Universul, august 1936 (Anul 53, nr. 210-224)
1936-08-01 / nr. 210
Amsî al 53-lea FONDATOR LUIGI CAZZAVILLAN 12 exemplarulu 1 la România' • I î n străinătate Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G- CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL PE REDACȚIE: 3.3015. 120.288/932. Căldurile şi sănătatea publică Căldurile excesive,—pe cari ţara noastră le suportă în rând cu toată lumea, — au, pentru noi, consecinţe laterale cari nu sunt de înregistrat şi în alte părţi. Nu vorbim de consecinţa directă a caniculei, — adică de insolaţie, — care la noi a făcut victime mult mai puţine decât în marile centre unde vegetaţia lipseşte şi unde densitatea populaţieieste mult mai mare ca în România. Dar dacă avem consolaţia unui redus contingent de victime imediate ale arşiţei, avem în schimb durerea de a înregistra nenumărate consecinţe laterale, destul de nenorocite. Mortalitatea infantilă a fost, în România, totdeauna, o problemă de o tragică actualitate. Lipsa de cunoştinţe temeinice ale părinţilor, condiţiuni de viaţă rămase încă primitive şi absenţa unei reale şi temeinice asistenţe medicale în marea massă populară, au făcut şi fac ca, la noi, moartea să secere tinerele vlăstare, într’o proporţie necunoscută în alte ţări. ❖ Recentele călduri excepţionale au sporit această calamitate. La oraşe, ca şi la sate, bântuie în momentul de faţă un întreg cortegiu de boli cari decimează pe adulţi şi mai ales pe copii. Rapoartele medicale consemnează o vastă colecţie de afecţiuni datorite consumului apei sau alimentelor alterate ori aflate în stare de necurăţenie. Ştim că există ordonanţe şi numeroase dispozţii şi cir-culări, cari sfătuiesc publicul să se ferească. ‘ Să se ferească de ce? De alimentele alterate sau ţinute în stare de necurăţenie, ca şi de băuturile aflate în această categorie, însă cari rămân mereu în aceeaş stare ? Noi repetăm ,ceea ce am mai spus şi alte dăţi: Autoritatea se pune pe un teren fals, când îşi închipuie că prin simpla măsură administrativă, luată între patru pereţi şi apoi afişată pe un gard, se poate rezolva o problemă, oricare ar fi ea. Măsura hotărîtă trebuie să fie urmată de executarea ei, efectivă, reală. Şi această executare nu se produce atâta timp cât autoritatea, lipsită de iniţiativă şi de dinamism nu controlează aplicarea ei. ❖ Credem că nu exagerăm când afirmăm că o murdărie foarte pronunţată domneşte, chiar în momentul de faţă, în cea mai mare parte a localurilor unde se debitează mâncări şi băuturi. Mergem mai departe şi adăugăm că în acele localuri domneşte o murdărie impresionantă, pentru că cine trebuie s’o vadă n’o vede. • Spunând aceasta, nu facem o profeţie, ci înregistrăm o stare de lucruri din nenorocire constantă, normală... Să încerce autoritatea santară, — care a dat şi dă ordonanţe, — să verifice afirmaţia noastră, şi vom fi fericiţi să constatăm că, de astă dată, ne-am înşelat. Dar autoritatea, lovită de o tradiţională toropeală profundă, nu se vede, iar bolile fac ravagii mai spăimântătoare acum decât în tot cursul anului. Londra, Iulie Din acea perioadă de după război, caracterizată printr-o mişcătoare credinţă în puterea aproape magică a pactului Ligii Naţiunilor, ne-a rămas obiceiul conferinţelor. Farmecul a dispărut şi nimeni nu mai crede în puterea cuvântului, dacă ea nu este întovărăşită de forţă. Totuş, conferinţele continuă, căci e greu să te desveţi de o obişnuinţă atât de plăcută. Miniştrii continuă să călătorească, spre a se întâlni. Dar reuniunile lor sunt lipsite de substanţă, pentrucă s’a revenit la tradiţia diplomatică de odinioară, care vrea ca totul să sei aranjat dinainte printr’oschimbare de