Universul, octombrie 1934 (Anul 51, nr. 268-282)
1934-10-01 / nr. 268
Politica tanfelor scăzute Conducerea unei administraţii publice, ca şi aceea, a unei întreprinderi particulare, se valorifică după gradul In care ea reuşeşte să adapteze funcţiunile organismelor pe care le are in seama sa la realităţile şi posibilităţile momentului. Adevărul e, că criza a surprins şi a găsit nepregătite mai toate posturile de comandă din organizaţia economică, financiară şi politică a statelor. Aceasta a făcut ca suferinţa să fie generală; totuşi dozarea ei, mai slabă sau mai accentuată, este în funcţie de potenţialul de adaptare la condiţiunile speciale creiate de criză. Dacă puterea executivă ar fi scutit economia particulară de imixtiuni inoportune şi privative de libertate adoptate sub imperiul panicei provocate de criză, omenirea nu ar fi cunoscut atăta mizerie şi suferinţă, întrucât forţele economice lăsate libere să lucreze ar fi schimbat în scurtă vreme faţa nenorocită a lucrurilor. Totuşi, acolo unde a lucrat o bună şi inteligentă conducere, ravagiile crizei au putut fi îndulcite, iar funcţiunile întreprinderii particulare sau serviciului de stat respectiv, au reuşit să-şi reia ritmul adaptându-se nouilor situaţii. Lucrul s’a dovedit posibil, chiar in angrenajul greoiu şi rutinar al administraţiei de stat. Avem chiar la noi în ţară exemplul câtorva servicii şi întreprinderi de stat, care, încăpute pe mâna unor conducători destoinici şi energici, s’au putut sustrage sistemului rutinier şi păgubos inerent administraţiei de stat, imbunătăţindu-şi simţitor situaţia faţă de trecut. Printre aceste excepţii de la regula generală sunt de entra out în anii din urmă exploatările R. I. M. A., care din deficitare au început să devie excedentare, monopolul alcoolului, care, după ce cunoscuse încasări de aproape 2 miliarde anual, se prăbuşise la câteva zeci de milioane, pentru ca, puse din nou pe roate anul trecut, să marcheze din nou etape progresive, dar mai ales administraţia căilor ferate, care, după o lungă perioadă de deficite şi de exploatare anarhică, a ajuns nu numai să-şi echilibreze finanţele, dar să lase speranţa unor excedente din care să-şi alimenteze investiţiunile cerute de re- Inoirea anuală a materialului rulant. O gospodărească organizare a traficului, printr’o cât mai raţională utilizare a mijloacelor de circulaţie, o frână strânsă pusă cheltuielilor şi mai ales o politică tarifară adaptată puterii actuale de piaţă a economiei naţionale, au putut spori şi randamentul serviciului, şi rentabilitatea exploatării. In ciuda scepticismului exprimat de experţii streini, reducerea tarifelor pe C. P. R. atât la transporturile de persoane cât şi la cele de mărfuri, nu numai că n’a diminuat încasările, dar le-a sporit destul de simţitor. După datele cele mai recente, traficul de marfă pe primul semestru al anului în curs a depăşit cu 25 % traficul din anul trecut. Numărul tonelor transportate pe primul semestru al anului 1934 se ridică la 10 milioane 66.000 faţă de 8 milioane 48.000 în acelaş semestru din 1933 şi faţă de 8.582.000 din primul semestru 1932. Faţă de rezultate aşa de concludente, administraţia C. F. R. nu se mai poate abate dela politica preţurilor moderate. Dimpotrivă, datoria ei este s‘o intensifice în ce priveşte mărfurile la care a început s’o aplice şi s’o extindă la articolele care nu se bucură încă de avantajele reducerii. Nu, tarife urcate ci sporirea traficului, aceasta trebue să fie deviza căilor ferate. Or, sporirea traficului nu se poate obţine decât numai prin ieftenirea tarifului. Acest lucru nu trebue pierdut nici o clipă din vedere. Catastrofă de tren in Anglia Londra, 28 (Rador).