Universul, februarie 1937 (Anul 54, nr. 46-58)
1937-02-16 / nr. 46
. ORGANIZAREA JUDECATOREASCĂ . La ministerul justiţiei se lucrează la un proect de lege pentru modificarea organizării judecătoreşti. Este o reformă care se repetă în mod cronic fără să dea rezultatele aşteptate. Să sperăm că de astă dată se vă proceda mai înţelept şi mai radical, spre a se obţine «eea ce nu s’a dobândit până acum. Din informaţiunile cu caracter public rezultă că moa’f'Cările vor fi caracterizate de inovaţiunea pe care am sugerat-o în diferite rânduri. Ea consistă în adoptarea sistemului aplicat de multă vreme în armată cu rezultate pozitive. Este sistemul înaintărilor pe baza contingentării a două criterii de apreciere — vechimea şi alegerea, — în locul elementelor subiective şi elastice, cărora se datoreşte trista şi ciudata anomalie, ca tocmai organizarea vastului şi importantului aparat de Împărţire a dreptăţii să sufere de o prea îndelungată criză de dreptate. Am pus altă dată în paralelă situaţiunea din armată şi situaţiunea din magistratură. Dintr’o promoţiune de ofiţeri, unii ajung comandanţi de corp de armată, de divizie, de brigadă, de regimente, cu alte cuvinte generali, colonei, locotenent-colonei. Rareori, unii dintre eles la pensie maiori sau căpitani. Cei dovediţi fără aptitudini sunt scoşi din armată prin efectul dispoziţiunilor legale prevăzute pentru asemenea eventualităţi inerente oricărei ■profesiuni. Dintr’o serie de Jurişti Intraţi concomitent In magistratură, unii îşi închee cariera la înalta Curte de Casaţie, alţii la Curţile de apel, dar foarte mulţi la tribunale, fără ca această gradaţiune să fie garantată de criterii Indiscutabile. Este de ajuns să se constate această realitate, ca sistemul In vigoare să fie criticabil din Îndoitul punct de vedere al magistraturii şi al justiţiei. Este uşor de înţeles ce moral pot să aibă elementele rămase prea jos, când văd colegi de studii prea sus, fără totuşi ca o deosebire de însuşiri intelectuale şi de merite profesionale săfie consacrată. Şi este tot atât de uşor de înţeles ce încredere pot să aibe justiţiabilii în magistraţii rămaşi la primele instanţe, când ştiu că alţii cu aceleaşi stagii profesionale au ajuns la cele superioare. Anomaliile implică, uneori, adevărate cruzimi: există magistraţi prezidaţi de foştii lor subalterni, deşi poate ar fi fost firesc şi drept ca situaţiunea să fie inversă. Dacă ar fi existat In organizarea Judecătorească mij--. locul de a îndepărta elementele noapte de a Înainta şi de a se contingenţa într’o proporţie raţională înaintările pe baza vechimii şi alegerii, nu după aprecieri, subiective, , cum s’a procedat in multe cazuri, desigur că magistratura s’ar fi resimţit de mai puţine nemulţumiri. . Iată de ce este necesar ca această concepţie să fie tradusă In realitate, spre a se acorda magistraturii mai multă încredere In dreptatea Înaintărilor viitoare, ceea ce va contribui la Înălţarea moralului său şi la prestigiul justiţiei însăşi. -coo. • . ooo- DNA şi d. EDEN ministrul de externe englez pe coasta de Azur „SPRE STÂNGA“ de CONST. GAROFLID Un om politic îmi spunea, pe vremea când se desbătea legea agrară, că ţara noastră trebuie să meargă mereu spre stânga, fixând, nu ştiu pentru ce, la 5 ani termenul acestei evoluţii. Au trecut de atunci aproape două decenii şi credinţa în necesitatea