Universul, februarie 1935 (Anul 52, nr. 31-45)
1935-02-07 / nr. 37
V Anul al 52-lea 14. Pagini FONDATORI LUIGI CAZZAVILLANI EXEMPLARUL te TarS: S Lei te străinătate ; 6 Lei Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. GI. P. T. Sfo.^130.283 .332 INVERSUL CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU No. 23 -25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10 SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 Pagini Nr. 27 Joi 7 Februarie 1935 B I I I I DIRECTORI STELIAN POPESCU y -f f o ! Plânge bunul simţ... Cine citea pe Constantin Bacalbaşa il înţelegea şi-l aproba. Totdeauna si in tot c-a scria, in orice direcţiune se, îndreptă spiritul său clar, pă- I trunzător, exprimat simplu şi precis. Niciodată n’a căutat să facă literatură din scrisul său cotidian, dar rareori literatura cotidiană a putut să atingă culmile cari îi vor păstra în adevăr o vecinică amintire. , Ceea ce dublă şi tripla rara sa însuşire de a vedea repede şi complet adevărurile în orice situaţiune, in orice chestiune, era, pe de o parte, intuiţia minunată, pe de altă parte independenţa desăvârşită. Chiar când a aparţinut unei formaţiuni politice, şi-a spus şi şi-a scris părerea cu convingere, cu obiectivitate şi curaj, şi niciodată n’a suprapus vreo consideraţîune subiectivă preocupării ce rezumă întreaga lui viaţă,, aceea de a fi cetăţean’ sincer şi luptător fără frică pentru ideile sale, in care naţionalis- mul şi democraţia se imbinău admirabil, îndrumător şi interpret superior al opiniei publice, traducător neîntrecut al suferinţelor şi dorinţelor generale, păzitor neclintit şi îndârjit a tot ce forma patrimoniul ţării sale în înţelesul cel mai larg, apărător cald numai al cauzelor drepte şi adversar energic al tuturor abuzurilor, Constantin Bacalbaşa a fost un dar preţios al naturii făcut timpului său şi ţării noastre, în care s’a ilustrat, nu prin glorii efemere şi sterile, ci prin slujirea patriei şi a presei, cu o distincţiune şi cu un devotament de o exemplaritate pentru ale cărei elogii mărturisesc cu emoţiune că nu găsesc cuvinte. MIHAIL MORA R CONSTANTIN BACALBAŞA ■ Ultimele clipe Constantin Bacalbaşa se simţea indispus de câteva zile în urma unui furuncul la şold, întrucât însă s’a crezut că ar fi de natură infecţioasă. Duminică noaptea a fost transportat la spitalul Colentina, unde d. doctor Mironescu i-a operat flegmonul. Cu toate îngrijirile date, s-a produs o septicemie, care l-a răpus în noaptea de Luni spre Marţi. La căpătâiul său se aflau soţia sa şi mai mulţi redactori ai ziarului nostru. Dri dimineaţă, corpul neînsufleţit al regretatului Constantin Bacalbaşa, după ce a fost îmbălsămat, a fost aşezat în capela mortuară a spitalului Colentina. După amiază a fost transportat şi depus pe un catafalc la biserica Albă din calea Victoriei. S’au depus numeroase coroane şi jerbe de flori, iar in cursul după amiezei s’au perindat în faţa catafalcului admiratorii şi toţi cei cari l-au cunoscut şi l-au iubit pe Constantin Bacalbaşa. înmormântarea se va face mâine joi, ora 3 d. a. la cimitirul Bellu. Directorul nostru, d. Stelian Popescu, căruia i-am comunicat la Roma, prin telefon, trista veste, a fost profund afectat de moartea lui Constantin Bacalbaşa, exprimându-şi în acelaș timp adâncul regret că nu poate participa la funeraliile iubitului și valorosului său colaborator. A MURIT CONSTANTIN BACALBAŞA Marţi dimineaţa la ora 4 luni, a încetat din viaţă Constantin Bacalbaşa. Constantin C. Bacalbaşa a făcut parte din marea generaţie a ziariştilor români, care n’a exercitat