Universul, mai 1937 (Anul 54, nr. 120-131)

1937-05-01 / nr. 120

PIATAENGLEZA ■ Telegraful ne-a transmis dri câteva ştiri importante, în legătură cu prezenţa la Lon­dra a guvernatorului Băncii Naţionale a României. Din declaraţiile făcute de cl-sa presei londoneze, cât şi din comentariile şi relaţiile com­plimentare date de această presă, rezultă că obiectivul principal al călătoriei gu­vernatorului român este exa­minarea posibilităţilor de desvoltare a schimbului co­mercial anglo-român şi în deosebi sporirea exportului britanic în România, date fiind necesităţile urgente de înzestrare a armatei, cum şi nevoile de aprovizionare im­puse de primenirea şi des­­voltarea utilajului nostru in­dustrial. Pe acelaş plan de importanţă s-a pus şi proble­ma colaborării financiare a întreprinderilor engleze la desvoltarea vieţii economice a României, care, prin resur­sele ei naturale, oferă capi­talurilor străine posibilităţi mari de învestire şi de ren­tabilitate. „Avem mari bogăţii natu­rale, — a spus de guvernator al Institutului nostru de e­­misiune, în interview-ul acor­dat presei londoneze — ză­căminte miniere importante, un mare câmp deschis pentru desvoltarea industrială, o at­mosferă industrială pacifică, ce încurajează producţia, şi suntem dornici să trăim în pace cu toate naţiunile“. Fireşte, toate acestea sunt condiţiuni deosebit de ferici­te, care să atragă capitalu­rile serioase în ţara noastră şi care să contribue tot deo­dată la desvoltarea schimbu­lui comercial între România şi marele imperiu britanic. Iar demersurile întreprinse în acest scop de guvernato­rul român au prins un mo­ment prielnic, datorită întâi faptului că, după o perioadă de neplăceri creiate credito­rilor englezi din cauza difi­cultăţilor de transfer şi ulte­rior de defectuoasa funcţio­nare a convenţiunilor de plăţi şi clearing, România a izbutit să se pue la punct cu obligaţiunile sale, înlăturând atmosfera grea ce tulburase un moment relaţiile comer­ciale cu Marea Britanie, iar pe de altă parte, nu este de neglijat nici constatarea că de mai bine de un an expor­tul nostru în Anglia se află în plină ascensiune, ceea ce poate să deschidă noui și minunate perspective de vii­tor. E de ajuns să arătăm aci, că cifra exportului de produse românești în Anglia, în cursul anului 1936, s’a ri­dicat la 2.457.6 milioane lei de la 1.614,6 milioane în 1935, iar exportul pe ianuarie 1937 — lună de sezon slab — se cifrează el însuşi la 233,6 milioane. Ar rămâne ca pe viitor să desvoltăm mai mult impor­tul nostru din Anglia, care, pe 1936 a fost numai de 789,1 milioane faţă de 1.054,4 mi­lioane în 1935, cu o tendinţă de creştere, însă, pe ianuarie 1937, când importul nostru din Anglia a fost de 95,2 mi­lioane. Adevărul e, că intensifica­rea schimbului nostru comer­cial şi a colaborării noastre economice şi financiare cu piaţa engleză prezintă pen­tru noi avantagii excepţio­nale, dată fiind puterea de absorbţie a acestei pieţe în ce priveşte produsele noas­tre multiple şi, ca atare, ori­ce sforţări menite să îmbu­nătăţească şi să desvolte a­­ceste relaţii sunt binevenite în interesul ambelor ţări. Nu nimai economic, dar şi poli­tic. Odată, însă, câştigat tere­nul în această direcţie, grija noastră va trebui să fie a­­ceea de a nu contrazice — fie printr’o politică greşită de stat, fie prin devierea co­merţului particular dela an­gajamentele şi normele co­merţului corect, — încrede­rea pieţii engleze, factorul hotărîtor pentru păstrarea ei. Omorit de explozia unui obuz