Universul, februarie 1937 (Anul 54, nr. 46-58)

1937-02-16 / nr. 46

. ORGANIZAREA JUDECAT­OREASCĂ­ ­ . La­­ ministerul justiţiei se lucrează la un proect de lege pentru modificarea organiză­rii judecătoreşti. Este o reformă care se re­petă în mod cronic fără să dea rezultatele aşteptate. Să sperăm că de astă dată se vă proceda mai înţelept şi mai radical, spre a se obţine «eea ce nu s’a dobândit până acum. Din informaţi­unile cu ca­racter public rezultă că mo­­a’f'Cările vor fi caracterizate de inovaţiunea pe care am sugerat-o în diferite rânduri. Ea consistă în adoptarea sistemului aplicat de multă vreme în armată cu rezulta­te pozitive. Este sistemul înaintărilor pe baza contingentării a două criterii de apreciere — vechi­mea şi alegerea, — în locul elementelor subiective şi e­­lastice, cărora se datoreşte trista şi ciudata anomalie, ca tocmai organizarea vastu­lui şi importantului aparat de Împărţire a dreptăţii să sufere de o prea îndelunga­tă criză de dreptate. Am pus altă dată în para­lelă situaţiunea din armată şi situaţiunea din magistra­tură. Dintr’o promoţiune de ofi­ţeri, unii ajung comandanţi de corp de armată, de divizie, de brigadă, de regimente, cu alte cuvinte generali, colonei, locotenent-colonei. Rareori, unii dintre el­es la pensie maiori sau căpitani. Cei do­vediţi fără aptitudini sunt scoşi din armată prin efectul dispoziţiunilor legale prevă­zute pentru asemenea even­tualităţi inerente ori­cărei ■profesiuni. Dintr’o serie de Jurişti In­traţi concomitent In magis­tratură, unii îşi închee cari­era la înalta Curte de Casa­ţie, alţii la Curţile de apel, dar foarte mulţi la tribunale, fără ca această gradaţiune să fie garantată de criterii Indiscutabile. Este de ajuns să se cons­tate această realitate, ca sis­temul In vigoare să fie criti­cabil din Îndoitul punct de vedere al magistraturii şi al justiţiei.­­ Este uşor de înţeles ce mo­ral pot să aibă elementele rămase prea jos, când văd colegi de studii prea sus, fără totuşi ca o deosebire de în­suşiri intelectuale şi de me­rite profesionale să­­fie con­sacrată. Şi este tot atât de uşor de înţeles ce încredere pot să aibe justiţiabilii în magis­traţii rămaşi la­ primele in­stanţe, când ştiu că alţii cu aceleaşi stagii profesionale au ajuns la cele superioare. Anomaliile implică, uneori, adevărate cruzimi: există magistraţi prezidaţi de foştii lor subalterni, deşi poate ar fi fost firesc şi drept ca situ­­aţiunea să fie inversă. Dacă ar fi existat In orga­nizarea Judecătorească mij--. locul de a îndepărta elemen­tele noapte de a Înainta şi de a se contingenţa într’o pro­porţie raţională înaintările pe baza vechimii şi alegerii, nu după aprecieri, subiecti­ve, , cum s’a procedat in mul­te cazuri, desigur că magis­tratura s’ar fi resimţit de mai puţine nemulţumiri. . Iată de ce este necesar ca această concepţie să fie tra­dusă In realitate, spre a se acorda magistraturii mai multă încredere In drepta­tea Înaintărilor viitoare, ce­­ea ce va contribui la Înălţa­rea moralului său şi la pres­tigiul justiţiei însăşi. -coo. • . ooo- D­NA şi d. EDEN ministrul de externe englez pe coasta de Azur „SPRE STÂNGA“ de CONST. GAROFLID Un om politic îmi spunea, pe vremea când se desbătea legea agrară, că ţara noastră trebuie să meargă mereu spre stânga, fixând, nu ştiu pen­tru ce, la 5 ani termenul a­­cestei evoluţii. Au trecut de atunci aproa­pe două decenii şi credinţa în