o profesiune din scrisul cotidian, ci un adevărat şi nobil apostolat. A debutat în presă, acum câteva decenii, in faza de renaştere naţională, socială, culturală şi economică, a poporului românesc, o fază oarecum romantică. Const. Bacalbaşa, cu entusiasmul tinereţei, însufleţit de sentimente generoase, călăuzit de idei şi principii înaintate, a propagat cu sinceritatea şi înfocarea ce au caracterizat totdeauna scrisul său, aceste idei şi principii şi a apărat cu îndârjire libertatea presei, care este garanta tuturor celorlalte libertăţi cetăţeneşti într’un regim constituţional reprezentativ. Aşa cum a conceput el ziaristica, aşa a practicat-o neîntrerupt de la debutul său, la ziarul „Telegraful român“, în 1873, fondat de Ioan C. Fundescu şi până în ultimele sale zile, ca colaborator al ziarului nostru, vreme de câteva decenii , cu o perfectă bună credinţă şi cu un respect deosebit, împins până la cult, pentru adevăr şi justiţie. Const. Bacalbaşa şi-a dat seama de importanţa ce prezintă, în viaţa modernă, presa şi de pericolele la care poate să fie expusă ea, fie prin excesele de limbaj, fie prin abaterile de la o anumită linie de conduită şi ţinută, dar mai cu seamă de la imperativele politicei naţionale. De aceea, atât prin articolele sale, publicate în ziarele la care a colaborat, sau le-a condus, cât şi în conferinţele ce Ie-a ţinut despre presă şi misiunea ziaristului, Const. Bacalbaşa a fost partizanul cel mai hotărit şi convins al Unul din aluatul marilor gazetari, decanul presei romăneşti, Constantin Bacalbaşa, mult respectatul şi admiratul nostru coleg, nu mai este. L-a socotit mare ziarist Gheorghe Panu, cel cu care alăturea a scris ani în şir la Lupta şi l-au preţuit la fel atâtea generaţii de opinie publică până în clipa când s’a săvârşit din viaţă.Dintr’o serie de vieţuitori cari şi ei au trecut de maturitate, am cunoscut pe Const. Bacalbaşa făcând parte din falanga eroilor în presă. Eroi, nu numai faţă de adversitatea pe care o punea apostolatului lipsurile grele ale vieţii, dar şi pentru curajul şi dârjenia cu care lumea aceasta de ziarişti, — într’o vreme când se pricepea mai puţin rolul presei, — înţelegea să-şi spună cuvântul. L-am văzut în primele rânduri ale elitei de pene viguroase, cu înalt prestigiu personal şi cu hotărâtă şi smerită oscultare din partea cititorilor. Fu- sese la Telegraful român cu I. C. Frndescu, la Naţiunea cu Dumitru Brătianu. Colaborase cu Ion Nădejde şi C. Miile la Drepturile omului. La Epoca a stat alăturea cu N. Fulpescu, cu Caragiale şi iarăş cu Gheorghe Panu. La Timpul şi apoi la Conservatorul, după fuziunea cu Constituţionalul lui Laurian, umilii începători in ziaristică citeau articolele prime din oficiosul partidului conservator datorite când lui Constantin Bacalbaşa, când lui Take Ionescu, când lui Alex. Lahovari, când lui Alex. Ciurcu, generalului Manu sau lui Gr. Ventura, lui Ion Popescu sau George Rădulescu-Mai târziu a înfiinţat un cotidian Patriotul, apoi o revistă de specialitate, Lupta economică. Multă vreme eminentul ziarist a fost primul redactor al unlor interese naţionale şi obşteşti, care să exercite un control permanent în toate direcţiile, in vederea înălţării şi dezvoltării poporului român printr’o conducere a treburilor obşteşti, fermă şi prevăzătoare, printr’o administrare cinstită a banului public, prin dezvoltarea culturii, prin încurajarea forţelor morale, prin respectul legalităţii şi al drepturilor cetăţeneşti, prin punerea în valoare a energiilor capabile de muncă spornică şi constructivă. Naţionalist înfocat, el