— Un tren express s’a ciocnit astăseară cu un tren omnibus, la Warkick Junction, în Warwiskshire. Ciocnirea a fost extrem de violentă. Se crede că ar fi fost numeroşi morţi şi răniţi. Deoarece deocamdată lipsesc relaţiile oficiale, circulă svonurile cele mai contradictorii asupra întinderii nenorociri fără să se poată verifica exactitatea lor. Aplicarea acordului de plăţi cu Franţa Termenul pentru depunerea valorii in lei In cadrul preocupărilor conducerii institutului nostru de emisiune pentru netezirea relaţiunilor economice, cu Franţa, în vederea sporirii schimburilor de mărfuri, aplicarea acordului de plăţi încheiat cu această ţară şi care a intrat în vigoare la 17 ce a fost în ultimele zile discutată cu o deosebită atenţiune, la Banca Naţională. Discuţiunile au urmat pe baza tablourilor întocmite în virtutea declaraţiunilor făcute de comercianţii şi industriaşii români importatori, cari au depus de mult documentele respective la Banca Naţională pentru efectuarea transferului devizelor necesare. * Dificultatea serioasă, pe care a întâmpinat-o însă institutul de emisiune, a fost că foarte puţini importatori au respectat obligaţiunea din acord, de a depune la timp contravaloarea în lei la Banca Naţională a facturilor depuse cu documentele pentru plată. In faţa acestei situaţiuni, Banca Naţională a luat hotărîrea, ca cel mai târziu până azi, toţi importatorii români, cari nu vor să decadă din prevederile acordului, să depună contravaloarea în lei a devizelor cerute. Culesul viilor In împrejurimile Madridului OYA tMKffiWIlMHBMMBBfciJWIil'iilllMKBT mill...Ill III |||||«m^»a»iMnw.TOjMMt^BWjBg^gnSIMCTg3fflWan^ România şi ţările din blocul aur miste ce ne-au sosit zilele acestea de la Geneva, primul loc îl ocupă, desigur, hotărirea reprezentanţilor ţărilor din blocul aurului, anunţată prin comunicatul de la 25 Septembrie, hotărîre relativă la transpunerea solidarităţii monetare dintre ele pe terenul practic al activării schimbului lor comercial, cu dispoziţia lărgirii acestui schimb şi în raporturile cu celelalte ţări. Intr’un articol precedent, aratam că acest acord nou, încheiat între ţările blocului aur, poate însemna un important pas înainte spre revenirea la regimul libertăţii schimbului internaţional, şi că de pe urma acestei nouă orientări, România, ca şi celelalte două state din Mica înţelegere, ca şi statele agricole din bazinul dunărean, sunt cele dintâi ursite să tragă remarcabile beneficii. Şi este foarte firesc să fie aşa. In primul rând, pentru că, limitată numai la cele 6—7 ţări constituite formal in blocul aur (Franţa, Italia, Belgia, Olanda, Elveţia, Luxemburg), hotărârea lărgirii relaţiilor de schimb nu poate duce la rezultate prea importante din cauza structurii economice oarecum identice a ţărilor blocului, cum şi din cauza disparităţii preţurilor de pe pieţele respective. Oricâte sforţări s’ar face şi oricâtă bunăvoinţă s’ar arăta, realităţile, mai tari decât voinţa guvernelor respective, nu lasă speranţe in posibilitatea unei prea mari lărgiri a schimbului reciproc. E deajuns să —.....