Sunt şi doi răniţi ! Piteşti 28 Aprilie Ţiganul Ion Ili­e Vasile, de 13 ani, din Piteşti, s-a dus azi la a­­telierul de cazangerie al d-lui Teodor Peşu, din str. Sf. Vineri 79, ca să vândă nişte obiecte de aramă. • Patronul lipsind de la atelier — deoarece era plecat la Bu­cureşti, — ţiganul a dat alte o­­biecte ucenicului Nicolae V. Ro­­zeanu, de 18 ani, de fel din com. Aref (Argeş). Printre obiecte se afla şi un obuz, cumpărat de ţigan de la Caiman Aradi, depozitar de fier vechi, din str. Sf. Viner. Pentru detaşarea aramei din obuz, — numai arama urmând să fie cumpărată,.— ucenicul a pus proectilul într’o menghine. Pe când proceda la tăierea lui, obuzul a făcut explozie. Ucenicul a fost omorit pe loc, iar ţiganul şi lucrătorul Bă­­descu, cari se aflau în atelier au fost răniţi. Ţiganul a fost mai grav ră­nit, căci o schijă i-a intrat în plămân şi a fost dus la spital. Bădescu e rănit la braţul drept. Geamurile atelierului au fost sparte, iar în tavan s-a făcut o gaură de dimensiuni mari. Cadavrul ucenicului a fost transportat la morga cimitiru­lui. La faţa locului au sosit d-nii comisar Victor Petreanu, Gogu Gruianu, şeful siguranţei şi dr. Alex. Sepeanu, medic legist. a Londra, Aprilie D. Eden, ministrul nostru de externe, se află la Bruxelles. Vi­zita sa coincide cu eliberarea Belgiei de obligaţiile ei de asis­tenţă activă faţă de Marea Bri­­tanie şi Franţa. Un capitol din istoria de după război s’a în­cheiat. Prezenţa actuală a d-lui Eden în capitala Belgiei, do­vedeşte că cele două mari puteri ale înţelegerii anglo-franceze continuă să vegheze asupra soartei micei lor vecine. Totuş, la Londra, se pregăteşte, intr’o linişte desăvârşită, o mare schimbare ministerială. După în­coronarea Regelui George VI, d. Bald,win se va demite din sarci­na de prim-ministru şi, după cum se ştie, d. Neville Chamber­­lain, ministrul de finanţe, e de­semnat să-i ia succesiunea. De pe acum, puţin câte puţin, d. Bald­win■ se retrage din afaceri. D-sa a lăsat d-lui Chamberlain în­sărcinarea de a lua hotărîrile privitoare la problemele politi­cii naţionale. D. Eden îndepli­neşte ordinele d-lui Chamberlain. Cititorii noştri din străinătate vor să ştie, de­sigur, care va fi atitudinea noului şef al guvernu­lui britanic faţă de chestiunile care interesează Europa. Să începem prin a spune că, de câtva timp, d. Chamberlain a ur­mărit evenimentele europene şi că şi-a format o opinie perso­nală asupra politicii externe, mai potrivită cu interesele Marei Bri­tanii. Trebue să mai spunem că d­. Chamberlain e hotărâ­t să păs­treze înalta direcţie a acestei po­litici şi secretarul său de stat la afacerile externe se va con­forma directivelor date de şe­ful său. D. Neville Chamberlain e ci­neva. N’are multă imaginaţie. Dar acest defect, — dacă lipsa de i­­maginaţie e un defect, — e com­pensat printr’o energie capabilă de o sforţare susţinută. D. Cham­berlain e un om energic. Dacă se pune întrebarea, care este po­litica d-lui Chamberlain în Eu­ropa, vom răspunde că este bri­tanică înainte de orice şi realis­tă prin excelenţă, îmbinând sim­ţul realului cu o doză mare de curaj, d. Chamberlain va evita şovăiala, care de la război a ne­norocit pe atâţia oameni politici. Reînarmarea Marei Britanii, al cărei iniţiator este d-sa, înlesneş­te d-lui Chamberlain o bază de care va profita ca să vorbeas­că răspicat şi limpede. D. Neville Chamberlain prac­tică metoda discreţiei. Nu face destăinuiri nimănui. Este cu ne­putinţă de a relata cuvinte des­­văluind fondul