a scris numeroase articole, acum câteva decenii, împotriva celor ce dispreţuesc frumuseţea limbii noastre strămoşeşti, prin felul cum o vorbesc, sau scriu , ca şi împotriva celor din clasa suprapusă, cari, fie din snobism, fie din absenţa simţului patriotic, întrebuinţau un jargon franţuzesc—românesc. „La noi — scria Const. Bacalbaşa Intr’un articol publicat in 1897 — aberaţia este împinsă atât de departe, încât unii părinţi păzesc pe copiii lor, ca de ciumă, de limba strămoşească. La noi, graţie moravurilor degenerate impuse de o clasă decadentă, este mai ruşine să vorbeşti stricat franţuzeşte, decât să vorbeşti stricat româneşte“. Şi el da ca exemplu pe un coleg din presă, care îşi scria articolele mai întâi in limba franceză, sub pretext că... „nu era deprins să cugete în limba lui strămoşească Const. Bacalbaşa, când şi~a dat seama de speculaţiunile ce se fac în jurul principiilor democratice, în scop demagogic, prin nesocotirea comandamentelor şi principiuilor politicei naţionaliste, ce trebue să fie la baza oricărei doctrine politice, în cadrul intereselor statului naţional, a luat poziţie hotărîtă împotriva acestor speculaţiuni şi tendinţe primejdioase, atacând cu Adevărului şi de câţiva ani până in ultima săptămână a onorat paginele Universului. O viaţă lungă, sănătoasă, cu însufleţire împlinită până la ceasul morţii, fără un pic de răgaz în îndatorirea unei chemări aşa cum a avut-o marele, ziarist, nu poate admite biografie în câteva rânduri şi in adânca îndurerare a clipelor despărţirii. Oricine însă ar răsfoi cele patru volume din Bucureştii de altădată, cărţi cari vor rămâne, cinstind de-a pururea numele lui Bacalbaşa pentru nespusa muncă de acolo şi pettru folosul cercetării trecutului bogat in fapte, va vedea, strecurată modest, activitatea ziaristului, a omului politic, a scriitorului ori a cetăţeanului de acţiune vie şi de simţire pur românească. Căci Constantin Bacalbaşa, democrat cu idei foarte largi în tinereţe, fără să fi fost un xenofob, a rămas toată viaţa un român întreg, fanatic cinstitor al patriei lui şi zelos pentru fiecare colţişor al ţării la a cărei întregire a luptat entuziast, dar a cărei ştirbire, „nici cu o palmă de pământ“, n’ar fi admis-o pentru nimic în lume. Un om complet cinstit. Şi asta a fost între toate, marea calitate cu care a onorat breasla ori mandatele ce i s’au încredinţat şi care a dat atâta tărie cuvântului lui scris sau vorbit. Diversitatea cunoştinţelor şi a culturei lui — a scris până şi carte de bucate ; incursiile în multe genuri ale scrisului—sub semnătura Radu Ţandăra a dat cotidianelor şi savuroase cronici umoristice , teatrului a oferit piese sau reviste,—toate acestea prezentau pe ziaristul consumat, enciclopedic, capabil să polemizeze în orice domeniu de cunoştinţe, însemna un ziarist de mâna întâia, permultă vigoare şi talent, demagogismul sterp şi formulele utopice întemeiate pe concepţii nesănătoase şi chiar anarhice. Cu aceste dispoziţii sufleteşti, cu acest capital de principii, de idei şi de sentimente nobile şi patriotice, Const. Bacalbaşa a fost, după război, colaboratorul de seamă al ziarului „Universul“. Toate articolele sale publicate in coloanele acestui ziar, scrise cu atâta forţă convingătoare, cu atâta sinceritate şi logică strânsă, cu atâta însufleţită dorinţă de mai bine, pentru neamul nostru, sunt mărturia vie a unei credinţe, a unui ideal, a unor concepţii superioare de ordin etic şi politic, care constituesc monumentul neperitor al autorului lor. Ca un soldat disciplinat consemnului său, Const. Bacalbaşa