— " X ----1-----—«■ ţările blocului reprezintă abia o treime din comerţul ei total, iar comerţul Franţei cu aceleaşi ţări nu atinge decât un sfert din totalitatea comerţului ei exterior. O bună parte din golul acesta poate fi însă foarte bine împlinit de ţările Micii înţelegeri şi de cele din bazinul dunărean, care dacă satisfac toate condiţiunile de structură de a fi cliente naturale ale ţărilor industriale din blocul aurului, trebue să li se recunoască şi dreptul de a fi, la rândule, factorii cei mai indicaţi de aprovizionare ai aceloraşi ţări. Odată problema pusă, datoria guvernului român şi în deosebi a conducătorilor departamentelor economice, este de a folosi la maximum tendinţele şi dispoziţiunile favorabile arborate prin noua politică a blocului aur, asigurând economiei româneşti poziţia privilegiată la care e îndreptăţită să aspire. Trofeul sporului de 7000 tone produse petrolifere finite, peste cota redusă de contingentare fixata expertului romanesc de guvernul francez pe noul period de 3 ani (1935—1938), trofeul acesta cu care s’a întors alaltăieri de la Paris de ministru V. Slăvescu, nu poate fi privit decât ca un prum desiderium pe lângă reducerea masivă la care a fost supusă recent cota României. De aceea, la bunele dispoziţii ale ţărilor din blocul aur pornite din recunoaşterea oportunităţii consolidării relaţiilor lor de schimb, cum şi a relaţiilor cu ţările ce se mişcă în orbita politicei lor monetare, socotim că e necesar să se adauge vigilenţele şi stăruinţele guvernanţilor noştri. Altfel, n’am mai înţelege rostul şi eficacitatea repetatelor declaraţii ostentative şi solemne, făcute de d. ministru de finanţe, că România rămâne categoric credincioasă ortodoxismului monetar, dacă solidaritatea ei cu politica şi cu soarta ţărilor din blocul aur, n’ar avea nici o urmare şi ar continua să rămână negativă pe tărâmul viu şi utilitar al schimbului de produse. Furtună pe literatul american O furtună înspăimântătoare | Unite. In clișeu se vede năvala a bântuit, zilele trecute, pe țăr- | valurilor în portul Wintrropul Atluticului din Statele | (Massachusetts), când cheiul a fost distrus dere, pe o mare întin Cazul tentativei de otrăvire de la Cercul Militar Instrucţia va fi făcută de instanţele civile Am fost singurul ziar care a anunţat ori descoperirea criminalei tentative de otrăvire a bufetului Cercului militar din Capitală, pusă la cale de fostul patron, G. Ioanid, care a încercat să cumpere complicitatea funcţionarului Piscopescu, bibliotecarul Cercului, îşi poate închipui oricine consecinţele înspăimântătoare ale planului asasin, dacă bibliotecarul Piscopescu n’ar fi divulgat la vreme parchetului militar tentativa lui Ioanid. Parchetul militar a repartizat acest caz, spre cercetare, d-lui cap. I. Diaconescu raportor. După examinarea actelor din dosar, magistratul instructor a stabilit, că instrucţia acestei tentative de crimă nu intră în competinţa consiliului de război, deoarece autorul ei, G. Ioanid, e civil. Pe temeiul acestor consideraţiuni, d. căp. Diaconescu a înaintat ori un referat d-lui comandant al corpului II de armată, cerând declinarea competenţei în favoarea instanţelor civile. Referatul fiind aprobat, chiar in cursul zilei de eri, întreaga afacere a fost trimisă parchetului de Ilfov şi repartizată spre cercetare d-lui jude consilier Eugen Enescu. . .Gh. Ioanid, aflat până aseară în arestul consiliului de război, a fost trimis la prefectura poliţiei, iar azi va fi adus la parchet. ❖ Din cercetările preliminare de la consiliul de război, conduse de d. maior Bardescu, comisar regal, s-a stabilit că Gh. Ioanid a avut pe seama sa bufetul Cercului militar vreo cinci ani. Ţinându-se de curând o nouă licitaţie pentru concesionarea acestui bufet, el a fost încredinţat altui patron care a oferit o sumă mai mare.Din această cauză, Ioanid a căutat să se răzbune, încercând să introducă, prin ajutorul funcţionarului Piscopescu, otravă în consumaţia ofiţerilor-Direcţiunea Cercului militar ne roagă să arătăm, că în acest caz de otrăvire nu-i vorba de popota ofiţerilor, ci de bufetul, care servește