gândurilor lui a­­supra chestiunilor ce frământă Europa. Totuşi, să nu uităm, că d-sa este primul bărbat de stat britanic, care a avut curajul să proclame într’un discurs, în Ca­mera Comunelor, falimentul de­finitiv al sancţiunilor economice­­ împotriva Italiei. Să mai spunem că în discursu-­­ rile d-lui Chamberlain nimic nu (Continuare in pag. 2-a) | SCRISORI DIN LONDRA In preajma apropiatelor schi­mbări ministeriale de AUGUR MIRON, DIN MILA LUI DUMNE­ZEU, ARHIEPISCOP AL E­­PARHIEI BUCUREŞTILOR, MITROPOLIT AL UNGRO­­VLAHIEI ŞI PATRIARH AL ROMÂNIEI. Cetitorilor şi tuturor celor ce vor asculta această scrisoa­re, har şi pace dela Dumnezeu Cel-de-sus, iară dela Noi do­rim­ de bine şi de sănătate. „Să ne curăţim simţi­rile şi să vedeam pe Hris­­tos strălucind, cu nea­­* 'r- ' propiata lumină­ a tîn­vierii...“ (Din cântările . Fâşiilor, Penticostar)..­­ l­ .' IUBIŢI CREŞTINI, -Cu­ venirea primăverii jdm nodi an • al vieţii pământeşti, n'c.-alvenit şi primăvara ■, vieţii noastre sufleteşti,­ adusă de­ sărbătorile Sfintelor Paşti, ale învierii ■ Domnului nostru Iisus Hr­ist­os. 1 . ,, Totul , în afară, a înverzit" şi a înflorit. O viaţă’nouă sla în­firipat în . lumea , ce ne -înbon­­■joară.­­Toate acestea, pentrucă • soarele — cu razele sale­ calde ,—a dat întregei maturi o­ nouă putere de viaţă. . Asemenea Stăpânul astrelor cereşti...Domnul Iisus Hristos, cu puterea Sa­­ dumnezeiască, ne ajută şi nouă creştinilor, să avem o viaţă nouă, o viaţă curată, cu simţirile curăţite, spre a-L putea vedea pe Dom­­­nul în adevărata­­lumină, a Sfintei Sale­ învieri. . Acest adevăr creştin , nicl ispune . sfânta noastră ’ Bisericăt '-fin, .cântările _ creştineşti* iPrimăvara adevărului,', lumi­nat, «aş sorii (Şi înoeşte. făptura) i cm creştineasca cunoştinţa ^a ■lui- '■ Hristos,' ■ dătătorul,; !fde: -viaţăU ' ' • .yV’ I.J/ y ,,Răsărit-a; primăvara,’-verţiţi,. •săIne,bucurăm !“■■ , ' i­­. .„Strălucita învierea ' hui; :Hristos, veniţi : -săAriei,­­■ vese-; dim!“, . ■ ® îjApurn ■ toate«s’au umplut ’de lumină , şi cerul -şi pământul­, tşi’cele !de -desubt‘‘, a r i _r , V. ’„Deci ■ să prăznuiască , i toată, făptura* învierea lui ' Hristos,d­intru care ne-am întărit“. Aceste puteri­ de viaţă nouă ni le dă Domnul Iisus Hristos, mai ales prin marea minune a sfintei Sale învieri din morţi. Căci sfânta Înviere a încunu­nat izbânda celei mai mari fapte şi anume a răscumpă­rării păcatului nostru strămo­şesc, prin jertfa Sa pe cruce. Acest adevăr ni-l istoriseş­te şi Sf. Apostol Pavel, când spune că şi pe noi ne-a făcut vii, cei ce eram morţi, prin greşalele şi prin păcatele noa­stre, în care am umblat, mai înainte. Dar Dumnezeu — bo­gat fiind în milă, pentru mul­ta Sa iubire de oameni -ne-a iubit pe noi cei ce eram morţi prin păcatele noastre, ne-a făcut vii, împreună cu Hris­tos. Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşe­­­­zat întru cele cereşti, în Hris­tos Iisus. (Efe‘seni, ÎI, 1-6). Deci Domnul Iisus Hristos, pentru fiecare din noi a păti­mit, pentru fiecare din noi s’a jertfit. Fiecăruia din noi i-a dat o viaţă nouă, o viaţă cu­rată şi împăcată cu Dumne­zeu. Căci ştiut este, că toţi cei ce am intrat în Creştinism „câţi în Hristos ne-am bote­zat, în Hristos ne-am îmbră­cat“. (Galateni, 111, 27). Deci, iubiţi creştini, sărbă­torile sfintelor Paşti din anul acesta, ne dau prilejul să ne întrebăm ,f­ii care creştin, dacă simţim...