vederi secretă, oile obişnuite ale diploma.Astfel, miniştrii britanici,jhezi şi belgieni, reuniţi de dată la Londra, deşi numai pentru o zi, au avut destul timp liber, pentru că nu numai procedura, dar chiar comunicatul de închidere fusese aranjat înainte. Se reproşează acestui comunicat că este prea vag. In adevăr, el e vag, dar aceasta nu din zaza unei divergenţe a punctelor de vedere, ci, dimpotrivă, in dorinţa unanimă de a nu ace nimic ce-ar putea da Bernului pretextul să spună că a fost provocat să rupă negocierea. Sforţarea de conciliere trebue dusă la limita extremă. Totuş, reînarmarea britanică se accelerează şi devine impresionantă. Acesta este motivul entru care delegaţia franceză a consimţit să nu insiste să se facă imediat o declaraţie a carenţei germane. Guvernul britanic, atunci când va fi convins că Germania refuză orice ofertă de conciliere rezonabilă, va transforma într’un acord militar permanent, conversaţiile provizorii cari continuă activ între statele majore ale celor trei puteri. înainte de a veni la Londra, unii Blum şi Delbos ştiau exact pe ce pot conta în acest sens. Ceea ce e important, e faptul că frontul anglo-francobelgian se dovedeşte solid. Tot restul nu este decât amănunt. Profitând de posibilitatea de a vorbi câteva ore împreună, miniştrii britanici şi oaspeţii lor au depăşit limitele indicate în comunicatul pregătit dinainte. In special, ei au discutat fondul problemei Europei Centrale. Există acum indicaţii preţioase în ce priveşte intenţiile lui Hitler asupra Cehoslovaciei. Poate că vizita la Londra de-acum câteva zile a lui Henler, şeful minorităţii germane în Cehoslovacia, a ajutat să se facă lumină asupra acestui punct. Acest politician a luat obiceiul de a veni din timp în timp aci, spre a explica oamenilor noştri politici revendicările sale. Henler se prezintă drept un supus real şi fidel al republicii Cehoslovaciei şi afirmă că n’are nici-o legătură, nici directă, nici indirectă cu Berlinul. To(Continuare in pag. 2-a) SCRISORI DIN LONDRA Conferinţa de la Londra de AUGUR Tragicul sfârșit al căpitanului aviator Olteanu Avionul pilotat de căp. Olteanu, sfărâmat de grilaj. //’faj Pagini Nr*. 210 Sâmbă^ 1 August 1936 P 11 £ 1 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Bulgarii fortifică graniţa Constanţa, 29 iulie Pe cale pardemna»ii aflăm că dealungul graniţei dinspre România, între punctele Ţar Simion, Breslau şi Baibunar, bulgarii au început să facă fortificaţii, intre aceste puncte strategice vecinii noştri sapă tranşee şi subterane la depărtare de câţiva kilometri de graniţă. Bulgarii folosesc soldaţi din geniu, şi pentru ca munca lor să nu fie observată, lucrează numai noaptea. Lucrările sunt conduse de ofiţeri superiori şi ingineri din geniu. România cere Comisiunii suprimarea Europene a Dunării Interview-ul acordat de d. Iffesiae Titulescu ziarului , Le Temps“ „Pentru România egalitatea in drepturi și demnitate este o dogmă“ Paris, 29. (Bador). — Ziarul „Le Temps“ de azi 29 Iulie scrie: Corespondentul nostru din Geneva întâlnindu-l pe d. Nicolae Titulescu, ministrul de afaceri străine al României, şi întrebându-l dacă este exact că în cursul conferinţei de la Montreux, d-sa a ridicat chestiunea regimului Comisiunii europene a Dunării, d. Titulescu a binevoit a-i face declaţiile următoare: „Această chestiune nu poate face decât obiectul unor note diplomatice, adresate cancelariilor interesate la momentul în care guvernul regal al Românei va socoti că este oportun să o ridice în mod oficial. Dar ar fi o adevărată ipocrizie ca să se ascundă opiniei publice internaţionale liniile mari ale viitoarei noastre acţiuni şi sentimentele