evoluţiei spre stânga stăpâneşte încă minţile. Astfel, acum de curând, ni se vorbeşte iar ca pe vremea exproprierii: „cei puţini cari au, să înţeleagă pe cei mulţi cari n’au“, ei trebuie să „dea“ pentru a realiza concordia socială. Cine trebuie să dea? Desigur, capitaliştii, cei cari posedă, adică proprietarii de moşii, de case, industriaşii, negustorii, posesorii de acţiuni, rente, numerar. Să facem un scurt inventar şi să vedem ce au „dat“ aceste categorii de capitalişti de atunci de când grija armoniei sociale începea, la noi, evoluţia spre stânga. Se ştie ce au dat proprietarii de moşii. Reforma agrară a realizat o trecere de avere care nu se deosebeşte decât cu 10% mai puţin decât au infănţuit vecinii noştri de la răsărit. Urmările economice ale acestei evoluţii sunt atât de fericite, încât ministerul agriculturii a simţit acum nevoia de a propune o lege care să îndrepte cultura Pfa,i.ramului „manu militari“. Proprietarii de case au dat timp de 10 ani contribuţia lor la concordia socială prin închirierea forţată a caselor. Industriaşii, negustorii, întreprinzătorii „dau“ în fiecare zi. Ei sunt supuşi unor obligaţii grele prin legile sociale cele mai perfecte, copiate aidoma după ultima ediţie a Bioului muncii de la Geneva. Capitalişti, posesori de numerar, acţiuni sau rente, şi-au îndeplinit cu prisosinţă datoria. Inflaţia isvorâtă din necesitatea acoperirii golurilor bugetare le-a consumat aproape tot ce aveau. Aceasta contribuție nu a fost suficientă, căci pentru rei'Continuare in pag. 2-a) Cu prilejul incidentelor provocate de greviştii din Industria automobilelor, la Flint, poliţia i-a folosit de gaze lacrimogene pentru a împrăştia pe manifestanţi Cine face jocul revizioniştilor maghiariGrevele din Statele Unite Un fost ambasador al Franţei, care e şi un scriitor cunoscut, d. Paul Claudel, a publicat într’un ziar din Paris un articol foarte ciudat prin consideraţiunile geografice şi istorice ce cuprinde, dar mai cu seamă prin concluziile politice ce le trage cu privire la situaţia statelor şi naţiunilor din Europa centrală. D. Jacques Ancet, profesor universitar la Paris, care a publicat studii substanţiale despre etnografia şi geopolitica Europei centrale, iată ce spune despre articolul d-lui Paul Claudel , francezul trece drept ignorant în geografie. Seîntâmplă ca şi francezi eminenţi să ignoreze istoria, cel puţin aceea a spiritului. Cu surprindere am cetit într’un ziar de seară, răspândit in marele public, sub semnătura unui ambasador al Franţei, în retragere, un scriitor pe care unii îl consideră genial, un articol intitulat: „Popoarele Dunărei cu naţionalismul strâmt trebue să prefere ideia armonioasă“.Notăm că dacă în titlul articolului se întrebuinţează termenul „popoare“, în text el e înlocuit cu „triburi“. Mai departe, d. Jacques Ancet spune că în împrejurările grave de astăzi, când revizionismul ocupa un loc important în preocupările popoarelor și fermentează visul unei reconstituiri imposibile a imperiului lui Franz Iosif, ar fi primejdios să fie lăsat fără replică articolul d-lui Paul Claudel şi altele scrise de personalităţi culturale şi politice, cu aceleaşi tendinţe opuse intereselor Micii înţelegeri şi ale păcii europene. In adevăr, nu numai că d. Paul Claudel ignorează istoria şi geografia Europei centrale, dar prin argumentele şi concluziile sale, aduce