necesitatea evoluţiei spre stânga stăpâneşte încă min­ţile. Astfel, acum de curând, ni se vorbeşte iar ca pe vre­mea exproprierii: „cei puţini cari au, să înţeleagă pe cei mulţi cari n’au“, ei trebuie să „dea“ pentru a realiza con­cordia socială. Cine trebuie să dea? De­si­gur, capitaliştii, cei cari po­sedă, adică proprietarii de moşii, de case, industriaşii, negustorii, posesorii de acţi­uni, rente, numerar. Să facem un scurt inventar şi să vedem ce au „dat“ a­­ceste categorii de capitalişti de atunci de când grija ar­moniei sociale începea, la noi, evoluţia spre stânga. Se ştie ce au dat proprie­tarii de moşii. Reforma agra­ră a realizat o trecere de ave­re care nu se deosebeşte de­cât cu 10% mai puţin de­cât au infănţuit vecinii noştri de la răsărit. Urmările economi­ce ale acestei evoluţii sunt atât de fericite, încât minis­terul agriculturii a simţit a­­cum nevoia de a propune o lege care să îndrepte cultura Pfa,i.ramului „manu militari“. Proprietarii de case au dat timp de 10 ani contribuţia lor la concordia socială prin închirierea forţată a caselor. Industriaşii, negustorii, în­treprinzătorii „dau“ în fie­care zi. Ei sunt supuşi unor obligaţii grele prin legile so­ciale cele mai perfecte, co­piate aidoma după ultima e­­diţie a Bi­oului muncii de la Geneva. Capitalişti, posesori de nu­merar, acţiuni sau rente, şi-au îndeplinit cu prisosin­ţă datoria. Inflaţia isvorâtă din necesitatea acoperirii go­lurilor bugetare le-a consu­mat aproape tot ce aveau. A­­ceasta contribuție nu a fost suficientă, căci pentru re­i'Continua­re in pag. 2-a) Cu prilejul incidentelor provocate de greviştii din Industria automobilelor, la Flint, poliţia i-a folosit de gaze lacrimogene pentru a împrăştia pe manifestanţi Cine face joc­ul revizioniştilor maghiariGrevele din Statele­ Unite Un fost ambasador al Fran­ţei, care e şi un scriitor cunos­cut, d. Paul Claudel, a publicat într’un ziar din Paris un arti­col foarte ciudat prin conside­­raţiunile geografice şi istorice ce cuprinde, dar mai cu seamă prin concluziile politice ce le trage cu privire la situaţia sta­telor şi naţiunilor din Europa centrală. D. Jacques Ancet, profesor universitar la Paris, care a pu­blicat studii substanţiale despre etnografia şi geopolitica Euro­pei centrale, iată ce spune des­pre articolul d-lui Paul Clau­del­­ , francezul trece drept igno­rant în geografie. Se­­întâmplă ca şi francezi eminenţi să ig­noreze istoria, cel puţin aceea a spiritului. Cu surprindere am cetit într’un ziar de seară, răs­pândit in marele public, sub semnătura unui ambasador al Franţei, în retragere, un scrii­tor pe care unii îl consideră genial, un articol intitulat: „Popoarele Dunărei cu naţiona­lismul strâmt trebue să prefere ideia armonioasă“.­­Notăm că dacă în titlul articolului se în­trebuinţează termenul „popoa­re“, în text el e înlocuit cu „triburi“. Mai departe, d. Jacques An­cet spune că în împrejurările grave de astăzi, când revizio­nismul ocupa un loc important în preocupările popoarelor și fermentează visul unei recons­tituiri imposibile a imperiului lui Franz Iosif, ar fi primejdios să fie lăsat fără replică artico­lul d-lui Paul Claudel şi altele scrise de personalităţi culturale şi politice, cu aceleaşi tendinţe opuse intereselor Micii înţele­geri şi ale păcii europene. In adevăr, nu numai că d. Paul Claudel ignorează istoria şi geografia Europei centrale, dar prin argumentele şi