a rămas la postul său, scriind până în ultimele sale clipe, cu simţul acela al datoriei împlinite şi cu conştiinţa împăcată. Dispariţia acestui mare şi strălucit colaborator al nostru, coleg şi prieten iubit şi respectat, scriitor de valoare, ziarist de rasă, om cu vederi largi şi înzestrat cu bogate însuşiri sufleteşti, parlamentar de seamă, este o dureroasă şi imensă pierdere pentru scrisul românesc, pentru presa românească, şi pentru toţi cetitorii şi admiratorii săi. Va rămâne însă numele lui, Constantin Bacalbaşa strâns legat de dezvoltarea şi înălţarea presei româneşti, nume ce va simboliza pe ziaristul, ce a făcut apostolat in epoca de renaştere naţională şi de înfăptuire a României întregite, care a contribuit, prin scrisul său, la întărirea forţelor noastre morale. Fie-i memoria In veci respectată „UNIVERSUL" rect înzestrat. Ceea ce însă a avut în plus Const. Bacalbaşa, spre a fi cu adevărat mare, a fost nici măcar o umbră de pată. Nici o umbră de pată, nici pe gândire şi nici pe faptă. Acesta era substratul greu de pe care putea să spună cu ultima vigoare cuvântul răspicat şi tare, cumplit de tăios şi sincer, acolo unde trebuia. Cinstea lui C. Bacalbaşa — iată marele aport — dădea aripi şi forţă neînfricată, şi atunci ilustrul ziarist, fără menajament lovea în plin necinstea şi prostia, ardea cu fierul roş puroiul social, nedreptatea şi lipsa de românism ori unde s’ar fi oploşit. Iar cititorii aşteptau cu înfrigurare, ca o binefacere, articolul lui semnat in plin : Constantin Bacalbaşa. Era măcar ca o sărare a inimei în neputinţa şi ciuda de a nu vedea schimbarea răului încarnat. Astăzi condeiul de foc este scrum. Din cenuşa lui însă, nu va putea să nu renască oricând, ca şi pasărea legendară, exemplul, exemplul, pentru condeiaşi, al unei cariere strălucite atunci când pe lângă valoare este şi credinţă şi este şi cinste. Pildă pentru toată lumea grăbită de azi—că totuşi munca înţeleaptă şi viaţa curată nu pot să nu-şi găsească, — măcar după moarte, cinstire unanimă. ...Şi cu dispariţia lui Constantin Bacalbaşa, primul fondator al unei societăţi de presă la noi, fost apoi întemeietor şi preşedinte al ,,Sindicatului ziariştilor“, piere ultimul din trinitatea fraţii Bacalbaşa — Costache, Iancu şi Tony—cari, cu spirit scânteietor, au vibrat decenii în presa românească, fiind şcoală selectă pentru atâţi învăţăcei în ale scrisului. C. COSCO Nici o umbră de pată Odihnească-se in pace! Zăbranic de doliu ne cerneşte casa. Nestorul presei române, confratele venerat, colegul cel mai iubit, Constantin Bacalbassa, a închis pentru vecie ochii. A fost, în pilduitoarea existenţă a marelui gazetar dispărut, atâta lumină şi în atitudinea lui atâta dreaptă judecată, încât, fără ezitare şi cu drept cuvânt, se poate spune că pierderea este ireparabilă.De cinci decenii, zi la zi, el a fost comentatorul drastic dar obiectiv al tuturor evenimentelor politice şi sociale, iar cuvântul lui avea ecoul vorbelor profetice. In scrisul lui vehemenţa nu avea drept ţintă persoana, ci sistemul, nu omul, ci principiul constituia răul public ce trebuia combătut cu impetuoasa convingere a adevăratului apostol. Neîngăduitor cu sine însuşi, viaţa lui Constantin Bacalbaşa a fost un exemplu de bunătate şi de largă îngăduinţă pentru toate slăbiciunile semenilor săi. El a trecut prin vâltoarea aviditâţilor materiale, curat şi senin, făcând din dezinteresarea sa absolută un crez al mândriei care i-a caracterizat viaţa. Şi-a urmat drumul său rectilin fără transacţii de conştiinţă, transacţii pe care din