reuniune prietenească la d. Stodola, primul nostru ple­nipotenţiar la Budapesta, un­de am conferit cu prietenii noştri români, preşedintele clubului naţionalităţilor, d. Teodor Mihály şi câţiva de­putaţi români ai fostului par­fost ministru, delegatul Ceho­slovaciei la marea adunare na­ţională antirevizionistă de la Bucureşti lament maghiar şi noi, câţiva slovaci, înainte de a ne des­părţi spre a merge fiecare în ţara lui. Am vorbit de dificul­tăţile ce se vor ivi din noua viaţă liberă. Eram cu toţii de părere că nu generaţia războiului va termina făuri­rea statelor noastre întregi­te, ale României Mari şi Ce­hoslovaciei şi că aceasta mi­siune e rezervată tinerelor generaţii de după război. Dar condiţia fundamentală a acestei opere constructive, e securitatea şi siguranţa li­bertăţii noastre. Şi de aceea, felicit pe Excelenţa Sa de ministru Stelian Popescu şi marele ziar „Universul“, care au avut fericitul gând de a în­truni la Bucureşti, la Bra­tislava, la Belgrad, în toate­­ ţările Micii­ înţelegeri, pe români, iugoslavi şi ceho­slovaci, ca să ne putem spune reciproc că voim să trăim, să evoluăm şi să ră­mânem prieteni credincioşi, spre a ne putea asigura pe veci un viitor liber. Din ne­fericire, nu pot să iau parte la serbarea cincantenarului „Universului“, dar această iniţiativă îi asigură gratitu­dinea şi urările noastre. D. J. SLAVIC Atentatul dela palatul de justiţie din Capitală — Proprietarul de păduri Tischler din Ţara Moţilor, împuşcat de un căpitan invalid.— Moartea victimei —­­ Amănunte interesante — Precum am anunţat. Luni, la ora 2 jumătate, un a­­tentat s’a produs la palatul de justiţie, în camera de consiliu a secţiei I-a a trib. Ilfov în următoarele împre­jurări: La această secţie urma să se­­judece procesul dintre Moţi şi cunoscutul proprie­tar de păduri Mauriciu Ti­schler. In vederea acestui proces, numeroşi Moţi veniseră în Trib. Ilfov s. I­n format cu­­ d-nii judecători Ghiţescu, Preu­­­­ţescu şi procuror Stăncescu a­r urma să judece Luni procesul faimos al Moţilor. E vorba de acţiunea penală pentru fals pornită contra fos­tului inspector general I. Po­pescu Pera din ministerul de domenii şi de aceea directă pentru corupţie şi uz de fals întreprinsă de reprezentanţii locuitorilor din Ţara Moţilor contra latifundiarului Mauri­ciu Tischler (din concernul Tischler-Bu­­rger), asupra căro­ra am scris la timp şi pe larg. Procesul e istoric. Intr’ânsul se cuprinde, de fapt, toată strădania, de ani de zile, în care se epuizează a-­­­cest element preţios din popo- j rul românesc de dincolo de munţi, pentru a putea să-şi a- a sigure glie de muncă. Căci exproprierea făcându-se i prea fragmentar şi în orice caz i insuficient n’a reuşit să îndes- j tuleze toate nevoile locale şi nici să satisfacă pe toţi cei în- I dreptăţiţi la împroprietărire. I Moţii s’au crezut o vreme ne­dreptăţiţi de ch­iar autorităţile cari au aplicat reforma agrară.­­ S’au convins însă curând, din­­ fericire că nu acestora li se­­ poate reproşa ceva. De aceea adresându-li-se lor, au cerut revizuirea primelor de­riziuni pronunţate de comite­tul agrar pentru exproprierea moşiilor din regiune. Cererea a fost admisă in principiu, dar n’a dus totuşi Capitală. Judecata a fost amânată pentru un termen mai depărtat. Duipă ce tribunalul anun­ţase amânarea, unul dintre Moţi, căpitanul invalid Emil Stancu, a tras asupra lui Ti­schler un foc de revolver. Tischler s’a prăbușit la pă­mânt. A fost transportat la sanatoriul Brâncovenesc. Atentatorul a predat arma d-lui procuror Stăncescu, care se găsea încă în sala de consiliu, la dreptate deplină. Fiindcă delegatul comitetului agrar, pus să refere exact asupra ne­voilor de împroprietărire, a în­tocmit im raport tendenţios. A anchetat din fuga trenu­lui, n’a cercetat satele şi pe lo­cuitori. A numărat pe cei în­dreptăţiţi­­ la împroprietărire doar după numărul... coşurilor locuinţelor, ne socotind că în unele cocioabe sărace se adă­postesc chiar mai multe fam­­iii şi că astfel fumurile vetrelor nu indică neapărat şi numărul capilor de familie. Iar comitetul agrar, încre­­zandu-se în concluziile delega­­tului, a dat o, deriziune necom­pleta. Revolta celor nedreptăţiţi n’a cunoscut margini. Delegaţii lor, luptătorul na­ţionalist dr. Amos Frâncu a­­j­utat de căpitanul invalid pen­sionar Emil Stancu ş. a. au luat din nou, dârzi, calea Ca­pitalei. Au bătut la toate uşile. Şi au reuşit în cele din urmă să cucerească bazele unei noui Cos­tiinuare în pag.2-a Istoricul procesului Căpitanul invalid Emil Stan­­cu (X), atentatorul de Luni, cu alţi reprezentanţi ai foştilor vo­luntari ardeleni, cu ocazia unui pelerinaj la mormântul Moţi­lor, arşi pe rug în 1918, la Be­liu, din ordinul baronului ungur, Urmanczv. - ‘

Next