conclu­ziile s­ale, aduce apă multă la moara revizioniştilor. Şi iată pentru ce: Fostul ambasador francez pre­tinde, că răposata monarhie austro-ungară a avut o întreită unitate — dinastică, geopolitică şi religioasă — şi o misiune is­torică şi culturală pe care Hab­­sburgii au îndeplinit-o spre ma­rea fericire a „triburilor“ ce in­trau in compoziţia, populaţiunii imperiului lor. După această falsă caracterizare a acelui im­periu dispărut şi violentare a adevărului istoric, d. Paul Clau­del propune „triburilor“ consti­tuite, după războiul mondial, in naţiuni şi state, să renunţe la naţionalismul lor strâmt şi luând în seamă datele geografiei şi ale istoriei, să reconstitue o nouă Austro-Ungarie pe baza „ideii armoniei“­­... Nu vom examina celelalte ar­gumente ale d-lui Paul Claudel, pentru susţinerea tezei sale, pe cât de absurde, pe atât de pri­mejdioase prin tendinţele re­vizioniste ce le urmăreşte. Ne uimeşte însă certificatul de de­ces ce i-a dat acest scriitor francez şi fost diplomat, mo­narhiei habsburgice, în care a introdus elogiile privitoare la întreita ei unitate : dinastică geopolitică şi religioasă, ca şi la misiunea sa providenţială pentru naţionalităţile oprimate. A fost monarhia habsburgică un organism viabil, capabil să asigure popoarelor sale o convieţuire armonioasă şi dem­nă de civilizaţia europeană ? Să dăm cuvântul foştilor săi conducători politici: Contele von Fiquelmont, fost preşedinte al consiliului şi ministru de ex­terne al Austriei, comunica, în 1851, opinia germană asupra Austriei: „Imperiul Austriei nu mai poate să existe. El nu poate re­zista celor două principii: al suveranităţii popoarelor şi al dreptului naţionalităţilor. Deci, el nu mai există. Asta nu-i de­cât o chestie de timp“... Alt bărbat de stat austriac, von Keiserfel, care a prezidat Reichsrath-ul, spunea în 1869 — doi ani după încheerea com­promisului austro-ungar: „Pe când in alte state, monarhii întrebuinţează pute­rea lor crescândă ca să creeze unitatea şi prin sforţările, ac­tele şi­ ţelurile lor, au reuşit să creeze state veritabile şi na­ţiuni, vai!, în Austria n’avem nimic asemănător... Nu există stat fără o­ naţio­nalitate care să imprime pece­tea sa particulară şi dacă am voi să constituim unul, acesta ar fi imaginea confuziunii şi a haosului politic. Naţionalitatea este o condiţie esenţială, atât pentru ideia de stat, cât şi pen­tru teritoriu...“. Şi von Keiserfel a profetizat prăbuşirea acelui organism monstruos — pe care l-a com­parat cu Turnul lui Babel — pentru că, scria el, „este peste putinţă să guvernezi în şapte limbi şi nu atâtea dialecte deo­sebite...“. Ce părere a avut împărăteasa şi regina Elisabeta, despre mo­narhia habsburgică ? Un fost ambasador al Fran­ţei, ca şi d. Paul Claudel, dar care cunoaşte istoria defunctei monarhii dunărene, într’o con­ferinţă publicată în „Conferen­­cia“ din 15 Mai 1933 sub titlul:­ „Adevărata dramă de la Mayer­ling“, povesteşte următoarele: „Intr’o zi, cam prin 1883, când Rudolf era in floarea tinereţei sale... ea (împărăteasa Elisabe­ta), i-a făcut o prevestire gro­zavă, care o urmărea de multă vreme . Austria e condamnată catastrofelor. Nici o sforţare omenească nu o poate salva de la peire... Casa de Habsburg este — vădit — strânsă în cer­cul unei fatalităţi crude“. A fost oare împăratul Franz Iosif mai optimist ? Într’un stu­diu publicat în „Revue des Deux Mondes“ (1 Apr. 