şi r trăim iaceastă­­viaţă ‘nouă, întru ■ Hristos.. Suntem cu viaţa, în ascultarea Sa, bi­nefăcătoare, ori sub ascultarea protivnicului Său ? .... Curente‘ felurite din afară din.i lăuntru­­ încearcă să ne turbure;• şiteă’ ne ispitească su­fletele. Dacă suntem destul de ' tari, ''suf­leteşte, nimic . rău nu i se va ■ întâmpla. Copacul cu ' tu­lpina Aputernică şi cu rădă­cinile adânc împlântate în pă­­l­mărit,' nu­ poate­­fi mişcat, din ilocide-nici.rot vijelie. * Creştinul., însălîşi, ’ are­ rădă­­»cinile, nu­­implantate .în­­ pă­­kimmtffca ipomii şi­­ ca arborii, ci,—.cum spun'Sfinţii Părinţi, -—‘■în,;ceruri,, la . Dumnezeu.' .Ctjci, rădăcinile ^vieţii',sale sunt trădăcini, sufleteşti; .­şi ele îşi htrdgf Jtrdna‘ dela'­Cel fce^a, fost şi’ este „adevărul, calea şi via­ţa“. Iar tăria tulpinei sale stă în­­ viaţa nouă şi curată, pe care o duce după legea Mân­tuitorului Hristos. Furtuna de pe mare, când corabia cu ucenicii Domnului era ameninţată, a fost liniş­tită de Domnul Hristos, numai cu cuvântul. Ucenicii nu pri­miseră încă întărirea sufle­tească dela Domnul. Ei L-au rugat : „Doamne, mântueşte­­ne, că pierim“. Iar Domnul Hristos s’a sculat atunci, a cer­tat vânturile şi marea şi s’a făcut linişte deplină. (Matei VIII, 25-26). Astfel şi pentru noi viaţa li­niştită şi întărită, împotriva oricărei primejdii de afară, nu poate ,fi decât în legătură cu Domnul Hristos şi cu ajutorul Lui, dacă credem în El şi îi ur u­i­mări poveţele Aceasta şi pen­tru fiecare din noi şi pentru tot poporul laolaltă. Numai Creştinismul­ a putut să armonizeze într’o forţă de­osebită viaţa întregei omeniri, desigur pentru cei ce au în­ţeles-o şi au urmat-o. In Creş­tinism vedem îndrumarea ne­cesară sufletelor, pentru toate trebuinţele şi frământările vieţii, adică în neîntrecutele sale poveţe, sfaturi şi evanghe­­leşti porunci. Şi tot în Creştinism vedem exemplele desăvârşite a­l­e Domnului Hsus Hristos, atât pentru cei ce conduc, cât şi pentru cei conduşi, pentru bo­gaţi şi săraci, pentru toţi şi toate. Spălând picioarele uce­nicilor Săi, El arată conducă­torilor— spre a-L urma şi ei la rândul lor, în smerenie şi modestie — că cel ce vrea să fie mai mare, trebue să fie tu­turor slugă. Iar în ziua sfintei învieri, glasul bisericii se aude rostind: „Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind, cu neaprpiata lumină a în­vierii“. Adică repetă cea ce Sf. Apostol Pavel scria odinioară creştinilor din vremea sa, în legătură cu sărbătoarea sf. în­vieri şi cu viaţa nouă,‘pe care trebuiau s’o ducă: „Aşa­dăr­ă— zice Apostolul­­— dacă aţi în­viat împreună cu Hristos, că­utaţi cele, de,sus, unde Hris­tos se află şezând,dela­ dreap­­ta lui Dumnezeu. Cugetaţi cele de sus, nu ■ cele ,de pe pământ. Drept aceea, omorîţi mădula­rele voastre­­­ ale­ omului pă­mântesc : desfrânarea, ne­­curăţia, patima, pofta rea­ şi sgârcenia, care este o închinare la indoli. Pentru unele­’ca , a­­cestea se porneşte mânia lui Dumnezeu, peste fiii neascul­tării. Acuim deci lepădaţi şi voi toate acestea: iuţimea, rău­tatea, , defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu­ vă minţiţi unul pe altul,, fiind­că v’aţi desbrăcat de omul cel vechiu, împreună cu faptele­­Tui, , şi viaţi îmbrăcat cu I cel nou,­care se,­înoeşte spre de­plină cunoştinţă după chipul ■ celui ce, l-a zidit, îmbracaţi-vă dar ca aleşi ai lui Dumnezeu, drepţi şi prea iubiţi, cu milos­tivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare, îngăduin­du-vă unul pe altul şi iertăm unul altuia.. Şi pacea lui Hr­is­tos, întru care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup, şi stăpânească în inimile