apă multă la moara revizioniştilor. Şi iată pentru ce: Fostul ambasador francez pretinde, că răposata monarhie austro-ungară a avut o întreită unitate — dinastică, geopolitică şi religioasă — şi o misiune istorică şi culturală pe care Habsburgii au îndeplinit-o spre marea fericire a „triburilor“ ce intrau in compoziţia, populaţiunii imperiului lor. După această falsă caracterizare a acelui imperiu dispărut şi violentare a adevărului istoric, d. Paul Claudel propune „triburilor“ constituite, după războiul mondial, in naţiuni şi state, să renunţe la naţionalismul lor strâmt şi luând în seamă datele geografiei şi ale istoriei, să reconstitue o nouă Austro-Ungarie pe baza „ideii armoniei“... Nu vom examina celelalte argumente ale d-lui Paul Claudel, pentru susţinerea tezei sale, pe cât de absurde, pe atât de primejdioase prin tendinţele revizioniste ce le urmăreşte. Ne uimeşte însă certificatul de deces ce i-a dat acest scriitor francez şi fost diplomat, monarhiei habsburgice, în care a introdus elogiile privitoare la întreita ei unitate : dinastică geopolitică şi religioasă, ca şi la misiunea sa providenţială pentru naţionalităţile oprimate. A fost monarhia habsburgică un organism viabil, capabil să asigure popoarelor sale o convieţuire armonioasă şi demnă de civilizaţia europeană ? Să dăm cuvântul foştilor săi conducători politici: Contele von Fiquelmont, fost preşedinte al consiliului şi ministru de externe al Austriei, comunica, în 1851, opinia germană asupra Austriei: „Imperiul Austriei nu mai poate să existe. El nu poate rezista celor două principii: al suveranităţii popoarelor şi al dreptului naţionalităţilor. Deci, el nu mai există. Asta nu-i decât o chestie de timp“... Alt bărbat de stat austriac, von Keiserfel, care a prezidat Reichsrath-ul, spunea în 1869 — doi ani după încheerea compromisului austro-ungar: „Pe când in alte state, monarhii întrebuinţează puterea lor crescândă ca să creeze unitatea şi prin sforţările, actele şi ţelurile lor, au reuşit să creeze state veritabile şi naţiuni, vai!, în Austria n’avem nimic asemănător... Nu există stat fără o naţionalitate care să imprime pecetea sa particulară şi dacă am voi să constituim unul, acesta ar fi imaginea confuziunii şi a haosului politic. Naţionalitatea este o condiţie esenţială, atât pentru ideia de stat, cât şi pentru teritoriu...“. Şi von Keiserfel a profetizat prăbuşirea acelui organism monstruos — pe care l-a comparat cu Turnul lui Babel — pentru că, scria el, „este peste putinţă să guvernezi în şapte limbi şi nu atâtea dialecte deosebite...“. Ce părere a avut împărăteasa şi regina Elisabeta, despre monarhia habsburgică ? Un fost ambasador al Franţei, ca şi d. Paul Claudel, dar care cunoaşte istoria defunctei monarhii dunărene, într’o conferinţă publicată în „Conferencia“ din 15 Mai 1933 sub titlul: „Adevărata dramă de la Mayerling“, povesteşte următoarele: „Intr’o zi, cam prin 1883, când Rudolf era in floarea tinereţei sale... ea (împărăteasa Elisabeta), i-a făcut o prevestire grozavă, care o urmărea de multă vreme . Austria e condamnată catastrofelor. Nici o sforţare omenească nu o poate salva de la peire... Casa de Habsburg este — vădit — strânsă în cercul unei fatalităţi crude“. A fost oare împăratul Franz Iosif mai optimist ? Într’un studiu publicat în „Revue des Deux Mondes“ (1 Apr. 1928), acelaş