1928), acelaş fost ambasador francez, d. MăUrice Paleologue, scrie: „Foarte abătut l-a găsit pe Franz Iosif, in 1906, ex-împă­­răteasa Franţei, Eugenia, după ruptura dintre Suedia şi Nor­vegia. Franz Iosif a spus atunci Eu­genii că „monarhia n’are să-l supravieţuiască“. „O să vină vremea — a adăugat împăratul Austro-Ungariei — când, rând pe rând, Cehii din Boemia, Sla­vii de la sud, Polonii din Ga­­liţia, Românii din Transilvania, vor sfărâma ultimele legături ce-i mai unesc de germanism şi atunci întreg teritoriul imperial şi regal al Habsburgilor va fi pus in foc“. Dacă răsfoim apoi memoriile generalului Conrad von Hötzen­­dorff, fostul şef al marelui stat major al armatei austro-ungare din timpul războiului mondial, (vol. II, p. 37), iată cum era descrisă viaţa infernală politică a Austro-Ungariei: „Partidele, naţiunile, fracţiu­nile, coloniile, etc., erau în cer­turi urâte, neîntrerupte... Nici­odată nu se potoleau...“ Con­rad de Hoetzendorff po­meneşte, fireşte, şi de problema insolubilă a naţionalităţilor, ca şi de guvernele din Budapesta, care au urmărit să maghiari­zeze forţat şi cu cea mai mare lipsă de scrupul („mit aller Rücksichtslosikeit“), naţionali­tăţile.... Altă mărturie este aceea a d-lui Adolf Hitler, führer-ul şi cancelarul Germaniei, austriac de origină, care un „Mein Kampf“ scrie: „Dacă s’a prăbuşit, în sfârşit, conglomeratul de popoare nu­mit „Austria“, faptul acesta nu vorbeşte câtuşi de puţin împo­triva capacităţei politice a ger­manismului în vechea „Ost­mark“ (Provincia de est, Aus­tria), ci a fost numai rezultatul imperativ al imposibilităţii de a putea conduce cu 10 milioane de oameni (germani) un stat de 50 milioane de naţionalităţi deosebite... A trebuit deci să se apropie odată timpul,­in care forţele lăuntrice ale popoarelor să fie mai tari de­cât forţa interese­lor comune şi atunci s’a sfârşit cu Austria...“ D. Hitler a scris şi în revista „Illustrierter Beobachter“ din München (VI. N. 13, 1931), că Germania de odinioară „s’a prins intr’o alianţă defensivă cu unele state vechi, pensionare din punct de vedere istoric mondial...“; „s’au reunit câteva formaţiuni de state vechi, a­­junse neputincioase şi cu aju­torul acestei şandramale (A­­ustro-Ungaria), a încercat Ger­mania să ţină piept unei coa­liţii mondiale active“. Biograful d-lui Hitler, Czech- Zechbereg, în ,JRCd­am“ (N. 7217) scrie: .Austria aceasta era grav bolnavă; era un cadavru viu... Hitler a refuzat să se lase îm­puşcat pentru un stat, care — după părerea sa — pregătea ruina germanismului. Lui Hitler îi era scârbă de Austria..." Apoi, dacă împăratul Franz Iosif, împărăteasa Elisabeta, foştii preşedinţi de consiliu şi cancelari ai monarhiei habs­­burgice, generalul Conrad von Hoetzendorf, care a fost şeful marelui stat major al armatei aust­ro-ungare în timpul răz­boiului şi d. Adolf Hitler, şeful statului german, au considerat imperiul dualist dunărean, un turn din Babel, un organism monstruos, ce era condamnat să­ piară, neavând nici unitate, nici forţă de rezistenţă şi nici o misiune de îndeplinit, cum a­­firmă azi d. Paul Claudel, că el a avut o întreită unitate şi o misiune istorică, politică şi cul­turală, pe care au îndeplinit-o cu succes Habsburg», spre ma­rea fericire a naţionaliştilor? Cum trece d-sa sub tăcere tragedia Cehoslovacilor, Româ­nilor şi­ Iugoslavilor şi politica odioasă de maghiarizare şi de opresiune a Ungurilor din