voas­tre“. (Coloiseni, III, 1-15), la aceste sfaturi le dă Sf. Apos­tol Pavel în acelaş loc, deopo­t­rivă: copiilor, bărbaţilor, fe­meilor, slugilor, stăpănitorilor la fiecare după rânduiala lor Iubiţi creştini, v’am repeta aceste sfaturi date de :’/. A­postol Pavel, în părinte­­scă dorinţă, pe care o..am, ca fii Bisericii noastre creştine şi trăiască această viaţă, creştini curată, în­ legătură cu sârbă­toarea Sfintei învieri, aşa, pre­cum şi creştinii din veacuri­ apostolice erau îndrumaţi de­­ Sfinţii lor Apostoli. Din această înaltă înţelegere a cuvintelor Sf. Scripturi, s’ai alcătuit acele pravile de­­viaţi creştină ale strămoşilor moşti de odinioară. După ele s’au că­lăuzit toţi creştinii, dela ce mare până la cel viie. Viaţa creştină trăită ,după aceste pravile i-au dat­ tării sufletească poporului noştri românesc, spre a putea vieţa pe deasupra tuturor necazuri­lor şi greutăţilor, ce nu­ au sta în cale dealungul­ veacurilor. Istoria vieţii sufleteşti­ a po­porului nostru românesc, sub diferitele sale laturi de lucra­re, ni-l arată, drept credincioi ■ şi, păzitor al vieţii­ creştine­­ îi I legătură cu­­ aceste, pravile , deci cu însăşi ‘Sf., Scriptură prin care însuşi Dumnezeu nu vorbeşte.' ■ - . fi Această viaţa­‘Creştină cu­rată,­cu rădăcinile sufleteşti ir legea Domnului Hristos, do­resc, cu . prilejul Sfintei Tnvner a Domnului Hristos, s’o duce fiecare fiu al Bisericii noastre creştine ortodoxe­ române. Nu­mai aşa putem­­ răspunde la chemarea, pe­ care ne-o face Biserica noastră strămoşească de a ne apropia de lumini­a Sfintei­ învieri cu­ simţirile cu­răţite, spre a putea vedea pe Domnul Hristos în toată lu­mina strălucirii sale. ’ Cu patriarhiceşti binecuvân­tări, Al vostru binevoitor MIRON .1 . Pastorala de Paşti a I. P. S. Patriarh dr. Miron COBORÂREA IN MORMÂNT I. P. S. PATRIARH Dr. MIRON ■■■ .. . ■ Nu se cere participarea Germaniei la garantarea Belgiei Bruxelles, 28 (Rador). —In cercurile autorizate belgiene se declară că știrea privitoare la un demers ce s’ar fi hotă­­rît în cursul convorbirilor dintre d-nii Eden, Van Zee­­land și Spaak să se facă la Berlin este inexactă. Se precizează că d-nii Eden, Van Zeeland și Spaak n’au discutat și nici n’a­u luat ho­­tărîrea ca guvernele din Lon­dra și Bruxelles să facă un demers pe lângă guvernul din Berlin pentru a dobândi par­ticiparea Germaniei la ga­rantarea Belgiei . - înarmările „substanţiale“ şi pacifismul sentimental Atât în politica naţională, cât şi în cea internaţională, iluziile generoase şi optimismul exage­rat sunt tot atât de periculoase, ca şi lipsa încrederii în forţele materiale şi morale reparatoare şi creatoare ale naţiunii, ca şi pesimismul împins până la scep­ticism. Ce poate să fie mai dăunător spiritului public, decât pacifismul sentimental şi adormitor, pe care mulţi oameni politici îl propagă într-o lume dezorientată şi neîn­crezătoare în propriile sale forţe de conservare şi de apărare? Dar, mai primejdios în cli­matul anormal al vieţei noas­­­­tre internaţionale, este opoziţia­­ violentă între anumite formule I lipsite de substanţă şi realităţile I prezente. De câtva timp se vorbeşte ia­­­­răşi de necesitatea „dezarmării" , şi a stabilirii „păcii definitive“, „ perpetue, eterne“, pe baza „sigu­ranţei colective“, care ar fi... pe deplin asigurată! Asigurată de cine şi prin ce? Ori, atât dezarmarea absolută, progresivă sau relativă, totală sau parţială, cât şi „siguranţa colectivă“, generală şi permanen­tă, sunt în afară de domeniul