româneşti. Pentru ca chestiunea să poată fi bine înţeleasă trebue să reamintim că sunt două comisiuni ale Dunării. Una, denumită Comisiunea internaţională a Dunării, creată prin tractatele de pace, având sediul la Viena, cealaltă, denumită Comisiunea europeană, creiată prin tractatul de la Paris din 1856, având sediul la Galaţi. România consideră necesară suprimarea acestei a doua comisiuni, căci ea constitue, după cum se va vedea, un anachronism de necrezut, un control al străinilor, inadmisibil pe teritoriul strămoşesc şi un organism internaţional, care corespunde scopului pentru care a fost creat mai puţin decât oricare altul. România nu contestă caracterul internaţional al Dunării. In afară de atribuţiunile cari sunt de competinţă teritorială şi cari trebue să revină Statului român, s’ar putea examina soluţia ca de pildă Comisiunea internaţională a Dunării să-şi extindă competinţă până la gurile fluviului. Nu cerem revizuirea unor tratate. Am spus de altfel în discursul meu la şedinţa de deschidere a conferinţei de la Montreux, că mă voiu opune totdeauna unei revizuiri teritoriale, dar că voiu examina dela caz la caz pe acelea cari nu se ating de teritorii şi cari vor fi făcute în formă legală. D. Litvinov a mers şi mai departe decât mine. D-sa a repudiat nu numai revizuirile teritoriale, dar chiar acele revizuiri neteritoriale, cam ar fi contrarii păcii.Vii se pare că a reda României atribuţiile teritoriale inerente oricărui Stat suveran este un act care serveşte Pacea. Drept vorbind, chestiunea pe care ne propunem să o ridicăm, nu este o chestiune de revizuire a tractatelor. Ea este chestiunea unificării regimului Dunării, căci niciun fluviu internaţional din lume nu este supus la un regim de supraveghere din partea a două comisiuni. Dunărea trece între alte ţări prin Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi România. Mi se pare că nu pretindem prea mult când cerem ca în ce priveşte regimul Dunării, să fim trataţi pe picior de egalitate cu austriacii, cu cehoslovacii, ungurii şi cu iugoslavii. Să acceptăm ca românii în ce priveşte Dunărea, restricţiuni la suveranitatea noastră, pentru simpla raţiune că în trecut nimeni nu îndrăznea să impună vre-o servitute Austro- Ungariei (pe care o reprezintă azi statele sus-citate) pentru că ea era o mare putere, pe când noi eram obligaţi să acceptăm acum o sută de ani condiţiile impuse nouă de aceste mari Puteri, pentru a avea dreptul de a deschide ochii la lumina zilei ca stat naţional, este un act atât de contrar demnităţii româneşti, încât nimeni, dar absolut nimeni din ţara mea, nu l-ar accepta. GREUTĂŢILE MATERIALE ALE COMISIUNII EUROPENE Să examinăm lucrurile mai de aproape din punct de vedere technic, moral şi politic. De mai mulţi ani deja Comisia europeană a Dunării se sbate în mijlocul celor mai grele şi celor mai de neînvins dificultăţi financiare. După ce a trăit mult timp pe un picior care nu mai corespundea veniturilor ce realiza din taxele de navigaţie, taxele, de îndată ce s’au reluat lucrările întrerupte sau suspendate în timpul războiului, au trebuit să fie considerabil ridicate. Lucrările technice impuse de împotmolirile continui au înghiţit sume pe cari taxele nu le mai puteau acoperi, împrumuturile succesive acordate fie de cele patru guverne din Tezaurul public, fie de băncile particulare, sunt pe punctul de a nu mai putea fi rambursate. Scăderea extraordinară şi crescândă a traficului maritim, oglindă fidelă a marasmului economic european, sporeşte în fiecare zi greutăţile materiale în mijlocul cărora se sbate Comisia europeană a Dunării. Şi în faţa acestei situaţii fără ieşire, înisipările