fost ambasador francez, d. MăUrice Paleologue, scrie: „Foarte abătut l-a găsit pe Franz Iosif, in 1906, ex-împărăteasa Franţei, Eugenia, după ruptura dintre Suedia şi Norvegia. Franz Iosif a spus atunci Eugenii că „monarhia n’are să-l supravieţuiască“. „O să vină vremea — a adăugat împăratul Austro-Ungariei — când, rând pe rând, Cehii din Boemia, Slavii de la sud, Polonii din Galiţia, Românii din Transilvania, vor sfărâma ultimele legături ce-i mai unesc de germanism şi atunci întreg teritoriul imperial şi regal al Habsburgilor va fi pus in foc“. Dacă răsfoim apoi memoriile generalului Conrad von Hötzendorff, fostul şef al marelui stat major al armatei austro-ungare din timpul războiului mondial, (vol. II, p. 37), iată cum era descrisă viaţa infernală politică a Austro-Ungariei: „Partidele, naţiunile, fracţiunile, coloniile, etc., erau în certuri urâte, neîntrerupte... Niciodată nu se potoleau...“ Conrad de Hoetzendorff pomeneşte, fireşte, şi de problema insolubilă a naţionalităţilor, ca şi de guvernele din Budapesta, care au urmărit să maghiarizeze forţat şi cu cea mai mare lipsă de scrupul („mit aller Rücksichtslosikeit“), naţionalităţile.... Altă mărturie este aceea a d-lui Adolf Hitler, führer-ul şi cancelarul Germaniei, austriac de origină, care un „Mein Kampf“ scrie: „Dacă s’a prăbuşit, în sfârşit, conglomeratul de popoare numit „Austria“, faptul acesta nu vorbeşte câtuşi de puţin împotriva capacităţei politice a germanismului în vechea „Ostmark“ (Provincia de est, Austria), ci a fost numai rezultatul imperativ al imposibilităţii de a putea conduce cu 10 milioane de oameni (germani) un stat de 50 milioane de naţionalităţi deosebite... A trebuit deci să se apropie odată timpul,in care forţele lăuntrice ale popoarelor să fie mai tari decât forţa intereselor comune şi atunci s’a sfârşit cu Austria...“ D. Hitler a scris şi în revista „Illustrierter Beobachter“ din München (VI. N. 13, 1931), că Germania de odinioară „s’a prins intr’o alianţă defensivă cu unele state vechi, pensionare din punct de vedere istoric mondial...“; „s’au reunit câteva formaţiuni de state vechi, ajunse neputincioase şi cu ajutorul acestei şandramale (Austro-Ungaria), a încercat Germania să ţină piept unei coaliţii mondiale active“. Biograful d-lui Hitler, Czech- Zechbereg, în ,JRCdam“ (N. 7217) scrie: .Austria aceasta era grav bolnavă; era un cadavru viu... Hitler a refuzat să se lase împuşcat pentru un stat, care — după părerea sa — pregătea ruina germanismului. Lui Hitler îi era scârbă de Austria..." Apoi, dacă împăratul Franz Iosif, împărăteasa Elisabeta, foştii preşedinţi de consiliu şi cancelari ai monarhiei habsburgice, generalul Conrad von Hoetzendorf, care a fost şeful marelui stat major al armatei austro-ungare în timpul războiului şi d. Adolf Hitler, şeful statului german, au considerat imperiul dualist dunărean, un turn din Babel, un organism monstruos, ce era condamnat să piară, neavând nici unitate, nici forţă de rezistenţă şi nici o misiune de îndeplinit, cum afirmă azi d. Paul Claudel, că el a avut o întreită unitate şi o misiune istorică, politică şi culturală, pe care au îndeplinit-o cu succes Habsburg», spre marea fericire a naţionaliştilor? Cum trece d-sa sub tăcere tragedia Cehoslovacilor, Românilor şi Iugoslavilor şi politica odioasă de maghiarizare şi de opresiune a Ungurilor