gustări, cafele, ceai, etc. De altfel, noi din primul moment am arătat că tentativa de otrăvire privea bufetul Cercului, iar nicidecum popota. D-na Göbbels, grav rănită intr’un accident de automobil Berlin, 28 (Telor). — Azi deabia s’a aflat că d-na Goebbels, soţia ministrului propagandei, a fost victima unui accident de automobil. Maşina d-nei Goebbels a capotat în apropiere de Berlin din cauză că a fost brusc frânată. D-na Goebbels s’a ales cu răni grave. Totuș starea ei nu este desperată. -oox: ♦: xoo. Mare transport de argint in Anglia Londra, 28 (Rador). — In portul Tilbury, pachebotul „Rampura“ a debarcat astăzi cea mai importantă încărcătură de argint, care a fost vreodată expediată din China, pentru Europa. încărcătura se compune din bare și lingouri, iar valoarea ei este de două milioane lire sterline. -pox:po:xoo- D. Doumergue nu convoacă adunarea naţională Paris, 28 (Rador). — Cercurile oficiale dau cea mai categorică desminţire ştirii publicată azi de unele ziare, după care d. Doumergue, preşedintele consiliului de miniştri, ar fi propus întrunirea Adunării Naţionale în ziua de 20 octombrie. Ofensiva maghiară împotriva României La Geneva, delegatul Ungariei, d. Eckhardt, port-parola guvernului din Budapesta, a atacat cu o rară violenţă România pe tema situaţiei „tragice“ creiată minorităţii maghiare din Ardeal. După câteva zile, la Istanbul, d. Lucacs, delegatul Ungariei la conferinţa interparlamentară, a acuzat România, că nu respectă clauzele tratatului minorităţilor şi, după ce a repetat cunoscutele neadevăruri şi calomnii, în legătură cu această chestiune, a făcut cunoscut celor prezenţi ferma hotărîre a Ungariei de a recâştiga cu orice preţ Ardealul, deoarece ea nu poate să lase o minoritate conştientă de drepturile sale să fie inghiţită în massa asupritorilor, prin mijlocul inchizitorial al deznaţionalizării forţate... Iată Ungaria în plină ofensivă împotriva României şi a tratatelor de pace. Atât la Geneva, cât şi la Istanbul, delegaţii noştri au răspuns aşa cum se cuvine celor doi agenţi provocatori maghiari, cari au confundat Societatea Naţiunilor şi conferinţa interparlamentară, cu adunările Ligii revizioniste din Budapesta. Nu s’a amintit însă, nici la Geneva, nici la Istanbul, de modul cum a înţeles şi înţelege Ungaria să trateze propriile sale minorităţi, călcând toate clauzele cuprinse în pactul genevez şi care face parte integrantă din tratatul de la Trianon. In 1820, după recensământul oficial, Ungaria avea 17.980.143 loc., dintre care 551.211 germani, 141.882 slovaci, 83.093 iugoslavi, 38.000 români (în realitate peste 50.000) şi 20.904 alte naţionalităţi. Aşadar, 883.000 minoritari, cari reprezentau peste 10 la sută din populaţia Ungariei. In anul 1930 — «adică abia după zece ani — numărul germanilor a scăzut deodată la 478.000, al slovacilor la 104.919 şi al celorlalte naţionalităţi într-o proporţie alarmantă şi anormală. Când cota normală de creştere a germanilor, în această decadă, a fost de 30.000—40.000, cum se poate explica scăderea lor cu 73.000 ? A explicat acest straniu fenomen prof. Bleyer, fost deputat german în parlamentul din Budapesta, in şedinţa de la 9 Mai 1933. El a dovedit cu fapte şi documente, metodele de maghiarizare forţată, întrebuinţate de guvernul Bethlen în decada 1930—1930 şi care a avut ca rezultat dispariţia subită a celor 73.000 de germani ! Aceleaşi metode au fost aplicate şi celorlalte grupe minoritare : slovacilor, iugoslavilor şi românilor. D. Lengyel, fostul deputat maghiar, n’a pomenit acum câţiva ani de rezultatele „minunate“ ce le-a dat organizaţia ce a înfiinţat-o dânsul, pentru