datorite aluviunilor inevitabile cari se înregistrează în fiecare an, impun Comisiunii obligaţia de a interveni şi de a interveni repede pentru ca să împiedece năruirea într’o clipă a unor sforţări făcute în cursul unui lung şir de ani. Ajutorul din partea guvernelor a devenit din ce în ce mai greu, cu excepţia aceluia al guvernului României, care, special interesat în executarea lucrărilor şi mai ales grav ameninţat în interesele sale economice vitale, a fost totdeauna dispus să consimtă cele mai mari sacrificii pentru ca să nu risce să-şi vadă ţara izolată printr’o obstruare totdeauna posibilă a unei ieşiri la mare. In aceste condiţii, guvernul român n’ar putea nici să neglijeze, nici să se teamă de a proclama deschis că el nu înţelege să lase să se năruiască ’îşi figurul său debuşeu fluvial important la Marea Neagră, pivot al existenţei sale economice. MOTIVELE DE ORDIN MORAL ŞI POLITIC Dacă trecem la motivele de ordin moral şi politic, ele sunt atât de numeroase, încât enumerarea lor nu ar putea să aibă decât un caracter pur indicativ. Scopul creierii comisiunii a fost facerea lucrărilor necesare „la gurile Dunării şi în regiunile vecine”. Dar în acelaş timp cu această sarcină technică, comisiunea primea o sarcină administrativă relativă la navigaţiune. Şi cum reglementarea technică comporta şi represiunea contravenţiunilor, nu era decât un pas de făcut pentru crearea unui drept. Organele Comisiunii europene a Dunării se recrutează fie printre străini, fie printre români, puşi la ordinele exclusive ale Comisiunii europene a Dunării. In adevăr, un agent este pus în capul portului Sulina, declarat port internaţional, un altul în capul Inspecţiunii navigaţiei pe tot cursul fluviului până la Brăila. Fiecare din aceşti doi agenţi — căpitanul portului şi Inspectorul navigaţiei — nu au numai o competinţă administrativă, dar mai mult , ei au dreptul de jurisdicţie, fiecare în resortul lui. EI CONSTATA SINGURI SAU AJUTAŢI DE AGENŢII LOR CONTRAVENŢIUNILE, EI ÎNTOCMESC PROCESE VERBALE, EI CITEAZA MARTORI, EI JUDECA IN PRIMA INSTANŢA SI DAU HOTARÎREA LOR IN NUMELE COMISIUNII EUROPENE A DUNĂRII. ACESTE HOTARÎRI SUNT SUSCEPTIBILE DE APEL IN FAŢA COMISIUNII EUROPENE A DUNĂRII, CARE ESTE IN ACELAŞ TIMP INSTANŢA DE APEL ŞI CURTE DE CASAŢIE, DAR ELE NU POT FI NICIODATĂ ATACATE IN FAŢA INSTANŢELOR ŢARII. Mai mult, cei doi agenţi ai Comisiunii, cari au competinţă pentru a judeca afacerile penale şi de a condamna fie pe căpitanul vasului, fie pe pilot, fie pe amândoi împreună la o amendă oarecare, au dreptul extraordinar necunoscut în nici o instituţie din lume, DE A INCLUDE IN AMENDA STIMA AFERENTA PAGUBEI CAUZATE LUCRĂRILOR SI INSTRUMENTELOR APARŢINÂND COMISIUNII. JUDECĂTOR SI PARTE! IATA CE SUNT AGENŢII COMISIUNII EUROPENE A DUNĂRII. Adăugat, la toate acestea toate concesiunile ameţitoare cari au fost cerute de Comisiunea europeană a Dunării : scutirea de taxe de timbru, de taxă fiscală în bănci, de taxă pentru serviciile de transport public efectiv furnizate, scutirea vamală pentru toate importaţiunile, în numele Comisiunii, a membrilor ei şi a funcţionarilor ei, inviolabilitatea domiciliului funcţionarilor, inviolablitatea personală a agenţilor, scutire poştală, scutire telegrafică, scutire telefonică, INTR’UN CUVAT SCUTIRI ŞI NUMAI SCUTIRI. Adaog că Puterile cari compun Comisiunea europeană a Dunării au dreptul de a întreţine vase staţionare, însărcinate de a garanta milităreşte executarea deriziunilor lor la caz de nevoie. Comisiunea europeană a Dunării merge până la a avea propriul ei cod civil intern. Ea regulează ordinea succesorală cu privire la distribuirea între soţi şi