epoca ante­belică? Cum desconsideră cu atâta uşurinţă d. Paul Claudel opera de justiţie ce s’a făcut prin tra­tatele de pace, în urma unui sângeros război, care au creat in Europa centrală state naţio­nale unitare pe baza principii­lor pentru al căror triumf, au luptat Franţa şi aliaţii săi? Cu asemenea idei şi concepţii absurde, răspândite de unii scriitori din apus, ore sunt în opoziţie cu interesele păcii şi ale alianţelor existente defen­sive, se face jocul revizionişti­lor maghiari. R. SEISAJIU ------ X­ox —— Un articol al d-lui Paul Claudel Ciocnire de trenuri in gara Timpi de Sus Un mort şi un grav rănit Braşov, 13 Februarie Azi dim., la ora 5, trenul de marfă 3853 condus de meca­nicul Stan G. Dumitru, venind de la Predeal spre Braşov, în staţia Timişul de sus, a fost îndrumat greşit, din vina im­piegatului de mişcare şi a aca­rului, pe linia moartă, unde se aflau garate câteva vagoane. Trenul de marfă s’a ciocnit puternic de aceste vagoane, cu toată contrapresiunea dată de mecanic. In acest accident, și-a găsit moartea frânarul Grigore I. Gheorghe, din com. Crizina (Turda) și a fost grav rănit frânarul Stan Niculae. Rănitul a fost dus la spitalul „Mârzescu“, în stare gravă. Pagubele materiale sunt foar­te mari. La fața locului au sosit de procuror Mardare și comisarul de serviciu, care, împreună cu organele ceferiste, vor face an­chetă. Hotărâri in legătură cu încoronarea regelui Angliei Londra, 13 (Rador). — O reu­niune a consiliului privat al Co­roanei s’a ţinut azi dimineaţă la palatul Buckingham sub pre­­şedinţia Regelui George. Consiliul a aprobat amănun­tele ceremoniei religioase care se va oficia cu prilejul incoro­­nărei Suveranului­ goering nu participa, la încoronare Berlin 13, (Rador). — In cercu­rile bine informate se declară că toate ştirile privitoare la partici­parea d-lui Goering, ministrul a­­viaţiei, ca reprezentant al Fue­­hrerului la serbările de încoro­nare ale Regelui George VI al Angliei sunt lipsite de orice te­mei. Fuehrerul nu a luat până acum o hotărîre cu privire la persona­litatea ce-l va reprezenta la a­­ceastă ceremonie. ——xoxQxox----— Executat pentru trădare Berlin, 13 (Rador). — Azi a fost executat la Dresda indivi­dul Kurt Stange, condamnat la moarte de­­ tribunalul poporului pentru înaltă trădare.' Ninsoare Sâmbătă, Capitala a prezen­tat din nou un aspect terna­tic datorită ninsorii ce s’a por­­t­it încă din timpul nopţii şi care a continuat fără întreru­pere tot cursul zilei. Zăpada s’a depus iarăşi intriun strat des­tul de gros, albind întreg ora­şul. In unele momente ninsoa­rea a fost extrem de abundentă, din norii plumburii ce acope­reau tot cerul căzând fulgi mari şi foarte deşi. Din fericire, a lipsit şi vântul, a lipsit şi gerul Temperaturile s-au menţinut a­­proape de zero grade. Un timp umed dar relativ cald a făcut­­ ca noua manifestare a iernii să-şi piardă din efect. Cu toate acestea trecerea dela ploaia de alaltăeri, la ninsoarea de eri a surprins, cu atât mai mult cu cât o ninsoare tot atât de a­­bundentă s’a mai produs şi a­­cum două zile. Variabilitatea timpului de faţă este însă ca­racteristică lunei Februarie şi despre perioada critică ce se în­tâlneşte în această lună am scris încă de la începutul ei. A NINS IN TOATA ŢARA Ninsoarea a fost generală. Sâmbătă ningea în toată ţara, exceptând litoralul unde tempe­ratura fiind cu un grad de­­ generală supra lui zero, ploua. Cantităţile cele mai mari de zăpadă au că­zut în regiunea muntoasă. La R.