din epoca antebelică? Cum desconsideră cu atâta uşurinţă d. Paul Claudel opera de justiţie ce s’a făcut prin tratatele de pace, în urma unui sângeros război, care au creat in Europa centrală state naţionale unitare pe baza principiilor pentru al căror triumf, au luptat Franţa şi aliaţii săi? Cu asemenea idei şi concepţii absurde, răspândite de unii scriitori din apus, ore sunt în opoziţie cu interesele păcii şi ale alianţelor existente defensive, se face jocul revizioniştilor maghiari. R. SEISAJIU ------ Xox —— Un articol al d-lui Paul Claudel Ciocnire de trenuri in gara Timpi de Sus Un mort şi un grav rănit Braşov, 13 Februarie Azi dim., la ora 5, trenul de marfă 3853 condus de mecanicul Stan G. Dumitru, venind de la Predeal spre Braşov, în staţia Timişul de sus, a fost îndrumat greşit, din vina impiegatului de mişcare şi a acarului, pe linia moartă, unde se aflau garate câteva vagoane. Trenul de marfă s’a ciocnit puternic de aceste vagoane, cu toată contrapresiunea dată de mecanic. In acest accident, și-a găsit moartea frânarul Grigore I. Gheorghe, din com. Crizina (Turda) și a fost grav rănit frânarul Stan Niculae. Rănitul a fost dus la spitalul „Mârzescu“, în stare gravă. Pagubele materiale sunt foarte mari. La fața locului au sosit de procuror Mardare și comisarul de serviciu, care, împreună cu organele ceferiste, vor face anchetă. Hotărâri in legătură cu încoronarea regelui Angliei Londra, 13 (Rador). — O reuniune a consiliului privat al Coroanei s’a ţinut azi dimineaţă la palatul Buckingham sub preşedinţia Regelui George. Consiliul a aprobat amănuntele ceremoniei religioase care se va oficia cu prilejul incoronărei Suveranului goering nu participa, la încoronare Berlin 13, (Rador). — In cercurile bine informate se declară că toate ştirile privitoare la participarea d-lui Goering, ministrul aviaţiei, ca reprezentant al Fuehrerului la serbările de încoronare ale Regelui George VI al Angliei sunt lipsite de orice temei. Fuehrerul nu a luat până acum o hotărîre cu privire la personalitatea ce-l va reprezenta la această ceremonie. ——xoxQxox----— Executat pentru trădare Berlin, 13 (Rador). — Azi a fost executat la Dresda individul Kurt Stange, condamnat la moarte de tribunalul poporului pentru înaltă trădare.' Ninsoare Sâmbătă, Capitala a prezentat din nou un aspect ternatic datorită ninsorii ce s’a portit încă din timpul nopţii şi care a continuat fără întrerupere tot cursul zilei. Zăpada s’a depus iarăşi intriun strat destul de gros, albind întreg oraşul. In unele momente ninsoarea a fost extrem de abundentă, din norii plumburii ce acopereau tot cerul căzând fulgi mari şi foarte deşi. Din fericire, a lipsit şi vântul, a lipsit şi gerul Temperaturile s-au menţinut aproape de zero grade. Un timp umed dar relativ cald a făcut ca noua manifestare a iernii să-şi piardă din efect. Cu toate acestea trecerea dela ploaia de alaltăeri, la ninsoarea de eri a surprins, cu atât mai mult cu cât o ninsoare tot atât de abundentă s’a mai produs şi acum două zile. Variabilitatea timpului de faţă este însă caracteristică lunei Februarie şi despre perioada critică ce se întâlneşte în această lună am scris încă de la începutul ei. A NINS IN TOATA ŢARA Ninsoarea a fost generală. Sâmbătă ningea în toată ţara, exceptând litoralul unde temperatura fiind cu un grad de generală supra lui