moştenitorii direcţi sau indirecţi, a fondurilor de pensiune constituite în numele agenţilor ei demisionari sau decedaţi. Şi toate aceste prerogative se exercită pe teritoriul unei Românii suverane! România va păstra totdeauna o mare recunoştinţă acestui organism internaţional, care i-a asigurat timp de mai multe decade desvoltarea economică, la adăpostul certurilor politice europene. Dar întreb: oare situaţia României Noui, fruct al sacrificiilor ei în timpul marelui războiu şi al tractatelor de pace, este ea cu adevărat compatibilă cu un regim creiat pentru Principatele dunărene din 1856? Justiţia română, admirabil organizată pentru drepturile a douăzeci de milioane locuitori, poate ea să nu fie considerată capabilă de a garanta cu imparţialitate drepturile a câteva sute de vase? Tendinţa ce se constată azi de a face din suveranitatea Statelor o realitate, tendinţă de care au beneficiat numeroase state, poate ea lăsa România indiferentă regimului acestei servituţi şi acestui control al străinilor, pe cari îl constitue Comisiunea europeană a Dunării? Ar însemna să nu cunoaştem românii dacă (Continuare in pag. 2-a) Nouă românilor ne place să auzim zicându-se de ţara noastră că e o ţară bogată. Dacă am întreba pe oricare dintre admiratorii bogăţiilor ţării noastre, în ce consistă aceste bogăţii, răspunsul ar fi fără îndoită : zeci de milioane de hectare de pământ roditor, milioane de hectare de păduri, mari zăcăminte de petrol, munţi auriferi, Dunărea, bălţile, râurile şi lacurile cu peşte, plus marea cu sturionii cari dau icrele negre, vânat îmbelşugat şi rar, apoi milioane de cai, vite cornute, porci, păsări, etc. E adevărat că dacă s’ar face o comparaţie intre posibilităţile naturale pe cari ţara noastră le oferă şi cele pe cari le oferă alte ţări, mai mari sau mai vestite, ca de pildă Italia, Austria, Elveţia, Germania, Polonia şi altele, rezultatul ar fi în favoarea noastră. Bogăţia unei ţări nu este egală insă cu posibilităţile pe cari le oferă natura. Bogăţia este egală cu capacitatea populaţiei de a produce bunuri de schimb. Suedia este ţara chibriturilor de şi n’are nici una din materiile prime cu cari se fac chibriturile. Elveţia este ţaral ceasornicelor şi Olanda ţara de Noţiunea de £nă cu civilizaţia. In ţara^^r^® anului unde curgea miere şi lapte, era bogăţie mare, fiindcă păstorii cari o locuiau erau fericiţi că vitele găsesc iarbă şi apă, iar albinele flori. Civilizaţia modernă nu se mai mulţumeşte cu lapte şi cu miere, ca să se creadă bogată. Rezervele naturale ale unei ţări sunt în adevăr un avantaj, dar ele trebuesc puse în valoare ca să devie o bogăţie. Posibilităţile pe cari le oferă natura sunt ca şi neexistente dacă populaţia nu ştie să le transforme prin munca şi prin priceperea ei, în bunuri de schimb căutate şi apreciate de gusturile şi nevoile vremii. Comerţul unei ţări dă adevărata măsură a bogăţiei ei. Capacitatea populaţiei şi a administraţiei statului de a produce bunuri superioare de schimb şi de a face un schimb avantajos, este primul şi cel mai important element de bogăţie a unei ţări. Sânt ţări în cari natura este foarte sgârcită, dar populaţia fiind vrednică şi administraţia cinstită şi pricepută, bogăţia creşte văzând cu ochii. Judecând din acest punct de vedere, ţara noastră trebue să recunoaştem că ea nu e de loc bogată, ba chiar că e săracă de tot. Să luăm pe rând fiecare din bogăţiile cu cari ne fălim de obiceiu şi să vedem cât valorează după noţiunea modernă de bogăţie. Să începem cu pământul. Terenul nostru agricol e în adevăr foarte bun, dar exploatarea defectuoasă face ca producţia să fie abia pe jumătate din ce ar putea fi după