­Vălcea, stratul de zăpadă a fost aproape îndoit ca la Bucu­reşti. In Moldova pe alocuri a viscolit. Din Galaţi nu se anun­ţă viscol, la Tecuci deasemenea. Zăpada căzută este foarte a­­fânată. Cum temperaturile se vor menţine staţionare, o topire rapidă este de prevăzut. Peri­colul Inundaţiilor este deci des­tul de apropiat şi măsuri in consecinţă se impun in toate părţile. De altfel, ştirile ce ne sosesc din străinătate, anunţă acelaşi timp ploios şi in vestul conti­nentului. Pe coastele Atlanticu­lui precipitaţiuni neobişnuit de abundente au căzut in ultimele zile, precinuind in sudul Fran­ţei inundaţii şi pagube însem­nate. Posturile de radio france­ze transmit buletine meteorolo­gice prin care semnalează pre­zenţa unei noi depresiuni pe ocean. De o Îmbunătăţire a timpu­lui nu se poate deci vorbi pen­tru un moment. El va prezen­­­­ta aceiaşi variabili­tate ca şi săptămâna trecută. Ninsoarea se va opri treptat de la vest de est. Ninsoarea din Capitală TRĂIASCĂ LIBERTATEA! O anchetă în Rusia Sovietică de ROLAND DORGELES VII. — Paradisul •Tovarăşul Dzerjinschi înteme­ietorul satului Bolcevo, fost, când trăi­a, preşedinte al Cekei, a so­cotit că societatea trebuia să se intereseze mai întâi de cei vino­vaţi, să-i lăsăm deci acest merit şi să admirăm soarta care a voit ca primul monument înălţat ace­stui poliţist cu mâinile însânge­rate să fie opera ocnaşilor. „Lui Dzerjinschi, ucigaşii recunoscă­tori“ Iată ce ar trebui gravat pe de la Academia Goncourt condamnaţilor piedestal. Dar aceştia nu şi-ar permite aşa ceva. Aici nu mai sunt nici ucigaşi, nici hoţi­ nu sunt decât „comunarzi“, membri asociaţi ai cooperaţiei din­ Bol­cevo. Nu numai că aceşti domniş­tiui sunt exploataţi de administra­ţie, dar sunt şi favorizaţi Sala­riul lor lunar e de 180 şi 400 de ruble. sunt chiar stahanovişti cari câştigă câte­va ruble pe z. Un salariu pe care ar voi să-l încaseze acei cari, într’un delict joacă rolul mai modest de vic­time. — Există uneori deţinuţi cari evadează? am întrebat. La această întrebare absur­dă, tânărul meu confrate a făcut ochii mari. — A, nu! mărturisi el,pe un ton ingenuu. Trebue să-ţi dai prea multă osteneală ca să pă­trunzi aci. Intre borfaşii din Moscova s’a răspândit svonul că există pen­tru bandiţi un rai pământesc şi toţi condamnaţii îşi dau toate si­linţele ca să vină aci. Nu exage­rez spunând că e mai greu­ să fii­­admis la Bolcevo, decât ,în orice facultate sovietică. De trei ori pe săptămână, se întruneşte o comisiune de zece „comunarzi“ ca să cerceteze can­didaturile şi nu­­reţine decât pe cei­ mai interesanţi. Prin aceasta, înţelegem recidi­vist». Un nenorocit care a co­mis prima greşală n’are nevoie să fie moralizat, se va îndrepta şi singur. In vreme ce adevăratul criminal, cel care nu se mai poate îndrepta, va decade în mod fa­tal, dacă nimeni nu-i întinde mâna. — Primiţi deasemenea prizo­nieri politici? . — Am crezut că Nicolae va scuipa scârbit. Aristocraţi, trotz­­kişti, oameni cari discută? Niet, niet! De aceştia n’avem nevoie. Nici condamnaţii politici, nici ţă­rani răsvrătiţi, nici speculanţi! Numai oameni curaţi. Acela care a spart­ un sertar cu bani, sau şi-a spintecat sora. Regulamentul ne­­înştiinţează că­ la merite egale, se dă,­ chiar preferinţă, aceluia care n’are me­serie, spre a avea plăcerea de a-l învăţa una.. Cu un­ omor