nefericire viaţa le impune chiar şi celor mai buni. Cultura lui vastă, spiritul lui cercetător, făceau din Constantin Bacalbaşa un nesecat izvor de amintiri în care viaţa agitată a ziaristului profesionist se îmbina armonic cu urmele pe care cititul neîntrerupt îl lasă în isteţimea minţii cărturarului de rasă. A trăit drept până la capătul existenţii, vioi şi tânăr în gânduri la 78 de ani, a căzut răpus, în timpul activităţii sale de breslaş al scrisului cotidian, în serviciul binelui public, în serviciul neamului său, căruia i-a închinat viaţa întreagă, în slujba presei pe care a onorat-o în cel mai înalt grad. Regretul care ne copleşeşte e atenuat de gândul că numele său va rămâne neşters printre cei dintâi ziarişti cari au cinstit profesiunea noastră. Odihnească-se acum în pace, el care atâtea decenii n’a cunoscut odihna ! VTON CONSTANTIN BACALBAŞA ca director al ziarului „Patriotul“ note biografice Constantin C. Bacalbaşa s-a născut la 21 August 1856, în Bucureşti. Părinţii săi stabilindu-se în Brăila, el a urmat cursurile gimnaziului „Macsim“ din acea localitate. In acea epocă tatăl lui Bacalbaşa îndeplinea funcţiunea de şef al poliţiei oraşului Brăila şi se bucura de o mare popularitate, fiind iubit şi respectat pentru realele lui însuşiri sufleteşti. ■ Familia Bacalbaşa stabilindu-se după câtva timp iarăşi in Capitală, elevul Constantin a fost înscris la liceul Sf. Sava unde a continuatstudiile nu multă sârgubiţii. încă ,ps. băncile liceului tânărul Corist. Bacalbaşa a manifestat talentul său de scriitor. El a scris, in colaborare cu câţiva colegi, din clasa sa, un ziar poligrafat şi o comedie in versuri. După ce a trecut cu succes bacalaureatul a fost atras în ziaristică. Se înscrisese la Facultatea de drept din Bucureşti, dar n’a urmat cursurile regulat. El a debutat în gazetărie, in anul 1879, la vârsta de 23 ani. Frimul articol l-a scris în ziarul „Telegraful“, de sub direcţia lui Ioan C. Fundescu. A trecut apoi în redacţia ziarelor „Românul“ şi Epoca“, de sub direcţia lui Grigore G. Păucescu, la care a colaborat câţiva ani, împreună cu Barbu Delavrancea — primul redact«. —Alecu Baş, C. G. Costa-Foru, Nicolae Filipescu, I. N. Iancovescu, Ioan M. R. Epureanu Const. Olănescu, Gr. Gollav, Al. Vlahuţă şi alţi publicişti distinşi şi ziarişti de valoare. Atunci articolele sale au început să fie remarcate de oamenii politici. Gh. Panu l-a atras după aceea la ziarul său „Lupta“, care de la 23 Noembrie 1886 a apărut în Bucureşti, ca organ „demokcrat-radical“. Din cauza unor articole scrise de Const. Bacalbaşa, in care el protesta împotriva politicei de asuprire a Românilor din Ardeal, practicată de guvernul de la Budapesta, „Lupta“ a fost oprită să pătrundă in Ungaria. Atunci i s-a schimbat titlul ziarului în „Ecoul“ şi apoi în „Vocea“, ca să poată fi trimis abonaţilor români din Ardeal, dar autorităţile maghiare au menţinut dispoziţia împotriva acestui organ românesc. Gh. Panu şi-a dat seama câ tânărul său redactor are temperament de ziarist şi el însuşi fiind un polemist de temut şi un scriitor de rasă, cu stilul incisiv şi logic, l-a apreciat pentru că a descoperit intr’însul aceleaşi dispoziţiuni şi calităţi. După retragerea lui Gh. Panu de la direcţia „Luptei“ in 1892, Const. Bacalbaşa a condus acest ziar până , în anul 1895. Atras în mişcarea socialistă Const. Bacalbaşa, împreună cu Const. Mille, Ioan Nădejde, Al. Brăescu, Const. Filitis, Em Frunzescu, Fau Scorţşanu, Al. Radovici şi alţi tineri intelectuali entuziaşti, care visau o „lume nouă“, au format comitetul de redacţie