zero, ploua. Cantităţile cele mai mari de zăpadă au căzut în regiunea muntoasă. La R.Vălcea, stratul de zăpadă a fost aproape îndoit ca la Bucureşti. In Moldova pe alocuri a viscolit. Din Galaţi nu se anunţă viscol, la Tecuci deasemenea. Zăpada căzută este foarte afânată. Cum temperaturile se vor menţine staţionare, o topire rapidă este de prevăzut. Pericolul Inundaţiilor este deci destul de apropiat şi măsuri in consecinţă se impun in toate părţile. De altfel, ştirile ce ne sosesc din străinătate, anunţă acelaşi timp ploios şi in vestul continentului. Pe coastele Atlanticului precipitaţiuni neobişnuit de abundente au căzut in ultimele zile, precinuind in sudul Franţei inundaţii şi pagube însemnate. Posturile de radio franceze transmit buletine meteorologice prin care semnalează prezenţa unei noi depresiuni pe ocean. De o Îmbunătăţire a timpului nu se poate deci vorbi pentru un moment. El va prezenta aceiaşi variabilitate ca şi săptămâna trecută. Ninsoarea se va opri treptat de la vest de est. Ninsoarea din Capitală TRĂIASCĂ LIBERTATEA! O anchetă în Rusia Sovietică de ROLAND DORGELES VII. — Paradisul •Tovarăşul Dzerjinschi întemeietorul satului Bolcevo, fost, când trăia, preşedinte al Cekei, a socotit că societatea trebuia să se intereseze mai întâi de cei vinovaţi, să-i lăsăm deci acest merit şi să admirăm soarta care a voit ca primul monument înălţat acestui poliţist cu mâinile însângerate să fie opera ocnaşilor. „Lui Dzerjinschi, ucigaşii recunoscători“ Iată ce ar trebui gravat pe de la Academia Goncourt condamnaţilor piedestal. Dar aceştia nu şi-ar permite aşa ceva. Aici nu mai sunt nici ucigaşi, nici hoţi nu sunt decât „comunarzi“, membri asociaţi ai cooperaţiei din Bolcevo. Nu numai că aceşti domniştiui sunt exploataţi de administraţie, dar sunt şi favorizaţi Salariul lor lunar e de 180 şi 400 de ruble. sunt chiar stahanovişti cari câştigă câteva ruble pe z. Un salariu pe care ar voi să-l încaseze acei cari, într’un delict joacă rolul mai modest de victime. — Există uneori deţinuţi cari evadează? am întrebat. La această întrebare absurdă, tânărul meu confrate a făcut ochii mari. — A, nu! mărturisi el,pe un ton ingenuu. Trebue să-ţi dai prea multă osteneală ca să pătrunzi aci. Intre borfaşii din Moscova s’a răspândit svonul că există pentru bandiţi un rai pământesc şi toţi condamnaţii îşi dau toate silinţele ca să vină aci. Nu exagerez spunând că e mai greu să fiiadmis la Bolcevo, decât ,în orice facultate sovietică. De trei ori pe săptămână, se întruneşte o comisiune de zece „comunarzi“ ca să cerceteze candidaturile şi nureţine decât pe cei mai interesanţi. Prin aceasta, înţelegem recidivist». Un nenorocit care a comis prima greşală n’are nevoie să fie moralizat, se va îndrepta şi singur. In vreme ce adevăratul criminal, cel care nu se mai poate îndrepta, va decade în mod fatal, dacă nimeni nu-i întinde mâna. — Primiţi deasemenea prizonieri politici? . — Am crezut că Nicolae va scuipa scârbit. Aristocraţi, trotzkişti, oameni cari discută? Niet, niet! De aceştia n’avem nevoie. Nici condamnaţii politici, nici ţărani răsvrătiţi, nici speculanţi! Numai oameni curaţi. Acela care a spart un sertar cu bani, sau şi-a spintecat sora. Regulamentul neînştiinţează că la merite egale, se dă, chiar preferinţă, aceluia care n’are meserie, spre a avea plăcerea de a-l învăţa una.. Cu un omor