maghiarizarea numelor de familie ale celor de altă origină etnică ? Lengyel n’a făcut altceva, cu organizaţia sa, decât să continue metodele de maghiarizare forţată aplicate în Ungaria mare dela 1881 până la 1919. Nu s’au maghiarizat atunci, în massă, elemente aparţinând naţionalităţilor, încât s’a creat acea categorie de cetăţeni suigeneris, porecliţi „maghiari de o coroană bucata“, de oarece schimbarea numelui lor s’a făcut pe preţul unei coroane ? De astă dată, guvernul d-lui Gömbös, demn urmaş al guvernului Banffi din 1898, ca şi al guvernului dictatorial al contelui Bethlen din 1930—1930, a mers ceva mai departe : a luat măsuri din oficiu ,pentru maghiarizarea numelor de familie ale minorităţilor, atrăgând atenţia celor ce vor „protesta“, că ei vor fi consideraţi drept „trădători de patrie“. Fireşte, că sub acest regim de teroare, nu s’a putut formula nici un protest. Iată ce se petrece în Ungaria. întrebăm : pentru ce nu se aduc aceste fapte grave la cunoştinţa Societăţii Naţiunilor şi a celorlalte instituţii internaţionale, care , se ocupă de problema minorităţilor ? Pentru ce nu se orândueşte o anchetă de către organele S. N. în Ungaria, spre a se constata tratamentul odios la care sunt supuse minorităţilor şi a se impune acestui stat respectul obligaţiunilor internaţionale luate prin pactul genevez ? Berlin, Septembrie In urma unei dispoziţii a doctorului Goebbels, dictatorul propagandei în al IlI-a Reich, populaţiei germane i s-a dat un fel de concediu politic: un oarecare timp aparatul gigantic de propagandă naţional-socialistă cu centrul în vechiul palat din Wilhelmstrasse, care a aparţinut prinţului Friedrich. Leopold, va înceta sa încerce prin multiplele-i mijloace, să convingă sau să întărească convingerile în noul crez politic. Marile posturi de radio — de exemplu — vor transmite în loc de discursuri cu conţinut stereotip şi de ,,Herspiele" pe care nimeni nu le asculta, muzică de dans atât de dragă berlinezilor de azi. Iată în sfârșit o măsură — care va căpăta desigur în tot Reich-ul, un procent mai mare de voturi libere, afirmative — chiar decât cel atins cu ocazia ultimului plebiscit. Ce însemnătate poate să aibe însă, această renunţare de bună voe, venită cu totul pe neaşteptate — la „cea mai puternică armă de luptă a naţional-socialismului“ — cum numea dr. Goebbels în sus — tehnica propagandei hitleriste ? Să fie numai o recunoaştere târzie dar totuş bine voită — că asiduitatea propagandistică poate la un moment dat, în loc să-şi atingă ţelul, să sară peste el? Evident că dispoziţia ministerului propagandei închide şi posibilitatea unei astfel de interpretări, poate chiar mai mult; o astfel de interpretare trebue să se dea măsurii luate de dr. Goebbels —ea însă nu este desigur singurul motiv, singura cauză a „concediului“ politic acordat poporului german. După congresul de la Nürnberg — timpul marilor reforme a încetat încă o dată — mai fusese anunțată de două sau trei ori înainte această încetare — în statul totalitar hitlerist. De atunci înainte urmează printr’o muncă măgăloasă să fie poleite colţurile lăsate de marile prefaceri sărvârşite de regimul nazi. Poleirea aceasta, necesară atât în chestiunile interne cât mai ales în cele externe, este o activitate care nu poate fi decât stânjenită de o prea mare publicitate, cu atât mai mult cu cât efectele ei nu pot fi prevăzute, aşa încât guvernul ar avea riscul să declanşeze o acţiune de propagandă pe care să SCRISORI DIN BERLIN „ Concediu“ politic BBHSH WBBMS Congresul de oto-rino-laringologîe Congresiștiî, având «în mîjloc ned. prof. dr. G. dintele de onoare Marinescu, prese