politicii pozitiviste. Căci iată ce se petrece în do­meniul politicei pozitiviste. In cursul lunii Februarie a. c., guvernul britanic a anunţat de­­cisia, să realizeze, în cinci ani, un program de armamente de uscat, navale şi aeriene. In scopul a­­cesta, el a consacrat 1500 de mi­lioane lire st. şi a cerut Parla­mentului autorizarea să emită împrumuturi. In numele guvernului, sir John Simon a spus: dacă opoziţia face critici în chestia „responsabilită­ţii situaţiei“, ea însă este de a­­cord cu majoritatea în ce pri­veşte necesitatea unei rearmări „foarte substanţiale“. Şi-apoi ministrul a adăugat: „Această rearmare nu este un sfârşit în sine”, dar prima noastre experinţă ne-a arătat că nu vom, obţine nici un a­­cord internaţional pentru pa­cea mondială prin mijlocul li­nei dezarmări relative”. Aşa­dar, acum, printr-o rear­­mare „cât mai substanţială“ se urmăreşte întărirea temeliei pă­cii, iar nu prin mijlocul unei dezarmări relative! Planul de reînarmare al Marei Britanii n’a lăsat indiferentă I­­talia, care vede într’însul o even­tuală sporire a forţelor navale şi aeriene engleze în Mediterana. De aceea, marele Consiliu fas­cist s’a întrunit, ca să examine­ze, în fond, situaţia militară, în raport cu cea internaţională. După ce a ascultat raportul ducelui Mussolini, el a hotărit „relizarea unui plan pentru dez­voltarea ulterioară a forţelor ar­mate, militarizarea integrală a tuturor forţelor active ale naţiu­nii de la 18 ani la 50 ani, prin chemările periodice ale contin­gentelor mobilizabile, executa­rea la maximum a autarchiei cu privire la nevoile militare şi sa­crificiul total, dacă va fi nece­sar, al intereselor civile, celor militare“. Ar fi de prisos să ac­centuăm gravitatea acestor dis­­poziţiuni. In Franţa, în U. R. S. S., în Germania, în Statele­ Unite ale Americei de Nord, în Japonia, precum şi în celelalte state mai mici, înarmările se fac într’un ritm tot mai viu, ca şi când răz­boiul ar fi mai mult posibil, de cât mai puţin probabil. Fireşte, că toate guvernele se consideră datoare să organizeze din timp de pace, apărarea de­fensivă a teritorului lor prin spo­rirea forţelor lor de uscat, navale şi aeriene, prin instrucţia inten­sivă a efectivelor, în sfârşit prin punerea în valoare a întregului lor potenţial de război. Dar, în această politică de apărare na­ţională şi internaţională, impusă unora de teama altora şi tutu­rora de nesiguranţa colectivă, pacifismul sentimental şi dezar­marea prin înarmarea cât mai substanţială n’au ce căuta... In ce ne priveşte, trebue să or­ganizăm apărarea naţională în toate direcţiile şi să aplicăm in­tegral planul de înarmare aşa cum impun propriile noastre in­terese. R. SEIŞANU AMURG ROŞU Rând pe rând, jivirile co­muniste cad prada dogmei create de sălbătecia lor, în nu­mele căreia au săvârşit, cu atâta seninătate, nelegiuiri fă­ră sfârşit. Bucuria tuturor vânduţilor de aci —­ fie ei li­teraţi, politiciani, ziarişti, — dornici pentru noi de o stare fericită asemănătoare celei de peste Nistru, este oareşicum tulburată. Stâlpii înroşiţi cu sânge, pe cari se reazămă gândirea lor dezinteresată (?), se clatină sau se năruie. Banul de ori unde ar veni este bine venit, dar este to­tuşi neplăcut să nu ştii la ce uşă de casă de bancă să baţi! La vecinii de răsărit — cum se ştie totdeauna prietenoşi faţă de noi în scurgerea vre­mii — se petrece fenomenul mitologic al înghiţirii de că­tre Saturn a chiar fiilor lui. Şi atunci, nenorociţii, conştienţi sau neconştienţi apărători ai regimului