la activ şi câteva garanţii de lenevie, ai toţi sorţii de a fi primit aci. Dar fi mică «somandsţie au strict.! Gândiţi-vă că se primesc pe an peste 25.000 de cereri, în timp ce nu se dispune decât de o mie de locuri. A trebuit să se creeze cinci sucursale. Şi nu-i decât un început. In prezent, comuna numără 4000 de membri, dintre cari 2500 aproximativ îşi fac osânda. Ceilalţi, sunt liberaţi Adăugaţi apoi 3000... cum să spunem, trei mii de străini: femei, mame, copii de „comunarzi“ şi veţi avea totalul populaţiei. Nimic nu deosebeşte pe aceste... (în adevăr nu găsesc cuvântul)TM pe aceste „invitate“ de deţinutele autentice. Aceleaşi rochii, aceleaşi fulare roşii, şi aceleaşi zâmbete. Le simţi că sunt deopotrivă de fericite. Caut să disting prostituatele, e cu neputință. — Nu le primim pe toate, specifică Piciughin. Numai acelea cari au altă condamnare. Pensionarele bordelurilor, bunăoară. Sau eaedshetila asset«u lui. Acelea care se mulțumesc să facă trotuarul, sunt trimise să sape canalele, sau să spargă ghiaţa pe râul Obi. Repet, nu oricine e primit. Pe măsură ce mi se dădeau explicaţii, admiraţia mea sporea împreună cu uimirea. Cura de educaţie fiind fixată la trei ani, ucigaşii condamnaţi la zece ani, sunt liberaţi după 36 luni. Afară de acestea, obţin un livret de la Casa de economie, un certitificat de bună purtare şi un paşaport în regulă. Totuşi întrebai mirat, după trei ani, nu cred ca toţi să devină oiţe blânde? — E drept, recunoscu călăuza mea. Pe aceia îi trimitem să-şi ispăşesc aiurea pedeapsa.. Cu atât mai rău pentru ei! Ne-am plimbat sporovăind în jurul micului Tac sub plopii cari își tremurau frunzele. In treacăt, am acordat clipa de reculegere colibei dărăpănate, unde Lenin a venit să se odihnească după întoarcerea lui din exil, sub Kerenski. Pe vremea aceea, nu era decât un loc de distracție — Ce mai progrese s’au înfăptuit de atunci! exclamă tovarăşul meu. Dacă e vorba de progres, e unul mare. Nu-mi venea să cred ce vedeam; mi s’au arătat clasele făcut taţii, muncitoare (Rabfak), laboratoarele de fizică şi de biologie, remarcabil amenajate, spaţioasele ateliere de pictură, sala de muzică. In vreme ce nişte prostănaci de deţinuţi se obosesc să lucreze capse de ghete şi-şi taie degetele împletind plase, cei şmecheri încasează acelaş salariu ca să picteze tablouri proaste, sau să facă retorte. „Studiile“ lor îi scutesc de munca atelierului. In ce priveşte închisoarea propriu zisă — nu există. La Bolcevo nu se fură niciodată. Prea se tem deţinuţii să fie alungaţi. Deasemenea, nu există atentate la bunele moravuri. Dacă doi inşi se iubesc, se căsătoresc. Merge atât de repede! După un an de şedere aci, dacă deţinutul s’a purtat bine, se poate căsători cu cine-i place. O condamnată, eliberată, sora unui tovarăş sau chiar o tânără fată întâlnită dimolo de zidurile închisorii şi care va fi foarte fericită să se instaleze într’o căsuţă la ţară, atumii când găseşti atât de greu o locuinţă U Moscova. Unele soţii de condamnaţi continuă chiar să locuiască un oraş, unde sunt reţinute de munca lor. Dar la sfârşitul după amiezii, sau în ziua a 6-a, Duminica sovietică, se duc să-şi regăsească soţii, iar Bolcevo se transformă într’un parc de plăcere, plin de perechi îndrăgostite şi de căldoare de copii. (Va urma) Copyright by Agenc* Internationale. (Reproducerea interzisă).,i