posibilităţile naturii. Fără investiţii de capital, fără îngrăşăminte chimice şi fără o tehnică superioară, s’ar putea recolta de două ori atât cât se recoltează acum dacă agricultura noastră ar fi raţionalizată cel puţin ca formă şi întindere a proprietăţii şi ca aşezare a gospodăriei rurale. Ceea ce este mai alarmant, e că după sistemul legislativ şi cel politic de azi, deprecierea bogăţiei agricole merge crescând. Sensul mişcării este spre zero, din punctul de vedere al bogăţiei moderne. Pădurile noastre reprezintă o avere potenţială imensă, dar ca bogăţie modernă, pădurea se aseamănă cu pământul. E poate singurul caz în Europa, ca o bogăţie aşa de mare şi aşa de frumoasă să fie aşa de maltratată. Avem cele mai bune legi pentru protecţia pădurilor şi practica cea mai ticăloasă pentru distrugerea lor. Cu împlinirea formelor legale, urmăm şi cu pădurea sensul mişcării fatale către zero. Peştele ar putea fi o mare bogăţie naţională în sens modern. Din nenorocire, peştele românesc este o materie politică. Bălţile şi canalele de legătură sânt neîngrijite şi sunt date în exploatare la partizani sau la cooperative de partizani politici. Administraţia pescăriilor este o pradă a favoritismului partidului de la putere. Zonele de inundaţie din jurul bălţilor au fost date ţăranilor la împroprietărire. Nici o pază nu se face în jurul bălţilor în epoca de reproducţie. Găinii samănâncă icrele depuse la iaarginea apei. Vitele sânt lăsă circule pe unde sturo, fc.i depun icrele negre şi adeseori, o urmă de vacă în mijlocul unui morman de icre arată nepăsarea de junglă africană cu care e tratată această mare bogăţie naturală. Iazurile eleşteene şi lacurile de care era plină ţara şi care erau pline de peşte, astăzi nu mai sânt sau sânt înpotmolite şi puturoase. Pescuitul in râuri se face cu dinamita sau chiar cu obuze* de artilerie. I Petrolul e un produs r.atui^fl în cantităţi limitate. Explo tarea intensivă de astăzi aj^tg foarte mult la umplerea golu rilor lăsate de agricultură, dar nu este îndoială că după un^ număr oarecare de ani, această bogăţie va fi săcătuită. Vitele nu fac obiectul unei industrii agricole raţionale, ci totul este lăsat în voia soartei, cel puţin în cea mai mare parte a ţării. Boii de jug tind să dispară din gospodăria ţărănească pentru al fi înlocuiţi cu nişte mârţoage de cai degeneraţi, neîngrijiţi şi slabi de li se numără coastele tot anul. Oile cari sunt singurul mod de valorificare a păşunelor dela munte tind să dispară din cauză că exproprierea moşiilor mari a desfiinţat rezervele de ernatic pe cari nevoia le crease de secole, dealungul Dunării pe la moşii. Începând dela munte şi până în Crimeia. Nu există în ţara noastră agricolă o industrie a laptelui. Chiar aprovizionarea cu lapte a capitalei se face în mod primitiv. Nu există o industrie a ouălor. Adunând acum ce există cu ce nu există, rezultatul nu se poate chema decât sărăcie. A. Curteanu România, ţară bogată? D. N. TITULESCU - (Continuare la pag. 2-a) Izvoarele Oltului de I. SIMIONESCU, pof. Kaiv. Singura podoabă artistică de seamă a Marienbadului, este frumoasa statuie a lui Goethe, impunătoare prin simplicitatea ei măreaţă. Privind faţa senină a chipului de bronz, cu fruntea larg boltită, te aştepţi, ca şi într’o poveste de Selma Lagerlef, să clipească şi să continue citirea cărţii deschisă ce o ţine ’n mână, lăsată in lungul jeţului. Nu se putea găsi un cadru mai potrivit,, pentru statuia cu trăsături atât de naturale. Privirea pătrunzătoare a celui care a ştiut să străbată chiar tainele naturii este îndreptată spre adâncul pădurilor de brad, ce acopăr dealurile din jur. In fişa statuei, în jurul isvoarelor, se