al ziarului „Drepturile omului“. Şi acestui ziar, din cauza atacurilor îndreptate împotriva guvernului maghiar, i s-a interzis debitul postal în Ungaria, în anul 1885. In 1895 Const. Bacalbaşa a început să colaboreze la ziarul „Adevărul“, in calitate de prim - redactor, Împreună cu fratele său loan. Urmăria cu pasiune şi mişcarea teatrală. Const. Bacalbaşa a scris comedia: „Petecul lui Berecet“, care a fost aprobată de comitetul de lectură al teatrului Naţional şi apoi s’a reprezentat cu succes. A mai scris in colaborare cu fraţii săi, Ion şi Anton Bacalbaşa, revista satirică pollitică, „Pardon", care s’a jucat pe o scenă bucureşteană şi în oraşele principale din ţară. Const. Bacalbaşa a fost şi un scriitor umoristic de seamă. In 1887 a scos revista umoristică , Ghiţă Berbecu“, în care a publicat articole sub pseudonimul Radu Ţandăra. Retras câtva timp din presă, el a fost numit şef de birou la accisele comunale din Bucureşti şi cu acest prilej a studiat sistemul impozitelor comunale. A publicat un studiu sub titlul : „Reforma impozitelor comunale“, în care propunea un sistem mai bun de impuneri. Fireşte că viaţa de blurocrat nu i-a convenit lui Const. Bacalbaşa. Ziaristica l-a atras iarăşi în mrejele sale. Ziarist de rasă şi deci de temperament, el simţea nevoia imperioasă a linei tribune, libere, în care să-şi expună, ideile şi vederile sale. In acest scop el a fondat ziarul „Patriotul“, (de la 5 Mai 1900—26 Iulie 1907), (cu suplimentul săptămânal „Micul Patriot“), „Românimea“ şi reviste economice. Cunoştea bine problemele politice, economice şi financiare. A intrat pentru întâia oară în Parlament în 1911, sub guvernul G. Cantacuzino. Ca membru al Camerei deputaţilor, el a pronunţat un discurs foarte remarcat privitor la politica noastră economică. In epoca aceia Const. Bacalbaşa colabora la ziarul partidului conservator: „Conservatorul“ şi foarte apreciat de conducătorii acestui partid, aceştia l-au rugat să accepte un loc în Parlament. Intre anii 1915 şi 1916 a fost preşedinte al Casei Meseriilor. A fost şi membru în consiliul de administraţie , al Casei de depuneri şi consemnaţiuni In timpul războiului, Const. Bacalbaşa, pentru ideile sale patriotice — ceruse intrarea in acţiune pentru înfăptuirea idealului nostru naţional — a fost internat in teritoriul ocupat. El nu s’a descurajat, ci, dimpotrivă, a suportat cu erotism regimul la care fusese supus de inamicul ţări sale, încrezător în triumful victoriei, aliaţilor şi în realizarea României Mari. După încheerea pacei a colaborat câtva timp la ziarul „Dimineaţa“, unde a redactat şi ,,Pagina militară“, iar în anul 1924, convins că politica naţională constructivă trebue să fie apărată şi sprijinită de toţi bunii români, a început să colaboreze la ziarul nostru. A fost unul dintre principalii, valoroşii şi iubiţii noştri colaboratori. In Decembrie 1934 a fost ales deputat de Ilfov. Constituinduse Camera, el a fost proclamat preşedinte de vârstă. Un înălţător discurs a pronunţat Const. Bacalbaşa, la discuţia răspunsului la Mesaj, în sesiunea 1934, discurs care a fost aplaudat, atât de membrii majorităţii, cât şi de membrii minorităţii. El avea o înaltă concepţie de misiunea Parlamentului, care trebue să fie un adevărat „Palladium al naţiunii“, după cum o înaltă concepţie a avut şi de rolul şi de misiunea presei. El a publicat: „Bucureştii de altă dată“ şi „Capitala sub ocupaţie“. A fost preşedinte al Sindicatului ziariştilor din Bucureşti de la 1919 până la 1924, în care demnitatea a desfășurat o mare activitate. Apostolii reculegerii