la activ şi câteva garanţii de lenevie, ai toţi sorţii de a fi primit aci. Dar fi mică «somandsţie au strict.! Gândiţi-vă că se primesc pe an peste 25.000 de cereri, în timp­ ce nu se dispune decât de o mie de locuri. A trebuit să se creeze cinci sucursale. Şi nu-i decât un început. In prezent, comuna numără 4000 de membri, dintre cari 2500 aproximativ îşi fac osânda. Cei­lalţi, sunt liberaţi Adăugaţi apoi 3000... cum să spunem­, trei mii de străini: femei, mame, copii de „comunarzi“ şi veţi avea totalul populaţiei. Nimic nu deosebeşte pe aceste... (în adevăr nu găsesc cuvântul)TM pe aceste „invitate“ de deţinu­tele autentice. Aceleaşi rochii, a­­celeaşi fulare roşii, şi aceleaşi zâmbete. Le simţi că sunt deopo­trivă de fericite. Caut să disting prostituatele, e cu neputință. — Nu le primim pe toate, spe­cifică Piciughin. Numai acelea cari au altă condamnare. Pensionarele bordelurilor, bu­năoară. Sau eaedsh­etila asset«u lui. Acelea care se mulțumesc să facă trotuarul, sunt trimise să sa­pe canalele, sau să spargă ghiaţa pe râul Obi. Repet, nu oricine e primit. Pe măsură ce mi se dădeau ex­plicaţii, admiraţia mea sporea îm­preună cu uimirea. Cura de educaţie fiind fixată la­ trei ani, ucigaşii­ condamnaţi la zece ani, sunt liberaţi după 36 luni. Afară de acestea, obţin un livret de la Casa de economie, un certi­­tificat de bună purtare şi un pa­şaport în regulă. Totuşi întrebai mirat, după trei ani, nu cred ca toţi să devină oiţe blânde? — E drept,­ recunoscu călăuza mea. Pe aceia îi trimitem să-şi is­păşesc aiurea pedeapsa.. Cu a­­tât mai rău pentru ei! Ne-am plimbat sporovăind în jurul micului Tac sub plopii cari își tremurau frunzele. In treacăt, am acordat­­ clipa de reculegere colibei dărăpănate, unde Lenin a venit să se odihnească după în­toarcerea lui din exil, sub Ke­­renski. Pe vremea aceea, nu era decât un loc de distracție — Ce mai progrese s’au înfăp­tuit de atunci! exclamă tovarăşul meu. Dacă e vorba de progres, e u­­nul mare. Nu-mi venea să cred ce vedeam; mi s’au arătat clase­le făcut taţii, muncitoare (Rabfak), laboratoarele de fizică şi de bio­logie, remarcabil amenajate, spa­ţioasele ateliere de pictură, sala de muzică. In vreme ce nişte pro­stănaci de deţinuţi se obosesc să lucreze capse de ghete şi-şi taie degetele împletind plase, cei şme­cheri încasează acelaş salariu ca să picteze tablouri proaste, sau să facă retorte. „Studiile“ lor îi scutesc de munca atelierului. In ce priveşte închisoarea pro­priu zisă — nu există. La Bolcevo nu se fură niciodată. Prea se tem deţinuţii să fie alungaţi. Dease­menea, nu există atentate la bu­nele moravuri. Dacă doi inşi se iubesc, se căsătoresc. Merge atât de repede! După un an de şedere aci, dacă deţinutul s’a purtat bi­ne, se poate căsători cu cine-i place. O condamnată, e­liberată, sora unui tovarăş sau chiar o tânără fată întâlnită dim­olo de zidurile închisorii şi care va fi foarte fericită să se instaleze în­­tr’o căsuţă la ţară, atumii când găseşti atât de greu o locuinţă U Moscova. Unele soţii de condamnaţi con­tinuă chiar să locuiască un oraş, unde sunt reţinute de munca lor. Dar la sfârşitul după amiezii, sau în ziua a 6-a, Duminica sovieti­că, se duc să-şi regăsească soţii, iar Bolcevo se transformă în­tr’un parc de plăcere, plin de pe­rechi îndrăgostite şi de căl­­doare de copii. (Va urma) Copyright by Agenc* Internationale. (Reproducerea interzisă).,i

Next