roşu, sunt nevoiţi să apere acel regim, deşi veşte­jesc... aiurea acel fel de a gu­verna. Fără îndoială că Stalin nu este îndrăgit de apostolii democraţiei, căci loveşte în cei cu nume împrumutat. Stalin înţelege să se scuture de toţi cari în loc să întărească regi­mul îl sapă. Stalin a rămas georgianul urând pe toţi şi toate afară de „marea ideie” pentru care a răbdat orice, mergând fără şo­văire spre scopul urmărit, de o mare cinste. Fără prieteni, înconjurat de câţiva georgieni, îşi dă seamă că el este rează­­mul regimului care, fără îndo­ială, va sfârşi odată cu el. Jagoda, îmbrăcat în surtu­cul roşu al lui Herschel-Jehu­­da, — numele de naştere cu asonanţă biblică, — fost şef al G. P. U.-ului, iar până ori al poştelor sovietice, a lungit cu un bob nesfârşitul şirag al mucenicilor (?) proletariatului. Ca şef al grozavului tribunal inchizitorial, a răpus sute de mii de vieţi pe altarul umani­tarismului apăsat. In numele democraţiei, a doborît avuţia, ca ceva potrivnic crezului pen­tru care a luptat. Ca mărunt ucenic ceasornicar la Nijni Novgorod, s’a agăţat de pul­pana lui Gorky, al cărui co­munism nu se putea încălzi decât la căldura soarelui din insula împărătească de la Ca­pri, unde deschisese o „şcoa­lă înaltă a comunismului“. In sunetele scârboasei „In­ternaţionala“, a împănat min­tea glotaşilor dobitoci cu doctrina „egalitarismului so­cial“, acel proces atât de ne­firesc. A vestejit viaţa de desfrâu a burghezimii hulite socotită pricina tuturor rele­lor. Şi totuşi, aceeaş secătură plă­mădită într’un colţ de ghetto polonez, s’a dovedit a fi la fel ca toţi „doctrinarii” flă­mânzi cari, în aşteptarea bu­catelor râvnite, mestecă până la desgust cuvintele pline de înfăptuiri pentru... ei. Herschel Jehuda, mare sfet­nic al democraţiei, a agonisit o mare avere, toată adunată de la victimele schingiuite în tainica Lubianka, în care nu se sting nici când vaetele ce­lor osândiţi fără judecată. Herschel Jehuda, duşmanul traiului burghez, ducea o via­ţă destrăbălată de chefuri cu femei. Herschel Jehuda era­ proprietar. Toate acestea spre temeini­cia principiilor arătate cu atâ­ta pricepere de economistul (?) bolşevic Buharin, în lucrarea „A. B. C. al comunismului“, că în noul stat rusesc „nu va mai fi nevoe de bani, de miniştri, de legi de închisori”! Iată ce nu vor să ’priceapă iobagii democraţiei, încătuşaţi astăzi mai mult decum îi strângeau vechia ■ şerbie care le dădea măcar pâinea de toate zilele. Şi apoi,­­ acel aşeză­mânt al altor vremuri a fost dărâmat anume­­ pentru a se pune ceva mai bun în loc. Oricât ar face doctorul Lupu spume mai mult­e sau mai pu­ţin stacojii, la gură, oricât şi-ar lărgi diferiţii „socialişti“ nodul democratic al „Lavalie­rei” de la gât, oricât ar căuta să ascundă traiul­ burghez de care nu se pot lepăda, nu vor putea ascunde insă adevărul neruşinat al exploatării cu­vântului „democraţie“ prost înţeles pentru mulţime şi foar­­­te bine întrebuinţat pentru... ei, încet, încet, la­ răsărit, în a­­murgul roşu al­­ terorismului, se văd în zare Umbrele tre­cătoare ale atâtor, puternici u­­cigători roşii, caii cad cu a­­tât mai rău cu cât s’au înălţat mai sus. ,­ Bronstein, Rosepfeld, Apfel­baum, Sobelsohn,­ Zederbaum, Herschel-Jehuda şii atâţi alţi „patrioţi ruşi” cari s’au ridi­cat împotriva ţarismului apă­sător al celor 1603 milioane de ţărani, cad sub povara greu­tăţii luptei „naţionale” cari au dus-o şi mor neînţeleşi de adevăraţii democraţi. Dar nu s’au dus toţi. Mai sunt. EMANDIT, haot

Next