naţionale Pagini din „Ziaristica română din zilele noastre" de Const Bacalbaşa La istoricul presei române întocmit de d. N. Iorga, a contribuit şi regretatul Const. Bacalbaşa, cu pagini de un deosebit interes documentar. Reproducem aci următorul pasaj din capitolul „Ziaristica română din zilele noastre" datorit ilustrului luptător pe frontul publicisticei . Din cetirea izvoarelor istorice , rezultă că ziarul a apărut pe lume, nu dintr’o nevoe culturală sau dintr’o nevoe sufletească ci numai pentru a îndeplini o funcţiune utilitaristă. Ziarul a fost, deci, la început, nu un răspânditor de idei, ci un imprăştietor de veşti. Ziarul a răspuns nevoiei mediului de a fi informat mai repede şi mai sistematic- ştirile, care în centrele mărginite, puteau fi comunicate din gură de la on la om, în întrunirile publice sau familiare, nu mai ajungeau să fie cunoscute de toţi în aglomeraţiile, din ce în ce mai mărite, ale centrelor urbane. Ziarul a eşit din această trebuinţă socială. In ţările române ziarul s’a născut din aceleaşi necesităţi; dovadă e faptul că Domnitorii au fost aceia cari mai întâi au fost cetitori şi abonaţi de ziare, ei având chiar un capitol de budget, pentru această cheltuială. Aceşti cârmuitori ai Principatelor nu simţeau, însă, nevoia unei prese naţionale, ci se mulţumeau numai cu ziarele străine care singure îi puteau informa despre lucrurile care se petreceau în afară şi core îi puteau interesa. Dar când ţările române au putut avea ziare naţionale, acestea nu au mai fost numai gazete de informaţii ci au fost, mai ales gazete politice. Nu trebue să pierdem din vedere că toţi ziariştii epocei de reculegere naţională au fost, — la deosebite trepte — nişte apostoli ai neamului; ori care erau deosebirile ce-i despărţeau pe câmpul ideilor, toţi erau credincioşi naţionalişti şi nestrămutaţi Români. Atât de organică era, la toţi scriitorii aceştia, iubirea de patrie că cei cu ideile cele mai înaintate, — precum erau republicanii ca C. A. Rosetti — confundau întotdeauna reven,dicările democratice cu cele patriotice, învinuirea de ciocoism şi de strigoizm erea nedespărţită de aceea de ,,vândut străinilor“. Toată generaţia care a crescut în ura faţă de clasa privilegiată, nu putea spune lămurit dacă ură pe vechii boieri, mai mult pentru că erau retrograzi ori mai mult fiindcă erau răi Români. Această stare sufletească şi această notă a presei, s’au prelungit şi au durat in tot timpul cât a durat lupta aprigă între vechea clasă conducătoare şi clasa cea nouă până la desăvârşita biruinţă a acesteia din urmă. Presa română, de orice culoare politică, dar mai ales presa curentelor democratice, a fost tot mereu o presă aprig naţionalistă“. Reproducem aci şi rândurile de încheiere a studiului de mai sus . Mai am de făcut o ultimă observaţiile. Cât timp presa avea o mică răspândire ziarele nu se puteau susţine decât prin subvenţiile partizanilor şi ale partidelor politice. Ziarele partidelor erau cu puţine excepţiuni, cele care puteau trăi şi aveau cea mai mare înrâurire asupra publicului restrâns care citea. Astăzi este cu totul un alt cântec. Presa comercializând puse, prin marile tirajuri, influenţa asupra maselor a trecut la ziarele independente de partidele politice. Este o constatare şi atât. Dar oricare ar fi poziţia ei faţă de organizaţiunle politice, viitorul nu poate fi decât al presei care va fi mereu şi democrată şi naţionalistă Adică presa legată strâns şi de sufletul şi de interesele poporului român. CONSTANTIN BACALBAŞA Preşedintele Sindicatului Ziariştilor din Bucureşti