aşterne o pajişte verde, una peste tot, stropită doar cu florile micuţe de părăluţe. Natura, pentru Goethe, a fost înţeleaptă conducătoare în viaţă, încercării de a o cunoaşte, de a-i prinde părţi din sufletul ei, datoreşte el sănătatea ce caracterizează variatele şi multiplele lui lucrări. Seninătatea şi adâncimea gândurilor, ca şi limpeziciunea scrisului, fac parte din bunurile naturii, nici când ocolită, mereu căutată ca inspiratoare. De aceea statuia lui de la Marienbad câştigă ca reprezentare a vieţii, fiind aşezată în mijlocul largului şi frumosului parc, numai verdeaţă, boschete de arbori şi şuer de mierle, atât de blânde, încât nu se opresc de cântat nici când vin in apropierea omului. Şi iarăşi privind covorul verde ce ce întinde una peste placul dela picioarele statuei lui Goethe, gândul, fără voie, străbate depărtările, mai iute decât aeroplanul, oprindu-se acolo unde natura predomină, iar oamenii n’au ajuns încă să cinstească, aşa cum se cuvine, ceea ce înseamnă veşnicia ir, viaţa unui popor. Norul însă se împrăştie repede; natura învinge chemând amintirea naturii depărtate, încetul cu încetul uit unde mă găsesc. Pajiştea verde din faţa mea, opera omului, mă transportare o pajişte la fel de frumoasă, mai măreaţă prin întinderea ei, opera naturii insă. Abea am lăsat în urmă ultima casă de bârne din satul Sân Dominic din capătul de nord al Ciucului de Sus, şi priveliştea se schimbă dintr’o dată, într’o feerică vale destul de largă, pe fundul căreia curge un pârâiaş limpede ca lacrima. Nu e singura în ţară şi totuşi mi se pare că nu văzusem nici una ca ea. Pârâul ce curge, cu şopot sglabiu, nevăzut decât dacă te apropii de el, nu te lasă să mergi mai departe. E o chemare mai grăitoare, mai insistentă, dcât a unui părâiaş oarecare. Cadrul e şi el mai deosebit. Brazii se lasă de pe coama innaltă, în grupuri răzleţe. Unii, izolaţi, îşi arată pe deplin măreţia lor, cu trunchiul ca un catarg, în jurul căruia ramuri sănătoase, cu plete dese, dovedesc sănătatea făpturii. Printre ei, timizi, mesteacăni cu coroana ca o filigramă, cu crengile mlădioase, formează boschete, sub care se aştern pe iarba fragedă, mari fluturi aurii, jocul razelor de soare ce străbat horbota frunzişului mereu in tremurare. Intr’o coastă, linia drumului de fier aşezată pe o prispă innaltă, tăiată in stâncă de lavă; în cealaltă parte a văii, se innalţă stâncile goale ale Hăgimaşului, împurpurate de bătaia piezişă a razelor soarelui. Contrastele dintre frăgezimea mesteacănilor şi a ierbii, cu seriozitatea mohorâtului brădet, dintre valea tânără, surâzătoare şi muntele numai ruini, icoana Bucegilor bine cunoscuţi, dau locului o tonalitate cum numai natura ştie că poate aduce la îndeplinire, spre a nu face o vale, asemenea alteia. Dar valea capătă un interes deosebit, când harta ne arată, că pârâuaşul cu murmur fir cu apă ca cristalul, de se oglindeau în el florile de campaniile aplecate pe faţa lui, nu este decât începutul Oltului. Altul izvoreşte de sub Hăgimaşul Mare, spun cărţile. In adevăr se socoate cu drept izvorul principal al acestui însemnat râu din ţară, pârâu mai lung ce vine de lângă satul depărtat, Balan, cu casele resfirate în lungul văii înguste, terminată sub masivul impunător de calcar. In realitate, la San Dominic se împreună un mănunchiu de pâraie, ca şi firele din sfichiul unui biciu, cu care se poate asemăna mersul sbuciumat si întortochiat al Oltului, aşa cum îl trage elevul pe o hartă simpla. Dintre aceste pârâuase strânse la un loc, poporul înclinat spre personificarea neinsi-fietitului, a ales drept Izvor al Oltului, pai auiasuit pe valea caruia am poposit pe nevrute it